NOTIUNI DE IMUNOLOGIE FUNDAMENTALA 1, GENERALITATI Imunitatea reprezinta capacitatea organismului de a se apira in faja agresiunii agentilor externi (reprezentati in principal de agenfi infectiosi, celule tumorale sau fesuturi transplantate)[1). Totalitatea organelor, celulelor si moleculelor implicate in mecanismele imunitafii alcdtuiesc sistemul imun. Pentru as putea indeplini rolul in apararea organismului, sistemul imun trebuie si beneficieze de proprietati deosebite [2]: * 4 aiba capacitatea de a recunoaste structurile proprii, considerate "self" pentru a nu declansa mecanisme de aparare impotriva acestora * sa le deosebeasca de cele straine, denumite "nonself”, reprezentate initial de microorganismele implicate in infecfii, dar si de macromolecule (proteine, polizaharide) si ulterior de celule tumorale sau fesuturi ‘tansplantate * si nu atace flora saprofiti care se giiseste pe tegument, in tractul digestiv si in multe alte fesuturi, unde are un rol fiziologie * si nu respingé jesuturi straine ca fetusul. Mecanismele de aparare ale organismului pot fi imparjite in doud mari catego innascute si dobandite, care interactioneazA strins intre ele, Imunitatea innascuta (nespecifica) este preventi la toi indivizii normali, structurile sale fiind mature si functionale la nastere fra a necesita in prealabil contactul cu agentul agresor. Imunitatea inniiscuté este prima barierd in calea agresiunilor externe. Modul stu de actiune este nespecific, acelasi indiferent de natura agentului strain Mecanismele imunitiii innascute se comportd identic si in cazul unei reexpuneri, nefiind dotate cu memorie imunologica. In aceasta categorie sunt incluse (2, 3]: : barierele mecanice (reprezentate de tegumente si mucoase - gastrointestinalé, a tractului respirator si a celui urogenital) - produsii de secretie (mucusul, secretia gastrici acida, enzimele digestive, lizozimul din lacrimi si mucusul respirator, secretia glandelor sebacee, secrefia acida vaginalé, ph-ul urinar, etc.) : proteine din singe (sistemul complementului, reactangii de faz acuta, citokinele) : sistemul mononuclear fagocitic (care include neutrofilele si monocitele din singe si macrofagele din fesuturi), limfocitele natural killer (NK), celulele dendritice. La acestea se adaugt alte mecanisme care contribuie la epurarea agentilor exogeni, cum ar fi: clearence-ul muco-ciliar, tusea, stranutul, varsiturile, peristaltica intestinala, Inflamagia reprezinté, de asemenea, un mijloc important de aparare nespecificd, macrofagele si limfocitele polimorfonucleare (PMN) fiind atrase la locul infectiei de produsii eliberati de organismele infectamte gi fesuturile necrozante [1]. Pe linga aceste componentele ale imunitatii innascute, ultimii ani au adus noi clemente privind rolul senzorilor de semnalizare (receptori Toll-like) sau de internalizare (lectina). Acesti senzori pot recunoaste diferite structuri moleculare din antigene (numite"pathogen-associated molecular patterns" sau PAMPS si "microorganism-associated mo- lecular patterns" sau MAMPs) sau molecule endogene derivate de la gazda ("dan. ger/damage-associated molecular patterns” -DAMPs) 51 pot declanga un rspuns inflamas for sau un rispuns imun, intervenind astfl in patogenia multor boli, dintre care si unele boli reumatice [4, 5] Cand mijloacele de apirare nespecifice sunt depasite, agentul patrunde si se dezvolté in fesuturile gazdei, producdnd intrarea in actiune a unui sistem de aparare specific, mult mai eficace. Imunitatea dobinditt (specified) se dezvolti pe misurd ce organismul interactioneazi cu diferiti agenji extemi, interacjiune ce poarti numele de eveniment imunizani. La o nou’ expunere la agentul respectiv, organismul va reactiona cu mai multa Promptitudine, celulele implicate in acest proces fiind dotate eu memorie imunologica(2, 3}. _Caracteristicile fundamentale ale imunitatii dobéndite sunt: specifieitatea, diversitatea, memoria, specializarea, autolimitarea si non-reactivitatea la self[2], Imunitatea dobindité poate fi naturald (cdstigati in mod pasiv prin transfer ‘ransplacentar, sau in mod activ prin contactul cu antigenul) 5 artificiala (care la randul ei Poate fi obfinuta pasiv prin seroterapie sau activ prin vaccinare. Autoimunitatea Sistemului imun poate recunoaste structurile proprii, fay de care dezvolta o stare de ‘tolerant imund. Pierderea acestei proprietiti constituie substratul afectiunilor autoimune. Bolile autoimune reprezint& un grup heterogen de entitati in care sistemul imun dezvoltd un raspuns imun patologic impotriva stueturilor considerate self Existd situatii in care raspunsul imun este inital declansat de un agent infectios, dar ulterior, datorta reactilor inclucigate cu structurile proprii, acestea pot suferi leziuni, $a cum se intampla in reumatismul articular acut. Polite autoimune pot fi impanite in: specifice de organ, sistemice sau mixte [6]. {In bolile autoimune specifice de organ, mecanismele imune sunt indreptate impotriva unui tip particular de celule, cum ar fi celulele tiroidiene in tiredita Hashimoto, celulele B-pancreatice in diabetul de tip 1, mielina in scleroza multpla, celulele parietale gastrice in anemia Biermer, etc, In bolile autoimune sistemice, mecanismele sunt mult mai complexe, mai multe organe putand constitui finta proceselor autoimune. Mai mult, mecanismele imune sunt activate cronie. Lupusul eritematos sistemic este considerat prototipul bolilor autoimune sistemice, in timp ce in poliartrita reumatoida sunt intlniteaspecte mixte IL, SISTEMUL IMUN fatea organelor, dobandite alesituiese sistemul A: Organele limfatice sunt clasificate in organe limfatice primare si organe limfatice secundare, 2 Greancle limfatice primare sunt organele in care ate loc diferentierea si Tuitarea limfocitelor. Sunt considerate organe limfatice primare maduva ovoast si ficatul fetal, responsabile de diferensierea limfocitelor B si timusul, sediul de diferenyiere al limfocitelor T.1. Maduva osoasii si ficatul fetal: Miduva osoaséi confine esutul hematopoetic si reprezinté locul de origine al {uturor celulelor sanguine la adult. Ele deseind din celula stem, o celula pluripotenta care {pare prima in viafa embrionara, se inmulfeste in absenja stimulilor exogeni, generaind Progenitori din care deriva toate celulele aflate in circulate, Linia limfatiet reprezints aproximativ 15% din totalul celulelor hematice, iar diferentierea celulei stem in elemente limfoide se face in trepte succesive, fenomenul fiind independent de existenga stimulari antigenice (méduva osoasi nu are e&i aferente si modalitiji de captare si prelucrare a antigenului){7). Proliferarea si maturarea precursorilor celulari din maduva osoasd se face Sub influenta unor citokine numite factori de stimulare ai coloniilor (CSF = colony. stimulating factors). Din progenitorii limfatici se vor dezvolta limfocitele T, B si celulele NK (natural killer)[5]. Miduva osoasi reprezinti locul unde se desfisoari post-natal diferenjierea limfocitelor numite B. Ficatul reprezinti doar sediul primar, precoce de hematopoezi, fiind locul Prenatal de diferentiere si maturare a limfocitelor B, La adult, doar in unele circumstante Patologice (cum ar fi policitemia vera), ficatul igi reia functia hematoformatoare, 2. Timusul: Timusul este un organ limfoepitelial care apare devreme in embriogeneza, creste ‘mn perioada intrauterin’ si atinge o dezvoltare completi la nastere, pentru ca dupa Pubertate si sufere un proces de involujie, probabil indus hormonal [I]. Participare timusului la mentinerea homeostaziei imune priveste doud aspecte fundamentale[8): a realizeazi maturafia precursorilor limfocitari T. Formarea limfocitelor T antigenelor (TCR, CD4, CD8), in activarea limfocitari (CD28, intercelulara (CD2, LFA1 ete.). Proliferarea este controlata de iar diferenfierea apare in urma contactului limfoctelor cu celulele stromei timusuli, Fle Thaler generarea unor celule imunocompetente si departajarea functional pe liniile Thelper sau Teitotoxice (selectie pozitiva). b. asigura distributia limfocitelor T eatre anumite arii ale organelor limfatice Periferice, numite zone timodependente. Aceste zone sunt: zonele paracorticale le sanglionilor limfatici si zonele periarteriolare din pulpa albil a splinei, Acest lueru este realizat gratie unor reeeptori de tip "homing" pe care limfocitele T ii achizionears pe tot parcursul lor intratimic. (selectie negativa). Pusinele limfocte ramase viable, tre in eiculatie dupa un pasaj prin medulard. Distrucjia celulara prin apoptoza si nu prin neotozi nu last 8 paitrunda in inediul extracelular diversele resturi celulare care ar putea declansa un raspuns local inflamator, protejand astfel structura si