Sunteți pe pagina 1din 13

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE TIINE ECONOMICE


CATEDRA ECONOMIE, MARKETING I TURISM

VACARCIUC VLADISLAV

OLIGOPOLUL I RAZBOIUL PREURILOR


Lucrul Individual

Conductor tiinific:
urcanu Olesea, lector universitar

CHIINU 2014

CUPRINS

Pag.
Introducere..................................................................................................................................3
I. Oligopol - concept si etimologie..................................4
II. Tipuri de Oligopol...................6

Cartelul - cea mai cunoscuta forma de oligopol cooperant8

III. Dilema fundamentala a oligopolului.10


Concluzie..............................................................................................................11
Bibliografie...................................................................................................................................12

Introducere
2

Odata cu trecerea de la economia naturala si autoconsum la schimb si economia de piata,


intreprinzatorii, de la micii mestesugari cu atelierele lor din trecut pana la gigantii industriali din
vremurile noastre, toti au fost interesati in a rezista cat mai mult in batalia concurentiala, avand
ca obiectiv principal maximizarea profitului.
Prin jocul concurential se intelege ansamblul relatiilor competitie, de rivalitate dintre agentii
economici, fie ei producatori sau consumatori, avand ca rezultat maximizarea eficientei
economice precum si a satisfactiilor resimtite de actantii jocului concurential, mai precis
maximizarea utilitatii resimtite ( in cazul consumatorului ) respectiv a profitului obtinut ( in
cazul producatorului ).
Intr-o lume in care totul se invarte in jurul banilor fiecare greseala costa. Celebra afirmatie
Time is money! incepe sa fie inteleasa din ce in ce mai bine, iar libera concurenta, una
din pietrele de temelie ale economiei de piata, este mecanismul prin care se regleaza si
stimuleaza productia, astfel incit comportamentul producatorilor orientat catre maximizarea
profitului devine chiar mijlocul prin care se realizeaza scopul sistemului economic optimizarea
consumului si maximizarea satisfacerii trebuintelor consumatorilor. Relatiile concurentiale
impun producatorilor promovarea progresului tehnic, scaderea costurilor si a preturilor, cresterea
cantitatii, calitatii si diversitatii bunurilor economice.
Iata ca sistemul economiei de piata si concurenta reprezinta motorul evolutiei noastre ca
specie caci, trebuie sa recunoastem, ca de la inceputul manifestarii primului mare curent al
gandirii economice moderne, mercantilismul si pana acum, dar in special in ultima suta de ani,
imbunatatirea nivelului nostru de trai s-a bazat in primul rand pe criteriile enuntate mai sus:
progres tehnic, imbunatatirea calitatii, eficienta.
Structurile pietelor sunt in primul rand diferentiate de numarul si forta economica a
producatorilor si consumatorilor, implicit de posibilitatea ca una din aceste categorii sa
influenteze pretul. Factori specifici unei anumite structuri de piata sunt si gradul de diferentiere
al produselor dintr-o anumita categorie, gradul de mobilitate al factorilor de productie ( munca,
natura, capital ), gradul de transparenta a pietelor ( de certitudine a cunoasterii cererii si ofertei ).
Dupa acesti parametri se pot deosebi trei mari structuri principale : piata cu concurenta
perfecta, model teoretic prin excelenta la care economistii se raporteaza pentru a explica mai
bine unele fenomene, piata de monopol, foarte contestata din punctul de vedere al raportului
beneficiu social / cost social si piata cu concurenta imperfecta ( concurenta monopolistica si
oligopolul ) model ce predomina, el caracterizand realitatea economica cotidiana, infatisand
principalele doua mari structuri de piata.
Oligopolul
3

Oligopolul (oligos = putini, cativa; polein = vanzare) este o form a concurenei imperfecte,
constnd dintr-o structur de pia caracterizat printr-un numr foarte limitat de vnztori mari,
care asigur cea mai mare parte a ofertei unui anumit bun sau serviciu, solicitat de numeroi
cumprtori sau consumatori, i care sunt contieni de interdependena lor n adoptarea de
decizii strategice, privitoare la preul, volumul produciei i calitatea produselor, fapt care le
confer o poziie dominant colectiv.
Numrul de vnztori prezeni pe pia este suficient de mic, iar puterea economic a fiecruia
dintre ei este destul de mare, pentru ca aciunile ntreprinse de fiecare firm, luat separat, s aib
un impact semnificativ asupra condiiilor generale de vnzare-cumprare de pe piaa bunului sau
serviciului respectiv.
Un oligopol se caracterizeaz prin:

numrul redus de productori prezeni pe pia, dar care au o for economic mare. Se
consider oligopol dac pe pia exist cel puin trei productori. Dac sunt doar doi sau
unul, se consider c exist un duopol sau un monopol.

