Administrarea medicamentelor la copii

Determinarea dozajului

Nursele trebuie sa cunoasca dozajul ideal de medicamente pe care il

va administra copiilor, rezultatul acestora, posibilele efecte secundare si
semnele de intoxicare.

Factorii legati de crestere si maturizare modifica capacitatea unei

persoane de a metaboliza si elimina medicamentele, iar deficientele sunt
mai importante cu cat varsta e mai mica. Imaturitatea si problemele legate
de procesele de absorbtie, distributie, biotransformare si eliminare pot
modifica efectele medicamentelor. Nou-nascutii si prematurii care au un
sistem deficitar de enzime in ficat, concentratie de proteine scazuta, rinichi
cu deficiente de functionare, sunt predispusi efectelor negative ale
medicamentelor.

Alt factor este dificultatea de evaluare a raspunsului la medicamente.

De exemplu, care e manifestarea infectiei la un copil care nu vorbeste? In
timpul bolii, atat pierderile, cat si cererea de apa sunt ridicate, mai ales la
copii. Deshidratarea duce la pericolul acumularii de substante toxice, apa
fiind necesara eliminarii medicamentului.

Au fost promovate diferite formule pentru stabilirea dozajului la copii,

formule ce cuprind varsta, greutatea, suprafata corpului. Administrarea
medicamentelor este o responsabilitatea nursei si nursele ar trebui sa
cunoasca nu numai efectul medicamentului sau reactia pacientului, ci si
unele date pentru estimarea dozajului corespunzator la copii.

Cea mai buna metoda este calcularea proportiei dintre suprafata

corpului si greutate. Aceasta variaza invers cu lungimea; astfel, un copil mai
scund care catareste mai putin decat un copil mai mare sau un adult are
suprafata corpului relativ mai mare decat ne asteptam dupa greutate.

De obicei, determinarea suprafetei corpului (SC) se face cu

monograma West. Se foloseste inaltimea si greutatea copilului. Apoi aceste
date se introduc intr-o formula pentru dozaj:
 Pregatirea pentru administrarea corecta
Verificarea dozajului

Administrarea dozajului corect este o responsabilitate atat a medicului

care a prescris medicamentul, cat si a nursei care il administreaza. Copiii
reactioneaza cu o violenta neasteptata la unele medicamente, iar copiii
bolnavi sunt deosebit de sensibili la medicamente.

Administrarea unor medicamente presupune masuri de siguranta

suplimentare. Chiar si cand a fost stabilit dozajul corect, unele
medicamente pot fi riscante sau letale. Cele mai multe spitale au un
regulament special cu privire la medicamentele care trebuie verificate si de
o alta nursa inainte de fi date copilului. Printre ele se afla: digoxin, heparina,
medicamente pentru chemoterapie, insulina. Ar mai fi epinefrine, opioide,
sedative. Chiar daca nu e obligatorie, nursele ar trebui sa-si ia aceasta
masura de precautie.

Identificarea

Inainte de administrarea oricarui medicament, copilul trebuie

identificat corect, deoarece copiii pot minti cand li se cere sa-si spuna
numele. Copiii foarte mici nu isi pot spune numele, cei mici si prescolarii pot
minti, scolari isi pot nega identitatea pentru a evita medicamentul. Uneori se
joaca si isi schimba locul in paturi. Parintii trebuie sa fie prezenti pentru a
identifica copilul, dar singurul mod de a-I identifica este verificarea benzilor
de identificare pe care le poarta la spital si fisa de medicatie.

Parintii

Parintii sunt o sursa importanta de informatii referitoare la copil si

capacitatile acestuia. Aproape orice parinte a dat medicamente copiilor si
au aflat cele mai bune metode de a administra medicamentul. Pot descrie
reactiile copilului in situatii asemanatoare daca copilul a mai fost internat
sau tratat la o clinica sau un cabinet. In unele cazuri e mai putin traumatic
pentru copil daca parintele e cel care ii da medicamentul, dar nursa e cea
care il prepara si supravegheaza. Copiii care iau medicamente acasa zilnic
sunt obisnuiti cu parintele. Trebuie luate decizii individuale in privinta
prezentei si participarii parintilor, cum ar fi sa tina copilul in timpul injectiei.

