CINE IL INTELEGE PE LISZT?

Când spunem Liszt, pentru că este romantic și este celebru credem că știm
totul. Avem impresia că a scris 2 concerte de pian și orchestră plus Totentanz,
declarăm că viața lui se reducea la femei și glorie, că pianistica lui era doar
virtuozitate și strălucire. Nimic mai greșit și mai incomplet.

Liszt a compus, de fapt, trei concerte pentru pian și orchestră și cu totul 8

lucrări concertistice, dintre care și Totentanz, dar în plus, o minunată Fantezie
pe teme ungare sau splendida Fantezie pe tema Ruinele Atenei de Beethoven,
pe care am bucuria să le cânt. Ultimul său concert pentru pian și orchestră se
numește Concerto Pathetique iar premiera a avut loc în …1990 în America. A
fost compus în ultimii ani de viață și adună în el disperarea unei vieți din care
se scurge vigoarea tinereții și groaza unui suflet ce va ajunge curând să fie
judecat. Concertul are atât splendoarea celorlalte dar și filozofia sublimă și
cantabilă a unui recviem demn și abstract. Trebuie să recunosc că este unul din
concertele pentru care am nevoie de a intra într-o stare specială atunci când
urmează să îl interpretez.

Liszt a fost om totuși, astfel ca orice artist adulat atât de mult de public a avut
alunecările sale lumești, dar viața lui a fost închinată căutarii lui Dumnezeu,
căutarii mântuirii și ….milosteniei. Câștiga atat de mulți bani încât își dona
toate onorariile fie instituțiilor educaționale sau culturale, fie spitalelor sau
oamenilor pe care îi întâlnea și aveau nevoie.

Cât despre pianistica sa … este atât de pueril să crezi că Liszt înseamnă doar
strălucire și virtuozitate. Fără virtuozitate nu poți cânta Liszt, și deși aceasta nu
este scop în sine, nefiind absolut deloc suficient, este cu siguranță mijloc fără
de care nu se poate face nimic. Intr-o epocă în care toți pianiștii se întreceau în
a se depăși unul pe altul în efecte speciale tehnice, căutând să creeze efectul
sonor de “trei mâini” Liszt, luând exemplul lui Paganini a dorit să devină cel mai
mare virtuoz. Si a reușit. Tel aproape imposibil de atins. Cariera sa concertistică
a fost relativ scurtă, dar atât de intensă încât a rămas în memoria tuturor ca cel
mai mare pianist al tuturor timpurilor . In cei 8 ani de culme concertistică a
cântat atât de mult, de des și de aparte încât faima sa de cel mai mare pianist
nu s-a stins nici astăzi. Insă în ce privește muzica…..ei bine, tehnica este doar
primul pas, căci filozofia lui este atât de profundă și căutarile mântuirii
sufletului își urmează calea prin atâtea tenebre- tenebre prin care trece orice
om aflat pe acest drum- încât obstacolele tehnice sunt doar protecție pentru
pianiștii ce nu sunt pregătiți de viață să înțeleagă ceea ce cântă. Abia când
toate limitele tehnice cad, abia atunci muzica se dezvăluie în splendoarea și
măreția sa, octavele ca săbii de lumina ale îngerilor , luate de om, de omul
Liszt, de fiecare dintre noi, luate în lupta cu întunericul. Coborârile în infern
prin cromatismele intense, armatele ce se luptă în și pentru sufletul omului.
Frânturi de iubire tandră sau carnală muzicală sunt mici pauze luate de erou
luptelor grele. Liszt compune despre tenebre nu pentru că și le dorește ci
pentru a atrage atenția tuturor asupra tentațiilor, ispitelor și adevărata față a
răului.

Mare gânditor, mare transformator al formelor, generos își cedează inovațiile

ca leit motivul sau cromatismul intens lui Wagner, care este considerat și azi
tatăl acestor noutăti ale acelei epoci.

Copleșiți de greutatea tehnică, cine înțelege sau își pune problema zbaterii
unui suflet pe spinosul drum al mântuirii și dragostei de Dumnezeu, ceea ce
muzica lui Liszt descrie cu fiecare notă de fapt?

Ioana Lupașcu

23 martie 2018