Sunteți pe pagina 1din 5

Am facut cheesecake de atatea ori incat e una din retele pe care mi le-am insusit pentru ca demult nu

mai respect o reteta anume. Aseara am fost ceva mai atenta la ce pun in el ca sa va pot povesti azi.
Si e asa:

400 g crema de branza (Philadelphia e cea mai buna dar exista si variante ceva mai accesibile ca
pret. Eu folosesc Hochland - nu Almette - fiti atenti sa nu luati cu ierburi, ardei, castraveti murati & stuf
- always go for natur)
200 g smantana - 12% daca vreti varianta mai light, 20% daca nu va pasa :)
120 g zahar
1 ou intreg _ 1 galbenus
o jumatate de pastaie de vanilie
200 g biscuiti digestivi
80 g unt

Topiti untul si amestecati-l cu biscuitii pe care in prealabil i-ati maruntit pana la stadiul de praf. Apoi
puneti amestecul pe baza formei/formelor si nivelati bine. Compozitia poate intra si intr-o forma de
tort, cu inel detasabil, de 21 de cm. (daca e mai mare, nu-i bai, doar ca prajitura nu va fi la fel de
inalta).

Apoi, cu un tel, se amesteca crema de branza cu smantana si zaharul, pana devine omogen, dupa
care se adauga oul si galbenusul si se mai amesteca o tura. Ca sa evitati crevasele inestetice,
asigurati-va ca ingredientele sunt la temperatura camerei. Pastaia de vanilie se taie pe din doua si, cu
lama cutitului, se racaie continutul pretios din fiecare jumatate si se pune in cheesecake. Apoi am luat
cate trei linguri de amestec si-am umplut formele care s-au copt la 160 de grade, 30 de minute.
Pentru un cheesecake in tava mai mariti timpul cu 10 - 15 minute. Cand il scoateti din cuptor trebuie
sa se mai miste putin in mijloc daca scuturati tava.

Ca finish am pus niste felii de capsuni pe care le-am glazurat putin cu gem de caise fierbinte-fierbinte
si strecurat. Abia astept zmeura, cheesecake-ul cu zmeura e cea mai buna chestie ever!
Ah, si sa nu uit, inca un lucru laudabil despre cheesecake este ca e usor de transformat intr-un desert
pentru diabetici - trebuie doar sa inlocuiti biscuitii cu unii fara zahar si zaharul cu indulcitor (cam
echivalentul a 5 linguri de zahar).

Observatie: ca urmare a unor intrebari, dupa ce ajunge la temperatura camerei, cheesecake-ul trebuie
pus la frigider, e mult mai bun rece (si cred ca asta e si recomandarea oficiala, daca o exista)

Nu e mai nimic diferit la cheesecake-ul asta fata de asta. Am dat formele individuale pe o tava cu
fundul detasabil de 21 de cm diametru, am pus cu 200g de branza mai mult, ca sa iasa mai inalta, un
ou si ceva zahar in plus si am folosit 300 ml sana in loc de smantana pe care uitasem sa o cumpar.
Deci cantitatile ar arata asa:

600 g crema de branza


300 ml sana sau smantana
140 g zahar
2 oua intregi _ 1 galbenus
o jumatate de pastaie de vanilie
200 g biscuiti digestivi
80 g unt

Biscuitii i-am "urcat" si pe peretii formei iar cand am turnat amestecul de branza, m-am oprit la mijloc
si am aruncat niste zmeura proaspata, apoi am turnat restul de crema. In rest, urmati instructiunile si
cantitatile de la reteta precedenta. De obicei, cand folosesc o astfel de forma, o pun la copt in alta
tava pentru ca e posibil ca untul din biscuiti sa inceapa sa se scurga, se arde si face urat in cuptor.

Cheesecake-ul trebuie sa fie dintre cele mai bune prajituri care exista si ce e si mai minunat la el e ca
e si simplu de facut (foarte utila caracteristica in vremurile mai sus-mentionate). Felul meu preferat e
clar cel cu zmeura, dar iarna cand zmeura proaspata e o amintire insorita, imi place sa fac un sos din
fructe de padure congelate pe care il torn caldut peste cheesecake-ul rece, scos din frigider (la noi in
familie e deja desertul traditional de la masa de Craciun).
Pentru sos am folosit de data asta 150 g zmeura proaspata si 60 g zahar. Daca il faceti din mix de
fructe de padure, ajustati cantitatea de zahar in functie de cat de acrisoare sunt fructele. Am pus
fructele, zaharul si o lingura de apa intr-o cratita si le-am fiert vreo 10 minute. Apoi se trece totul printr-
o sita ca sa obtii un sos fin si fara seminte.
De savurat cu mormaieli si neaparat dupa ce a petrecut macar 2 ore (sau noaptea) la frigider.

S-ar putea să vă placă și