Copilul

Orice copil are nevoie de pregatire psihologica inainte de

administrarea medicamentelor si de sprijin in timpul procedurii. Chiar daca
un copil a mai luat injectii inainte, rareori se obisnuieste cu disconfortul si
trebuie sa primeasca intelegere si rabdare din partea celor care il ingrijesc.

Administrarea orala

Administrarea orala e de preferat la copii oricand e posibil. Majoritatea

medicamentelor pot fi dizolvate sau administrate in preparate lichide. Desi
unii copii pot sa le inghita sau sa le mestece de la varste fragede,
medicamentele solide nu sunt recomandate la copiii mici. Exista riscul
aspiratiei la preparatele orale, dar formele solide (tablete, capsule) sunt
periculoase daca copilul opune rezistenta sau plange.

Majoritatea medicamentelor pentru copii se prezinta in forme colorate

si placute pentru a fi administrate mai usor. Unele lasa un gust neplacut, dar
majoritatea copiilor inghit aceste lichide fara sau cu putine probleme. Nursa
poate sa guste un preparat oral pentru a vedea daca e bun sau amar la
gust. In acest fel, poate intelege reactia copilul daca acesta se plange si
poate camufla gustul de cate ori e posibil. Majoritatea unitatilor medicale
dispun de astfel de preparate.

Prepararea

Alegerea unui instrument pentru a masura si administra un

medicament presupune multa atentie. Instrumentele de masura nu sunt
intotdeauna destul de precise pentru a masura cantitatile mici folosite in
pediatrie. Desi paharele de plastic sunt folosite pentru doze medii sau mari
de lichide, cele de carton prezinta iregularitati. Masurile paharelor difera.
Dozele mai mici de o lingurita nu pot fi masurate corect cu un pahar.
 Multe preparate lichide se masoara cu lingurita. Linguritele si lingurile
nu sunt instrumente de masura adecvate. De exemplu, linguritele sunt
diferite ca volum, iar mai multe persoane care folosesc aceeasi lingura
toarna cantitti diferite. Astfel, un medicament prescris sa fie luat cu lingurita
ar trebui masurat in mililitri standard 5ml are o lingurita. Exista o lingura
medicala cu o gaura la capatul cozii si care e cea mai buna masura pentru
administrarea de medicamente.

O alta masura este picatura, care poate varia mai mult decat lingura
sau lingurita. Volumul unei picaturi difera in functie de viscozitatea lichidului.
Cele mai vascoase au picaturi mult mai mari decat cele mai lichide. Multe
medicamente sunt prevazute cu pipete sau capac pentru masurarea
produsului. Ele sunt facute special pentru medicamentul respectiv. Folosirea
lor cu alte medicamente nu e eficienta. Nu se recomanda picurarea din
pipeta in alt pahar pentru ca lichidul ramane pe peretii paharului si se pierde
din continut.

Cel mai precis instrument este seringa de plastic pentru cantitati de

mai putin de 1ml. Este si un mijloc eficient de a transporta si a administra
medicamentul, care poate fi picurat direct in gura copilului.

Copiii mici au probleme cu inghitirea tabletelor sau pastilelor. Unele

medicamente nu sunt disponibile ca preparate pediatrice si atunci tabletele
pot fi zdrobite si apoi date copilului, dar nu toate medicamentele pot fi
zdrobite.

O alta metoda este prepararea medicamentului in farmacie sub forma

de jeleu sau bomboana. Unele medicamente orale sau rectale pot fi
preparate sub forma de crema sau gel si aplicate pe piele.

Copiii care trebuie sa ia medicamente solide pe o perioada mai lunga

de timp trebuie sa fie invatati cum sa inghita capsula sau tableta. Sedintele
de instruire cuprind indicatii verbale, demonstratii, inghitirea unor capsule
mai mari, neglijarea comportamentului neadecvat (Babbitt si altii, 1991).

Dozele copiilor presupun adeseori divizarea unei doze pentru adulti si

nursa trebuie sa stabileasca doza corecta. Numai medicamentele marcate
pot fi impartite in doua sau patru. Daca medicamentul e solubil, tableta sau
continutul unei capsule se dilueaza in cantitatea de apa masurata dinainte
si se ia cantitatea prescrisa. Daca se cere o jumatate de doza, tableta se
dizolva in 5 ml de apa si se ia 2.5 ml.

