1

BDS
Tema 1: Originea si esenta statului si dreptului
1. Dispozitii generale cu privire la aparitia statului si
dreptului
2. Dispozitii generale cu privire la aparitia si evolutia
dreptului.

Referinte asupra cursului.

La ora actuala societatea inca se mai afla la o etapa de tranzitie la economia

de piata. In aceste conditii relatiile sociale capata o noua calitate si cer o
reglementare juridica adecvata.
In legatura cu aceste, cunoasterea normelor juridice de catre populatie si, in
special, de catre generatia tinara, care creste in conditii neobisnuite pentru
generatiile precedente, devine o necesitate deosebit de importanta.
Proclamindu-se o tara suverana si independenta, unitara si indivizibila, RM
tinde spre un stat de drept democratic, in care sa domine demnitatea omului,
drepturile si libertatile lui, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si
plurismul politic declarate ca valori supreme pe care statul sa oblige sa le
garanteze.
In legatura cu aceasta legislatia RM urmeaza sa reglementeze cit mai
chibzuit si mai efectiv relatiile sociale, statul asigurind prin legi o atare ordine
in societate.
La baza legislatiei societatii noastre sta Constitutia RM.
Acest curs are menirea de a familiariza tineretul cu principalele notiuni ce
vizeaza ramurile de drept ale sistemului de drept al RM, fapt de mare
importanta in formarea tinerilor cetateni. In orice domeniu ar activa tinarul
cetatean, acesta inevitabil se va confrunta cu diverse probleme juridice.
Problemele juridice vor aparea atit in domeniul de productie, de familie, in
cadrul indeplinirii obligatiilor obstesti, precum si in procesul de comportare
zilnica cu cetatenii, autoritatile publice.
Numai atunci cind legea va domina societatea, constiinta si comportarea
fiecarui cetatean al statului nostru, doar atunci se va putea vorbi cu certitudine
 2

despre un stat de drept, democratic, iar poporul insusi va fi in stare si in drept sa

foloseasca in interes propriu intreaga putere a statului.
Statul si dreptul fac parte din fenomenele sociale, a caror existenta se
limiteaza la o anumita perioada de dezvoltare a societatii. Istoria dezvoltarii
statale a societatii nu corespunde cu dezvoltarea societatii umane.
Cea dintii forma de conventuire a stramosiilor oamenilor a fost hoarda, care
reprezinta un grup de indivizi reunite fara nici o regula fixa, stabile. Viata
hoardei este nomada, nu este legata de un anumit loc de trai. Incetul cu incetul
acest regim de schimba: apare agricultura, se construiesc primele locuinte,
incep a se recunoaste legaturile de descendenta
Prima forma de comunitatea ce a luat locul hoardei primitive a fost ginta.
Prima uniune de oameni bazata pe rudenie de singe, oameni legati prin munca
colectiva si apararea in comun a intereselor commune, precum si prin
comunitatea limbii, moravurililor, traditiilor.
Intrucit, in prima perioada de dezvoltare a gintii, relatiile de casatorie nu erau
inca, rudenia se stabilea dupa mama. Acest factor a determinat formarea gintii
matriarhale.
La o treapta superioara de evolutie, in epoca destramarii comunii primitive,
ginta matriarhala va ceda locul gintii patriarhale, unde tatal devine centrul
vietii sociale, corpul familiei. Conducerea gintii, a vetii ei economice, militare,
spirituale etc. apartine unui organism cu caracter obstesc. Hotaririle erau luate
de adunarea generala a membrilor adulti al gintii. Problemele curente erau
solutionate de un sfat, in frunte cu un sef, ales de ginta.
La o etapa mai avansata apare tribul, ca o uniune a citorva ginti. Formarea,
la o epoca posterioara, a uniunilor de triburi cu un process insotit de
consolidarea legaturilor gospodaresti si culturale intertribale. Ciocnirile
militare, migratia populatiei, toate acestea cauzate de aparitia proprietatii
private, duceau treptat la un amestec de triburi, la inlocuirea vechilor legaturi de
rudenie prin singe cu cele determinate de legaturi teritoriale si la aparitia unei
noi forme de comunitate istorica.

Conceptii si teorii privind originea statului

Problema originii statului si dreptului a cauzelor care au determinat aparitia
lor a preocupat gindirea umana inca din perioada antichitatii.
Au fost elaborate un numar extreme de mare si de variate teorii si conceptii:
 3

1. Teoria teologica(teocratica). Potrivind acestei conceptii, cu toate

variantele ei crestine, budiste, islamice etc.,statul ca creatia divinitatii, iar
monarhul, seful statului, ca reprezentantul lui Dumnezeu pe pamint.
2. Teoria patriarhala, partasii acestei conceptii sustin ca statul isi trage
originea de la familie. Germenii acestei conceptii pot fi observati inca de
la Aristotel. In renumita sa lucrare Politica Aristotel sustine ca omul ca
fiinta sociala se organizeaza in familie, iar statul reprezinta forma
prelungita a acesteia.
3. Teoria patrimoniala, aparuta in perioada miedievala, aceasta teorie
sustine ca statul a luat nastere din dreptul de proprietate asupra
pamintului.
4. Teoria violentei, aceasta teorie capata o raspindire larga mai ales in epoca
moderna, Sustinatorii acestei teorii atribuie violentei rolul dicisiv in
aparitia claselor sociale si ale statului.
5. Teoria organica(biologica). Sustinatorii acestei teorii afirma ca, statul
este un organism social compus din oameni, tot astfel organismul animal
se compune din celule.
6. Teoria rasiala. Aceasta teorie porneste de la ideea inegalitatii raselor, a
dominatiei raselor superioare. Apropriata de aceasta teorie este si teoria
globalizmului, ce pune la baza ideea invatarii parintii sferelor de
influenta intre statele principale pentru a a ajuta celelalte state. O
asemenea conceptie, in forma camuflata, a fost luata drept baza a politicii
externe a ex.-URSS.
7. Teoria psihologica. Adepta acestei teorii explica aparitia statului prin
factori de ordin psihologic. Dupa parerea lor, in societate exista doua
categorii de oameni, unii care din punct de vedere psihic sunt predestinati
pentru functii de conducere, iar ceilalti pentru a fi condusi.
8. Teoria contractualista(contractului social). Potrivind acestei teorii,
aparitia statului ca rezultatul unei intelegeri intre oameni, a unui contract
social incheiat din vointa oamenilor, a unui pact de supunere. Ca
urmare, supusii promit sa asculte, iar regele le promite un minimum de
libertate.
9. Teoria juridica a statului-natiune. Sustinatorii afirma ca statul ca
personificare juridica a unei natiuni.
10. Teoria materialista. Aceasta teorie si-a gasit absolutizarea mai ales in
teoria
 4

marxista, conform careia statul este rezultatul aparitiei proprietatii

private
asupra mijloacelor de productie, a scindarii societatii in bogati si saraci,
in clase
antagoniste.

Conceptul statului, trasaturile lui.

Cuvintul stat provine din latinescul status, semnifica ideea de ceva stabil,
permanent.
In sensul sau modern notiunea de stat se foloseste mult mai tirziu, incepind
cu secolul XV-lea.
Fiind o categorie sociala extreme de complexa, notiunea de stat este folosita
in sens larg si in sens restrins.
1. In sensul larg al cuvintului, statul ce organizeaza totul principal al
activitatii unei comunitati umane,care stabileste reguli generale si
obligatorii de conduita garanteaza aplicarea sau executarea acestor reguli
si, in caz de necessitate, rezolva litigiile care apar in societate.
2. In sens restrins si concret, statul este ansamblul autoritatilor publice care
asigura guvernarea.
Caracteristicile statului:
Este o organizatie politica a societatii cu ajutorul careia se
realizeaza conducerea sociala.
Este o organizatie, care detine monopolul creerii si aplicarii
dreptului.
Este o organizatie politica a detinatorilor puterii de stat care, in
exclusivitate, poate impune executarea vointei generale, aplicind, in
caz de necesitate, forta de constringere.

Atributele statului.

Statul se caracterizeaza prin citeva elemente sau dimensiuni istorice si

politice, cumulate calitativ. Aceste stau la baza oricarui stat si fara ele statul este
de neconceput.
Atributele statului sunt:
 5

1. Teritoriul este dimensiunea materiala a statului. Functiile pe care le

are teritoriul uni stat:
Teritoriul este indiciul care permite situarea statului in spatiu,
localizindu-l si delimitindu-l de alte state.
Prin intermediul teritoriului statul stabileste legaturile cu cei care-l
locuiesc, atribuindu-le calitatea de apartenenta la statul respectiv.
Teritoriul determina limitele extinderii puterii publice si contribuie
la structurarea autoritatiilor publice in dependenta de organizarea
teritoriului
Teritoriul cuprinde solul, subsolul, apele si coloana de aer, asupra carora
statul isi exercita puterea (dupa unii autori si navele maritime, aeriene, rachetele
cosmice, satelitii artificiali etc.)
Potrivit conceptului Constitutiei RM si standartelor internationale, teritoriului
statului ii sunt specifice urmatoarele caractere juridice: inalienabilitatea si
indivizibilitatea (art.1 si 3 ale Constitutiei RM).
2. Populatia constituie dimensiunea demografica, psihologica si
spirituala a statului. Existenta unui stat fara populatie este de
neconceput. Cei ce locuiesc pe un teritoriu delimitat de frontiere si sint
supusi aceleiasi puteri pot avea fata de aceasta putere ori calitatea de
cetatean, ori de strain, ori de patrid. Fundamentul oricarui stat rezida in
unitatea poporului(art.10 din Constitutie).
3. Autoritatea (puterea politica) exclusive sau suveranitatea constituie
cel mai caracteristic element al statului. Puterea politica are urmatoarele
trasaturi:
Este un atribut al statului care se echivaleaza cu forta;
Puterea de stat are caracter politic;
Puterea are o sfera generala de aplicare;
Puterea detine monopolul constringerii: numai ca are posibilitatea
sa foloseasca constringerea si dispune de aparatul de constringere;
Puterea este suverana, aceasta din urma trasatura este cea mai
importanta.
Suveranitatea cunoaste 2 laturi:
Interna - chemata sa sublinieze faptul ca in interior nici o alta putere
sociala nu este superioara puterii statului
 6

Externa nici un stat nu poate fi comandat in relatiile sale externe de

catre nici o alta putere. Un stat nu exista, sau cel putin nu este perfect,
daca ii lipseste suveranitatea.

Forma statului.
Forma de stat reprezinta o categorie complexa ce determina modul de
organizare, continutul puterii. Structura interna si externa a acestei puteri.
Forma de stat se caracterizeaza prin trei elemente de baza:
Forma de guvernamint;
Structura de stat;
Regimul politic.
1. Forma de guvernamint caracterizeaza modalitatea de formare si
organizare a organelor statului, caracteristicile si principiile care
stau la baza raporturilor dintre acestea si in special, dintre organul
leginitor si organele executive, inclusiv seful statului.
Din punct de vedere al formei de guvernamint statele se impart in
monarhii si republici.
Monarhia ca forma de govern se caracterizeaza prin aceea ca seful statului
este monarhul (puterea unei persoane). In evolutia sa monarhia a cunoscut mai
multe forme:
Monarhia absoluta este cea mai veche forma, A existat pina aproape
de zilele noastre(Imperiul Rus, Imperiul Otoman).
Monarhia limitata (constitutionala) se caracterizeaza prin limitarea
puterii monarhului prin legea suprema a statului.
Monarhia parlamentara dualista se caracterizeaza prin faptul ca
monarhul si parlamentul, din punct de vedere legal sunt egali.
Monarhia parlamentara contemporana este cea mai intilnita forma
de monarhie in timpul de fata (Anglia, Olanda ). Puterea monarhului din
cele mai multe ori poarta un caracter simbolic
Republica este o astfel de forma de guvern, in care puterea suprema apartine
unui organ ales pe un timp limitat.
Republicile la rindul lor, pot fi: parlamentare sau prezidentiale.
 7

Republica parlamentara se caracterizeaza prin faptul ca fie ca lipseste

seful statului, fie ca acesta este ales de catre parlament, raspunde in fata
acestuia (Italia, Austria, Germania).
Republica prezidentiala se caracterizeaza prin alegerea sefului de stat
de catre cetateni, fie direct (prin vot universal, egal, secret si liber
exprimat), fie indirect (prin intermediul colegiilor electorale (SUA)).
In ultimul timp tot mai frecvent apare republici semiprezidentiale sau
semiparlamentare, imbinindu-se elementele ambelor forme ale republicii.
2. Structura de stat caracterizeaza organizarea puterii in teritoriu.
Ea se refera la faptul daca avem de a face o singura entitate statala
sau o grupare intr-un stat a mai multor entitati statale.
Dupa structura de stat diferentiem:
State simple sau unitare
State compuse (complexe) sau federative.
Statul simplu, unitar se caracterizeaza prin faptul ca nu se afla intr-o uniune
cu alte state ci isi pastreaza suveranitatea si organizarea proprie, participa ca un
stat pe deplin suveran la viata internationala si in relatiile cu alte state. In
asemenea state exista un singur parlament, guvern, un singur rind de organe
judecatoresti, o singura Constituite, o singura cetatenie etc. (Rominia, RM,
Italia, Franta).
Statul federativ, compus sau unional este statul compus din doua sau mai
multe entitati, unitati statale.
Statul federativ reprezinta o unitate statala in care:
Exista 2 rinduri de organe centrala de stat: organele federatiei si organele
subiectelor federatiei.
Exista mai multe constitutii: cea a statului federatiei si cele ale subiectelor
federatiei.
Exista 2 categorii de cetatenie: cetatenia federatiei si cetatenia subiectelor
federatiei, desi populatia reprezinta un corp unitar.
Impartirea statului federativ se face nu numai in unitati administrative
teritoriale, ci si in parti politice autonome, entitati statale, etc.
Confideratia constituie o asociatie de state independente, formata din
considerente economice si politice atit de ordin interm, cit si extern, care nu da
nastere unui stat nou, ca subiect de drept international. Statele confiderale
urmaresc realizarea unor scopuri comune pentru solutionarea carora isi aleg un
organism comun, unde sunt reprezentate toate statele mebre.
 8

3. Regimul politic include ansamblu metodelor si mijloacelor de

conducere a societatiei, ansamblul care vizeaza atit raporturile
dintre stat si individ, cit si modul in care statul concret asigura si
garanteaza drepturile subiective.
Din punct de vedere al regimului politic se desting 2 categorii de state: state cu
regimuri politice democratice si state cu regimuri politice autocratice
(totalitare).
Democratia reprezinta, asa cum spune si numele ei, acea forma de guvernare
politica in care puterea apartine poporului. Caracteristica democratismului:
pluralismul (existenta mai multor partide cu programe proprii care concureaza
pentru putere), libertatea si recunoasterea opozitiei, alegeri prin serutin
universal etc.
Regimul autocratic se caracterizeaza atit prin inexistenta atit a conditiilor
juridice formale, cit si a conditiilor reale pentru manifestarea vointei poporului.
Poporul nu are nici o posibilitate sa determine sau sa influenteze politica interna
si externa a statului (regimul fascist).

Principiile organizarii si functionarii aparatului de stat.

Cele mai importante principii sunt urmatoarele:
Principiul separatiei si colaborarii puterilor in stat. Vorbind de separare
nu se are in vedere o separare a lor. Dimpotriva, este necesara si se
impune o conlucrare, o colaborare a lor (art.6 Constitutia RM.)
Principiul democratismului presupune guvernarea poporului prin popor
si pentru popor. Acest principiu si-a gasit reflectare in urmatoarele
prevederi Constitutionale:
1. Suveranitatea nationala apartine poporului RM care o exercita in
mod direct si prin organele sale reprezentative.
2. Asigurarea participarii poporului in solutionarea celor mai
importante probleme ale societatii si ale statului prin referendum.
3. Participarea poporului in procesul legiferarii etc.
Principiul legalitatii presupune infaptuirea tuturor functiilor proprii
organelor de stat si persoanelor oficiale in stricta conformitate cu legile si
 9

actele subordinate legii in vigoare, conform competentei prevazute pe

cale legislativa (art 7 din Constitutie).

3. Dispozitii generale cu privire la aparitia si evolutia

dreptului
Cuvintul drept provine din latinescul dirctus, ceea ce in traducere
inseamna drept orizontal sau vertical de-a dreptul, direct, linie dreapta.
Fiecare membru al societatii stie in mod aproximativ ce este dreptul. Dar
difinitia precisa a notiunii dreptului prezinta greutati destul de mari si pina in
prezent
Dreptul poate fi definit ca un ansamblu de reguli de conduita generala si
obligatorie, adoptate si asigurate (garantate) de stat, reguli al caror scop il
constituie organizarea si disciplinarea activitatii sociale. Destul de frecvent
dreptul este definit ca o vointa a guvernantilor ridicata la rang de lege.
Dreptul, intradevar, este o vointa a celor ce guverneaza, dar rolul vointei
guvernatilor nu trebuie absolutizat. Guvernantii nu pot sa nu tina cont de vointa
guvernatilor.
Functiile dreptului:
Dreptul are ca scop disciplinarea societatii umane. Acest scop este slujit de o
serie de functii si anume:
Functia de institutionalizare a organizarii social politice dreptul
reglementat organizarea autoritatiilor publice ale statului.
Functia de conservare, aparare si garantare a valorilor fundamentale ale
societatii.
Funtia de conducere a societatii.
Functia normativa a dreptului deriva din necesitatea subordonarii
actiunilor individuale fata de conduita tip prescrisa de normele juridice.
Functia informativa reflectind realitatea, in normele juridice se
acumuleaza cunostinte despre viata multirala a societatii.
Functia educativa.

Principiile dreptului
Cuvintul principiu provine din latinescul princiliu si inseamna inceput,
element fundamental. Principiile au o semnificatie practica si normativa,
 10

indicind ce trebuie sa facem, cum trebuie sa procedam in diferite imprejurari

practice.
Principiile dreptului se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
Principiile dreptului difera de la un sistem national la altul;
De regula, ele sunt reflectate in Constitutie;
Principiile fundamentale sunt idei diriguitoare, idei de baza si se
gasesc reflectare in intreaga legislatie;
Principiile fundamentale sunt mobile, stabilitatea lor fiind relative.
Teoria dreptului diferentiaza 3 categorii de principii ale dreptului:
1. principiile generale
2. principiile interramurale
3. principiile ramurale caracterizeaza o singura ramura de drept.
Principiile fundamentale ale dreptului:
1. Principiul asigurarii bazelor legale de functionare a statului
principiul cheie al oricarui stat. El constituie o premiza a existentei
statului de drept. Intr-o societate democrata puterea nu poate sa nu
apartina poporului (art.2 Constitutia RM art. 38 al.1).
2. Principiul libertatii si egalitatii. Toate persoanele se nasc libere si egale
in drepturi (art.16 Constitutia RM)
Dictionarul limbii romine:
Libertatea starea unei persoane libere care se bucura de deplinatatea
drepturilor politice si civile in stat. Starea celui care nu este supus unui
stapin. Situatia unei persoane care nu se afla inchisa sau intemnitata.
Egalitatea tuturor oamenilor si tuturor statelor sau natiunilor li se
recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri, prevazute de
regulile de drept.
3. Principiul responsabilitatii responsabilitatea determina un anumit
comportament al individului fata de alti indivizi al individului fata de
societate.
4. Principiul echitatii si justitiei el este interpretat ca un principiu dupa
care raporturile economico sociale dintre oameni trebuie sa se bazeze
pe dreptate si egalitate, cinste si omenie.
5. Principiul umanismului. Nu omul exista pentru drept, ci dreptul exista
pentru om. Acest principiu si a gasit reflectarea chiar in art.1 al
Constitutiei.
Corelatia normelor juridice cu alte categorii de norme sociale.
 11

Dreptul nu apare pe loc gol. Istoriceste, dreptul s-a desprins treptat din
normele de morala si din obiceiuri. In acest sens, morala precede dreptului.
Morala reprezinta un asamblu de conceptii si reguli cu privire la bine sau
rau, drept sau nedrept, permis sau nepermis. Dreptul nu numai ca s-a
desprins treptat de morala, dar s-a dezvoltat, a evoluat o data cu aceasta.
Normele obisnuielnice(obiceiurile). Asa cum am mai spus, dreptul nu sa
desprins treptat, numai din morala, ci si din obicei. Normele obiceiului
reprezinta o categorie a normelor sociale. Obiceiurile reprezinta niste reguli,
incetatenite in practica sociala ca rezultat al aplicarii lor in repetate rinduri.
Normele politice fac parte dintre cele mai importante norme sociale. Ele
reflecta legaturile politice din societate. Normele politice, materilizate in
actele juridice ale statului, de exemplu in Constitutie, capata forma de norme
jurudice.
Normele religioase - constituie un sistem de norme sau porunci morale
intemeiate pe invatatura cartilor sfinte sau pe autoritatea intemeietorilor,
profetilor etc., un mod de viata recunoscut ca obligatoriu de adevaratii
credinciosi. Initial normele juridice erau amestecate cu cele religioase.
Treptat ele si-au separat etc.
Norma juridica poate fi numita doar acea norma social care contine o
regula de conduita, stabilita sau autorizata de catre stat, menita sa
reglementeze cele mai importante domenii de activitate umana si ocrotita, in
caz de necessitate, de forta coercitiva a statului.
Pentru a putea fi inteleasa de toti subiectii de dreptul normelor juridice
trebuie sa aiba o anumita structura logica din care sa rezulte cit mai exact
raspunsul la citeva intrebari:
Cui este adresata si in ce imprejurari actioneaza?
Ce variante de comportare prescrie statul subiectului de drept?
Care vor fi consecintele nerespectarii normelor juridice?
Structura normei juridice:
Ipoteza dispozitia sanctiunea.
Ipoteza determinarea cercului de persoane carora le este adresata norma.
Dispozitia insasi regula de conduita, exprimata ca determinare a indatoririlor
partilor in raportul juridic.
Sanctiunea indicarea masurilor de constringere de catre stat pentru
nerespectarea dispozitiei.

Izvoarele dreptului.
 12

Forma de exprimare a normelor juridice, modalitatea principala prin care

dreptul devine cunoscut de cei al caror comportament il prescrie poarta
denumirea de izvor de drept.
Notiunea de izvor de drept este utilizata in mai multe sensuri, dintre ele mai
raspindite sunt:
Izvor formal si izvor material al dreptului;
Izvor direct si izvor indirect al dreptului;
Izvor scris si izvor nescris al dreptului;
Izvor intern si izvor extern al dreptului.
Izvoarele materiale mai sunt denumite si izvoare reale.
Izvorul formal al dreptului se interpreteaza ca forma de adoptare sau
sanctionare a normelor juridice, modul de exprimare al normelor juridice, adica
sursa in care normele juridice sunt reflectate.
In evolutia sa dreptul a cunoscut urmatoarele forme de exprimare (izvoare
formale):
Obiceiul juridic (cutuma) repetarea trebuie sa fie obligatorie.
Obiceiul, desi extreme de rar, mai continua sa actioneze si in zilele
noastre.
Practica juridica si precedentul judiciar (jurisprudenta). In RM, desi
practicii judiciere i se acorda o atentie deosebita, de regula, practica
judiciara nu este considerata ca izvor de drept.
Doctrina (stiinta juridica). Doctrina cuprinde analizele, investigatiile,
interpretarile pe care oamenii de specialitate le dau fenomenului juridic.
Doctrina contribuie la intelegerea fenomenului juridic. In RM ea nu
constituie un izvor de drept.
Contractul normativ. Contractul rezulta din norme juridice si se face in
stricta conformitate cu ele. Mai sunt insa si contracte care contin,
stabilesc anumite reguli de conduita. In asemenea cazuri se spune ca
contractul este normativ si este izvor de drept. De exemplu: in dreptul
muncii C.C.M., in dreptul international public tratatele si acordurile
internationale.
Actul normativ juridic poate fi definit ca fiind izvorul de drept creat
de organele autoritatii publice, izvor care contine reguli generale si
obligatorii, a caror aplicare, la nevoie, este asigurata de forta coercitiva a
statului. Locul pe care il ocupa un act juridic normativ in sistemul
 13

general al acestor acte este determinat de locul organului care l-a emis in
sistemul organelor statului.
Categoriile actelor normative:
Legile:
Legile constitutionale ocupa primul loc in ierarhia legilor si sunt legile
care introduce texte noi in Constitutie, aproba sau modifica pe cele existente;
Legile organice, ocupa locul secund in ierarhie, sunt legi care reprezinta o
prelungire a materiilor constitutionale si ele pot intervene doar in domeniile
expres prevazute de Constitutie (art.72, al.3) sau domenii pentru care
Parlamentul considera necesara adoptarea de legi organice.
Legile ordinare intervin in orice domeniu al relatiilor sociale. Toate
celelalte acte normative poarta denumirea de acte normative subordonate
legii: Ilot, Pahlam. Decretele presedentiale, Ilot, Guvernul actele autoritatilor
administrative publice centrale si locale.
Actiunea actelor normative in timp, spatiu si asupra persoanelor.
Actiunea in timp durata acestuia, actiunea normelor nu poate fi vesnic.
Momentul initial caracterizeaza momentul intrarii in vigoare a actiunii
normative. Regula generala la data publicarii ei in Monitorul Oficial. Ca
urmare, legea are efect juridic doar asupra evinementelor de dupa publicarea ei.
Exceptii:
1. O lege intra in vigoare la o data pervazuta in textul ei obligatoriu in
Monitorul oficial.
2. O lege se aplica unor situatii intimplate anterior aparitiei ei (aplicarea
retroactiva). Exemplu cazul legii penale mai blinde.
Momentul final incetarea actiunii legii are loc in diferite forme: prin abordare,
prin implinirea termenului pentru care legea a fost editata si prin caderea legii
in desuetudine.
Abrogarea poate fi definita ca un precedeu tehnico juridic prin care legea
fara termen isi incetineaza activitatea prin renuntare la ea. Abrogarea directa
cind in actul nou se prevede expres; indirecta cind nu se precizeaza
denumirea actului concret ce se aproga, dar se prevede ca actele normative
contrare se aproga; tacita rezulta din simplu motiv ca una si aceeasi situatie
juridical este reglementata diferit.
Actiunea legii in spatiu se analizeaza sub 2 aspecte: aspectul intern si extern
sau international. Principiul este urmatorul : legea se aplica pe teritoriul
statului al carui organ legislativ a adoptat-o.
Exceptii:
 14

1. legea nu se rasfringe pe teritoriul statului respective asupra unor categorii

de persoane straine si a bunurilor acestore (imunitate diplomatica).
2. legea unui stat urmareste pe cetatenii statului respective chiar atunci cind
ei isi au domiciliul sau resedinta in strainatae.
Legea este destinata omului ca P.F sau P.J. Actiunea legii asupra persoanelor
difera de la o lege la alta. Din acest punct de vedere distingem:
1. legi cu vocatie generala de aplicare atit fata de P.F cit si fata de P.J
2. legi ce se aplica doar P.F
3. legi care se aplica doar pe P.J
4. legi care se aplica doar anumitor categorii de subiectii de drept
(pensionarii).
Constitutia RM prevede ca Parlamentul este ,, unica autoritate legislativa a
statului.

