Sunteți pe pagina 1din 27

Se urmaresc trei obiective:

1316
- despovararea mecanica a coloanei lombare;
- combaterea contracturii musculare;
- calmarea durerii.

E. KINETOTERAPIA

O forma speciala a kinetoterapiei este hidrokinetoterapia care se executa n bazine


speciale. Aceasta metoda se bazeaza pe efectele apei calde: sedarea durerilor, relaxarea
musculara, cresterea compliantei tesuturilor moi, a distensibilitatii acestora.

Durata unei sedinte de hidrokinetoterapie este foarte variabila de la 10 - 15 minute


pana la o ora. Exercitiile fizice executate n cadrul acestei metode au la baza aceleasi telinici
ca i cele executate n aer, tinand insa seama de principiile i avantajele oferite de mediul
acvatic.

Inainte de sedinta de kinetoterapie se recomanda "incalzirea musculara" prin diverse


proceduri de termoterapie, iar dupa sedinta aplicam masaj sau dus - masaj.

Pentru asuplizarea trunchiului inferior prin exercitii de remobilizare a coloanei


vertebrale lombare, basculari ale bazinului, intinderea musculaturii paravertebrale ale
muschiului psoas - iliac, cel mai frecvent se utilizeaza programul Williams.

Prima faza:

- decubit dorsal, flexia - extensia genunchilor;

- decubit dorsal, se trage cu mainile un genunchi la piept pana se atinge genunchiul


cu fruntea, apoi celalalt genunchi;

- ca i n exercitiul anterior, dar simultan cu ambii genunchi;

- decubit dorsal cu mainile sub cap; se trage un genunchi cat mai mult spre piept,
apoi celalalt, apoi ambii concomitent;

- decubit dorsal cu bratele ridicate la verticala, pe langa cap, genunchii flectati la 90,
talpile pe pat. Din aceasta pozitie se impinge lomba spre pat, se contracta abdominalii i se
basculeaza sacrul spre inainte. Se revine apoi se repeta de mai multe ori n sezand pe scaun,
cu genunchii mult departati, se flexeaza trunchiul anterior, astfel ca mainile sa atinga solul sub
scaun. Se mentine aceasta pozitie timp de 4 - 5 secunde, se revine i se repeta de mai multe
ori.

Fiecare exercitiu se repeta de 5 ori pe sedinta i se fac 2-3 sedinte zilnic.


Faza a doua:

- decubit dorsal cu genunchii flexati, talpile pe pat, se apleaca ambii genunchi (lipiti) spre
dreapta i spre stanga, pana ating suprafata patului;
- decubit dorsal, se ridica alternativ calcaiul i se aseaza pe genunchiul opus i din aceasta
pozitie se abduce coapsa pana atinge suprafata patului;
- decubit dorsal, se ridica alternativ fiecare membru inferior cu genunchiul extins;
- din ortostatism, genoflexiuni cu mainile sprijinite pe spatarul unui scaun, spatele se
mentine perfect drept, calcaiele lipite pe sol;
- pozitia de "cavaler servant", corpul aplecat spre inainte i sprijin cu mainile pe sol; se
intinde genunchiul de sprijin executand i o balansare care intinde muschiul psoas - iliac.

Tot n acest program se asociaza i o serie de exercitii din pozitia atarnat:

- cu spatele la spalier, mainile deasupra capului, prinde cu ambele maini bara i se


executa:

a. ridicarea genunchilor la piept;


b. rotarea truchiului stanga/dreapta cu genunchii flexati;
c. bascularea stanga/dreapta a membrelor inferioare intinse (ca un pendul);
d. semisuspendare (soldurile i genunchii flexati la 90, sprijin i pe picioare) se fac
basculari inainte i inapoi i n lateral ale bazinului;
e. cu fata la spalier, mainile prind bara i se executa:

- redresarea bazinului;

- pendularea bazinului.

f. cu picioarele pe bara se executa cifozari repetate ale coloanei vertebrale lombare.

Scopul tonificarii musculaturii abdominale i a celei extensoare lombara este ca, n


ortostatism, trunchiul inferior sa realizeze o pozitie neutra a pelvisului i sa creeze o presiune
abdominala care sa fie capabila sa preia o parte din presiunea la care sunt supuse discurile
intervertebrale lombare inferioare. Obtinerea unei pozitii neutre, delordozante, tine de
intinderea musculaturii extensoare lombare) paravertebrale i psoas - iliacul), dar i
tonificarea abdominalilor (care trag n sus pubele) i a fesierilor mari (care trag n jos fata
posterioara a bazinului).

Exercitiul 1. Din decubit dorsal cu genunchii flexati la 90, talpile pe pat. Se incearca
impingerea cu forta a genunchilor n sus n timp ce kinetoterapeutul se opune miscarii, tot
timpul lomba ramanand n contact cu patul. Este exercitiul care determina cea mai buna
contractie a musculaturii lombare i abdominale.
Exercitiul 2. Aceeasi pozitie de plecare, ridica capul, umerii i trunchiul, bratele
intinse anterior, pana cand palmele ajung deasupra genunchilor. Se revine i se repeta.
Tonifica selectiv muschii abdominali.

Exercitiul 3. Din pozitie de cvadrupedie pentru corectarea lordozei lombare, se suge


puternic peretele abdominal i se mentine 5 secunde. Se relaxeaza i se repeta. Tonifica
selectiv transferul abdominal.

Exercitiul 4. Se desfasoara n patru timpi, din decubit dorsal cu genunchii flectati la


90 i talpile pe pat:

- se duce lomba n jos, presand planul patului. Asistentul controleaza plasand o mana
sub lomba bolnavului;

- se basculeaza sacrul i coccisul n sus, lomba ramanand insa presata pe pat; se


contracta izometric fesierii mari;

- se ridica capul-trunchiul cu bratele intinse spre coapse;

- n maini un cordon elastic dur de care se trage inspre lateral (mainile cu palmele n
sus).

Exercitiul 5. Decubit dorsal, genunchii flectati la 90, lipiti unul de altul, bolnavul
incearca sa-i duca lateral spre planul patului. La excursia maxima a miscarii se opune
rezistenta din partea terapeutului, realizandu-se astfel izometria.

Exercitiul 6. Aceeasi pozitie de plecare, bolnavul isi trage cu forta genunchii la piept,
iar kinetoterapeutul se opune.

Exercitiul 7. Decubit dorsal cu membrele inferioare intinse (se mentine activ pozitia
delordozanta). Terapeutul incearca sa ridice ambele membre inferioare, dar bolnavul se
opune.

Exercitiul 8. Decubit lateral cu coapsele usor flectate. Terapeutul cu o mana impinge


inainte pelvisul i cu cealalta trage inapoi umarul. Bolnavul se opune acestor forte. Imediat,
fara pauza, terapeutul inverseaza prizele (umar posterior i pelvis anterior) i pacientul se
relaxeaza.

Exercitiul 9. Executarea "podului" din decubit dorsal cu genunchii flectati, sprijin pe


umeri-spate i picioare, se ridica bazinul i lomba (fara sa se lordozeze coloana),
kinetoterapeutul se opune apasand pe crestele iliace. Astfel se tonifica musculatura extensoare
lombara.

Exercitiul 10. Din pozitia "pod", bolnavul incearca o rotare a bazinului la care
terapeutul opune rezistenta spre sfarsitul cursei miscarii. Se alterneaza stanga/dreapta.

Exercitiul 11. Din aceeasi pozitie se face translatarea laterala a bazinului la care, spre
sfarsitul cursei miscarii terapeutul opune rezistenta.
Exercitiul 12. Din ortostatism, langa o masa, pacientul se sprijina usor de ea i face o
usoara flexie din solduri mentinand coloana lombara delordozanta; kinetoterapeutul cu o
mana pe scapula i cu cealalta anterior, pe creasta iliaca opusa, impinge, respectiv trage
indarat. Bolnavul se opune acestor forte. Se schimba apoi pozitia mainilor.

F. GIMNASTICA MEDICALA

Cele mai importante exercitii n gimnastica medicala sunt exercitiile izometrice.