Administrarea

Administrarea e relativ usoara, dar e nevoie de o ingrijire deosebita

pentru a evita aspiratia. Tinand copilul mic in pozitie semisezanda, se da
medicamentul cu o lingura, un pahar de plastic, o pipeta, sau o seringa de
plastic, fara ac. Pipeta sau seringa se introduc de-a lungul limbii si lichidul e
administrat incet, in cantitati mici, asteptand copilul sa inghita.

Paharele medicale se folosesc la copiii mai mari care pot bea din
pahar. Copiii care refuza sa coopereze poate necesita o apropiere fizica.
Trebuie depistat motivul refuzului si explicat ca medicamentul ii va face
bine, si nu e o pedeapsa. Exista riscul ca, atunci cand plange, copilul sa
aspire medicamentul, mai ales daca e asezat pe spate. Daca nursa tine
copilul in poala si copilul o cuprinde cu mana dreapta, cu mana stanga
apuca mana stanga a nursei si tine capul intre bratul si corpul nursei,
aceasta ii poate turna medicamentul in gura.

Administrarea intramusculara (IM)

Selectarea seringii si a acului

Trebuie selectata o seringa care sa masoare cantitati mici de solutie

datorita volumului de medicamente prescris la copiii mici si putinelor tesuturi
disponibile pentru injectii. Pentru mai putin de 1ml, e recomandata seringa
intradermica. Dozele foarte mici se folosesc cu seringi de 0,5ml. Aceste
seringi si acele speciale reduc posibilitatea administrarii unor cantitati
incorecte datorita spatiului mort, care permite fluidului sa ramana in
seringa si ac dupa ce a fost impins pistonul. Minim 0,2 ml raman intr-un ac
normal. Cand se amesteca doua cantitati mici de medicamente in seringa,
se poate modifica raportul intre cele doua. Exista masuri pentru a
minimaliza efectul spatiului mort:
 Spatiul mort e un factor important pentru injectarea medicatiei
deoarece o bula de aer poate modifica doza de medicament cand se
prescrie o cantitate foarte mica de medicament.

Nu e recomandata introducerea aerului in seringa mai ales daca se

da mai putin de 1ml medicament. Seringile sunt marcate pentru
administrarea dozei prescrise, dar medicamentul din ac nu face parte din
marcajul seringii.

Acul trebuie sa fie suficient de lung pentru a penetra tesutul

subcutanat si a elimina medicamentul in muschi. Lungimea ideala a acului
la copii nu a fost stabilita, dar unele studii arata ca un ac de 1,5 2 cm e
suficient pentru a penetra muschiul la copiii de 4 luni si probabil si la cei de
2 luni (Hicks si altii, 1989). Marimea acului trebuie sa fie cat de mica posibil
pentru a transfera lichidul in siguranta. Diametrul mic e mai placut, dar la
solutii vascoase se folosesc ace cu diametru mai mare.

Determinarea locului

Factorii ce determina alegerea locului pentru injectia IM la copii sunt:

Cantitatea si caracterul medicatiei injectate

Cantitatea si conditia generala a masei musculare

Frecventa si numarul de injectii care vor fi date pe parcursul

tratamentului

Tipul medicatiei

Factorii care impiedica accesul la loc

Capacitatea copilului de a sta in pozitia ceruta

Copiii mai mari si adolescentii ridica probleme in stabilirea locului

pentru IM. Copiii mici au muschii putin dezvoltati si dispun de mai putine
locuri pentru IM. E greu sa stabilesti cantitatea care poate fi injectata in
acelasi loc. De obicei, cantitatea maxima e de 1ml la copiii foarte mici si
mici. Cu cat cantitatea injectata e mai mare, cu atat muschiul trebuie sa fie
mai mare.

Injectiile trebuie facute in muschi destul de mari ca sa suporte

medicatia si se evita nervii principali si vasele de sange. Nu exista cel mai
bun loc pentru IM la copii. Copiii prefera vastus lateralis. Pentru injectia in
partea dorso gluteala, se recomanda dupa ce copilul invata sa mearga
deoarece muschiul se dezvolta odata cu locomotia. Aceasta recomandare
se aplica uneori si muschiului ventrogluteal. Exista diferente intre cei doi
muschi. Cel ventrogluteal e relativ lipsit de nervi principali si vase de sange;
e un muschi destul de mare, cu mai putin tesut subcutanat, e accesibil in
diferite pozitii si se poate marca usor locul injectiei (Beecroft, Redick, 1990).
Studiile au aratat ca nu au existat complicatii in injectiile facute in acest
muschi si de aceea e indicat pentru copiii de orice varsta. S-au facut injectii
in acest muschi chiar si la nou-nascuti. Muschiul deltoid poate fi folosit
pentru injectii cu volum mic la copii sub 8 luni. Avantajaele sale sunt mai
putina durere si mai putine efecte secundare.

