Calatoria si pasiunea cunoasterii

Veacul al XVIII-lea a ramas in istorie cu denumirea de Secolul Luminilor, datorita

miscarii cultural-intelectuale, specifica acelei perioade: Iluminismul. Acest nou
mod de gandire a impus ideile de libertate si egalitate a tuturor indivizilor, care
pornind din Franta, s-au raspandit pe intreg continental European, chiar si dincolo
de Atlantic. Iluminismul a avut un caracter antifeudal, antibisericesc,
antiabsolutist si anticlerical imprimat de schimbarile economice, sociale si de
mentalitate, produse in Europa apuseana in secolele XV-XVIII; clasa mijlocie,
burghezia, interesata in afacerile comerciale si manufacturiere nu era multumita
de privilegiile nobilimii,care puneau frana activitatilor sale economice si de
asemena burghezia dorea sa acceada la viata politica fapt ce nu-i era permis.
Viata publica se baza pe principia specific Vechiului Regim, vectorizata pe legea
fundamental a originii. Mica burghezie era reprezentata de proaspat imbogatitii
care aveau origine obscura, ridicandu-se doar prin munca depusa. Nobilii, clasa
cu o puternica traditie in societate nu acceptau idea egalitatii intre oameni, chiar
si din punct de vedere al venitului. In acest fel societatea era impartita in trei
stari: starea I - clerul si autoritatile bisericesti, starea a IIa nobilimea si starea a
IIIa mica burghezie.
In secolele XVII-XVIII s-a produs o adevarata revolutie in gandire. Descoperirile
realizate in matematica de catre savant ca Descartes si Leibniz, progresele din
astronomie datorate lui Galileo Galilei (care afirma ca Pamantul este rotund),
precum si descoperirile stiintifice, mai cu seama cele in mecanica au dus la idea
ca Universul poate fi cunoscut, iar evolutia sa anticipata pe baza unor legi. Ar fi
atunci posibil, considerau ganditorii iluministi, ca si comportamentul oamenilor ar
putea fi descries de legile descoperite, deci si sistemele de conducer ear putea fi
analizate. Caracterul rational al Iluminismului a dus la critica societatii, pe plan
politic, social, religios si economic. Ganditorii iluministi nu erau multumiti de
institutia Bisericii care conducea poporul sub dogma Crede si nu cerceta !,
indoctrinand poporul si sporind frica oamenilor fata de Dumnezeu, privit nu ca un
parinte, ci ca un justitiar absolut, crud si asupritor. La nivelul constiintei
individuale nu erau acceptate intrebari despre religie sau realitatile vietii. Astfel,
unele fenomene fizice erau puse sub semnul minunilor infaptuite de Sfinti sau
Insusi Dumnezeu.
In aceasta perioada se afirma deismul, ca o reactive impotriva Bisericii. Deisii
acceptau si credeau ca Dumnezeu a creat lumea, dar ca nu se mai implica in
evolutia ei. Dumnezeu nu mai era vazut ca fiinta suprema, iar dogmele religioase
erau respinse; astfel apare un principiu de domeniul religios al Iluminismului:
antidogmatismul.
Moda saloanelor literare a reprezentat un element esential al raspandirii noului
curent in intreaga lume. Noi opera literare apareau in scopul de a lumina
poporul scotand fiinta umana din tenebrele unei constiinte bantuite de penitenta
si de frica.

