]. Legea nr.

46/2003, privind drepturile

Publicata in M.O. nr. 51 din 29 ianuarie 2003.

pacientului

Legea nr. 46 din 21.01.2003 privind drepturile pacientului, Monitorul

Oficial nr. 51 din 29.01.2003
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
CAPITOLUL I - Dispozitii generale
Art. 1.
In sensul prezentei legi:
a) prin pacient se intelege persoana sanatoasa sau bolnava care utilizeaza
serviciile de sanatate;
b) prin discriminare se intelege distinctia care se face intre persoane aflate in
situatii similare pe baza rasei, sexului, varstei, apartenentei etnice, originii
nationale sau sociale, religiei, optiunilor politice sau antipatiei personale;
c) prin ingrijiri de sanatate se intelege serviciile medicale, serviciile comunitare
si serviciile conexe actului medical;
d) prin interventie medicala se intelege orice examinare, tratament sau alt act
medical in scop de diagnostic preventiv, terapeutic ori de reabilitare;
e) prin ingrijiri terminale se intelege ingrijirile acordate unui pacient cu
mijloacele de tratament disponibile, atunci cand nu mai este posibila
imbunatatirea prognozei fatale a starii de boala, precum si ingrijirile acordate
in apropierea decesului.
Art. 2.
Pacientii au dreptul la ingrijiri medicale de cea mai inalta calitate de care
societatea dispune, in conformitate cu resursele umane, financiare si
materiale.
Art. 3.
Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana umana, fara nici o
discriminare.

CAPITOLUL II - Dreptul pacientului la informatia medicala

Art. 4.
Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale
disponibile, precum si la modul de a le utiliza.
Art. 5.
(1) Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identitatii si statutului
profesional al furnizorilor de servicii de sanatate.
(2) Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor si obiceiurilor
pe care trebuie sa le respecte pe durata spitalizarii.
Art. 6.
Pacientul are dreptul de a fi informat asupra starii sale de sanatate, a
interventiilor medicale propuse, a riscurilor potentiale ale fiecarei proceduri, a
alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuarii
tratamentului si nerespectarii recomandarilor medicale, precum si cu privire la
date despre diagnostic si prognostic.
Art. 7.
Pacientul are dreptul de a decide daca mai doreste sa fie informat in cazul in
care informatiile prezentate de catre medic i-ar cauza suferinta.
Art. 8.
Informatiile se aduc la cunostinta pacientului intr-un limbaj respectuos, clar, cu
minimalizarea terminologiei de specialitate; in cazul in care pacientul nu
cunoaste limba romana, informatiile i se aduc la cunostinta in limba materna
ori in limba pe care o cunoaste sau, dupa caz, se va cauta o alta forma de
comunicare.
Art. 9.
Pacientul are dreptul de a cere in mod expres sa nu fie informat si de a alege
o alta persoana care sa fie informata in locul sau.
Art. 10.
Rudele si prietenii pacientului pot fi informati despre evolutia investigatiilor,
diagnostic si tratament, cu acordul pacientului.
Art. 11.
Pacientul are dreptul de a cere si de a obtine o alta opinie medicala.
Art. 12.
Pacientul are dreptul sa solicite si sa primeasca, la externare, un rezumat

scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului si ingrijirilor acordate pe

perioada spitalizarii.
CAPITOLUL III - Consimtamantul pacientului privind interventia medicala

Art. 13.
Pacientul are dreptul sa refuze sau sa opreasca o interventie medicala
asumandu-si, in scris, raspunderea pentru decizia sa; consecintele refuzului
sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
Art. 14.
Cand pacientul nu isi poate exprima vointa, dar este necesara o interventie
medicala de urgenta, personalul medical are dreptul sa deduca acordul
pacientului dintr-o exprimare anterioara a vointei acestuia.
Art. 15.
In cazul in care pacientul necesita o interventie medicala de urgenta,
consimtamantul reprezentantului legal nu mai este necesar.
Art. 16.
In cazul in care se cere consimtamantul reprezentantului legal, pacientul
trebuie sa fie implicat in procesul de luare a deciziei atat cat permite
capacitatea lui de intelegere.
Art. 17.
(1) In cazul in care furnizorii de servicii medicale considera ca interventia este
in interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuza sa isi dea
consimtamantul, decizia este declinata unei comisii de arbitraj de specialitate.
(2) Comisia de arbitraj este constituita din 3 medici pentru pacientii internati in
spitale si din 2 medici pentru pacientii din ambulator.
Art. 18.
Consimtamantul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, pastrarea,
folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul sau, in vederea
stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
Art. 19.
Consimtamantul pacientului este obligatoriu in cazul participarii sale in
invatamantul medical clinic si la cercetarea stiintifica. Nu pot fi folosite pentru

