Referat

Importanta metodelor tradiionale de cunoastere a individualitii

A elaborat: Chifa Irina gr. PJ 11M

A verificat: conf. univ., dr. S. Briceag
Planul

1. Cuprins
2. Individualitatea personalitii umane
3. Necesitatea cunoasterii personalitatii
4. Principii de organizare a activitatii de cunoastere
5. Metode si mijloace de cunoastere a individualitatii
6. Concluzii
7. Bibliografie

1. Cuprins
 Conceptia dupa care omul este considerat ca o individualitate libera,
bazata exclusiv pe sine insusi, este combatuta, in aparenta, de faptul ca acesta ni
se prezinta ca membru al unui tot unitar (rasa, semintie, popor, familie, sex
masculin si feminin) si ca actioneaza in cadrul unui tot (stat, biserica etc.). El
poarta insusirile generale ale caracterului ce il are comunitatea de care apartine
si da actiunilor sale un continut care este determinat de locul ocupat de om in
cadrul unei multimi de oameni.
Este cu putinta a mai vorbi, pe linga toate acestea, despre individualitate? Mai
putem considera pe om ca un tot in sine, cind el isi trage originea dintr-un intreg
si se incorporeaza unui intreg?
Membrul unui intreg este determinat, in ceea ce priveste insusirile si functiile
sale, de acest intreg. Un popor este un intreg si oamenii care apartin de el au
particularitatile ce rezida in fiinta poporului. Felul de a fi si de a se manifesta al
individului depinde de caracterul poporului. Prin aceasta fizionomia si fapta
omului particular capata ceva din caracterele speciei. Daca intrebam de ce un
lucru sau altul ni se prezinta la un om asa sau asa, vom fi condusi de la fiinta
particulara la specie. Abia aceasta ne explica motivul pentru care apare ceva la
om, in forma observata de noi.
De aceste insusiri ale speciei, insa, omul se elibereaza. Caci, atunci cind sint
traite just, insusirile de specie ale omului nu sint ceva care sa-i ingradeasca
libertatea, si acest lucru nu trebuie sa aiba loc prin nici o organizare artificiala.
Omul dezvolta in sine insusiri si functiuni al caror motiv determinant nu-l putem
cauta decit in el insusi. Insusirile de specie ii servesc numai ca mijloc pentru a-si
exprima in ele fiinta sa particulara. Particularitatile pe care le-a primit de la
natura, omul le foloseste numai ca baza, si le da forma corespunzatoare fiintei
sale. De aceea ar fi zadarnic sa cautam motivele manifestarilor sale in legile
speciei, caci avem de-a face cu un individ care poate fi explicat numai prin sine
insusi. Daca un om a reusit sa se elibereze de insusirile de specie, iar noi am
continua si dupa aceea sa explicam toate insusirile sale din caracterul speciei,
inseamna ca nu avem nici un organ pentru a sesiza ceea ce este individual.
Este imposibil sa intelegem in intregime un om, daca pornim in examinarea lui
de la notiunea speciei. Indaratnicia cea mai mare o intilnim in aceasta examinare
a omului atunci cind este vorba de sexul uman. Aproape intotdeauna barbatul
vede in femeie si femeia vede in barbat prea mult din caracterul general al
sexului si prea putin din acela al individualitatii. In viata practica, acest lucru
dauneaza barbatilor mai putin decit femeilor. Si daca pozitia sociala a femeii
este foarte adesea atit de nedemna, se datoreaza faptului ca, in anumite privinte,
ea nu este conditionata - asa cum ar trebui sa fie - de particularitatile individuale
ale femeii, ci de ideile generale pe care oamenii si le fac despre necesitatile si
despre atributiile naturale ale femeii. Indeletnicirile din viata barbatului sint
conditionate de inclinatiile si facultatile individuale ale acestuia, pe cind acelea
ale femeii trebuie sa depinda exclusiv de faptul ca este femeie. Femeia trebuie sa
fie sclavul insusirilor de specie, a feminismului general. Cita vreme barbatii mai
discuta inca daca "potrivit predispozitiilor sale naturale" femeia poate sau nu
imbratisa o anumita cariera, asa-numita problema feminina nu poate depasi cel
mai elementar stadiu al ei. Sa lasam pe seama femeii sa aprecieze, dupa natura
sa, ceea ce vrea sa faca si ceea ce poate face. Daca este adevarat ca femeile nu
sint capabile decit pentru functiile ce li s-au incredintat pina acum, ele nici nu
vor ajunge, prin ele insele, sa ocupe alte functii. Trebuie, insa, ca ele insele sa
aiba dreptul de a hotari ceea ce sta in natura lor. Celor care se ingrozesc de
zguduitura prin care ar trece orinduirea sociala atunci cind femeile nu vor mai fi
