Seminar 9: Doua concepte despre libertate Berlin Isaiah

Doua concepte despre libertate

Conflictul dintre doua sisteme de idei: cel al supunerii si cel al constrangerii.

A constrange un om inseamna a-l impiedica sa fie liber dar liber fata de ce?
Intelesul termenului liber este atat de cuprinzator incat toate interpretarile sale
sunt, la prima vedere, posibile. Doua acceptiuni ale libertatii sunt fundamentale si
au jucat un rol decisiv in istoria oamenilor:
1. Seminificatia negativa a libertatii raspunde la intrebarea: Care este
campul in interiorul caruia subiectul este sau ar trebui sa fie lasat sa faca
sau sa fie ceea ce este capabil sa faca sau sa fie fara interferenta altor
persoane?
2. Semnificatia pozitiva a libertatii raspunde la intrebarea: Pe ce sau pe
cine se bazeaza autoritatea care poate obliga pe cineva sa faca sau sa fie
ceva mai curand decat altceva?

Notiunea de libertate negativa

In general, a fi liber inseamna ca niciun alt individ sau grup de indivizi nu intra in
sfera de activitate a altuia. In acest inteles, libertatea politica este spatiul in
interiorul caruia un om poate actiona fara ca altii sa-l impiedice. Daca aceasta
arie este restransa sub o anumita limita, se poate spune ca sunt constrans, sau
poate chiar aservit.
Constrangerea nu acopera toate formele de incapacitate. Daca nu sunt capabil sa
sar trei metri, ar fi exagerat sa spun ca sunt constrans.
Constrangerea implica interventia deliberata a altor fiinte umane in interioriul
spatiului in care as putea, in conditii normale sa actionez. Poti spune ca esti lipsit
de libertate politica doar atunci cand esti impiedicat de alti indivizi sa atingi un
anumit scop.
Simpla incapacitate de a atinge un scop nu constituie o lipsa de libertate politica.
Daca un om este prea sarac pentru a-si permite ceva ce nicio lege nu-i interzice,
aceasta incapacitate nu ar putea fi descrisa ca o lipsa de libertate. Ar putea
reprezenta o constrangere doar daca incapacitatea aceasta se datoreaza faptului
ca anumiti oameni au facut aranjamente prin care omul sarac, spre deosebire de
altii, este impiedicat sa aiba suficienti bani.
Utilizarea termenului libertate este conditionata de o anumita teorie sociala si
economica despre cauzele saraciei sau ale neputintei in general.
Astfel, prin a fi liber inteleg a fi scutit de orice imixtiune exterioara. Cu cat este
mai mare aceasta arie de non-ingerinta, cu atat este mai intinsa libertatea mea.
Astfel intelegeau filosofii englezi clasici conceptul de libertate. Libertatea nu ar
putea fi nelimitata deoarece, daca ar fi nelimitata, ar genera o stare in care toti
oamenii ar putea, fara nicio restrictie sa intervina in treburile altora, iar acest tip
de libertate naturala ar conduce la un haos social in care nevoile umane
elementare n-ar mai fi satisfacute iar libertatile celor mai slabi ar fi suprimate de
catre cei puternici. Rezulta ca spatiul de libertate al fiecaruia trebuie limitat prin
lege. In acelasi timp, trebuie sa existe o arie minima de libertate personala care,
sub niciun motiv, sa nu poata fi violata. Prin urmare, trebuie trasa o frontiera intre
domeniul vietii private si cel al autoritatii publice. Locul pe unde ar trebui sa
treaca respectiva frontiera este subiectul unor indelungi controverse. Libertatea
unora depinde de limitele impuse altora.
Totusi, libertatea individuala nu este o necesitate primara pentru orice om, caci
libertatea nu este simpla absenta a frustrarii de orice tip. Ex: diferenta intre un
taran egiptean si un profesor de la Oxford taranul egiptean are mai degraba
nevoie de haine si medicamente decat de libertate individuala.
Liberalii occidentali credeau ca daca libertatea individuala este un scop ultim al
fiintelor umane, atunci nimeni nu ar trebui sa fie privat de ea de catre altcineva,
si cu atat mai mult, nimeni nu ar trebui sa uzeze de ea in detrimentul celorlalti.
Egalitatea libertatii = a nu-i trata pe altii asa cum eu insumi n-as dori sa fiu tratat.