cercetare stiintifica persoanele care nu sunt capabile sa isi exprime vointa, cu

exceptia obtinerii consimtamantului de la reprezentantul legal si daca
cercetarea este facuta si in interesul pacientului.
Art. 20.
Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat intr-o unitate medicala fara
consimtamantul sau, cu exceptia cazurilor in care imaginile sunt necesare
diagnosticului sau tratamentului si evitarii suspectarii unei culpe medicale.
CAPITOLUL IV - Dreptul la confidentialitatea informatiilor si viata privata
a pacientului
Art. 21.
Toate informatiile privind starea pacientului, rezultatele investigatiilor,
diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidentiale
chiar si dupa decesul acestuia.
Art. 22.
Informatiile cu caracter confidential pot fi furnizate numai in cazul in care
pacientul isi da consimtamantul explicit sau daca legea o cere in mod expres.
Art. 23.
In cazul in care informatiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale
acreditati, implicati in tratamentul pacientului, acordarea consimtamantului nu
mai este obligatorie.
Art. 24.
Pacientul are acces la datele medicale personale.
Art. 25.
(1) Orice amestec in viata privata, familiala a pacientului este interzis, cu
exceptia cazurilor in care aceasta imixtiune influenteaza pozitiv diagnosticul,
tratamentul ori ingrijirile acordate si numai cu consimtamantul pacientului.
(2) Sunt considerate exceptii cazurile in care pacientul reprezinta pericol
pentru sine sau pentru sanatatea publica.
CAPITOLUL V - Drepturile pacientului in domeniul reproducerii
Art. 26.

Dreptul femeii la viata prevaleaza in cazul in care sarcina reprezinta un factor

de risc major si imediat pentru viata mamei.
Art. 27.
Pacientul are dreptul la informatii, educatie si servicii necesare dezvoltarii unei
vieti sexuale normale si sanatatii reproducerii, fara nici o discriminare.
Art. 28.
(1) Dreptul femeii de a hotari daca sa aiba sau nu copii este garantat, cu
exceptia cazului prevazut la art. 26.
(2) Pacientul, prin serviciile de sanatate, are dreptul sa aleaga cele mai sigure
metode privind sanatatea reproducerii.
(3) Orice pacient are dreptul la metode de planificare familiala eficiente si
lipsite de riscuri.
CAPITOLUL VI - Drepturile pacientului la tratament si ingrijiri medicale
Art. 29.
(1) In cazul in care furnizorii sunt obligati sa recurga la selectarea pacientilor
pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile in numar limitat,
selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.
(2) Criteriile medicale privind selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de
tratament se elaboreaza de catre Ministerul Sanatatii si Familiei in termen de
30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi si se aduc la cunostinta
publicului.
Art. 30.
(1) Interventiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai daca exista
conditiile de dotare necesare si personal acreditat.
(2) Se excepteaza de la prevederile alin. (1) cazurile de urgenta aparute in
situatii extreme.
Art. 31.
Pacientul are dreptul la ingrijiri terminale pentru a putea muri in demnitate.
Art. 32.
Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual,
material si de sfaturi pe tot parcursul ingrijirilor medicale. La solicitarea
pacientului, in masura posibilitatilor, mediul de ingrijire si tratament va fi creat

cat mai aproape de cel familial.

