Concepte fundamentale: normal, sanatate, boala.

Trauma psihica
Cuvntul normal provine din termenul latinesc norma, care semnifica unghi
drept. Una din interpretari ar fi care nu se abate nici n stnga, nici n dreapta si
nici de la medie. n dictionarul de psihologie (Vocabularul Psihologiei Henri
Piron) normalitatea este definita ca un ansamblu de caracteristici ale aceleiasi
persoane, caracteristici care se situeaza n interiorul marjelor de variatie ale
populatiei din care face parte. Notiunea de normalitate, din punct de vedere
statistic, este reprezentata grafic de distributia sub forma curbei lui Gauss.
Conceptul de normalitate, a carei definire s-a impus n conditiile ncercarii de
identificare a criteriilor de clasificare a tulburarilor psihice, considerate ca abateri
de la normalitate, se poate asocia cu starea de echilibru n plan intern, intrapsihic si
n planul extern al individului. Normalul nglobeaza ntre limitele lui notiunile
divers si diferit, astfel aparnd:
a) normalul ca indicator standard al valorilor culturale;
b) diferitul ca o alta forma posibila a normalitatii si
c) diversul ca si varianta de tip formal a normalitatii.
O asociere des ntlnita este aceea dintre normalitate si adaptare. Adaptarea este un
simplu proces de acceptare oferit din exterior individului de societate si mediu.
Daca privim adaptarea ca fiind un consum de energie necesar pentru ca persoana sa
se poata integra sau sa poata rezista n fata presiunii exercitate asupra sa de
psihotraumele sociale sau de tensiunea legaturilor sociale, atunci putem considera
ca procesul de socializare reprezinta achizitia pentru a putea efectua eforturile de
adaptare sociala continua, pentru a-si nsusi sau mentine rolurile sociale dobndite.
Cu toate acestea, s-a constatat faptul ca pentru un individ normal este imposibil sa
se poata adapta la toate grupele sociale. Din acest motiv, unii autori prefera sa
utilizeze drept criteriu al normalitatii "adaptabilitatea", argumentnd prin aceea ca
individul normal nu este niciodata complet adaptat, n schimb un individ cu diverse
patologii este o persoana inadaptabila.
M. Sabshin distinge un evantai variat coexistent n sfera normalului:
1. normalitatea ca sanatate
2. normalitatea ca utopie
3. normalitatea ca medie
4. normalitatea ca proces

Normalitatea ca sanatate
este perspectiva traditionala prin prisma careia se considera normalitatea
ca starea de sanatate cu caracter universal.
Normalitatea ca utopie
acest concept formuleaza un ideal, o normalitate ideala, individuala sicomunitara.
Descrie n formulari prescriptive, invoca si promoveaza tipuri ideale. Nu poate fi
atinsa si variaza n functie de spatiul socio-cultural si geografic.
Normalitatea ca medie
se bazeaza pe descrierea statistica a fenomenelelor (biologice, psihice,
fizice, chimice) ca fiind repartizate conform curbei lui Gauss, n care zona mediana
este cea mai
importanta (si deci nomala), iar extremele sunt considerate deviante.
Normalitatea ca proces
este perspectiva asupra normalitatii care accentueaza faptul ca un
comportament normal nu este altceva dect fianlitatea subsistemelor care
interactioneaza ntre ele. Cu alte cuvinte, normalitatea ca proces, considera mai
importante schimbarile si procesele dect o definire transversala a normalitatii.
Att normalitatea, ct si anormalitatea depind de variatiile de mediu exterior n
ceea ce priveste capacitatile de adaptare ale individului, fapt care va declansa
suferinta. Strns legata de aceste doua concepte este dimensiunea istorica a
individului, a factorilor de viata care pot interveni fie n sens protector, fie cu
semnificatie de risc "morbigenetic". Studiile au pus n evidenta faptul ca
manifestari psihocomportamentale considerate patologice ntr-un anumit spatiu
cultural, pot fi normale n altul, iar bolnavul si pierde capacitatea de adaptare
flexibila la condit iile oferite de mediu, n raport cu indivizii normali care dispun
n mod liber de aceasta aptitudine.
Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste sanatatea ca o stare de bine fizic, psihic
si social.
Boala este definita ca o serie de modificari biologice si/sau psiho-comportamentale
care genereaza o stare de distres si/sau dizabilitate sau un risc crescut spre distres
si/sau dizabilitate (dupa American Psychiatric Association - 1994).
Din punct de vedere psihic, sanatatea poate fi descrisa ca fiind armonia dintre
comportamentul cotidian si valorile fundamentale ale viet ii asimilate de individ,
mbinarea elastica dintre gnd, afect si comportament. Este acea stare a
organismului n care capacitatile sunt optime, referindu-ne aici, pe lnga
capacitatea de a munci, de a studia, de a efectua anumite activitati, si la capacitatea