Raspunderea juridica
Unul din principiile fundamentale ale dreptului este principiul
responsabilitatii. El consta in obligatiunea de a suporta consecintele
nerespectarii unor reguli de conduita, obligatie ce se impune autorului faptei
contrare acestor reguli.
Raspunderea juridical este o parte integrata a responsabilitatii sociale.
Specificul raspunderii juridice consta in faptul ca se refera la obligatie de a
raspunde pentru incalcarea unei norme de drept.
Raspunderea constiutuie un raport de constringere, nascut ca urmare a
savirsirii faptei ilicite. Acest raport se caracterizeaza prin urmatoarele:
1. unul din subiectele lui intotdeauna este statul iar celalalt subiect este
persoana care a savirsit fapta ilicita;
2. in continutul raportului juridic de constringere, obligatia statului este de a
aplica numai sanctiuni prevazute de lege pentru fapta comisa si dreptul
persoanei responsabile de a i se aplica numai aceasta sanctiune;
3. aplicarea sanctiunii se face din numele statului si are drept scop atit
restabilirea ordinii legale incalcate prin fapta ilicita, cit si intarirea
legalitatii.
Respunderea juridica, indifent de forma ei concreta de manifestare, are la baza
urmatoarele principii:
principiul legalitatii raspunderii juridice;
principiul raspindirii pentru fapte savirsite cu vinovatie;
 15

principiul raspindirii personale;

principiul prezentei nevinovatiei in stabilirea raspunsului juridic;
principiul justitiei sanctiunei;
principiul operativitaii raspunsului juridic;
principiul potrivit caruia unei singure violari a normei juridice ii
corespunde o singura imputare a raspunderii;
Indiferent de domeniul juridic(civil, penal, administrative, financiar etc.) in
care are loc, raspunderea juridicei survine numai atunci cind sunt intrunite
anumite conditii:
1. fapta ilicita o comportare ce se manifesta si intra in
contradictie cu prescriptiile normelor juridice. Faptele iliate
pot fi diferentiate in:
infractiuni
contraventii
fapte ilicite civile etc.
2. legatura cauzala rezultatul ilicit este o consecinta
nemijlocita a faptei sale ilicite. Raportul cauzal exclude
faptele intimplatoare care pot uneori interveni.
3. vinovatia ea caracterizeaza atitudinea psihica a autorului
faptei ilicite fata de fapta sa si fata de consecintele acesteia.
Vinovatia se manifesta sub forma: intentiei si culpei.
Imprejurarile care exclude raspunderea juridica:
1. iresponsabilitatea (alienatie mintala, virsta frageda)
2. constringerea fizica sau psihica subiectul savirseste fapta fiind
constrins;
3. forta majora exista doar atunci cind fapta are loc datorita unor
imprejurari straine si nepravazute;
4. betia involuntara;
5. eroarea de fapt are loc atunci cind autorul nu cunoaste anumite
imprejurari de care depinde caracterul illicit al faptei;
6. extrema necessitate cind pericolul nu putea fi inlaturat prin alte
mijloace si daca pericolul cauzat este mai mic, decit cel evitat;
7. legitima aparare pentru a se apara impotriva unui atac direct, imediat
si injust, daca nu au fost depasite limitele.
Subiect al raspunderii juridice este persoana impotriva careia se exercita
constringerea de stat prin aplicarea de sanctiuni juridice.
 16

Subiect al raspunderii juridice poate fi atit o P.F cit si o P.J

Ca P.F sa fie considerate subiect al raspunderii juridice trebuie sa intruneasca
anumite conditii:
capacitatea de a raspunde raspund de la 16 ani iar pentru unele
infractiuni de la 14 ani;
sa actioneze in mod liber.\
 17

Tema 2: Dispozitii generale cu privire la dreptul

constitutional.
1. Notiuni generale cu privire la dreptul constitutional.
2. Parlamentul RM. Rolul si atributiile lui.
3. Guvernul RM. Rolul si atributiile.
4. Autoadministrarea locala a RM.

Sistemul dreptului este format din subsisteme ramurile dreptului: dreptul

constitutional, dreptul administrativ, dreptul penal, dreptul civil etc.
Dreptul constitutional este ramura principala a dreptului care, prin
normele sale, consacra si ocroteste cele mai importante valori economice,
sociale si politice.
In procesul de aparitie si dezvoltare a dreptului, dreptul constitutional, spre
deosebire de alte ramuri ale dreptului, apare mult mai tirziu.
Dreptul constitutional apare si sub o alte denumire si anume drept de stat
(drept statal)
Dreptul constitutional are ca obiect de reglementare relatiile sociale care iau
nastere in legatura cu instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii de stat.
Normele dreptului constitutional sunt chemate sa asigure separarea puterilor in
stat, precum si relatiile sociale ce sint generate in legatura cu definitivarea si
exercitarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor omului. De asemenea, dreptul
constitutional consfinteste dimensiunile politicii externe a statului,
comportamentul statului in relatiile cu toate statele comunitatii internationale.
Izvoarele dreptului constitutional.
Izvorul dreptului constitutional poate fi definit ca fiind forma specifica de
exprimare a normelor de drept constitutional. Trebuie de remarcat faptul ca nu
toate izvoarele dreptuli constituie izvoare ale dreptului constitutional.
1. Obiceiul (cutuma) este interpretat in RM ca izvoar al dreptului
constitutional in mod cu totul exceptional, de exemplu: conform
obiceiului statornicit de a lungul anilor, pina la alegerea Presedintelui
Parlamentului nou ales prezideaza sedintele Parlamentului cel mai in
virsta deputat.
 18

2. Doctrina este stiinta juridica. Nu poate fi considerata un izvor direct de

drept, dat fiind faptul ca doctrina nu reglementeaza nemijlocit relatiile
sociale.
3. Practica judiciara si precedentul judiciar desi nu sunt excluse ca
izvor de drept pentru unele ramuri nu sunt acceptate ca izvoare ale
dreptului constitutional.
4. Actul normativ constituie primul si cel mai important izvor de drept
constitutional. Nu toate actele normative sunt izvoare ci doar acelea
adoptate de Parlament. Pot fi izvoare de drept constitutional toate legile
constitutionale, unele legi organice si nicidecum cele ordinare. Din
totalitatea legilor organice ce pot servi in calitate de izvor de dreptul
constitutional sunt doar acelea ce reglementeaza: sistemul electoral,
organizarea si desfasurarea referendumului, organizarea si desfasurarea
Parlamentului, Guvernului, Curtii Constitutionale etc.
5. Tratatul international trebuie sa fie ratificat conform dispozitiilor
constitutionale si sa cuprinda nemijlocit reglementari ale relatiilor
specifice dreptului constitutional.
Raportul juridic constitutional poate fi definit ca fiind relatia sociala,
reglementata de norma de drept constitutional ce apare in procesul
instaurarii mentinerii si exercitarii puterii de stat. In cadrul unui raport
juridic constitutional unul din subiectele lui este intotdeauna fie detinatorul
puterii de stat, fie statul, fie o autoritate publica (organul statului).
Subiectele raporturilor de drept constitutional sunt:
1. Poporul (exista divergenta in literatura de specialitate) conf.art.2
al.c poporul este unicul generator al puterii.
2. Statul atit direct, cit si prin organele sale.
3. Autoritatile publice Organele leginitoare apar intotdeauna ca
subiecte ale raportului de drept constitutional
4. Partidele si alte organizatii social politice au dreptul sa propuna
candidate la alegeri si, prin urmare, sunt subiecte al raportului de drept
constitutional.
5. Cetatenii ei pot aparea ca P.F in cazul realizarii drepturilor lor
fundamentale
6. Strainii si apatrizii in raporturile ce apar in legatura cu acordarea
cetateniei RM.
Stiinta dreptului constitutional cunoaste 2 sisteme de dobindire a cetateniei:
1. Principiul jus sangvinus (dreptul singelui)
 19

2. Principiul jus loci (dreptul locului)

Conform art.9 este legea privind cetatenia RM, cetatenia poate fi dobindita
prin:
Nastere;
Infiere (infietul nu a implinit 16 ani);
Repartriere persoanelor care au fost expulzate sau care au parasit
teritoriul RM incepind cu 1990, precum si copiilor si nepotilor lor;
La cerere vizeaza cetatenii straini si apartrizii care au implinit 16
ani (domiciliaza permanent ultimii 10 ani sau este casatorit cu un
cetatean al RM de cel putin 3 ani, cunoaste limba romina).
Reintegrarea in cetatenia RM se autorizeaza in mod individual de
Presedintele RM.
Legea de asemenea prevede si temeiurile de pierdere a cetateniei RM (2
moduri):
1. Renuntare la cetatnia RM
2. Retragerea cetateniei RM(este vorba de sanctiune)
A dombindit cetatenia RM in mod fraudulos;
A savirsit o infractiune grava impotriva statului;
S-a inrolat in fortele armate ale unui stat strain;
S-a anganjat intr-o functie publica a unui alt stat fara
stirea si consimtamintul organelor de resort al RM;
A savirsit crime impotriva umanitatii sau acte de
genocide;
Retragerea cetateniei RM nu produce nici un efect asupra cetateniei sotului
sau copiilor persoanei careia i s-a acordat cetatenia.
Cererea privind cetatenia RM se adreseaza Presedintelui RM prin
intermediul organului MAI al RM la domiciliul petitionarului acordarea
cetateniei in baza unui Decret al Presidintelui, care intra in vigoare la data
publicarii in MOf juramintul de credinta(obligatoriu). Juramintul se depune la
data primirii actelor ce confirma cetatenia RM.

Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale.

Constitutia enumera drepturile si libertatile omului care in ansamblul lor
formeaza un tot universal. Desi ele si-au gasit reflectare intr-un singur capitol
(II), continutul lor ne permite sa distingem urmatoarele categorii:
 20

O prima categorie o formeaza inviolabilitatile adica acele drepturi si

libertati, care prin continutul lor, asigura viata, siguranta fizica si psihica,
posibilitatea de miscare libera etc. De ex.: dreptul la viata; libertatea
individuala; dreptul la aparare; dreptul la ocrotirea vietii intime;
inviolabilitatea domiciliului;
A 2 categorie este formata din drepturile si libertatile social
economice si culturale: dreptul la invatatura; la ocrotirea sanatatii;
dreptul la munca etc;
drepturile si libertatile social politice: libertatea intrunirilor; libertatea
constiintei; libertatea opiniei; dreptul la informatie; secretul
corespondentei etc.
dreptul garantiei acele drepturi care, prin continutul lor, joaca un rol de
garantie conteporana constitutionala: dreptul la petitionare.
Constitutia este legea suprema a unui stat. Aceasta actiune este astazi
incetatenita in toate statele lumii. De aceea nu este intimplator faptul ca
adoptarea constitutie intr-un stat sau altul a devenit un eveniment de impotriva
majora pentru societatea respectiva.O constitutie marcheaza anumite victorii si
impliniri intr-o societate.
Constitutia este acea lege care, avind forta juridica superioara celorlalte legi,
reglementeaza structurile economice si si formele proprietatii, organizarea de
stat, statul juridic al omului si cetateanului si consfinteste perspectiva politicii
interne si externe a statului.
Continutul normativ al Constitutiei din 1994 este structurat, din punct de vedere
juridic, in 151 articole, grupate in 7 titluri, unele avind capitole si sectiuni.

Cetatenia RM.
Populatia (ca atribut al statului) isi gaseste reflectare in stiinta dreptului
constitutional sub aspectul cetateniei. Astfel, dreptul la cetatenie este inscris in
Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Art.15 al documentului numit
consfinteste:
1. orice persoana are dreptul la o cetatenie
2. Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de cetatenia sa si nici de dreptul
de a-si schimba cetatenia.
 21

Art.1 al Legii cu privire la cetatenia RM proclama urmatoarele: ,, Cetatenia

RM determina relatiile politice si juridice permanente dintre o P.F si statul RM
care isi gasesc expresia in drepturile si obligatiile lor reciproc.
Legea, de asemenea, stabileste caror persoane li se atribuie apartenenta la
cetatenia RM (art.2):
1. Persoanele care pina la 28 iunie 1940 au locuit pe teritoriul Basarabiei,
nordul Bucovinei, tinutul Herta, al RASSM si urmasii lor, daca la data
adoptarii legii (1991) domiciliau pe teritoriul RM.
2. Persoanele care s-au nascut pe teritoriul RM sau macar unul din parinti,
bunei s-au nascut pe teritoriul sus numit si daca nu sunt cetateni ai altui
stat.
3. Persoanele casatorite pin ala 23 iunie 1990 (suveranitatea) cu cetatenie ai
RM sau cu urmasi ai acestora si persoanele care sau reintors in tara la
apelul Presedintelui RM sau al Guvernului RM.
4. Alte persoane care, pina la adoptarea declaratiei de suveranitate au avut
loc de trai permanent de munca sau o alta sursa legala de existenta.
5. Persoanele care au dobindit cetatenia RM in conformitate cu legea.

Parlamentul RM. Rolul si atributiile lui.

Constitutia RM intr-un titlu distinct titlul III ,,Autoritatile Publice
reglementeaza puterile publice, compententa lor si raporturile dintre ele. El este
structurat in deplina conformitate cu principiul separarii celor 3 puteri:
legislative, executive si judecatoreasca. Principiul separarii puterii in stat nu ne
permite sa vorbim de ,, un organ supreme al puterii de stat. Un asemenea
organ nu exista si nici nu paote sa existe. In aceasta ordine de idei, poate fi
vorba de ,,organele supreme ale fiecariei din aceste puteri: Parlament,
Presedintele RM si Guvernul, Curtea suprema de justitie.
Parlamentul, constituie o institutie publica al carei rol este de a reprezenta
populatia unui stat si, in aceasta calitate, de a exercita prerogrativele prevazute
de Constitutie (art 60).
Parlamentul RM are un dublu rol:
1. De a fi organul reprezentativ supreme al poporului RM;
2. De a fi unica autoritate Legislativa a statului.
 22

Parlamentele existente astazi in sistemele constitutionale ale lumii sunt

formate dintr-o singura camera (unicamerale) fie din 2 camere (bicamerale).
Parlamentul RM este compus din 101 deputati (in timpul de fata 104
deputati) si este parlament unicameral. Organizarea interna a Parlamentului
include: biroul permanent, fractiuni parlamentare, comisii parlamentare.
Biroul permanent este organul de lucru al Parlamentului. El se compune
din deputati, care reprezinta proportional fractiunile parlamentare. Din el fac
parte Presedintele Parlamentului si cei doi vicepresedinti. Biroul permanent
solutioneaza de obicei probleme de ordin organizatoric. Presedintele
Parlamentului se alege pe durata mandatului Parlamentar, prin vot secret, cu
majoritatea voturilor deputatilor alesi. El poate fi revorcat in orice moment prin
vot secret de catre Parlament, cu cel putin 2/3 din voturile tuturor deputatilor.
Fractiunile parlamentare sint alcatuite din cel putin 5 deputati in baza de
liste ale partidelor, organizatiilor social politice si blocurilor
electorale.Fractiunile parlamentare se constituie in termen de pina la 10 zile
dupa constituirea legala a Parlamentului (deputati independenti sau cei care nu
intrunesc cvorunul se pot asocia sau se pot alipi la fractiuni parlamentare).
Comisia parlamentului sunt ca si biroul permanent, organe interne al
parlamnetului. Crearea acestor comisii este determinat de faptul ca multe
probleme necesita o studiere minutioasa. O asemenea studiere este mult mai
minutioasa intr-un organism mai restrins. In Parlamentul RM activeaza 10
comisii permanente, constituite pe domenii specializate: Comisia judiciara;
comisia pentru industrie, economie si privatizare; comisia pentru buget si
finante etc.
Imputernicirile Parlamentare sunt stabilite de Constitutie si ca urmare,
Parlamentul poate solutiona orice problema in masura in care ea nu contravine
Constitutiei (art 66c). Functia legislativa constituie imputernicirea primordiala a
Parlamentului.
Parlamentul RM este ales pentru un mandate de 4 ani, care poate fi prelungit,
prin lege organica, doar in doua cazuri prevazute de Cnstitutie:
In caz de razboi;
Sau de catastrofa.
Parlamentul RM este conceput ca un organ de lucru permanent. Forma
principala de activitate a Parlamentului este sesiunea, sesiunile pot fi atit
ordinare, cit si extraordinare sau speciale. Sedintele Parlamentului sunt publice,
insa Parlamentul poate hotari ca unele sedinte sa fie inchise. Aceasta insa nu
atenteaza la caracterul transparent de activitatea parlamentara.
 23

Guvernul RM. Rolul si atributiile lui.

Guvernul este denumit diferit in constitutiile statelor lumii: cabinet, guvern,
consiliu de ministri.
Guvernul are doua componente, si anume:
Seful guvernului (acolo unde exista);
Ministrii.
Sunt sisteme constitutionale in care nu exista si un sef al guvernului, in care
seful de stat, ca sef al puterii executive, cumuleaza si functia de sef de guvern
(SUA).
In RM exista, o distinctie intre seful statului si seful guvernului, sistemul
executive in RM are un caracter bicefal (dualist). Ca urmare, atit Presedintele
RM cit si Guvernului ii revin anumite atributii ale puterii executive strict
delimitate de constitutie.
Astfel, conform Constitutiei ,,Guvernul asigura realizarea politicii interne si
externe a statului si exercita conducerea generala a administratiei publice
(art.96c). In exercitarea atribitiilor Guvernului se conduce de programul sau de
activitate, Acceptat de Parlament. In conformitate cu Constitutia RM, Guvernul
RM este compus din:
Prim ministru;
Prim viceprim ministru;
Viceprim ministru;
Ministri.
Procedura de constituire si investire a Guvernului incepe prin desemnarea de
catre Presedintele RM a unui candidat pentru functia de prim ministru.
Candidatul pentru functia de prim ministru va cere, in termen de 15 zile de
la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului de
activitate si a intregii liste a Guvernului. Parlamentul acorda incredere
Guvernului, cu votul majoritatii deputatilor. Intrucit Parlamentul se alege pentru
un mandat de 4 ani, rezulta ca si Guvernul se constituie pe acelasi termen.
Guvernul isi exercita atributiile in ziua depunerii juramintului de catre
membrii lui in fata Presedintelui RM.
Ministerele si celelalte autoritati centrale ale administratiei publice constituie
o categorie distincta de organe in cadrul sistemului autoritatilor administratiei
publice. Ele sunt imputernicite sa organizeze executarea si sa execute la concret
legile. Fiind organe de specialitate, ele efectueaza conducerea anumitor ramuri
 24

pe intreg teritoriul statului. Ministerele sint organe de conducere unipersonale.

In fruntea lor sta ministerul care administreaza ramura respectiva si este
responsabil pentru indeplinirea sarcinilor puse in seama ministerului.
Departamentele de pe linga Guvern se formeaza de Parlament, la propunerea
prim ministrului. Departamentele sunt conduse de directori generali, numiti in
functie de catre Guvern.
Guvernul adopta hotariri si emite dispozitii care au un caracter obligatoriu (se
semneaza de prim - ministru). Ele se publica in Monitorul Oficial, cu exceptia
hotaririi si dispozitiilor de uz intern si celor care contin secret de stat.

Autoadministrarea locala a RM
Puterea de stat trebuie circumscrisa unui spatiu si unei comunitati umane. Ca
urmare, ea se resfringe fie asupra intregului teritoriu statal si intregii comunitati
de indivizi ce populeaza acest teritoriu (in cazul puterii de stat centrale), fie
asupra unui teritoriu distinct, limitat si a unei parti a populati ce se afla pe acest
teritoriu (in cazul puterii de stat locale). Administratia publica locala este
autoritatea reprezentativa, organizata de populatia unitatii administrative
teritoriale pentru solutionarea problemelor de importanta locala.
Administratia publica locala se instituie in:
Sate (comune);
Orase (municipii)
Raioane.
Unitatile administrative teritoriale sunt P.J. Ele au denumire, beneficiaza, in
conditiile stabilite de lege, de autonomie financiara si de autonomie in
coordonarea finantelor publice, dispun de patrimoniu si de dreptul de initiative
in administrarea intereselor publice locale.
Organele representative locale, conform legii, sunt:
Consiliile rationale, municipale,orasenesti, comunale (satesti);
Comitetele executive rationale si primariile municipiilor, oraselor si
comunilor.
Autoritatile representative ale administratiei publice locale constituie un sistem
de 2 nivele:
1. Consiliile satesti, orasenesti si primariile satelor si oraselor
2. consiliile rationale si presedintii comitetelor executive rationale,
consiliile municipale si primarii municipale.
 25

Numarul de consilieri ai statelor si oraselor difera de la 9 la 39 iar cei ai

raionului si municipiului difera de la 27 la 39, ei se aleg pe un termen de 4 ani
prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.
Primaria satului, orasului, comitetul executiv raional exercita conducerea
operativ a treburilor publice locale. Componenta primariei, a comitetului
executiv raional este determinate de consiliul respective.

Tema 3: Dispozitiile generale cu privire la dreptul

administrativ.
1. Notiuni generale.
2. Raspunderea administrativa.
Cuvintul administratie isi are originea in limba Latina ,,ad minister ceea ce
inseamna ajutor al cuiva, executant, sub comanda.
Dreptul administrativ, ca asamblu de norme, apare, practic, odata cu statul, pe
cind stiinta dreptului administrativ, inclusiv notiunea dreptului administrativ s-
a confirmat abia la sfirsitul sec.XIX, cind a avut loc separarea administratiei de
constitutional.
Dreptul administrativ foarte des este denumit drept de guvernar. Obiectul de
reglementare a dreptului administrativ il constituie relatiile sociale, care se
formeaza in sfera guvernarii de stat si reprezinta unul din tipurile activitatii de
stat.
 26

Guvernarea ca forma de activitate executiva si de dispozitie a statului este

infaptuita de un sistem de organe speciale organele administratiei publice.
Dreptul administrativ paote fi definit ca o ramura a dreptului public care
reglementeaza relatiile sociale ce iau nastere in cadrul activitatii executive,
desfasurate de organele administratiei publice.
In RM sunt recunoscute doar izvoarele scrise ale dreptului administrative:
1. Constitutia RM;
2. Legile adoptate de Parlament care reglementeaza relatiile sociale in
domeniul administratiei de stat (Legea cu privire la Guvern)
3. Decretele Presedintelui RM
4. Hotaririle si Dispozitiile Guvernului RM.
5. Deciziile si dispozitiile organelor administrative publice.
Dupa caracterul dispozitie normelor de drept administrativ sunt structurate in
trei categorii:
1. Onerative (obligatorii) ele ordona (prescriu) celor carora sunt adresate
sa savirseasca anumite actiuni (ex: normele care obliga cetatenii sa-si
faca viza de resedinta la locul de trai).
2. Prohibitive (interdictorii) stabilesc o interdictie asupra unor actiuni sau
a altora (interzic traversarea strazii in locuri nepravazute pentru aceasta).
3. Permisive normele care dau posibilitatea subiectelor carora sunt
adresate sa savirseaca anumite actiuni, care sunt prevazute in aceasta
norma.
Sanctiunea normei de drept administrativ prevede urmarile juridice care
survin in caz de nerespectare a normei.
In stiinta dreptului administrativ sunt indentificate urmatoarele tipuri de
sanctiuni administrative:
Sanctiunea administrativ disciplinarea (destituirea din functie);
Sanctiunea administrativ conventionale (avertismentul, amenda);
Sanctiunile care prevad actiuni de executare silita, imobilizarea sau
retinerea unei personae de catre lucratorii politiei.
In cadrul statului administrarea publica este realizata prin intermediul mai
multor organe ale administratiei, diverse dupa structura, modul de instruire,
competenta etc. Diversitatea organelor administratiei publice impune
clasificarea acestora conform urmatoarlor criterii:
1. Dupa actiunea administrativ teritoriala si in dependenta de
dimensiunile de activitate:
Centrale (jurisprudent pe tot teritoriul statului)
 27

Locale (activitatea carora se realizeaza in cadrul unitatilor

administrative - teritoriale)
2. In dependenta de modul de instruire, diferentiem:
Organe formate de organele reprezentative ale statului
(GRM, ministerele si departamentele);
Organele formate de insasi organele administratiei de stat
(directiile, sectiile din cadrul ministerelor);
Elective (alese nemijlocit de corpul electoral).
3. In dependenta de caracterul competentei:
Organele de competenta generala la ele se atribuie acele
organe care executa conducerea tuturor domeniilor de
activitate administrativa (GRM).
Organele de competenta speciala (ministerele si
departamentele de ramura).

