CU CE RAMANEM

Arareori numar anii , dar de data asta ei se numara in editii, in

momente speciale si concerte ramase in suflet si poarta o cifra de
taina : sapte .

In Braila m-am nascut si am copilarit si in 2009 cand am primit

primul telefon de la managerul scolii Vespasian Lungu, George-
Romeo Bunea, inca traia si mama in Braila. Mama iubea sa ma
vada cantand dar nu ma urmarea in alte orase . Am vazut prima
mea participare la Virtuozii ca pe un cadou facut noua amandoua
si pentru asta nu voi putea niciodata multumi suficient. Apoi an
dupa an am gasit o familie care mi-a intrat in suflet, am gasit un
om pe care am ajuns sa il admir si sa il respect profund pentru ca
am vazut toate activitatile facute si gandirea lui de ansamblu .
Desi am avut ocazia sa vad multe institutii de cultura din tara
putine m-au uimit asa, pentru ca putine au un asemenea
orgnizator de exceptie cum a fost Romeo Bunea.

Am facut impreuna planuri de concerte frumoase, ne-am bucurat

cand au iesit asa cum ne-am dorit, ne-am inteles din priviri cand
ceva nu era cum voiam, a fost pentru mine o colaborare de
exceptie si o mare durere cand a incetat . Durere pentru pierderea
profesionala dar mai ales pentru cea umana , trecerea unui
muzician pozitiv, talentat, jovial care se bucura de fiecare clipa,a
unei inteligente aparte ..

Ne intrebam ce ramane dupa cineva cand acela numai este

Raman constructiile sale, ceea ce a facut el , actiunile sale , poate
anumite discutii si sfaturi , cum ne-am simtit in preajma lor, dar
mai presus de toate ramane ceea ce a sadit in inimile oamenilor.
Stiu ca a sadit frumos in sufletele elevilor, a colegilor, a prietenilor
, a celor cu care lucra sau colabora, caci asa a sadit si in sufletul
meu, amintiri minunate, ce isi vor pastra un locusor in inima mea
atata timp cat voi exista si eu. ..
Ioana Lupascu 1 ian 2017