Iluministii sunt ganditorii care s-au preocupat de cele mai diverse problem ale
epocii lor, inclusive de alcatuirea rationala a ainstitutiilor in concordanta cu
intereesele burgheziei in ascensiune. Multi iluministi au imbratisat nobila arta a
scrisului, a cuvantului asezat pe hartie, ce avea puterea de a crea o lume noua
sau de a prezenta societati straine. Bineinteles, intelectualii sunt cei care au
adoptat noua modalitate de exprimare. Critica literare, Nina Faon, in lucrarea
intitulata intelectualul si epoca sa afirma: Cea mai importanta functie a
intelectualului este acea de a asigura legatura continua dintre limba literara si
cea vorbita.
La nivel mondial se poate remarca o solidarizare intre toti intelectualii care au
promovat un curent, schimband radical societatea in care vietuiau.
Cunoasterea in epoca iluminismului era abia la inceputul hegemoniei sale care se
continua inclusive in secolul XXI. Calatoria a fost un mijloc propice de cunoastere,
deoarece reprezenta depasirea limitele universului casnic, chiar a teritoriului
tarii, toate private ca un bastion izolat in raport cu alte modele culturale
straine.Calatoria reprezinta totodata clasica pornire la drum,dar pe de alta parte
poate fi privita precum decesul unei mentalitati. La capatul calatorii, intotdeauna
omul se metamorfoza la nivel cognitive. Se producea o puternica transfigurare a
psihicului, o rupture intre vechi si nou, rau-bun, moral-amoral. In om convietuiau
doua modele opuse de viata. De cele mai multe ori castiga noul. Aceste
observatii au fost consemnate de numerosi oameni in jurnale de calatorie sau in
carti cu scop moralizator. Consemnarile in scris i-au transformat pe simplii
calatori in adevarate personalitati marcante ale omenirii, ce au avut onoarea de
a-si pune amprenta asupra destinului modial si de a schimba fata Europei
semnificativ.
La inceput, cunoasterea a fost doar o mosa, burghezii dorind sa arate ca prin
noile cunostinte depasesc ansamblul cognitive al aristrocratiei. Pentru unii
exponenti ai starii a doua si a treia, cunoasterea a devenit o pasiune, care se
transformase in centrul motor al lumii lor. Credinta isi pierde din intensitate,
cunopasterea reveland cheia celor mai multor problem. Astfel incepe sa se
demonteze un mit, ce marcase oamenirea secole intregi, incepand din
antichitate. Mitul religiei nu a fost cu totul demolat, dar in mare parte subrezit.
Calatoria si pasiunea cunoasterii par a fi devenit un ideal al intelectualului
illuminist. In acest sens se inregistreaza si calatoriile de studii intreprinse de
tineri. Majoritatea studiau medicina si filozofia in Franta, la Paris sau in Austra la
Viena. Pe fondul noilor mutatii sociale si literature capata alte forme si teme
predominante, in concordanta cu noua realitate.
Literatura iluminista isi propune sa transpuna pe hartie realitatea in toata
splendoarea ei, dar din cauza unor rigori ai a opozitiei adeptilor vechiului regim,
multe teme sunt transfigurate sub aparente ce pot insela un ochi nepriceput, dar
care pot fi percepute de persoanele cu un nivel intellectual ridicat, sau cu o
cultura bogata. Se reia in circulatia literaturii universale un motiv al cunoasterii,
mitul bunului salbatic, care portretiza o noua tipologie umana, apreciata de
iluministi. Bunul salbatic se individualizeaza de celelalte personae prin calitatile