Raspunderea administrativa
Este o forma a raspunderii juridice conform careia pentru savirsirea unei
contraventii administrative se aplica sanctiuni de reprimare a contravenientului.
Caracterele raspunderii administrative:
Survine numai pentru o cotraventie administrativa, comisa de o
persoana fizica responsabila, care a atins o anumita virsta (au atins
virsta de 16 ani)
Exista o singura grupa de organe speciale (persoane oficiale),
imputernicite sa examineze cazurile cu privire la contraventiuni
administrative.
Pentru savirsirea contraventiunii administrative sunt prevazute
sanctiuni administrative
Procedura de aplicare a sanctiunii administrative este simpla si
operativa.
Contraventia administrativa se considera actiunea sau inactiunea ilegala,
culpabila, ce atenteaza la ordinea de stat sau publica, la proprietatea de stat sau
privata, la drepturile si libertatile cetatenilor, la modul stabilit de administrarea
pentru care legislatia prevede raspunderea administrativa.
Obiectele contraventiei adminstrativa sunt determinate de ,,Codul RM cu
privire la contraventia administrativa, care grupeaza dupa obiectul de gen
contraventile administrative.
 28

In domeniul protectiei muncii si ocrotirii sanatatii

Contraventia ce atenteaza la proprietatea de stat si cea privata
Din domeniul ocrotirii mediului inconjurator, a monumentelor de istorie
si cultura
Din domeniul industriei, folosirii energiei electrice si termice
Din domeniul agriculturii
Din domeniul transportului si al telecomunicatiilor
Din domeniul gospodariei comunale
Contraventia administrativa ce atenteaza la ordinea publica etc.
La aplicarea sanctiunii administrative se tine cont de caracterul contraventiei
comise, de persoana contravenientului, de gradul vinovatiei lui, de starea
materiala, de circumstantele care atenueaza sau organizeaza raspunderea.
Sanctiunea administrative poate fi aplicata nu mai tirziu de 2 luni de la
comiterea contraventiei, iar in cazul contraventiei continue nu mai tirziu de 2
luni de la descoperirea ei.
Daca persoana supusa unei sanctiuni administrative n-a comis in decurs de un
an dupa executarea sanctiunii o nona contraventia administrativa, se considera
ca aceasta persoana n-a fost supusa sanctiunii administrative
Sanctiunile administrative pot fi:
1. principale
2. complimentare (ridicarea contra echivalent)
Codul RM cu privire la contraventia administrativa prevede aplicarea
urmatoarelor sanctiuni administrative:
Avertismentul (caracter educativ)
Amenda cea mai raspindita masura de constructie. Ea se aplica doar ca
sanctiune principala
Ridicarea contra echivalent a obiectului care a constituit instrumental
comiterii sau obiectivul nemijlocit a contraventie administrative
(ridicarea fortata si realizarea lui, cu restituirea sumei obtinute dupa
retinerea cheltuelilor pentru realizarea obiectului ridicat fostului
proprietar)
Privirea de drept special acordat cetateanului respectiv (dreptul la
vinatoare)
Confiscarea obiectului care a constituit obiectul comiterii sau obiectul
nemijlocit al contarventiei(transformarea silita si in mod gratuit a acestui
obiect in proprietatea statului)
 29

Munca corectionala penal (de pina la 2 luni, cu retinerea de pina la 20 %

din salariul in bugetul statului)
Arestul administrativ cea mai severa sanctiune (nu poate fi aplicat de
femeile gravide, femeile copii pin ala 12 ani, colaboratorii de politie,
militarii, persoanele care n-au 18 ani, invalizii de prima si a 2 grupa)
Conform legislatiei in vigoare cazurile cu privire la contraventia administrativa
sunt examinate de:
1. Judecatorii;
2. Organele interne;
3. Organelor departamentelor, inspectoratelor de stat si alte organe sau
personae cu functii de raspindire imputernicite pentru aceasta.
 30

Tema 3: Dispozitii generale cu privire la dreptul de

procedura
civila.
1. Notiuni generale
2. Partile procesului civil, drepturile si obligatiunile
3. Fazele procesului civil.
In literatura juridica s-a aratat ca in statul de drept justitia poate fi privita sub 2
aspecte:
Ca sistem al organelor judecatoresti
Ca activitate desfasurata de aceste organe.
Sarcina de a infaptui justitia intr-un stat de drept revine organelor statului,
special constituite in acest sens.
Constitutia consacra in art.20 al. 1 ,, orice persoana are dreptul la satisfactie
efectiva din partea institutiei judecatoresti competente impotriva actelor care
violeaza drepturile, libertatile si interesele sale legitime, iar in al.2 ,,nici o lege
nu poate ingradi accesul la justitie.
Dreptul personal civil este ramura de drept ce cuprinde totalitatea normelor
juridice care reglementeaza relatiile sociale ce apar intre institutiile de judecata
si participantii la proces in cadrul realizarii justitiei pe cauzele civile.
Obiectul dreptului personal civil il formeaza raporturile juridice ce se
stabilesc intre participantii la proces in cadrul activitatii de examinare si
solutionare a cauzelor civile.
Izvoarle dreptului personal civil:
Constitutia, titlul III,,Autoritatile publice, consacra autoritatii
judecatoresti, cap IX intitulat ,, Autoritatea judecatoreasca
Legile organice si ordinare:
1. Codul de procedura civila 2003
2. Legea contenciosului administrativ, 10 februarie 2000
 31

3. Legea cu privire la statutul judecatorului 20 iulie 1995.

Actele normative subordinate legii.
Legislatia procesual civila in vigoare clasifica toate pricinile civile, examinate
de instantele judecatoresti, in patru tipuri:
1. Procedura contencioasa cea mai importanta si mai des intilnita,
in cadrul careia se examineaza pricini ce nasc din litigiile civile,
locative, familiale, de munca etc.
2. Procedura contenciosului administrative institutia de judecata
examineaza cazuri ce rezulta din rlatii administrativ juridice.
3. Procedura speciala in cazurile cind institutia de judecata
examineaza cauze in componenta carora nu este litigiu de drept,
aceasta apara interesele legitime ale cetatenilor, organizatiilor
stabilind prin hotarirea judecatoreasca anumite fapte juridice,
situatia juridica a persoanei etc. Aceste cauze in functie de
specificul lor sunt atribuite la procedura speciala.
4. Procedura in ordonanta este o procedura simplificata prin care
judecatorul unipersonal emite o dispozitie in baza materialelor
prezentate de creditor privind incasarea de sume banesti sau
revindecarea bunurilor mobiliare de la debitar.

Principiile organizational functionale ale dreptului procesual civil.

1. Principiul infaptuirii justitiei exclusiv in instanta judecatoreasca (art.14
din Constitutie.)
2. Principiul numirii, judecatorului in functie pina la reforma judiciara
judecatorii erau alesi, acuma sunt numiti (art.16 al.2 din Constitutie).
Pentru prima data 5 ani, apoi pina la atingerea plafonului de virsta.
3. Principiul imbinarii unipersonalitatii si colegialitatii completului de
judecata. Pricinile civile in prima instanta se judeca de un singur
judecator sau in mod colegial.
4. Principiul independentei judecatorului si supunerii lui numai legii.
Independenta nu exclude controlul pe care l exercita conducatorul
institutiei asupra activitatii judecatorului, insa acest control trebuie sa
viseze aspecte administrative: prezenta, comportamentul si nicidecum
activitatea de judecata. Un criteriu de baza menit sa asigure independenta
judecatorului este inamobilitatea magistratul este protejat impotriva
revocarii, transferarii sau suspendarii functiei lui sanctionarea
magistratului Consiliul superior al Magistrarii.
 32

5. Principiul desfasurarii procedurii de limba de stat (art.118 din Constitutie)

6. Principiul publicitatii - in toate instantele, sedintele de judecata sunt
publice (nu se admit minorii de pina la 16 ani daca nu sunt citati in
calitatea de participant la proces sau de martor. Exceptii: in scopul
protejarii informatiei ce constituie secret de stat, taina comerciala etc,
aspectele intime ale persoanei, lizeaza onoarea si reputatia profesionala
etc. Hotaririle instantei de judecata in toate cazurile se pronunta public.
7. Principiul disponibilitatii. Acest principiul comporta urmatoarele drepturi:
Dreptul persoanei interesate de a porni sau nu un proces civil. De
regula, instanta nu se investe din oficiu
Dreptul de a determina limitele cererii de chemare in judecata sau
ale apararii.
Dreptul de a renunta la judecata sau a stinge litigiul printr-o
tranzactie
Dreptul la atac
Dreptul de a cere executarea hotaririlor judecatoresti.
8. Principiul contradictorialitatii in temeiul acestui principiu, partile pot
formula cereri, propune si solicita probe si pot pune concluzii cu privire
la problemele de fapt si de drept de care depinde justa solutionare a
litigiului.
9. Principiul oralitatii se aplica procedura orala (se considera mai optima
cea mixta).
10. Principiul nemijlocirii si continuitatii.
Examinarea nemijlocita a dovezilor in sedinta de judecata
Examinarea dovezilor de catre acelasi complet de judecata (cind se
inlocuieste judecatorul dezbaterile judiciare se iau de la inceput).
Exceptii:
Institutia de judecata:
De drept comun
Economice.
Institutia de drept comun
Judecatoriile
Curtile de Apel
Curtea suprema de Justitie
Institutii aconomice
Judecatoriile economice
 33

Curtile de Apel economice

Curtea suprema de Justitie.

2. Partile procesului civil

Partile sunt participantii de baza la procesul civil.
Partile in procesul civil sunt perosanele care participa in nume propriu la
apararea drepturilor si intereselor personale avind interes material si procesual.
Altfel spus, partile sunt subiesti ai raportului material litigios.
Litigiul de drept dintre parti se solutioneaza de instanta de judecata cu
garantii juridice maxime de examinare justa.
Obiect al activitatii instantei de judecata serveste raportul juridic material
litigious. Acest raport demonstreaza existenta componentei subiectilor in cauza
concreta de litigiu in care obligatoriu actioneaza doua parti intre care a aparut
un litigiu de drept.
Pentru a participa la activitatea judiciara este necesara doar afirmarea unui
interes propriu in confruntare cu o alta persoana fizica sau juridica. Persoana
care solicita protectia instatntei pentru apararea unui drept sau interes legitim
poarta denumirea de reclamant. Persoana chemata sa raspunda pentru pretinsa
incalcare a dreptului se numeste parit sau reclamat.
Partile se bucura de drepturi procedurale egale.
Partile au urmatoarele drepturi: pot sa ia cunostinta de materialele din dosar, sa faca
extrase din ele, sa scoata copii, sa propuna recuzari, sa prezinte probe, sa participe la
cercetarea probelor, sa puna intrebari altor participanti la proces, martorilor si
expertilor, sa formuleze cereri, sa dea instantei explicatii verbale si scrise, si alte
drepturi prevazute de art 56 C.P.C.
Conform art. 60 C.P.C., in afara de drepturile aratate n art. 56 din C.P.C., reclamantul
are dreptul sa modifice temeiul sau obiectul actiunii, sa mareasca sau sa reduca
cuantumul pretentiilor n actiune sau sa renune la actiune. Paritul are dreptul sa
recunoasca actiunea. Partile pot inceta procesul printr-o tranzactie.
Potrivit act. 61 C.P.C, partile sunt obligate sa se foloseasca cu buna-credinta de
drepturile lor procedurale. Instanta judecatoreasca pune capat oricarui abuz de aceste
drepturi daca prin abuz se urmareste tergiversarea procesului sau inducerea sa in
eroare.
Frecvent vom intilni n judecarea pricinilor civile un reclamant si un pirit, un creditor si
un debitor etc; se poate insa ca in acelasi proces sa fie mai multi reclamanti sau mai
multi piriti.
 34

Situatia in care procesul civil se desfasoara intre mai multi reclamanti si piriti poarta
denumirea de coparticipare procesuala.
Scopul coparticiparii procesuale este solutionarea unui litigiu fata de mai multi subiecti
de drept
Temeiul coparticiparii este ca subiectii care trebuie sa participe drept coreclamati sau
copiriti sunt legati cu raportul material litigios.
Legislatorul imparte coparticiparea in doua categorii: coparticipare procesuala
obligatorie coparticiparie procesuala, coparticipare facultativa.
Sediul materiei coparticiparii obligatorii l constituie art. 62. Astfel, o actiune poate fi
intenta n comun de mai multi reclamanti sau mpotriva mai multor pititi.
Coparticiparea procesuala se admite daca:
a) obiectul litigiului l constituie drepturile i obligaiile comune mai multor reclamani
sau pri;
 35

DREPTUL DE PROPRIETATE ASUPRA BUNURILOR

IMOBILE.
Proprietatea este, atit in sens economic, cit si in sens juridic expresia suprema a
accesului oamenilor la posesia, folosinta si dispozitia bunurilor. Pornind de la aceast
idee, proprietatea a facut de-a lungul anilor obiectul unor nflacarate si seculare
controverse, care pot fi circumscrise in sfera a doua mari orientri sau curente.
Una dintre orientari a fost elaborata de sustinatorii comunitatii de bunuri sau
proprietatii colective. Printre primii care au avansat aceasta idee a fost Platn,
dezvoltata mai apoi de catre utopistii Renasterii, Tomas Morus i Campanella. Mai
tirziu Marx i Engels au formulat atacuri deosebit de dure impotriva dreptului de
proprietate privata, ca fiind generator de exploatare a omului de catre om. Ei au
sustinut necesitatea obiectiva a comunizarii bunurilor, mai ales a mijloacelor de
productie.
Cel de-ai doilea curent este reprezentat de aparatorii proprietatii private, cum au fost
Aristotel, Auguste Comte i altii. Ei au tinut sa sublinieze avantajele proprietaii
private, ca instrument si stimul economic, garantie a libertatii individuale i familiale,
izvor de bogatie, bunastare sociala.
Ambele aceste conceptii si-au pus amprenta asupra doctrinei juridice si, mai ales, au
influentat activitatea de elaborare a normelor juridice si incercarile de formulare a
definitiei dreptului de proprietate in majoritatea tarilor occidentale atit doctrina juridica
cit si legislatia au formulat definitii ale dreptului de proprietate, avind ca premisa
principala faptul ca el constituie unul dintre drepturile fundamentale ale omului,
garantie a libertatii de initiativa privata i actiune, conditie indispensabila a unei
economii de piata sanatoasa. Astfel, Codul civil francez (1804) i Codul civil austriac
(1812) definesc dreptul de proprietate prin enumerarea completa a celor trei
prerogative juridice recunoscute i garantate proprietarului: posesia, folosinta i
dispozitia in codurile civile adoptate mai tirziu, definitiile legale ale dreptului de
proprietate sunt formulate in asa fel incit, sa se sublinieze faptul ca atributele din
continutul sau sunt recunoscute si pot fi exercitate numai potrivit legii i subordonate
binelui comun. De exemplu, art. 403 al Codului civil german defineste dreptul de
proprietate ca fiind puterea de a dispune de un lucru in limitele ordinii publice" sau
art. 480 al Codului civil romin proprietatea este dreptul pe care 3 are cineva de a se
bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate
de lege". Totusi, dupa parerea personala, aceste definitii sunt incomplete, fiindca la
formularea lor trebuia sa se porneasca de la continutul juridic al dreptului de
proprietate, alcatuit din suma de atribute recunoscute proprietarului in ceea ce priveste
 36

legislatia Republicii Moldova Codul civil al Republicii nu ne da o definitie a dreptului

de proprietate, ci doar expune atributele care fac parte din continutul lui in schimb
referitor la definirea dreptului de proprietate n literatura de specialitate parerile sunt
impartite. Spre exemplu, unii autori definesc dreptul de proprietate ca fiind acel drept
real, care confera titularului posibilitatea de a ntrebuinta bunul conform naturii ori
destinatiei sale, de al folosi si a dispune de el n mod exclusiv si perpetuu, in cadrul si
cu respectarea legislatiei. Alti autori formuleaza definitia dreptului de proprietate
pornind de la pozitia specifica a proprietarului si anume dreptul de proprietate este
acel drept real care confera titularului atributele de posesie, folosinta si dispozitie
asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita n plenitudinea lor in
putere proprie si in interesul sau propriu, cu respectarea normelor juridice in vigoare.
Prima definitie o consider incompleta deoarece imputernicirile proprietarului,
enumerate in aceasta definitie, pot apartine si altor persoane decit proprietarul bunului,
de exemplu posesia i folosinta arendasului asupra bunului arendat, ba chiar si mai
mult arendasul avind in unele cazuri si un drept de dispozitie, cum ar fi subarendarea
(atunci cind este prevazut expres in contract). Anume din a doua definitie se desprinde
si se determina pozitia specifica a proprietarului in raport cu situatia oricarei persoane,
care exercita prerogativele proprietatii in temeiul unor drepturi subiective asupra unuia
si aceluiasi bun.
Codul civil al Republicii Moldova nu relateaza nimic despre aceste elemente
exercitarea dreptului de proprietate in putere proprie si interes propriu - care
caracterizeaza dreptul de proprietate si care delimiteaza imputernicirile proprietarului
de cele ale altor persoane. In schimb aceste elemente sunt enumerate expres in
Hotarirea Curtii Constitutionale nr. 110 din 25.01.1996, cu modificarile operate prin
Hotrirea nr. 183 din 21.02.1996.
Dreptul de proprietate este dreptul real cel mai deplin, deoarece este singurul drept
subiectiv, care confera titularului sau trei atribute: posesia, dispozitia si folosinta,
atribute pe care le gasim reflectate in art. 315 al.l al Codului civil, el constituind baza
intregului sistem al drepturilor reale.
Posesia consta in posibilitatea proprietarului de a stapini bunul ce-i apartine in
materialitatea sa, comportindu-se fata de toti ceilalti ca fiind titularul dreptului de
proprietate. Din aceasta definitie se poate concluziona ca posesia este un mijloc
indispensabil fiecarui proprietar pentru a-si realiza scopul sau, adica utilizarea
economica a proprietatii sale. Aceasta definitie este intilnita in doctrina romineasca,
insa specialistii rusi definesc posesiunea ca fiind un atribut al dreptului
de proprietate bazat pe lege, care da persoanei posibilitatea de a avea la sine bunul i de
a-1 ntrebuinta n gospodaria sa. Orice proprietar trebuie s aiba posibilitatea materiala
 37

de a se folosi de bunul avut in proprietate, in caz contrar proprietatea ar ramne doar o

simpla utopie.
Folosina confera proprietarului facultatea de a ntrebuinta bunul sau, culegind sau
percepind in proprietate toate fructele pe care acesta le produce . fie ca sunt naturale,
industriale, sau civile. De asemenea, prin folosinta se ntelege si posibilitatea
proprietarului de a sustrage din bun calitatile utile ale acestuia in scopul satisfacerii
necesitatilor sale materiale i culturale. Codul civil nu defineste nici unul din atributele
dreptului de proprietate, in schimb, referindu-se la dreptul de folosinta, a specificat, in
art. 315 alin 4: Dreptul de folosinta include si libertatea de a nu folosi bunul. Acest
lucru a fost stipulat expres in lege pentru prima data.
In ceea ce priveste dispozitia, acest atribut este alcatuit din dreptul de dispozitie
materiala si dreptul de dispozitie juridica.
Dispozitia materiala presupune posibilitatea proprietarului de a dispune de substanta
bunului, adica de a-1 transforma, consuma sau distruge, desigur toate acestea cu
respectarea reglementarilor legale in vigoare.
Dispozitia juridica consta in posibilitatea proprietarului de a instraina dreptul de
proprietate, adica de a dispune liber de bunul avut in proprietatea sa, cu respectarea
regimului juridic stabilit de lege. Dreptul de dispozitie este unul dintre cele mai
importante atribute ale proprietarului. Anume prin el proprietarul se deosebete in mare
masura de alti proprietari titulari (in unele cazuri si acestia din urma pot dispune de
bunuri, dar cu o singura conditie: aceasta imputernicire sa fie data de catre proprietarul
bunului).

Caracterele dreptului de proprietate.

La fel ca alte drepturi subiective, dreptul de proprietate prezinta mai multe
caractere proprii, care il deosebesc de toate celelalte drepturi reale. Astfel, dreptul de
proprietate este: absolut, exclusiv i perpetuu. Caracterul bsolut dreptului de proprietate
rezulta chiar din dispoziiile Codului civil proprietarul lucrului se bucura si dispune de
acesta in mod exclusiv si absolut". Anume acest caracter confera titularului puteri
nelimitate n privinta folosirii economice a lucrului, precum si in ceea ce priveste
soarta juridica a acestuia. Dreptul de proprietate este
un drept exclusiv . fiindca doar el confera titularului sau plena potestas", adica toate
cele trei atribute: posesia, folosinta si dispozitia. Asadar, acest caracter lipseste atunci
cind asupra bunului respectiv se constituie drepturi reale dezmembraminte ale
proprietatii. Dreptul de proprietate este un drept perpetuu
si transmisibil. Prin perpetuitatea dreptului de proprietate se ntelege faptul ca este
nelimitat in timp si dureaza atita timp cit exista bunul care face obiectul sau. De
 38

asemenea, el nu se pierde prin neuz. decit prin situatii expres prevazute de lege, cum ar
fi, prescriptia achizitiva in cazul imobilelor si prescriptia extinctiva in cazul mobilelor.
De regula, actiunea in revendicare a dreptului de proprietate este
imprescriptibila. Dreptul de proprietate poate fi transmis, prin acte intre vii, fie cu titlu
oneros, fie gratuit, ba mai mult decit atit, transmiterea lui este inevitabila si obligatorie
pentru cauza de moarte.
Un alt caracter, care in literatura de specialitate este putin reflectat, dar in schimb
este prevazut atit in Codul civil cit si in Constitutia Republicii Moldova este caracterul
inviolabil al dreptului de proprietate. Consider ca acest caracter sustine si intareste
caracterul absolut al dreptului de proprietate. Art. 316 al Codului civil prevede:
proprietatea este in conditiile legii inviolabila". Cu alte cuvinte dreptul de proprietate
poate fi ncalcat de nimeni. Aceasta interdictie se
impune si statului cu aceeasi forta. De la aceasta regula exista si citeva exceptii i
anume:

bunurile imobile aflate in proprietatea privata pot fi expropriate, in conditiile

legii, numai pentru cauza de utilitate publica pentru o dreapta si prealabila
despagubire, exceptie stipulata n art. 316 al. 1 Codului civil;
pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi solul oricarei
proprietati imobiliare, cu obligatia despagubirii proprietarului art.316,al.2 al
Codului civil;
bunurile dobindite ilicit precum si cele destinate sau folosite pentru savirsirea de
contraventii sau infractiuni pot fi confiscate de catre stat.
Caracterul ilicit al dobindirii bunurilor se prezuma. Conform art.9, al.l din
Constitutia Republicii Moldova, proprietatea este publica si privata. In legislaia
Republicii Moldova notiunea de proprietate publica nu este corect extinsa asupra
tuturor bunurilor ce apartin statului sau unitatii administrativ teritoriale. Din
categoria de bunuri publice fac parte acele bunuri care apartin tuturor si prezinta un
interes deosebit pentru societate, sunt de uz general si necesita a fi protejate si pastrate
pentru generatiile viitoare. Aceste bunuri sunt date doar in gestiune statului si unitatii
administrativ teritoriale, in dependenta de interesul pe care-1 prezinta i nu pot fi
transmise particularilor in proprietate. Toate celelalte bunuri pe care le are statul sau
unitatile administrativ teritoriale sunt proprietate privata ale acestora. Astfel,
totalitatea bunurilor statului si unitatilor administrativ teritoriale cuprinde domeniul
public si domeniul privat. Bunurile din domeniul public sunt inalienabile,
 39

imprescriptibile si insesizabile, ele pot fi doar concesionate, transmise in folosinta sau

arenda.
In ceea ce priveste proprietatea privata, este de menionat ca aceste bunuri pot
apartine oricarui subiect de drept, inclusiv statului si unitatii administrativ -teritoriale.
Dreptul de proprietate asupra unui lucru poate apartine unui subiect de drept sau
mai multora, in acest din urma caz, fiind vorba de proprietate comuna sau
coproprietate. Conform art. 345 alin. (1) al Codului Civil, proprietatea comuna se
clasifica in:
1. proprietate comuna pe cote parti caracterizata prin delimitarea cotei
fiecarui proprietar;
2. proprietatea comuna in devalmasie - caracterizata prin faptul ca dreptul nu
este impartit in cote parti.
Coproprietatea pe cote - parti poate fi la rindul ei obisnuita, sau fortata si perpetua.
Cea obisnuita poate inceta oricind, la dorinta coproprietarilor, prin partajarea bunului
comun, spre deosebire de cea fortata, care nu poate inceta la voina partilor, aceasta
fiind determinata de destinatia bunului ori impusa de lege. Si, deoarece, privitor la
modurile de dobindire a dreptului de proprietate voi face referire in capitolul urmator,
la moment ma voi reduce doar la enumerarea lor. Art.320 al. (2) si (3) din Codul civil
al Republicii Moldova prevede ca dreptul de proprietate se poate dobindi, in
conditiile legii, prin ocupatiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum
si prin hotarire judecatoreasca atunci cind aceasta este translativa de proprietate". In
anumite cazuri prevazute de lege, proprietatea se poate dobindi prin efectul unui act
administrativ.

DEZMEMBRIMINTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE SI ALTE

DREPTURI PATRIMONIALE CA OBIECTE DE INREGISTRARE IN
CADASTRU.

