Mihai Eminescu

Din valurile vremii...

Din valurile vremii, iubita mea, rsai

Cu braele de marmur, cu prul lung, blai -

i faa strvezie ca faa albei ceri

Slbit e de umbra duioaselor dureri!

Cu zmbetul tu dulce tu mngi ochii mei,

Femeie ntre stele i stea ntre femei

i ntorcndu-i faa spre umrul tu stng,

n ochii fericirii m uit pierdut i plng.

Cum oare din noianul de neguri s te rump,

S te ridic la pieptu-mi, iubite nger scump,

i faa mea n lacrimi pe faa ta s-o plec,

Cu srutri aprinse suflarea s i-o-nec

i mna friguroas s-o nclzesc la sn,

Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o in.

Dar vai, un chip aievea nu eti, astfel de treci

i umbra ta se pierde n negurile reci,

De m gsesc iar singur cu braele n jos

n trista amintire a visului frumos...

Zadarnic dup umbra ta dulce le ntind:

Din valurile vremii nu pot s te cuprind.