sale morale: e bun, cinstit, dezinteresat, practica religia sa, traieste in comuniune
cu natura si nu se teme de strainii pe care ii trateaza precum familia sa. In
relitate mitul bunului salbatic era mult idealizat deoarece locuitorii majoritatii
insulelor (cotati ca fiind salbatici), duceau aspre razboaie de cucerire si practicau
jertfe umane, unii chiar canibalismul. Ideile literare au foarte putine ancore in
realitate, totodata literature iluminista idealizand realitatea, paginile fictiunii
vrand sa reprezinte un model pentru societatea decadenta.
In randurile literaturii iluministe locul de seama il ocupa Montesquieu (16891775) cu opera deosebit de importanta. Fiul unui mic nobil a fost presendinte
parlamentulu din Bordeaux. S-a dedicate cercetarii stiintifice publicand foarte
curand primele sale lucrari stiintifice care au imbratisat o tematica variata pentru
institutia academica de care apartinea. (Sur l'usage des glandes rnales, Sur le
flux et le reflux de la mer). In acelasi timp scrie pentru placerea lui, dar in taina,
un roman epistolary, in aparenta cu subiect oriental, care va fi tiparit la
Amsterdam, sub valul anonimatului. (Les Lettres persanes). Intriga de harem,
care constituie pretextul acestei scrieri si care era totodata o concesie facuta
gustului timpului, intr-o epoca cand orientul ajunsese sa fie foarte la moda, nu
reuseste sa mascheze adevaratul scop al romanului, care se caracterizeaza prin
doua trasaturi distinctive: picture moravurilor timpului prin intermediul unei
vaste galerii de portrete si al zugravirii unor scene ale vietii pariziene si satira
institutiilor francize ale epocii, satira indrazneata si adeseori violenta, adresata
religiei, morelei, moravurilor, monarhiei si justitiei. Autorul satirizeaza fara
crutare pe papa, pe Ludovic XIV, de curand decedata, scavagismul, spiritual de
intoleranta, inechitatea legilor, si schiteaza, totodata, in cunoscutul episode al
trogloditilor, portretul unei republici ideale, in care virtutiile stau la loc de cinste.
Ajuns celebru dupa tiparirea acestei scrieri M. paraseste si vinde functia sa de
magistrate pentru a se consacra exclusive studiului si scrisului, dar si calatoriilor.
Pereginarile lui in Germania, Austria, Italia,Elvetia, Olanda si mai ales sederea sa
de doi ani in Anglia, ii imbogatesc gandirea si ii adancesc perspectiva asupra
realitatilor social-istorice.
Cel mai vestit scriitor al epocii luminilor este Voltaire (1694-1778). Opera sa este
extreme de vasta: lucrari istorice, piese de teatru, poezii, pamflete,scrisori. Cea
mai cunoscuta carte a lui V. este Candide in care naratorul ironizeaza anumite
aspect ale vechiului regim, dar si naivitatea oamenilor prea increzatori in
posibilitatea progresului.
Candide sau optimistul este o satira publicata (1759), de catre Voltaire.
Romanul incepe cu povestea unui tanar, Candide, care traieste o viata fara griji
intr-un paradis terestru. Romanul descrie intreruperea brusca a acestui stil de
viata, urmata de deziluzionarea lenta si dureroasa a lui Candide, pe masura ce
experimenteaza si este martorul noilor probleme ale lumii. Romanul se
caracterizeaza printr-un ton sarcastic precum si prin intriga sa neregulata,
fantastica, cu o evolutie foarte rapida. Este un roman picaresc in care sunt
inserate evenimente reale precum razboiul de sapte ani. Alungat din bastionul
casnic, tanarul Candide intreprinde o calatorie interesanta, unde este pus in mai
multe ipostaze, ipostaza razboinicului (in care esueaza fugind din calea