functia acestui organ. in plus, celulele apoptotice exprimal pe suprafata lor receptori care permit recunoasterea $i ingestia lor de catre macrofage si epurarea lor rapida(] p Organele limfatice periferice sunt situate strategic pentru a putea intercepta Serssort care penetreazi in organism. Celulele prezentatoare de antigen, limfocitele TetB se intalnesc la aceste nivel, unde se initiaza si se desf’igoara rispunsul imun. in aceasta categorie sunt incluse atat organe capsulate ca splina si ganglionii limfatici, cat si jesutul limfoid difuz asociat mueoaselor, numit MALT (Mucosal-Associated-Lymphoid- Tissue)[6, 9] 1. Splina este cel mai mare organ limfatic (c4ntareste aproximativ 150 g). Este delimitati Ia exterior de o capsulé ce confine fibre musculare netede, din care se desprind trabecule ce patrund in parenchim si compartimenteaza organul. in parenchimul splenic se disting dowa sectoare, diferite atat ca structurai edt si ca functie{7]: -pulpa rosie situata la periferia lobulilor, alcdtuita predominent din macrofage cu rol in fagocitarea hematiilor senescente si care aparjine sistemului mononuclear-fagocitic; pulpa albé situata in jurul arteriole’ centrale care confine fesut limfoid numit PALS - Peiarteriolar Lymphoid Sheath); acesta la randul ei are 2 zone, una strict Periarteriolara, ce confine in special limfocite T si formeazd zona timodependenti a splinei si alta la periferia PALS ce conjine aproape exclusiv limfocite B, organizate sub forma de foliculi - zona timoindependenté. Acesti foliculi pot fi primari sau secundari, formai din celule B activate antigenic, caz in care poarti denumirea de centrii germinativi[9}, Intre pulpa rosie si cea alba, 1a periferia foliculilor limfatici, se gasese sinusurile marginale, unde exist atat limfocite T cat 5i B, precum si magrofage gi celule dendritice, absolut necesare pentru cooperarea celulara din cadrul rispunsului imun, Funetia imunologicd a splinei se exprima in special in generarea unor raspunsuri imune fafa de Ag aflate in circulatia sistemica, Rolul important pe care il joaca splina in apararea antiinfectioasa este demonstrat de faptul c& la bolnavii splenectomizati apar infecfii severe, mai ales cu. germeni incapsulati (ca pneumococii si meningococci). 2, Ganglionul limfatic constituie un adevarat filtru situat pe traiectul cailor limfatice. El este de asemenea delimitat de o capsula fibroasi ce trimite spre interior septuri fibroase incomplete. Histologic, 1a nivelul ganglionului limfatic se disting trei zone: ~ Zona corticald - situata la periferie, aleatuita din limfocite B aranjate sub forma de foliculi primari sau secundari (centrii germinativi), cu o structur’ asemandtoare omonimilor lor din PALS. Foliculii constituie zona timoindependenti sau bursodependenta. ~ zona paracorticald - situata sub cea corticala confine predominant limfocite T (din acest motiv purtind denumirea de zona timodependenta), precum si un mare numar de macrofage. ~ zona medulardé - situati parahilar si alcatuit® din vase sanguine, sinusuri limfatice, limfocite B, T, plasmocite macrofage si celule dendritice. Dupai stimularea antigenicd, limfocitele T si B migreazi unele spre altele, Pierzindu-si aceasta repartjie anatomica, Limfocitele T activate pirisesc ganglionul limfatic si patrund in citculatia sistemicd, iar limfocitele B activate migreazi spre eentii germinativi unde sintetizeaza anticorpif5}. © ‘atentie speciald este acordati segmentului vascular denumit venuli Posteapilarit situatd paracortcal, ale cdrei celule endoteliale sunt cilindrice $i inalte si Poarta denumirea de High Endothelial Venules - HEV(7. Aceasti zon cu eclule cilindrice este locul de trecere al limfocitelor din circulayia sanguin in ganglion si seapreciazi cd intr-o secunda tec aproximativ 10000 limfocite prin acest tip de endoteliu(6]. Ele au pe suprafata lor molecule de adeziune numai pentru limfocite, fiind neute fafa de alte celule circulante, 3. Alte fesuturi limfatice MALT reprezinta zone de fesut limfatic care exist in submucoasa unor portiuni din tractul digestiv, respirator, precum si din tegument. in unele teritorii aceste colectii sunt suficient de mari pentru a fi individualizate. Astfel, la nivelul tubului digestiv exista in jurul faringelui inelul limfatic al lui Waldayer, compus din amigdalele faringiene, palatine, linguale, iar la nivelul ileonului se gisesc plicile Peyer. Acestor structuri li se asociazi apendicele. Colectii similare de fesut limfatic se gisesc si la nivelul arborelui brongic (mai ales la bifurcatia bronhiilor mijloci sau la joncfiunea bronho-alveolara) si in tegument{10). Importanta acestui sistem imun rezida nu numai din faptul c& el reprezinta un mijloc eficient de apirare la nivelul principalelor porti de intrare ale organismului, controlnd contactul cu o multitudine de Ag cu poarta de intrare digestiva, respiratorie si cutanata, ci si din faptul c& ele sunt organe limfopoetice importante si pot fi, la adult, surse de limfocite B sau T. B. Celulete sistemutui imun a. Limfocitele Limfocitele reprezint& componentul celular major al sistemului imun, Ele constituie 0 categorie de celule ce grupeazi mai multe populafii celulare similare morfologic, dar diferite din punct de vedere functional. Limfocitele provin din organele limfatice primare, o parte din aceste celule trec in circulajia perifericd si migreaz& citre organele limfatice periferice. Restul raman pentru o perioada in circulatia general ca limfocite circulante unde totalizeaz aproximativ 25% din elementele figurate albe. intre cele doua sectoare existi o recireulatie permaneti, asiguriind o supraveghere imun& competent si continua folosind un numar relativ mic de celule. Din punct de vedere morfologic, limfocitele naive, care nu au fost stimulate antigenic, au un diametru cuprins intre 8 si 10 um, un nucleu mare, cu heterocromatina densa si citoplasma putina, ce confine un numar redus de mitocondrii, izozomi si ribozomi, aflate in state de repaus sau in faza Go a ciclului celular, Dupa contactul eu Ag, celulele intri in faza G) a ciclului celular si ii schimba caracteristicile morfologice (cresc in dimensiune, ajungand la un diametru de 10 -12 um, citoplasma ¢ mai bine reprezentata si conjine mai multe organite celulare), Marea heterogenitate functional a limfocitelor este legata de expresia anumitor receptori de suprafafd. Unii dintre acesti receptori sunt exprimati numai in anumite stadii de diferenjiere sau activare, pe perioade scurte de timp, pe cand alfii sunt permanenti si caracteristici diverselor linii celulare limfocitare[9]. 1. Limfocitele T (LT) reprezinta 60-80% din totalul limfocitelor. Ele au pe suprafafa receptori caracteristici, care le conferd numeroase si variate valenfe functionale, cei mai importanfi fiind: ~ TCR (T cell receptor) - cu proprietatea fundamentala de a recunoaste si a lega Ag (asociat cu antigenele de histocompatibilitate). Acesti receptori sunt transmembranari si au 0 structurd asemandtoare portiunii Fab a moleculei de Ig. Acesti receptori sunt legati de membrana limfocitelor T prin intermediul unui altgrup de 5 lan{uri polipeptidice notate CD3 si care au rolul de a transmite semnalul activator in interiorul celulei. - CD4 - glicoproteina situata pe suprafata celulelor Thelper (definitorie pentru aceasti clasa de celule), se leaga de moleculele MHC de tip II = CD8 - glicoproteind distribuit pe membrana limfocitelor T supresoare, contrasupresoare 5 citotoxice. CD8 interactioneaz cu moleculele MHC I. - MHC I sill ~ Receptori limfocitari T cu functie de molecule de adeziune - cu au rol in{11] * neutralizarea forfelor electrostatice de respingere dintre douii celule * realizarea unui contact prelungit intre celulele care urmeazi s& coopereze * favorizarea recunoasterii Ag * rol accesor in activarea celulara. Clasificarea limfocitelor T se face dupa functia pe care 0 indeplinesc, precum i dupi tipul markerilor de suprafafd, cele mai importante tipuri de LT fiind: 4a, Limfocitele T helper (ajutatoare) - LTh ~ sunt CD4+ $i recunose Ag specifice asociate cu molecule HLA II. - LTh colaboreazai cu limfocitele B si macrofagele in indueerea réspunsului imun umoral, dar si cu limfocitelor Te, intervenind in rispunsul imun celular. igi exercita acjiune prin sinteza de citokine. Exist mai multe subtipuri de LTh, cele mai importante find: Th1, Th2, Th17. Diferentierea lor este determinat& de: tipul de antigen cu care internactioneazai, productia de citokine stimulata de interacjiunea cu antigenul respectiv si factorii transcripfionali declansati de citokine [5]. 