Sunteți pe pagina 1din 1

EVANGHELIA DUPA IOAN

Evanghelia a patra este opera sfantului apostol Ioan, fratele lui Iacob si fiu al lui Zevedeu, ucenic mai intai al lui Ioan Botezatorul si chembat apoi la
apostolat de Domnul Iisus Insusi. Daca se admite ca Salomeea mentionata la Mc 15, 40 este una si aceeasi persoana cu "mama fiilor lui Zevedeu"
(mt 27, 56), atunci putem presupune ca ea facea parte din ceata sfintelor femei care I-au insotit pe Domnul si pe ucenicii Sai din Galileea pana-n
Ierusalim, slujindu-le, si care au fost de fata la rastignirea lui Iisus. Ioan facea parte nu numai din colegiul celor doisprezece, ci si din grupul foarte
restrans, de numai trei (alaturi de Petru si Iacob) randuiti de Domnul sa fie martorii unor evenimente cu totul exceptionale, precum invierea fiicei lui
Iair (Mc 5, 37), Schimbarea la Fata (Mt 17, 1-13) sau drama launtrica din gradina Ghetsimani (Mt 26, 37). Ioan "ucenicul pe care-l iubea Iisus", este
cel caruia Domnul i-o incredinteaza, de pe cruce, pe mama Sa (in 19, 26-27); el este primul martor al mormantului gol (In 20, 2-8) si primul care-L
recunoaste pe Iisus cel inviat (In 21, 7). E de fata la pogorirea Duhului Sfant, predica, vindeca si este inchis impreuna cu Petru, participa la Sinodul
Apostolic, este numit de Pavel "stalp al Bisericii". Mai cunoastem ca in jurul anului 69 paraseste Ierusalimul si se aseaza in Efes. Imparatul Domitian il
exileaza in insula Patmos, unde apostolul scrie Apocalipsa ce-i poarta numele; sub Nerva se intoarce la Efes, de unde conduce, cu mare autoritate
duhovniceasca, Bisericile din Asia Mica. Moare ca martir, la adanci batranete, sub persecutia lui Traian.
Evanghelia e scrisa in Efes catre sfarsitul secolului I si le este destinata crestinilor din Asia Mica, pe care apostolul vrea sa-i intareasca in credinta, pe
de-o parte, si sa-i apere de primele erezii, pe de alta.
Fata-n fata cu evangheliile sinoptice, opera lui Ioan isi contureaza un profil aparte, incepand cu planul general:
Prolog: Slava Logosului intru Dumnezeu, in lume si in istorie (1, 1-18).
1. Slava lui Iisus aratata in lume (1, 19-12, 50).
2. Slava lui Iisus arata ucenicilor Sai in intimitatea Cinei celei de Taina (13, 1-17, 26).
3. Slava lui Iisus aratata in Patimile Sale (18, 1-19, 42).
4. Slava lui Iisus aratata ucenicilor Sai dupa invierea Sa din morti (20, 1-31).
5. Epilog (21, 1-25).
Apostolul Ioan nu-si propune sa reia si sa amplifice evangheliile sinoptice, ci sa le completeze cu relatari inedite asupra vietii si invataturii Domnului,
dar ordonandu-si materialul dupa alte criterii. El isi ia libertatea (si-si asuma autoritatea) de a prezenta o alta cronologie a evenimentelor, de a insista
asupra unor minuni si cuvinte omise de predecesorii sai; chiar cand istoriseste aceleasi fapte relatate si de sinoptici, el introduce anume particularitati
care-i sunt proprii, fie in tesatura naratiei, fie in vocabular, fie in stil. Nota dominanta a Evangheliei insa - si care o face net superioara tuturor - este
dimensiunea ei teologica (fapt pentru care autorul ei este numit si "Sfintul Ioan Teologul", adica "Cuvantatorul de Dumnezeu"). Mesajul ei suprem este
acela de a infatisa misterul hristologic in toata amploarea si profunzimea lui, misterul prin care Logosul (Cuvantul) intrupat, El Insusi Dumnezeu, le
descopera oamenilor pe Dumnezeu-Cel-Nevazut, le aduce Lumina si Viata, le asigura cunoasterea si comuniunea lui Dumnezeu prin cunoasterea si
comuniunea intima cu Iisus Hristos. Daca limba greaca a operei, corecta de altfel, e destul de saraca, lipsita de anvergura lui Matei, savoarea lui
Marcu sau maiestriile lui Luca, in schimb ea izbuteste sa exprime o gandire de mare altitudine duhovniceasca, continuu insufletita de adierea Duhului
Sfant. Scrierea lui Ioan e cea mai intraripata dintre toate evangheliile, un unicat care-l situeaza pe autorul ei printre marii inspirati ai omenirii.
Sa notam si observatia ca ea este nu numai un rod al inspiratiei, ci si al unei indelugate elaborari. Departe de a constitui o colectie de amintiri traite
sau de reconstituiri documentare, Evanghelia a patra este sinteza unei propovaduiri apostolice de o jumatate de secol, timp in care esentele s-au
decantat intr-o arhitectura de neegalat prin maretie, soliditate, finete si transparenta. E capodopera teologica a Noului Testament