de a ntelege emotiile, de a ne stapni, de a rezolva/a face fata problemelor

cotidiene sau celor stresante, fara a recurge la modalitati distructive de adaptare la
ele (cum sunt alcoolul, drogurile etc.). Presupune capacitatea de a munci productiv,
de a iubi, de a ne preocupa de ceilalti, presupune o viata cu sens, traita armonios.
Conceptele de boala si sanatate sunt concepte evaluative, ce pot fi analizate
din mai multe puncte de vedere. Saxon G., n 1960, afirma ca sunt circumscrise de
dezvoltarea cunoasterii biomedicale, de orientarile intelectuale ale culturii si de
sistemul axiologic al societatii. Deoarece reprezinta un mod de viata, cultura joaca
cel mai important rol n conditionarea reactiilor fata de boala si a sanatatii ca
fenomen social. De aici rezulta ca exista diferente semnificative n ceea ce priveste
statutul bolnavului, starea normala sau patologica a acestuia, functie de cultura si
tipul de societate din care acesta face parte, sau de stadiul de dezvoltare al
comunitatii de care apartine.
Medicii sunt cei care definesc boala riguros-stiintific n urma anamnezei, a
rezultatelor de laborator, a investigat iilor clinice, etc. Exista nsa, n medicina
actuala anumite nempliniri care se constituie n continue surse de echivoc n
definirea sau circumscrierea exacta a bolilor. Dificultatile/divergenta de diagnostic,
prognostic sau profilaxie pentru unele boli contemporane (marile necunoscute:
SIDA, cancer), fac ca notiunii de boala sa-i corespunda continuturi diferite
deoarece semnele, simtomele recunoscute n acest sens nefiind mereu univoce.
Trauma psihica
Psihologii au definit trauma ca un eveniment singular de o intensitate foarte mare,
eveniment care apare in viata individului si care depaseste posibilitatile sale de
adaptare. In general acest eveniment neplacut genereaza o sensibilizare excesiva a
individului la emotiile ulterioare. Atunci cand trauma duce la stress post-traumatic,
daunele pot implica schimbari fizice la nivelul creierului uman, schimbari de
natura chimica, ce afecteaza capacitatea persoanei de a face fata in mod adecvat
stresului si care, pe termen lung, genereaza efecte patogene durabile.
Multa vreme s-a considerat ca trauma este acelasi lucru cu stresul. Cele dou
definesc insa lucruri diferite trauma se refera la o leziune (rana) sufleteasca, pe
cand stresul este o manifestare cotidiana caracteristica fiecarei persoane. Trauma
are o conotatie de suferinta sau boala.