Alte exercitii indicate n nevralgia sciatica sunt exercitiile executate la:

- covorul rulant;

- bicicleta ergometrica;

- spalier.

XIII. PROFILAXIE

1. Sa nu ridice greutati de jos decat n pozitia cu genunchii indoiti i coloana neflectata


(cat mai dreapat).

2. Sa evite cat posibil, transportul greutatilor n spate, care maresc solicitarea


discurilor intervertebrale.

3. Sa practice n fiecare zi gimnastica medicala de 10-15 minute dimineata i la


sfarsitul.

4. Repausul sa se faca pe un pat dur,introducand intre somierasi saltea scanduri drepte


sau o tablie subtire din material aglomerat.

5. Sa evite ingrasarea, respectand dieta conform varstei,sezonul i efortul pe care-l


practica.

6. Sa se adreseze medicului la primele semne dureroase localizate n regiunea


lombara.

7. Daca a aparut dupa un efort criza acuta de lombosciatica sa consulte imediat


medicul;pana la sosirea medicul sa respecte repausul absolut la pat.

8. Disparitia brusca a durerii insotita de dificultate n mers anunta sciatica paralizanta,


care trebuie operata n cel mult 4-5 ore de la debutul simptomelor.

9. Tratamentul balnear poate fi indicat la sfarsitul crizei dureroasa de lombosciatica i


numai cu aviz medical.
10.Sa practice gimnastica la spalier sau la bara agatat n maini,fiindca asigura
despovararea discurilor intervertebrale.

II. 5. Kinetoterapia Larisa

Kinetoterapia (terapia prin micare) este tiina care folosind micarea i masajul n
cadrul terapiei generale, are drept scop meninerea sau recuperarea strii de sntate a
organismului.
Exerciiul fizic este mijlocul de baz prin care se pot realiza obiectivele kinetoterapiei.
Acesta reprezint o activitate voluntar, deliberat conceput i respectat sistematic n cadrul
unui proces educaional organizat, n scopul realizrii unor obiective concrete. El reprezint
elementul de baz care prin ansamblare i structurare clar, constituie baza unei metode,
tehnici, procedee care se folosesc n kinetoterapia profilactic i de recuperare.
Exerciiul fizic n cadrul kinetoterapiei este practicat nu oricum ci ntr-un cadru
organizat, constituit din secii de recuperare, sli de kinetoterapie, policlinici i staiuni
balneo- climaterice.
Kinetoterapia este denumit ca fiind terapia care folosete exerciiul fizic drept mijloc
de recuperare.
Recuperarea medical vine n sprijinul pacienilor oferind acestora, posibilitatea
rectigrii maximei independene. Pentru unii pacieni, recptarea unor funcii pierdute, a
unui restant funcional, nseamn un nou nceput, recuperarea unui deficit motor poate genera
satisfacii incomensurabile. Rentoarcearea ct mai rapid la locul de munc, constituie un alt
obiectiv important, o bucurie a faptului c pot fi din nou utili att din punct de vedere
profesional ct i social.
Acolo unde rezultatele sunt vizibile, i ncrederea pacienilor este mai mare. Este
foarte important ca pacientul s fie contient c reuita programului de recuperare depinde n
totalitate de atitudinea pe care acesta o are fa de program, i cu ct va respecta mai n detaliu
indicaiile din program, cu att programul i va atinge scopul.
Reuita unui tratament va depinde ntotdeauna de factorul psihic al pacientului. Cu ct
acesta este mai optimist, mai ncreztor n forele proprii i cu ct va participa mai mult la
procesul de recuperare, cu att i rezultatele vor fi mai vizibile i mai bune.
Recuperarea medical este foarte important aproape oricrei patologii. n prezent,
domeniile pentru care recuperarea medical opereaz sunt destul de numeroase. Primul
domeniu este aparatul locomotor care poate fi dizabilizat prin numeroase cauze: boli
neurologice, boli reumatismale, afeciuni traumatice, etc. De asemenea, este recunoscut
recuperarea medical n bolile cardiorespiratorii.
Recuperarea medical presupune programe individualizate de activitate fizic
completate de evaluare medical specializat i evaluare psihologic, care s permit celui
suferind s-i recapete ncrederea i s-i continue viaa i proiectele propuse.
[Blteanu V., 2004]
Conform autorului T. Sbenghe obiectivele de baz n kinetologie sunt n numr de
nou:
Relaxarea;
Corectarea posturii i aliniamentului corpului;
Creterea mobilitii articulare;
Creterea forei musculare;
Creterea rezistenei musculare;
Coordonarea, controlul i echilibrul;
Antrenarea la efort;
Reeducarea respiraiei;
Reeducarea sensibilitii.[SbengheT., 1987]
Pentru patologia aflat n studiu, exerciiile au fost adaptate din programul Williams,
faza I.

Clasificarea programelor de kinetoterapie:

1. Kinetoterapie pasiv- cnd programul este realizat printr-o activitate exterioar cu


ajutorul kinetoterapeutului sau prin mijloace de tip mecanoterapie. Kinetoterapia pasiv poate
fi de tip static sau dinamic i urmrete, n principal, att combaterea efectelor secundare ale
repausului prelungit la pat (prin terapie postural), ct i a efectelor secundare i
complicaiilor somatice, n care nu se poate aplica un program activ.
n cazul herniei de disc lombare operate, kinetoterapia pasiv se aplic n primele 3
saptmni, atunci cnd pacientul necesit o atenie sporit din partea kinetoterapeutului.
2. Kinetoterapia activ- cnd activitatea este comandat i controlat de kinetoterapeut
iefectuat activ de ctre pacient. n aceast categorie este cuprins o palet larg de solicitri,
de la exerciii de mobilizare simpl la exerciii cu rezisten (kinetoterapie activ rezistiv),
cele dou modaliti rspunznd unor obiective diferite somatice.
Potrivit patologie abordate, kinetoterapia activ este introdus dup primele 3
sptmni de la operaie.[Nica A. S., 2003]

Principiile aplicate n alctuirea unui tratament recuperator:

Principiul Primum non nocere:


