Luceafarul

Poemul Luceafarul a aparut in anul 1883, in Almanahul Societatii

Academice Social literare Romania Juna din Viena si a fost apoi reprodus in
revista Convorbiri literare.
Poemul este romantic prin amestecul genurilor (epic, liric si dramatic) si al
speciilor. Imaginarul poetic e de factura romantica, realizat prin motive
romantice ca luceafarul, marea, castelul, oglinda, visul. Compozitia
romantica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si terestru si a doua
ipostaze ale cunoasterii geniul si omul comun. In esenta, poemul este un
monolog liric.
Viziunea romantica despre lume e data de tema, de relatia geniu-
societate, de alternarea planurilor terestru cu cel cosmic, de motivele
romantice (luceafarul, noaptea, visul), de amentecul speciilor (meditatie,
idila, pastel). Viziunea clasica despre lume este data de echilibru
compozitional, armonie si simetrie.
Tema este romantica problema geniului in raport cu lumea, iubirea si
cunoasterea. Iubirea se prezinta in diferite ipostaze terestra ( Catalin si
Catalina), cosmica (fata de imparat si Hyperion).Motivele romantice de la
inceputul poemului (luceafarul, marea, castelul, fereastra, oglinda) sustin
sustin atmosfera de visare in care se naste iubirea dintre Luceafar si fata de
imparat. Alte motive, al ingerului si al demonului, sunt chipuri sub care se
arata Luceafarul O, esti frumos, cum numa-n vis/Un demon se
arata. Zborul cosmic, motiv literar ce releva setea de iubire ca act al
cunoasterii absolute, se intersecteaza cu motivele timpului, zburand spre
Demiurg, Hyperion ajunge intr-un spatiu atemporal ce coincide cu momentul
de dinaintea nasterii lumilor Caci unde ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a
cunoaste, /Si vremea-ncearca in zadar/Din goluri a se naste.
Titlul poemului se refera la motivul central al textului, Luceafarul vazut
ca o fiinta singuratica si nefericita, opusa omului comun. Titlul uneste doua
mituri, unul romanesc, al stelei cazatoare si altul grecesc, al lui Hyperion cel
care merge pe deasupra.
Incipitul poemului se afla sub semnul basmului, timpul este mitic A fost
odata ca-n povesti/A fost ca niciodata. Fata de imparat reprezinta pamantul
insusi, portretul acesteia O preafrumoasa fata scoate in evidenta unicitatea
terestra, comparatiile Cum e fecioara intre sfinti/Si luna intre stele reflecta
puritatea si predispozitia catre inaltimile astrale. Simetria compozitionala se
realizeaza in cele patru parti ale poemului astfel cele doua planuri, cosmic
si terestru, se regasesc in prima si in ultima parte, partea a doua reflecta
doar planul terestru (iubirea dintre Catalin si Catalina) iar partea a treia
reflecta doar planul cosmic (calatoria lui Hyperion la Demiurg, ruga si
raspunsul).
Opozitia romantica dintre geniu si omul comun, isi gaseste in poem o
reprezentare in opozitia planurilor terestru si cosmic.In finalul poemului,
Luceafarul exprima dramatismul dandu-si seama ca relatia om-geniu este
imposibila.Omul comun este inacabil sa-si depaseasca limitele iar geniul
manifesta dispret fata de aceasta incapacitate Ce-ti pasa tie chip de
lut,/Dac-oi fi eu sau altul?.
Primul tablou descrie povestea de iubire dintre fiina superioar i fata de
mprat, autorul realiznd o sintez ntre elementele mitologiei populare
(mitul Zburtorului) i elemente de imaginar romantic. Cadrul n care ia
natere iubirea este unul romantic, ntunecat, nocturn, avnd n centru
imaginea negrului castel. Un alt motiv romantic prezent n aceast parte a
poemului este visul, povestea de iubire petrecndu-se n acest spaiu
compensativ: Cum ea pe coate-i rzima / Visnd ale ei tmple, Ea l
privea cu un surs, / El tremura-n oglind, Cci o urma adnc n vis / De
suflet s se prind. Att fata pmntean, ct i fiina superioar, aspir la
o mplinire prin intermediul acestei iubiri ideale: ea dorete s-i depeasc
starea de muritoare, el dorete s-i desvreasc cunoaterea prin
intermediul iubirii. Iubirea fetei are un accent de cotidian: l vede azi, l vede
mni, / Astfel dorina-i gata, spre deosebire de iubirea Luceafrului care are
nevoie de un lung proces de cristalizare: El iar, privind de sptmni, / i
cade drag fata.
