O astfel de poezie este si "Din ceas dedus", numita de unii critici si "Joc secund", dupa numele

volumului in deschiderea caruia este inclus, mai ales ca poetul nu i-a pus un titlu, intentia lui fiind ca
acest text liric sa initieze cititorul intr-un univers unic, inconfundabil.
Poezia Din ceas, dedus... deschide volumul Jos secund aprut n 1930. Poemul este o art
poetic ce propune o concepie modern despre poezie Barbu isi defineste propria creatie, propria
modalitate de a scrie versuri i un univers ce necesit iniiere pentru a-l descifra.
Este exprimata conceptia lui Barbu despre lume si viata asemanatoare cu aceea a lui Platon si
anume ca arta, ca si lumea, este o copie a ideilor.
Tema poeziei exprima, in principal, ideea lumii purificate prin reflectarea in oglinda.
Lumea vazuta ca o copie a lumii perfecte" este salvata prin spatiul poeziei, spatiul jocului
secund, atemporal din ceas dedus", aspatial, teritoriu imaginat al experientelor spirituale pure.
Poezia porneste de la viata, dar nu se confunda cu aceasta; ea se inalta pe inecarea" universului real
printr-un joc al oglindirii, devenind un sublimat, o copie geometrizata a lumii
Versurile exprima convingerea ca poezia reprezinta o lume ideala, rezultat al reflectarii lumii
reale in mantuit azur, adica in constiinta creatorului de arta.
Ov. S. Crohmalniceanu considera ca : Ion Barbu evoca neindoios lumea paradisiacal
arhetipala, unde traiesc numai ideile lucrurilor. Ea e cerul etern platonician, corespondenta
simetrica a realitatii concrete, fenomenale, intrata prin spiritualizare in mantuit azur, dedusa din
ceas cu alte cuvinte scapata de sub tirania timpului, imuabila, curata, fiindca a parasit inecate
departe, cirezile agreste, adica trivialitatea terestra.

Lirica lui Barbu ilustreaz , dup propria prere, relaia dintre matematic i poezie.
Spirit matematic prin formaie (matematicianul Dan Barbilian), Ion Barbu este adeptul unui
lirism pur, obiectiv, intelectual, ce presupune:
- Cenzurarea sensibilitii prin idee (obiectivitate)
- Sintez, economia expresiei (doar 2 strofe)
- Ambiguizarea sensurilor
Poezia, desi una programatica, include manifestarile confesive, la fel ca multe alte texte barbiene,
carora autorul le refuza aspectul liric- sentimental. In opinia lui, confesiunea nu poate atinge spirutul
pur, ci doar oscilatii afirmative ale eului; de aceea, poezia Din ceas, dedus ramane cea mai
impersoanala din intregul volum.

Titlul poeziei are in componenta sa substantivul "ceas", substantiv ce face parte din campul
lexical al notiunii de timp si care sugereaza in acest caz ideea de timp neclintit. Dupa aprecierea lui
Al. Paleologul, timpul este "dedus, [] sustras oricarei prize a temporalitatii curente". Daca e luat in
conisderare si celalalt titlu al poeziei, "Joc secund",discursul liric prpune o modalitate de acces in
lumea ideilor pure, prin joc. Jocul, insa, este de ordinul secund. Mai pur decat cel prim care reflecta
materialul, lumea contingenta.

Poezia este construita din doua strofe.

Incipitul face trimitere la ieirea din temporalitate, prin folosirea unui termen specific
limbajului matematic: Din ceas, dedus. Incipitul reia titlul care sugereaz ideea de timp fr
curgere, parc neclintit. Timpul barbian este dedus, adic sustras din temporalitatea curent. Ceasul
pierde msura i se confund cu eternul. Poezia e definit ca extragere din temporal.

Metafora adncul acestei calme creste poate fi interpretat ca simbol al poeziei ( rezultat al
actului creator ) .
Al doilea vers face referire la motivul oglinzii, foarte frecvent n poezia lui Ion Barbu. n acest
text, oglinda presupune dematerializarea imaginii concrete, adic poezia se obine prin reflectarea
realitii n contiina creatorului. Mitul oglinzii realitatea se rsfrnge n coniina uman ca
ntr-o oglind, sau ca n luciul apei, iar imaginile reproduse de poet nu sunt copiate, ci
spiritualizate n mod individual.
Tema ideea lumii purificate prin reflectaea n oglind.
 Mntuit azur este o metafor care face trimitere la finalitatea actului creator. Poezia nu este o
imagine a lumii, ci o filtrare a acesteia, purificat.
Cirezile agreste, din al treilea vers, ar putea fi o metafor pentru lumea concret, care va fi
transfigurat poetic.
Ultimul vers al primului catren se refer la condiia creatorului. Metafora joc secund
ncifreaz actul creaiei.
Artistul nu copiaz, el spirutualizeaz ordinea concret a lucrurilor.
Deci , n viziunea lui Barbu, poezia este un proces exclusiv intelectual, un joc secund mai
pur, ca manifestare strict a minii n care se reflect realitatea. Rsfrngerea realitii n luciul apei
este ilustrat printr-o subtil antitez ntre calmele creste i cirezile agreste (rustice).
Frumosul artistic sau poezia (adncul acestei calme creste) nu se poate realiza dect prin ieirea
din timp ( din ceas, dedus) i prin reflectarea realitii n contiin.