Principiul de baz al oricrui tratament medical, vechi ct tiina medical, este acela
de a nu aplica un tratament dect cu sigurana de a nu face niciodat ru, ci de a mbunti
starea sntii pacientului. n domeniul aplicrii exerciiului fizic n scop terapeutic,
responsabilitatea se mparte ntre medicul care prescrie tratamentul complex i kinetoterapeut.
Se recomand ca bolnavului s i se fac un control medical n prezena kinetoterapeutului,
pentru a-i favoriza o cunoatere ct mai temeinic a pacientului.
Principiul precocitii tratamentului:
Tratamentul pentru recuperarea funcional prin exerciiu fizic trebuie nceput ct mai
devreme, factorul timp fiind dumanul principal n procesul de vindecare.Odat cu trecerea
timpului.
Trebuie s prevenim de la bun nceput fixarea unor compensri greite.
Principiul indivitualizrii tratamentului:
Multiplele reacii ale organismului la tratament prin exerciiu fizic ne oblig la
individualizarea lui.n aceast privin, gimnastica medical se aseamn cu orice tratament
medicametos, fizioterapeutic.
Un pacient neobinuit cu gimnastic trebuie abordat cu rbdare i contientizat de
rolul acestui exerciiu fizic. Durata tratamentului este condiionat de: sexul pacientului
(femeile recapt mai uor mobilitatea, iar brbaii fora), vrst (la tineri rezultatele sunt mai
rapide dect la aduli), gradul de deficien fizic i eventual de natura interveniei
chirurgicale care a avut loc anterior asupra pacientului.
Principiul gradrii efortului:
Obiectiv de baz, gradarea efortului este obligatorie i de importan hotrtoare n
gimnastica medical de recuperare.
Pornind uneori de la limita inferioar a posibilitilor de micare, trebuie s procedm
astfel nct s cretem progresiv solicitarea capacitii funcionale a segmentului deficitar.
Efortul localizat la segmentul cu deficit trebuie s urmeze o curb uor ascendent, att n
cadrul unei lecii, ct i pe ntreaga perioad de tratament.
Trecerile de la uor la greu, de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex,
sunt reguli ce se impun respectate. Prin schimbarea exerciiilor la scurte intervale de timp se
va evita obinuirea cu exerciiile repetate prea des. Elementele noi introduse cu acest prilej,
trebuie s se bazeze pe cunotinele i calitile fizice nsuite din activitatea anterioar.
Principiul continurii tratamentului pn la recuperarea integral:
Tratamentul prin kinetoterapie este de obicei de durat. ntreruperile de tratament
nainte de recuperarea total pot avea ca urmare ntreruperea proceselor de vindecare iar n
situaii mai grave, chiar un regres.[BlteanuV., 2004]
Cum se poate recupera dupa lombosciatica?
Cel mai cunoscut program de recuperare in cazul sindromului lombosciatic este
programul Williams.
Programul Williams cu cele trei faze ale sale (I, II, III) este orientat in functie de
starea clinica a pacientului.
In perioada acuta, cele mai importante obiective sunt posturarea in pozitii antalgice
(pozitii in care durerea sa se amelioreze), relaxarea generala si a contracturii musculare
lombare. Nu se recomanda inceperea exercitiilor din programul Williams in aceasta perioada.
In perioada subacuta se initiaza exercitiile Williams cu faza I a acestui program
pentru a asupliza trunchiul inferior, constand in exercitii de remobilizare a coloanei lombare,
basculari de bazin, intinderea musculaturii paravertebrale.
Faza I Williams cuprinde urmatoarele exercitii care trebuie facute de doua ori pe
zi, de cate trei-cinci ori fiecare exercitiu.
Exercitiul 1: Intins pe spate, genunchii indoiti si incet permitandu-le sa cada pe podea in
pozitia intinsa, relaxat; se repeta de cinci ori (pentru promovarea flexibilitatii lombare si a
ischiogambierilor musculatura posterioara a coapsei).
Exercitul 2: Intins pe spate, se flecteaza si se extind genunchii.
Exercitiul 3: Intins pe spate, flecteaza genunchii, apoi se aduc ambii genunchi deasupra
pieptului si cu ambele maini se trage de genunchi spre piept, se mentine aceasta pozitie pana
se numara la zece, apoi se revine la pozitia de start cu picioarele intinse; se repeta de trei ori
(pentru promovarea flexibilitatii lombare si a ischiogambierilor).
Exercitiul 4: Intins pe spate cu picioarele pe podea, mainile unite in spatele gatului, se ridica
un genunchi cat se poate de aproape catre piept; se mentine pozitia cat se numara pana la
zece; se revine in pozitia neutra initiala si se repeta cu piciorul opus pana fiecare picior a fost
indoit de cinci ori (pentru elasticitatea lombara, ischiogambieri, iliopsoas, pentru a creste
puterea musculaturii abdominale).
Exercitiul 5: Intins pe spate cu mainile deasupra capului si cu genunchii indoiti, se incearca
lipirea zonei lombare de podea si in acelasi timp se contracta musculatura abdominala; se
mentine aceasta pozitie pana la zece si se repeta de cinci ori (pentru cresterea puterii
musculaturii abdominale superioare si inferioare).
Exercitiul 6: In sezut pe scaun cu mainile pe langa corp, aplecarea capului intre genunchi,
permitand mainilor sa ajunga pe podea; se mentine pozitia pana se numara la trei; se aduce
corpul in pozitia initiala; se repeta de cinci ori (pentru elasticitate lombara si a
ischiogambierilor, se creste forta musculaturii lombare inferioare).

Faza a II-a a programului Williams. Exercitiile din faza a II a trebuie facute de


doua ori/zi timp de patru luni; daca la sfarsitul acestei faze totul se desfasoara
confortabil, se poate trece la faza III.
Exercitiul 7: Intins pe spate, se indoaie ambii genunchi, picioarele sunt pe podea; se roteste
bazinul si picioarele spre stanga si apoi spre dreapta; se repeta de cinci ori (pentru promovarea
elasticitatii lombare si a ischiogambierilor).
Exercitiul 8: Pe spate cu ambele mebre inferioare intinse, se aduce piciorul drept pe
genunchiul stang; se roteste genunchiul flectat spre dreapta si apoi spre stanga in masura
confortului; se repeta apoi cu membrul inferior opus, de cinci ori de fiecare parte (pentru
elasticitatea rotatoare a soldurilor).
Exercitiul 9: Intins pe spate, se ridica un picior deasupra podelei, se mentine pana numarati la
zece, apoi se revine cu piciorul pe podea; se repeta de cinci ori (pentru cresterea fortei
musculaturii abdominale).
Exercitiul 10: In ortostatism: genoflexiuni cu mainile in sprijin pe spatarul scaunului, spatele
perfect drept, calcaiele raman pe sol.
Exercitiul 11: In picioare, tinand mainile pe un scaun/masa, genoflexiune cu revenire in
pozitia initiala (pentru cresterea fortei musculaturii anterioare a coapsei-cvadriceps).
Exercitiul 12: In picioare, relaxat prin inspir si expir amplu, se apleaca in fata usor trunchiul
din solduri, cu genunchii intinsi; se incearca atingerea podelei cu degetele mainilor; se repeta
de cinci ori (pentru elasticitatea lombara).

In perioada cronica se continua cresterea supletii lombare si tonifierea musculaturii


slabe, cresterea supletii lombare prin exercitii de basculare a bazinului cu Faza III a
programului Williams care cuprinde urmatoarele exercitii:
Exercitiul 13: Intins pe spate cu o perna sub cap, soldurile si genunchii sunt flectati,
picioarele pe podea, cu calcaiele destul de apropiate de fese; pacientul preseaza ferm lomba pe
podea, contractand muschii fesieri si abdominali. Apoi este basculat bazinul prin ridicarea
feselor de pe podea, dar cu mentinerea contactului lombei aplatizate; cea mai frecventa eroare
este reprezentata de ridicarea si a zonei lombare impreuna cu fesele, crescand astfel curbura
lombara si obtinand efectul contrar accentuarea durerii; se efectueaza de zece ori de doua
ori/zi, treptat ajungandu-se la 20 de doua ori/zi la cei peste 50 ani, respectiv 40 de doua ori/zi
la ceilalti.
Gradat, dupa o perioada de timp, flexia soldurilor si a genunchilor este redusa pana ajung sa
fie intinse complet, iar dupa patru saptamani se poate trece la exercitiile din picioare.
Exercitiul 14: In picioare, cu spatele la perete si calcaiele la 25-30 cm de acesta; se aplica
sacrul si lomba aplatizate pe perete; se apropie treptat calcaiele de perete, mentinind contactul
lombei cu acesta.
Exercitiul 15: Decubit dorsal: se executa bicicleta, cu pelvisul mult basculat inainte.

In perioada de remisiune complet, dup trecerea complet sau aproape complet a


tuturor suferinelor lombosacrate, bolnavul poate beneficia de tratament balneo-fizical n
staiuni profilate pe tratamentul afeciunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord,
Mangalia, Techirghiol etc.) unde asocierea factorilor naturali este benefic i mpreun cu
programele de kinetoterapie adecvate vor asigura prevenirea recidivelor.
Profilaxia

Kinetoprofilaxia lombosacralgiei se bazeaz pe trei obiective, care trebuie respectate


de toat lumea:
A. Contientizarea poziiei corecte a coloanei vertebrale lombare i a bazinului :
- aplecarea trunchiului pe un genunchi care este flectat, cellalt membru infe-rior rmnnd
ntins ndrt; n acest fel, se pot ridica obiecte mici i uoare de pe sol n condiii de
securitate pentru coloana lombar;
- genuflexiuni cu flectarea concomitent a oldurilor; astfel se ridic greuti care sunt apoi
purtate n mini cam la nlimea bazinului (nu la nivelul pieptului);
- aplecarea n fa (la chiuvet, la mas) nu din flexia coloanei, ci prin flectarea oldurilor,
coloana lombar fiind meninut n poziie neutr.