Art. 33.
Pacientul internat are dreptul si la servicii medicale acordate de catre un
medic acreditat din afara spitalului.
Art. 34.
(1) Personalul medical sau nemedical din unitatile sanitare nu are dreptul sa
supuna pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta
sa il recompenseze altfel decat prevad reglementarile de plata legale din
cadrul unitatii respective.
(2) Pacientul poate oferi angajatilor sau unitatii unde a fost ingrijit plati
suplimentare sau donatii, cu respectarea legii.
Art. 35.
(1) Pacientul are dreptul la ingrijiri medicale continue pana la ameliorarea
starii sale de sanatate sau pana la vindecare.
(2) Continuitatea ingrijirilor se asigura prin colaborarea si parteneriatul dintre
diferitele unitati medicale publice si nepublice, spitalicesti si ambulatorii, de
specialitate sau de medicina generala, oferite de medici, cadre medii sau de
alt personal calificat. Dupa externare pacientii au dreptul la serviciile
comunitare disponibile.
Art. 36.
Pacientul are dreptul sa beneficieze de asistenta medicala de urgenta, de
asistenta stomatologica de urgenta si de servicii farmaceutice, in program
continuu.
CAPITOLUL VII - Sanctiuni
Art. 37.
Nerespectarea de catre personalul medicosanitar a confidentialitatii datelor
despre pacient si a confidentialitatii actului medical, precum si a celorlalte
drepturi ale pacientului prevazute in prezenta lege atrage, dupa caz,
raspunderea disciplinara, contraventionala sau penala, conform prevederilor
legale.
CAPITOLUL VIII - Dispozitii tranzitorii si finale

Art. 38.
(1) Autoritatile sanitare dau publicitatii, anual, rapoarte asupra respectarii
drepturilor pacientului, in care se compara situatiile din diferite regiuni ale tarii,
precum si situatia existenta cu una optima.
(2) Furnizorii de servicii medicale sunt obligati sa afiseze la loc vizibil
standardele proprii in conformitate cu normele de aplicare a legii.
(3) In termen de 90 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi,
Ministerul Sanatatii si Familiei elaboreaza normele de aplicare a acesteia,
care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 39.
Prezenta lege intra in vigoare la 30 de zile de la data publicarii in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 40.
La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga art. 78, 108 si 124 din
Legea 3/1978 privind asigurarea sanatatii populatiei, publicata in Buletinul
Oficial, Partea I, nr. 54 din 10 iulie 1978, precum si orice alte dispozitii
contrare.

Raspunderea juridica pentru malpraxis

de Avocat Loredana MILOS

Personalul medical, prin exercitarea profesiunii sale nobile,

contribuie la respectarea drepturilor fundamentale ale omului,
consacrate in art. 22 al Constitutiei Romaniei - dreptul la viata si
dreptul la integritate fizica si psihica.
Exercitarea profesiunii medicale implica respectarea unor norme
deontologice si juridice. Normele deontologice stabilesc minimum
de morala specifica pentru exercitarea acestei profesii, iar in
masura in care incalcarea unora dintre aceste norme pericliteaza
valori aparate de drept, acestea din urma sunt reglementate ca si
norme juridice.
In prezent, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in
Codul de deontologie medicala din anul 2005, care in art. 3
consacra sanatatea omului ca fiind telul suprem al actului medical,
obligatia medicului constand in a apara sanatatea fizica si mentala