4, Limfocite T supresoare ~ sunt limfocite reglatoare care diminua atat rispunsul imun umoral, edt si pe cel celular + majoritatea sunt celule CD8+ ~ formarea lor din precursoti este urmarea contactului cu Ag, fri implicarea MHC. ~ prin stimulare Ts de citre Ag proprii (self) este prevenit procesul de autoimunitate, ¢, Limfocitele T citotoxice (LTc) ~ sunt responsabile de cifotoxicitatea mediatdi celular, implicata in apdrarea antiviralé, antitumorala si respingerea grefelor. = provoaca liza celulelor care poarti pe suprafafa lor Ag ~ au determinangi antigenici de tip CD8+ si se leaga de molecule MHC I 4. Limfocitele T cu memorie ~ sunt formate in timpul raspunsului imun primar, sunt CD4+ ~ au o viata lunga, de peste 40 ani, dar perioada lor activa este de numai 10-15 ani(7} Se poate astfel observa ci limfocitele T joack un rol esential in reglarea Tispunsului imun, justificdnd afirmajia pottivit cireia "Limfocitul T este dirijorul orchestrei imune" 2. Limfocitele B Limfocitele B reprezinta 5-15% din totalul limfocitelor circulante; au o durata de vViafa scurté (céteva zile). in diferentierea lor se disting 2 etape:~ etapa independenta de Ag, care se desftsoara prenatal in ficat si apoi in MO ~ etapa dependenté: de Ag, cénd in urma intalnirii cu acesta sufera un proces de transformare si proliferare, isi schimba tipul receptorilor si devin plasmocite, celule capabile si sintetizeze Ac. Cei mai importanti receptori ai LB sunt: * receptori specifici pentru antigen - BCR (B cell receptor), cu structura imunoglobulinica, fixafi de membrana limfocitului prin fragmentul Fe. * receptori pentru fragmentul Fe al imunoglobulinelor (FcR) + molecule de adeziune * HLATL 3. Celule natural killer (NK) (12). Celulele NK apartin imunititii inascute, fiind prezente de la nastere si nefiind induse de agresiuni imune. Se formeaza din precursori medulari diferiti de LT si LB. Se gisese in singele periferic, splind, iar int-un numar mic, in interstitiul pulmonar, ‘mucoasa intestinala si ficat, Ganglionul limfatic, placile Peyer, amigdalele si timusul nu au astfel de celule. Termenul de natural killer provine de la faptul ci aceste celule isi exerciti functia citotoxied fri a necesita o activarea prealabila. Spre deosebire de limfocitele Te, celulele NK nu igi recunose specific jinta, similitudinea intre moleculele MHC de pe cele 2 tipuri de celule nefiind necesara (nu exist fenomenul de restrictie HLA). Morfologic, aceste celule aparfin unei clase de limfocite numite limfocite mari granulare (LGL), deoarece au numeroase granule citoplasmatice. Ele sunt limfocite care nu prezinté markeri celulari caracteristici limfocitelor T sau B, au insi markeri de suprafafi care le contureazi identitatea. Legarea de alte celule se realizeaz prin intermediul NK-R (receptorul celulei NK), care are doua componente: un receptor activator, care se leagi de un ligand (NK-L) prezent pe suprafafa tuturor celulelor nucleate din organism si un receptor inhibitor care se leagi de moleculele MHC I, care sunt de asemenea exprimate pe majoritatea celulelor normale ale organismului, Cand ambele tipuri de receptori sunt angajati, influenta receptorilor inhibitori este dominanta si celulele NK nu sunt activate, find impiedicata astfel distrugerea celulelor normale. in condifii patologice are loc o sciidere a expresiei moleculelor MHC I de pe membrani (in neoplazii, in cazul celulelor infectate viral), astfel ineat receptorul inhibitor nu mai este angajat. Astfel, celulele NK trec din starea normala de inhibifie intr-o stare activata gi omoara celulele finta. Efectul lor citolitic este determinat de un bogat arsenal litic conginut in granulele lor citoplasmatice, ca si in cazul limfocitelor T citotoxice. O astfel se molecula este perforina, care este eliberata de celulele NK dupa contactul cu celula fintd. Ea se atageazi de membrana celulara si formeazi canale transmembranare prin care patrund enzime numite granzime care indue apoptoza celulei inti. Complementul nu intervine in liza celulard determinati de acest tip de celule. Meriti ins& menfionaté similitudinea structural si functional care exista intre perforind si componentul 9 al sistemului complementului, Celulele NK au pe suprafaja lor si receptori pentru portiunea Fe a IgG (FeyRIII- CD16). Acest lucru explica proprietatea lor fundamentala de citotoxicitate fafa de celule care au fixat pe suprafaja lor Ac specifici si de care se leag&t prin intermediul acestorreceptori. Acest fenomen poarti denumirea de citotoxicitate mediatét de Ac, la realizatea lui nefiind necesara participarea complementului, ‘Nu au specificitate antigenicd si nu dezvolté memorie imunologic’. b. Celulele prezentatoare de antigen (CPA) CPA sunt celule specializate in capturarea Ag, prezentarea lui limfocitelor si declansarea unor semnale care favorizeaza activarea limfocitelor. Existd 2 categorii de CPA[I3]: a. "profesionale": macrofagele, celulele dendritice $i LB », “ocazionale": PMN (mai ales neutrofilele), celulele endoteliale, fibroblastii, celulele foliculare tiroidiene, astrocitele [14]. 1. Macrofagele (Mf) Sistemul mononuclear fagocitic sau sistemul monoci/Mf reuneste celule (monocitul si ME) care au origine medulard comuna, caractere histologice (sunt celule mononucleare) si propritati functionale similare (capacitate de fagocitoza). Rolul lor fundamental este apararea impotriva bacteriilor intracelulare gi a fungilor. Au origine in seria monocitara a sistemului hematopoetic, precursorii lor fiind monoblastul- promonocitul-monocitul. Monocitele reprezinté 1-8% din leucocite, au un T1/2 de 8-72 ore, dupa care parisesc torentul circulator si migreaza tisular, diferenjiindu-se in Mf. Ele au un diametru de 10 — 15 um, un nucleu mare si o citoplasma bogati in lizozomi, vacuole si filamente de citoschelet. Procesul de diferentiere presupune: cresterea dimensiunilor celulare, amplificarea aparatului mitocondrial si lizozomal, dezvoltarea proprietajilor de fagocitoz’ si sinteza, aparitia unor receptori pe suprafata celulei MF tisulare sunt heterogene, avind morfologie, funcfii si capacitatyi metabolice diferite, in functie de fesutul cdruia ii aparfin. Mf este o celula cu diametru de 10-25u, cu nucleu mare, cu multe granule lizozomale si vacuole in citoplasma. Ele au capatat denumiri specifice, in functie de locul de rezidenta: Mf din fesutul conjunctiv se numese histiocite, cele din ficat - celule Kupffer, cele din fesutul nervos - celule microgliale, cele din pliman - Mf alveolare, cele din os - osteoclaste, cele din articulajii - sinoviocite A, ete, [15]. Durata de viaja a Mf este de céteva luni. Celulele sistemului monocit-macrofagie sunt implicate atét in apdrarea nespecifica ct si in cea specifica. In imunitatea nespecificd aceste celule fagociteazi unele Ag si sintetizeaza citokine care stimuleaza alte celule. fn raspunsul imun, MF au un rol deosebit de important si complex, atat in etapa inifiala a rispunsului imun cand au funcia de CPA, cat si etapa finala, ca celule efectorii[13, 15). Marea varietate functionala a Mf este determinati de prezenta pe suprafata lor a unui numar mare de receptori imuni (pentru fragmentul Fe al Ig, pentru complement, molecule de adeziune, sa.) si neimuni (cu rol in recunoasterea celulelor senescente, eritrocitelor heterologe, bacteriilor, fungilor, parazitilor), precum si de marea capacitate secretorie a acestora[16]. Mf poate sintetiza peste 100 de produsi, dintre care ‘menfiondm: enzime litice (elastaze, colagenaze, etc,), componente ale complementului (C1-C5, properdina), pirogeni endogeni, factori care influenjeazA diferengierea celulara (de ex. colony-stimulating factor, factori de angiogeneza), factori citotoxici, citokine CEN, IL, TNF-c)), unii factori de coagulare (V, VII, IX, X, protrombina, tromboplastina), radicali activi ai oxigenuluiv( 16)2. Celulele dendritice reprezinta o populatie leucocitara particular’, caracterizata morfologic de prezenja unor prelungiri citoplasmatice, iar funejional prin capacitatea de a prezenta antigenul si prin cel mai puternic efect de activare a LT si de declansare a rispunsului imun{13]. Astfel, celulele dendritice sunt CPA. profesioniste, datorita prezenjei pe suprafaf a moleculelor MHC II sia receptorilor pentru Ag. Ele au capacitatea de a capta Ag si de a-! transporta la nivelul organelor limfatice periferice. IL. IMUNOGLOBULINELE (ANTICORPII - Ac) Imunoglobulinele (Ig) reprezintd o familie de glicoproteine care au proprietatea de a reactiona in mod specific cu Ag a cArui recunoastere de care sistemul imun a condus la sinteza lor, motiv pentru care li s-a conferit denumirea de Ac. Ele sunt sintetizate de limfocitele B transformate in plasmocite, fie asociate membranei celulare unde joack rolul de receptori, fie sub forma seric8. 