Sunteți pe pagina 1din 1

EPISTOLA 1 TESALONICENI

In epoca apostolica, orasul Tesalonic (Salonicul de mai tarziu) era capitala provinciei romane proconsulare Macedonia si numara aproape 100.000 de
locuitori, in majoritate greci si romani, dar printre care se aflau si aproximativ 20.000 de evrei, a caror sinagoga, mare si impozanta, parea sa fie
centrul cultic al tuturor Iudeilor din regiune. Port la Marea Egee, el era situat si pe celebra Via Egnatia, drumul care, conjugat prin transbordare peste
Adriatica cu Via Appia, lega Roma cu Bizantul, Niceea, Ancyra (Ankara de astazi) si cu intregul Orient cunoscut pe atunci. E usor de imaginat
interesul strategic cu care apostolul Pavel sa oprit asupra-i, dat fiind ca unul din principalii factori de raspandire a crestinismului era si admirabilul
sistem de comunicatii, atat pe mare cat si pe uscat, al imperiului roman.
In cursul celei de a doua calatorii misionare (49-52), Pavel are o vedenie care-l indeamna si determina sa propovaduiasca si in Macedonia, si astfel
Evanghelia patrunde pe continentul european, mai intai prin orasul Filipi si apoi Tesalonic, unde Pavel, debarcat initial la Neapoli si insotit de Sila
(Silvan), ajunge dupa cinci zile de mers la Via Egnatia. Ca de obicei, activitatea lui incepe in mediul iudaic (in care exista si un insemnat numar de
prozeliti, tematorii de Dumnezeu), dar cei mai multi convertiti sunt recrutati dintre pagani, si anume din straturile umile ale societatii. In scurta vreme
el va izbuti sa intemeieze una din cele mai puternice Biserici crestine ale veacului primar.
Dar, ca si in alte parti, Pavel intampina si aici rezistenta celor mai multi dintre iudei, in frunte cu cei ce niciodata nu-i vor ierta fostului rabin tradarea
Legii lui Moise si trecerea lui in tabara lui Hristos. Ei starnesc in jurul sau o agitatie calomnioasa in care incearca sa-i antreneze si pe oficialii romani,
fapt care-l sileste pe apostol sa paraseasca orasul mai inainte decat si-ar fi dorit; mai mult, adversarii il urmaresc si dincolo de Tesalonic, in Bereea, si
nu se lasa pana ce nu-l alunga din Macedonia, fortandu-l sa ia drumul Corintului si Atenei (FA 17); in aceasta din urma localitate avea el sa-i
reintalneasca pe Sila si Timotei.
E cunoscuta grija apostolului de a se interesa de mersul Bisericilor pe care le infiintase. In cazul celei din Tesalonic, el traieste si un sentiment de
frustare, ca unul care nu a apucat sa-si termine cateheza pe care si-o propusese. Ca urmare, el se hotaraste sa renunte pentru moment la prezenta
si conlucrarea lui Timotei si-l trimite acolo cu misiunea de a cerceta totul la fata locului.
Timotei se duce, se intoarce si-l reintalneste pe Pavel in Corint, unde acesta se stramutase intre timp; ii aduce in general vesti bune, carora insa li se
adauga o seama de rezerve asupra moravurilor, precum si problema care incepuse sa agite cel mai mult spiritele: daca sfarsitul lumii este aproape si
Domnul inca nu a venit, atunci de ce crestinilor deja decedati li sa rapit privilegiul si bucuria de a participa la slava acestei Veniri?
Acestea sunt imprejurarile in care Pavel, fiind in Corint, cam pe la sfarsitul anului 50 sau inceputul lui 51, alcatuieste Epistola catre Tesalonicieni. Ea
are un ton cu totul aparte fata de celelalte scrieri pauline si, alaturi de Epistola catre Filipeni, e cea mai calda, mai afectuoasa, mai plina de duiosie
paterna. Vestile bune aduse la Timotei au incalzit inima apostolului, iar aceasta se revarsa intrun adevarat imn al bucuriei, doar pe alocuri umbrit de
tristeti trecatoare, mahnirile unor suferinte care, pana la urma, se resorb in uriasa celebrare a triumfului crestin.