razboiului, privit ca un macel, o atrocitate). Se contureaza idea inutilitatiui

razboiului si a fricii de moarte, care scoate in evidenta fragilitatea si pretuirea pe
care omul trebuuie sa o aiba pentru propria sa viata. Alta ipostaza in care este
surprins C. Este aceia de criminal, cand il omoara pe cel care o intretinea pe
Cunegonda. Prietenul sau Pangloss este spanzurat in numele religiei, cea ce
contureaza idea pedepselor pentru nelegiuire si totodata o jertfa in numele lui
Dumnezeu, accentuand absurditatea normelor umane. Insusi Candide spunea:
Atunci cand imi arunc ochii peste globul acesta, sau mai bine zis, pe aceasta
globula, imi vine a crede ca Dumnezeu a parasit-o si a dat-o pe mana vreunei
fiinte raufacatoare. N-am mai vazut oras care sa nu doreasca distrugerea
orasului vecin, n-am vazut familie care sa nu vrea sa piara alta familie.
Pretutindeni cei slabi uras pe cei tari, dar se tarasc in fata lor, iar cei tari se
poarta cu ei ca si cum s-ar purta cu niste turme pe care le cresc pentru lana si
carne. Un milion de asasini inregimentati cutreiera Europa de la un capat la altul,
practica omorul si talharia cu disciplina ca sa isi castige existenta pentru ca nu
au o meserie mai cinstita; si in orasele in care s-ar parea ca lumea traieste in
pace si in care infloreste arta si stiinta, oamenii sunt rosi de invidie, de griji si de
necazuri, mai mult decat este ros de urgie un oras asediat. Durerile ascunse sunt
mai mari si mai cumplite decat nenorocirile publice. In acest fel, Voltaire
contureaza o lume din cioburi, in care fiecare pagina de naratiune reprezinta in
fapt o oglinda a societatii secolului al XVIII-lea. Prin motivul calatoriei pe taramuri
straine precum Portugalia, Bulgaria, Paraguay, Franta, Anglia, Venetia si
Constantinopole, naratorul reuneste o imagine sumbra, care din pacate se
potriveste tuturor acestori state: micimea omului, dar si grave probleme politice,
care nereusind rezolvarea diferendelor intre ele, pe cale pasnica, au apelat la
razboi. In cadrul scenei marelui cutrmur din Lisabona, Voltaire a surprins foarte
bine doua tipoligii umane: matelotul ce cauta comori si filozoful care se gandeste
la ratiunea tuturor lucrurilor. Matelotul este un exponent al unei categorii de
oameni, cei ce au constiinta vectorizata doar pe verbul a lua,este lipsit de
ratiune, nu ne gandim la acea de a interpreta lumea si viata, ci la ratiunea
primara , consideand valoarea banului mult mai puternica decat valoarea
propriei vieti. Filozoful, pe de alta parte, este firea rationala preocupata de
dezlegarea tainelor si secretelor universale. Prin aceste pagini narative Voltaire
surprinde cum un viciu de caracter, avaritia, il indeamna pe om la gesturi
necugetate.
Daniel Defoe (1661 - 1731) a fost un jurnalist i scriitor englez. Defoe este
considerat fondatorul romanului englez. Primul mare romancier realist englez,
Defoe este un observator minuios, preocupat de morala individual i social.
D.D. a trait intr-o epoca de calatorii active, intrucat Anglia isi extindea imperiul
colonial si stapanirea asupra marilor lumii. Dupa cat se pare, si D.D a calatorit
inca din tinerete in Spania, Italia, Germania si Franta.
Actul de nastere al romanului modern englezesc , zamislit de mintea rodnica a lui
D.D. a fost aparitia in 1719 a primului si celui mai celebru din romanele sale,
Robinson Crusoe care nu a mai fost uitat pana in zilele noastre. Succesul
extraordinar al literaturii de aventuriin tari indepartate iesite de sub pana lui D.D.
se datoreaza mai ales faptului ca in ele este vorba de intamplari actuale si usor

de crezut intrucat D.D se tine in permanenta la curent cu noile descoperiri atat

prin lecturi, cat si prin contactul cu diversi calatori, marinari, negustori si chiar
pirati. In afara de descrierile pornind de la o temeinica documentare, Daniel
Defoe a izbutiti sa infatiseze si tinuturi necunoscute sau prea putin explorate pe
vremea lui.
Robinson Crusoe este o carte de aventuri in cel mai bun sens al cuvantuluideoarece se bazeaza, nu atat pe imaginatie, cat pe realitatea epocii. (Una din
sursele de inspiratie a romanului a fost relatarea navigatorului Alexander Selkirk,
care a stat singur din 1704 pana in 1709 pe o insula pustie din arhipelagul Juan
Fernandez, in largul coastei chiliene.)
Romanul imbina in mod unitar, diferite genuri literare: memorialul de calatorie,
romanul de aventuri, romanul autobiografic, romanul social care oglindeste unele
teori valoroase din domeniul filozofiei, educatiei si al economiei politice.
Aplicand si ducand mai departe cele mai inaintate vederei ale timpului D.D
exprima prin romanul sau aprecierea pentru munca neobosita si pentru
cunostintele si experienta omului, interesulpentru caracterul si gandirea
acestuia, credinta in posibilitatea supunerii in natura de catre om.
Desi Robinson Crusoe este o carte a izolarii, ea ramane deopotriva un tablou al
societatii timpului, deoarece Robinson reproduce chiar si pe insula pustie
traditiile, datinile si felul de a gandi a contemporanilor; el ramane prizonier al
unor norme de care nu se poate dezbara chiar daca ele nu isi gasesc pe deplin
rostul in singuratatea insulei. Aceasta este un simbol al societatii omenesti,
redusa la proportii minuscule. Pe insula pustie, Rbinson strabate pe rand treptele
de evolutie a omenirii. El reface evolutia omului nu numai cu mijloace primitive,
ci si cu unelte moderne si inarmat fiind cu experienta omului din secolul al
XVIII-lea.
Pe langa asta, Robinson isi faureste un fel de societate, pe care o alcatuiesc
cartile lui, papagalul, Vineri si, mai tarziu, tatal acestului. Facandu-i pe cei doi
negrii sclavii sai, el imparte pana si populatia rastransa a insulei in clase
conducatoare si clase conduse.
Asemeni lui D.D. , Robinson este reprezentantul burgeziei din perioadele ei de
progres. El exercita o serie de meserii- pescar, dulgher, fermier, vanator, etc.dar nu isi pierde nicio clipa simtul proprietatii si gandirea lui ramane aceia de
negustor. De exemplu, cand la o noua vizita pe corabia naufragiata, Robinson
gaseste intr-un sertar niste monede, el tine o tirada impotriva banilor, dar simtul
practic determinat de epoca se dovedeste mai puternic decat rationamentul : la
ce puteti voi sluji ? Mie nu imi sunteti de niciun folos; nu meritati nici macar
osteneala de a va ridica de jos: oricare dintre cutitele acestea pretuieste mai
mult decat gramada de monede. Cu voi nu am ce sa fac; ramaneti unde va aflati
si scufundati-va cu epava cu tot, ca o fiinta a carei viata nu merita sa fie salvata.
Si totusi, gandindu-ma mai bine (povesteste in continuare Robinson) i-am luat si,
infasurandu-i intr-o bucata de panza, am inceput sa ma gandesc cum sa imi fac o
noua pluta.