exist bariere la intrarea pe pia n calitate de productor

este o form mai mult caracteristic rilor dezvoltate

este foarte clar evideniat diferenierea mrfurilor

productorii dein un oarecare grad de control al preurilor

Deoarece n cadrul unui oligopol fiecare productor sau vnztor cunoate foarte bine procentul
pe care l deine din piaa produsului sau a serviciului respectiv i pentru c orice modificare a
preului sau a volumului produciei de ctre una din firmele oligopoliste este reflectat n
volumul de vnzri al celorlalte, exist tendina ca gradul de interdependen ntre firme s fie
foarte mare, nct fiecare firm trebuie s-i stabileasc preul i producia n funcie de reacia
celorlalte firme din oligopol, astfel c odat stabilite, preurile ntr-un oligopol sunt rigide.
De obicei, oligopoliste sunt pieele produciei siderurgice, ale automobilelor, ale mainilor i
echipamentelor destinate energeticii i industriei chimice, deoarece complexitatea utilajelor i
tehnologiilor nu permit apariia mai multor firme mici.
n cazurile de concuren, termenul "oligopol" este utilizat, adesea, i pentru a desemna situaiile
n care un mic numr de mari vnztori domin, mpreun, structura concurenial i n care
ceilali vnztori, mai mici, se adapteaz la comportamentul acestora. Marii vnztori sunt
calificai, atunci, ca oligopoliti.
Cazul similar, din punct de vedere al cumprtorilor, se numete oligopson.
La problemele ntreprinztorilor oligopoliti s-au gsit dou tipuri de soluii: cu sau fr acordul
4

prilor. Se numete acord orice contract care restrnge lupta concurenial ntre companii.
Forma maxim de nelegere, cea care maximizeaz beneficiile oligopolistilor este cartelul, un
acord ntre toi productorii industriei, care pot avea urmtoarele forme:

concuren fr preuri: fiecare companie ncearc s mbunteasc calitatea,


prezentarea sau orice alt factor, dar respectnd preul stabilit de comun acord.

mprirea cotelor-pri sau a pieelor: fiecrei ntreprinderi i se distribuie o zon unde


poate s vnd, i se fixeaz o producie maxim care nu poate fi depit.

Nu se poate afirma cu precizie cat este, sau intervalul in care ar trebui sa se afle numarul
producatorilor dintr-o structura de oligopol, pentru ca acesta nu exista. Nu se poate spune, de
exemplu, ca daca pe piata exista intre X si Y firme este cazul unui oligopol sau daca sunt peste
Y, deja ne confruntam cu o concurenta monopolistica. Prin oligopol si numar redus de ofertanti
se intelege o situatie in care firmele sunt constiente de interdependenta reciproca dintre ele in
ceea ce priveste vanzarile, productia, investitiile si planurile de publicitate. In plus, fiecare firma
detine o cota de piata suficient de mare pentru a putea influenta intr-o oarecare masura pretul
produselor sale. Actionarea de catre o singura firma a variabilelor aflate sub controlul ei poate
duce la represalii din partea firmelor concurente. Aceste trasaturi se aplica de obicei pietelor in
care numarul de vanzatori este mic.
Marile firme sau gigantii industriali care actioneaza in economiile de piata si intra in concurenta
in cadrul aceluiasi produs omogen ( otel, aluminiu etc. ), fie in cadrul produselor strans
substituibile ( automobile, televizoare etc. ) formeaza oligopoluri. In multe ramuri ele joaca un
rol dominant in ceea ce priveste volumul productiei. Un numar mic de firme detine majoritatea
sau intreaga productie ( servicii ) oferita pe piata. Oligopolurile constituie formele tipice de
concentrare a productiei si a capitalurilor in firme mari. Cu toata tendinta generala existenta in
lume de concentrare a productiei, de regula, insa, oligopolurile reprezinta forme stabile de
organizare a pietei, in sensul ca ele nu se transforma in monopol.
Principala explicatie a formarii si pastrarii oligopolurilor in multitudinea de structuri
economice asemanatoare unui mozaic o constituie nivelul costurilor totale medii in functie de
volumul productiei. Oligopolurile isi bazeaza existenta pe realizarea unor costuri joase. Cand
costurile firmelor individuale scad in mod substantial si pe termen lung, in asa fel incat un numar
restrans de firme poate produce cantitatea totala la costurile medii cele mai joase, in asemenea
cazuri avem de-a face cu un oligopol natural. O crestere in continuare a volumului productiei nu
mai asigura o scadere a costurilor si, deci, firma oligopolista nu este stimulata sa treaca pe
pozitia de monopolist, in sensul de a deveni singurul producator si vanzator al unui produs.
Insa existenta si persistenta oligopolurilor nu poate fi explicata numai prin conditia costurilor
minime. Mai sunt si alti factori care favorizeaza concentrarea productiei in oligopoluri. Printre
5

