EPISTOLA 2 CORINTENI

Intaia Epistola a lui Pavel catre comunitatea din Corint avusese efectele scontate, pozitive, dar in structura vreme isi fac aparitia noi predicatori
iudaizanti care nu numai ca-si aroga titlul de apostoli, dar incearca si in parte reusesc sa-si atraga admiratia ascultatorilor si sa fie astfel socotiti
ca un fel de crema a misionarismului crestin. Mai mult, ei duc impotriva lui Pavel o campanie sustinuta, facandu-i si pe multi dintre Corinteni sa se
indoiasca de harul, autoritatea, statornicia, devotamentul si dezinteresul acestuia.
Pavel reactioneaza promp. Hotarat sa restabileasca ordinea, el le face Corintetilor o vizita pe cat de scurta pe atat de aspra (deseori numita vizita
intermediara), care-i lasa un gust amar. Dar, si de data aceasta, plecarea apostolului e expoaltata de adversarii sai care merg pana acolo incat unul
din ei, calomniator; cel ce a nedreptatit, arunca invective de neiertat asupra unui adept al lui Pavel, calomniatul, cel nedreptatit (7,12). E foarte
probabil ca, retinut in Efes, apostolul le trimite Cornitenilor o epistola intermediara, numita de unii critici epistola aspra (vezi 2,3-4 si nota), dar e sigur
ca in acelasi timp el il trimite pe Tit cu misiunea de a pune lucrurile la punct. Prietenii apostolului il primesc pe Tit cu toata deferenta, ordinea este
restabilita, colomniatorul e pedepsit.
Rascoala argintarului Dimitrie (FA 19, 23-40) il obliga pe Pavel sa paraseasca Efesul cu mult inainte de data pe care si-o propusese (Cincizecimea
anului 57), asa incat rateaza planul de a-l intalni pe Tit la Troa. Il intalneste insa in Macedonia, unde acesta ii relateaza rezultatele mai mult decat
multumitoare ale epistolei intermediare (7,5 16).
Din porunca parintelui sau duhovnicesc, Tit pleaca din nou la Corint pentru a organiza colecta in favoarea saracilor din Ierusalim, operatie pe care o
va face impreuna cu un frate al nostru si cu mai multi delegati ai Bisericilor, in asa fel incat totul sa fie sub control si la adapost de orice invinuire sau
banuiala (7,18-23).
Este imprejurarea in care Pavel, inainte de a pleca el insusi la Corint intro vizita mai demult anuntata si apoi amanata, le scrie Corintenilor aceasta A
Doua Epistola, in timp ce se afla in Macedonia (dupa cei mai multi comentatori, in orasul Filipi), in anul 57.
Asupra autorului si autenticitatii acestei scrieri nu exista indoieli. Sau ridicat insa numeroase semne de intrebare cu privire la integritatea ei, si anume
daca o avem in forma ei originala, ca un singur corp, sau daca e vorba de doua epistole pauline reunite candva in ceea ce avem astazi. E vorba de
capitolele 10-13, al caror ton e cu totul diferit fata de cele precedente. O seama de critici sunt de parere ca aceste ultime capitole au format initial o
epistola separata, fie cea numita intermediara sau aspra, fie una scrisa dupa 2 Corinteni si adaugata celor 9 capitole ale acesteia. Exista
argumente pro si contra. Se poate admite, totuis, ca fiecare din cele doua parti (1-9 si 10-13) este adresata unei anume categorii de cititori pe care-i
vizeaza in mod cu totul special: prima, celor ce si-au revenit la normal si au realizat o impacare cu apostolul; a doua, celor ce persista in
nepricepere, orgoliu si adversitate, oameni pe care polemistul Pavel ii biciuieste fara menajamente sau crutare.
Daca Epistola e relativ redusa in continut dogmatic, in schimb ea e una din cele mai impresionante oglinzi ale temperamentului lui Pavel: parinte
iubitor, duios, gingas, prevenitor; frate intelept, lucid, cumpanit, a carui smerenie nu se confunda cu lipsa demnitatii; polemist ironic, aspru, taios, care
stie ca verbul e o arma mai fina decat cel mai rafinat otel. E un pavel aproape complet.