Fiecare este ceea ce este: libertatea este libertate ea nu este nici egalitate, nici
onestitate, nici dreptate, cultura, fericire umana sau o constiinta impacata.
Filosofii cu o viziune optimista asupra naturii umane si care credeau in
posibilitatile de a armoniza interesele umane erau convinsi ca armonia sociala si
progresul sunt compatibile cu un spatiu larg rezervat vietii private, pe care nici
statul, nici alta autoritate nu au dreptul sa-l incalce. In schimb, ganditorii
conservatori sau reactionari afirmau ca daca vrem sa ii impiedicam pe oameni sa
se distruga unii pe altii, facand astfel din viata sociala o jungla, trebuie instituite
bariere mai sigure pentru a-l tine pe fiecare la locul lui necesitatea largirii ariei
controlului centralizat si restrangerea celui individual. Totusi, toti sunt de parere
ca o parte a existentei umane trebuie sa ramana in afara contolului social.
Invadarea acestui domeniu rezervat, oricat de mic ar fi, inseamna despotism.
Oricare ar fi principiul care justifica existenta acestui spatiu de non-ingerinta, fie
ca este vorba de legile naturii sau de drepturile naturale, de utilitate sau de
imperative categorice, de un contract social inviolabil sau de un alt concept,
libertatea in acest sens inseamna libertate fata de (liberty from)= absenta
ingerintei dincolo de o frontiera miscatoare dar intotdeauna identificabila.
Singura libertate ce merita acest nume este libertatea de a urmari propriul
nostru bine dupa cum credem de cuviinta.
Atunci, constrangerea este justificata? Mill considera ca da. Intrucat justitia cere
ca fiecare individ sa dispuna de un minim de libertate, toti ceilalti trebuie
impiedicati, la nevoie prin forta, sa-i priveze pe altii de ea. Unica functie a legii ar
fi prevenirea unor astfel de coliziuni. Rolul statului era redus la cel de paznic de
noapte
Mill considera ca daca oamenii nu sunt lasati sa traiasca asa cum isi doresc,
civilizatia nu poate progresa. Societatea va fi strivita de greutatea mediocritatii
colective. Apararea libertatii are deci un scop negativ: a indeparta orice
ingerinta exterioara.
Referitor la aceasta pozitie pot fi facute trei remarci:
1. Mill confunda doua idei distincte:
o Orice constrangere, in masura in care impiedica realizarea dorintelor
umane este rea, desi aplicarea ei s-ar putea dovedi necesara pentru a
impiedica alte rele. Non ingerinta, opusul constrangerii, este buna in
sine, desi nu este singurul lucru bun. Aceasta este defapt conceptia
negativa a libertatii in forma sa clasica.
o Oamenii ar trebui sa caute sa descopere adevarul sau sa dezvolte o
serie de calitati, precum simtul critic, originalitatea, independenta,
imaginatia etc, dar ca acedarul nu poate fi gasit iar asemenea
libertati nu pot fi formulate decat in conditii de libertate.
2. Aceasta modalitate de a concepe libertatea este relativ moderna.
Antichitatea nu ne ofera marturii ca libertatea individuala ar fi fost gandita
ca un ideal politic constient.
3. Libertatea in acest inteles nu este incompatibila cu anumite forme de
autocratie sau, cel putin, cu absenta autoguvernarii, caci ea se refera in
principal la limitele autoritatii, si nu la sursa acesteia. Asa cum o
democratie poate sa priveze cetateanul de un numar mare de libertati de
care el s-ar putea bucura in alta forma de societate, tot asa se poate
concepe ca un despot liberal sa permita supusilor sai o mai mare libertate
personala. Libertatea in acest sens nu este legata de democratie sau
autoguvernare. Autoguvernarea ofera, in general, o mai buna garantie a
prezervarii libertatilor civile decat alte regimuri, acesta fiind si motivul
pentru care a fost mereu aparata de libertari. Dar nu exista o legatura
necesara intre libertatea individuala si guvernarea democratica.
Raspunsul la intrebarea cine ma guverneaza? este logic distinct de
raspunsul la intrebarea pana unde se amesteca guvernul in treburile
mele? Aceasta diferenta consta in marele contrast dintre cele doua
concepte ale libertatii: cel negativ si cel pozitiv.