1g reprezint& aproximativ 20% din proteinele plasmatice si migreazA in cea mai mare parte in zona electroforetic’ gamma. O cantitate variabila de Ig se gasesc in lichidele extravasculare, secretiile exocrine $i fesutul limfatic, dar nu depasese bariera hemato-encefalica[!]. Structura generalit a unei Ig in aledtuirea Ig, proportia glucidicd reprezinti doar 4-18%, restul find polipeptide. Fiecare molecula de Ig este alcituita din cel putin o unitate monomerica de baz. O asemenea unitate monomeric’ confine 4 lanfuri polipeptidice, a cAror coeziune este realizati prin pungi disulfidice. Aceste pun{i sunt dispuse att intre lanfuri (intercatenare) cét gi in interiorul aceluiasi lant polipeptidic (intracatenare) si sunt esentiale pentru configurayia tridimensional a moleculei [17]. Forma este cea a unui Y. Cele 4 lanuri sunt reprezentate de 2 lanturi grele notate eu H (de la heavy=greu) cu o greutate moleculara de 55 ~ 75 kD si 2 lanturi usoare notate L (de la light=usor) a caror greutate moleculara este de aproximativ 24 kD. Asezarea lor este simettica. fiecare lant polipeptidic are o extremitate aminoterminalé, denumit& porjiune variabil& (V) i un capt carboxi-terminal denumit porfiune constatnti (C). Prin apropierea regiunilor se realizeaza o structurd tridimensional numiti situs combinativ sau paratop, care interactioneaza cu epitopul antigenului specific [5, 18]. Atat lanfurile H edt si cele L nu sunt liniare, ci au o dispozitie buclata, ca urmare a legaturilor disulfidice intracatenare. Regiunile buclate astfel create poartd denumirea de domenii. Langurile L au 2 domenii (unul in zona variabilé si unul in cea constantd). Lanturile H au un domeniu in zona variabild si 4-5 in cea constanta. Porjiunea dintre primele 2 domenii ale regiunii constante ale lanturilor H poarta denumirea de zona balamalei (hinge region) datorita frexibilitajii moleculei la acest nivel, ceea ce ii confer un rol important in angajarea legiturii dintre Ag si Ac. Molecula de Ig se poate cliva sub acjiunea unor enzime proteolitice in mai multe fragmente. Astfel, papaina cliveazi monomerul in 3 porjiuni aproximativ egale: ~ 2 fragmente identice Fab (de la "Ag binding") care confine lanful L in intregime si jumatatea amino-terminala a lanjului H. Domeniul variabil al lanfului H si primul séu domeniu constant formeazi fragmentul Fd. ____ = 1 fragment Fe (de la c = cristalizabil) care este aledtuit in exclusivitate din jumatatea carboxi-terminala a lanjului greu. Acest fragment are céteva roluri importante: se leag de componentul Clq al sistemului complementului si declanseaza calea clasicade activare a acestuia si interactioneazA cu receptorul Fe de pe suprafaja mai multor celule (PMN, macrofage, limfocite), influentandu-le functia. Pepsina descompune molecula de Ig intr-un fragment mare denumit F(ab)2 care confine cele 2 fragmente Fab si cateva peptide scurte. Spre deosebire de Fab, acesta confine 2 situsuri de legare cu Ag si poate produce aglutinarea Ag. Lanturite grete sunt de 5 tipuri, notate cu ot, 7, u, 8 i ¢, in functie de compozitia amino-acizilor din portiunea carboxi-terminala, tipul de lant greu sténd la baza clasificdrii celor 5 tipuri de Ig. Lanjurile usoare se clasificd in doud tipuri notate cu « si A, diferite intre ele prin structura porjiunii carboxi-terminale. O moleculi de Ig nu poate confine decat un singur tip de lang usor in afara lanqurilor H si L se mai descriu si lanfurile J, care sunt glicoproteine scurte ce leagi intre ele mai multe unitagi monomerice, forménd astfe! structuri polimerice de Ig (cum sunt IgA sau IgM). Ele se leagi de porjiunea carboxi-terminala a lanfurilor H, care reprezinta si locul de legare a componentei glucidice. Tipurile de Ig Dupa tipul de lant H, Ig se clasifica in 5 tipuri, cu structuri si proprietafi diferite: L.IgG + reprezinta clasa dominanta din serul uman, adic& 75% din totalul Ig © aucea mai mare duratd de via’ (3 sAptaimani). = structural IgG este un monomer, alcdtuit din 2 lanquri H de tip y si 2 lanturi usoare care pot fi de tip « sau 2. Lanturile H sunt impairfite in 4 subtipuri notate y1, 2,3 si 4, care definese cele 4 subtipuri de IgG: IgG1, IgG2, 1gG3 si eG. * Ac rispunsului imun secundar aparjin in cea mai mare parte acestei clase + IgG este singura Ig care poate traversa placenta, asigurind protectia in primele luni dupa nastere * IgG1 si 1gG3 se pot lega de componentul Clq al sistemului complementului, determindnd initierea activarii acestuia pe calea clasica. * IgG au de asemenea functii antitoxice si de opsonizare. 2.1gA * structural se aseaménd cu molecula de [gG, conjinénd 2 lanjuri grele, dar de tip ct, $i Janquri L « sau’. * se descriu: [gd sericd cu o structuré monomerica si /gd secretorie cu rol in apararca ocala, Acest tip de IgA se giiseste in secretiile digestive, saliva, secrefiile lactimale, bronsice, colostru, laptele mater. IgA secretor se prezinté sub forma unui dimer, reunit cu ajutorul unui lant polipeptidic J si un nou polipeptid, numit componentét secretorie, ce se atascazi de lantul H de tip &. Componenta secretorie este sintetizat de celulele epiteliale, Rolul sau este acela de a conferi IgA rezistenfa fata de actiunea enzimelor proteolitice din secretii. 3.1gM * este cea mai mare Ig, fiind alcdtuita din 5 monomer identici uniti intre ei prin lanquri J si legaturi disulfidice la nivelul fragmentelor Fe * lanful H este de tip u, iar cele L sunt fie « fie % * este principala Ig a raspunsului imun primar are cea mai puternicd acfiune de activare a cai clasice a complementului. 4.1gD= reprezinta < de 1% din Ig serice = este un monomer, in care lanjul H este de tip 8 + semnificatia lor fiziologica nu este deplin elucidata, dar s-a dovedit c& IgD, ca si IgM au rolul de receptor pentru Ag la suprafa{a membranei limfocitului B. 4.1gE se mai numese si reagine au cel mai scrut timp de imjumatajire (2-3 zile) sunt monomeri, lanjul H este de tip € se fixeazA prin fragmentul lor Fe de receptorii specifici de pe membrana bazofilelor circulante si mastocitelor tisulare, putdnd declansa astfel un raspuns de tip anafilactic * concentrafia lor plasmatica creste in caz de infectii parazitare, fungice, virale. IV. SISTEMUL COMPLEMENTULUL Sistemul complementului este reprezentat de un complex de proteine serice aflate normal in stare inactiva, sintetizate de ficat, macrofage si fibroblasti. Activarea lor se face “in cascada” pe 3 cai: clasiea, alterna si a lectinelor{ 16). Principalele functii ale complementului sunt: inflamaroare (activare PMN, ME, marginatia si diapedeza PMN, chemotaxie, degranularea mastocitelor, cresterea permeabilitatii vasculare, contractia muschilor netezi), eliminarea complexelor imune, Juncfia citotoxied (in stadiile finale ale activarii sale celulele tinta sunt lizate), neutralizare virala, opsonizarea. Acest sistem participa atat in apararea specifica cat si in cea nespecific’, rolul lui fundamental fiind acela de a corobora cele doua tipuri de mecanisme, crescfnd eficienja intrinseca a fiecdruia dintre ele. Calea clasicd de activare a complementului (numit& astfel pentru c& a fost descris prima) se deruleazi dupa modelul enzima - substrat, Activarea se face prin complexe imune (cu IgG1, 1gG3, IgM), endotoxine bacteriene, etc. Calea alterné (cea mai veche filogenetic) poate fi declansata imunologic gA agregate, 1gG4) si neimunologic (componente bacteriene — pneumococi, bacterii gram- negative, parazitare, enzime). Rezultatul activarii complementului este formarea complexului de atac al membranei (Membrane Attack Complex - MAC), care perforeazi membrana celulei int, formeazi canale transmembranare care permite trecerea electrolitilor si a apei, determinand liza osmoticd a celulei tints. De mentionat c& pe parcursul procesului de activare a complementului se mai sintetizeaz& unele componente, care au roluri biologice foarte importante: C3b, C4b (rol in opsonizare), C3a, 4a, Sa (anafilatoxine), Ba, C5a (chemotactice pentru PMN), C4 (previne atasarea virala), V. ANTIGENELE Antigenul (Ag) este o substanta, cel mai adesea strind organismului, capabila ca in momentul patrunderii sale in organism, si declangeze un rispuns imun (umoral sau celular) si s& reactioneze specific cu produsii acestui raspuns imun (limfocite T sensibili- zate sau Ig)[11]. nPortiunea din Ag care interactioneazi cu Ac (mai exact cu paratopul acestora) sau cu receptorii limfocitelor T poarta denumirea de determinant antigenic sau epitop. Epi- topul poate fi situat la suprafaja moleculei de Ag sau se poate gisi in interiorul acesteia, mai ales in structurile moleculare complexe, caz in care se poate exprima numai dupii de- gradarea partialé si deplisarea restului moleculei de Ag. © molecul de Ag poate avea ‘mai multi determinanji antigenici, fiecare dintre acestia putdnd induce sinteza unui Ac, proprietate numita plurivalenta. Caracteristicile fundamentale ale Ag sunt imunogenicitatea, specificitatea si adju- vanticitatea, A, Imunogenicitatea - pentru ca 0 substanja si fie imunogena ea trebuie si inde- plineased urmatoarele condifii{1 1): 1. sd fie strdind organismului - cu cét intre organismul gazda si cel cu ale c&rui molecule interactioneazé sunt mai diferite filogenetic, cu atat acestea din urma sunt m: imunogene. Existé insigi excepfii in care substanfe straine organismului nu sunt antigeni- ce, iar altele proprii pot deveni antigenice in anumite condifii (aceasta situatie este sub- stratul bolilor autoimune), 2, sii aiba o greutate moleculard mare - in general molecule < de 5-10 kdaltoni nu sunt imunogene, dar si in aceasta privinta exista excepiii. 