Dupa cum m-am referit si putin mai sus dreptul de proprietate este dreptul real cal
mai deplin, conferind titularului sau cele trei atribute: posesia, dispozitia si folosinta.
Exista insa si situatii, cind unele dintre atributele proprietarului sunt desprinse din
continutul juridic al dreptului sau, alcatuind un alt drept real principal, care este
independent si opozabil tuturor, inclusiv si proprietarului in acest mod, se realizeaza
ceea ce in literatura de specialitate se numeste dezmembrarea dreptului de
proprietate.
De catre specialistii din domeniu au fost date mai multe definitii
dezmembramintelor dreptului de proprietate, dar cea mai complexa o consider
urmatoarea: ndezmembramintele dreptului de proprietate sunt acele drepturi
 40

reale principale derivate asupra bunurilor altuia, opozabile tuturor, inclusiv

proprietarului, care se constituie sau dobindesc prin desprinderea ori limitarea
unor atribute din continutul juridic al dreptului de proprietate". Din aceasta
definitie se deduce faptul ca proprietarul nu mai are posibilitatea, ca prin vointa si
puterea sa proprie, sa retraga sau stinga dreptul real respectiv. Dimpotriva, el este tinut
sa faca nimic, de natura a aduce atingere sau a mpiedica exercitiul liber si nestingherit
al acelui drept. intre proprietar si titularul dezmembramintului se nasc raporturi de
drept civil, in care partile au intotdeauna o pozitie de egalitate juridica.
Conform legislatiei in vigoare dezmembramintele dreptului de proprietate sunt
urmatoarele:
dreptul de uzufruct;
dreptul de uz;
dreptul de abitatie;
dreptul de servitute;
dreptul de superficie.
Art. 395 al Codului civil prevede ca uzufructul este dreptul unei persoane
(uzufructuar), de a folosi pentru o perioada determinata sau determinabila bunul altei
persoane (nudul proprietar), de a culege fructele bunului intocmai ca proprietarul,
insa cu indatorirea de a-i conserva substanta. Uzufructul mpreuna cu uzul si abitatia,
care sunt specii reduse de uzufruct, se numeau in antichitate si se mai numesc in unele
tari (Canada, Ucraina, Rusia etc.) servituti personale. Dreptul privat roman a cunoscut
doua categorii mari de servituti: servitutile prediale si servitutile personale. Denumirea
de servituti prediale provine de la latinescul predium (mosie, fond), aceasta pentru ca
ele se refera la terenuri sau la alte bunuri imobile legate in mod durabil de acestea.
Denumirea de servituti personale provine de la caracterul personal al acestora.
Servitutile personale nu presupuneau existenta a doua lucruri mobile si imobile, ci
existenta a doua persoane care aveau drepturi asupra acestui lucru. Uzufructul se
considera cel mai larg drept de folosinta a bunurilor straine, deoarece uzufructuarului i
se permitea practic sa se foloseasca concomitent de doua drepturi de folosinta:
folosinta nu numai de bun, dar si de fructele acestuia. Astazi, legislatia Republicii
Moldova a reconoscut uzufructului, uzului si abitatiei calitatea de drepturi reale si, nici
intr-un caz nu trebuiesc confundate cu servitutea, care la rindul ei este tot un drept real
dezmembramnt al dreptului de proprietate.
Caracterele juridice ale dreptului de uzufruct sunt:
este un drept asupra bunului sau bunurilor aflate n proprietatea altuia;
este un drept real, fiind opozabil tuturor;
 41

este un drept temporar: daca titularul sau este o persoana fizica, el poate fi cel
mult viager, iar atunci cind este o persoana juridica, durata lui in timp nu poate
depasi 30 de ani (art. 387 CCRM);
dreptul de uzufruct este intransmisibil, in sensul ca el nu poate trece de la
uzufructuar la o alta persoana prin acte juridice sau prin succesiune (art. 398 al.
(1) al Codului civil)
Dreptul de uzufruct prezinta, in acelasi timp, atit avantaje, cit si dezavantaje
economice. Dintre avantaje se pot mentiona urmatoarele:

este un mijloc comod pentru proprietar, ca prin intermediul altuia, sa conserve si

exercite posesia si folosinta asupra bunului;
uzufructul cu titlu oneros este un mijloc de obtinere a unor venituri pentru
proprietar;
datorita caracterului temporar al uzufructului, proprietarul este sigur ca intr-un
anumit moment, dreptul sau de proprietate se va completa cu atributele de
posesie si folosinta, devenind din nou deplin.
Referindu-ma la dezavantaje, cred ca cel mai mare ar fi faptul ca uzufructuarul,
avind un drept temporar, adeseori, urmareste sa obtina pentru el toate atuurile din
bunul respectiv, care pot avea ca efect degradarea bunului si prin consecinta
proprietarul se poate dezinteresa de acest bun. Aceasta ar putea duce la degradarea sau
disparitia bunului si, pe cale de consecinta, la o pierdere economica pentru proprietar si
chiar pentru societate.
Dreptul de uz si abitatie reglementate in art. 424-427 CCRM, sunt niste varietati ale
dreptului de uzufruct, care se particularizeaza prin faptul ca titularul are recunoscute
atributele de posesie si folosinta asupra bunului altuia, dar numai in limitele satisfacerii
nevoilor lui si ale membrilor familiei sale. Dreptul de uz poate avea ca obiect orice
bun, mobil sau imobil, care se afla in circuitul civil. Atunci cnd dreptul de uz are ca
obiect o casa de locuit sau o locuinta, dreptul care ia nastere este dreptul de abitatie.
Dreptul de uz si de abitatie nu poate fi cedat, iar bunul care face obiectul acestor
drepturi nu poate fi nchiriat sau arendat.
Conform dispozitiilor legale in vigoare, servitutea este sarcina care greveaza un
imobil (terenul aservit) pentru uzul si utilitatea imobilului unui alt proprietar (terenul
dominant). Dreptul de servitute are urmatoarele caractere:
servitutea este un drept imobiliar, deoarece se constituie numai in folosul si
sarcina unor bunuri imobile prin natura lor;
servitutea este un drept perpetuu, fiindca se mentine atita timp cit exista cele
doua imobile si situatia care a determinat constituirea ei;
 42

servitutea este indivizibila, adica profita intregului fond dominant

si greveaza in intregime fondul aservit. Schimbarea proprietarului
terenului aservit sau al terenului dominant, precum si impatirea
terenurilor, fiu afecteaza dreptul de servitute.
Servitutile pot fi stabilite in trei moduri: prin titlu, prin destinatia
stabilita de proprietar si prin uzucapiune. Actul juridic, prin care se
instituie servitutea, se
incheie in forma autentica si este opozabila tertilor doar dupa inscriere
in registrul bunurilor imobile.
Superficia este dreptul real imobiliar, de a folosi terenul altuia, in vederea
edificarii si exploatarii unei constructii, deasupra si sub acest teren, sau a exploatarii
unei constructii deja existente. Asa cum rezulta din aceasta definitie, in cazul
dreptului de superficie se suprapun doua drepturi de proprietate:
dreptul de proprietate al superficiarului asupra constructiei si dreptul de
proprietate asupra terenului, al carui titular este o alta persoana.
Caracterele dreptului de superficie:
este un drept real imobiliar, avind ca obiect ntotdeauna un bun
imobil;
este un drept perpetuu, in sensul ca exista atita timp cit dureaza
constructia ce se afla in proprietatea altei persoane, decit
proprietarul terenului, el nu se stinge prin neexecutare;
este un drept imprescriptibil extinctiv, deoarece actiunea in
revendicare a acestui drept poate fi introdusa oricind, pina la
stingerea insusi a dreptului de superficie.
Superficia se constituie pe un termen de 99 ani, daca nu a fost stabilit
de catre parti un alt termen (art.444 Codul civil). Dreptul de superficie
se naste in temeiul unui act juridic sau a legii si este opozabil tertilor din
momentul inscrierii in registrul bunurilor imobile.
Conform art.4 din Legea cadastrului bunurilor imobile alte drepturi
patrimoniale care se supun inregistrarii in cadastru sunt:
dreptul de gestiune economica;
dreptul de administrare economica;
dreptul de folosinta;
ipoteca;
servitutile;
dreptul de administrare fiduciara.
 43

Dreptul de gestiune este dreptul de administrare a unor bunuri sau a unui patrimoniu
al unei persoane de catre reprezentantul acestui, sau altfel spus indeplinirea de catre o
persoana (girant) a unor acte juridice sau actiuni materiale in interesul unei terte
persoane. Dreptul de gestiune il intilnim atit la persoane fizice si juridice cit si la
autoritatile publice. Dreptul de gestiune al autoritatilor publice este dreptul de
exercitare a dreptului de proprietate a autoritatilor publice asupra patrimoniului public.
Acest drept se realizeaza prin intermediul a celor trei elemente ale dreptului de
proprietate: posesia, folosinta si dispozitia (administrarea). in multe cazuri
administrarea si dispozitia sunt considerate identice, dar ele se deosebesc totusi, in
dependenta de gradul de realizare a dreptului de proprietate, adica dreptul de dispozitie
este mai larg decit dreptul de administrare. Astfel, dreptul de dispozitie consta in
determinarea destinului bunurilor si este realizat de catre proprietar. Administrarea se
realizeaza doar in limitele acordate de proprietar altor persoane. Dreptul de
administrare este specific pentru organele de stat, organele administratiei publice si
toate categoriile de persoane juridice. Dreptul de administrare poate fi realizat, doar
avind bunurile in posesie.
In conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare gestioneaza cu dreptul de
proprietate publica statul si unitatile administrativ-teritoriale (raion, municipiu, oras).
Gestionarea domeniului public de interes national se face de catre organele prevazute
de lege(ministere, departamente etc) iar gestionarea domeniului public de interes local
se face de catre primarii si consilii locale.
Reiesind din cele expuse anterior, putem deduce ca desi prin lege sunt acordate
foarte multe posibilitati autoritatilor locale de orice nivel, este necesar ca aceste
posibilitati sa fie diferentiate, in dependenta de domeniile in care sunt plasate bunurile
cu care se gestioneaza.

Dreptul de administrare fiduciara este dreptul unei persoane (fondator al

administrarii, fiduciarii) de a preda in administrare fiduciara celelalte parti
(administratorul fiduciar) un bun sau o universalitate de bunuri, iar aceasta din urma se
obliga sa administreze patrimoniul in interesul fondatorului administrarii.
Fiduciarul se obliga sa administreze patrimoniul in interesul fondatorului administrarii.
In cazurile cind administrarea fiduciara a patrimoniului se constituie pe motive
prevazute de lege, drepturile fondatorului apartin autoritatii tutelare sau unei alte
persoane mentionate de lege. Poate fi dat in administrare fiduciara orice bun, inclusiv o
universalitate de bunuri, atit existente la momentul incheierii contractului, cit si cele
dobindite in viitor, inclusiv bunurile dobindite de administratorul fiduciar in exercitarea
contractului. Patrimoniul dat in administrare fiduciara include si bunurile care, in
 44

calitate de echivalent sau in urma unor acte juridice, iau locul bunurilor originale (art.
1055, alin. (2) al Codului civil).
Dreptul de folosinta care se inregistreaza in cadastru include: dreptul de folosinta
nelimitat, dreptul de arenda pe un termen mai mare de trei ani, dreptul viager de
posesiune dobindit prin mostenire , dreptul viager de folosinta asupra unei case
(incaperi), dreptul de folosinta cu titlu gratuit asupra unei incaperi (locative sau
nelocative).
Ipoteca este un drept real accesoriu acordat de debitor creditorului asupra unor
bunuri pentru garantarea executarii unor obligatii determinate. Ipoteca face parte din
categoria gajului nregistrat si in acest caz obiectul gajului ramine in posesiunea
debitorului gaj ist sau a uni ter care acioneaz n numele debitorului gajist.
La categoria contractelor de gaj nregistrat se raport:
ipoteca - n care drept obiect al contractului este bunul imobil (pmntul,
cldirile, construciile);
ipoteca de ntreprinztor contractul n care obiect al gajului servete
patrimoniul ntreprinderii, inclusiv fondurile fixe i circulante, alte bunuri
i drepturi patrimoniale reflectate n bilanul ntreprinderii;
contractul de gaj al mrfurilor care se afl n circulaie sau n proces de
prelucrare;
contractul de gaj al bunurilor imobile i mobile i al drepturilor
patrimoniale asupra acestora, pe care debitorul gajist le va dobndi n
viitor.
Contractul de ipotec a bunului nu limiteaz pe deplin posibilitatea de a
nstrina bunul sau de a-1 ipoteca n mod repetat. Aceste acte se pot efectua cu
acceptarea prealabil a creditorului gajist. Contractul de ipotec se ncheie n
form autentic, nerespectarea formei atrage nulitatea contractului. Ipoteca se
nregistreaz conform legislaiei privind cadastrul bunurilor imobile la organul
cadastral teritorial n a crui raz teritorial este amplasat bunul imobil ipotecat.
Contractul de gaj se prezint, pentru nregistrarea ipotecii, n termen de 3 luni
de la data ncheierii lui. Nerespectarea termenului atrage nulitatea contractului
de gaj.
 45

Dreptul familiei - BSD

Obiectul dreptului familiei.
ncheierea i desfacerea (ncetarea) cstoriei.
Regimul patrimonial al bunurilor soilor.

1. Obiectul dreptului familiei.

Dreptul familiei, ca oriice alt ramur de drept, reprezint unitatea mai multor
instituii juridice strns legate ntre ele prin obiectul lor i prin anumite principii
i metode comune: instituia cstoriei, rudeniei, filiaiei, adopiei etc.
innd seama de cele expuse mai sus, putem defini dreptul familiei cu fiind
totalitatea normelor juridice care reglementeaz relaiile personale
nepatrimoniale i patrimoniale ce rezult din cstorie, rudenie, nfiere, precum
i alte relaii sociaTesimilare celor familiale ce se stabilesc ntre subiectele de
drept familial aflate p poziii de egalitate.
Considerm c definiia dat cuprinde toate elementele caracteristice dreptului
familiei i anume:
dreptul familiei este o ramur a sistemului de drept din ara noastr, adic o
totalitate de norme juridice. Normele juridice aplicate n dreptul familiei n
majoritatea lor sunt imperative i mai puin dispozitive. Ele sunt cuprinse n
izvoarele dreptului familial (Constituie, Codul familiei i alte acte normative),
acestea formnd coninutul dreptului familiei;
al doilea element al definiiei dreptului familiei l constituie obiectul
reglementarii. Dup cum reiese din definiie dreptul familiei reglementeaz
relaiile familiale, adic relaiile personale nepatrimoniale i patrimoniale ce
rezult din cstorie, rudenie, nfiere, ct i raporturile asimilate de lege, sub
anumite aspecte, cu raporturile de familie;
cel de-al treilea element se refer la subiectele relaiilor de familie. Subiectele
dreptului familiei necesit o calitate special- cea de so, printe, copil, rud.
Aa dar, acestea pot fi: soi sau foti soi, prini i copii r frai i surori, nepoi
i bunei, copil i educator, tutore, curator, autoritate tutelar etc.
i n sfrit, al patrulea element al definiiei se refer la poziia juridic a
subiectelor dreptului familial de egalitate juridic, prin care se nelege c una
din pri nu se subordoneaz celeilalte, adic n raportul juridic de drept
familial prile se afl pe poziie de egalitate juridic.
Termenul "dreptul familiei" poate fi ntlnit i n alte sensuri: "dreptul familiei"
- ca tiin; "dreptul
 46

familiei" - ca obiect de studiu.

Art. 49 Constituia RM stipuleaz c statul faciliteaz prin msuri economice i
prin alte msuri formarea familiei i ndeplenirea obligaiilor cei revin. De aici
rezult c sarcinile dreptului familiei sunt:
ntrirea continuie a familiei i dezvoltarea ei
protecia familiei i a copilului
ocrotirea drepturilor familiale
educarea copiilor n scopul crerii simului de rspundere fa de familia
i societatea
Caracteristic pentru un principiu fundamental de drept familial este faptul c el
guverneaz toate
regulile de drept familial.
Astfel principiile dreptului familiei sunt urmtoarelel:
1.Principiul ocrotirii familiei din partea statului
Statul este obligat s ia msuri pentru ca orice om s aib un nivel de trai
decent, care s-i asigure sntatea i bunstarea, Iui i familiei Iui, cuprinznd
hrana, mbrcmintea, locuina, ngrijirea medical, precum i serviciile sociale
necesare. Cetenii au dreptul la asigurare n caz de omaj, boal, invaliditate ,
vduvie, btrnee sau n celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de
subzisten n urma unor mprejurri independente de voina lor (art.47 din
Constituie).
2.Principial Monogamici
Conform acestui principiu, cetatenii RM pot sa fie concomitent numai intr-o
singura casatorie, care este inregistrata in modul si ordinea stabilita de
lege.Art.15 alin.1 lit. A C.F. prevede expres ca, nu se admite casatoria intre
persoane dintre care cel putin una este deja casatorita.
3.Principiul liberului consimtamint la casatorie
Art.48 Constitutia RM ,,Familia se intemeiaza pe casatoria liber consimtita
intre barbat si femeie care este sustinuta de prevederile art 11 CF: ..pentru
incheirea casatoriei este necesar consimtamintul recipric, neviciat exprimat
personal si neconditionat al barbatului si femeii care se casatoresc... Viitorii
soti trebuie nu numai sa cunoasca, sa doreasca in mod liber si sa evalueze
principalele responsabilitati matrimoniale, ci tot odata sa fie capabil sa si le
asume.
4.Principiul egalitatii in relatiile familiale
In timpul casatoriei sotul si sotia au drepturi si responsabilitati egale in cadrul
familiei. Acest statut de egalitate se extinde asupra oricarei schimbari produse
 47

in relatia celor doi, ea continua sa fie valabila in cazul unor aranjamente privind
separarea legala sau desfacerea casatorie, tutela copilului, dreptul la vizite,
pierderea sau recuperarea autoritatiik parintesti si este recunoscut atit de dreptul
international si de cel national, cit si de dreptul canonic.
5.Principiul prioritatiei educatiei copilului in familie
Familia este cea mai importanta celula a influentei sociale asupra formarii
personalitatii copilului: anume aici crescind, copilul isi formeaza pentru prima
data deprinderile elementare de munca; insuseste valorile si normele de
comportare recunoscute de toti;
Invata limba si normele de gindire care ii dau posibilitatea de a se familiariza
cu valorile general- umane ale culturii; anume aici el incepe sa-si formeze o
anumita intelegere a vietii ca fenomen obstesc; in familie incepe procesul de
socializare a omului
Unul dintre principalele efecte ale casartoriei este si acela privid dreptul
si obligatia parintilor de a se ingriji in cel mai inalt grad de educatia copiilor
lor.
Autoritatile tutelare depisteaza copii ramasi fara ocrotirea parinteasca, tin
evidenta acestora si, in fiecare caz aparte, in depemndetnta de circumstantele
concrete in urma carora copii au ramas fara ocrotire parinteasca, aleg forma de
plasament al copiilor inh scopul protectiilor, asigurind controlul sistematic
asupra conditiilor de intretinere, educatie si instruire a acestora (art.112
alin.2C.F.).
Codul familiei stabileste si o ierarhie a optiunilor in vederea plasamentului
copiilor ramasi fara ocrotirea parinteasca. Astfel, copii ramasi fara ocrotirea
parinteasca pot fi palsati pentru ingrijire si educatie:
1. adoptatorului sau sotilor adoptatori
2. sub tutela(curatela)
3. in casele de tip familial
4. in institutiile de stat pentru copiii orfani si cei ramsi fara ocrotire
parinteasca, de orice tip(educative, de instruire, curative, de
asistenta sociala), daca nu exista alte posibilitati(art.15 alin.1 C.F.).
6.Principiul de sprijin moral reciproc si fidelitate conjugala
Sotii isi datoreaza reciproc sprijin moral si fidelitate conjungala, dispune
art.18 alin.2 C.F. Aceasta obligatie reciproca a sotilor este mai mult de natura
morala decit juridica. Fara atmosfera de grija reciproca, fara o cauza familiala
comuna, iubirea sotilor nu poate sa se pastreze intre ei si sa creeze intre toti
ceilalti membri ai familiei atmosfera de deschidere unul fata de altul. De
 48

sanatatea spiritual morala a sotilor, sustinuta de sentimentul de dragoste,

stima, prietenie depinde de mare masura atit sanatatea copiilor, cit si relatiile
reciproce si starea psihic aa sotilor. Cercetarile speciale au demonstrat ca
stresurile si supraincordarile psiho sociologice constituie una din cele mai
acute probleme, generate de contemporaneitate, si ele depind in multe privinte
de climatul psihologic moral in famile.
7.Principiul grijii pentru intretinerea, educatia si apararea drepturilor si
intereselor membrilor minori si ale celor inapti de munca ai familiei
In spiritul Conventiei ONU cu privire la drepturile copilului, parintii sunt cei
care au obligatia de a crea un mediu favorabil pentru asigurarea, in intreaga
masura a posibilului, a supravetuirii si dezvoltarii fizice, psihice, spirituale,
morale, psihologice si sociale ale copilului, intr-o maniera demna si care sa-l
pregateasca pentru viata intr-o societate libera. Preambul Conventiei reia
prevederile
prevzut in art. 47 C.F. n conformitate cu alin. 1 al acestui articol, proveniena
copilului de la mam (maternitatea) se stabilete n baza documentelor care
confirm naterea copilului de la mam ntr-o instituie medical, iar alin. 2
prevede c, n cazul cnd copilul nu este nscut ntr-o instituie medical,
maternitatea se stabilete pe baza documentelor medicale, a depoziiilor
martorilor sau pe baza altor probe.
Dup cum rezult din dispoziiile legale de mai sus, proveniena copilului de la
mam (filiaia fa de mam) se numete maternitate. Stabilirea provenienei
copilului de la mam cunoate aceiai reglementare juridic, fie c este din
cstorie, fie c este din afara cstoriei. Elementele provenienei copilului de
la mam sunt: faptul naterii copilului i identitatea acestuia cu cel despre a
crui provenien este vorba. Pentru a stabili proveniena copilului, ambele
aceste elemente trebuiesc dovedite.
Copilul nscut din prini cstorii ori n timp de 300 de zile din momentul
desfacerii cstoriei, declarrii cstoriei nule sau decesului soului mamei
copilului are ca tat pe soul (fostul so) al mamei, dac nu a fost stabilit
contrariul.
Proveniena copilului de la tat (filiaia fa de tat) se numete paternitate.
Stabilirea paternitii copilului fa de tat din cstorie difer de cea fa de
tatl din afara cstoriei. Astfel, n conformitate cu art 47, OF.:
Prezumia de paternitate a soului (fostului so) poate fi nlturat printr-o
declaraie a soilor (fotilor soi) depus personal. n cazul n care soii (unul din
 49

ei) nu se pot prezenta personal, declaraia se autentific notarial i se expediaz

la organul de stare civil.
Paternitatea copilului nscut n afara cstoriei poale fi recunoscut de ctre
tatl su printr-o declaraie comun a acestuia i mamei copilului, depus la
organul de stare civil.
In cazurile cnd mama este decedat, declarat decedat, incapabil sau
disprut ori cnd nu i se cunoate locul aflrii, precum i n cazul decderii ei
din drepturile printeti, paternitatea se stabilete n baza declaraiei tatlui i a
acordului scris al autoritii tutelare sau prin hotrrea instanei judectoreti
dac lipsete un astfel de acord.
Declaraia comun a mamei i tatlui copilului privind paternitatea poate fi
depus la oficiul de stare civil i pn la naterea copilului.
n situaia n care copilul este nscut din prini necstorii ntre ei i .lipsete
declaraia comun a prinilor sau a tatlui copilului, paternitatea se stabilete
de ctre instana judectoreasc n baza declaraiei unuia dintre prini, a
tutorelui (curatorului) copilului sau a copilului nsui la atingerea majoratului.
Prezumia de paternitate nu are un caracter absolut. Aciunea care are ca obiect
rsturnarea acestei prezumii se numete contestarea paternitii (maternitii).
Se nelege c, n marea majoritate a cazurilor, proveniena de paternitate
corespunde cu realitatea. Dar se pot ntmpla cazuri n care s nu existe aceast
concordan . n asemenea mprejurri, dac prezumia de paternitate ar
continua s se aplice, s-ar transforma n ficiune i n-ar mai corespunde
scopului pe care este destinat s-1 realizeze. De aceea, legislaia familial
prevede posibilitatea contestrii paternitii.
In acest sens, art. 49 C.F. dispune: Paternitatea (maternitatea) poate fi contestat
numai pe cale judectoreasc de ctre persoanele nscrise drept tat sau mam,
sau de ctre persoanele care sunt mama sau tatl firesc al copilului, de ctre
copil la atingerea majoratului, de ctre tutorele (curatorul) copilului sau tutorele
printelui declarat incapabil.
Cererea privind contestarea paternitii (maternitii) poate fi depus timp de un
an din momentul cnd una din persoanele enumerate la alin. (1) a aflat sau
trebuia s fi aflat despre nscrierea privind paternitatea (maternitatea) sau din
momentul atingerii majoratului, n cazul unui minor.
Nu au dreptul s conteste paternitatea:
soul care i-a dat acordul scris la fecundarea artificial sau implantarea
embrionului soiei;
 50

persoana care a fost nscris drept tat al copilului n baza declaraiei comune a
acesteia i a mamei copilului sau n baza declaraiei proprii, dac n momentul
depunerii acesteia, tia c nu este tatl firesc al copilului.
Legea indic situaiile n care soul nu are dreptul s conteste paternitatea, tar a
spune nimic n privina cazurilor n care se poate introduce aciunea.
mprejurrile din care poate s rezulte imposibilitatea ca soul mamei s fie tatl
copilului sunt diferite. Acestea pot fi, de exemplu:
Declaraiei Naiunilor Unite asupra Drepturilor Copilului, conform creia:
"din cauza lipsei sale de maturitate fizic i intelectual, copilul are nevoie de
protecie i ngrijiri speciale, n principal de protecie juridic adecvat, nainte
i dup natere". Primii responsabili pentru creterea i dezvoltarea copilului
sunt prinii. Conceptul de "dezvoltare" nu se refer doar la pregtirea copilului
pentru maturitate, ci nseamn asigurarea de condiii optime n prezent pentru
deplina exercitare a drepturilor sale.

