Antroposofia este o concepie despre om i lume fundamentat de Rudolf

Steiner, care i propune s ofere cunotine despre lumea spiritual obinute prin
cercetare spiritual-tiinific. Ea susine existena unor faculti de percepie
suprasensibil n cazul tuturor oamenilor, prin dezvoltarea crora, urmnd o
metod precis i sistematic, se poate atinge perceperea nemijlocit a
spiritualului.
Dei referirile la concepii religioase sunt frecvente, antroposofia nu i propune
s reprezinte o nou religie, ci s fac nelese determininrile
istorice esoterice ale religiilor existente, precum i s vin cu impulsuri
nnoitoare n toate domeniile practice ale vieii. Un alt obiectiv este acela de a
prezenta o concepie occidental asupra noiunilor de rencarnare i karma, spre
deosebire de aceea descris de perspectiva teosofic, de care s-a desprins la
nceputul secolului XX.
n viziunea antroposofic, omul reprezint o fiin integrat n microcosmos i
macrocosmos, ce acioneaz simultan pe mai multe niveluri, orice aciune a sa
avnd urmri i n lumea spiritual. Fiecare persoan e considerat a fi n
legtur cu diferite fiine spirituale, chiar dac acest lucru rmne n incontient
pentru majoritatea oamenilor. Christos ocup un rol central n acest sistem
spiritual, fiind cel care d sens ntregii evoluii pmnteti.
Otto Scharmer, senior lecturer la Massachusetts Institute of Technology i
creatorul Theory U, afirma ntr-un interviu: Exist o surs mai adnc n
tradiia vestic, ce a fost ascuns, i care include o metod tiinific bazat mai
mult pe fenomenologie. Este n direcia n care, de exemplu, Goethe i-a
dezvoltat tiina. Apoi prin Steiner ea a devenit mai accesibil celorlali. Ea
dezvolt o metod ce se afl n conexiune cu ntregul.[1]
Anthony Storr a afirmat despre antropozofia lui Rudolf Steiner: Sistemul su
de credin este att de excentric, att de nesusinut de dovezi, att de vdit bizar
nct scepticii raionali nu pot s-l considere dect delir.... n timp ce maniera lui
Einstein de a percepe lumea prin gndire a fost confirmat experimental i
matematic, cea a lui Steiner a rmas intens subiectiv i nu se preteaz la
confirmare obiectiv.[2]
Analitii moderni, printre care Michael Shermer, au denumit pseudotiinifice
aplicrile antropozofiei la medicin, biologie i agricultur biodinamic
Antropologia este acea ramura a stiintei care se ocupa cu studiul omului sub
aspectele generale ale acestuia, urmarind sa arate originea si constitutia fiintei
umane cat si rostul si finalitatea vietii sale.

Fiecare sistem ideologic ce a implicat sfera umana a propus o antropologie

proprie care sa il reprezinte si prin care sa isi afirme credinta in fata celorlalte
conceptii existente. Prin urmare, omul a fost perceput in foarte multe feluri,
multe fiind si mintile preocupate de acest subiect. Astfel, curentele filosofice s-
au distins de cele politice, cele crestine de cele eretice, si toate intre ele.

Din orice punct de vedere ar fi privit omul, nu se poate nega faptul ca acesta,
atat prin constitutia fiintei lui, a naturii sale, cat si prin rostul lui in lume, este de
la inceput asezat pe cel mai privilegiat loc intre realitatile existente pe pamant.

Din punct de vedere crestin, antropologia este invatatura despre om, intemeiata
pe Revelatia dumnezeiasca. Diferenta dintre antropologia crestina si celelalte
antropologii este aceea ca in crestinism, pentru a se putea vorbi despre om, este
studiat Hristos, in timp ce in celelalte se vorbeste despre om studiindu-l direct pe
acesta (pe om in sine).

Desi cele trei mari ramuri ale crestinismului au ajuns in cele din urma la unele
diferente in legatura cu invatatura despre om, toate il trateaza pe acesta urmand
acelasi traseu. Astfel, antropologia crestina urmareste trei mari teme principale:
originea omului, constitutia fiintei umane si menirea omului.

Urmarind invatatura patristica a crestinismului afirmam faptul ca omul este

vazut ca o incununare a creatiei, astfel ca, dupa natura lui dubla, trup material si
suflet spiritual, omul apartine atat lumii materiale cat si celei spirituale, ca o
intretaiere a acestora.

In literatura crestina, omul a primit multe scurte definitii, insa nu mentionam aici
decat una, suficient de explicita incat sa le inglobeze pe toate: Omul este o
lume mica, un microcosmos, chip al lumii celei mari, al macrocosmosului.