a omului, in a usura suferintele, in a respecta viata si demnitatea

persoanei umane, fara discriminari in functie de varsta, sex, rasa,
etnie, religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau
din orice alt motiv, in timp de pace, precum si in timp de razboi.
Codul de deontologie medicala din anul 2005 respecta, in forma
actuala, normele internationale in materie de deontologie
medicala cuprinse in Declaratia de la Geneva emisa in 1948 dupa
Codul de la Nurnberg (1947) si amendata de catre Asociatia
Mondiala Medicala si in Codul International al Eticii Medicale.
Incalcarea unei norme deontologice, fara a produce vreun
prejudiciu pacientului, poate atrage raspunderea disciplinara a
medicului, insa in situatia in care conduita culpabila a medicului
are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului,
intervine raspunderea civila delictuala pentru malpraxis.
Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul Sanatatii
reglementeaza raspunderea civila a personalului medical si a
furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si
farmaceutice. Malpraxisul este definit in art. 642 al legii ca fiind
eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau
medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului,
implicand raspunderea civila a personalului medical si a
furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si
farmaceutice.
Raspunderea civila delictuala este generata de obligatia civila de
reparare a prejudiciului cauzat de o fapta ilicita. Codul civil
reglementeaza la art. 998 - 999 raspunderea civila delictuala
pentru fapta proprie, iar la art. 1000 alin. 3 - raspunderea
comitentilor (persoanele care directioneaza, indruma si
controleaza activitatea altei persoane) pentru faptele prepusilor
(persoanele care au obligatia de a urma indrumarile si directivele
primite de la comitent). In cazul in care, prin fapta ilicita, au fost
incalcate si norme de drept penal, iar fapta intruneste elementele
constitutive ale unei infractiuni, in cauza este antrenata si
raspunderea penala a persoanei vinovate, alaturi de raspunderea
civila.
Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o
conduita ilicita, un prejudiciu, legatura de cauzalitate intre
conduita culpabila si rezultatul vatamator, vinovatie din partea
subiectului actului ilicit si sa nu existe imprejurari sau cauze care
inlatura raspunderea juridica.

Desi actele medicale defectuoase nu exclud faptele ilicite comise

cu intentie, cele mai multe acte de malpraxis sunt comise din
culpa, aceasta fiind de cele mai multe ori forma de vinovatie cu
care actioneaza personalul medical. Se face distinctie in doctrina
intre culpa comisiva (mani-festata in cadrul unei actiuni
inadecvate prin imprudenta, nepricepere sau stangacie), culpa
omisiva (manifestata in cadrul unei inactiuni prin neexecutarea
unei actiuni necesare), culpa "in eligendo"(constand in alegerea
gresita a unor proceduri medicale ori in delegarea unei personae
necompetente) si culpa "in vigilando"(constand in nesolicitarea
unui ajutor, prin neinformare etc.).
In stabilirea formei de vinovatie cu care actioneaza subiectul, este
foarte importanta decelarea intre greseala si eroare. Greseala
presupune nerespectarea unor norme de comportament
profesional pe care un medic cu aceeasi capacitate profesionala,
in aceleasi conditii, le-ar fi respectat. Eroarea este determinata de
situatii ca evolutia complicata a unei boli ori simptomatologia
atipica, situatii in care orice medic ar fi procedat in aceeasi
maniera. Spre deosebire de greseala, eroarea apare in ciuda
bunei-credinte si a constiinciozitatii medicului.
Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical
raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si
neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in
exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor
de preventie, diagnostic sau tratament. De asemenea,
raspunderea civila este atrasa si pentru prejudiciile ce decurg din
nerespectarea reglementarilor legale privind confidentialitatea,
consimtamantul informal si obligativitatea acordarii asistentei
medicale, ori in cazurile in care personalul medical isi depaseste
limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu
este disponibil personal, medical cu competenta necesara.
Legea nr. 95/2006 reglementeaza in art. 643 limitarea raspunderii
civile, in sensul ca toate persoanele implicate in actul medical
defectuos vor raspunde proportional cu gradul de vinovatie al
fiecareia. Aliniatul 2 al acestui text de lege consacra cauzele care
inlatura raspunderea civila pentru malpraxis, respectiv faptul ca
personalul medical nu este raspunzator pentru prejudiciile
produse in exercitarea profesiunii in situatia in care acestea se
datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament,
infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si

riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si

tratament, viciilor ascunse ale materialelor sanitare si in cazul in
care actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta, cu
respectarea competentei acordate.
Alaturi de personalul medical angajat, raspund si unitatile
sanitare, in calitate de furnizori de servicii medicale, pentru
prejudi ciile produse pacientilor ca urmare a serviciilor prestate,
generate de viciile ascunse ale echipamentelor medicale, ale
substantelor medicamentoase si ale materialelor sanitare ori
generate de furnizarea necorespunzatoare a utilitatilor.
In activitateasa, medicul trebuie sa aiba in vedere si sa evalueze
si cele mai mici riscuri, dand dovada de profesionalism si
actionand cu prudenta. Pentru evaluarea riscului util, este
binevenita obtinerea consimtamantului pacientului, dupa o
prealabila informare cu privire la riscul pe care il implica un
anumit act medical. In acest sens, in Legea nr. 95/2006 a fost
introdus la Titlul XV si capitolul III - "Acordul pacientului
informat", care statueaza obligativitatea obtinerii acordului scris al
pacientului ce urmeaza a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament cu potential de risc, dupa o prealabila
informare a pacientului cu privire la diagnosticul, natura si scopul
tratamentului, la riscurile si consecintele tratamentului propus, la
alternativele viabile de tratament, la riscurile si consecintele lor, la
prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului.
Avand in vedere faptul ca eroarea medicala poate produce
consecinte grave pentru integritatea fizica si morala a pacientului,
legiuitorul a introdus la art. 656 din Legea nr. 95/2006
obligativitatea incheierii de catre personalul medical care acorda
asistenta medicala, a unei asigurari de malpraxis pentru cazurile
de raspundere civila profesionala pentru prejudiciile cauzate prin
actul medical, dovada incheierii unei asemenea polite de asigurare
fiind o conditie obligatorie la angajare. Asiguratorul acorda
despagubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat sa le
plateasca cu titlu de dezdaunare si cheltuielile de judecata ale
persoanei pagubite, prin aplicarea unei asistente medicale
inadecvate.
In vederea stabilirii cazurilor de raspundere civila profesionala
pentru medici, farmacisti si alte persoane din domeniul asistentei
medicale, se constituie, potrivit prevederilor art. 668 din Legea nr.
95/2006, la nivelul fiecarei autoritati publice judetene si a

municipului Bucuresti, o comisie de monitorizare si competenta

profesionala pentru cazurile de malpraxis.
Drept urmare a sesizarii acestei comisii de catre persoana
pagubita printr-un act de malpraxis, ori de catre mostenitorii
acesteia, in caz de deces, se desemneaza, prin tragere la sorti,
din lista judeteana a expertilor medicali un expert ori un grup de
experti, in functie de complexitatea cazului, insarcinat cu
efectuarea unui raport asupra cazului. Expertii au obligatia
intocmirii si inaintarii catre comisie a acestui raport in termen de
30 de zile, comisia urmand sa adopte o decizie asupra cazului, in
maximum 3 luni de la data sesizarii. Decizia prin care comisia
stabileste daca in cauza a fost sau nu o situatie de malpraxis se
comunica tuturor persoanelor implicate in termen de 5 zile
calendaristice. Persoanele nemultumite de decizia comisiei pot
face contestatie in termen de 15 zile de la data comunicarii
deciziei. Potrivit art. 673 alin. 2 din Legea nr. 95/2006, procedura
stabilirii cazurilor de malpraxis nu impiedica liberul acces la
justitie potrivit dreptului comun, astfel ca persoana care a fost
prejudiciata printr-un act de malpraxis medical se poate adresa
instantei civile de judecata, dupa parcurgerea procedurii stabilirii
cazurilor de malpraxis, cu respectarea termenului de prescriptie
de 3 ani de la producerea prejudiciului.
Art. 673 din Legea nr. 95/2006 a fost criticat ca neconstitutional,
in cadrul sesizarii inaintate Curtii Constitutionale de un grup de 37
de senatori. Autorii sesizarii au sustinut ca acest text de lege ar fi
neconstitutional deoarece contravine prevederilor art. 126 alin.(6)
din Constitutie, referitor la controlul judecatoresc al actelor
administrative. Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 298/2006 a
respins exceptia de neconstitutionalitate a Legii privind reforma in
domeniul Sanatatii, motivandu-si solutia cu privire la prevederile
Titlului XV al legii prin aceea ca acest text de lege nu
reglementeaza competenta instantelor de drept comun si nici
competenta instantelor de contencios administrativ, ci prevede
dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la instanta de
judecata. De asemenea, alin. 2 al art. 673 din lege instituie
garantia legala a liberului acces la justitie, potrivit dreptului
comun. Curtea Constitutionala a constatat si faptul ca, prin
aceasta lege, nu s-a reglementat o jurisdictie speciala
administrativa, ci doar s-a infiintat o comisie de monitorizare si
competenta profesionala pentru cazurile de malpraxis, care nu