Robinson este foarte sarguincios si metodic, munceste bine, dar stie si cum sa ii
faca pe altii sa munceasca pentru el, fiind astfel un simbol al fauritorilor
imperiului britanic. La sfarsit, parasind insula pe care traise 28 de ani, el o
transforma intr-o colonie a coroanei britanice.
Robinson il intruchipeaza si pe hommo faber si pe hommo sapiens. In fiecare
actiune a lui se manifesta gandirea, pentru fiecare dintre aceste actiuni exista o
justificare. E interesant de constatat bogatia cuvintelor care descriu activitati
mintale, una din placerile cititorului fiind si aceia de a urmari desfasurarea
proceselor de gandire, invintivitatea si elasticitatea mintii umane.
Jonathan Swift (1667- 1745, Dublin) a fost un scriitor englez, unul din cei mai
importani reprezentani ai realismului din prima perioad a iluminismului englez.
Caracterizat print-un stil lefuit i o gndire dominat adesea de o aspr
mizantropie, Swift a devenit cunoscut mai ales prin opera sa satiric "Cltoriile
lui Gulliver" ( 1726).
In Calatoriile lui Gulliver, inventatorul ironiei , cum este numit autorul, aduna
diferite aspecte ale vietii, se inspira uneori direct din experienta inaintasilor, dar
luandu-si ce mai mare parte a materialului din lumea propriilor sale observatii ca
urmare, lucrarea devine unitara numai prin puterea geniului sau original.
Neglijand veridicitatea exterioara, cultivand adevarul interios, Swift imbina realul
cu fantasticul in spiritul specific Renasterii. Dar problemele de actualitate din
aceasta perioada nu sunt la fel de bine reflectate in Calatoriile lui Gulliver ? In
descrierea imparatului din Liliput se pot distinge trasaturi caracteristice regelui
George I, starea de la curtea din Liliput satirizeaza de fapt uvernarea Angliei sub
partidul Tory; razboiul capetelor turtite parodiaza razboaiele care s-au incheiat cu
pacea de la Utrecht (1713). Regele din Brobdingnag e printul de Wales, George II.
Iluminismul a reprezentat un pod peste marea necunoasterii din acea perioada,
pe care au pasit pionierii care aui daruit lumii o imensa comoara culturala,
lingvistica si sociala. Influentele acestuia au dus la instaurarea epocii moderne,
ajutand totodata la abolirea vechiului regim monarhic francez. Motivul calatoriei
a influentat sdcrierile narative care au urmat, ce au impresionat tinerele
generatii de-a lungul secolelor urmatoare, constituind o oaza in desertul arid si
pustiu al tenebroasei necunoasteri.