B. nzvorrea coloanei vertebrale lombare

C. Meninerea forei musculare.


Aceleai exerciii pe care le-am detaliat anterior la care se pot aduga, dup imaginaia
kinetoterapeutului i dotrile slii, multe altele, cu condiia s fie respectate regulile
fundamentale.
2.Materiale si metode de lucru
Tehnicile care stau la baza realizarii unui program de kinetoterapie se clasifica n doua mari
categorii:tehnici akinetice si tehnici kinetice.
Din categoria tehnicilor akinetice fac parte: Imobilizarea (de punere n repaus, de contentie,
de
corectie)Psturarea(corectiva si de facilitare).
Din categoria tehnicilor kinetice fac parte: tehnici kinetice statice (contractia izometrica,
relaxarea
musculara); tehnici kinetice dinamice: active (reflexe si voluntare) si pasive (prin tractiuni,
prin
asistenta, sub anestezie, autopasiva, pasivo-activa, prin manipulare).
Tehnici akinetice
Tehnicile akinetice au doua caracteristici de baza: absenta contractiilor musculare voluntare;
nu
determina miscarea segmentului.
Imobilizarea
Imobilizarea se caracterizeaza prin mentinerea si fixarea artificiala, pentru anumite perioade
de timp, a
corpului n ntregime sau doar a unui segment ntr-o pozitie determinata, cu sau fara
ajutorul unor
instalatii sau aparate.
Imobilizarea suspenda, n primul rnd, miscarea articulara, ca si contractia dinamica
voluntara, dar
permite efectuarea contractiilor izometrice a muschilor din jurul articulatiilor respective.
Imobilizarea poate fi totala, daca antreneaza ntregul corp, sau poate fi regionala,
segmentara, locala,
daca implica parti ale corpului.
Imobilizarea totala are ca scop obtinerea repausului general n: politraumatisme, arsuri
ntinse, boli
cardio-vasculare grave, paralizii etc.
Imobilizarile regionale, segmentare sau locale realizeaza imobilizarea completa a unor
parti ale
corpului, concomitent cu pastrarea libertatii de miscare a restului organismului. n functie de
scopul
urmarit, pot fi:
- imobilizare de punere n repaus indicate n: traumatisme craniocerebrale, medulare,
toracice, procese
inflamatorii localizate (artrite, tendinite, miozite, arsuri, flebite etc.) precum si alte procese ce
determina
algii intense de mobilizare. Imobilizarea se face pentru segmentul respectiv si se realizeaza
pe pat, pe
suporturi speciale, n esarfe, orteze etc.
- imobilizare de contentie consta n mentinerea cap la cap a suprafetelor articulare sau a
fragmentelor osoase; blocheaza un segment sau o parte dintr-un segment ntr-un sistem de
fixatie
externa (aparat gipsat, atela, plastice termomaleabile, orteze, corsete etc.). Tehnica este
utilizata pentru
consolidarea
fracturilor, n luxatii, artrite specifice, discopatii etc.
- imobilizare de corectie consta n mentinerea pentru anumite perioade de timp a unor pozitii
corecte,
corective sau hipercorective n vederea corectarii unor atitudini deficiente: devieri articulare
prin
retracturi (genu flexum, recurbatum etc. posttraumatic, paralitic, degenerativ etc.) deviatii ale
coloanei
vertebrale n plan frontal sau sagital (scolioze, cifoze etc.).
Imobilizarea de corectie se realizeaza cu aceleasi sisteme ca si cea de contentie. Nu pot fi
corectate
dect posturile defectuoase, care tin de tesuturi moi (capsula, tendon, muschi etc.). Doar cnd
osul este
n crestere, anumite tipuri de imobilizare pot influenta forma sa. Imobilizarile de contentie si
corectie
urmeaza n general unor manevre si tehnici fie ortopedo-chirurgicale, fie kinetologice
(tractiuni,
manipulari, miscari pasive sub anestezie etc.).
Posturarea
Posturarile corective sunt cele mai utilizate n kinetologia terapeutica sau de recuperare. n
multe cazuri
se recomanda preventiv n boli a caror evolutie este previzibila, determinnd mari
disfunctionalitati.
Din patologie amintim cteva afectiuni n care posturarea reprezinta o tehnica de baza a
kinetoterapiei:
reumatismul inflamator cronic si n general artritele,
indiferent de etiologie, coxartroza, lombosacralgia cronica de cauza mecanica, paraliziile de
cauza
centrala sau periferica, deviatiile de coloana sau ale altor segmente etc. Posturarile
corective se
adreseaza doar partilor moi, al caror tesut conjunctiv poate fi influentat. Corectarea
devierilor osoase nu
este posibila
dect la copii si adolescenti n crestere. Uneori se recomanda ca postura (mai ales cea libera)
sa fie
adoptata dupa o ncalzire prealabila a respectivei zone sau, eventual, sa fie aplicata n
apa calda.
De un mare interes n recuperarea functionala sunt posturile seriate care se fixeaza cu orteze
amovibile,
pe masura ce se cstiga din deficitul de corectat. Se considera ca noaptea este cel mai
potrivit interval
pentru posturi imobilizari n diverse aparate, n scop corectiv sau de pastrare a
amplitudinilor de
miscare cstigate prin kinetoterapia din timpul zilei.
Din punct de vedere tehnic, posturile corective pot fi:
- libere (posturi corective) sau autocorective; Acestea sunt atitudini impuse pacientului si
adoptate
voluntar de acesta, pentru corectarea progresiva a limitarilor amplitudinilor articulare. Sunt
indicate,
mai ales, n hipertonii reversibile. Posturarile autocorective folosesc greutatea unui segment
sau a
ntregului corp, realiznd posturari segmentare, mentinute prin greutatea unui membru sau a
unui
segment al acestuia.
- liber-ajutate (prin suluri, perne, chingi etc.) sau realizate manual;
- fixate (posturi exterocorective; instrumentale) cu ajutorul unor aparate sau instalatii. Acestea
restabilesc mobilitatea articulara utiliznd greutati (ncarcaturi): directe (saculeti de nisip,
suluri, perne)
plasate proximal sau distal de articulatia mobilizata; indirecte, aplicate prin intermediul
montajelor cu
scripeti.
Aceste posturari solicita intens articulatia, de aceea se folosesc mai ales pentru articulaiile
mari
genunchi si sold, pentru celelalte putnd fi chiar nefaste. Mentinerea nu depaseste 15-20 de
minute.
Posturari de facilitare: Posturarile induc efecte de facilitare asupra organelor interne. n
vederea
facilitarii unui proces fiziologic perturbat de boala, pozitionarea corpului ntr-o anumita
postura poate
reprezenta un tratament de mare valoare.
Tehnici kinetice
Tehnicile kinetice statice: se caracterizeaza prin modificarea tonusului muscular fara sa
determine
miscarea segmentului.
Contractia izometrica reprezinta o contractie musculara n care lungimea fibrei musculare
ramne
constanta, n timp ce tensiunea musculara atinge valori maxime, prin activarea tuturor
unitatilor motorii
ale grupului muscular respectiv. Contractia izometrica se realizeaza fara deplasarea
segmentelor, contra
unei rezistente egale cu forta maxima a muschiului respectiv sau cnd se lucreaza contra
unei greutati
mai mari dect forta subiectului, dar imobile. n realitate, se produce o microdeplasare,
neglijabila, ntre
momentul cresterii tensiunii musculare si cel al relaxarii.
Relaxarea musculara: se realizeaza cnd tensiunea de contractie a muschiului respectiv
scade, muschiul
se decontractureaza. Relaxarea poate fi considerata ca o atenuare a tensiunii de orice natura
(nervoasa,
psihica, somatica) cu schimbarea centrului de atentie, de concentrare sau de efort. Relaxarea
reprezinta
un proces psihosomatic, pentru ca se adreseaza concomitent att starii de tensiune
musculara
crescuta, ct si starii psihice tensionate, viznd o reglare tonico-emotionala optimala.