acestea se numara, de exemplu, puterea de piata a oligopolurilor. Cu cat firmele oligopoliste


devin mai mari si mai puternice, iar firmele mici concurente devin mai slabe, cu atat
oligopolurile capata o putere mai mare de a influenta pretul de vanzare, de a influenta
consumatorul prin reclame.
Tipuri de oligopol

Oligopolurile sunt caracterizate printr-o mare eterogenitate si o clasificare a lor devine absolut
necesara. Clasificarea lor se poate face pe baza a doua criterii importante:
A. Dupa obiectul de activitate sau caracteristicile principale ale productiei si serviciilor in
care actioneaza, oligopolurile sunt de doua tipuri.
Primul tip cuprinde acele firme mari care domina piata in cadrul unor produse
omogene
sau aproape omogene cum sunt otelul, aluminiul, unele produse chimice de baza. Fiecare
dintre cele cateva firme oligopoliste pot influenta piata ( pretul sau volumul productiei )
prin deciziile pe care le iau.
Al doilea tip de oligopol cuprinde acele firme mari ( putine la numar ) care stapanesc
piata unui produs eterogen. Fiecare dintre aceste firme produce si vinde tipuri diferentiate
din punct de vedere al calitatii, formei, noutatii conceptuale s.a. In domeniul
automobilelor, intr-o tara cu o piata de desfacere foarte mare (de exemplu Franta sau
Italia) sunt putine firme producatoare. Insa nici una din firme nu produce acelasi tip.
Fiecare produce automobile care se deosebesc de celelalte existente pe piata . Acelasi
lucru este posibil in toate domeniile unde actioneaza firme oligopoliste.
B. Dupa gradul de coordonare la care convin oligopolurile, conform diferitelor politici si in
acord cu permisiunea legislatiilor in vigoare. Gradul de coordonare in care sunt implicate
oligopolurile sa afla in raport invers cu gradul de concurenta. Din punct de vedere al
gradului de coordonare sau de concurenta, oligopolurile se clasifica astfel:
Oligopoluri fara coordonare ( nici formala nici tacita ), la care apar trei tipuri de relatii
concurentiale intre oligopoluri:
6

a)

Relatii de concurenta agresive in domeniul stabilirii preturilor ( razboiul preturilor ),

in cel al aprovizionarii etc. ce au loc mai ales in oligopolurile unor produse omogene;
b)

Relatii hiperconcurentiale cu accent pe calitate, noutatea produsului si reclama, mai

ales in oligopolurile cu produse si servicii usor diferentiate;


c)

Relatii concurentiale legate ( inlantuite ) in cadrul industriilor cu multe firme, in

care un vanzator A este oligopol in raport cu B si C, C este oligopol in raport cu D si E


etc.