In prima strofa apare ideea cautarii frumosului artistic in realitatea imediata, insa realul
este sustras oricarei temporalitati, deoarece, resfrangandu-se in constiinta si in imaginatia poetului,
se creeaza o lume mai pura , actul de creatie fiind unul pur intelectual.

In strofa a doua

Al doilea catren se deschide cu o invocaie Nadir latent! care ar putea fi o metafor-

simbol pentru creator. Nadirul este punctul opus zenitului, adic punctul situat la polul opus unei
cunoateri pozitive ( zenit = punctul de pe bolta cereasc n care se intersecteaz verticala dus
din locul unui privitor nspre emisfera cereasc situat deasupra capului observatorului; nadir =
punctul de pe bolta cereasc opus zenitului; situat la intersecia verticalei locului n care se afl
observatorul cu emisfera cereasc inferioar ). ( nu e nevoie s apar n eseu, e doar o explicaie pentru
nelegerea textului.
In stransa legatura cu acest mit, sunt simbolurile centrale zenitul si nadirul , primul
semnificand realitatea, iar nadirul- arta,poezia.

Dac lumea real st sub semnul zenitului, poezia triete n nadir latent, spaiu simetric opus celui
dinti. Poetul ridic nsumarea, calculeaz un punct imaginar al ideilor n naltul infinit al spaiului
exterior i ntlnete poezia simbolizat prin metafora harfe rsfirate aflat n zbor invers. Epitetul
invers poate sugera ideea c pentru Barbu arta nu este o nlare n real ci coborre n imaginar, spre
profunzimea fiinei i ale gndului. Epitetul metaforic "invers" sugereaza ca arta poate fi considerata
un "zbor", dar nu spre inaltimile ceresti, vizibile oricui, ci intors spre profunzimea elementelor
lumii, un zbor coborat catre esentele nevazute ale lucrurilor
Ca i la Arghezi, actul creator nseamn trud, eul liric istovete pentru cntec, iar creaia i are
riscurile ei, cci inelesurile se pot pierde uneori, ele neputnd ajunge n mod desvrit la cititor (le
pierzi, ascuns). Ion Barbu sugereaza aici ideea ca orice creatie isi are riscurile ei, sensurile exprimate
de ea putand fi nu numai destainuite, explicitate, ci si rispite, pierdute ( cantec istoveste) atat timp
cat creatorul nu isi ordoneaza lumea lui interioara, identificata cu poezia.

Mesajul poeziei poate ramane, deci, "ascuns" intelegerii umane obisnuite. Comparatia cu
imaginea meduzelor in apa marii este sugestiva, intrucat transparenta meduzelor este iluzorie, ele
schimband culoarea marii prin "clopote verzi", pe care le formeaza la suprafata apei. Tot astfel orice
creatie metamorfozeaza realitatea.
Apa, un alt simbol, apare in ambele strofe, insemnand in prima, oglindire, reflectare, iar in
strofa a II-a , concretizata in mare , este asociata genezei creatiei poetice. Acestei semnificatii i se
adauga totodata simbolul meduzelor, care, prin aparenta lor transparent, pastreaza si modifica, in
acelasi timp, limpezimea marii. Asadar, prin creatie, prin poezie, se tranforma realitatea de care
cititorul este constient, el sesizand sensibilitatea artistului manifestata prin actul creatiei.
Exista in aceasta poezie, in afara simbolurilor si a metaforelor discutate, epitete deosebit de
sugestive, alaturate unor cuvinte care exprima simbolurile centrale ale poemului: calme creste,
mantuit azur,nadir latent. Epitetele au rolul de a da profunzime sensurilor acestora sau de a le
nuanta.