considerate ca exemplare ale unei specii, ci ca individualitati, acelora trebuie sa
li se raspunda ca o stare sociala in care o jumatate de omenire duce o existenta
nedemna de om este insetata dupa o imbunatatire.
Cel care judeca pe oameni dupa caracterele de specie a ajuns tocmai la limitele
dincolo de care acestia incep a fi fiinte a caror manifestare se intemeiaza pe o
autodeterminare libera. Ceea ce se gaseste sub aceste limite poate fi, natural,
obiectul examinarii stiintifice. Particularitatile rasei, ale semintiei, ale poporului
si ale sexului constituie obiectul unor stiinte aparte. In imaginea generala ce
rezulta de pe urma unei astfel de examinari stiintifice, s-ar putea regasi numai
oameni care ar vrea sa traiasca doar ca niste exemplare ale speciei. Dar toate
aceste stiinte nu pot razbi pina la continutul particular al individualitatii. Acolo
unde incepe domeniul libertatii (de gindire si de actiune), inceteaza determinarea
individului prin legile speciei. Continutul conceptual pe care gindirea omului
trebuie sa-l puna in legatura cu perceptia, pentru a ajunge la realitatea deplina
(compara cu Capitolul V), nu-l poate stabili nimeni o data pentru totdeauna si
sa-l lase apoi drept mostenire omenirii. Individul trebuie sa-si dobindeasca
notiunile prin propria sa intuitie. Felul in care acesta gindeste nu se poate deduce
din ideea de specie. In aceasta privinta, hotaritor este numai individul. Tot atit de
putin pot fi determinate din caracterele generale ale oamenilor telurile concrete
pe care individul vrea sa le puna in fata vointei sale. Cel care vrea sa inteleaga
individul, trebuie sa patrunda in fiinta particulara a acestuia si sa nu se opreasca
la particularitatile tipice. In acest sens, fiecare om particular este o problema. Si
orice stiinta care se ocupa cu idei si notiuni abstracte despre specie, este numai o
pregatire pentru cunostinta de care avem parte atunci cind o individualitate
omeneasca ne impartaseste felul ei de a vedea lumea, si pe care o dobindim, pe
de alta parte, din continutul vointei sale. In momentul in care am ajuns la
sentimentul "aici avem de-a face cu un om care s-a eliberat de gindirea tipica si
de vointa de specie", in acel moment, daca vrem sa intelegem fiinta acestui om,
trebuie sa incetam sa mai recurgem la vreo notiune din spiritul nostru.
Cunoasterea consta din unirea notiunii cu perceptia, prin gindire. In cazul tuturor
celorlalte obiecte, observatorul trebuie sa dobindeasca notiunile cu ajutorul
intuitiei sale. La intelegerea unei individualitati libere insa, este vorba numai de
a primi in spiritul nostru, sub o forma pura (fara amestecul propriului nostru
continut de notiuni), notiunile acestei individualitati, dupa care ea se
autodetermina. Oamenii care, pentru a-si forma o judecata despre un semen al
lor, recurg numaidecit la propriile lor notiuni, nu vor putea ajunge niciodata la
intelegerea unei individualitati. Asa cum individualitatea libera se elibereaza de
particularitatile speciei, tot asa trebuie sa se elibereze si cunoasterea de felul in
care sint intelese caracteristicile de specie.
Omul poate fi considerat ca un spirit liber in cadrul unei comunitati omenesti,
numai in masura in care s-a eliberat - in modul aratat - de caracterele de specie.
Nici un om nu este in intregime specie, nici unul nu este cu totul individualitate.
Dar treptat-treptat fiecare om indeparteaza din fiinta sa o parte, mai mare sau
mai mica, din caracterele de specie ale vietii sale animalice si din constringerile
pe care legile autoritatilor omenesti le exercita asupra sa.
In ceea ce priveste, insa, acea parte din fiinta omeneasca pentru care omul inca
nu a putut cuceri o astfel de libertate, el constituie un membru al organismului
natural si spiritual. El traieste, in aceasta privinta, asa cum vede la altii, sau cum
acestia ii poruncesc. Valoare etica, in adevaratul sens al cuvintului, are numai
acea parte a actiunilor sale care izvorasc din intuitiile sale. Instinctele morale pe
care le-a dobindit prin mostenirea instinctelor sociale, devin etice abia dupa ce
le-a primit in intuitiile sale. Din intuitiile etice individuale si din primirea
acestora in comunitatile omenesti izvorasc toate manifestarile morale ale
omenirii. Se mai poate spune: viata morala a omenirii consta din suma totala a
productiilor fanteziei morale de care sint in stare indivizii umani liberi. Aceasta
este concluzia monismului.