Oligopoluri cu coordonare partiala ( fara vreun acord formal ) la care apar doua tipuri de relatii
concurentiale:
a) Relatii de concurenta in cadrul carora apare o firma lider a carei influenta este dominanta,
aceasta dominare datorandu-se mai multor cauze cum sunt: dimensiunea firmei si ponderea in
ramura in raport cu toate celelalte firme oligopoliste, increderea pe care o inspira etc.; b)
Cooperarea voluntara ( fara organizatie, acord sau firma lider ) formata intre firmele oligopoliste
realizata pe baza unor interese comune, pe etica afacerilor si toleranta reciproca. Oligopoluri
complet coordonate prin intelegeri scrise sau secrete intre firmele oligopoliste la nivel national
sau international cu sau fara acordul guvernelor (sau chiar sub coordonari interguvernamentale).
Asemenea intelegeri ( oficiale sau secrete ) iau forma unor carteluri si sindicate, prin care se
convine asupra unor cote de productie si de vanzare, asupra impartirii unor piete de desfacere,
asupra nivelului minim al pretului de desfacere in functie de care se regleaza volumul
desfacerilor si cotele de productie. Firmele participante isi pastreaza individualitatea.
CARTELUL Intelegere formala de cooperare intre mai multe companii, pe o piata
oligopolista, prin care se convin procedurile in privinta unor variabile cum ar fi pretul sau
cantitatea produsa. Consecinta incheierii de carteluri este o micsorare a concurentei si o
intensificare a cooperarii pentru indeplinirea anumitor obiective, cum ar fi, maximizarea
profitului sau impiedicarea intrarii pe piata a unor noi firme. Analiza economica a cartelurilor s-a
concentrat asupra conditiilor care pot induce instabilitatea acestor organizatii. O atentie
considerabila a fost acordata problemei incalcarii acordurilor incheiate intre membrii cartelului.

TRUSTUL - spre deosebire de cartel, reprezinta o concentrare de capitaluri grupate sub aceeasi
conducere. La sfarsitul secolului al XIX-lea, forma de trust a fost utilizata in SUA ca mijloc de
stabilire a monopolului in anumite industrii, astfel incat termenul de trust a capatat, atat in SUA
cat si in alte parti, o semnificatie de ceva daunator, fiind asociat cu practicile monopoliste ( ca in
legile antitrust din SUA ).

Cartelul - cea mai cunoscuta forma de oligopol cooperant

Forma maxima de intelegere, cea care maximizeaza beneficiile oligopolistilor este cartelul, un
acord intre toti producatorii industriei, care pot avea urmatoarele forme:

Concurenta fara preturi. Fiecare companie incearca sa imbunatateasca calitatea,


prezentarea sau orice alt factor, dar respectand pretul stabilit de comun acord.
Impartirea cotelor-parti sau a pietelor. Fiecarei intreprinderi i se distribuie o zona unde
poate sa vanda, i se fixeaza o productie maxima care nu poate fi depasita.
O alta dificultate aditionala provine din faptul ca, legislatia multor tari interzice practicile
acordurilor si in anumite ocazii s-au putut demonstra si pedepsi anumite industrii pentru
realizarea de propuneri si presiuni de acest tip.

O alta dificultate aditionala provine din faptul ca, legislatia multor tari interzice practicile
acordurilor si in anumite ocazii s-au putut demonstra si pedepsi anumite industrii pentru
realizarea de propuneri si presiuni de acest tip.
Cea mai buna alternativa la cartel, ce eludeaza toate aceste inconveniente, este suprematia
preturilor. Este o situatie foarte frecventa in lumea afacerilor. Cand exista o piata lider, ce fixeaza
pretul si conditiile ofertei ce sunt acceptate de toti ceilalti fara necesitatea de a negocia. Exista
trei tipuri de companii care se pot inscrie:
Intreprinderea dominanta, adica cea cu cea mai mare marime, cea mai mare cota de participare
ce se diferentiaza de toate celelalte. Aceasta va fi si cea care va dispune de cele mai multe
informatii, cea care cunoscand conditiile cererii la scara mare va putea estima pretul cel mai
stabil si avantajos.

