Răducanu Alexandru

Anul IV, Pastorală

Grupa VIII

Examen la Disciplina Noul Testament

Anul II, Semestrul al II-lea
(RESTANȚĂ)

I. Cum caracterizaţi epistolele pastorale în raport cu celelalte epistole din corpusul paulin?
II. Ce reprezintă cartea Apocalipsei pentru un creştin ortodox din secolul XXI?
III. Comentaţi textul din 1 Timotei 2, 15.

I. Epistolele pastorale sunt I, II Timotei și Tit. Caracteristicile comune ale celor trei epistole
sunt: (1) Adresate ucenicilor apropiați ai lui Pavel. Exegetul catolic Ceslas Spicq ilustrează
perioada “De la Apostoli la urmașii lor; De la kerigma la didascalie (Didahie)”. (2) Stilul este
coerent, liniștit, fără secțiuni bruște. (3) Calea Tradiției: Hristos-Pavel-ucenicii. (4) Harismele și
profeții trec pe planul al doilea. (5) Vorbesc despre existența unei ierarhii locale. (6) Prezența
învățăturii pauline: mântuirea ca har al lui Hristos, fără faptele Legii. Atunci când vine vorba de
vocabular și stil se poate remarca, hapax legomena (cuvinte care apar o singură dată în limbajul
paulin – de 306 de ori). Pavel folosește în ele un tahigraf mai abil în limba greacă. Modul de
prezentare este rabinic, din aceasta observând-se o diferență clară raportat la celelalte epistole
pauline. Problema lor principală constă și în autenticitate, acestea fiind puternic contestate de o
varietate de teologi din diferite confesiuni, mai ales de către protestanți. Se crede că nu Sf. Ap.
Pavel le-ar fi scris ci discipoli de-ai săi la a doua sau a treia generație. Un ultim lucru imporatant
de remarcat cu privire la limbajul epistolelor pastorale, constă în faptul că ele sunt pline de
îndemnuri, sfaturi dar și căldură, dovedită de paternitatea harică a Sf. Ap. Pavel ce își îndeplinește
misiunea cu toată inima.
II. Apocalipsa nu este o carte despre viitor sau despre catastrofa de la sfârșitul lumii
actuale, ci o carte despre revelația Mântuitorului Iisus Hristos. Numele vine de la apo (dez-) și
kalypto (a acoperi), deci se traduce prin: dezvăluire, descoperire, revelație (înlăturarea vălului
a ceea ce era ascuns). Ca definiție Apocalipsa este un gen de literatură în care o revelație este
mediată de o ființă din lumea de dincolo pentru un destinatar uman, deschizând o realitate
transcendentă, fie temporală dacă are în vedere mântuirea eshatologică, fie spațială, dacă
implică o altă lume, supranaturală. Ca și scop ea presupune interpretarea unor circumstanțe
prezente de pe pământ în lumina lumii supranaturale și a viitorului și de a influența înțelegerea
și comportamentul publicului prin intermediul autorității divine. Apocalipsa Sfântului Ioan se
deosebește mult de orice scriere de gen a antichității, deși are același rol de încurajare a
creștinilor persecutați, de mângâiere a celor ajunși în situații foarte dificile. Ceea ce ar trebui
un creștin ortodox în secolul XXI din cartea Apocalipsei este faptul că lumea aceasta este
iremediabil coruptă. În acest context fără o intervenție divină cu scopul de a elimina și birui
răutatea, nu se va restabili echilibrul și nu se va rezolva nimic în esența fiinșei umanității ca un
tot. Privind cu atenție în cartea Apocalipsei, creștinul ortodox al acestui secol poate observa
părți ale dumnezeieștii liturghii ce reliefează o singură comunitate: „o Biserică a îngerilor și a
oamenilor”, întărindu-se cu mult în credință și înțelegând că în ciuda îndoielilor seculare,
ritualurile liturgice ale Bisericii noastre au temei ceresc, ci nu doar cultural istoric cum vor unii
să credem. Totodată, întemeiată pe experiența liturgică, Apocalipsa este celebrarea tainei
pascale a Mântuitorului, motiv pentru care este plasată în „Ziua Domnului”, adică Ziua Învierii,
dar și în fiecare Duminică. Ultimul lucru ce trebuie menționat cu privire la atitudinea pe care o
are creștinul sec XXI, este în strânsă legătură cu scopul cărții și anume că Apocalipsa vine întru
mângâierea creștinilor și încurajarea lor să stăruie în formarea duhovnicească și teologică, lucru
ce nu trebuie uitat nici în acest secol și nici cele viitoare, după cuvintele Domnului: ,, cerul și
pământul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece”.

III. ,,Dar ea se va mântui prin naştere de fii, dacă va stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în
iubire şi în sfinţenie. ” ( I Tim. 2, 15)

Aici Sf. Ap. Pavel vrea să arate prin πίστει ( credința- substantiv dativ feminin singular), ἀγάπῃ
(dragoste- substantiv dativ feminin singular) și ἁγιασμῷ ( sfințenie-substantiv dativ masculin
singular) că prin suferința transfigurată de Mântuitorul prin jertfa de pe cruce, suferința nașterii
de prunci are acum un sens transcedental. Observăm faptul că cuvântul folosit pentru dragoste
este ἀγάπῃ, adică sensul înalt și sfânt, toate acele calități creștine de mai sus ducând cu mintea
nu la calități umane ci mai degrabă la calități harice. Apostolul Pavel subliniează aici că
miracolul vieții capătă un sens mântuitor prin transfigurarea suferinței prin Cel ce ne-a
răscumpărat, doar prin stăruința în tot lucrul dumnezeiesc. Aici se mai punctează și faptul că
drumul femeii în lume spre mântuire diferă cu mult de cel al bărbatului.