2. Necesitatea cunoasterii personalitatii

Pentru societatea de astazi, multe din problemele individului tind sa devina din
ce in ce mai mult probleme ale societatii. Efectele extinse ale transformarilor
care au loc in dinamica sociala determinind aceasta schimbare de atitudine. In
acelasi timp, problemele majore ale societatii, in special problemele cu caracter
prospectiv, se inscriu ca probleme ale formarii personalitatii individului.
Respectarea individualitatii elevului, formarea si dezvoltarea in concordanta cu
liniile proprii de dezvoltare ale acestuia devin deziderate cu tendinta de
accentuare permanenta. Se are in vedere faptul ca fiecare copil are un fond
propriu ereditar si ca dezvoltarea lui are loc in conditiile specifice de mediu, fata
de care acesta depune efort continu de adaptare.
Afirmatia conform careia trecutul conditioneaza viitorul iar vitorul organizeaza
prezentul, se contureaza ca valabila in liniile largi de desfasurare a fenomenelor
sociale, dar si in conditiile de dezvoltare individuala a persoanei.
Preocuparile de identificare si cultivare a specificului individual al copilului sunt
justificate si de prezenta stiintei in actiunea de orientare scolara si profesionala
care contribuie la inlaturarea intimplarii, neinformarii sau a capriciilor in
alegerea profesiunii, inlesneste, in acelasi timp trecerea de la un criteriu
constatativ, dogmatic si statistic la unul formativ dinamic si interpretativ.

3. Principii de organizare a activitatii de cunoastere

O cunoastere corecta a copilului in vederea intelegerii lui si a organizarii unei

