Hanu Ancuei

Hanu Ancutei este o culegere de noua povestiri in rama , o capodoper a naratiunii

scurte. Rama este reprezentata de Hanul Ancutei, un topos al petrecerii si al povestilor.
Aceasta este configurata temporal si spatial. Ca orice han, se afla intr-un loc izolat pe Valea
Moldovei, de unde in zilele de toamna se pot vedea pclele muntilor pana la Ceahlau. Ziua
este un spatiu deschis(portile stateau deschise ca la domnie, semn al ospeiei), iar noaptea,
in mod simbolic, portile se inchid si hanul devine un spatiu al fictiunii. Timpul in care se
spun povestile este unul mitic, marcat de semne fabuloase: ploi naprasnice,balaur negru in
nouri si pasericu aripile ca bruma. Semnele au fost interpretate de mos Leonte zodierul ca
vestind rod bogat la vita-de-vie. Este un artificiu de compoziie cu rolul de a-i introduce pe
cititori in atmosfera de petrecere de la han. n anul acela, aici s-a but mult vin.

Din punct de vedere compoziional, se pot identifica dou planuri: planul aventurii,
n care se petrec ntmplrile narate, i planul povestirii, al spunerii povetilor la han, ntr-o
toamn aurie. Se creeaza impresia unei suprapuneri de planuri prin cele doua Ancute, una
martora la intamplarile din trecut si alta la spunerea povestilor; prin cei doi cai ai comisului
Ionita si prin insusi comisul, un familiar al hanului, care pare ca sta din tinerete cu piciorul in
scar si cu oala cu vin in mana. In planul nararii, comisul Ionita este un veritabil regizor al
ceremonialului spunerii povestirilor.

Fantana dintre plopi este cea de-a patra povestire din culegere, avand ca narator si
protagonist pe capitanul Neculai Isac. Tema abordata este dragostea, iar viziunea este una
tipic sadoveniana. Astfel, iubirea este un sentiment puternic care izbucneste n suflet si il
copleseste. Protagonistii sunt firi patimase care isi pun viata in pericol pentru dragoste. De
asemenea, legaturile de dragoste sunt sortite esecului, provocand multa suferinta si aceasta
ramane tainuita in suflet toata viata.

Incipitul povestirii contine referiri la cadrul in care se spun povestile. Astfel, naratorul
martor il informeaza pe cititor ca este un moment de pauza in petrecerea de la han. Isi face
acum aparitia de pe drumul Romanului un clre. Naratorul martor relateaza la persoana I
si pretinde ca este unul dintre gospodarii si carausii din ara de sus. I se face un portret
oaspetelui nou-venit. Este un om ajuns la caruntete, arata inca frumuseste si barbatie, dar are
un ochi stins si inchis, ceea ce ii da un aer trist si straniu. Este cpitanul de mazili Neculai
Isac. Rolul incipitului este asadar de a crea suspansul, categorie estetica specifica povestirii
ca specie marcata de oralitate. Faptul ca Neculai Isac are un ochi stins e un detaliu portretistic
ce starneste curiozitatea celor de la han. Este un semn ca a trecut printr-o intamplare
naprasnica pe care o poate povesti. Suspansul e construit si prin amanarea momentului in
care Neculai Isac isi va incepe relatarea. Mai intai comisul Ionita il recunoaste ca fiind
prietenul cu care isi petrecuse tineretile. La randul lui, capitanul il recunoaste pe comis si
marturiseste ca prin aceste locuri avusese intamplarea naprasnica in care-si pierduse ochiul.
De asemenea, comisul Ionita dezvluie auditoriului ca mazilul fusese in tinerete om cum nu
erau multi in Tara Modovei: voinic si frumos si rau. Avusese ibovnice multe si atunci cand
ii era draga o femeie, isi punea viata in pericol. In acest mod, cititorului ii este sugerata si
tema povestirii, dragostea.
 Relatii spatiale si temporale

Exista in povestire doua dimensiuni temporale: timpul nararii, reprezentat de toamna

aurie, timp mitic, marcat de semne fabuloase...si timpul aventurii, acela in care se petrec
intamplarile. Se creeaza impresia unei suprapuneri intre cele doua planuri temporale:
ntmplarea se spune ntr-o toamn i tot ntr-o toamn s-a petrecut. Se observa tendinta
naratorilor de a impinge mult in trecut timpul aventurii. Capitanul Neculai Isac, ca si comisul
Ionita, isi avertizeaza auditoriul asupra faptului ca vor asculta o intamplare petrecuta cu 25 de
ani in urma, in tinerete. Sentimentul de nostalgie este coplesitor.

In ceea ce priveste spatiul, se observa ca toate cele noua intamplari narate in Hanu
Ancutei se petrec in imprejurimile hanului. De altfel, capitanul este tulburat din momentul
in care intra in han de amintirea pe care i-o provoaca locurile unde se petrecuse acea
intamplare naprasnica.