Pentru a se putea mplini aceast iubire, chiar dac ea are loc n
trmul visului, fata de mprat i adreseaz Luceafrului prima chemare: -
O, dulce-al nopii mele domn, / De ce nu vii tu? Vin! Prima metamorfoz a
fiinei nemuritoare se realizeaz din cer i din mare i conine att elemente
preluate din mitul Zburtorului, ct i imagini specifice imaginarului
romantic care alctuiesc o imagine angelic a acestuia: Prea un tnr
voievod / Cu pr de aur moale (epitet metaforic) / Un vnt giulgi se-ncheie
nod / Pe umerele goale. Se pune accentul pe paloarea feei i pe strlucirea
ochilor, elemente redate cu ajutorul imaginilor artistice, a epitetelor i a
comparaiei: umbra feei strvezii / E alb ca de cear - / Un mort frumos cu
ochii vii.
Un element de simetrie al poemului l const repetarea chemrii
fetei de mprat, urmat de o nou ntrupare, din soare i din noapte.
n antitez cu imaginea angelic a primei ntrupri, aceasta este
circumscris demonicului, aa cum o percepe i fata de mprat: - O, eti
frumos cum numa-n vis / Un demon se arat. Luceafrul este descris
astfel: Pe negre viele-i de pr (epitet, inversiune) Coroana-i arde pare /
Venea plutind n adevr / Scldat n foc de soare (metafor) // Din negru
giulgi se desfor (epitet cromatic)/ Marmoreele brae,(epitet, inversiune) / El
vine trist i gnditor / i palid e la fa; // Dar ochii mari i
minunai (epitete) / Lucesc adnc himeric. n ambele ipostaze, ca un alt
element de simetrie, se pune accentul pe paloarea feei i, mai ales, spre
strlucirea ochilor, simbol pentru inteligena superioar. Fiin pmntean
i inferioar, fata de mprat le consider atribute ale morii i respinge
iubirea Luceafrului, datorit incapacitii de a-l nelege: Strin la vorb i
la port, / Luceti fr de via, / Cci eu sunt vie, tu eti mort, / i ochiul tu
m nghea. (prima ipostaz); M dor de crudul tu amor / A pieptului
meu coarde, / i ochii mari i grei m dor, / Privirea ta m arde. Luceafrul
este cel care subliniaz diferena dintre ei: Cum c eu sunt nemuritor, / i tu
eti muritoare?, i tot el este cel care accept sacrificiul suprem, acela de a
renuna la nemurire.
A doua parte a poemului descrie iubirea pmntean dintre Ctlin i
Ctlina. Este o alt ipostaz a iubirii, opus celei ideale. Portretul lui Ctlin
se realizeaz n antitez cu cel al Luceafrului. Descrierea geniului, a fiinei
superioare, punea accentul pe elemente abstracte, mitice, care exprimau
inteligena i apartenena la o lume diferit i superioar. n schimb, Ctlin
este descris cu ajutorul limbajului popular, punndu-se astfel n eviden
trsturile sale umane, terestre: Viclean copil de cas, (epitet,
inversiune) Biat din flori i de pripas, / Dar ndrzne cu ochii, // Cu obrjei
ca doi bujori. (comparaie) Iubirea pmntean este prezentat ca un joc n
care Ctlin i atrage iubita i n ale crui reguli o iniiaz: - Dac nu tii, i-
a arta / din bob n bob amorul, Cum vntoru-ntinde-n crng / La
psrele laul, / Cnd i-oi ntinde braul stng / S m cuprinzi cu
braul. Chiar dac i accept condiia de muritor i este atras de jocul
iubirii propuse de Ctlin, fata de mprat aspir nc la iubirea ideal pentru
Luceafr: O, de luceafrul din cer / M-a prins un dor de moarte. Aceast
aspiraie ilustreaz condiia uman dual, aceea de a dori absolutul, dar de a
nu-i putea depi condiia.