Relaxarea musculara poate fi:
- generala - proces n legatura cu relaxarea psihica
- locala - se refera la un grup muscular
Relaxarea ca tehnica kinetica statica se refera la relaxarea locala.
Tehnicile kinetice dinamice: se realizeaza cu sau fara contractie musculara - ceea ce
transeaza de la
nceput diferenta dintre tehnicile active si cele pasive.
Miscarea activa: reflexa; voluntara; Mobilizarea activa se caracterizeaza prin implicarea
contractiei
musculare proprii segmentului ce se mobilizeaza.
Miscarea activa reflexa este realizata de contractii musculare reflexe, necontrolate si
necomandate
voluntar de pacient; miscarile apar ca raspuns la un stimul senzitivo-senzorial n cadrul
arcurilor reflexe
motorii. Contractia reflexa se poate produce prin reflexe medulare si supramedulare.
Miscarea activa voluntara - caracteristica acestei tehnici este miscarea voluntara,
comandata, ce se
realizeaza prin contractie musculara si consum energetic. n miscarea voluntara contractia
este
izotonica, dinamica, muschiul modificndu-si lungimea prin apropierea sau departarea
capetelor de
insertie.
Obiectivele urmarite prin mobilizarea activa voluntara, sunt: cresterea sau mentinerea
amplitudinii
miscarii unei articulatii; cresterea sau mentinerea fortei musculare; recapatarea sau
dezvoltarea
coordonarii neuromusculare;
Modalitatile tehnice de mobilizare activa voluntara sunt urmatoarele:
Mobilizarea libera (activa pura) - miscarea este executata fara nici o interventie
facilitatoare sau
opozanta exterioara, n afara, eventual, a gravitatiei.
Mobilizarea activa asistata miscarea este ajutata de forte externe reprezentate de:
gravitatie,
kinetoterapeut, montaje cu scripeti etc., fara ca acestea sa se substituie fortei musculare
mobilizatoare.
Miscarea este denumita activo-pasiva atunci cnd pacientul initiaza activ miscarea, nsa nu
o poate
efectua pe toata amplitudinea, motiv pentru care este necesara interventia unui ajutor spre
finalul
miscarii.
Denumim miscare pasivo-activa n cazul n care pacientul nu poate initia activ miscarea, dar
odata ce
este ajutat n prima parte a miscarii, executa liber restul amplitudinii de miscare. Se
utilizeaza:
- cnd forta musculara este insuficienta pentru a mobiliza segmentul contra gravitatiei;
- cnd miscarea activa libera se produce pe directii deviate, datorita rotatiei capetelor
osoase articulare
sau suferintelor neurologice, care perturba comanda sau transmiterea motorie;
Mobilizarea activa cu rezistenta - n acest caz forta exterioara se opune partial fortei
mobilizatoare
proprii.
Tehnica mobilizarii active cu rezistenta are ca obiectiv principal cresterea fortei si / sau
rezistentei
musculare. n miscarea voluntara muschii actioneaza ca agonisti, antagonisti, sinergisti si
fixatori.
Agonistii sunt muschii care initiaza si produc miscarea, motiv pentru care se mai numesc
motorul
primar. Antagonistii se opun miscarii produse de agonisti; au deci rol frenator, reprezentnd
frna
elastica musculara, care intervine de obicei naintea celei ligamentare sau osoase. Muschii
agonisti si
antagonisti actioneaza totdeauna simultan, nsa rolul lor este opus:
- cnd agonistii lucreaza, tensiunea lor de contractie este egalata de relaxarea antagonistilor,
care
controleaza efectuarea uniforma si lina a miscarii, prin reglarea vitezei, amplitudinii si
directiei;
- cnd tensiunea antagonistilor creste, miscarea initiala produsa de agonisti nceteaza.
Astfel, prin jocul reciproc, echilibrat, dintre agonisti si antagonisti rezulta o miscare precisa
coordonata.
Agonistii si antagonistii desemneaza o miscare concreta, dar actiunea lor se poate inversa n
functie de
grupul muscular considerat. Interactiunea dintre agonisti si antagonisti mareste precizia
miscarii, cu att
mai mult cu ct este angrenat un numar mai mare de muschi. n cazul unui muschi agonist
normal, cu
ct relaxarea antagonistilor este mai mare, cu att miscarea agonistului este mai rapida si mai
puternica.
Sinergistii sunt muschii prin a caror contracie actiunea agonistilor devine mai puternica.
Acest lucru se
poate observa n cazul agonistilor bi- sau poliarticulari. Sinergistii confera si ei, precizie
miscarii,
prevenind aparitia miscarilor aditionale, simultan cu actiunile lor principale. Fixatorii
actioneaza ca si
sinergistii, tot involuntar si au rolul de a fixa actiunea agonistilor, antagonistilor si
sinergistilor. Fixarea
nu se realizeaza continuu, pe ntreaga cursa de miscare a unui muschi.
Muschii pot lucra cu deplasarea segmentului (producerea miscarii) realiznd contractii
izotonice, sau
fara, realiznd contractii izometrice.
Contractia izotonica este o contractie dinamica prin care se produce modificarea lungimii
muschiului
determinnd miscarea articulara. Pe tot parcursul miscarii, deci al contractiei izotonice,
tensiunea de
contractie ramne aceeasi.
Modificarea lungimii muschiului se poate face n 2 sensuri: prin apropierea capetelor sale,
deci prin
scurtare (contractie dinamica concentrica) si prin ndepartarea capetelor de insertie, deci
prin alungire,
(contractie musculara excentrica).
Miscarea dinamica (izotonica) cu rezistenta este cel mai utilizat tip de efort muscular pentru
cresterea
fortei si obtinerea hipertrofiei musculare.
Miscarile active cu rezistenta pot fi realizate n:
- cursa interna, sau interiorul segmentului de contractie - cnd agonistii lucreaza ntre
punctele de
insertie normala; Miscarea executata n interiorul segmentului de contractie se realizeaza
atunci cnd
muschiul se contracta si din pozitia lui normala de ntindere se scurteaza apropiind
prghiile osoase de
care este fixat. O astfel de contractie scurteaza muschiul si-i mareste forta si volumul.
- cursa externa, sau exteriorul segmentului de contractie - cnd agonistii lucreaza dincolo
de punctele de
insertie normala, n segmentul de contractie pentru antagonisti. Miscarea n afara
segmentului de
contractie se realizeaza numai cu acei muschi care pot fi ntinsi peste limita de repaus. La
acesti muschi
avem la nceput o contractie pna revin la pozitia lor de repaus, dupa care contractia
continua n
interiorul segmentului de contractie. Este cazul miscarilor ce se fac n articulatiile: sold,
umar, mna,
picior si coloana vertebrala. O astfel de contractie dezvolta elasticitatea, lungeste muschiul
si mareste
amplitudinea miscarii.
Limita dintre curse se gaseste la punctul zero anatomic, n care unghiul dintre segmente este
zero,
agonistii sunt maxim alungiti (zona lunga), iar antagonistii maxim scurtati (zona scurtata).
- cursa medie, cnd agonistii au o lungime medie, situata la jumatatea amplitudinii maxime,
pentru o
miscare data.
Contractia izotonica poate fi:
Concentrica - cnd agonistii nving rezistenta externa; muschiul se contracta pentru a
nvinge o
rezistenta din afara, se scurteaza apropiindu-si att capetele de insertie, ct si segmentele
osoase asupra
carora actioneaza. Acest fel de contractie scurteaza muschiul dezvoltndu-i tonusul si forta.
Contractiile concentrice se executa n:
- interiorul segmentului de contractie, cnd miscarea respectiva este initiata din punctul zero
anatomic
sau din diverse unghiuri articulare pozitive, se desfasoara n sens fiziologic (muschiul se
scurteaza
reusind sa nvinga rezistenta) si se opreste la amplitudini mai mari sau la sfrsitul cursei.