2. ncheierea i desfacerea (ncetarea) cstoriei.

Termenul "cstorie " provine din termenii latini "casa " (bordei, colib,
cas rneasc), "torus " (pat conjugal), i exprim unirea total dintre brbat
i femeie.
Att n accepiunea doctrinei juridice, ct i a Codului familiei termenul de
cstorie este utilizat n dou nelesuri:
n sens de act juridic pe care l ncheie cei ce vor s se cstoreasc.
Pentru ncheierea cstoriei este necesar acordul de voin a viitorilor
soi.
n sens de situaie juridic, adic de statut legal al soilor referitor la
raporturile personale i patrimoniale dintre ei.
In scopul ntemeierii unei familii trainice i sntoase, att din punct de
vedere fizic, ct i moral, care s-i poat ndeplini funciile ce-i revin n cadrul
societii, ncheierea cstoriei este supus anumitor cerine legale. Astfel,
pentru ca ncheierea unei cstorii s fie valabil, ea presupune ndeplinirea
unor condiii de fond i de form.
Condiiile de fond ale cstoriei
Condiiile de fond la ncheierea cstoriei sunt acele condiii care trebuie s
existe pentru a se putea ncheia cstoria. Lipsa lor determin imposibilitatea
ncheierii cstoriei, de aceea ele se nfieaz sub form pozitiv. Condiiile
de fond sunt:
Diferena de sex;
 51

Vrsta matrimonial;
Consimmntul la cstorie;
Comunicarea reciproc a strii sntii viitorilor soi.

Diferena de sex
Dup modul de reglementare a relaiilor familiale (art.5; 14; 16; 34; 45-50
etc. din C.F.) rezult c o cstorie se poate ncheia numai ntre persoane de sex
diferit. De fapt, aceast condiie este menionat expres n art. 48, alin. 2 din
Constituia Republicii Moldova care prevede: "Familia se ntemeiaz pe
cstoria liber consimit ntre brbat i femeie...", precum i n art. 11, alin. 1
din C.F. al Republicii Moldova : "Pentru ncheierea cstoriei este necesar
consimmntul reciproc, neviciat, exprimat personal i necondiionat al
brbatului i femeii care se cstoresc...". Mai mult chiar, art. 15, alin. 1, lit. h
stabilete: "Nu se admite ncheierea cstoriei ntre persoane de acelai se!"'.
Legislaia unor state permite nregistrarea cstoriei ntre persoanele de
acelai sex. De exemplu n Olanda, din anul 1991, n unele municipii se permite
homosexualilor s-i nregistreze cstoria, n Danemarca, din anul 1989, se
permite nregistrarea cstoriei ntre persoanele de acelai sex, cu condiia ca
ele s fie ceteni ai acestei ri i s locuiasc n ea. O astfel de cstorie nu
este recunoscut peste hotarele acestui stat, iar persoanele aflate ntr-o
asemenea cstorie nu au dreptul s nfieze copii i nici s fie tutori sau
curatori.
Sexul fiecruia dintre viitorii soi se stabilete cu , ajutorul certificatului de
natere, care are o rubric special n acest sens.
Vrsta matrimonial
In conformitate cu art. 14, alin. 1 din C.F-.: "Vrsta matrimonial minim este
de 18 ani pentru brbai i de 16 ani pentru femei"
Consimmntul la cstorie
Consimmntul liber la cstorie este o condiie esenial pentru ncheierea
cstoriei. Aceast condiie este menionat expres n art. 48, alin. 2 din
Constituie: "Familia se ntemeiaz pe cstoria liber consimit ntre brbat i
femeie... ", la fel i n art. 11, alin 1 din C.F.: "Pentru ncheierea cstoriei este
necesar consimmntul reciproc, neviciat, exprimat personal i necondiionat al
brbatului i femeii care se cstoresc... "
Comunicarea reciproc a strii sntii
Pentru a ncheia cstoria, viitorii soi sunt obligai s declare c i-au comunicat
reciproc starea
 52

sntii lor.
Formaliti premrgtoare cstoriei. Reglementarea formalitilor
premrgtoare cstoriei urmrete mai multe scopuri:
de a asigura consimmntul liber al celor ce vor s se cstoreasc, acetia
trebuind s-i exprime voina de a se cstori n faa autoritii de stat
competente;
de a informa reprezentantul organului de stare civil, asupra statutului civil al
viitorilor soi, care pe baza acestor informaii va verifica dac sunt ndeplinite
condiiile de fond i lipsa impedimentelor la cstorie;
de a aduce la cunotina terilor ncheierea cstoriei proiectate i de a pune n
micare, dac este cazul, opoziiile la cstorie.
Opoziia poate fi fcut i de ctre reprezentantul organului de stare civil cnd
constat personal c exist cauze care duc la oprirea cstoriei, n acest caz, opoziia
se face prin ntocmirea unui proces-verbal n care se consemneaz cauzele care opresc
ncheierea cstoriei.
Opoziia se poate face fn perioada de timp cuprins ntre data depunerii declaraiei
de cstorie i momentul ncheierii cstoriei. Primind opoziia, eful oficiului de stare
civil procedeaz n felul urmtor:
dac aceasta este ntemeiat, va refuza ncheierea cstoriei, comunicnd
aceast decizie n scris persoanelor ce au depus declaraia de nregistrare a
cstoriei;
dac opoziia necesit timp pentru verificare, mai mult dect a rmas pn la
data la care urmeaz a se ncheia cstoria, va amna data acestei ncheieri,
cnd, n funcie de rezultatul verificrii, va hotr n mod corespunztor, iar
persoanele care se cstoresc, sunt ntiinate c nregistrarea cstoriei se amn
i li se face cunotin cu opoziia primit;
dac opoziia e considerat nentemeiat, nu va ine seama de ea i va instruma
ncheierea cstoriei.
Impedimentele se invoc mpotriva viitorilor soi pe calea opoziiei la cstorie sau
din oficiu de ctre reprezentantul organului de stare civil. Legea noastr cunoate
diferite impedimente la cstorie, specificate n art. 15 din C.F.. n conformitate cu
acest articol, nu se admite ncheierea cstoriei ntre:
persoane dintre care cel puin una este deja cstorit;
rude n linie dreapt pn la al IV-lea grad inclusiv, frai i surori, inclusiv cei
care au un printe comun;
adoptator i adoptat;
 53

adoptat i rud a adoptatorului n linie dreapt, pn la al II-lea grad inclusiv;

curator i persoan minor aflat sub curatela acestuia, n perioada curatelei;
persoane dintre care cel puin una a fost lipsit de capacitatea de exerciiu;
persoane condamnate la privaiune de libertate n perioada cnd ambele i
ispesc pedeapsa;
persoane de acelai sex.
In conformitate cu art. 9 C.F., ncheierea cstoriei are loc la organele de stare
civil n a cror raz teritorial se afl domiciliul unuia dintre viitorii soi sau al
prinilor unuia dintre ei. Alegerea aparine viitorilor soi. n mod obinuit, domiciliul
se confirm cu buletinul de identitate.
Desfacerea cstoriei la oficiul de stare civil
In situaia n care desfacerea cstoriei este de competena oficiului de stare civil,
nregistrarea divorului are loc la oficiul stare civil n a crui raz teritorial i au
domiciliul ambii sau numai unul dintre soi. ori la oficiul stare civili n care a fost
nregistrat cstoria.
Sotii, care nu au copii minori comuni sau nfiai de ambii, n cazurile cnd ntre ei nu
exist litigii referitoare la partaj sau la ntreinerea soului inapt de munc, depun la
oficiul stare civil o declaraie comun de divor. Primind declaraia de divor,
funcionarul oficiului stare civil este obligat s previn otii c absena nemotivat a
unuia dintre ei la nregistrarea divorului nu mpiedic desfacerea cstoriei. In
declaraia de divor se nscriu urmtoarele date:
numele de familie, prenumele, data i locul naterii, cetenia, domiciliul
fiecruia dintre soi;
numele de familie de pn la cstorie al fiecruia dintre soi;
numele de familie Ia care se pretinde dup desfacerea cstoriei
pentru soul care i-a schimbat numele de familie la ncheierea acestei
cstorii;
datele privind cstoria, cu referire la actul de cstorie respectiv;
datele de identificare ale actelor de identitate ale soilor;
data depunerii declaraiei.
Dac unul dintre soi se afl n imposibilitatea de a se prezenta personal la
oficiul stare civil pentru a depune declaraia de divor, dorina acestuia poate fi
expus ntr-o declaraie separat, n acest caz, semntura lui va fi autentificat
de notar sau de eful oficiului stare civil de la Jocul aflrii soului n cauz.
Divorul se nregistreaz n prezena ambilor sau a unuia dintre soi, la
expirarea termenului de o lun de la data depunerii declaraiei.
 54

n cazurile n care unul dintre soi a fost declarat incapabil, disprut sau a fost
condamnat la privaiune de libertate pe un termen mai mare de 3 ani, declaraia
de divor se depune de ctre soul care solicit desfacerea cstoriei.
Situaiile n care desfacerea cstoriei are loc pe cale judectoreasc sunt
prevzute n art. 37, C.F. n conformitate cu aceste prevederi, dac soii au
copii minori comuni, cu excepia cazurilor prevzute la art. 36 alin. (2), sau n
lipsa acordului la divor al unuia dintre soi, desfacerea cstoriei are loc pe
cale judectoreasc.
Desfacerea cstoriei are loc pe cale judectoreasc i n cazurile cnd exist
acordul la divor al ambilor soi, ns unul dintre ei refuz s se prezinte la
oficiul de stare civil pentru soluionarea problemei. Potrivit competenei n
materie, toate procesele privind raporturile juridice de familie n prim instan
se judec de ctre judectoriile de sector i municipale (art.26, alin. 1, C.P..C),
iar aciunea se intenteaz la instana domiciliului prtului (art. 118, C.P..C).
La cerere se vor anexa copii legalizate de pe certificatul de cstorie i de
pe certificatul de natere al copiilor minori. Prin cererea de divor , soul
respectiv mai poate solicita s i se ncredineze copiii minori i s se fixeze
contribuia celuilalt so pentru ntreinerea acestuia. Cererea de divor se
depune la instan n scris.

3. Obligaiile personale reciproce dintre soi

Obligaia de sprijin moral
Cstoria, fiind o uniune liber consimit ntre brbat i femeie, implic
relaii de prietenie i afeciune ntre soi. Potrivit alin. 2, art. 18 C.F. soii i
datoreaz reciproc sprijin moral. Aceast obligaie se bazeaz pe comunitatea i
nelegerea ce trebuie s caracterizeze viaa conjugal. Sprijinul moral se poate
manifesta sub diferite forme i se afirm n deosebi n mprejurrile mai dificile
cu care se pot confrunta soii n timpul cstoriei. Obiectul obligaiei l
constituie sprijinul moral reciproc i poate consta n ajutorul dat de un so
celuilalt pentru depirea unei situaii critice, pentru ndeplinirea proiectelor
profesionale ori sociale, n ngrijiri cu caracter personal pe care un so trebuie s
le dea celuilalt n cazul n care vrsta, starea sntii sau infirmitatea acestuia o
cere sau, n sfrit, pentru ca soul sau soia s se poat afirma n diferite
planuri, s existe o permanent stimulare din partea fiecruia dintre soi ctre
cellalt so. Nendeplinirea obligaiei de sprijin moral este susceptibil, n
principiu, s justifice desfacerea cstoriei prin divor.
Obligaia de fidelitate
 55

Obligaia de fidelitate a fiecruia dintre soi fa de cellalt se impune ca un

caracter al cstoriei, fiind reglementat n mod expres n alin. 2, art. 18 C.F..
Din punctul de vedere al ndatoririlor soiei, obligaia de fidelitate st la baza
prezumiei de paternitate consacrat de art. 47 CJ.. prezumie n temeiul creia
copilul nscut din prini cstorii ori n timp de 300 de zile din momentul
desfacerii cstoriei, declarrii cstoriei nule sau decesului soului mamei
copilului, are ca tat pe soul (fostul so) al mamei, dac nu a fost stabilit
contrariul. Avnd n vedere principiul egalitii dintre sexe, din moment ce
aceast obligaie exist pentru femeie, ea exist i pentru brbat.
Obligaia de a locui mpreun
In conformitate cu art. 16, alin. 3 C.F., soii i determin domiciliul te mod
liber si independent. De regul, soii trebuie s aib acelai domiciliu,in caz
contrar insemnnd sa nesocoteasca scopul instituiei cstoriei, domiciliul
comun constituind o condiie necesar pentru o via de familie normal i
trainic. Pentru motive justificate, soii pot avea temporar locuine separate: n
caz de exercitare de ctre, unul din soi a unei profesiuni n alt localitate,
pentru studii sau frecventarea unor cursuri, pentru ngrijirea sntii sau n
oricare alte situaii asemntoare ce nu pot fi considerate ca un refuz de a
conveui ntr-un domiciliu comun i deci, ca o nesocotire a scopului cstoriei.
In situaia n care soii nu cad de acord n ce privete domiciliile separate i
nici nu exist motive temeinice n acest sens, nenelegerea dintre soi poate
constitui un element n cadrul motivelor de divor, deoarece se consider c
refuzul nejustificat al unuia dintre soi de a locui cu cellalt so face cu
neputin continuarea cstoriei. Exist ns situaia n care soii nu cad de
acord n ce privete domiciliile separate, dar sunt motive temeinice pentru
aceasta. Astfel, cu toate c domiciliul conjugal este de natura cstoriei, totui
s-a admis, prin excepie, ci n cazul n care unul dintre soi pune n pericol prin
acte de violeni sntatea sau chiar viaa celuilalt so, el i nclci obligaiile ce
decurg din cstorie i poate fi evacuat, la cerere, ajungndu-se astfel ca n fapt
soii si aib domicilii separate. Practica judectoreasc a stabilit c un so poate
cere evacuarea celuilalt so din domiciliul comun pentru comportarea lui.
Soul care pleac din locuina comun, indiferent dac a fost izgonit sau a
prsit-o din proprie iniiativ, ns n urma unor conflicte familiale, nu-i
pierde dreptul de a reveni la domiciliul conjugal, deoarece, atta timp ct
cstoria nu este desfcut ori nu s-au luat msuri temporare cu privire la
reedina soilor n cadrul unei aciuni de divor, nu ar fi indicat a se ncuraja
desprirea soilor i destrmarea familiei.
 56

Indatoririle conjugale
Coninutul ndatoririlor conjugale, dei nu este n mod expres artat de lege,
const n datoria soilor de a ayea_ lelaiLJntime mpreun. De aceea, refuzul
nejustificat al unuia dintre soi de a-i ndeplini ndatorirea conjugal, poate
constitui un motiv de divor pentru cellalt so. Obligaia este distinct de aceea
deTlocui mpreun, deoarece ea exist independent de faptul c soii au locuin
comun sau locuiesc separat. Chiar dac n mod obinuit locuina comun este
cea care permite ndeplinirea ndatoririlor conjugale, soii pot avea locuine
separate. Iar a fi afectate relaiile de familie.

Drepturile patrimoniale ale soilor. Conform legislaiei (art. 20 C. F.) bunurile

dobndite de ctre soi n timpul cstoriei aparin ambilor cu drept de proprietate n
devlmie. Se consider proprietate n devlmie bunurile procurate din
contul:
1. veniturilor obtinute de fiecare dintre soti din:
activitatea de munc;
activitatea de ntreprinztor;
activitatea intelectual.
2. premiilor, indemnizaiilor i altor pli, cu excepia celor care au un
caracter de compensare (ajutor material, despgubire pentru
vtmarea sntii etc)
3. altor mijloace comune.
Sunt proprietate n devlmie a soilor bunurile care au fost dobndite din ziua
ncheierii cstoriei pn n ziua ncetrii acesteia. Bunurile dobndite nainte de
ncheierea cstoriei i cele dobndite dup data ncetrii sau desfacerii acesteia
nu. sunt comune.
Proprietatea personal a soilor
Pornind de la prevederea art. 20 C.R. care_stsbilete c bunurile dobndite n
timpul cstoriei sunt comune, se nelege ci bunurile dobndite(toainu|l de
ncheierea cstoriei sunt proprii, deoarece acestea nu mai reprezint rezultatul
efortului comun al ambilor soi. Chiar dac soii au dobndit 7 mpreun un bun
nainte de ncheierea cstoriei, acesta nu devine comun, soii fiind
coproprietari asupra \ lui^eea ce nseamn c el este bun propriu. Sunt bunuri
proprii i cele dobndite dup ncetarea sau desfacerea cstoriei, fotii soi
fiind coproprietari asupra lor, dei art. 22 C.F. nu le menioneaz. Astfel
conform alin. 1, art. 22: imposibilitatea fizica de a procrea; imposibilitatea de
 57

coabitare datorita unei dententii privative de libertate; unei disparitii; unei misiuni in
strainatate; unei interventii chirugicale, boli, accident.

Raspunderea pentru neindeplinirea indatoririlor parintesti

Pentru neindeplinirea indatoririlor parintesti Codul framiliei prevede urmatoarele
sanctiuni: decaderea din drepturi parintesti si luarea copilului fara decadere din drpturi
parintesti.
Sanctiunea decaderi din drepturi parintesti este cea mai severa sanctiune prevazuta
din Codul familiei. Ea se aplica in cazul in care parintii, prin felul de exercitare a
drepturilor parintesti sau prin purtarea lor abuziva, ori prin abateri grave de la
indeplinirea indatoririlor de parinte, pun in primejdie sanatatea sau dezvoltarea fizica a
copilului, precum si in cazurile in care parintii nu-i dau o educatie conforma cu morala.
Deci, decaderea se poate lua impotriva parintilor numai pentru greseli de o anumite
gravitate in exercitarea drepturilor ori indeplinirea indatoririlor parintesti cu privire la
persoana copilului.

TEMA: Notiuni introductive despre dreptul muncii.

Dreptul muncii ocupa unul din locurile central printre ramurile dreptului
contemporan din RM. El reglementeaza relatiile sociale care apar in procesul
functionarii pietei muncii, organizarii si aplicarii muncii mai unite. Aceste
relatii si formeaza elementele principale ale obiectului dreptului muncii.
Relatiile sociale ce formeaza obiectul dreptului muncii sunt: relatiile de
munca, relatiile organizationale de conducere din sfera muncii, relatiile privind
angajarea in timpul in cimpul muncii, relatiile de pregatire profesionala si
ridicarea calificarii cadrelor nemijlocit la locul de munca, relatiile de
supraveghere a protectiei muncii si respectarea legislatiei, relatiile de
solutionare a litigiilor de munca.

Cetatenii subiectul dreptului muncii.

Aparitia capacitatii de munca. Pregatirea mintala si fizica a salariatului. Art.
43 al Constitutiei RM. Durata saptaminii de munca. Interacerea muncii fortate
(art.44 al Constitutiei RM). Statutul juridic al salariatilor. Categoriile de
cetateni ca subiecte ale dreptului muncii (salariatii, patronii, proprietarii,
lucratorii, membrii ai sociatiilor pe actiuni etc.). Munca antreprenorilor ca
subiecte de drept a muncii in perioada economiei de piata. Obligatiile
 58

patronului de a respecta legislatia muncii, contractile de munca. Raspunderea

pozitiva si raspunderea negativa a subiectelor dreptului muncii pentru
obligatiile asumate.

Intreprinderile, institutiile si organizatiile subiecte ale

dreptului muncii.
Subiectul independent creat in baza legii stabilite pentru intrunirea
muncitorilor, producerea bunurilor, efectuarea unor lucrari si oferirea unor
servicii in scopul satisfacerii necesitatilor publice si obtinerii venitului. Acest
subiect independent se numeste intreprindere, organizatie sau institutie.

Sindicatele subiect al dreptului muncii.

Organele sindicale organizatiile publice si independente care intrunesc
lucratorii cu interese commune conform genului de activitatea atit in sfera de
priductie cit si in cea sociala. Sarcina promordiala a sindicatelor. Metoda
optima de realizare a functiei de aparare a intereselor lucratorilor devine
organizarea parteneriatului juridic o metoda civilizata de interactiune intre
patron, sindicate si structurile guvernamentale. Statutul juridic al sindicatelor
stability mai mult prin organe si nu prin organizatii. Organele respective,
comitetele sindicale ale intreprinderilor sunt recunoscute ca reprezentanti legali
ai drepturilor si intereselor salariatilor in acele relatii sociale, unde comitetul
syndical apare ca subiect al dreptului muncii, reprezentind interesele
colectivului, salariatilor si persoanelor cu functii de raspundere, membri ai
sindicatelor.

Notiunea si functiile contractului individual de munca.

Contractul individual de munca este o intelegere intre salariat si patron
(administratie) in baza careia salariatul, isi asuma obligatia de a-si exercita
functia de munca, subordonindu-se ordinii interioare a muncii, iar administratia
se obliga a asigura conditiile necesare de munca, prevazute de lege si a achita la
timp salariatului plata pentru munca depusa. Contractul individual de munca
este un temei pentru existent si dezvoltarea relatiilor de munca, schimbarea de
catre parti a conditiilor contractual. Locul de munca. Genul de munca. Timpul
inceperii activitatii de munca. Retribuirea muncii salariatului. Incheierea
contractului de munca in conditiile economiei de piata.
 59

Continutul contractului individual de munca.

Totalitatea conditiilor, care determina drepturile si obligatiile rciproce ale
partilor, constituie continutul contractului de munca. Aici intra atit conditiile
stabilite de parti, cit si actele normative de munca. Conditiile necesare si
conditiile suplimentare.
Obligatorii manifestarea vointei reciproce a partilor cu privire la angajarea
la lucru si la locul de munca, stabilirea functiei, determinarea momentului de
incepere a lucrului.
Suplimentare nu trebuie sa contravina cu legislatia in vigoare tratamentul
medical pe contul interprinderii, transportul platit, 2 3 salarii persoanelor ce
pleaca la pensii, premii, alte indemnizatii etc.
O conditie suplimentara este angajarea de proba art. 49 al CMRM.

Ordinea de incheiere a contractului individual de munca.

Contractul individual de munca se considera incheiat atunci cind partile s au
inteles in privinta tuturor conditiilor esentiale. Documentele necesare pentru
incheierea contractului individual de munca. Verificarea prealabila. Executarea
examenelor medicale. Carnetul de munca. Drepturile si obligatiile ambelor parti
ale contractului individual de munca.

Tipurile de contracte individuale de munca.

Clasificarea contractelor de munca durata contractului, continutul specific al
contractului, forma contractului. Contracte incheiate pe un termen
nedeterminat, pe un termen determinat (pina la 5 ani), pe un termen de
efectuarea a unei lucrari determinate. Contractele incheiate cu lucrari temporare
pina la 2 luni, si cele incheiate pe timpul lucrarilor sezoniere. Contractele
incheiate pentru munca prestata la domiciliu. Contractul incheiat pentru munca
prin cumul.

Ordinea de transfer la o alta munca.

Orice schimbare a conditiilor contractului individual de munca se considera
modificat. Modificarile se refera la durata contractului, locul de munca,
specificul muncii, cuantumul retribuirii muncii, regimul de munca si de odihna,
specialitatea, profesia, caracterul inlesnirilor. Transferul se face numai cu
acordul salariatului. Ordinea de transfer fara acordul slariatului (cind are loc
necesitatea de productie si intrerupera muncii). Modificarea contractului
 60

individual de munca din initiative altor personae, care nu fac parte le contract
(instanta judecatoreasca, comisia medicala si comisariatul militar).

Suspendarea contractului individual de munca.

Ordinea de suspendare a contractului individual de munca (prin acordul
partilor, la initiative uneia din parti, in circumstante ce nu depend de vointa
partilor contractului). Prin acordul partilor acordarea concediilor fara plata,
urmarea a unui curs de performare profesionala (pina la 60 zile calendaristice),
somaj tehnic, ingrijirea copilului bolnav (de o virsta de pina la 7 ani), ingrijirea
copilului invalid pina la virsta de 16 ani, concediul fara plata pentru ingrijirea
unui membru bolnav al familiei cu durata de pina la un an, ocuparea unei
functii effective in autoritatile publice, in organelle sindicale, pe durata detasarii
si in alte cazuri. Suspendarea contractului individual de munca in circumstante
ce nu depend de vointa partilor concediile de maternitate, boala sau
traumatism, carantina, detasasrea, incorporarea in serviciul military, cerere a
organelor de contol, aflarea in greva, prezentarea la locul de munca in stare de
ebrietate si alte cazuri prevazute de lege.

Permutarea salariatului la un alt loc de munca

Trecerea salariatului la un alt loc de munca, la o alta subdiviziune structural din
aceeasi localitate, insarcinarea de a lucre la alt mechanism sau agregat in
limitele specialitatii, calificarii sau functiei, prvazute in contractual individual
de munca, se face fara consemtamintul salariatului. Aceasta se numeste un
transfer, dar permutarea, deoarece nu se schimba nimic din conditiile
contractului individual de munca. Concomitent administratia nu are dreptul de
a-l permute pe salariat la un lucru, care este contraindicate din motive de
sanatate.

Desfacerea contractului individual de munca din

initiativa salariatului
1.Modul de desfacere a contractului individual de munca la
manifestarea vointei salariatului.
Dreptul salariatului la demisie (art. 85 al CMRM). Obligatia angajatorului de
a accepta demisia la momentul depunerii cererii. Dreptul salariatului de a-si
 61

retrage cererea. Dreptul salariatului in cazul cind angajatorul ii retine carnetul

de munca. Care sunt urmarile in cazul cind salariatul ramine sa activeze in
colectivul respective de munca dupa expirarea termenului de 14 zile
calendaristice din momentul depunerii cererii.