Cum spuneam si mai sus, multi au fost cei care s-au ocupat cu studiul omului.
Este un lucru bine stiut ca adevarul, pentru a fi adevar, are obligatia de a fi unic,
deci iese din din calcul posibilitatea existentei a doua adevaruri ultime.
Inevitabil, multi au alunecat din adevar si au inceput sa vada in om lucruri
straine acestuia.

Printre cei care s-au desprins din adevarul revelat, caci daca nu ar fi revelat nu ar
avea cum sa fie adevar, se innumara si adeptii antroposofiei.
Mai inainte de a incepe sa analizam diferentele si particularitatile antropozofe,
se cuvine, pentru o mai buna intelegere a temei, sa relatam pe scurt aparitia si
dezvoltarea acestuia.

Antroposofia este o miscare religioasa derivata din teosofie, in anul 1013, care-l
pune in centrul atentiei pe om. Putem spune, intr-un fel, ca omul ii ia locul lui
Dumnezeu.

Nu putem vorbi de antroposofie fara a il mentiona pe Rodolf Steiner, initiatorul

si teoreticianul acesteia. Acesta s-a nascut in la 27 februarie 1861, in orasul
Kraljevec din imperiul austro-ungar, si a murit la data de 30 martie 1925, la
Dornach.

Inca din copilarie Steiner a fost atras si marcat de trairile cu un caracter ocult si
spiritiste. Pe langa acestea, el mai prezenta o atractie mare si fata de limba latina
cultica si stiintele naturii alaturi de tehnica.

Sincretist si evolutionist, Steiner sustine formula intelepciunea nu este decat in

adevar. In viziunea sa, geometria reprezinta argumentarea si justificarea acelor
lucruri invizibile, intrucat cu ajutorul geometriei se poate cunoaste tot ceea ce
doar sufletul experiaza, prin propriile forte si capacitati.

Steiner a aderat mai intai la teosofie, insa datorita incercarilor sale de a transfera
accentul de pe mostenirea hinduisto-budista pe o hristosofie sui generis, este
exclus din Societatea teosofica in anul 1913, an in care va infiinta imediat
Societatea antroposofica.

Datorita conflictelor interne aparute intre membrii comunitatii antroposofice,

Rudolf Steiner se vede obligat sa desfiinteze Societatea antroposofica si, in
anul 1923, sa intemeieze o noua societate, si anume Societatea generala
antroposofica, pe care o va si conduce. In prezent, alaturi de Dornach, centrul
antroposofiei este considerat orasul Stuttgart.

In comparatie cu teosofia, care recunoaste ca anuleaza multe invataturi crestine,

antroposofia pretinde ca ramane in interiorul conceptiei crestine, propunand doar
o noua metoda de unire a omului cu Dumnezeu. Aceasta metoda este
aprofundarea cunoasterii.
Noua conceptie despre om a fost concretizata intr-o lucrare din 1925, numita
Teze antroposofice. In aceasta, Steiner oferea initiatilor deificarea naturii
umane. Pentru antroposofi, mantuirea nu se realizeaza prin intermediul
vreunui Dumnezeu, ci prin fortele proprii, prin sine insusi. Antroposofia elimina
doctrina biblica despre pacat si harul divin, aducand in prim plan notiunile de
karma si reincarnare. Omul urmeaza sa ajunga la desavarsire, pe parcursul unui
ciclu nedefinit de reincarnari, fara interventia vreunui ajutor divin. Este vorba de
o autoeliberare in etape succesive.

Aceasta ideologie si miscare antroposofica premerge curentului sincretic New

Age. In pofida numarului relativ mic de adepti, Societatea antroposofica
exercita asupra multora o mare forta de atractie, mai ales datorita ideilor de
reincarnare si mantuire prin fortele proprii.

Reprezentantii antroposofiei sustin ca aceasta conceptie despre viata ar putea fi

de mare ajutor omului modern, prin exercitiile de meditatie pe care le propune.
Antroposofia incearca sa depaseasca gandirea mecanicista contemporana,
acordand o mai mare atentie spiritualului, in fata materialului. De asemenea, ei
mai spun ca antroposofia este singura cale care ar permite omului accesul spre
sferele suprasenzoriale.

Din punct de vedere crestin, antroposofia renunta la ideile crestine de baza,

adoptand o invatatura sincretista si proprie: nu exista nici o relatie de tipul
Creator-creatura, ci o relatie in genul spiritual-material (accesul omului spre
spiritual trebuie realizat de el insusi, in etape, prin asa-numita cunoastere a
lumilor superioare).

Pentru crestini, Dumnezeu este creatorul tuturor celor vazute si nevazute, care
poate fi experimentat de catre creatura, prin credinta, ca pe o persoana reala ce
este. Istoria relatiei lui Dumnezeu cu omul reprezinta, in conceptia biblica, un
dialog permanent intre Creator si creatura. Aceasta relatie isi atinge apogeul si
finalitatea in intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, in Iisus Hristos.