Sunteți pe pagina 1din 1

EPISTOLA CATRE FILIPENI

Filipi este vechiul oras macedonean Krenides (Izvoare), care-si primeste noul nume de la regele Filip al II-lea, tatal lui Alexandru cel Mare; acesta il
cucereste in anul 358 i.H., ii schimba numele si face din el un bastion de aparare impotriva Traciei. Devenit teritoriu roman in 168 i.H., impreuna cu
intreaga Macedonie, orasul e masiv populat de catre Octavian August cu ostasii si ofiterii demobilizati ai armatelor lui Antoniu, dupa ce acesta fusese
infrant, impreuna cu Cleopatra, in celebra batalie de la Actium (31 i. H.). El este astfel o asezare cosmopolita, in care vechile populatii iliro-trace sunt
amestecate cu multe alte neamuri, dar in care limba oficiala era latina, in timp ce greaca isi mentine privilegiul de limba universala a culturii elenistice.
Filipi este primul oras european in care Pavel intemeiaza o comunitate crestina (cu alte cuvinte, punctul prin care crestinismul pune piciorul in
Europa). Aceasta se intampla in anul 50 sau 51, in timp ce marele apostol isi desfasoara cea de a doua calatorie misionara, insotit de Sila, Timotei si
Luca. Comunitatea Evreilor nu e nici prea mare, nici prea puternica, nici foarte influenta. Evreii nu au sinagoga si se multumesc sa-si exercite cultul
pe malul unui rau din afara orasului. Printre ei se afla si Lidia, femeie intreprinzatoare si bogata (facea comert cu profira), care e cucerita de predica
lui Pavel, se boteaza impreuna cu toti ai ei (copii, servitori si sclavi) si-si pune casa la dispozitia tinerei comunitatati crestine, ea oferind astfel nucleul
uman si liturgic al crestinismului european.
Succesul misionar al lui Pavel e atat de rapid si de puternic incat starneste reactia Celui-Rau. Acesta, reiterand procedeul demonilor din vremea lui
Iisus (care-I proclamau dumnezeirea spre a-L compromite in fata contemporanilor), ii face lui Pavel o reclama zgomotoasa prin gura unei ghicitoare
domonice (FA 16, 16-18) si provoaca intaiul mare conflict dintre crestinism si autoritatea romana, conflict care va lua forme acute de-a lungul a trei
secole. Pavel paraseste orasul, dar ii lasa aici pe Luca si pe Timotei, care-i continua opera intro Biserica despre care stim sigur ca, in afara de
apostoli, era condusa de preoti (episcopi) si diaconi. Ea este comunitatea careia Pavel ii va pastra, de-a lungul anilor, un sentiment cu totul aparte, de
prietenie, iubire si duiosie, singura de la care el cel atat de mandru in independenta sa materiala accepta daruri si ajutoare, de doua ori in
Tesalonic si o data in Corint.
Iata ca si in timp ce apostolul se afla in inchisoare, crestinii din Filipi il trimit pe unul de ei, Epafrodit, sa-i duca din partea lor cele trebuinta traiului,
hrana si imbracaminte. Trimisul locuieste impreuna cu Pavel in temnita (de fapt, in casa pe care acesta o inchiriase vezi FA 28, 16 si nota) si-l asista
indeaproape, dar dupa o vreme se imbolnaveste grav si se decide sa se intoarca acasa. Apostolul foloseste prilejul si le trimite Filipenilor aceasta
scrisoare, cea mai calda si mai tandra din toate epistolele sael, paginile unui prizonier care, desi la capatul a inca doi ani de detentie preventiva si in
ajunul unui proces ce-i poate aduce condamnarea, isi rosteste optimismul, seninatatea launtrica si acea bucurie duhovniceasca a omului in care nu
mai traieste omul, ci Hristos Insusi.
Desigur, Epafrodit il infromase despre tot ceea ce se intampla in Biserica din Filipi, inclusiv asupra unor evenimente mai putin imbucuratoare precum
persecutia din partea paganilor, influenta libertinajului epicureu asupra moravurilor, reminiscentele si propaganda iudaismului conservator, diferndul
dintre doua credincioase ale comunitatii. In scrisoarea sa, apostolul le puncteaza pe fiecare, cu mai multa sau mai putina pondere, dar in acelasi duh
de duiosie a parintelui fata de copiii pe care-i nascuse intru Hristos Iisus. Fireste, nu uita sa le multumeasca pentru daruri, dar mai ales pentru dorul
acestora de a-l revedea cat mai curand liber si sanatos