3. sa aibd o structurd chimicd complexd - 0 molecula complex, cu un numir ma- re de determinanti antigenici, este mai imunogend. 4. si‘fie digerabile - pentru a induce un raspuns imun, Ag trebuie s& fie prelucrate de unele celule (mai ales macrofagele). Cele care nu pot fi digerate de echipamentul en- zimatic al acestora nu sunt imunogene. 5. si fie accesibild sparial - pentru a putea permite contactul cu paratopul 6. sd aibiio remanenfa mare n orgamul gazddi - remanen{a este legata de starea de solubilitate si cu cat o substanti este mai insolubild, cu atat este mai antigenica. B. Specificitatea este calitatea de a induce un raspuns imun strict specific fat de stimulul declansator. G. Adjuvanticitatea este capacitatea de alipire a moleculelor de Ag de celulele prelucrante, Clasificarea Ag Ag pot fi clasificate in functie de criterii structurale, chimice sau de relajia gazda-Ag. A. Ag complete si incomplete Pentru ca un Ag sa fie considerat complet el trebuie sé indeplineasa intocmai ce- Tinjele impuse de definijie (s4 induc& un raspuns imun i si reacfioneze cu produsii ace- stuia) [1]. Exist insi molecule care, datoritd dimensiunilor mici, nu pot induce un raspuns imun decat daca se asociaza cu un suport constituit din structuri proteice sau tisulare ce poarta denimirea de carrier, dar pot interactiona cu produsii rispunsului imun. Asemenea molecule se numesc haptene sau Ag incomplete. Ele nu au imunogenicitate (mu pot de- clanga singure un rispuns imun), dar au specificitate (reactioneaz cu Ac specifici). Car- rier-ul este responsabil de imunogenicitate, haptena este responsabild de specificitate B. Complexitatea chimicaCu cat este mai variaté structura epitopilor unui antigen, cu atat mai freevent se va declansa un RI. Astfel, proteinele sunt cele mai putemice imunogene (mai ales cel care contin aminoacizi aromatici, polizaharidele in general, nu sunt imunogenice pentru ¢& nu au diversitate chimicd suficienti si sunt rapid degradate (pot fi putemic imunogene polizaharidele capsulare ale pneumococului si endotoxinele bacteriilor Gram negative), lipidele sunt slab imunogene. C. Relatia gazda-antigen Din acest punet de vedere, Ag pot si astfel clasificate[7]: 1. Antigene heretogene, heterologe sau xenoantigene sunt Ag care se gasesc la specii diferite. 2. Antigene heterogenetice sau heterofile sunt Ag prezente la specii diferite filo- genetic, dar care au analogie structurala (au in comun unul sau mai muli epitopi). Din aceast cauz pot reacfiona cu acelasi Ac specific (corespunzator epitopului comun) dnd reac{ii incrucisate (de exemplu, detectarea Ac anticardiolipina sta la baza reactiei numite VDRL de diagnosticare a infectiei cu treponema pallidum; in unele boli autoimune (ca LES sau sindromul antifosfolipidic), pot aparea Ac anticardiolipina, ceea ce determin’ aparitia unor reacjii VDRL fals pozitive la acesti pacienti), 3. Antigene alogeneice sau aloantigene sunt Ag caracteristice unei specii, dar care difera intre indivizii din interiorul speciei respective. Ele confera specificitate de specie. dar atribuie fiecdrui individ identitate genetica 4, Antigene singeneice sunt Ag ce apartin indivizilor identici din punet de vedere genetic (gemeni monozigoji) 5. Autoantigenele sunt Ag gisite la acelasi individ, considerate self, care in con- digit normale nu determina un raspuns imun, Ag de histocompatibilitate fac parte din categoria Ag alogenice sau aloantigene, Importanfa antigenelor de histocompatibilitate a crescut foarte mult odati cu dezvoltarea transplantului de organe, cdnd s-a vazut c& intre organismul gazda si donor ttebuie sa existe compatibilitate in privinfa acestor antigene pentru a nu impiedica rejetul. Valoarea cunoasterii acestora este data si de observafia legata de faptul ca unele antigene de histocompatibilitate se asociazi cu susceptibilitate pentru a dezvolta o anumité boall, de unde s-a nascut ideea unei predispozitii genetice asociaté cu acest tip de antigene Sinteza HLA este codificata de gene cuprinse intr-o regiune genomic’ larg’, care a fost numiti complex major de histocompatibilitate (MHC)[19]. Aceasti zon’ polige- nica este situat& pe brajul scurt al cromozomului 6, jumatate dintre gene find implicate in functia imuna. Genele MHC se caracterizeazi printr-un mare polimorfism (cel mai mare polimorfism din genom), unele dintre ele avnd peste 250 de variante structurale sau ale- le{19]. Zona este aleatuita din mai multe locusuri, notate dinspre periferie spre centromer cu: A, C, B, D. Fiecare locus, si implicit fiecare proteind sintetizata, se gaseste in nume- roase alele care au fost marcate cu cifte. Proteinele a caror sinteza o determina au fost denumite la om HLA (de la Human Lymphocyte Antigens, deoarece primele celule pe care au fost descrise au fost leucoci- tele). in timp s-a convenit ca gena si proteina a carei sintezii o determina s& poarte aceeasi notatie. Regiunea MHC este imparyita in trei subgrupe(5]:a MHC clasa I: genele sunt situate in partea telomerica si cuprind locusuri- le A, C, B. Astfel, genele HLA-A, HLA-B gi HLA-C sunt numite gene de clasa Ia. : MHC clasa It; genele din aceasté clasa sunt situate mai aproape de cen- ‘tromer si sunt impirfite in alte trei subregiuni, DP, DQ si DR. - MHC clasa HII: in aceasta categorie intra gene localizate intre MHC I si MHC II, Ele sunt foarte diverse: gene care asigura sinteza unor compo- nente ale complementului (C4, C2, factorul B), unele citokine (cum ar fi TNF-a), enzime, proteina de soc termic si altele [20] Fiecare individ prezinta o jumatate din HLA mostenite de la tata si o jumatate de la mama, expresia genelor MHC fiicdindu-se codominant{19]. intre cele dou’ clase de molecule MHC exista similitudini structurale, ambele fiind glicoproteine. Moleculele MHC de clasa I se gisesc pe suprafata tuturor celulelor nucleate din organism, dar densitatea lor diferd in functie de tipul de celula. Sunt molecule foarte anti- genice. in structura lor intra: = un lant greu o. extracelular, transmembranar cu 3 domenii (1, 2 cu struc- turd extrem de variabild, domenii polimorfe si 3 aleatuit dintr-o secventa identica pentru toate celulele din organismul respectiv, domeniu mono- morf). Lanjul a mai confine o regiune transmembranara i un fragment in- tracelular. Un "sanf" format intre primele 2 domenii extracelulare ale lanqului ot reprezinta locul de legare al peptidelor antigenice = un lant usor numit 82 microglobulind (identic la indivizii aceleiasi specii). ‘Aceste molecule au rol in: + prezentarea Ag endogene (Ag sintetizate de celule infectate viral sau cu germeni cu habitat intracelular, Ag tumorale, autoAg), + rejetul de greft = cooperarea cu limfocitele Te in rispunsul imun celular (se leagé de CD8 de pe limfocitele T) Sinteza si expresia lor pe membrand sunt stimulate de INF-ot i B. Moleculele MHC de clasa I sunt exprimate numai pe celulele care participa la raspunsul imun (limfocite B si T, monocite/macrofage, celule dendritice, unele celule en- doteliale, enterocite vilozitare, celule epiteliale ale c&ilor respiratorii, etc.). Sunt formate din: * 2 lanfuri polipeptidice transmembranare, cu structura imunoglobulinicd, legate necovalent, numite a, si 8. Cele 2 lanfuri au o structurd aseménatoare, fiind la randul lor aledtuite din 2 domenii: a1 si Bl (extracelulare, NH2-terminale, cu structura variabila) si domeniile o:2 si 82 (tot extramembranare, dar au o structura constanti)[21]. Domeniul B2 conjine locul de legare pentru CD4 de pe suprafata LT. +O secvenfa scurta transmembranara, aledtuita din aproximativ 30 de aminoacizi * Un domeniu intracitoplasmatic alcatuit din 10-15 aminoacizi. Aurol prezentarea pe membrana CAP a Ag exogene, provenite din proteine care au fost internalizate de cdtre celule i apoi degradate, cum ar fi cele rezultate din fagocita- rea bacteriilor. + coopereaza cu limfocitele Th, leagndu-se de moleculele CD4* rol minor in rejetul de grefa. Sinteza si expresia lor membranard este stimulat& de INF-y, IL-4, IL-13, TNF-t gi VI. RASPUNSUL IMUN Raspunsul imun reprezintd totalitatea fenomenelor prin care organismul recu- noaste si neutralizeaza structurile agresoare Contactul dintre Ag si celula care-I recunoaste este urmat de un proces de multi- plicare si diferentiere a acesteia, ce are drept rezultat sinteza de Ac specifici (rispuns imun umoral) sau aparitia limfocitelot T sensibilizate (réspuns imun celular). Efectele acestui prim contact poarté numele de raéspuns imun primar{2]. Raspunsul imun primar are urmatoarele proprietéi fundamentalef1, 11] 1. xenofobie - capacitatea de a diferentia constituentii proprii de molecule sau celule strine organismului respectiv. Aceasta proprietate, denumiti si toleranga fata de self, impiedicd dezvoltarea réspunsului imun fafa de Ag proprii 2. specializare — mecanismele raspunsului imun sunt distincte si diferite in funcfie de natura agentului agresor, maximizéindu-si astfel eficacitatea 3. specificitare - fiecdrui tip de deteminant antigenic fi corespunde o singuré celuld de recunoastere. 