Cea care beneficiaza de costuri mai mici pentru a dispune de tehnologia cea mai avansata. Acest
caz rezulta a fi mai stabil daca compania ce fixeaza pretul ar fi una ce practica costuri mari,
pretul ar rezulta si el a fi prea mare si ar fi mai probabil ca situatia sa denatureze spre un razboi al
preturilor.
Cea care se bucura de prestigiu si respect social. Este frecvent faptul ca un oligopolist, prin
varsta sau formatiunea sa, sa fie considerat de concurentii sai expert si capabil de a diagnostica
conditiile schimbatoare ale cererii, iar acestia ii vor accepta deciziile.
In orice caz, aceste acorduri sunt intotdeauna instabile si fragile pentru ca daca vreunul dintre
membrii ii tradeaza pe ceilalti, poate obtine mari beneficii.
Principiul pretului conducator care, la prima vedere nici n-ar trebui inclus n clasa ntelegerilor,
este totusi o forma de manifestare a concurentei imperfecte n care o ntreprindere de mari
proportii fixeaza pretul de vnzare, iar celelalte firme o urmeaza pastrndu-si n schimb deplina
libertate n alegerea produsului, activitatea promotionala a vnzarilor, folosirea canalelor de
distributie, etc. Daca marfa este omogena, pretul fixat de marea ntreprindere va fi identic pentru
toate. Daca, n schimb, produsul este diferentiat, preturile vor fi diferite dar vor gravita n aceeasi
directie, astfel nct, diferentele de pret ntre ntreprinderi sa se mentina nealterate.
n primii ani ai secolului XX, guvernul german, pentru a stimula exporturile a ncurajat
companiile naionale s se alture cartelurilor. Dup primul rzboi mondial, numrul cartelurilor
a crescut, ajungndu-se la nceputul celui de-al doilea rzboi mondial la 200 de carteluri
internaionale. Acestea controlau 30% din comerul mondial, n industrii precum cea a
cauciucului, produselor chimice, oelului, staniului.
Un mod frecvent de a rezolva problema este cel al ntelegerilor ntre ntreprinderi. Practica a pus
n evidenta doua tipuri de ntelegeri mai importante: cartelul si principiul pretului conducator,
ambele amplu studiate de economistul american W. Fellner.
Odat cu adoptarea legislaiei cu privire la concuren i protejarea acesteia, n rile dezvoltate,
cu economie de pia, cartelurile, cea mai cunoscut form de oligopol cooperant au devenit
ilegale.
Dar, nu peste tot n lume, uneori fiind chiar sprijinite de ctre guverne. Astfel c, n timp ce n
Statele Unite acestea sunt ilegale, cartelurile naionale sunt frecvente n Japonia unde afacerile se
desfaoar n cadrul unui sistem de concuren controlat.
Pentru a descoperi aceste practici considerate ilegale, multe ri aplic politica de clemen. Prin
aceast metod, agenii economici implicai n carteluri, care decid sa pun capt acestor practici
i s furnizeze dovezi eseniale pot beneficia de imunitate sau de reducerea sanciunii.
Dei n Romnia nu a dat randament, n multe ri s-au nregistrat rezultate pozitive. n Olanda
spre exemplu, ntr-un singur semestru, autoritile au primit 470 de plngeri.
Cel mai ilustrativ exemplu modern de cartel este OPEC (Organizaia rilor Exportatoare de
Petrol ).
Dac n anii 70 organizaia a fost foarte eficient pe piaa petrolului, reuind s controleze oferta
global i preurile ( de exemplu n anii 1973 1974, n numai ase luni, preul mondial la petrol
a crescut de la 2,5$ la 11$ pe baril, pentru a ajunge la nceputul anilor 80 la aproximativ 34$ pe
baril ), dup 1980 influena acestuia a nceput s se erodeze. Prin urmare, ponderea n producia
9

mondial de petrol a rilor membre OPEC a sczut de la 53,5% n 1973 la 34% n 1993. Cu
toate acestea, ele continu s dein controlul asupra unei pri inseminate din aceast pia.
Dei exist opinii conform crora un cartel odat constituit tinde s se comporte asemntor
monopolului, din cele prezentate mai sus putem concluziona c aceste nelegeri sunt greu de
meninut pe termen lung.
Pericolul destrmrii lor n timp vine din mai multe direcii:
- profiturile substaniale nsuite de membrii cartelului exercit o puternic atracie pentru ali
productori, iar prevenirea intrrii lor pe pia devine imposibil pe termen lung n absena unor
bariere naturale la intrare;
- diferenele de costuri fac mai dificil un acord asupra preurilor, mai ales n cadrul
oligopolurilor difereniate;
- tentaia unor firme de a iei din nelegerea stabilit i de participa la competiie este cu att
mai puternic cu ct ele dispun de un avantaj de cost i interesul individual l domin pe cel
comun;
- cu ct numrul firmelor este mai mare, cu att acceptarea unor concesii este mai dificil.