Pe parcursul miscarii, agonistii si apropie capetele de insertie, se scurteaza progresiv, pentru
ca la
sfrsitul cursei de miscare sa fie maxim scurtati.
- exteriorul segmentului de contractie, cnd miscarea respectiva, initiata din diverse unghiuri
articulare
ale miscarii opuse, numite unghiuri negative, se desfasoara n sens fiziologic si se opreste la
unghiuri
articulare negative mai mici sau la punctul zero anatomic. Prin repetare, miscarile
concentrice produc
hipertrofie musculara, urmata de cresterea fortei, iar la nivel articular cresc stabilitatea.
Excentrica - se realizeaza cnd agonistii, desi se contracta, sunt nvinsi de rezistenta
externa. Contractia
excentrica se realizeaza atunci cnd muschiul fiind contractat si scurtat cedeaza treptat unei
forte care-l
ntinde si-i ndeparteaza att capetele de insertie, ct si segmentele osoase asupra carora
lucreaza
muschiul respectiv. Prin actiunea ei dezvolta elasticitatea si rezistenta muschiului.
Contractiile excentrice se executa n:
- interiorul segmentului de contractie, cnd miscarea respectiva, initiata din diverse unghiuri
pozitive se
desfasoara n sens opus celui fiziologic (rezistenta externa nvinge muschiul, care se
alungeste treptat) si
se opreste la unghiuri articulare mai mici sau la punctul zero anatomic.
Pe parcursul miscarii, agonistii si ndeparteaza capetele de insertie, se alungesc progresiv,
n punctul
zero anatomic fiind maxim alungiti.
- exteriorul segmentului de contractie, cnd miscarea respectiva, initiata din punctul zero
anatomic sau
din diverse unghiuri negative, se desfasoara n sens opus celui fiziologic si se opreste la
unghiuri
negative mai mari. Prin repetare, contractiile excentrice produc lucru muscular rezistent sau
negativ;
cresc elasticitatea musculara, iar la nivel articular mobilitatea.
Contractia izokinetica este contractie dinamica, n care viteza miscarii este reglata n asa
fel nct
rezistenta aplicata miscarii este n raport cu forta aplicata pentru fiecare moment din
amplitudinea unei
miscari. Pentru o corecta izokinezie trebuie ca rezistenta sa varieze n functie de lungimea
muschiului,
pentru a se solicita aceeasi forta. Se realizeaza cu aparate speciale numite dinamometre.
Variantele tehnice de realizare a miscarii active contra unei rezistente sunt urmatoarele:
Rezistenta prin
scripete cu greutati ,segmente mari de membre superioare si inferioare; Rezistenta prin
greutati (metode
de crestere a fortei muschilor De Lorme); Rezistenta prin arcuri sau materiale elastice
(gimnastica
sportiva); Rezistenta prin materiale maleabile ex: lut, chit, plastelina - utilizate n
recuperarea minii si a
degetelor; Rezistenta prin apa; Rezistenta realizata de kinetoterapeut; Rezistenta executata
de pacient
(contrarezistenta) - cu membrul sanatos sau utiliznd propria greutate a corpului.
Mobilizarea pasiva mecanica - utilizeaza diverse sisteme mecanice de mobilizare tip
Kinetic - adaptate
pentru fiecare articulatie si tip de miscare n parte.
Aceste aparate permit miscarea autopasiva, sau realizeaza miscarea prin motorase electrice
sau prin
manevrarea de catre kinetoterapeut.
Mobilizarea auto-pasiva - prezinta mobilizarea unui segment cu ajutorul altei parti a
corpului, direct sau
prin intermediul unor instalatii (de obicei scripeti). Aceasta autoasistenta este o buna
metoda de aplicat
de catre bolnav la domiciliu sau n intervalele dintre sedintele de kinetoterapie organizate la
sala.
Exemplu de mobilizari autopasive:
- prin presiunea corpului - (sau a unui segment al corpului) - de exemplu: n cazul unui picior
equin,
prin apasarea cu greutatea corpului pe piciorul posterior etc.
- prin actiunea membrului sanatos - de exemplu: ntr-o hemiplegie, pacientul, cu mna
sanatoasa, va
mobiliza membrul superior si mna paralizata;
- prin intermediul unei instalatii coarda-scripete - de exemplu: mobilizarea bratului n
redori de umar
cu mna opusa, care trage de o coarda prevazuta cu o chinga de prins bratul si trecuta
peste un scripete;
- prin intermediul unei instalatii de mecanoterapie mobilizata prin manivela sau roata de
catre nsusi
pacient.
Mobilizarea pasivo-activa, denumita si mobilizare pasiva asistata activ de bolnav, pentru
a o diferentia
de mobilizarea activa ajutata, sau pe scurt, mobilizarea activo-pasiva, prezentata n
cadrul
mobilizarii active. Metoda este utilizata pentru reeducarea fortei musculare, ca si pentru
reeducarea unui
muschi transplantat, n vederea perfectionarii noului rol pe care l va detine n lantul kinetic.
n cazul
unei forte musculare de valoare sub 2, cnd muschiul se contracta fara sa poata deplasa
segmentul,
eventual doar n afara gravitatiei, mobilizarea pasivo-activa se indica pentru a ajuta
efectuarea unei
miscari sau a ntregii amplitudini de miscare, conservnd capacitatea de contractie pentru un
numar mai
mare de repetitii.
Manipularea: n principiu, este o forma pasiva de mobilizare, dar particularitatile de
manevrare, de
tehnica, este considerata ca facnd parte din grupul metodelor si tehnicilor kinetologice
speciale.
Metode de relaxare
Relaxarea intrinseca este cea prin care subiectul si induce el nsusi, n mod activ, relaxarea.
n cadrul
acestui tip de relaxare se disting 2 mari linii metodologice: orientarea fiziologica (somatica)
si
orientarea psihologica (cognitiva, mentala).
Metoda Williams
Scopul acestor exercitii era de reducere a durerii si asigurarea unei stabilitati a trunchiului
inferior prin
dezvoltarea activa a muschilor abdominali, fesier mare si ischiogambieri, n paralel cu
ntinderea pasiva
a flexorilor soldului si a muschilor sacrospinali.
n perioada acuta se recomanda pozitii de flexie lombara (imobilizarea n pat gipsat
Williams).
n faza subacuta se trece la efectuarea programului exercitiilor pe flexie.
Faza I a programului:
Cuprinde 6 exercitii, din care primele 5 sunt efectuate din decubit dorsal, iar ultimul din
asezat; ele
urmaresc asuplizarea trunchiului inferior, tonifierea musculaturii abdominale si ntinderea
structurilor
posterioare ale coapsei si coloanei lombosacrate; fiecare exercitiu al acestei faze se executa
de 3-5 ori,
de
2-3 ori pe zi. Dupa aproximativ 2 saptamni, n partea a doua a stadiului subacut, exercitiile
devin mai
complexe.
Exercitiul 1. Decubit dorsal - se flecteaza si se extind genunchii (mai intai cate unul si apoi
concomitent). Acest exercitiu impune luarea unor masuri de precautie pentru varstnic atunci
cand este
executat cu ambele membre inferioare. Trebuie avut grija ca presa abdominala sa nu creasca
tensiunea,
nu se lucreaza in apnee.
Exercitiul 2. Decubit dorsal - se trage cu mainile un genunchi la piept incercan du-se
atingerea lui cu
fruntea numai daca este posibil fara a stanjeni respiratia; Se pot folosi variante fara implicarea
trunchiului superior; se procedeaza la fel cu celalalt genunchi. Prin acest exercitiu se reduce
lordoza
lombara si se realizeaza stretching la nivelul spatelui, coapselor si articulatiilor sacroiliace.
Exercitiul 3. Tragerea genunchilor la piept ca la exercitiul 2, dar concomitent. Aceleasi
indicatii cu
atentie sporita asupra posibilitatii aparitiei apneei.
Exercitiul 4. Decubit dorsal - se trage un genunchi la piept, apoi celalalt, apoi ambii
concomitent.
Exercitiul este de fapt o combinatie intre exercitiile 2 si 3.
Exercitiul 5. Decubit dorsal cu bratele ridicate pe langa cap sus, genunchii flectati la 90 de
grade ,
