Cnd crivul cu iarna

de Mihai Eminescu
Cnd crivul cu iarna din nord vine n spate
i mtur cu-aripa-i cmpii ntinse late,
Cnd lanuri de-argint luciu pe ar se atern,
Vnturi scutur aripi, zpad norii cern
mi place atuncea-n scaun s stau n drept de vatr,
S-aud cnii sub garduri c scheaun i latr,
Jraticul s-l potol, s-l sfarm cu lunge cleti,
S cuget basme mndre, poetice poveti.
Pe jos s ad fete pe olul aternut,
S scarmene cu mna lna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gnduri i s m uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul povetilor ce-aud.
Orologiul s sune un greier amorit
i cald s treac focul prin vinele-mi distinse,
S vd roze de aur i srutri aprinse
n vreascuri, ce-n foc puse trsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe mrunt, nduroas.
Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoas.
Din el o aud astfel cum voi s o aud
-amestec celelalte cu glasu-i plpit.
i mndru-acest amestec gndirea-mi o descoas,
O-nir apoi iari cum dnsa a voit.
Astfel gndirea-nir o mie de mrgele
Un ir ntins i luciu dar fr de sfrit;
Somnul m-apuc-n brae prin gndurile mele
i-n somn m mai urmeaz a lor blnd glas uimit.
Prin irul lor ce sun, orologiul cu jele
L-aud sunnd ca greier btrn i rguit;
n urm tace chiar i a mamei rugciune
La gnduri sclipitoare un capt ea le pune.
Ajung la ea i noaptea umbririle-i i-ntinse,
Pe fruntea ei cea dulce culeg blnde visri,
Amorul lin i moaie aripile lui stinse,

Pe ochii ei eu caut profunde srutri

Ea-nchide surznd lungi genele ei plnse
i glasul ei e cntec n line tremurri,
Pe sni rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea aeaz
Adorm i ea la capu-mi surde i vegheaz.