10

Dilema fundamentala a oligopolului

Comportamentul oligopolului este, n mod necesar, un comportament strategic. n deciderea


strategiilor, oligopolitii se confrunt cu dilema fundamental: competiie sau cooperare.
Firmele acionnd ntr-o industrie oligpolist vor obine mai multe profituri ca grup dac
coopereaz; orice firm individual poate ns realiza mai multe profituri pentru sine dac
dezerteaz, n timp ce altele coopereaz.
ntr-o industrie perfect competitiv exist ns, att de multe firme care nu pot atinge soluia
cooperant, dect dac este format un corp central de guvernare, de ctre ele nsele, sau de ctre
guvern, pentru a impune comportamentul necesar tuturor firmelor. Dimpotriv, puinele firme ale
unei industrii oligopoliste vor recunoate ele nsele posibilitatea cooperrii pentru a evita
pierderea de profituri care va rezulta din comportamentul rival.
Problema oligopolistului este foarte diferita de celelalte tipuri de intreprinzatori. Pe pietele cu
libera concurenta nici un participant nu poate sa influenteze rezultatele altei companii pentru ca
nu are suficienta forta de a modifica preturile. In cazul monopolului nu exista concurenti care pot
fi deranjati.
Dar la oligopol, concurentii pot deranja mult. Orice oligopolist poate influenta beneficiile
celorlalti concurenti. Eforturile de a-si imbunatati propriile rezultate provoaca inexorabil
deteriorarea rezultatelor celorlalti.
Una din problemele majore cu care se confrunta firmele n conditii de oligopol este cea a pretului
de vnzare. Desi practicarea unei politici agresive a pretului nu este recomandabila, fiecare firma
trebuie sa urmareasca n permanenta reactia celorlalti producatori la modificarile ce le opereaza
asupra acestui parametru.
Atunci cnd pe piata actioneaza numai cteva firme de dimensiuni apreciabile, la orice
modificare a pretului de catre una din ele nu se poate sti cu certitudine ct din cererea generala
(din clientela totala) va ramne de partea ei si care parte va fi acaparata de concurenti. Totul va
depinde de comportamentul lor.
Daca, de pilda, una dintre firme mareste pretul de vnzare, ne este deloc sigur ca celelalte
ntreprinderi i vor urma exemplul. Daca, dimpotriva, va proceda la scaderea pretului, mai
devreme sau mai trziu si celelalte firme vor fi nevoite sa adopte aceeasi decizie, pentru ca,
altfel, si vor pierde cumparatorii..
In cazul cartelului ( oligopol cooperant ), pe baza estimarii cererii totale, se realizeaza intelegerea
formala intre firme cu privire la pret si la impartirea pietelor. Acordurile dintre membrii
cartelului sunt destul de fragile, pericolul prabusirii lor venind din doua directii:
1)
tentatia de a concura este , deseori atat de puternica, incat, mai devreme sau mai tarziu,
unul sau altul dintre parteneri nu va mai actiona corespunzator intelegerilor convenite cu privire
la pret sau la cantitatea produsa; din momentul in care interesul individual incepe sa prevaleze
asupra celui comun, dorinta firmelor de a-si spori productia va conduce la reducerea pretului si la
dezmembrarea cartelului care se va transforma in monopol;
2)
pentru a beneficia de unele avantaje create de cartel, concurentii din afara acestuia vor dori
sa se asocieze, subrezind astfel coeziunea dintre partenerii initiali.
11

In situatia oligopolului necooperant, ficare firma incearca, pe cont propriu, indepedent de


celelalte, sa-si maximizeze profitul, urmand ca echilibrul pietei sa se realizeze fie dinspre
cantitatile de bunuri create, fie dinspre preturi. Deci, firma regleaza fie volumul productiei, fie
pretul, miscarea celuilalt element fiind lasata la latitudinea pietei.
Oligopolul necooperant sau asimetric este efectul manifestarii unui comportament de dominare a
unor firme de catre altele. Acest comportament nu trebuie absolutizat, firmele oligopoliste fiind
interdependente chiar si in ceea ce priveste formarea preturilor. Daca veniturile unei firme
oligopoliste cresc prin sporirea volumului vanzarilor ca urmare a reducerii pretului, este de
asteptat ca si concurentii sa procedeze la fel, recastigandu-si astfel clientii. Daca actiunile se
repeta, apare un adevarat razboi al preturilor ajungandu-se astfel la punctul zero al profitului,
dar restabilindu-se echilibrul.