2.Conditiile de desfacere a contractului individual de munca

din initiative salariatului.
Salariatul nu este obligat sa-si motiveze initiative si nici nu trebuie aprobata
demisia lui de patron. Demisia este un act unilateral care produce efecte fara
aprobarea nimanui. Dupa expirarea termenului de doua saptamini, salariatul are
dreptul sa inceteze lucrul, iar administratia este obligate sa elibereze salariatului
carnetul de munca sis a-I faca calcul. Preintimpinarea despre concedierea
salariatului din dorinta proprie are o insemnatate juridical deosebita, deoareace
pe parcursul acestei perioade nici una din partile contractului de munca nu are
dreptul sa-l desfacta de sine statator.

3.Incetarea contractului individual de munca in circumstatnte

ce nu depend de vointa partilor.
Astfel de incetare se face conform art.82 al CMRM, care prevede posibilitatea
desfacerii contractului de munca din initiative organelor concrete ce nu sunt
parte la el. In acest caz desfacerea contractului este bazat pe interesele de stat
sau obstesti. De aceste imputerniciri dispun Comisariatele militare, Curtea de
Conturi si Organele Juridice. Exista insa si circumstante ce nu depend de vointa
nimanui: decesul salariatului sau al angajatorului, expirarea termenului
contractului individual de munca pe durata daterminata, finalizarea lucrarii
prevazute de contractual individual de munca incheiat pentru perioada
indeplinirii unei anumite lucrari, incheierea sezonului in cazul contractului de
munca pentru indeplinirea lucrarilor sezoniere si alte temeiuri.

Incetarea contractului individual de munca din

initiative administratiei (patronului).
 62

1.Temeiurile desfacerii contractului individual de munca din

initiative administratiei (patronului).
Administratia dispune de diverse variante pentru a desface contractual
individual de munca, insa ele trebuie sa fie bazate pe legislatie, si anume:
rezultatul nesatisfacator al perioadei de proba, reducerea numarului sau a
statelor de personal din unitate, cind salariatul nu face fata cerintelor, confirmat
prin comisia de atestare ; incalcarea sistematica a disciplinei muncii; absenta
nemotivata la locul de lucru de 4 ore consecutive in timpul zilei de munca;
prezentarea la lucru in stare de ebrietate; savirsirea la locul de munca a unui
furt; pentru pierderea increderii angajatorului fata de salariatul care a ocupat o
functie de raspundere materiala; pedagogii care au incalcat statutul institutiei
de invatamint, pentru fapte amorale, pentru aplicarea violentei fizice sau psihice
fata de discipoli; prezentarea de catre instant de judecata a persoanei care a
indeplinit anterior munca respective; refuzul salariatului de a continua munca in
legatura schimbarea proprietarului unitatii;refuzul salariatului de a fi transferat
in alta localitate in legatura cu mutarea unitatii in aceasta localitate.

2.Procedura de concediere din initiative administratiei

(patronului).
Concedierea salariatilor prin reducerea cadrelor (art.86 CMRM, alin.1 ,,c),
constatarea faptului ca salariatul nu corespunde functiei detinute din cauza starii
de sanatate (art. 86 alin.1 punct ,,d); constatarea faptului ca salariatul nu
corespunde functiei detiunute din cauza calificarii suficiente (art.86 CMRM,
alin.1punct ,,e); incalcarea repetata a obligatiilor de munca (art.86 CMRM,
alin.1punct ,,g) poate avea loc doar cu acordul preliminary al organului
syndical. O deosebita atentie se acorda concedierii prin reducere. Despre faptul
ca se asteapta reducerea cadrelor, reorganizarea sau lichidarea unitatii se
comunica organului sindical cu trei luni inainte.

3.Raspunderea angajatorului pentru nelegitima a salariatului.

Repararea prejudiciului cauzat salariatului prin concedierea lui nelegitima
plata obligatory a unei despagubiri pentru intreaga perioada de absenta fortata,
compensarea cheltuielilor suplimentare legate cu eliberarea din serviciu
(consultarea specialistilor, cheltuielile de judecata); compensarea prejudiciului
morsal cauzat salariatului. Salariatul transferat nelegitim la o alta munca sau
 63

eliberat nelegitim din serviciu poate fi restabilit la locul de munca prin hotarirea
instatntei de judecata.

Dreptul civil

Dreptul civil este acea ramur de drept care reglementeaz raporturi juridice, patrimoniale i
nepatrimoniale, n care prile figureaz ca subiecte egale n drepturi.
Explicaie: dreptul civil are ca obiect relaiile dintre oameni, n care persoanele se afl n
raport de egalitate.
Exemplu: raport de drept civil poate fi dreptul de proprietate (n cazul n care cineva are un
teren i o alt persoan i ncalc dreptul de proprietate). Ca urmare a acestei egaliti amndou
prile pot prezenta dreptul de proprietate.

Raporturile patrimoniale snt relaii evaluabile n bani.

Raporturile nepatrimoniale snt relaii care nu snt evaluabile n bani, ca de ex.:
dreptul la nume;
dreptul la via;
dreptul la reluare numelui de fat dup divor.

Raportul juridic
Este relaia social cu caracter patrimonial sau nepatrimonail reglementat de norma de drept civil
i care se nate ntre persoane fizice i/sau persoane juridice.

Caracterele raportului juridic civil:

1. este o relaie social;
-animalele nu au capacitate de folosin (drepturi i obligaii).
2. are un caracter voliional, pentru c:
a) exprim voina legiuitorului (raportul juridic exist dac prile i manifest dorina n
acest sens);
b) implic manifestarea de voin a prilor.
3. este un raport de drept n care prile au o poziie de egalitate juridic.

Structura raportului juridic:

Raportul juridic are 3 mari componente:
1. Subiect;
2. Coninut;
3. Obiect.

Subiectele raportului juridic civil:

Persoanele fizice i persoanele juridice.
 64

Calitatea de subiect de drept presupune capacitatea civil. Aceasta este format din:
capacitatea de folosin
capacitatea de exercitare

Capacitatea de folosin
Este aptitudinea general a persoanelor de a dobndi drepturi i de a-i asuma obligaii.
Capacitatea de folosin a persoanei juridice se deosebete de cea a persoanei fizice prin aceea c
aceasta nu este general i egal, ci este specific fiecreia dintre acestea. O persoan juridic are
doar drepturi i obligaii izvornd din scopul pentru care a fost nfiinat, existnd aadar principiul
specialitii capacitii de folosin a persoanelor juridice.

Dobndirea capacitii de folosin:

1. Persoana fizic dobndete aceast capacitate:
- de la natere, ca regul;
- din momentul concepiei copilului, ca excepie, cu condiia ns de a se nate viu (de interes
major n cazul n care i acesta vine la motenire).
2. Persoana juridic dobndete aceast capacitate din momentul n care ia fiin. Are o capacitate
de folosire restrns chiar de la data actului de nfiinare (adic nainte de nregistrare), ct
privete drepturile ce se constituie n favoarea ei; (nendeplinirea obligaiilor necesare pentru ca
persoana juridic s ia natere n mod valabil)?.

ncetarea capacitii de folosin:

1. pentru persoana fizic: - la moartea ei;
- la declararea judectoreasc a morii.
2. pentru persoana juridic n cazul dizolvrii.
Dizolvarea poate avea loc:
prin voina persoanelor care au constituit-o;
de drept - la mplinirea termenului pentru care a fost nfiinat;
- n funcie de realizarea sau de imposibilitatea realizrii scopului propus;
- n cazul scderii numrului membrilor organizaiei sub limita stabilit de lege
sau statut.
n cazul dizolvrii, persoana juridic intr n lichidare.

Capacitatea de exerciiu
Presupune aptitudinea unei persoane de a-i exercita drepturile i de a-i asuma obligaii svrind
acte juridice.
1. Persoana fizic dobndete capacitea de exercitri depline la vrsta de 18 ani. Pn la 14 ani este
complet lipsit de capacitate de exerciiu. ntre 14-18 ani are capacitatea de exerciiu restrns,
putnd face singur acte de administrare, dac nu-i pricinuiesc vreo vtmare. Minorul care a
mplinit 16 ani poate dispune personal prin testament de jumtate din averea de care poate
dispune un major. Minorul sub 14 ani rspunde de fapta sa productoare de prejudicii dac a
avut discernmnt n momentul svririi faptei. Dup 14 ani se prezum c minorul are
discernmnt i rspunde de fapta ce l-a prejudiciat pe altul.
Majorii snt lipsii de capacitatea de exerciiu n situaia n care snt pui sub interdicie de ctre
instana de judecat.
 65

Astfel persoanele fizice pot fi:

persoane deplin capabile;
persoane cu capacitate de exerciiu restrns;
persoane lipsite de capacitate de exerciiu.
Capacitatea de exerciiu nceteaz la moartea persoanei sau n momentul punerii sub interdicie.
n privina persoanelor juridice urmeaz a se avea n vedere c drepturile i obligaiile lor se
exercit prin intermediul organelor persoanei juridice, ale cror acte i fapte juridice snt actele i
faptele personei (jurdidice) nsi (art. 35 din Decretul nr. 31/1954). Att timp ct nu au fost
constituite nc aceste organe, persoana juridic poate exista, avnd deci capacitate de folosin, ns
ea nu va avea deocamdat capacitatea de exerciiu. Voina organelor de conducere este voina
persoanei juridice, astfel c actele ntocmite n numele su o oblig. O persoan juridic rspunde
de paguba provocat prin neexecutarea culpabil a obligaiilor asumate sau prin fapta sa ilicit i
culpabil cu bunurile din patrimoniul su.
Este vorba aadar de actele i faptele juridice svrite de organele de conducere ale persoanei
juridice n limitele puterilor care le-au fost conferite. O persoan juridic nu rspunde de obligaiile
personale ale asociailor ce o compun, acetia rspunznd n nume propriu.
Statul este personan juridic, aprnd ca subiect de drepturi i obligaii.

Coninutul raportului juridic civil

Este construit din drepturile subiectului activ i din ndatoririle subiectului pasiv.

Clasificarea drepturilor subiective:

1. Dup sfera persoanelor obligate snt:
absolute: se caracterizeaz prin aceea c:
- titularul dreptului (subiectul activ) este determinat;
- subiectul pasiv (cel obligat) este constituit din toate celelalte persoane.
Drepturile absolute sunt opozabile tuturor n sensul c toate celelalte persoane
(subiect pasiv) snt obligate s respecte facultile pe care titularul dreptului le are
asupra lucrului i s se abin de la orice aciune de natur s l mpiedice s-i
exercite dreptul.
Ex.: dreptul la nume, reputaie, onoare (drepturi personale); dreptul de proprietate,
dreptul de autor (drepturi patrimoniale).
relative: ele exist n folosul unei anumite persoane determinate.
Att subiectul activ, ct i pasiv snt determinate.
Este drept relativ acel n virtutea cruia o persoan numit creditor are dreptul s
pretind unei alte persoane, numit debitor s dea, s fac sau s nu fac ceva.
2. Dup coninutul lor:
patrimoniale: pot fi evaluate n bani, au un coninut economic;
nepatrimoniale: nu pot fi evaluate n bani (dreptul la nume, reputaie, etc.). Toate
acestea snt i drepturi absolute.
Drepturile patrimoniale se clasific la rndul lor n:
drepturi reale: - acestea se stabilesc cu privire la un lucru determinat, ntre o persoan
ca subiect activ i toate celelalte ca subiecte pasive nedeterminate;
- "reprezint acel drept subiectiv n virtutea cruia titularul su poate s-i
exercite atributele asupra unui lucru determinat, n mod direct i
nemijlocit, fr a fi necesar intervenia unei alte persoane."(C. Sttescu)
 66

drepturi de crean: - acestea reprezint dreptul pe care l are o persoan numit

creditor de a pretinde unei alte persoane, numite debitor, s dea, s
fac sau s nu fac ceva.
Deosebiri existente ntre drepturile reale i drepturile de crean:
1. Dreptul real (ca un drept absolut) presupune existena unui subiect activ de la nceput
determinat i un subiect pasiv nedeterminat, format din toate celelalte persone, pe cnd dreptul
de crean (ca un drept relativ), presupune determinarea de la nceput att a subiectului activ, ct
i a subiectului pasiv (singurul subiect obligat fiind acest subiect pasiv determinat).
2. La dreptul real obligaia ce revine subiectului pasiv nedeterminat este acea de a nu face nimic
de natur a stnjeni exercitarea de subiectul activ a dreptului su. Subiectului pasiv i revine
astfel o obligaie general negativ.
n cazul dreptului de crean, obligaia ce revine subiectului pasiv poate fi att pozitiv - de a
da, a face ceva -, ct i negativ - de a nu face ceva, din cele ce, n lipsa obligaiei, subiectul
pasiv ar fi putut s fac.
Dreptul real are ntotdeauna ca obiect un lucru determinat, pe cnd dreptul de crean are
ntotdeauna ca obiect un lucru determinat sau determinabil n viitor.
3. Titularul dreptului real i exercit prerogativele direct asupra lucrului, fr a avea nevoie de
concursul altei persoane, n timp ce titularul dreptului de crean nu poate obine realizarea
dreptului su dect cu concursul debitorului.
4. Din punctul de vedere al opozabilitii:
- dreptul real este opozabil tuturor;
- dreptul de crean este opozabil numai debitorului.
5. Din punctul de vedere al efectelor:
Dreptul real confer titularului su:
- dreptul de urmrire, care const n posibilitatea titularului su de a urmri bunul n
patrimoniul oricui s-ar afla;
- dreptul de preferin, care const n facultatea pe care o confer dreptul real de a avea
prioritate fa de orice alt drept, prioritate care d putina satisfacerii titularului dreptului real
naintea titularilor altor drepturi.
Dreptul de crean confer titularului su un gaj general asupra patrimoniului debitorului n
concurs cu ceilali creditori ai acestuia.
6. Drepturile reale snt limitate, prevzute de lege;
Drepturile de crean snt ntr-un numr nelimitat.

Obiectul raportului juridic:

reprezint prestaia pe care subiectul activ o poate pretinde din partea subiectului pasiv, care poate
fi pozitiv (de a da, de a face) sau negativ (de a nu face).

Clasificarea bunurilor

1. Dup nsuirile lor fizice:

a) bunuri corporale: cele care au o nfiare concret, material, pot fi percepute cu propriile
noastre simuri;
b) bunuri incorporale: cele care au o existen abstract (drepturi reale, drepturi de crean).
 67

2. Dup cum se consum sau nu de la prima ntrebuinare:

a) bunuri compatibile;
b) bunuri necompatibile.
Utilitate practic a clasificrii: numai asupra bunurilor necompatibile se pot constitui drepturi
care s poat permite o ntrebuinare prelungit, cu obligaia de a fi restituite n natur.

3. Dup cum se pot nlocui unele cu altele:

a) fungibile;
b) nefungibile.
Utilitate practic: debitorul unui lucru fungibil se libereaz de obligaia sa prednd creditorului
un bun de acelai gen. Debitorul unui lucru nefungibil se libereaz numai dac pred debitorului
su exact lucrul determinat prin obligaia asumat.

4. Dup cum se pot sau nu divide:

a) divizibile: se pot mpri, fr ca prin aceasta s-i piard valoarea economic;
b) indivizibile.
Utilitate practic: n cazul mpririi (ex.: la masa testamentar).

5. Dup cum au o existen de sine stttoare, independente sau nu:

a) principale;
b) accesorii.
Utilitate practic: soarta bunului principal este urmat de bunul accesoriu.

6. Dup cum pot fi mutate dintr-un loc n altul, fr a li se altera substana:

A) Bunuri mobile:
a) bunuri mobile corporale, care snt caracterizate astfel prin natura lor: se mic prin fora
lor proprie (animalele) sau prin intervenia unei fore strine;
b) titlurile la purttor: snt un nscris constatator al unui drept de crean, care nu are dect
valoarea unui instrument de prob n care este ncorporat dreptul creditorului la plata
sumei nscris n titlu;
Ex.: aciunile societilor comerciale, obligaiunile...
c) bunuri mobile incorporale, care reprezint toate drepturile i aciunile n justiie care nu
snt imobile;
i) drepturile reale asupra mobilelor, cu excepia proprietii i anume: uzul,
uzufructul, dreptul de gaj, ipoteca.
ii) drepturile de crean.
iii) prile asociailor n cadrul societilor comerciale, care exprim aportul cu care
asociatul particip la constituirea capitalului social.
iv) drepturile intelectuale: - dreptul de autor;
- dreptul de proprietate intelectual;
- fondul de comer.
d) bunuri mobile prin anticipare, snt bunuri care la momentul ncheierii contractului erau
imobile, dar contractul se ncheie pentru ca acestea s fie separate de suportul pe
care se aflau (o recolt).
Interesul mobilizrii prin anticipaie prezint interes sub aspect procedural: instana
de judecat competent este cea de la domiciliul prtului i nu cea de la locul siturii
 68

imobilului.
Cumprtorul nu beneficiaz de protecia posesorie specific imobilelor.

B) Bunuri imobile:
a) bunuri imobile prin natura lor: snt fixate de sol, indiferent dac ncorporarea are un
caracter definitiv sau provizoriu;
b) bunuri imobile prin destinaie: snt bunuri mobile prin natura lor, dar considerate ca
imobile, datorit faptului c snt legate de un bun imobil, al crui accesoriu l constituie.
Condiii pentru ca un bun mobil s devin imobil prin destinaie:
i) ambele bunuri s aparin aceluiai propritar;
ii) ntre cele 2 bunuri s existe un raport obiectiv de destinaie, prin afectarea
bunului mobil la exploatarea sau serviciul bunului imobil.
c) bunurile imobile prin dreptul la care se refer: drepturile care poart asupra unor lucruri
imobile, aciunile n justiie referitoare la bunuri imobile.

Importana distinciei dintre bunurile mobile i imobile:

1. nstrinarea bunurilor imobile este supus publicitii imobiliare, pe cnd cea a bunurilor mobile
se realizeaz prin simpla lor transmitere.
2. Imobilele pot fi ipotectae;
Mobilele pot fi gajate.
3. Posesia n materie imobiliar poate duce la dobndirea dreptului de proprietate asupra bunului
altuia, prin trecerea timpului.
n materie de mobile, posesia prezum proprietatea.
4. Cu privire la instana competent:
imobile: instana de la locul siturii bunului;
mobile: instana domiciliului prtului.
5. Procedura executrii silite este diferit dup cum bunul este mobil sau imobil.
6. Cu privire la capacitate: dispoziiile legale snt mai severe n materie imobiliar.
7. Bunurile soilor au regim diferit dup cum este vorba de bunuri mobile sau imobile. nstinarea
bunurilor imobile se poate face doar cu consimmntul ambilor soi.

Patrimoniul
Def: patrimoniul reprezint totalitatea drepturilor i obligaiilor pe care le are o persoan i care snt
evaluabile n bani.
Caractere:
1. Este o universalitate juridic, cuprinde un activ i un pasiv legate ntre ele. Este distinct de
drepturile i obligaiile ce l compun, schimbrile produse cu privire la acestea neafectnd
patrimoniul ca unversalitate;
2. Orice persoan are n mod obligatoriu un patrimoniu, acesta fiind format att din drepturile
prezente ct i din cele viitoare;
3. Patrimoniul este inerent persoanei; nu poate exista persoan fr patrimoniu sau patrimoniu
fr persoan.
n totalitatea sa nu poate fi transmis prin acte ntre vii, dar este transmisibil ns pentru cauz de
moarte;
 69

4. O persoan nu poate avea dect un patrimoniu, ca regul.

Excepii: a) n cadrul unei familii poat exista mai multe mase de bunuri: masa bunurilor comune
ale soilor, masa bunurilor proprii (dobndite anterior cstoriei, sau n timpul
cstoriei prin donaie, testament, motenire);
b) acceptarea motenirii sub beneficiu de inventar (n limita activului ........ evit
contopirea patrimoniului motenitorului cu cel al defunctului).

Funciile patrimoniului:
1. Garanie a satisfacerii creditorilor chirografari. Creditorii care nu i-au construit o garanie
asupra bunurilor debitorului (gaj, ipotec) se numesc chirografi. Acetia pot cere justiiei s fie
urmrite oricare din bunurile aflate n patrimoniul debitorului la momentul respeciv. Debitorul
poate dispune de bunurile sale, la poate chiar nstrina, cu condiia ca aceasta s nu fie fcut n
frauda creditorilor si.
2. Explic subrogaia real, fenomenul prin care un lucru ia locul unui alt lucru n patrimoniu.
n cazul patrimoniului exist o permanent subrogaie real datorit faptului c patrimoniul
constituie o universalitate de drept (universalitate juridic), n interiorul creia drepturile i
obligaiile ce l compun nu snt considerate n mod separat, ut singuli, ci mpreun, ca valori
legate ntre ele, care, pe parcursul existenei patrimoniului pot fi nlocuite cu alte valori, fr ca
fiina universalitii s fie afectat.
Valorile nou intrate n acest patrimoniu se subrog celor ieite i capt aceeai poziie juridic
pe care au avut-o acestea din urm.
Subrogaia real poate fi de 2 feluri:
cu titlu universal, care opereaz automat n cazul vnzrii-cumprrii: preul ia locul
bunului;
cu titlu particular, referitoare la un bun privit izolat n cadrul patrimoniului, care nu
opereaz automat, ci n temeiul unor dispoziii legale.
Exemplu: ipoteca se strmut asupra sumei de bani primit ca indemnizaie de
asiguare.

Contractele
Def: Contractele reprezin convenia dintre 2 sau mai multe persoane n scopul de a produce efecte
juridice.
Contractul este un acord ntre 2 sau mai multe persoane n scopul naterii unui raport juridic.
ncheierea contractelor este guvernat de principiul libertii contractuale, deoarece orice contract
este creaia unei voine umane.
O parte este obligat prin contract numai pentru c i-a exprimat dorina n acest sens i numai n
limitele n care a convenit.
Principiul libertii contractuale se exprim i prin aceea c o persoan poate ncheia orice fel de
contract, poate s determine prin voina sa clauzele contractuale i efectele pe care contractul
urmeaz s le produc.
De asemenea prile pot s schimbe, s modifice sau s sting obligaiile exprimate n contract.
Sub aspectul formei ncheierii contractului, libertatea contractual se exprim prin ceea ce se
numete consensualism; contractul se ncheie prin simplul acord de voin al prilor.
Limitele principiului libertii contractule:
 70

1. se realizeaz prin norme imperative ale legii:

nu se pot ncheia contracte care au cauze ilicite sau imorale sau un obiect ilicit;
anumite categorii de persoane (de ex. judectorii) nu pot ncheia unele varieti de contracte
dect sub condiia obinerii unei autorizaii prealabile.
2. se realizeaz prin reguli de convieuire social (prile nu pot ncheia acte juridice care ar
contraveni regulilor de convieuire din ornduirea noastr):
proxenetismul;
concubinajul.

Rolul contractului
Contractul reprezint principalul izvor de obligaii. Dac o convenie este legal fcut, ea are
"putere de lege" ntre pri.
nsemntatea contractului, ca mijloc de stabilire a celor mai variate relaii ntre persoanele fizice i
juridice se nvedereaz (este evident) n toate domeniile, de la cele mai fireti i mai simple
activiti ale oamenilor (ca de pild, cumprarea celor necesare traiului), pn la conducerea
economiei naionale i la stabilirea relaiilor internaionale.
Contractul are un puternic rol educativ n viaa societii noastre; el introduce n relaiile dintre
oameni simul rspunderii pentru ndatoririle ce le revin i promoveaz relaii de colaborare, educ
oamenii n sensul disciplinei contractuale.