4. memorie - capacitatea de a declansa un raspuns imun rapid, mai intens gi mai eficace in cazul reintdlnirii cu un Ag cu care organismul a fost in prealabil imunizat. Acesta poarté numele de raspuns imun secundar. 5. auto-limitare — orice réspuns imun normal se desfisoara pe o anumita pe- rioada de timp dupa stimularea antigenic’, dupa eliminarea Ag, sistemul imun revenind la starea initiala. Acest proces poarta numele de homeostazie imund. in desftigurarea raspunsului imun (indiferent cd este umoral sau celular) exist mai multe etape: + preluarea, prelucrarea si prezentarea Ag + recunoasterea Ag + recunoasterea moleculelor costimulatoare + activarea limfocitelor + faza efectoare si eliminarea Ag * declinul rispunsului imun (restabilirea homeostaziei) + menfinerea memoriei Ag A. PRELUAREA, PRELUCRAREA SI PREZENTAREA AG In acest proces, rolul principal revine CPA, care au rol in declansarea, intrefinerea si controlul réspunsului imun[8, 13, 14]. 1. CPA capteazii si fagociteazd nespecific Ag nativ, indiferent sub ce forma s-ar afla acesta - proteind izolati, virus, bacterie, etc 2, In urma degradarilor proteolitice ce au loc in CPA sub actiunea enzimelor li- zozomale, Ag este transformat in fragmente mai ici, polipeptide cu 20-30 de aminoaci- 2i, ou eliberarea epitopului, care devine astfel foarte usor accesibil.3. Tot in CPA, Ag este asociat cu molecule MHC, pentru a putea fi exprimat pe suprafafa celulei. Asocierea Ag-MHC este un proces complex. Tipul de molecule MHC cu care Ag va fi cuplat depinde de natura si originea Ag. Astfel, Ag exogene, care sunt captate de CPA prin endocitoza, se asociazi cu mo- lecule MHC II, proces ce are loc la nivelul endozomilor. Ag endogene, cum ar fi proteinele virale sintetizate chiar de celula infectata, se asociazé cu molecule MHC I, asamblarea avand loc la nivelul reticului endoplasmatic rugos. Astfel cuplat, Ag este expus la suprafaja CPA in vederea recunoasterii sale de ccatre LT. B, RECUNOASTEREA AG Complexul Ag-MHC este prezentat limfocitului T, la nivelul TCR. Limfocitele T recunose epitopul doar asociat cu molecule MHC pe suprafaja CPA. Limfocitele Th CD4+ recunose Ag asociat cu molecule MHC Il, iar limfocitele Te CD8+ recunose Ag asociat cu molecule MHC I. Acest fenomen poarti numele de recunoastere MHC- restrictiva, C. ACTIVAREA LIMFOCITARA, Activarea limfocitelor este ea un proces extrem de complex, care se realizeazi prin mai multe ci ce acjioneaza simultan{8): * recunoasterea Ag-specific, intre epitopul Ag si paratopul TCR (Ag-TCR), in a clrui structurd este inclus si CD3. Aceasti legaturd are o afinitate destul de mica. Ea trebuie amplificatd de alte legaturi, * recunoasterea tipului de MHC prin receptorii CD4/CD8. Pentru ca aceast recu- noastere si se produc este necesar ca ambele tipuri de celule s& aiba acelasi fel de molecule MHC. * activarea unor receptori limfocitari cu rol de molecule de adeziune care faciliteazk interacfiunea fizica intre CPA si limfocitul T. * prezenfa unui semnal de costimulare. Pe suprafaja CPA existi moleculele costimulatoare care interacfioneazi cu contrareceptorii lor de pe suprafaja limfocitului T. Exemple de astfel de perechi de molecule costimulatoare sunt: CD80/86 (de pe CPA) si CD28/CTLA-4 (de pe LT), CD40 care interactioneazi cu CDAOL, ete. De altfel, perechea de molecule costimulatore CD80/96 - CD28/CTLA-4 constituie o int terapeutica in poliartrita reumatoida, blocarea costimularii la acest nivel inhiband activarea LT, ceea ce produce beneficii terapeutice in aceasta boald. * prin eliberare de citokinele. Citokinele sunt proteine sau fragmente peptidice, fri ac- tivitate enzimatica, ce asiguri transmiterea de informatii intre diferite celule[22]. Principalele citokine implicate in aceasti etapa rispunsului imun sunt: IL-1, IL-2, ‘TNF-a, IFN-y, sintetizate de macrofagele stimulate antigenic si care stimuleaza pro- liferarea limfocitelor Th care au recunoscut deja complexul Ag-MHC, stimuleazd productia de citokine de catre limfocitele Th, proliferarea limfocitelor B, T si macro- fagelor[23]. Activarea limfocitara are dow consecinfe importante:- stimularea proliferdrii celulare, - expansiune clonala - cu formarea unei clone celulare cu reactivitate Ag-specificd - declansarea mecanismelor efector! rilor citotoxici, ete. producfie de limfokine, eliberarea mediato- RASPUNSUL IMUN UMORAL, Raspunsul imun de tip umoral este caracterizat prin secretia de Ig (Ac) specifici ca urmare a stimularii antigenice a liniei limfocitare B{24], Limfocitul Th odat& activat are functie de celulé induetoare a rispunsului imun celular, iar limfocitul B pe acela de celula efectoare. + LTh prezinta fragmentul antigenic limfocitului B. La stabilirea acestei legaturi inter- celulare contribuie si moleculele costimulatoare si de adeziune dintre cele dou celu- le, precum si intervenjia citokinelor, ea IL-2, IL-4, IL-5 si IL-6 care activeaza LB si stimuleaza productia de Ac[22, 24-26]. = Ag se fixeaza de receptorii specifici membranari, care au o structurd aproximativ identica cu cea a Ig care vor fi sintetizate. Receptorii limfocitelor B sunt Ig, cel mai freevent IgM si IgD. Astfel, concomitent cu activarea prin intermediul limfocitelor Th, are loc si o fixare directé a Ag pe suprafafa limfocitelor B. Aceastii fixare este urmata de endocitoza complexului Ag-receptor. Fragmentele peptidice objinute din degradarea intracelulara a Ag sunt cuplate cu MHC II si expuse pe suprafata limfoci- tului B. Acest complex (MHCII-Ag) expus pe suprafaja limfocitului B serveste drept semnal de recunoastere pentru limfocitul Th specific, care a fost deja activat de CPA. Astfel, se stabileste o relatie functional complex intre aceste 3 celule: APC, LTh si LB: macrofagul si LB capteaza si prelucreazi Ag, ambele celule activeazii Th, care la randul siu aetiveaza limfocitul B, determinndu-i transformarea in pla- smocit. Plasmocitele capita caracteristici structurale care le fac capabile si-si indeplinea- sed rolul, acela de a secreta Ac (de exemplu reticul endoplasmatic rugos foarte bine re- prezentat). - Raspunsul imun care apare dup o prima expunere a unui organism la Ag se numeste rispuns imun primar. El are mai multe faze [7]: ~ faza latent, 1-2 saptimani de la expunere ~ faza exponentiala in care concentratia serica de Ac creste ~ faza de echilibru (steady state) in care productia gi disparifia Ac sunt echilibrate ~ faza de declin in care rispunsul imun se stinge gi productia de Ac ince- teazA in cdteva siptaméni. ~ Ac sunt inifial de tip IgM, iar apoi nivelul acestora scade si apar Ac din clasa IgG. Réspunsul imun secundar se produce cand acelasi Ag se administreazé dup’ un interval de timp. Aceasti proprietate este posibila datorité faptului ci in timpul desfuisurarii procesului de diferengiere, se desprinde un grup de celule care nu continu maturarea si multiplicarea spre celule efectoare, ci rimén intr-o etapa timpurie de evo- lujie (in faza G1 a ciclului mitotic). Rolul lor este acela de a pastra amintirea Ag, chiar dupa totala sa eliminare, de aceea poarté numele de celule cu memorie. O noua stimulareantigenica produce proliferarea si diferentierea in plasmocite a unora dintre LB cu memo- rie, Ac specifici sunt de ip IgG, apar mai precoce, au o mai mare afinitate pentru Ag, ni- velul lor serie creste mai rapid, iar secretia este mai prelungita. Majoritatea Ag, in special proteinele, necesita intervenfia limfocitelor T pentru a determina un raspuns imun moral, de aceea se numesc Ag timodependente. Exista si Ag