Cauzele ce determina aparitia traumelor

Trauma psihica poate aparea din repetarea unei serii de evenimente mai putin
intense fiecare in parte, prin insumare coplesesc complet capacitatea individului de
a face fata sau de a integra ideile si emotiile implicate in aceasta experienta.
Sentimentul de ,,a fi coplesit" poate fi amanat saptamani, ani, in masura in care
persoana se straduieste sa raspunda circumstantelor imediate ale fenomenului
stresor. Traumele psihologice pot duce la consecinte negative pe termen lung, care
sunt adesea trecute cu vederea, chiar si de catre profesionistii din domeniul
sanatatii mintale. Oamenii obisnuiesc sa spuna ca ,,li se rupe sufletulsau ca ,,ii
doare foarte tare. In urma evenimentului traumatic, se pierde ceva din noi, se
creeaza in interiorul nostru o ruptura, ruptura pe care specialistii o numesc trauma
psihica.
Trauma poate fi cauzata de o mare varietate de evenimente, dar exista cateva
aspecte comune. Exista frecvent o violare a ideilor familiare pe care persoanele le
au despre lumea lor si a drepturilor omului, punand persoana intr-o stare de
extrema confuzie si nesiguranta. Acest lucru apare, de asemenea, atunci cand
persoane sau institutii de care persoana depinde sau in care persoana isi pune
sperantele, incalca sau tradeaza asteptarile individului intr-un mod neprevazut.
Traumele psihologice pot insoti traume fizice sau pot exista independent.
Cauzele tipice si pericolele de traume psihologice sunt: abuzurile grave din partea
altor indivizi: abuzul sexual, hartuirea, violenta domestica, sau amenintarile
verbale. Abuzurile din copilarie sunt o sursa foarte ampla de traume la nivelul
psihicului minorilor, care sunt mai putin echipati in a face fata factorilor stresori.
Evenimentele catastrofice, cum ar fi cutremurele si eruptiile vulcanice, razboiul
sau alte violente in masa, de asemenea, pot provoca traume psihologice.
Expunerea pe termen lung la situatii extreme, cum ar fi saracia sau formele mai
usoare de abuz, cum ar fi abuzul verbal, abuzul de tip alienator, poate fi
traumatizanta. In cazul abuzului verbal, pentru un copil mai ales, acesta poate avea
potential traumatic deosebit, doar intr-un singur eveniment. De asemenea chiar si
violentele relativ usoare, acceptate inca de societatea tarii noastre ca parte a
mecanismului de disciplinare a copilului, pot avea repercusiuni foarte ample asupra
psihicului copilului, mai ales ca ele vin din partea unor persoane din interiorul
familiei.
Cu toate acestea, persoane diferite vor reactiona diferit la evenimente similare. O
persoana poate experimenta un eveniment ca fiind traumatic in timp ce o alta
persoana, nu va avea de suferit traume ca urmare a unui eveniment similar intr-un

context similar. Cu alte cuvinte, nu toate persoanele care experimenteaza un

eveniment cu potential traumatizant va fi efectiv traumatizata din punct de vedere
psihologic. Uneori, cei care sunt afectati mascheaza simptomele prin: consum
excesiv de alcool, droguri sau mancare. Alteori, exista simptome cognitive precum
dificultati de concentrare, scapari de memorie sau refuzul de a lua decizii.
De vreme ce traumele se petrec adesea in contextul relatiilor - spre exemplu,
abuzul, abandonul, neglijarea, lipsa suportului celorlalti, separarea de persoane
dragi, efectele traumei pot fi de natura relationala. Cel mai frecvent ostilitatea,
izolarea, problemele sexuale, frica puternica de abandon si respingere, dorinta de
a-l controla pe celalalt sunt semne ale traumei psihice.
Tratamentul traumei psihice
Tratamentul traumei psihice nu se poate face decat cu ajutorul medicului specialist.
Medicul de familie trebuie sa recunoasca semnele si sa ii recomande pacientului un
consult la psiholog sau psihiatru. Pacientul va fi indrumat intai catre un tratament
psihologic, urmand ca, in functie de severitatea simptomelor, sa se aplice si
tratament medicamentos. Lasata netratata, trauma psihica poate coplesi pacientul,
care va dezvolta blocaje in unele zone din viata si nu va avea vitalitatea necesara
pentru a-si rezolva problemele.