Cea de-a treia parte descrie cltoria interstelar pe care o realizeaz
Luceafrul spre Demiurg. Se pune din nou accentul pe superioritatea
acestuia, fiind descris prin metafora fulger nentrerupt, dar i prin numele
pe care l primete, Hyperion (gr. = cel care merge deasupra). Cltoria sa
reia procesul de creaie a lumii, anulnd noiunile de timp i spaiu: i din a
chaosului vi, / Jur mprejur de sine, / Vedea, ca-n ziua cea denti, Cum
izvorau lumine;, Cci unde ajunge nu-i hotar, / Nici ochi spre a cunoate, /
i vremea-ncearc n zadar / din goluri a se nate. Datorit setei de iubire
nemurirea este perceput ca greul negrei vecinicii, al nemuririi nimb,
focul din privire, de care Luceafrul vrea s se elibereze pentru o or de
iubire.... Tot cu ajutorul antitezei se subliniaz diferena dintre oamenii
comuni i fiinele superioare: Ei au doar stele cu noroc / i prigoniri de
soarte, / Noi nu avem nici timp, nici loc, / i nu cunoatem moarte. Pentru a-
l convinge s nu renune la nemurire, Demiurgul i propune trei ipostaze ale
geniului: ipostaza cuvntului, a neleptului: Cere-mi cuvntul meu denti - /
S-i dau nelepciune? care echivaleaz cu putere de creaie divin,
ipostaza orfic, puterea muzicii care schimb cursul lumii: Vrei s dau glas
acelei guri, / Ca dup-a ei cntare / S se ia munii cu pduri / i insulele-n
mare? i ipostaza mpratului, a celui care stpnete lumea: i-a da
pmntul n buci / s-l faci mprie. Cele trei oferte ale divinitii
presupun noi modaliti de a cunoate universalul i absolutul, dar nemurirea
i prin urmare mplinirea prin iubire, i este refuzat.
Argumentul care schimb decizia lui Hyperion este dovada superioritii sale
chiar i n iubire: i pentru cine vrei s mori? / ntoarce-te, te-ndreapt / Sre-
acel pmnt rtcitor / i vezi ce te ateapt.
Acest ultim tablou este construit n relaie de simetrie cu primul deoarece
se reia interferena dintre cele dou planuri, cel uman i cel terestru.
n opoziie cu imaginea din al doilea tablou, este descris o alt ipostaz a
iubirii pmntene. Iubirea nu mai este vzut ca un joc, ci ca o posibilitate de
mplinire a fericirii i de refacere a cuplului adamic: Miroase florile-argintii /
i cad, o dulce ploaie, / Pe cretetele-a doi copii / Cu plete lungi,
blaie. Descrierea este specific idilelor eminesciene i imaginarului
romantic: Cci este sara-n asfinit / i noaptea o s-nceap; / Rsare luna
linitit / i tremurnd din ap. (personificare) // i mple cu-ale ei scntei /
Crrile din crnguri. / Sub irul lung de mndri tei. Apar motive specifice
poeziei lui Eminescu: luna, codrul, teiul, elemente care ofer o alt
perspectiv asupra iubirii dintre cei doi. Ctlin apare i el schimbat, nu i
mai propune iubitei un joc al dragostei, ci iubirea absolut. Discursul lui se
schimb, se adreseaz Ctlinei cu ajutorul metaforelor: noaptea mea de
patimi, iubirea mea denti, visul meu din urm. Dragostea lor devine o
posibilitate de a gsi fericirea absolut, punndu-se accentul pe unicitatea ei.
In finalul poemului, geniul se izoleaza indurerat de lumea comuna,
asumandu-si destinul de esenta nepieritoare. Ironia si dispretul acestuia se
indreapta catre omul comun, care este incapabil sa-si depaseasca limitele.
La nivel stilistic, poemul este construit pe baza alegoriei dar si a antitezei
dintre geniu si omul comun, antiteza ce apare si in discursul Demiurgului Ei
au doar stele cu noroc/Noi nu avem nici timp, nici loc/Sin u cunoastem
moarte. Sunt prezente metaforele care accentueaza ideea iubirii absolute
palate de margean, cununi de stele. In portretizarea Luceafarului sunt
utilizate hiperbole Scaldat in foc de soare. In ceea ce priveste prozodia,
se remarca, masura versurilor de 7-8 silabe si ritm iambic rima incrucisata si
interioara.
La nivel morfologic se remarca prezenta verbelor arhaice ce accentueaza
atmosfera de basm, au fost cazut, verbe la imperfect ce denota miscarea
eterna si continua cresteau, treceau, verbe la conjunctiv ce sustin vorbirea
populara se facu .
Poemul Luceafarul, sinteza a operei poetice eminesciene, armonizeaza
teme si motive romantice, atitudini romantice, simboluri ale eternitatii si
vietii.