talpile pe pat - se impinge lomba spre pat -, se contracta abdominalii, se salta usor sacrul de pe
pat; se
revine si apoi se repeta exercitiul. Se poate incerca si cu bratele pe langa corp. Nu se
urmareste
prelungirea contractiei abdominalilor.
Exercitiul 6. In sezand pe un scaun cu genunchii mult deprtati, se execut aplecri cu
mainile inainte,
astfel incat s ating solul de sub scaun; se mentine aceast aplecare 4-5 secunde, se revine,
apoi se
repet.
In prima faza, fiecare exercitiu se executa de 3-5 ori, in functie de posibilitati, se repeta pe
timpul zilei.
Efecte notabile se inregistreaza de obicei la executarea programului dimineata ca o actiune
care sa
preceada orice activitate.S-a observat ca prin educarea flexiei lombare executata dimineata
durerea
scade. Educarea flexiei lombare este foarte importanta
Faza a II-a a programului:
Acestea cuprind nca 5 exercitii din pozitii libere, la care se adaugau exercitii din atrnat la
scara fixa
exercitii de ridicare, ridicare + rasucire si pendulare a MI. Cam dupa 2 saptamani de la
inceperea primei
faze, se adauga noi exercitii cu grade de complexitate mai mari.
Exercitiul 1. Decubit dorsal cu genunchii flectati, talpile pe pat - se apleaca ambii genunchi
spre
dreapta si apoi spre stanga pana cand ating patul. Nu se forteaza sub nici o forma miscarea
daca
intervine senzatia de disconfort;
Exercitiul 2. Decubit dorsal - calcaiul drept se asaza pe genunchiul stang; se executa o rotatie
din
articulatia coxofemurala dreapta pana se atinge cu genunchiul drept patul, apoi se inverseaza
picioarele.
Exercitiul nu se realizeaza in cazurile de coxartroza coxofemurala.
Exercitiul 3. Decubit dorsal - se ridica alternativ cate un membru inferior cat mai sus, cu
genunchiul
perfect intins. Se pleaca de la amplitudini mici spre amplitudini mai mari in asa fel incat
miscarea sa
poata fi facuta corect, fara flectarea genunchiului si fara aparitia de tremuraturi (se
controleaza
concordanta respiratiei cu miscarea).
Exercitiul 4. In ortostatism - genuflexiuni cu mainile in sprijin pe spatarul scaunului, spatele
drept,
calcaiele pe sol. Se urmareste ca amplitudinea pe care se face flexia sa fie potrivita pentru a se
reveni
usor la pozitia initiala cu atentie asupra respiratiei. Amplitudinea creste treptat in functie de
progresul
inregistrat.
Exercitiul 5. Pozitia de cavaler servant, corpul aplecat pe coapsa ridicata la 90 grade,
sprijin pe sol cu
mainile - se intinde genunchiul de sprijin, executand o balansare care trebuie sa intinda
psoasiliacul. Nu
se recomanda datorita complexitatii lui si a multitudinii de structuri solicitate!
Faza III a Programului Williams
n faza cronica se pune accentul pe bascularea bazinului, ntinderea flexorilor soldului si
tonifierea
musculaturii trunchiului, respectiv a musculaturii abdominale, fesiere si extensoare lombare
cu scopul
mentinerii unei pozitii neutre a pelvisului si de creare a unei presiuni abdominale care sa fie
capabila sa
preia o parte din presiunea la care sunt supuse discurile intervertebrale.
Exercitiul 1. Decubit dorsal cu genunchii flectati, se impinge lomba spre pat, se basculeaza
sacrul in sus
(lomba ramane mereu in contact cu patul), se contracta peretele abdominal.
Exercitiul 2. In ortostatism la perete, taloanele la 25-30 cm de acesta; se aplica sacrul si
lomba
aplatizate pe perete; se apropie treptat calcaiele de perete si se mentine contactul lombei cu
acesta.
Exercitiul este aproape la fel cu cel precedent, difera pozitia.
Exercitiul 3. Decubit dorsal - se executa bicicleta cu pelvisul mult basculat inainte. Exercitiul
poate fi
destul de complicat datorita faptului ca blocheaza respiratia. Se pot folosi totusi variante din
decubit
lateral cu un plan de sustinere in partea posterioara in asa fel incat sa imite decubitul dorsal.
Metoda McKenzie:
Conceptia lui Robin A. McKenzie n lombosacralgii porneste de la afirmatiile ca factorii
predispozanti
n aparitia acestei patologii sunt n ordine:
- pozitia prelungita de asezat - cu coloana flectata;
- frecventa crescuta a miscarilor de flexie lombara (acestea crescnd presiunea pe
elementele posterioare
discale).
n consecinta lipsa extensiei lombare predispune la lombalgie.
Programul McKenzie este un complex de exercitii, cu eficienta att n durerea cronica ct si
n cea acuta.
Acest program foloseste o serie de exercitii progresive, menite sa localizeze si n cele din
urma sa
elimine durerea pacientului. Regimul exercitiilor trebuie individualizat pentru fiecare pacient,
ncorpornd numai acele miscari care determina neutralizarea simptomelor. Tipic pentru
programul
McKenzie este corectia oricarei deplasari laterale si exercitii de extensie pasiva, care sa
favorizeze
deplasarea nucleului pulpos spre regiunea centrala a discului. Cheia protocolului este
reducerea
protruziei discului si apoi mentinerea structurii posterioare a discului, astfel nct sa se
formeze o
cicatrice care sa protejeze de
protruzii ulterioare. Pacientul trebuie sa se retina de la orice activitati si pozitii care cresc
presiunea
intradiscala sau cauzeaza presiuni posterioare asupra nucleului (aplecarea nainte, exercitii
cu flexie). De
ndata ce protruzia pare a fi stabilizata, se impune restaurarea ct mai completa a
mobilitatii. Exercitiile
pasive si mobilizarile articulare sunt indicate atunci cnd exista limitare de mobilitate,
McKenzie
urmarind o amplitudine complecta de miscare pe toate directiile.
McKenzie pune un accent deosebit pe profilaxia secundara, prin folosirea unor role (suluri)
lombare si
scaune speciale, pentru a mentine lordoza n timpul pozitiei de asezat si prin instruirea
bolnavului
privind mecanica corpului n timpul activitatilor zilnice.
McKenzie descrie un sindrom postural, caracterizat prin deformarea mecanica a tesuturilor
moi, ca
rezultat al stresului postural prelungit, care poate duce la durere si disfunctie. n acest caz
suferinta este
determinata de afectarea muschilor, ligamentelor, fasciei, articulatiilor interapofizare si
discului
intervertebral. Dintre acestea, factorul major este scurtarea (fixarea adaptativa a tesuturilor
moi a
segmentului motor, cauznd deformarea si pierderea jocului articular). Tabloul clinic
cuprinde: vrsta n
general sub 30 de ani; sedentarism; durerea este produsa n pozitii si nu la miscari, are un
character
intermitent, dispare la miscari usoare; nu se prezinta deformari; nu este pierdere de
mobilitate sau arc
dureros; pozitia asezat este deficitara si poate fi dureroasa.
Tabloul clinic al disfunctiilor este urmatorul: de obicei persoane de peste 30 de ani, n afara
cazurilor de
traumatism; de obicei vor dezvolta deranjamente si vor favoriza traumatismele; initial
pacientul descrie
simptome de leziune, dar persistenta simptomelor denota ca ele sunt rezultatul pierderilor de
mobilitate
si functionalitate; redoarea vertebrala nainteaza cu vrsta, iar extensia din decubit nu este
tolerata;
durerea este episodica semannd cu cea din deranjamente, dar de obicei dispare dupa o
perioada de
repaus; durerea se datoreaza pierderii de amplitudinii de miscare si prin ntinderea tesuturilor
moi
contracturate. La examinare observam o proasta postura, cu o functionalitate asimetrica,
pierderea
extensiei cu usoara reducere a lordozei; se poate nregistra o pierdere a flexiei n timp ce
coloana