Notiunea de libertate pozitiva

Intelesul pozitiv al cuvantului libertate deriva din dorinta fiecarui individ de a fi
propriul sau stapan.
Libertatea care consta in a fi propriul tau stapan si libertatea care consta in a nu
fi impiedicat in alegerile tale de catre altii, pot parea doua concepte nu prea
diferite, doua modalitati, una negativa si una pozitiva, de a spune acelasi lucru.
Cu toate acestea, cele doua concepte au avut o dezvoltare divergenta, pana cand
ele au intrat in conflict deschis.
O modalitate de a clarifica aceasta problema este de a examina amploarea pe
care a luat-o metafora autoguvernarii. Sunt propriul meu stapan, Nu sunt
sclavul nimanui dar oare nu sunt, cum spun platonicienii, sclav al naturii, sau
al pasiunilor mele neinfranate? Oare nu au trait oamenii experienta eliberarii lor
din sclavia spirituala sau din sclavia fata de natura si nu au devenit constienti de
existenta in ei pe de o parte a unui eu dominator si pe de alta parte, a unui eu
dominat?
Acest eu dominator este indentificat in multiple variante: ratiunea, natura mea
superioara, eul care proiecteaza si nazuie catre satisfactiile depline. Totusi
acestea sunt departe de eul meu ideal, real sau autonom.
Adevaratul eu ar putea fi conceput ca o entitate mai vasta decat individul, ca un
intreg social, fata de care individul n-ar fi decat un element. Acest intreg social
poate fi tribul, o rasa, biserica, un stat, marea societate a celor vii. Aceasta
entitate este recunoscuta ca fiind adevaratul eu, cel care impunand
membrilor sai unitatea vointei sale colective sau organice, dobandeste pt sine
si pt membri sai un grad mai mare de libertate.
Ceea ce face plauzibil un astfel de discurs este acceptarea posibilitatii (si
cateodata a legitimitatii) de a-i constrange pe oameni, in numele unui scop (ex:
dreptatea sau sanatatea publica), pe care l-ar fi urmarit ei insisi, daca ar fi fost
mai luminati, dar pe care nu-l urmaresc pt ca sunt orbi, ignoranti sau corupti.
Daca cineva se plaseaza in aceasta perspectiva, poate ignora dorintele actuale
ale oamenilor sau ale societatilor, ii poate intimida, oprima, tortura, in numele
eului lor adevarat cu convingerea linistitoare ca oricare ar fi adevaratul tel al
omului (fericirea, datoria, intelepciunea, o societate mai dreapta, realizarea de
sine etc), el trebuie sa fie identic cu libertatea lui cu libera alegere a
adevaratului sau eu.
Una este sa spui: pot fi costrans pt propriul meu bine pe care, orb fiind, sunt
incapabil sa-l vad si aceasta ar fi in beneficiul meu, largind spatiul libertatii
mele. Alta e sa spui: pentru ca este vorba de binele meu, eu nu sufar, de fapt,
nicio constrangere, caci eu l-am dorit, constient sau nu, si deci ma pot considera
liber.
Conceptia pozitiva a libertatii, ca stapanire a propriului sine, cu sugestiile sale de
om intors impotriva lui insusi, se preteaza mai usor, din considerente istorice, de
doctrina si de practica, la aceasta despicare a persoanalitatii in doua:
- Instanta transcendenta, de control.
 - Manunchiul empiric de dorinte si pasiuni ce trebuie disciplinate si aduse la
ordine.
Realitatea istorica demonstreaza ca orice conceptie despre libertate deriva direct
din conceptiile despre eu, despre persoana, despre om. E suficienta o abila
manipulare a definitiei omului si libertatea poate sa semnifice tot ceea ce
manipulatorul doreste.
Consecintele care decurg din distinctia intre cele doua euri devin si mai clare
daca luam in considerare cele doua mari forme pe care le-a luat, in cursul istoriei,
dorinta de a fi autonom (de a fi condus de eul autentic):
- Cea a sacrificiului de sine pt obtinerea independentei
- Cea a realizarii de sine sau a totalei identificari cu un principiu sau un ideal
specific in vederea atingerii aceluiasi obiectiv

La seminar:
Cuvinte cheie: Libertate negativa; Libertate pozitiva; Constrangere; Libertate de
constiinta; Autoaparare; Reguli de conduita; Tirania majoritatii; Principiul
vatamarii