Clasificarea contractelor
n imensa varietate a contractelor se pot desprinde unele categorii mai importante, a cror
clasificare se poate face dup mai multe criterii (asemntoare cu cele privitoare la actele juridice),
precum: coninutul, modul de formare, scopul urmrit de ctre pri, modul de executare.
1. Dup coninutul lor, adic dup felul obligaiilor la care dau natere, pot fi:
a) Contracte sinalagmatice, care dau natere la obligaii reciproce ntre pri.
- deoarece ambele pri au n acelai timp i drepturi i obligaii, fiecare parte este totodat
i creditor i debitor;
- Ex.: vnzarea-cumprarea, schimbul, locaiunea, contractul de asigurare.
b) Contractele unilaterale, care instituie obligaii numai pentru una din pri.
- numai o parte se oblig, cealalt parte stipulnd pentru sine o crean;
- Ex.: mprumutul, comodatul, depozitul, donaia fr sarcin, mandatul gratuit.
- ! este diferit de actul unilateral, care este efectul unei singure voine.(testamentul)
Utilitatea practic a distinciei: numai n cadrul contractului sinalagmatic se pot pune probleme
privind riscul contractual, excepia de neexecutare. Pentru cele 2 forme snt diferite probele prin
nscrisuri.
2. Dup modul lor de formare, avem:
a) Contracte consensuale, pentru a cror formare este suficient simplul acord de voin al
prilor, fr s mai fie nevoie de vreo formalitate sau vreo form special de manifestare a
voinei prilor.
Aceste contracte formeaz regula, contr. solemne i reale ntlnidu-se n mod excepional;
b) Contractele solemne, pentru a crui validitate, pe lng acordul de voin, mai este necesar
ndeplinirea unor formaliti impuse de lege;
- snt ncheiate n faa unui funcionar public, abilitat prin lege s ntocmeasc actele;
- n lipsa formei solemne a contractului (care este un element constitutiv al su) acesta este
lovit de nulitate absolut;
 71

- Ex.: donaiunea, contractul de ipotec, actele de nstrinare a unor imobile.

c) Contractele reale, pentru a crui formare se consider c, pe lng acordul de voin, mai este
necesar i remiterea unui lucu (res) de ctre una dintre pri ctre cealalt;
- acestea snt n fond contracte consensuale, deoarece ncheierea lor nu este supus de lege
unor forme speciale, dar obligaiile specifice lor nu iau natere dect n momentul
remiterii lucrului; Numai din acel moment contractul respectiv poate purta denumirea sa,
nainte de acest moment fiind doar o promisiune de a contracta;
- Ex.: mprumutul, comodatul, depozitul i gajul.
3. Dup scopul urmrit de pri prin ncheierea lor, avem:
a) Contracte cu titlu oneros, n care una dintre pri urmrete un folos, o contraprestaie, n
schimbul aceleia pe care o face, ori se oblig s o fac n favoarea celeilalte pri;
- Ex.: vnzarea, schimbul, contr. de locaie, contr. de asigurare.
b) Contracte cu titlu gratuit, prin care una dintre pri procur celeilalte un folos, fr a primi
ceva n schimb, (sau: una din pri primete o prestaie, fr a da ceva n schimb);
- Ex.: liberalitile, contractele de binefacere;
- n cazul liberalitilor cel ce se oblig i micoreaz patrimoniul, nstrinnd un element
al acestuia (ca de pild n cazul donaiei);
- n cazul contractelor de binefacere ("contracte dezinteresate"), cel ce se oblig nu i
micoreaz patrimoniul.
Interesul distinciei: legea impune n privina condiiilor de validitate condiii speciale pentru
contr. cu titlu gratuit - chiar i forme solemne; aciunea paulian se poate executa mai uor
mpotriva contractelor cu titlu gratuit...
4. Contractele cu titlu oneros se mpart, la rndul lor n:
a) Contracte comutative, n care ntinderea prestaiilor datorate de ctre pri este cert i poate
fi apreciat chiar la momentul ncheierii contractului, deoarece se stipueaz i se promit
lucruri care exist la acel moment, sau a cror existen viitoare este cert;
- cea mai mare parte a contractelor cu titlu oneros snt comutative;
- Ex.: vnzarea unui obiect contra unui pre determinat.
b) Contracte aleatorii, n care ntinderea prestaiilor prilor sau numai a uneia dintre ele
depinde de un eveniment incert, aa nct, la momentul ncheierii contractului, nu se poate
cunoate i nu se poate aprecia cu certitudine ctigul sau pierderea fiecrei pri i uneori
nici nu se poate ti dac va exista un ctig sau o pierdere.
- Ex.: contractele referitoare la loterie;
Interesul distinciei: att pe plan economic ct i juridic; n privina unui contract aleatoriu nu se
poate intenta aciunea n anulare pentru leziune;
5. Dup modul lor de executare, avem:
a) Contracte cu executare imediat, care se execut imediat dup ncheierea lor;
b) Contracte cu executare succesiv, a cror executare se desfoar n timp,
fie sub forma unei prestaii continue (contractul de locaiune),
fie sub forma unei succesiuni de prestaii (contract de furnizare)-
- Ex.: contr. de locaiune, contr. de munc, contr. de societate, contr. de asigurare;
Interesul distinciei: n cazul neexecutrii obligaiei de ctre una dintre pri sanciunea va fi:
- n cazul contractelor cu execuie imediat , rezoluionarea pentru neexecutarea contractului
(adic desfiinarea contractului cu efect retroactiv), iar
- n cazul contractelor cu executare succesiv, aciunea va fi rezilierea (adic desfacerea
contractului numai pentru viitor);
 72

-Unele contracte cu executare succesiv pot fi reziliate:

prin voin unilateral;
prin voina oricreia dintre pri (ex.: contr. de locaiune fr termen);
prin voina numai uneia dintre ele (ex.: contr. individual de munc, contr. de nchiriere de
locuine, contr. de depozit);
-Problema suspendrii executrii obligaiilor nu se poate pune, de regul dect n privina
contractelor cu executare succesiv (ex.: suspendarea contractului de locaiune pe timpul ct
dureaz un caz de for major);
-Problema riscurilor contractuale se pune diferit pentru cele 2 tipuri de contract.
6. Din punctul de vedere al reglementrii lor, avem:
a) Contracte numite, care corespund unor anumite operaii economice, poart fiecare un nume
specific i este special reglementat prin lege;
- Ex.: vnzarea, schimbul, locaiunea, mprumutul, depozitul, ipoteca, gajul, mandatul.
b) Contracte nenumite, care nu au un nume propriu i care nu snt supuse unor reglementri
speciale, deoarece nu se ncadreaz ntr-o categorie anume determinat: prin mijlocirea lor
se realizeaz operaiile cele mai variate pe care prile, n virtutea principiului libertii
conveniilor, pot s le svreasc.
Prile pot s mbine elemente ale unor contracte diferite, numite i nenumite, dnd astfel
natere unor contracte mixte.
Importana distinciei: calificarea unui contract drept numit sau nenumit are o deosebit
importan n determinarea regimului juridic, aplicabil n lipsa unei precizri a prilor.
7. Dup existena de sine stttoare sau nu a contractelor, avem:
a) Contracte principale, care au o existen de sine stttoare;
b) Contracte accesorii, care snt contracte a cror ncheiere depinde de existena altui contract.
Aceste contracte se pot nate n acelai timp cu contractul principal sau numai dup
ncheierea acestora din urm;
Ele pot fi incluse n contractul principal ca o clauz a acestuia sau pot fi ncheiate separat.
Importana calificrii unui contract ca fiind principal sau accesoriu const n faptul c, n vreme
ce validitatea contractului principal se analizeaz n funcie numai de propriile sale elemente,
validitatea contractului accesoriu mai depinde i de validitatea contractului principal, al crui
accesoriu este.
8. Contractul de adeziune, ale crui clauze snt stabilite numai de ctre una dintre pri, cealalt
parte neavnd putina s le discute, ci numai facultatea s le accepte ca atare (adic s adere) sau
s nu contracteze.
Ex.: contractul de transport pe calea ferat.
9. Contracte mixte sau complexe, care rezult din ncheierea a dou sau mai multor contracte.
Ex.: contractul de hotelrie.

Condiiile de validitate ale contractului

Contractul, fiind un act juridic bilateral, ce se formeaz prin acordul de voin al prilor, implic
existena a cel puin dou pri care s-i exprime consimmntul valabil cu privire la obictul i
scopul contractului.Prin aceasta se invedereaz c elementele eseniale pentru validitatea
contractului snt:
capacitatea;
consimmnul;
 73

obiectul;
cauza.
Capacitatea de a contracta
Am vzut mai nainte c exist capaciate de folosin a drepturilor i capaciate de exerciiu a
acestora.
1. Persona fizic
Pentru ca o persoan fizic s poat ncheia acte juridice capacitatea sa de folosin constituie o
condiie indispensabil. Cel lovit de o incapacitate de folosin nu poate efectua valabil actele
ce i snt interzise prin incapacitatea respectiv (chiar dac ar avea capacitatea de exerciiu).
Capacitatea de folosin este inerent personalitii omului i nimeni nu poate renuna - nici
parial, nici total - la capacitatea de folosin.
Orice persoan fizic are capacitatea de a contracta, dac nu este declarat, de ctre lege, ca
incapabil.
2. Persoana juridic
n privina acestora trebuie s relevm c nsi capacitatea de folosin a acestora este restrns
prin regula specialitii, n virtutea creia o persoan juridic nu poate avea dect acele drepturi
care corespund scopului ei.
Prin urmare, persoana juridic poate svri orice fel de acte i deci poate ncheia orice fel de
contracte, dar numai n limitele determinate de scopul ei, prevzut, ca atare, n lege, n actul de
nfiinare sau n statut.
Aadar, att n privina persoanelor fizice, ct i n privina persoanelor juridice, regula este
capacitatea de a contracta, iar incapacitatea, excepia.
Aceasta nseamn c incapacitile nu pot rezulta dect din lege; ele nu se prezum.
1. Incapaciti generale
Cnd incapacitatea de exerciiu este general, incapabilul nu poate ncheia personal nici un
contract.
Minorul care nu a mplinit vrsta de 14 ani nu are capacitate de exerciiu i drept urmare nu
poate ncheia, n principiu, contracte dect prin reprezentanul su legal.
El poate face singur numai acte de conservare a drepturilor sale i unele acte juridice de o
valoare patrimonial foarte redus, necesare satisfacerii unor nevoi elementare de ordin material
i cultural (cumprarea de rechizite colare, de bilete de spactacole, contract de transport n
comun).
2. Interzisul judectoresc,
adic persoana pus sub interdicie, din cauza alienanei mintale sau a debilitii mintale, nu
are, de asemenea, capacitate de exerciiu, astfel nct, atta timp ct dureaz punerea sub
interdicie nu poate ncheia nici un fel de contracte. Contractul ncheiat ntimpul interdiciei este
anulabil, chiar dac ar fi fost ncheiat ntr-un momnet de luciditate.
Hotrrea judectoreasc de punere sub interdicie are ca efect transformarea incapacitii de
fapt, natural i intermitent a alienatului mintal sau a debilului mintal, ntr-o incapacitate de
drept, total i continu, care nltur, din punct de vedere juridic, capacitatea natural din
timpul intervalelor de luciditate.
Alienatul mintal sau debilul mintal, care nu a fost pus sub interdicie are deplin capacitate de
exerciiu i de aceea, n momentele sale de luciditate, el poate ncheia orice fel de contracte, ca
o persoan capabil.
Interesul distinciei rezid din diferena de probare n cazul anulrii contractului; la primul se
cere doar timpul la care s-a contractat, pe cnd la cel de al doilea se cere i probarea incapacitii
 74

sale de fapt, a strii de alienaie mintal n momentul ncheierii actului, alienatul neinterzis fiind
prezumat, pn la proba contrarie, a fi pe deplin capabil.
3. Minorul care a mplinit vrsta de 14 ani are o capacitate de exerciiu restrns, n virtutea creia
el i exercit drepturile i i execut tot astfel obligaiile, dar n genere, numai cu ncuviinarea
prealabil a prinilor sau a tutorelui.
Minorul care a mplinit vrsta de 14 ani poate face singur, fr ncuviinarea prealabil a
prinilor sau a tutorelui, actele de conservare, precum i alte acte de administrare a
patrimoniului (cum ar fi contracte privitoare la reparaiile de ntreinere a bunurilor sale,
contracte de asiguare a acestora), dar acestea din urm numai n msura n care nu-i pricinuiesc
o leziune.
n determinarea limitelor capacitii minorului trebuie s se in seama i de faptul c minorul
se poate obliga prin fapta sa ilicit svrit cu discernmnt. Astfel, dac minorul a svrit
manopere dolosive pentru a fi crezut major de ctre cel cu care ncheie contractul el comite o
fapt ilicit ce l oblig la reparaie. Or, pentru partea indus n eroare, cea mai adecvat
reparaie a prejudiciului nu ar rezulta din desfiinarea contractului, ci tocmai din meninerea lui,
ca i cum ar fi fost ncheiat de o persoan capabil (art. 1162 c.civ.).
4. Incapaciti speciale
Aceste nu pot rezulta dect dintr-o dispoziie anume a legii.
Art. 950 c.civ., dup ce arat c snt incapabili a contracta minorii i interziii, precizeaz c mai
snt incapabili "n genere toi acei crora legea le-a prohibit oarecare contracte".
Astfel legea i declar pe soi incapabili de a vinde unul altuia (art. 1307 c.civ.) i deci i de a
ncheia ntre ei un contract de schimb.
Mai snt declarai incapabili unii administratori ai bunurilor altora, care nu pot fi adjudecatari ai
bunurilor pe care le administreaz.
Ct privete importana distinciei dintre incapacitatea general i cea special, aceasta se
invedereaz n special pe terenul probelor:
n cazul incapacitii generale, actul este declarat nul dac nu se dovedete c el se
ncadreaz n categoria celor pe care incapabilul era, n mod excepional, ndreptit de lege s l
svreasc;
n cazul incapacitii speciale, partea respectiv se consider capabil pn la proba
contrarie, deoarece incapacitile nu se pot prezuma.

Consimmntul
ntr-un prim sens, consimmntul nseamn acordul de voin a prilor unui contract, acord de
voine care constituie nsui contractul i d natere, ca atare, obligaiilor respective.
ntr-un alt sens, mai restrns, prin consimmnt se nelege voina uneia dintre pri, prin care se
manifest acceptarea propunerii de a contracta a celeilalte pri. n acest sens se exprim art. 948
c.civ., cnd, printre condiiile eseniale pentru validitatea unui contract, arat i consimmntul
valabil al prii ce se oblig.
Tot n sens restrns este considerat consimmnul cnd legea se refer la viciile acestuia, numindu-
le vicii de consimmnt, dei n realitate snt vicii ale voinei uneia dintre prile contractante.
1. Manifestarea consimmnului
ntruct n dreptul nostru contractele snt, n genere, consensuale, manifestarea de voin a
fiecreia dintre prile contractante nu este supus, n principiu nici unei formaliti extrinseci.
Regula este deci c, n lipsa unei dispoziii legale care s dispun altfel, consimmnul prilor
se poate manifesta n orice form.
 75

Aceast libertate este ns limitat uneori de cerina preconstituirii unui mijloc de prob, iar
alteori, prin voina nsi a prilor contractante, care pot s supun formarea contractului la
unele condiii de form.
2. Voina direct i voina indirect
a) Cnd manifestarea de voin are ca obiect nchieierea contractului, cnd deci ea urmrete
numai acest scop i este adus ca atare la cunotiina celui interesat (cnd de pild o parte
ofer spre vnzare celeilalte spre vnzare un anumit obiect, la un anumit pre), se spune c
manifestarea de voin este direct.
- ea poate fi oral sau scris;
- poate rezulta din semne indicative ale voinei, ori din alte fapte care au legtur direct cu
ncheierea conractului (cum ar fi, de pild, nceputul de executare al contractului, care nu
poate fi interpretat dect ca o acceptare a ofertei de a contracta - ex.: reinerea de ctre
hotelier a camerei care a fost solicitat de ctre client)
b) Manifestarea indirect a voinei rezult din acte sau fapte care, dei snt fcute ntr-un cu
totul alt scop, las s se neleag fr nici o ndoial, voina autorilor lor n privina
contractrii.
- Ex.: locatarul care la expirarea termenului contractual rmne mai departe n locuina
nchiriat este socotit c n mod tacit i indirect i-a manifestat dorina de a continua relaiile
contractuale.
3. Voina expres i voina tacit
a) Manifestarea de voin este expres atunci cnd ea rezult prin nscris (scripta manent),
cuvinte, gesturi sau semne destinate anume pentru a exprima intenia de a contracta.
b) Manifestarea de voin este tacit sau implicit cnd ea rezult din acte sau fapte, care nu snt
destinate anume spre a exprima intenia de a contracta, dar care se pot interpreta ca
exprimnd consimmnul la contractare.
Acest lucru se nvedereaz mai cu seam n privina acceptrii de ctre o parte a ofertei
fcut de ctre cealalt.
n principiu, din moment ce a fost stabilit, voina produce aceleai efecte, oricum s-ar
manifesta, expres sau tacit.
Uneori, legea prevede cerina unei manifestri exprese, pentru a atrage atenia asupra
importanei unei obligaii asumate (acceptarea unei donaii), ori asupra unei renunri.

Viciile voinei
Consimmntul, condiie de validitate a contractului trebuie nu numai s existe, ci el trebuie s fie
i valabil, adic lipsit de vicii.
Consimmntul, dei viciat, constituie totui o manifestare de voin, care ns se formeaz n
condiii anormale i de aceea actul juridic respectiv poate fi anulat (art. 961 c.civ.).
Voina poate fi viciat:
n coninutul su intelectual: - prin eroare;
- prin dol;
n ce privete libertatea manifestrii - prin violen.

1. Eroarea
Element psihic, const n reprezentarea inexact a realitii la ncheierea unui act juridic: de
pild o parte consimte s se oblige prin contract numai fiindc i nchipuie c obiectul pe care
l ofer cealalt parte are o anumit nsuire, pe care n realitate acesta nu o are. Persoana
 76

respectiv a voit ntr-adevr ceea ce a exprimat, dar aceasta doar datorit erorii.
Eroarea este socotit viciu de voin numai n dou situaii:
cnd poart asupra calitilor substaniale ale obiectului contractului, i
"...cnd consideraia persoanei este cauza principal pentru care s-a fcut convenia"
(art.954c.civ.).
Substana, asupra creia cade eroarea, poate fi neleas att ca un element obiectiv al lucrului,
ct i ca o nsuire pe care prile contractante i-o atribuie i o apreciaz n mod subiectiv.
- eroarea bazat pe un element obiectiv - ex. aprecierea suprafeei de teren;
- eroarea sub aspectul su subiectiv - ex. autenticitatea unei opere de art pentru un colecionar.
n genere se socotete drept o calitate substanial a obiectului utilitatea pe care acesta o
prezint dup aprecierea in concreto a prilor i care a fost determinant pentru contractare, n
sensul c, dac ar fi tiut c aceast utilitate nu exist, partea nu ar fi contractat.
Eroarea asupra persoanei: ntruct la contractele cele mai obinuite - contractele cu titlu oneros
- identitatea i calitatea persoanei contractante snt indiferente, eroarea asupra persoanei nu
constituie viciu de voin, dect n mod excepional, i anume n contractele ncheiate "n
consideraia persoanei" (intuitu personae). Asemenea contracte snt, de obicei, cele cu titlu
gratuit. Snt ns i unele contracte cu titlu oneros care se ncheie n consideraia persoanei, cum
ar fi contractele avnd ca obiect prestaia de servicii (contractul cu un arhitect, avocat, medic).
Pentru a fi luat n consideraie ca viciu al voinei, eroarea trebuie s fi fost determinat, n
sensul c partea czut n eroare s nu fi contractat dac ar cunoscut realitatea.
Eroarea, fiind un element de fapt, se poate proba prin orice fel de mijloace, deci i prin
prezumii, iar sarcina probei incumb celui care invoc eroarea.
Erori obstacol: uneori, eroarea n care a czut o parte este att de grav nct mpiedic nsi
formarea acordului de voin i deci a contractului (ex. locaie-vnzare).
Exist 2 tipuri de erori-obstacol:
a) eroarea asupra naturii juridice a conractului (ex. ); mpot. ei se poate invoca nulitatea
absolut;
b) eroarea de fapt i eroarea de drept:
eroarea de fapt, n care eroarea se nfieaz ca o reprezentare inexact a realitii;
eroarea de drept, care se refer la existena sau la coninutul unui act normativ.
2. Dolul
Prin dol se nelege faptul de a surprinde, printr-o eroare provocat, consimmntul unei
persoane i de a o determina, n acest mod, s ncheie un contract.
Viciul voinei este deci tot o eroare, dar, de data aceasta, eroarea nu este spontan, ci provocat:
o parte este indus n eroare prin aciunile viclene ale celeilalte (de pild fapta unui vnztor
care furnizeaz date false asupra valorii obiectului pe care l vinde, constituie un dol).
Dolul apare deci ca o circumstan agravant a erorii.
La viciul de dol se pot distinge dou elemente:
un element intenional, i anume voina de a induce n eroare; drept urmare, dac
introducerea n eroare a fost provocat cu bun-credin, fr nici o urm de intenie,
n acest caz nu exist dol;
un element material, i anume aciunile viclene folosite pentru a traduce n fapt intenia de
a provoca eroarea celeilalte pri i a o determina astfel s contracteze.
Aciunile viclene (minciuni, vicleuguri) trebuie s prezinte o anumit gravitate, s depeasc
anumite limite.
Simpla tcere nu contituie prin ea nsi un dol dect numai cnd reticena se refer la unele
 77

elemente asupra crora partea, dat fiind pregtirea sa tehnic i profesional, era obliagt s
informeze pe contractant. Alteori nsi natura contractului oblig prile la anumite informri
(contractul de asigurare).
Dolul constituie un viciu al voinei i atrage anularea contractului, numai dac a provocat o
eroare determinant, fr de care partea nu ar fi contractat.- n acest caz dolul se numete dol
principal;
Prin opoziie, dolul incident, care, fiindc nu a fost determinant la ncheierea contractului, nu
atrage anularea acestuia, ci ndreptete numai la o cerere de despgubire, n msura n care
dac ar fi cunoscut realitatea, partea ar fi contractat n condiii mai puin oneroase.
Dolul atrage anularea numai dac provine de la una din prile contractante. El apare deci ca o
sanciune a comportrii incorecte a unei pri din contract; de aceea, dac provine de la un ter,
dolul nu are influen asupra validitii contractului, ci d victimei numai dreptul la o aciune n
despgubire mpotriva terului pentru prejudiciul suferit. Dac o parte a fost complice la dolul
practicat de ctre un ter mpotriva celeilalte pri, atunci dolul atrage, de asemenea anularea
contractului. (aceasta se explic prin faptul c i n acest caz dolul a fost provocat de celalalt
parte, chiar dac a mbrcat numai forma complicitii). Tot din aceast cauz atrage anularea
contractului dolul svrit de ctre reprezentantul uneia dintre pri sau de ctre prepusul
acesteia. Considerm c i n cazul n care dolul este opera exclusiv a unui ter anularea
contractului se impune, n msura n care dolul ar fi o eroare, care ar ndeplini condiiile cu
privire la eroarea-viciu de consimmnt (dar n acest caz anularea contractului se cere invocnd
eroarea i nu numai dolul care a provocat-o).
Dolul, ntocmai ca i eroarea trebuie s fie dovedit de ctre partea ce-l invoc. Fiind un fapt
juridic, el poate fi probat prin orice mijloace.
Efecte: dat fiind natura sa dubl - viciu al voinei victimei, pe de o parte, i fapt culpabil a
autorului aciunilor dolosive, pe de alt parte - dolul poate s duc att la anularea contractului
ct i la o aciune n despgubire.
Cnd victima cere anularea contractului, trebuie s fie ndeplinite toate condiiile artate mai
sus. Dac, dimpotriv, victima pretinde despgubiri, trebuie s fie ndeplinite condiiile
rspunderii delictuale. Iar dac, obinnd anularea contractului, victima continu s sufere un
prejudiciu, nimic nu se opune ca ea s reclame despgubiri, n condiiile rspunderii civile
delictuale.
3. Violena
Viciu de consimmnt, este siluirea voinei unei persoane pentru a-i smulge consimmntul la
contractare prin:
mijloace de constrngere fizic;
ameninare cu asemenea mijloace su cu altele de natur moral.
Violena nu este viciu de consimmnt prin ea nsi, ci numai prin teama pe care o provoac
(aa cum dolul este viciu de consimmnt prin eroarea pe care o provoac).
Ceea ce este determinant n cazul violenei este temerea sub imperiul creia partea consimte la
contractare; romanii numeau aceasta metus (team sau temere), spre a o deosebi de vis
(constngere fizic propriu-zis).
Datorit violenei libertatea voinei este afectat, n sensul c numai sub inflena ameninrii pe
care o cuprinde violena, partea a consimit la contractare, mpotriva voinei sale. n realitate, ea
nu vrea s contracteze, dar datorit violenei exercitat asupra ei, consimte totui, aparent, la
contractare.
Violena cuprinde:
 78

un element obiectiv - constrngerea;

un element subiectiv - teama insuflat, care determin lipsa de libertate a
consimmntului.
Violena se poate prezenta sub forma constrngerii fizice, precum smulgerea consimmntului
prin torturi fizice. Dar oricare ar fi mijlocul de constrngere (fizic, moral, patrimonial, actual sau
viitor), efectul pe care l produce violena este de ordin psihic i anume teama persoanei
respective c ameninarea se va ndeplini, sau c actuala suferin va continua; deci n toate
cazurile determinant este temerea de o suferin prezent sau viitoare, dac realizarea ei este
considerat de ctre victim ca fiind sigur i grav.
Condiii. ntocmai ca i dolul, violena este nu numai un viciu al voinei, care poate atrage
anularea contractului n msura n care temerea ce a insuflat-o a fost determinant pentru
contractare, dar i un delict civil. De aici decurg unele consecine:
a) Temerea insuflat persoanei trebuie s fi fost de aa natur, nct fr acestea partea nu ar
fi contractat. Gravitatea suferinei sau a ameninrii i a temerii pe care a determinat-o se
apreciaz in conctreto, inndu-se seama n aceast privin de vrst, sex, precum i de alte
asemenea mprejurri, adic de criterii subiective.
b) Temerea insuflat pe calea violenei este determinant, desigur, cnd ameninarea se
adreseaz persoanei contractante, al crei consimmnt se afl astfel viciat. Dar ea poate fi de
asemenea determinant cnd ameninarea este ndreptat mpotriva unor alte persoane; n
privina acestora din urm legea pare s fac o distincie i anume:
- dac ameninarea este ndreptat asupra soului, descendenilor sau ascendenilor
unei pri din contract, se prezum c ea este determinant n aceeai msur ca i
cum s-ar exercita asupra prii contractante nsi;
- dac ameninarea privete alte persoane apropiate victimei, partea va trebui s fac
dovada caracterului determinant al temerii insuflate, probnd, de pild legturile de
afeciune cu acele persoane;
c) Ameninarea constitutiv de violen este viciu de consimmnt chiar cnd provine de la
un ter. Mai mult, ea constituie un asemenea viciu, chiar atunci cnd teama nu se datorete
faptei unei persoane, ci unor cauze naturale sau unor mprejurri care, prin ameninarea
unei primejdii, constrng voina prii i o silesc s contracteze sub imperiul strii de
necesitate n care se afl. Aceast soluie se impune i mai mult atunci cnd numai aciunea
unui asemenea factor extern prilor contractante dtermin partea s-i dea consimmntul,
iar cealalt parte a profitat de pe urma strii de necesitate pe care a cunoscut-o la momentul
ncheierii contractului;
d) Ameninarea trebuie s fie nelegitim, adic s nu constituie exerciiul unui drept.
Aceast condiie invedereaz de altfel caracterul violenei de a fi un delict civil. Astfel fapta
unui creditor de a amenina pe debitor cu executarea silit, pentru a-l determina pe aceast
cale s-i acorde o garanie, nu constituie violen care s duc la anularea obligaiei asumate n
asemenea condiii, deoarece, procednd n acest mod, creditorul nu face dect s
amenine cu exercitarea unui drept.
Proba. Incumb celui care invoc violena de a proba att faptul constitutiv de violen, ct i
caracterul determinant al temerii insuflate. Fiind vorba de un fapt, dovada violenei se poate
face prin orice mijloace de prob. Uneori prin legi speciale se stabilesc prezumii de violen cu
privire la unele acte juridice.
Efecte. ntruct violena constituie n acelai timp att un viciu de consimmnt, ct i un delict
civil, ea poate justifica sanciuni diferite: ca viciu de consimmnt atrage nulitatea relativ a
 79

contractului, ntruct este vorba de o nulitate de protecie, iar n msura n care provoac
prejudicii, ea poate justifica, ntocmai ca i dolul, o aciune n rspundere civil.
4. Leziunea
Prin leziune se nelege paguba ce rezult pentru o parte contractant din disproporia existent
ntre prestaiile reciproc stipulate n contractul respectiv; o parte dintr-un contract este lezat
cnd se oblig la o prestaie care este disproporional fa de prestaia ce i se promite de ctre
cealalt parte...