desfasoara o activitate jurisdictionala, ci o activitate de control si

expertizare profesionala.
Printre normele deontologice cuprinse in Codul International al
Eticii Medicale se regaseste si aceea potrivit careia medicul este
dator sa se comporte onest fata de pacienti si colegi si sa nu
acopere pe acei medici care manifesta deficiente de caracter sau
competenta sau care exercita actiuni de frauda sau inselatorie.
Aceasta norma deontologica reflecta atat obligatia morala a
medicului de a-si desfasura activitatea cu profesionalism, cat si
obligatia morala de a nu tolera acte de malpraxis ale altor colegi.
Chiar daca, potrivit dictonului latin, "Errare humanum est", fiecare
om este dator sa constientizeze si sa isi asume in mod responsabil
consecintele faptelor sale. Un reprezentant al corpului medical
care savarseste o eroare medicala nu trebuie, implicit,
marginalizat, insa societatea trebuie sa il sanctioneze,
proportional cu gradul sau de vinovatie, avand in vedere faptul ca
prin prejudiciul creat pacientului s-a adus atingere drepturilor
fundamentale ale omului - viata si integritatea fizica si morala.
Consideram ca Titlul XV din Legea nr. 95/2006 constituie un cadru
legal coerent pentru identificarea cazurilor de malpraxis, prin care
legiuitorul a reusit sa stabileasca drepturile si obligatiile ce revin
fiecarei parti implicate in relatia personal medical - pacient,
pentru a preveni eventualele abuzuri de drept.
Avocat Loredana MILOS

Comisia de jurisdictie

Atributii:
Judeca orice conflict ce tine de practica medicala, intre membrii sai sau intre
acestia si terte persoane fizice sau juridice. Controleaza exercitiul ilegal al practicii
medicale.

Solutionarea litigiilor si reclamatiilor de catre departamentul de

jurisdictie al CMB:
I. Sesizarea departamentului se face prin:
- autosesizare atunci cand cazul este mediatizat de ziare, televiziune, radio etc;
- reclamatie depusa la dosar de catre persoana interesata;
- adrese de sesizare primite de la organe ale administratiei de stat sau alte
organizatii publice.
II. Constituirea dosarului de catre un referent numit in cauza de conducerea
Departamentului, care reprezinta Colegiul in raporturile cu partile interesate in
speta. Constituirea dosarului nu este necesara in urmatoarele cazuri:
- cauza nu este de competenta CMB
- sesizari anonime

III. Convocarea Comisiei de Disciplina care va judeca in fiecare caz in parte. Ca

etapa premergatoare, dosarele vor fi analizate de catre conducerea
Departamentului de Jurisdictie care va prezenta concluziile sale Biroului CMB.
Acele cauze pentru a caror solutionare nu este necesara evaluarea Comisiei vor fi
solutionate printr-o rezolutie a Biroului Consiliului CMB. Comisia de Disciplina este
formata din 5-9 membri care fac parte din Consiliul Municipal, de regula profesori
universitari cu o vechime de cel putin 15 ani in profesie. Comisia va evalua cazul
in sedinta care nu este publica. Daca se considera necesar, Comisia poate convoca
persoana reclamata care, la randul sau, poate fi asistata de un consilier avand
sau nu pregatire juridica.
IV. Comisia de Disciplina va delibera si va pronunta o hotarare in cazul respectiv.
Decizia pronuntata in sedinta va fi redactata in cel mult 15 zile si va fi comunicata
partilor. Decizia are autoritate de lucru judecat fata de parti daca nu este
contestata in termen legal.
V. Contestarea hotararii poate fi facuta de: intimat, directiile sanitare, prefectura,
parchet, Ministerul Sanatatii, Biroul Judetean sau National al Colegiului Medicilor,
in termen de 30 de zile de la comunicare. Ea se depune la sediul Colegiului unde
s-a facut judecata si va fi inmanata Consiliului National fiind evaluata de Comisia
de Disciplina a Consiliului National al CMR.