Administrarea

Desi injectiile facute cu grija provoaca rareori traume la copii, au

existat invaliditati datorate injectiilor IM. Folosirea repetata a aceluiasi loc a
dus la fibroza muschiului. Injectiile facute in apropierea unui nerv mare, ca
cel sciatic, a dus la invaliditate permanenta. Tesuturile pot fi distruse de
penicilina; o alta problema sunt solutiile mate pentru ca nu se poate detecta
sangele aspirat daca a fost penetrat un vas de sange. In acest caz locul
injectarii trebuie ales cu grija.

Un studiu recent al tehnicilor de injectare IM arata ca cu cat e mai

dreapta traiectoria acului, cu atat sunt mai reduse distrugerea tesutului si
disconfortul.

Medicatia in fiole de sticla prezinta pericolul prezentei particulelor de

sticla in fiola dupa ce fiola a fost sparta. Cand medicatia e trasa in seringa,
sunt trase si particulele de sticla si apoi injectate. Ca precautie, medicatia
se trage din fiola cu un ac cu filtru.
 Majoritatea copiilor sunt imprevizibili si prea putini coopereaza in
timpul injectiei. Chiar si cei care par relaxati pot pierde controlul. E
recomandat ca o alta persoana sa il tina daca e nevoie. Trebuie sa spuneti
copilului ca i se va da o injectie si apoi procedura trebuie realizata cu
indemanare si rapid pentru a nu-i prelungi stresul. Nursa trebuie sa
foloseasca tehnici foarte bune de injectare si masuri de reducere a durerii.

Copiii mici opun doar putina rezistenta. Desi sunt greu de tinut intr-o
pozitie, pot fi controlati usor. Corpul este strans intre bratul si corpul nursei.
Pentru a face o injectie in muschi, masa musculara se prinde cu degetele
pentru a izola si stabiliza locul. Daca medicatia se da la o ora fixa, nursa
trebuie sa trezeasca copilul mai intai. Daca se face injectia cand copilul e
adormit, va ramane cu teama de a merge inapoi in pat.

Administrarea subcutanata si intradermica

Injectiile subcutanate si intradermice sunt deseori administrate

copiilor, dar tehnica difera putin de cea la adulti. Exemple de injectii
subcutanate sunt insulina, unele vaccinuri, desensibilizarea la alergii.
Testarea tuberculinei, anestezia locala, testarea alergiilor sunt exemple de
injectii intradermice.

Tehnicile de reducere a durerii in aceste proceduri presupun

distragerea atentiei. Unghiul de penetrare a acului pentru injectiile
subcutanate este de 90 grade. La copiii cu tesut subcutanat redus se aplica
la 45 grade.

Desi injectiile subcutanate se dau oriunde exista tesut subcutanat,

cele mai comune locuri sunt treimea mijlocie a partii laterale a bratului
superior, abdomenul, treimea mijlocie a coapsei. Unii medici cred ca nu e
necesar sa aspire inainte de injectia subcutanata, ceea ce nu e universal
acceptat.

Injectia intradermica in antebrat presupune evitarea zonei mediale a

antebratului, unde pielea e mai sensibila.

Administrarea intravenoasa (IV)

 Administrarea IV e des folosita in terapia pediatrica. Pentru unele
medicamente, e singura cale eficienta de administrare. E folosita la copiii
care prezinta o absorbtie slaba ca urmare a diareei, deshidratarii, cei care
necesita o concentratie mare de ser; cei care au infectii puternice si
necesita medicatie pe termen lung; cei care necesita reducerea durerii; cei
care necesita tratament de urgenta.