Concluzie:
Priviti la automobilele dumneavoastra, la echipamentele electrocasnice pe care le folositi, la noul
aspirator sau noua masina de spalat, de ce nu si la noul televizor sau la noul calculator cu
procesor de ultima generatie chiar si la produsele pe care le achizitionati cand iesiti cu prietenii
in oras ( sucuri, fast-food etc.) Ce au toate aceste lucruri in comun? La prima vedere chiar nimic.
Daca va mai ganditi putin va dati seama ca sunt bineinteles marcile dumneavoastra preferate.
Gigantii industriali din vremurile noastre, au fost interesati in a rezista cat mai mult in batalia
concurentiala, avand ca obiectiv principal maximizarea profitului. Bineinteles ca nu le-a fost
usor! Regulile jocului sunt dure si cel ce greseste sau cel ce nu poate tine pasul cu ceilalti este
de cele mai multe ori eliminat, lasand insa altuia posibilitatea de a-i tine locul. Desigur ca au
existat si inca exista unii care triseaza si pe care arbitrul ( statul ) nu-i observa si care nu
numai ca fac ca scorul sa se intoarca in favoarea lor ci si scot pe altii din competitive.
In batalia concurentiala rezista cel mai puternic. Cel care este atent, cel care isi urmareste
adversarul si cel care nu se lasa doborat de actiunile altora. Totul este un joc in care fiecare
urmareste actiunile adversarului si actioneaza in consecinta. O astfel de dinamica face studiul
economiei atat de interesant.
Piata cu concurenta de oligopol este un instrument ce necesita multa atentie si analiza, actiunile
unui producator au efect asupra concurentilor, se cunosc cazuri cand dorinta de ameliorare a
situatiei economico-financiare a unei firme a avut efect de bumerang, aducand-o intr-o situatie
mai delicata comparativ cu cea initiala sau chiar la faliment.
Legea si respectarea ei este un instrument si mod de favorizare a concurentei. In mod normal,
libertatea de a negocia este un aspect esential al activitatii de piata.
Este esential ca atunci cand sunteti in postura jucatorului si va alegeti strategia, sa tineti seama
atat de propriile interese cat si de cele ale adversarului, stiind ca si el face acelasi lucru. Cand
participati la un joc, in economie sau oricare alt domeniu de activitate, porniti de la premisa ca
12

adversarul va alege varianta care il avantajeaza cel mai mult. Alegeti-va apoi strategia astfel incat
beneficiul pe care il veti obtine sa fie maxim, tinand seama de faptul ca adversarul analizeaza in
acelasi mod optiunile dumneavoastra.

Bibliografie:

Dictionar Macmillan de Economie Moderna, Editura Codecs, 1999


Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus Economie, editia a XV-a , Editura Teora, 2000
Monica Dudian Bazele Economiei, Editura All Beck, 2001
Aurel Iancu Tratat de economie vol.3 Piata, Concurenta, Monopol, Editura Expert, Bucuresti, 1992
Victor Ploae Economie Politica Microeconomie (Note de curs), Constanta : Ex Ponto, 1999
Catedra de Economie, Colectivul de Micro si Macroeconomie MICROECONOMIE (Note de curs),
Ediia a II-a, Editura Universitii de Vest, Timioara, 2009
Monica Dudian Bazele Economiei, Editura All Beck, 2001
Paul A. Samuelson, William D. Nordhaus Economie, editia a XV-a , Editura Teora, 2000
Gheorghe Oprescu, Microeconomie, Editura Economica, Bucuresti, 2005
http://www.aafdutm.ro/revista/anul-ii/oligopolul-cooperant-practici-restrictive/
http://www.eumed.net/ecorom/VIII.%20%20Pietele%20neconcurentiale/3%20oligopolul.htm

13