In literatura de specialitate s-a sustinut ca exceptiile de la principiile

relativitatii efectelor contractului sunt de doua feluri: aparente si reale.

Exemplul clasic de exceptie aparenta de la principiile relativitatii efectelor
contractului este promisiunea faptei altuia sau conventia de porte-fort.
Potrivit pricipiului relativitatii efectelor contractului, in principiu, nimeni nu
poate contracta fata de alte persoane fara sa-si exprime propriul sau
consimtamant. Mai mult, orice contract sau clauza dintr-un contract prin care
s-ar incalca acest principiu nu poate produce nici un efect. Prin urmare, dintr-
un contract nu vor putea rezulta obligatii pentru alte persoane decat cele
implicate in contract in calitate de parti, cu exceptia cazurilor expres si
limitativ prevazute de lege.
Promisiunea faptei altuia sau conventia de porte-fort este reglementata in
cadrul art. 1283 C. Civ. si poate fi definita ca fiind un contract sau o clauza
dintr-un contract prin care o persoana, denumita debitor sau promitent, se
obliga fata de creditor, sa obtina consimtamantul unei terte persoane de a
incheia un contract sau de ratifica un contract gata incheiat. Obiectul
obligatiei promitentului este prestatia de a face.
Conventia de porte-fort poate imbraca doua forme: una principala si una
accesorie.
Promisiunea faptei altuia este principala atunci cand ntre dou persoane se
ncheie un contract al crui obiect unic const n prestaia debitorului de a-1
determina pe un ter s-i dea consimmntul la ncheierea unui contract cu
creditorul. Prin urmare, scopul care unete cele dou pri este obinerea
angajamentului terului.
Promisiunea faptei altuia este accesorie atunci cand consta intr-o clauza
inserata in contract si prin care debitorul se obliga sa obtina consimtamantul
unei tert.
In ceea ce priveste conditiile de fond ale promisiunii faptei, aceasta fiind un
veritabil contract, trebuie sa indeplineasca toate conditiile generale de
validitate ale unui contract, conditii ce sunt prevazute expres de art. 1179 C.
Civ. In ce priveste insa forma, nu este necesar ca promisiunea sa
indeplineasca aceleasi conditii cu actul pe care tertul trebuie sa-l incheie sau
sa-l ratifice, chiar daca legea cere forma autentica.
Pe langa aceste conditii generale, din art. 1283 alin. (3) C. Civ. reiese si o
conditie speciala si anume, promisiunea faptei altuia trebuie sa fie expresa
sau cel putin neindoielnica.
De retinut este faptul ca, in temeiul conventiei de porte-fort in sarcina
debitorului se naste o obligatie de a face. Sa nu uitam faptul ca, debitorul, la
incheierea promisiunii faptei altuia isi asuma obligatia de a obtine
consimtamantul unei terte persoane de a incheia sau ratifica un contract
gata incheiat ceea ce o face, in acelasi timp, si o obligatie de rezultat.
In acest caz, se poate considera ca debitorul si-a indeplinit obligatia
contractuala atunci cand actul promis a fost incheiat sau ratificat. Dupa cum
rezulta din 1283 alin. (3) C. Civ, promitentul poate garanta si executarea
obligatiilor asumate de catre tert prin contractul incheiat sau ratificat. Se
deduce din acest text ca, promitentul va dobandi, in acest caz, calitatea de
fideiusor. In ipoteza in care terul nu execut obligaiile din contractul
ncheiat cu creditorul promitentului, acesta din urm, ntocmai ca un
fideiusor, este inut s rspund de neexecutare. In general, obligaia de
acoperire a prejudiciului rezultat din neexecutare este, n cazul fideiusiunii,
una de plat a unor despgubiri, aadar se soluioneaz prin echivalent i nu
n natur. In materia promisiunii faptei altuia, promitentul are ns
posibilitatea, expres prevzut de art. 1283 alin. (2) noul Cod Civil, de a
asigura executarea obligaiei terului far a se produce astfel vreun
prejudiciu creditorului. Aceast opiune a sa deschide posibilitatea
promitentului de a executa el nsui obligaia asumat de ter sau de a face
s fie executat aceast obligaie prin intermediul unei alte persoane.
Dimpotriva, in cazul in care promitentul nu garanteaza executarea obligatiilor
asumate de catre tert, atunci el nu va raspunde pentru neexecutarea
obligatiilor de catre tert.
Este esential de mentionat si faptul ca promisiunea faptei altuia sau
conventia de porte-fort nu trebuie confundata cu stipulatia pentru altul. In
cazul stipulatiei pentru altul o parte, numit promitent, se oblig fa de
cealalt parte, numit stipulant, s execute o prestaie n favoarea unei alte
persoane, strin de contract, numit ter beneficiar. Prin urmare, in cazul
stipulatiei pentru altul, promitentul se obliga sa execute in favoarea unui tert
o anumita prestatie, in timp ce la promisiunea faptei altuia, promitentul se
obliga sa obtina consimtamantul tertului.
Promisiunea faptei altuia trebuie disjunsa si de institutia fideiusiunii. Singura
asemanare dintre cele doua institutii este ca, in amble cazuri, o persoana se
obliga pentru alta. Diferenta esentiala consta in faptul ca, in cazul conventiei
de porte-fort debitorul se oblig doar la a obine consimmntul altei
persoane. Debitorul nu garanteaz fa de creditor c terul i va executa
obligaiile asumate prin voina sa proprie, spre deosebire de fidejusorul care
se oblig, dimpotriv, fa de creditor, s garanteze executarea obligaiei