timoindependente, Ag care nu necesit interventia limfocitelor Th pentru a activa LB. In aceasta categorie se inscriu Ag care poseda epitopi repetitivi si se fixeaz4 direct pe recep- torii celulari, cum ar fi lipidele, lipozaharide sau polizaharide bacteriene, dextranul, ami- noacizi levogiri. in acest tip de proces nu se selecteazA celule cu memorie, nu existi rspuns imun secundar, secrefia este exclusiv de tip IgM, si dureaz luni de zile. Exist o categorie particulard de Ag, numite superantigene. Ele sunt proteine vi- rale sau bacteriene (cum ar fi endotoxina stafilococic4, exotoxina pirogend streptococica) care activeazi LT intr-o manierd diferiti, legdndu-se direct de moleculele MHC si apoi de portiuni din TCR diferite de "sanqul” obisnuit de legare, producdnd astfel o activare poli- clonal foarte intensi a LT, ceea ce conduce la eliberarea masiva de citokine, dintre care cea mai importana este INF-y{5]. Acesta activeazi macrofagele, ceea ce duce la eli- bererea unei mari cantitati de citokine proinflamatorii (IL-1, IL-6, TNF-a) si genereazi inflamatie sistemica. Dupa sinteza Ig, acestea se cupleaza cu Ag formand complexele imune (CI). in cazul in care Ag este solubil, molecular, se formeaz4 complexe imune cireulan- te care sunt epurate de sistemul mononuclear fagocitic. In cazul in care Ag face parte dintr-o membrani celulard, Ac se fixeaxit pe celula. Cuplarea ulterioara a complementului duce la liza celulei sau la eliminarea celulei prin fagocitoza de catre sistemul mononuclear-fagocitic. Epurarea CI este influentata de mai multi factori(1] 1. dimensiunea complexului - cele mari sunt rapid epurate de sistemul mononuclear- fagocitic, cele mici precipita putin si nu produc leziuni tisulare. Cele de dimensiuni medii care scapa epurarii persist in circulatie si pot produce leziuni tisulare. 2. raportul Ag/Ac prezenja pe suprafata PMN si macrofagelor a receptorilor Fe - cu ajutorul acestora, CI sunt recunoscute si fagocitate rapid. Cuplarea complementului pe receptorii sai specitici de pe aceste celule este o modalitate suplimentard de fixare. 4. functia sistemului mononuclear fagocitic - pe celulele acestui sistem exist receptori Pentru Fe. Defecte calitative sau cantitative ale acestor receptori duc la persistenja circulatorie a CI. 5. receptori pentru complement de pe hematii - daci numérul acestor receptori seade, capacitatea de transport si implicit de eliminare scade. 6. factori reologici - CI persistente in circulatie se pot depune in peretele vascular in z0- nele de turbulena (bifurcatii arteriale, angulafii), in locurile unde permeabilitatea va- sculard este crescuta (datoritd eliberarii de amine vasoactive), sau dacd Ag este catio- nic, in membrane bazale anionice, cum este membrana bazala glomerulara, Tot in acest loc se depun si CI mari, daca persista in circulajie. RASPUNSUL IMUN CELULARRaspunsul imun celular este implicat in: eliminarea celulelor infectate cu micro- organisme cu habitat intracelular (virusi, micobacterii, etc.) apararea antitumorald si re- jectia grefelor{1 1]. in functie de natura receptorului implicat in recunoasterea Ag expus pe suprafafa celulei finti, se pot distinge 2 categorii mari de celule implicate in acest tip de rispuns imun: LTe si NK. Ag care declangeaz acest raspuns imun sunt timodependente(6). Desfigurarea réspunsului imun celular este complex si poate fi in sens dublu, celulele participante influentandu-se reciproc si realizand o bund cooperare celulara. * Ag sunt expuse pe suprafata celulelor finta, Ele pot fi recunoscute de limfocitele Te CD8+, dar acest lucru nu este suficient pentru a determina activarea acestora. Pentru a putea induce activarea limfocitelor TeCD8+, Ag trebuie si fie prezentat in asociere cu molecule MHC I. La acest proces contribuie si moleculele de adeziune, la care se vor adauga si citokinele produse de LTh. = O parte din Ag este preluat CPA. Ag este apoi prezentat limfocitelor Th, dupa ce este asociat moleculelor MHC II. Observim ca in acest caz fenomenul restrictiei MHC apare la 2 nivele, fiind numit fenomenul dublei recunoasteri. * Limfocitele Th elibereaza IL-2 si INF-y care activeazA intens limfocitele Te. * Limfocitele Te activate recunose epitopul legat de MHC I de pe suprafaja celulelor {inti, elibereaza citotoxine care in final conduc la distrugerea celulei. Apoi limfocitul Te se desprinde de pe celula tinta si trece la o noua celula. Se considera ci un limfocit poate produce liza unui numar de circa 20 de celule tinta. Dupa aproximativ 5 zile de la primul contact cu Ag apar in singe celulele T cu memorie care sunt supuse unui proces de recirculatie continua, Ele insimanjeazi conti- ‘uu fesutul limfatic, conferindu-i memorie imuna specifica. Un nou contact eu Ag induce proliferarea si diferentierea celulelor cu memorie spre celule efectoare, producdind un rispuns imun in cdteva ore. VII. REACTHLE IMUNE in unele situafii ins, réspunsul imun este inadecvat, exagerat, pierzindu-si rolul protectiv si devenind nociv pentru organismul gazda. Ansamblul fenomenolor rezultate din perturbarea proceselor imune, cu aparitia unui raspuns imun capabil sa produc leziu- ni organismului gazda, poarta denumirea de reaetie imuna[1]. Reacfiile imune, prin ca- racterul lor sistemic, pot determina leziuni la nivelul tuturor aparatelor si sistemelor orga- nism, iar cdnd reaota este foarte intenst poste produce chiar moartea individu. In functie de mecanismul lor de producere, reacfiile imune au fost imparfite de Gell $i Coombs in patru tipuri principale: - tipul I sau reactia anafilactica = tipul II sau reactia citotoxic& - tipul IIT sau reactia prin complexe imune = tipul IV sau hipersensibilitatea tardivit Roitt descrie si tipul V de reactie imuna, asemanator cu tipul Il, dar in care Ac fixaji pe celul nu o distrug ci ti modifica numai functia. J, REACTIA ANAFILACTICA (tipul 1)Reactia imuna de tipul I este numita reactie anafilactic& sau de hipersensi imediati. ‘Ag care induc aceasti reacfie se numese alergene si pot fi: proteine heterologe (hormoni, enzime, veninul unor insecte), polen, produse de la animale (pene, peri, de- scuamari tegumentare, praful de casi, alergene alimentare, agenti terapeutici, ete[7]. Ma- rea majoritate a indivizilor nu reacjioneaz la aceste Ag. Aceasti reactie imuni este de- terminata de o hiperproductie de IgE conditionata genetic{1]. Existé o predispozitie gene- ticd la dezvoltarea unei astfel de reactii, care a fost numitd atopie. 1g implicate in acest tip de reactie sunt in principal de tip IgE si se numesc reagi- ne. Fle sunt secretate de plasmocitele situate indeosebi la nivelul mucoasei tractului re~ spirator si digestiv. Odata formate si secretate, IgE se fixeazd numai pe membrana masto- citelor si bazofilelor (Ac citofili). Spre deosebire de situafiile obignuite cand Ac se fi- xeazA prin extremitatea lor Fab, in cazul IgE, moleculele se atageazi de membrana ma- stocitului si bazofilului prin capatul Fe, lasand libera extremitatea Fab pentru a se putea cupla cu Ag specific. © noua expunere la Ag va determina unirea acestuia cu Ac sai specifici existenfi pe suprafafa mastocitelor gi bazofilelor, cu formarea de complexe imune. Formarea Cl pe suprafaja mastocitelor sau bazofilelor declanseazi 2 procese paralele: = degranularea celulard cu eliberarea mediatorilor preformati (histamina, serotonina, factori chemotactici pentru neutrofile si eozinofile, proteaze) = sinteza de novo a unor mediatori, in membrana celular pornind de 1a acidul arahido- nic, care determina agregare trombocitard, eliberare de amine vasoactive, cresterea permeabilitajii vasculare, contractia fibrei musculaare netede, bronhoconstrietie, chemotaxie pentru PMN. Teritoriile tint in reacfia anafilactic& sunt jesuturile care confin cea mai mare can- titate de mastocite: pulmonul, endoteliul vascular, tractul gastro-intestinal. Manifestarile clinice variazd in functie de localizare, circumstanjele de aparitie, intensitate si constau in; contracjia musculaturii netede (bronhospasm), cresterea permeabilitatii capilare, cresterea secrefiei nazale, ete. litate 2. REACTIA CITOTOXICA (tipul 11) Substratul acestui tip de reactie este reprezentat de citotoxicitatea produsé prin Ac. Acest tip de reactie poate fi initiat printr-unul dintre urmatoarele mecanisme(6] - fixarea Ac se face pe un determinant antigenic incorporat in structura membranei - Ag sau o haptend se leaga de membrana celulara, iar Ac specific se leaga ulterior de acesta, Indiferent de modalitatea de initiere, liza tisulard se realizeazi apoi printr-una din ummitoarele cdi: activarea sistemului C, fagocitarea celulelor finta cu sau fard activarea C, liza celulelor prin fenomenul de citotoxicitate mediata