Cand un medicament se administreaza intravenos, efectul e mai

rapid. Multe din medicamentele administrate intravenos necesita diluare si
sunt toxice pentru tesuturile din afara sistemului vascular. Trebuie luati in
considerare urmatorii factori cand se administreaza medicamente
intravenos:

Cantitatea de medicament

Diluare minima a medicamentului

Tipul de solutie in care se poate dilua

Timpul in care se poate administra

Cantitatea de infuzie pe care copilul si vasele o pot tolera

Capacitatea tubului IV

Ora la care se administreaza

Compatibilitatea cu toate medicamentele administrate copilului

intravenos si compatibilitatea cu lichidul administrat

Inainte de perfuzia IV, se verifica locul. Medicamentele nu se

administreaza niciodata cu sangele. Doar un antibiotic poate fi administrat
in acelasi timp.

Perfuzia IV se recomanda copiilor care o tolereaza. La cei foarte mici,

se foloseste injectomatul. Indiferent de tehnica folosita, nursa trebuie sa stie
diluarea minima pentru administrarea IV de medicamente la copii.

Administrarea nazogastrica, orogastrica sau gastrostomica

 Cand copilul are o braunula sau gastrostomie, medicatia se
administreaza de obicei pe untilizand aceste cai. Un avantaj al acestei
metode ar fi ca nu mai e nevoie sa deranjam copilul pentru a respecta ora
de administrare. Dezavantajul ar fi ca se poate bloca tubul, mai ales daca
se administreaza solutii vascoase printr-un tub de alimentare subtire. Cea
mai buna precautie e curatarea dupa administrarea medicatiei.

Administrarea rectala

Administrarea rectala nu este agreata de copii, dar e folosita cand

calea orala e contraindicata sau ingreunata si cand preparatele orale
provoaca voma. Unele medicamente se prezinta sub forma de supozitor:
acetaminofen, paracetamol, sedative, analgezice. Problema este ca daca
rectul nu e liber, absorbtia e intarziata, diminuata. Uneori medicamentul e
eliminat odata cu scaunul.

Supozitorul e lubrifiat cu apa calduta. Folosind o manusa, supozitorul

e introdus in rect repede, dar usor, asigurandu-ne ca a fost plasat dincolo
de cele doua sfinctere rectale. Fesele sunt stranse pentru a apasa
sfincterul anal pana trece nevoia de a elimina supozitorul, adica 5-10
minute. Uneori cantitatea prescrisa e mai mica decat dozajul. Forma
neregulata a supuzitoarelor ingreuneaza incercarea de a-l diviza. Daca e
nevoie doar de jumatate, se taie pe lungime.

Administrarea oculara, otica si nazala

Exista putine diferente intre administrarea pe ochi, ureche si nas la

copii si adulti. Cea mai grea parte e cooperarea copilului. Capul copilului e
imobilizat. Desi nu e dureroasa administrarea pe ochi, ureche sau nas,
aceste medicamente pot da senzatii neplacute, care pot fi reduse prin
diferite tehnici.

Pentru administrarea pe ochi, copilul sta intins sau cu capul intins si

se uita in sus. Cu o mana se tine pleoapa de jos si cu cealalta, sprijinita pe
capul copilului, se pun picaturile, evitandu-se astfel o trauma sau picurarea
pe fata. Se formeaza un mic sac in care se aplica solutia. Apoi se inchid
pleoapele.
 Unii copii tin pleoapele inchise strans. In acest caz, picaturile se pun
in coltul de langa nas, unde se intalnesc pleoapele. Cand va deschide ochii,
medicamentul se raspandeste pe conjunctivita. Se mai poate juca un joc;
copilul inchide ochi si numara pana la trei, apoi ii deschide si I se pun
picaturile.

Picaturile pentru urechi se pun cand copilul sta intins si cu capul

intors in partea corespunzatoare. Pentru a introduce picaturile in canalul
auditiv, se introduce un dispozitiv in canal prin care se administreaza
picaturile. Dupa aceea, copilul sta intins pe cealalta parte pentru cateva
minute. Zona anterioara a urechii este masata pentru ca picaturile sa
patrunda in canal. Se folosesc tampoane de vata pentru a preveni
scurgerea din urechea externa.

Picaturile in nas se pun ca si la adulti. Copilul sta cu capul intins pe

marginea patului sau a pernei. In functie de dimensiunile lor, copiii pot sta in
bratele nursei, cu capul intre corpul si cotul nursei, cu mainile si picioarele
imobilizate. Dupa procedura, copilul ramane asa inca 1 minut pentru ca
picaturile sa intre in contact cu suprafata nasului.