Obiectul contractului
Orice contract are ca obiect crearea de obligaii, al cror obiect este ntotdeauna o prestaie (de a
da, de a face, de a nu face); prestaia, la rndul ei, are drept obiect fie transmiterea unui derpt, fie
un fapt al debitorului (fapt pozitiv sau o absteniune).
Cnd legea se refer la obiect ca o condiie de validitate a contractului (art. 962-965 c.civ.), ea
cuprinde n reglementarea sa, deopotriv, obiectul contractului, obiectul obligaiei i obiectul
prestaiei.
Ct privete obiectul contractului, adic felul obligaiilor care se nasc, prile au o deplin libertate,
mrginit numai de normele imperative i de regulile de convieuire social.
Obiectul obligaiei. Prestaia care formeaz obiectul obligaiei contractuale poate fi realizat n cele
dou forme ale sale:
transmiterea unui drept ctre creditor, sau
un fapt al debitorului.
Cnd prestaia are ca obiect transmiterea unui drept se spune n mod obinuit c ea are ca obiect un
lucru. n realitate, obiectul prestaiei poate fi i un drept care nu poart asupra lucrurilor. Dar chiar
i atunci cnd dreptul respectiv se refer la un lucru, ceea ce se transmite prin contract nu este
lucrul, ci dreptul real purtnd asupra lui.
Astfel, lucrul, obiect al prestaiei de a da, trebuie s ndeplineasc urmtoarele condiii:
a) Lucrul trebuie s existe n momentul ncheierii contractului; cnd prile au contractat,
ignornd c lucrul nu mai exist, lipsete un element esenial al contractului, ceea ce
atrage nulitatea absolut a acestuia (legea prevede c "dac n momentul vnzrii
lucrul era pierit n tot, vinderea este nul").
Condiia existenei lucrului nu nseamn ns c prile nu pot conveni cu privire la
"lucrurile viitoare" (vnzarea recoltei viitoare, a unui lucru pe care o ntreprindere
urmeaz s-l produc).
b) Lucrul trebuie s se afle n circuitul civil. Nu poate fae obiectul unei obligaii
contractuale, n primul rnd lucrurile care prin natura lor nu snt susceptibile de a
forma obiectul unui drept de proprietate, cum snt lucrurile ce se afl la dispoziia tuturor
(aerul, lumina); de asemenea, lucrurile pe care legea - din considerente de ordin
economic, politic, social - le scoate din circuitul civil.
c) Lucrul trebuie s fie determinat sau determinabil. n privina gradului de determinare a
lucrului, legea prevede c lucrul poate fi un corp cert, cnd el este estimat
chiar n individualitatea sa, sau un lucru determinat prin specia din care face
parte (genus). Lucrul trebuie s fie determinat n privina cantitii, n sensul precizrii
cantitii ce trebuie livrat, dar aceasta nu trebuie s fie exprimat neaprat n cifre, ci
este suficient ca n contract s existe elementele necesare pentru ca obiectul s poat fi
determinat ulterior, la epoca executrii contractului. Cu alte cuvinte este suficient ca la
 80

momentul ncheierii contractului lucrul s fie determinabil.

ntr-un contract de vnzare, preul, obiect al obligaiei cumprtorului, este supus acelorai reguli: el
poate fi determinat la ncheierea contractului, dup cum prile pot conveni ca preul s fie stabilit
de ctre un ter, ori s fie cel artat n tarifele oficiale. Poate fi determinat n cele din urm de ctre
instan.
Cel care transmite un drept real trebuie s fie titularul acestuia. Astfel o ipotec constituit de ctre
alt persoan dect proprietarul imobilului a non domino este nul (nulitatea absolut).
Cnd prestaia are ca obiect un fapt personal al debitorului, aceasta trebuie s ndeplineasc
urmtoarele condiii:
a) Faptul promis trebuie s fie posibil. Imposibilitatea prestaiei atrage nulitatea absolut a
contractului pentru lips de obiect. Dar pentru aceasta imposibilitatea trebuie s aib
caracter obiectiv, executarea prestaiei s fie cu neputin nu numai pentru debitor ci
i pentru oricare alt persoan. n caz contrar, contractul este valabil. Imposibilitatea
prestaiei trebuie s existe n momentul ncheierii contractului: dac se ivete ulterior
ea nu atrage anularea contractului, ci n cadrul contractelor sinalagmatice, ridic numai
problema riscului conractual.
b) Fapta promis trebuie s fie licit, adic s nu contravin normelor imperative sau
regulilor de convieuire social;
c) Fapta trebuie s fie proprie celui care o promite. O persoan nu poate fi obligat dect
prin voina sa. Drept urmare, promisiunea cu privire la fapta altuia nu are nici o eficien
juridic;
d) Fapta promis trebuie s prezinte interes pentru creditor. n caz contrar, acesta nu va
putea cere executarea prestaiei prin aciunea n justiie, care i va fi respins, ca fiind
lipsit de interes.

Cauza
Printre elementele eseniale pentru validitatea contractului, legea prevede i o "cauz licit" (art.
948 c.civ.) adugnd c "obligaia fr cauz sau fondat pe o cauz fals sau nelicit nu popate
avea nici un efect".
Orice obligaie asumat de o persoan persoan presupune un scop; nu se poate concepe ca o
persoan s se oblige fr a urmri realizarea unui scop.
Actul de voin prin care o persoan se oblig, include, aadar, nu numai consimmnutul su de a-
i asuma o obligaie, ci n acelai timp i consideraiunea scopului pe care vrea s-l nfptuiasc
prin obligaia asumat, obligaia fiind numai un mijloc pentru a ajunge la realizarea unui anumit
scop (de pild vnztorul se oblig s transmit dreptul de proprietate asupra unui lucru al su, n
scopul de a obine suma de bani pe care o reprezin preul).
n drept acest scop este desemnat prin termenul cauz.
Pentru a desprinde i mai bine noiunea de cauz nu trebuie s ne ntrebm de ce debitorul se afl
obligat sau care este temeiul juridic al obligaiei lui, deoarece, la acest ntrebare rspunsul l
constituie nsi existena contractului pe care l-a ncheiat, ci urmeaz s ne ntrebm numai pentru
ce a consimit debitorul s se oblige.
De aici rezult, pe de o parte, c problema cauzei se pune n privina obligaiilor ce se nasc prin
voina celui ce se oblig, iar pe de alt parte, c noiunea de cauz a obligaiei este luat n sensul de
finalitate, adic de scop; numai n vederea realizrii cruia a neles debitorul s-i asume obligaia.
Cauza astfel determinat constituie o parte component a voinei juridice (adic a voinei de a se
obliga a prii contractante), distinct de consimmnt. Noiunea de consimmnt rspunde deci la
 81

ntrebarea dac partea a voit s se oblige, n timp ce cauza invedereaz pentru ce a vrut patrea s se
oblige; fiecare dintre aceste dou elemente ale voinei de a se obliga are, prin urmare, un domeniu
diferit.
Cauza este de asemenea distinct de obiectul obligaiei, acesta din urm fiind prestaia pe care
debitorul se oblig s o furnizeze creditorului.
Obiectul unei obligaii constituie rspunsul la ntrebarea: ce se datoreaz? (quid debetur?) n
timp ce cauza unei obligaii este rspunsul la ntrebarea: pentru ce a vrut partea s se oblige? De
aceea o obligaie poate avea drept obiect o prestaie licit prin ea nsi i cu toate acestea cauza
obligaiei s fie ilicit.
Coninutul noiunii de cauz se precizeaz mai ales prin referire la fiecare categorie de contracte.
1. n contractele sinalagmatice, cauza fiecreia dintre obligaiile prilor o constituie
perspectiva executrii prestaiei promise de cealalt parte (ex.: vnzarea-cumprarea).
2. n contractele cu titlu gratuit, cauza obligaiei celui care dispune const n intenia
acestuia de a mri patrimoniul celui gratificat cu un elemant activ, fr a primi n schimb
vreo contraprestaie. Cauza este deci intenia liberal manifestat n privina persoanei
gratificate.
3. n contractele aleatorii elementul risc constituie cauza obligaiilor.
Condiiile de validitate. n privina cauzei obligaiei, legea prevede c ea trebuie s fie real i
licit.
Cauza nu este real, ci fals cnd debitorul s-a obligat numai n credina greit a existenei sale.
"Cauza este nelicit cnd este prohibit de legi, cnd este contrarie bunelor moravuri i ordinii
publice" (art. 968 c.civ.).
Astfel, ntr-un contract de vnzare cu privire la un bun scos din circuitul civil, obligaia
cumprtorului este nul pentru c are o cauz ilicit.
Uneori noiunea de cauz ilicit pare s fac dubl ntrebuinare cu aceea de obiect ilicit. Dar pentru
a evita o confuzie trebuie s se in seama c, cel mai adesea cauza pare ilicit sub aspectul su
subiectiv ce trebuie desprins din intenia comun a prilor, ceea ce duce la concluzia c, pentru a
vicia contractul, cauza ilicit trebuie s fi fost cunoscut de ctre cealalt parte.
Proba cauzei.
n privina cauzei, legea dispune: "Convenia este valabil, cu toate c cauza nu este expres", iar
mai departe adaug:"Cauza este prezumat pn la dovada contrarie" (art. 967 c.civ.).
Drept urmare, cel care invoc inexistena cauzei trebuie s dovedeasc acest fapt.

ncheierea contractului
Acordul de voin al prilor se realizeaz prin ofert i acceptare.
1. Oferta este propunerea de a contracta n anumite condiii adresat unei persoane determinate
sau nedaterminate.
Se poate realiza:
oral, prin viu grai (oferta expres),
n scris (ex. trimiterea unui proiect de contract - prin trimiterea unor cataloage cuprinznd
descrierea mrfii i preul),
prin expunerea unor mrfuri n vitrin i indicarea preului (oferta tacit).
Condiiile pe care trebuie s le ndeplineasc oferta:
s fie direct i cert,
s fie ferm,
 82

s fie neechivoc,
s fie precis i complet.
Atta timp ct oferta nu a fost acceptat ea poate fi revocat.
Regula revocabilitii ofertei sufer unele excepii:
- dac ofertantul a fixat un anumit termen n care oferta poate fi acceptat, ea nu mai poate
fi revocat pn la mplinirea acelui termen; dac pn la expirarea termenului de acceptare
oferta nu a fost acceptat ea devine caduc.
2. Acceptarea.
Forma acceptrii nu este supus unor condiii speciale, ci este suficient ca din felul manifestrii
s rezulte voina nendoielnic de a accepta oferta respectiv.
Acceptarea poate fi:
expres, atunci cnd se face n scris sau verbal;
tacit, cnd rezult din aciuni ori din atitudini ce pot fi interpretate n acest sens.
Exist mprejurri expres prevzute de lege n care simpla tcere este interpretat ca o
acceptare:
renoirea contractului de nchiriere, dedus din faptul c la sfritul termenului contractului,
locatarul continu s rmn n posesia lucrului nchiriat, fr nici o mpiedicare a lui din
partea locatorului (art. 1437, 1452 c.civ.).
Condiiile pe care trebuie s le ndeplineasc acceptarea:
a) s se refere la acelai obiect ca i oferta; neconcordana dintre ofert i acceptare
mpiedic formarea contractului;
b) s fie nendoielnic;
c) dac oferta a fost fcut unei persoane determinate, doar aceasta o poate accepta;
d) acceptarea trebuie s intervin nainte ca oferta s fie retras sau s devin caduc.

ncheierea contractului prin reprezentant

Reprezentarea poate fi:
a) legal (ex.: tutorele pentru minorul aflat sub tutela sa);
b) convenional (n virtutea unui contract de mandat).
Contractul ncheiat prin reprezentant n limitele puterii ce i-au fost conferite se consider c a fost
ncheiat de ctre cel reprezentat i produce efecte ntre acesta i cealalt parte contractant.
Reprezentantul se afl n raporturi juridice cu reprezentatul, fa de care rspunde de executarea
contractului de mandat (mputernicire).
Dac reprezentantul acioneaz peste limitele mandatului su se consider c acioneaz n nume
propriu.

Momentul ncheierii contractului

n virtutea conceptului consensualismului, contractul se formeaz din momentul n care s-a realizat
acordul de voine.
ncheierea contractului ntre abseni
n doctrin se gsesc mai multe soluii care pot fi grupate astfel:
a) Sistemul emisiunii sau al declaraiunii: se consider c un act se nate chiar din momentul
acceptrii. n acest sistem formarea contractului ar depinde numai de voina acceptantului.
b) Sistemul expedierii accepttii: momentul formrii contractului este considerat acela n care
acceptantul a expediat acceptarea sa (trimiterea telegramei, a scrisorii). mpotriva acestei soluii
 83

s-a ridicat obiecia c acceptarea nu mai poate fi revocat, dei nu a ajuns la cunotiina
ofertantului.
c) Sistemul recepiunii: acceptarea este considerat irevocabil n momentul n care a ajuns la
cunotiina ofertantului, chiar dac nu a luat la cunotiin efectiv despre aceasta.
mpotriva acestui sistem s-a ridicat obiecia c momentul n care ia cunotiin ofertantul este
greu de dovedit, ncheierea contractului fiind incert.
d) Sistemul informaiunii: contractul se ncheie n momentul n care ajunge efectiv la cunotiina
ofertantului. Acest sistem prezint inconvenientul c ncheierea contractului se afl la discreia
ofertantului.
Din aceast cauz sistemul a fost amendat, n sensul c un contract se consider ncheiat din
momentul n care acceptarea a ajuns la ofertant. Din acest fapt se prezum c, pn la dovada
contarie, ofertantul a luat la cunotiin efectiv de acceptarea ofertei.
Interesul practic al momentului ncheierii contractului:
1. Pn la acesta se poate revoca acceptarea sau oferta.
2. Moartea sau incapacitatea ofertantului sau a acceptantului ntmplate dup ncheierea
contractului nu mai produc nici un efect.
3. Existena viciilor de consimmnt se apreciaz la momentul ncheierii contractului.
4. Momentul ncheierii contractului constituie punctul de plecare a diferitelor termene, precum
acela privind prescripia extinctiv.
5. n cazul ofertei fcute mai multor persoane, care a fost acceptat succesiv de mai muli
destinatari, numai primul contract va fi considerat valabil ncheiat.
6. Momentul ncheierii contractului formeaz punctul de plecare al tuturor efectelor acestuia dac
legea sau prile nu fixeaz alt termen.
7. Aciunea paulian nu poate fi intentat de creditorii creditorii chirografari anteriori contractului
fraudulos.
8. Momentul ncheierii contractului determina i locul formrii acestuia (interes pentru instana
competent).

Promisiunea de contract
ncheierea unui contract poate fi precedat de un acord prealabil ntre pri, prin care acestea se
oblig s ncheie n viitor contractul respectiv. Obiectul acordului prealabil l constiuie deci
ncheierea ulterioar a contractului.
Beneficiarul promisiunii are dreptul de a cere ncheierea contractului, iar promitentul este inut de o
obligaie,"de a face" (adic de a ncheia contractul la cererea celeilalte pri).
Condiiile pentru validitarea promisiunii:
a) Promitentul trebuie s aib capacitatea necesar pentru a se obliga prin contract.
Beneficiarul promisiunii trebuie s fie capabil n momentul realizrii promisiunii, ntruct
numai atunci el se oblig.
b) Caracterul licit al cauzei i al obiectului trebuie apreciat n momentul realizrii promisiunii.
Promisiunea de a contracta d natere unui drept de crean.
Utilitatea practic a promisiunii de a contracta se invedereaz prin interesul pe care prile l au de
a nu ncheia de ndat contractul promis.
Comparaie ntre oferta de a contracta i promisiunea de contract:
a) Oferta este un act juridic unilateral, pe cnd promisiunea este un contract.
b) Oferta poate fi revocat nainte de acceptare, pe cnd promisiunea de contract se stinge numai
prin expirarea termenului stipulat sau pierderea lucrului, obiect al contractului promis.
 84

c) Numai beneficiarul unei promisiuni de contract are dreptul de a lua msuri conservatorii cu
privire la dreptul nscut n favoarea sa.

Proba actelor juridice

Oricine pretinde un drept trebuie s dovedeasc existena acestuia.n practic, a nu dovedi un drept
este ca i cum acesta nu ar exista.
Proba - este tot ce este de natura s determine stabilirea unui adevr, adic orice mijloace de
convingere ngduite de lege, pentru a demonstra instanei, adevrul faptelor pretinse.
Obiectul probei:
actele juridice,
faptele materiale generatoare de drepturi.
Faptele materiale pot fi probate prin orice mijloc de prob, pe cnd actele juridice snt supuse unui
sistem de probe preconstituite, care iau de obicei forma unor nscrisuri.
n mod firesc proba se face cu privire la faptele pozitive. Existena faptelor negative se poate
dovedi prin dovedirea unui fapt pozitiv. (ex. se dovedete c o persoan a fost n alt ora la o
anumit dat i n consecin nu a fost n ora).
Cnd pentru validitatea unui act juridic legea cere ca el s mbrace o anumit form, proba
existenei lui nu se poate face dct prin dovada care rezult din ndeplinirea formei respective. Dac
o atare form lipsete, proba actului juridic nu se poate face n nici un alt mod (nscrisul autentic).
Forma actelor solemne are un caracter imperativ i nu poate fi modificat prin convenia prilor.

Dreptul la prob i limitele lui

Oricare parte din proces are dreptul s fac dovada faptului ori a actului generator al dreptului
pretins.
Condiii:
administrarea probei s nu fie oprit de lege: astfel nu se poate face nici o prob mpotriva unei
prezumii legale absolute, cum ar fi mpotriva prezumiei de adevr ce rezult din puterea
lucrului judecat.
proba s fie pertinent (s aib o legtur cu dreptul pretins)
proba s fie concludent (s se refere la mprejurri care duc la soluionarea litigiului)
s fie util (s nu tind la dovedirea unor mprejurri incontestabile)
Reclamantul este inut s dovedeasc susinerile sale. Prtul, care poate s conteste afirmaiile
reclamantului, ntruct formuleaz prin aceast negare el nsui o pretenie, va fi inut s o
dovedeasc, deoarece el devine reclamant.
n cursul desfurrii procesului proba se mparte ntre reclamant i prt, sub supravegherea
instanei, creia i revine iniiativa i rspunderea n stabilirea adevrului.

Mijloace de prob
1. nscrisurile:
Reprezint orice scriptur provenind de la o parte sau de la un ter, ca instrument de prob.
Dup scopul lor snt:
originare sau primordiale - ntocmite n scopul constatrii raporturilor juridice dintre pri;
recognitive - ntocmite n scopul constatrii raporturilor juridice preexistente ntre pri;
confirmative - prin care se acoper nulitatea relativ a unui act juridic.
Dup modul de ntocmire:
 85

nscrisuri autentice: cele fcute cu solemnitile prevzute de lege, de ctre un funcionar de

stat, chemat s instrumenteze, n limitele atribuiilor sale, n locul unde actul s-a fcut.
Uneori forma autentic este cerut de lege (donaie), alteori este convenit de pri.
Ele fac proba pn la nscrierea n fals, privind constatrile personale fcute de funcionarul
respectiv, cum ar fi meniunile despre prezena prilor, despre semnarea nscrisului de ctre
pri n faa sa...
Fac dovada numai pn la proba contar meniunile privind adevrul celor declarate de ctre
pri, deoarece funcionarul instrumentator nu a putut dect s ia act de aceste declaraii.
nscrisul autentic mai prezint avantajul de a permite investirea lui direct cu formula
executorie, fapt care ngduie punerea lui n executare fr ca ntre pri s fi urmat o
judecat.
nscrisuri sub semntur privat: nscrisuri care constatnd un act juridic, snt ntocmite i
semnate de ctre pri, fr intervenia unui organ de stat. Semntura prilor este de obicei
singura condiie ce se cere n privina unui nscris sub semntur privat.
Data nscrisului sub semntur privat are ntre pri i succesorii lor n drepturi acceai
for probant ca nsui coninutul nscrisului, adic pn la proba contrar.
Legea cere ca actele nscrisuri sub semntur privat, care constat contractele
sinalagmatice, s fie ntocmite n attea exemplare originale cte pri snt cu interese contrare
i ca pe fiecare exemplar s se fac meniune despre numrul originalelor ntocmite
("formalitatea dublului exemplar").
nscrisul sub semntur privat, nul pentru nendeplinirea formalitii dublului exemplar, are
totui valoarea probatorie a unui nceput de dovad scris.
Legea mai cere ca nscrisul sub semntur privat s fie ori scris n ntregime de ctre cel
care se oblig, ori n caz contrar, s se mai ndeplineasc o formalitate: semntura
debitorului s fie precedat de cuvintele "bun i aprobat", precum i de indicarea n cifre i
litere a sumei de bani sau a ntinderii obligaiei, ambele meniuni fiind scrise de mna
debitorului. n cazul n care nu se ndeplinete formalitatea "bun i aprobat", nscrisul
este nul, lipsit de putere probatorie.
Scrisorile reprezentnd corespondena ntre dou persoane pot constitui mijloace de prob, n
msura n care coninutul lor nfieaz mrturisiri scrise extrajudiciare.
Telegramele fac dovada ntocmai ca un nscris sub semntur privat, cnd originalul ei este
semnat de nsi persoana care o trimite.
2. Proba cu martori
Martorii snt persoanele chemate pentru a informa instana cu privire la faptele concludente n
soluionarea unui litigiu.
Declaraia fcut de martori n faa instanei asupra unor fapte aflate n legtur cu pretenia
prilor se numete mrturie sau depoziie de martor.
Mrturia constituie deci un mijloc de prob: n mod obinuit aceast prob este denumit prob
cu martori sau proba testimonial.
Exist mai multe reguli:
- un act juridic nu poate fi probat dect prin nscrisuri;
- nu se poate dovedi cu martori mpotriva sau peste cuprinsul unui nscris;
- proba cu martori este admis numai n ceea ce privete actele al cror obiect are o valoare
mai mic de 250 lei, cu condiia ca dispoziii normative speciale s nu impun, cu privire
la dovedirea actelor respective, proba scris;
- proba cu martori este admis indiferent de valoarea obiectului actului juridic, ori de cte ori
 86

exist un nceput de dovad scris, deoarece ntr-o asemenea situaie proba testimonial vine
numai s completeze proba scris;
- proba cu martori mai este admisibil, indiferent de valoarea obiectului actului juridic, ori
de cte ori constituirea unei probe scrise nu a fost cu putin;
3. Prezumiile
-snt consecine ce se trag dintr-un fapt cunoscut n privina unui fapt necunoscut.
Aceste consecine pot fi deduse de ctre:
- oameni (judector, arbitru) prezumii de fapt,
- lege. prezumii legale (ex.: dac un minor locuiete cu prinii si, legea prezum c
prinii snt n culp n cazul n care acel minor pricinuiete prejudicii unei persoane, n
msura n care ei ar fi putut mpiedica faptul prejudiciabil).
Prezumia constituie deci mijlocul de prob prin care existena unui fapt este stabilit prin
dovedirea altui fapt, cu care se afl n strns legtur.
Este deci un mijloc de prob indirect, ntruct, n loc s se probeze faptul pretins, asupra cruia
poart litigiul i care este imposibil sau greu de dovedit, se probeaz un alt fapt, aflat cu primul
ntr-o legtur aa de strns, nct existena lui poate duce la concluzii n privina celuilalt.
Legea prevede o limitare cu privire la prezumiile de fapt la cazurile n care este admis proba
cu martori.
Prezumiile legale snt cele prevzute ntr-un text de lege: nulla praesumtio sine lege. Ele nu pot
fi aplicate extensiv sau prin analogie, ntruct textele pe care le instituie snt de strict
interpretare.
De asemenea unele prezumii legale pot fi combtute prin dovada contrar, deci au o for
probant relativ, n timp ce altele, neadmind posibilitatea unei probe contrare, au o putere
absolut.
Prezumia autoritii lucrului judecat.
Dintre prezumiile stabilite de lege, puterea lucrului judecat prezint aspecte cu totul deosebite. Prin
lucrul judecat se nelege ceea ce s-a decis printr-o hotrre judectoreasc , iar puterea sau
autoritatea lucrului judecat nseamn fora cu care se impune lucrul judecat i care este aceea a unei
prezumii absolute, n virtutea creia se prezum c tot ce a decis instana corespunde adevrului,
aa nct nici o prob contrarie nu poate fi admis, nici chiar mrturisirea.

www.eReferate.ro -Cea mai buna inspiratie