celular anticorp-dependenta. Ac implicati in sunt de tip IgG sau IgM. Celulele finta cel mai frecvent interesate sunt elementele figurate ale sngelui, celulele endoteliului vascular, iar dintre organe, ri- hil Jin funcyie de celula jinta, acest tip de reactie poate imbréica multe aspecte clinice: hematologice (accidente hemolitice posttransfuzionale, incompatibilitate matemno-fetal’, 20anemii hemolitice induse de medicamente sau aparute in cadrul unor boli ca LLC, LES), granulocitopenia din LES, purpura trombopenica idiopatica (cand apar Ac antitromboci- tari), sindromul Goodpasture, miastenia gravis etc. 3. REACTIA PRIN COMPLEXE IMUNE (tipul IH) Acest tip de reactie imuna este determinat de prezenja CI la nivelul fesuturilor. CI se pot forma local sau pot fi depuse in tesuturi din torentul sanguin, ca urmare a lipsei lor de eliminare din circulatie de catre sistemul monocit-macrofag. in ambele cazuri (de for ‘mare local sau de depunere tisulara) prezenja lor declangeaz evenimente inflamatorii a cAror suecesiune este identica[]. ‘Ag implicate in acest proces pot fi extrem de variate: endogene (structuri proprii devenite non-self: Ag nucleare, Ag tubulare renale) sau endogene (reprezentate de un numr mare de structuri microbiene sau virale). Ac implicafi trebuie si aiba proprictatea de a activa complementul si vor aparyine deci claselor IgG gi IgM. CI penetreaza endoteliul vascular si se depun la nivelul membranei bazale endote- liale, Din activarea C (produsi in urma formarii Cl), rezultd fragmentele C3a, C4a si C5a, care sunt anafilatoxine. Ele au capacitatea de a creste permebilitatea endoteliului vascu- lar. C5a este de asemenea un factor chemotactic pentru neutrofile, favorizénd migrarea acestora la locul unde s-au depus Cl. Neutrofilele infiltreaza zona si elibereaza enzimele lizozomale pe care le conjin ducdnd astfel la distrugerea structurii si compromiterea functiei fesutului respectiv. La proces mai contribuie si trombocitele care interactioneazi cu CI prin receptorul Fe de pe membrana lor. in urma acestei interactiuni, trombocitele suferd un proces de agregare, cu formarea de microtrombi, ceea ce compromite suplimen- tar irigatia fesutului respectiv. Clinic, acest tip de reactie poate imbrica multe aspecte: fenomenul Arthus, boala serului, vasculite, glomerulonefita acuta poststreptococica si mai ales LES, PR. 4. REACTIA MEDIATA CELULAR (tipul IV) Rolul central in acest tip de reactie este indeplinit de LT citotoxice si de citokinele elaborate de acesta in urma interactiunii cu Ag, fir implicarea vreunui Ac sau a com- plementului Reactia mediata celular cuprinde 2 aspecte: hipersensibilitatea tardiva gi rispunsul celular citotoxic, fiecare realizat de un alt tip de limfocite T sensibilizate. Amdndoua sunt reacfi tardive, manifestarile clinice aparand la céteva zile de la expunerea la Ag. a. Hipersensibilitatea tardiva Limfocitele efectoare responsabile de acest proces sunt notate Tdth (delayed-type hypersensitivity) si actioneaz prin intermediul altor celule (de ex. macrofage) pe care le stimuleaza si care sunt cele care produc direct leziunile tisulare. Tdth au pe suprafafa de- terminanti antigenici de tip CD4+[6]. Procesul presupune preluarea si prelucrarea Ag si apoi prezentarea acestuia limfo- citelor Tath, care fiind CD4+ interactioneaz doar cu celule ce au pe suprafata lor mo- ecule MHC Il. Celulele care prezint& Ag in acest caz limfocitelor Tath sunt celulele den- dritice, care au pe suprafaya molecule MHC II.Dup’ aceasta interactiune, limfocitele Tdth CD4+ secreta limfokine: IFN-y, MIF (Macrophage-Inhibiting Factor, care inhib migrarea Mf), MAF (Macrophage-Activating Factor, care amplified activitatea antibacteriana si citolitica a Mf), MCF (Macrophage Chemotactic Factor, care stimuleazs\ infiltrarea cu macrofage), IL-2, TNF-8 (limfotoxi- na). Macrofagele activate secret la randul lor, o multitudine de produsi biologic acti- vi: citokine (IL-1, IL-6, TNF-a), proteaze, enzime lizozomale, IL-1 si IL6 activeazi si stimuleaza alte limfocite si macrofage, indue febra, crese concentrafia sericé a reac- tantilor de faz acuta si a unor fractiuni de complement, contribuind la inflamatia acuta. in macrofagele activate creste productia de metabolifi activi ai oxigenului si de enzime lizozomale, fapt care sporeste capacitatea antibacteriand a celulei, dar contribuie la infla- matie gi la leziunile tisulare. Asifel, in acest tip de reacfie imuna intervin att mecanisme specifice (interventia LTh, dupa ce au recunoscut peptidele antigenice), cat si mecanisme nespecifice (implica- rea neutrofilelor si a macrofagelor, precum si citokinele secretate in urma activarii acestor celule). Exemple clinice clasice ale hipersensibilitajii tardive sunt: dermatita de contact, reacfia la tuberculina, reactia granulomatoasa. b. Citotoxicitatea mediaté celular (reactia citolitica) Este realizata prin intermediul limfocitelor Te, reprezentind 0 exacerbare a raspunsului imun celular. Reacfia imuna de tip IV are multe corespondente clinice: citoliza din hepatita epi- demic4, expulzia de gref’. BIBLIOGRAFIE SELECTIVA: 1. Balanescu A, Bojinc’ V., Notiuni de imunologie fundamentala, in Esengialul in Reumatologie, R, lonescu, Editor. 2006, Ed. Medicala Almatea. p. 9-52. 2. Abbas, A. and A. Lichtman, General Properties of Immune Response, in Cellular and Molecular Immunology. 2003, Saunders, Elsevier Science: Philadelphia. p. 3-15, 3. Male, D., Introduction to the immune system, in Immunology, |. Roitt, J. Brostoff, and D. Male, Editors. 2001, Mosby. p. 1-13. 4, Kaisho T and A. S., Principles of innate immunity, in Rheumatology, M. Hochberg, et al, Editors. 2015, Elsevier Mosby. p. 127-33. 5. Kaplan-Medical., Jmmunology and Microbiology, ed. Alley TL and M. K. Vol. 1. 2016: Kaplan Medical 510. 6. Sompayrac, L., How The Immune System Works. Vol. |. 2016: Wilwy Blackwell. 151 7. Popescu, E. and R. Ionescu, Notiuni de imunologie fundamental, in Compendiu de reumatologie. 1998, Editura Tehnica: Bucuresti. p. 11-78, 8. Atamas, S., Principles of adaptive immunity, in Rheumatology, M. Hochberg, et al., Editors. 2015, Elsevier Mosby. p. 119-26. Abbas, A. and A. Lichtman, Lymphocyte Maturation and Expression of Antigen Receptor Genes, in Cellular and Molecular Immunology. 2003, Saunders, Elsevier Science: Philadelphia. p. 129-62. 10. Lydyard, P. and C. Grossi, Cells, tissues and organs of the immune system, in Jmmunhology, |. Roitt, J. Brostoff, and D. Male, Editors, 2001, Mosby. p. 15-45. I. Bara, C., Jmunologie fundamentala. | ed. Vol. 1. 1996, Bucuresti: Editura Medicala, 212, 13. 14, 15. 16. 17. 18, 20. 21. 22. 2. 24, 25. Male, D., Cell-mediated cytotoxicity, in Immunology, |. Roitt, J. Brostoff, and D. Male, Editors. 2001, Mosby. p. 164-71 Abbas, A. and A. Lichtman, Antigen Processing and Presentation to T Lymphocytes, in Cellular and Molecular Immunology. 2003, Saunders, Elsevier Science: Philadelphia. p. 81-104, Trowsdale, J., Antigen presentation, in Immunology, |. Roitt, J. Brostoft, and D. Male, Editors. 2001, Mosby. p. 105-18. Gordon, S., Mononuclear phagocytes in immune defence, in Immunology, 1. Roitt, J. Brostoff, and D. Male, Editors. 2001, Mosby. p. 148-60. Abeles AM, Pillinger MH, and A. SB., Inflammation and its mediators, in Rheumatology, M. Hochberg, et al., Editors. 2015, Elsevier Mosby. p. 169-82. ‘Tumer, M., Antibodies, in Immunology, |. Roitt, 1. Brostoff, and D. Male, Editors. 2001, Mosby. p. 65-85, Abbas, A. and A. Lichtman, Antibodies and Antigens, in Cellular and Molecular Immunology. 2003, Saunders, Elsevier Science: Philadelphia. p. 43-64. Abbas, A. and A. Lichtman, The Major Histocompatibility Complex, in Cellular and Molecular Immunology. 2003, Saunders Elsevier Science: Philadelphia. p. 65-80. Male, D., J. Brostoff, and I. Roitt, eds. Immunology. 2006, Elsevier. Male, D., T-cell receptors and major histocompatibility complex molecules, in Immunology, |. Roitt, J, Brostoff, and D. Male, Editors. 2001, Mosby. p. 87-102. Balkwill, F., Cytokines and cytokine receptors, in Immunology, |. Roitt, J. Brostof¥, and D. Male, Editors. 2001, Mosby. p. 119-29, O'Shea JJ, et al., Cytokines, in Rheumatology, M. Hochberg, et al., Editors. 2015, Elsevier Mosby. p. 99-111 Abbas, A. and A. Lichtman, B Cell Activation and Antibody Production, in Cellular and Molecular Immunology. 2003, Saunders, Elsevier Science: Philadelphia. p. 189-214. Abbas, A. and A. Lichtman, Cytokines, in Cellular and Molecular Immunology. 2003, Saunders, Elsevier Science: Philadelphia. p. 243-73. Feldman, M. and J. Marini, Cell cooperation in the antibody response, in Immunology, |. Roitt, J. Brostoff, and D. Male, Editors. 2001, Mosby. p. 131-45. 23