Cnd crivul cu iarna Mihai Eminescu

Cnd crivul cu iarna din nord vine n spate

i mtur cu-aripa-i cmpii ntinse late,

Cnd lanuri de-argint luciu pe ar se atern,

Vnturi scutur aripi, zpad norii cern

mi place atuncea-n scaun s stau n drept de vatr,

S-aud cnii sub garduri c scheaun i latr,

Jraticul s-l potol, s-l sfarm cu lunge cleti,

S cuget basme mndre, poetice poveti.

Pe jos s ad fete pe olul aternut,

S scarmene cu mna lna, cu gura glume,

Iar eu s-ascult pe gnduri i s m uit de lume,

Cu mintea s-umblu drumul povetilor ce-aud.

Orologiul s sune un greier amorit

i cald s treac focul prin vinele-mi distinse,

S vd roze de aur i srutri aprinse

n vreascuri, ce-n foc puse trsnesc des risipit,

Ca vorba unei babe mrunt, nduroas.

Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoas.

Din el o aud astfel cum voi s o aud

-amestec celelalte cu glasu-i plpit.

i mndru-acest amestec gndirea-mi o descoas,

O-nir apoi iari cum dnsa a voit.

Astfel gndirea-nir o mie de mrgele

Un ir ntins i luciu dar fr de sfrit;

Somnul m-apuc-n brae prin gndurile mele

i-n somn m mai urmeaz a lor blnd glas uimit.

Prin irul lor ce sun, orologiul cu jele

L-aud sunnd ca greier btrn i rguit;

n urm tace chiar i a mamei rugciune

La gnduri sclipitoare un capt ea le pune.

Ajung la ea i noaptea umbririle-i i-ntinse,

Pe fruntea ei cea dulce culeg blnde visri,

Amorul lin i moaie aripile lui stinse,

Pe ochii ei eu caut profunde srutri

Ea-nchide surznd lungi genele ei plnse

i glasul ei e cntec n line tremurri,

Pe sni rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea aeaz

Adorm i ea la capu-mi surde i vegheaz.