Povestirea propriu-zisa il are ca personaj narator pe capitanul Neculai Isac. Relatarea

faptelor se face la persoana I, identificandu-se perspectiva narativa de tip subiectiv.
Subiectul il prezinta pe capitan in tinerete, adica in urma cu 25 de ani, intr-un moment cand
dragostea de anul acela tocmai se desfrunzise odata cu venirea toamnei. Intriga este
reprezentata de prima intalnire a capitanului cu tigancusa Marga din satra lui Hasanache, in
vadul Moldovei. Frumustea fetei de optsprezece ani il tulbura pe capitan. In desfasurarea
actiunii, sunt prezentate cele doua intalniri de dragoste ale capitanului la fantana dintre plopi.
Acesta pleaca de la Hanul Ancutei duminica dimineata cu carele si calatoreste spre Pascani,
promitand Margai ca se va intoarce seara, la doua ceasuri dupa asfintit, la fantana dintre plopi,
lucru pe care il va face. Nu ia in seama intrebarea referitoare la drumul de intoarcere. Marga,
de fapt, fusese trimisa de Hasanache duminica dimineata la han sa afle daca boierul va
poposi la intoarcere la han, pentru a-l jefui. Asadar, conflictul se stabileste intre capitan si
tiganii din satra Margai. Punctul culminant e reprezentat de confruntarea cu tiganii.
Intalnindu-se cu Marga pentru a doua oara la fantana, capitanul simte ca fata e foarte
tulburat. Dupa un timp, aceasta ii marturiseste ca Hasanache ii intinsese o cursa trimitand-o
pe ea mai intai, pentru ca apoi s vin el cu cei doi frati pentru a-l jefui. Ea nu i-a spus la
inceput de planul lui Hasanache, vrand sa prelungeasca intalnirea de dragoste. In confruntarea
care urmeaza, capitanul isi pierde ochiul, iar Marga e ucisa de ai ei pentru ca ii tradase. Trupul
Margai e aruncat in fantana dintre plopi. Asadar, deznodamantul este tragic.

Finalul ne readuce in planul povestirii. Naratorul-martor spune ca e momentul in care

asfinteste soarele in munti si se lasa umbra asupra hanului. Gospodarii sunt mahniti si tacuti
din cauza istorisirii capitanului. Acestia afla ca nici fantana dintre plopi nu mai este in fiinta,
s-a daramat ca toate ale lumii. In cele din urma, capitanul cere Ancutei vin pentru toti oaspetii.

Limbajul folosit in povestire este unul compus, ceremonios, in registrul arhaic si

popular. Limbajul naratorului martor este marcat de constructii metaforice, astfel calaretul
care se apropie de han e invaluit n lumina si pulberi. Hanul e cufundat intr-o singurtate
si intr-o liniste ca din veacuri. Personajele, la randul lor, folosesc un limbaj ceremonios si
puternic figurat. Capitanul Neculai Isac spune ca fantana dintre plopi era un loc tainic si
singuratic, iar o luna stirba si roscata se ridica din rasarit atunci cnd el se ndreapt spre
locul de ntlnire.

Constructia personajului

Protagonistul povestirii Fantana dintre plopi este capitanul Neculai Isac, totodata si
narator, care va relata oaspetilor de la han o intamplare din tinerete. Capitanul este introdus in
scena cu un portret detaliat facut de naratorul martor atunci cand vine la han. Era un om ajuns
la caruntete, dar care se tinea drept si sprinten pe cal. Vestimentatia - ciubote de iuft, blanita
cu guler de jder, nasturi de argint - pune in evidenta bunastarea materiala. n acelasi sens, vin
si alte precizari: cand isi termina povestea, comanda vin pentru toti oaspetii de la han. Si in
tinerete Neculai Isac era un om vrednic. Avea oi si imasuri, iar toamna facea negot cu vinuri.
Ca om cu stare, atrage atentia raufacatorilor. Hasanache simte ca mazilul se va intoarce de la
Pascani cu tasca plina si ii intinde o cursa prin tanara Marga, de care capitanul se
indragostise fulgerator.

Principala trasatura a personajului este firea pasional care il va determina sa

actioneze necugetat atunci cand se indragosteste. Modalitatile de caracterizare prin care este
relevata aceasta trasatura sunt numeroase, predomina insa caracterizarea directa. Naratorul
martor aminteste ca mazilul arata frumuseste si barbatie, iar comisul Ionita afirma ca in
tinerete era voinic si frumos si rau, ca batea drumurile cautandu-si dragostele, ca a avut
iubite n toate zarile, dar mai ales ca atunci cand ii era draga o femeie, isi punea in pericol
viata. Aceeasi trasatura e relevata si in autocarcterizare: Eram buiac si ticalos. Capitanul
marturiseste ca avea aceasta patima in tinerete sau ca dragostea i se desfrunziseodata cu
vara.

Firea pasional a personajului este ilustrata prin intamplarea pe care acesta o povestete
la han. Episodul intalnirii cu Marga este marcant. Fetiscana de optsprezece ani cu trup
rotunjit, cu obrazul copilaresc, dar cu nari largi si ochii iuti il tulbura deodata. Tanarul simte in
trup ceva fierbinte de parca ar fi inghitit o bautura tare. Dragostea izbucneste cu forta in suflet
si il copleseste, asa incat a doua zi dimineata cand stabilete o intalnire de dragoste cu Marga,
nu-si da seama de cursa care i se intinde. De altfel, marturiseste ca pe atunci nu cunostea
sufletul femeii.

Cele doua intalniri de dragoste cu Marga la fantana dintre plopi sunt si ele
semnificative. nainte de a pleca s o vada pe Marga, tnrul vorbete cu mo Irimia.
Batranul ii cunoaste firea si obiceiurile. i scoate calul pe furis si ii trimite cainele drept straja,
mustrandu-l din priviri.

Capitanul Neculai Isac este un personaj reprezentativ pentru proza sadoveniana, o fire
pasionala in al carui suflet dragostea izbucneste navalnic si il copleseste. De asemenea,
aceast trasatura de caracter il face sa actioneze necugetat si se expune unui pericol care-l va
marca pentru tot restul vietii. Pe de alta parte, Neculai Isac e un barbat care pastreaza pana la
moarte amintirea placuta si, in acelasi timp, tragica despre tigancusa Marga. Faa lui are un
aer trist si straniu, iar revederea locurilor unde a trait intamplarea l ndurereaz.