actiuni de conducere, implica o prelucrare, in ansamblu, a datelor obtinute prin
investigatii profunde si formularea unor concluzii fundamentale pe aprecierea
obiectiva a tutror factorilor implicati in dezvoltarea copilului.
Elevul este considerat sub aspectul caracteristicilor sale de personalitate, ea fiind
rezultatul interactiunii dintre fondul sau ereditar, conditiile de mediu in care se
dezvolta si actiunile educative exercitate asupra sa. Cercetarile psihologice
evidentiaza necesitatea de a cerceta copilul in dependenta cu conditiile in
interiorul carora se desavirseste procesul de maturizare. Copilul si mediul sau
alcatuiesc o unitate dinamica in interiorul carora se desavirseste procesul de
maturizare, pe 2 linii de evolutie:
-a procesului de socializare-prin care mica fiinta asimileaza experienta social-
istorica;
-a procesului de individualizare-de structurare specifica a caracteristicilor de
personalitate.
Necesitatea de a intelege copilul in ansamblul personalitatii sale impune in
investigatie adoptarea unui punct de vedere functional ca o consecinta a
dependentei individului de mediul in care se dezvolta precum si a metodei
longitudinale, conform carei evolutia copilului este urmarita in succesiunea
anilor. Se adopta astfel un punct de vedere dinamic, copilul fiind privit in
interdependenta factorilor care alcatuiesc personalitatea sau prin caracteristicile
vietii sale de relatii sociale.
Paralel cu metoda longitudinala se poate folosi si metoda investigatiei
transversale, prin care se pot face sondaje asupra aspectelor caracteristice ale
anumitor categorii de copii sau cu privire la anumite procese psihice. Studiile
transversale permit aprecierea gradului de dezvoltare prezent la anumiti copii
prin raportarea la dezvoltarea copiilor cu care se gaseste in situatii identice.

4. Metode si mijloace de cunoastere a personalitatii

Caracterizarile formulate cu privire la copil in urma experientei zilnice, dar
intimplatoare trebuie considerate simple ipoteze care urmeaza a fi supuse
actiunii de verificare. Observatiile profesorului trebuie confruntate cu parerile
celorlalti profesori, cu familia, cu elevii clasei. Aceste informatiiurmeaza a fi
prelucrate, comparate, analizate, supuse unor deductii, confruntari, indicatii.
Cu valoare deosebita in diagnosticul nivelului de dezvoltare a aptitudinilor unui
elev, al nivelului de relizare atins sub diverse aspecte, al intereselor este metoda
analizei lucrarilor pe care le realizeaza elevul in cadrul activitatii scolare sau
extrascolare. Produsul activitatii exprima prin functiile implicate o sinteza intre
fondul nativ si cel formativ, intre indemanare si interes sau pasiune, intre
posibilitati si vointa.
Conversatia reprezinta un mijloc de a cunoaste motivatia intima a actelor
savirsite de elevi, a preferintelor starilor emotionale, a nivelului sau de
informatie. Corecta desfasurare a conversatiei presupune o anumita legatura
intre elev si profesor: incredere, apreciere, intimitate, dupa cum necesita si un
anumit cadru in care sa se desfasoare.
Chestionarul ca metoda de investigatie solicita subiectul sa dezvaluie modurile
sale constante de conduita, interese, forme de reactiune, aspiratii, aspecte
structurale ale personalitatii.
Autobiografia este o metoda simpla la indemina oricarui cadru didactic, care
ofera posibilitatea de a cunoaste evenimentele mai importante din viata elevilor.
Cu o valoare echivalenta pot fi folosite autocaracterizarile. Ele permit
distingerea atitudinii elevului fata de el insusi, traasaturile sale de personalitate,
modul de apreciere a capacitatilor sale, a felului propriu de conduita in relatiile
sociale.
Ancheta permite obtinerea de la colegi, parinti, profesori, date importante despre
elevi fie cu referire la modurile de conduita ale acestuia fie aprecieri asupra
anumitor caracterisitici de personalitate.
Testul sociometric de personalitate isi propune sa realizeze investigatii asupra
caracterisiticilor de personalitate ale elevilor prin intermediul tehnicilor
sociometrice care permit relevarea dominantelor psihice.
Utilizate cu discernamint, testele sunt considerate instrumente ale metodei
experimentale, necesare stabilirii unui diagnostic psihologic.

Bibliografie:
1. http://www.scritub.com/profesor-scoala/Cunoasterea-individualitatii-
e114551222.php
2. http://www.referatele.com/referate/noi/psihologie/cunoasterea-
individu791161613.php
3. Alfred Adler Cunoasterea omului
4. http://www.qreferat.com/referate/pedagogie/Cunoasterea-personalitatii-
ele239.php