Ermetismul
- solicit dimensiunea raional, inhibnd-o pe cea sentimental. nelegerea textului
presupune iniiere, efort intelectual, o participare creatoare din partea cititorului, obligat s
colaboreze cu autorul la actul creaiei. Aceasta este ns i condiia creaiei autentice de
mare valoare.
- limbajul este incifrat, predomin terminologia tiinific, cuvinte luate mai ales din
matematic (nsumare), neologisme cu rol de epitet (nadir latent).
Pentru ermetizarea mesajului, limbajul poetic este caracterizat prin:
Elipse, dislocri sintactice, inversiuni topice, anacoluturi, cuvinte inventate

Lexicul abstract, neologic, se amestec cu termeni ai realitii concrete ( creste, cirezi,

clopote).
Din punct de vedere stilistic predomin metaforele: calm creast, mntuit azur, nadir latent
alturi de epitete i inversiuni topice.
Prozodie: 2 catrene, Rim mbriat, Ritm iambic, Msur de 13-14silabe.
Modernitatea textului se observ att la nivelul coninutului, ct i la nivel formal.
La nivelul coninutului, viziunea original asupra actului creaiei i ncifrarea sensurilor sunt
elementele care particularizeaz mesajul poetic al acestui text. Poetul apare n ipostaza de creator al
unui univers aparte, poezia sa fiind o modalitate de a modifica datele concretului, ntr-un efort de
creare a unei lumi cu alte coordonate. La nivel sintactic, se observ faptul c ambele strofe se reduc
fiecare la cte o singur fraz. Prima strof este eliptic de predicat, pe cnd a doua include coordonri
i subordonri de propoziii.
La nivel lexical, se observ prezena termenilor abstraci, neologici, familiari matematicianului i
fireti n limbajul tiinific: dedus", nadir", latent, nsumarea". Prin intermediul acestor termeni,
se obine un efect deosebit de imobilitate, de fixare a elementelor, ca i cum astfel ele ar putea fi mai
profund contemplate.
La nivel stilistic, este de remarcat abundena metaforelor, ce justific oarecum ncifrarea textului:
ceas dedus", calm creast", mntuit azur", nadir latent, harfe resfirate", sau a inversiunilor:
calm creast", mntuit azur", dar i a epitetelor: ceas dedus", cntec ascuns", nadir latent,
harfe resfirate", clopotele verzi. Este de remarcat faptul c aceleai sintagme constituie simultan
figuri de stil diferite, ceea ce sustine concizia si incifrarea (ambiguitatea) limbajului poetic.
Limbajul poetic. Poezia lui Ion Barbu a fost acuzata de neclaritate In expunerea ideilor si de
incifrare a simbolurilor, dificultatea receptarii ei fiind mai intai cauzata de concizia exprimarii, dar si
de sintaxa poetica In care predomina terminologiile stiintifice, luate mai ales din matematica
-"Insumare"-, neologismele cu rol de epitet -"nadir latent"- si recurgerea la elipse, dislocari, inversiuni
topice, anacoluturi, ingreunand astfel descifrarea sensurilor clasice ale discursului liric. Asadar,
intelegerea poeziei lui Barbu este dificila din cauza structurii interioare de natura stiintifica si a
conciziei textului liric, adica "extrema condensare" a stilului sau (Tudor Vianu).
La nivel formal, elementele de prozodie de tip clasic cu rima ncruciat, ritm iambic, msur
de 13 14 silabe respect convenia de muzicalitate a textelor poetice n care era evident efortul de
creare liric a limbajului, n spatele creia se ascunde un mesaj poetic profund. Aadar, poezia lui
Ion Barbu propune o perspectiv original asupra realitii imediate, n care viziunea creatorului
modern se raporteaz, discret, la un alt mod de a crea poezie
Cl. Poezia este, asadar, o arta poetica a liricii lui Barbu, in sensul unei conceptii exprimate
intr-un limbaj si o viziune aparte, "un cantec de harfe, rasfrante in ape, sau lumina fosforescenta a
meduzelor care sunt vazute numai pe intuneric, adica atunci cand ochii pentru lumea intinsa se
inchid". Referindu-se la caracterul de arta poetica, G. Calinescu surprinde aspecte legate de sensul
poeziei, dar si de rolul poetului: "Aceste doua strofe sunt definitia insasi a poeziei: Calma creasta a
poeziei este scoasa (dedusa) din timp si spatiu, adica din universul real (din ceas), este nu un joc prim,
ci un joc secund, o imagine ireala intr-o apa sau intr-o oglinda. Poetul nu traieste la zenit, simbolul
existentei in contingent, ci la nadir, adica din interior, in eul absolut, care nu e afectiv, ci numai latent.
 [Din ceas, dedus...]
Din ceas, dedus adncul acestei calme creste,
Intrat prin oglind n mntuit azur,+
Tind pe necarea cirezilor agreste,
n grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridic nsumarea

De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
i cntec istovete: ascuns, cum numai marea
Meduzele cnd plimb sub clopotele verzi.