lombara ramne n usoara lordoza; durerea apare la sfrsitul amplitudinii de miscare si de
obicei dispare
atunci cnd se revine n pozitie relaxata; durerea poate sa persiste dupa examinare, dar
numai pentru o
scurta perioada de timp. Tratamentul disfunctiilor determinate de greseli posturale ce
determina dureri
cuprinde: corectarea pozitiei pacientului - durerea trebuie sa scada n 24 de ore; recorectati
postura dupa
24 de ore; kinetoterapeutul ajuta pacientul sa efectueze stretchingul care nsa trebuie
continuat de catre
pacient, cte l0 ntinderi din 2 n 2 ore - durerea trebuie sa apara, dar sa dureze doar ct tip
dureaza
stretchingul nu si dupa o perioada de timp; daca nu se realizeaza un progres atunci probabil
ca nu se
merge cu ntinderea pna la amplitudinea optima sau exista perioade de repaus prelungite;
daca apare
durerea si ea se mentine n timp, se reduce amplitudinea si/sau frecvena stretchingului.
Deranjamentele (mpartite n 7 tipuri) sunt cauzate de deformarile mecanice a tesutului
moale ca rezultat
a unor deranjamente interne si prezinta urmatorul tablou: bolnavi ntre 25 si 55 de ani,
frecventa mai
mare la barbati; recidive n antecedente; deranjamentul poate fi declansat de o ntindere
brusca sau de o
flexie puternica (ridicarea din flexie); progresiv apare durerea antalgica cu limitarea
miscarilor (a doua
zi dimineata bolnavul nu se poate da jos din pat); frecvent apare dupa ora prnzului; durerea
este n
fazele initiale constanta, iar schimbarile de pozitie pot ajuta temporar; pacientii cu dureri
intermitente au
de obicei un deranjament minor; ridicarea n ortostatism din asezat, de obicei agraveaza
simptomele;
dificultai de gasire a unei pozi ii confortabile pentru somn. La examinare observam
deformarile (spinele
lombare sunt turtite, cifoza lombara, deplasare laterala sau scolioza lombara), ntotdeauna
pierderea
miscarilor si functiei; prin testele de miscare se pot pune n evidenta deviatiile si pot
produce/creste
durerile; repetarea miscarilor au un efect rapid att n sensul nrautaNirii ct si al
mbunatatirii starii
pacientului.
Aplicarea tehnicii McKenzie care este o forma pasiva de manipulare a coloanei
vertebrale si
consta in:
Miscarea de extensie a coloanei lombare, ce se executa din culcat pe burta, in sprijinit pe
coate,
antebrate si palme; se impinge in punctele de sprijin si se extinde spatele, cat se poate de mult;
Miscarea de flexie a coloanei lombare, prin ridicarea genunchilor la piept, ajutat cu ambele
maini si
coborarea lor lenta, ce se executa din pozitia decubit dorsal.
Miscarea de flexie a coloanei se mai poate executa din sezand pe scaun, iar trunchiul si bratele
se
apleaca in fata, printre picioare, mainile atingand podeaua.
3.Discutia rezultate
Studiul a fost realizat in Spitalul Clinic de Recuperare Cluj-Napoca,sectia de Balneo-fizio-
kinetoterapie
si Recuperare,pe un lot de 15 pacienti,care sufera de lombosciatica discala,in perioada 22
noiembrie
2006-27 mai 2007.
Analiza lotului de pacienti s-a efectuat in functie de: varsta, sex,activare profesionala,mediu
de
provenienta, nivelul discopatiei lombare;
Rezultatele studiului au fost apreciate dupa urmatorii parametrii:
Durerea in decubit dorsal
Durearea in pozitie sezanda
Durere in ortostatism
Durerea la efort
Durerea in anteflexie
Cotatia durerii sa facut dupa scala analog vizuala conform fiecarui bolnav si-a acordat o nota
cuprinsa
intre 0-10;
Indicele Schlober
Indicele de lateralitate
Evaluarea sa efectuat in zilele 0 de (internare),10 de (externare) de tratament.
In urma cercetarilor efectuate asupra pacientilor cu lombosciatica discala din Spitalul de
Recuperare din
Cluj-Napoca,am obtinut o serie de date si rezultate;
Kinetoterapia utilizeaza atat tehnici akinetice cat si kinetice, incepand de la postura si
terminand cu exercitiile de contrarezistenta, in functie de etapa de boala.
Obiectivele in perioada acuta se limiteaza la scaderea contracturii musculare lombare si a
iritatiei radiculare, pe langa o relaxare generala cu reechilibrarea sistemului neurovegetativ. Se
recomanda posturi antalgice, exercitii de facilitare (pe diagonale Kabat si hold-relax) asociate sau nu
cu crioterapie in tratamentul durerii acute.
In perioada subacuta, obiectivele kinetoterapiei vizeaza:
- relaxarea musculaturii contracturate
- tonifierea musculaturii abdominale
- asuplizarea trunchiului inferior prin mobilizarea coloanei lombare, basculari de bazin
- intinderea musculaturii paravertebrale, a muschilor ischiogambieri si psoas iliac.
Se foloseste programul Williams, precum si exercitiile active (izotonice si izometrice).
Perioada cronica permite bolnavului sa-si mobilizeze coloana, aceste mobilizari declansand
durere moderata, suportabila. In ortostatism si mers, durerile apar dupa un interval mai mare de timp,
pot persista contracturi ale musculaturii paravertebrale lombare.
In faza cronica a algiei lombare se insista pe asuplizarea coloanei, tonifierea musculaturii
trunchiului (musculatura abdominala si extensoare-muschii paravertebrali si psoas iliac) prin aplicarea
exercitiilor active libere si cu contrarezistenta. Scopul tonifierii musculaturi abdominale si a celei
extensoare lombare este ca, in ortostatism, trunchiul inferior sa realizeze o pozitie neutra a pelvisului
si sa creeze o presiune abdominala care sa fie capabila sa preia o parte din presiunea la care sunt
supuse discurile intervertebrale lombare inferioare. Obtinerea unei pozitii neutre, delordozante, tine
de intinderea musculaturii extensoare lombare (paravertebralii si psoas iliac) dar si de tonifierea
abdominalilor, care trag in sus pubele, sia fesierilor mari, care trag in jos fata posterioara a bazinului.
In perioada de remisiune se urmareste constientizarea pozitiei corecte a coloanei lombare si a
bazinului, cu exercitii de delordozare, mentinerea fortei musculare si adoptarea de posturi corectoare
in executarea diferitelor activitati.
Este foarte important ca in aceasta perioada pacientul sa continue programul de exercitii si sa i
se faca cunoscuta scoala spatelui- reguli de educatie posturala:
-evitarea transportului de greutati
-ridicarea obiectelor de jos cu flexia genunchilor
-modalitati de a sta pe scaun: cu un suport sub talpi sau picior peste picior
-ridicarea si asezarea in pat se face sub forma de cocos de pusca, pentru ca regiunea
lombara sa se mentina intr-un bloc unic
-inot: spate, lateral
-pozitia la volan: verticalizarea spatarului si tragerea in fata a scunului
-mentinerea greutatii corporale
2.3.5. Tractiunea-elongatia, manipularea
Mobilizarea coloanei vertebrale se poate realiza printr-un grup de modalitati terapeutice care
utilizeaza o forta pasiva pentru refacerea mobilitatii legaturilor si extensibilitatii tesuturilor, realizanduse
prin presiune redusa si oscilatii asupra zonelor afectate.
Tractiunea are ca scop intinderea musculaturii spinale si se poate efectua manual sau folosind
mijloace mecanice sau gravitationale, continuu sau intermitent.
In elongatie greutatile care se aplica trebuie sa fie echivalente cu cel putin 25% din greutatea
corpului, pentru a invinge inertia si rezistenta grupelor musculare si cu pana la 60%, pentru
modificarea presiunii intradiscale.
Tratamentul kinetoterapeutic in sciatica
Sedinta de kinetoterapie se incepe cu o incalzire musculara iar la final se
efectueaza de obicei un masaj terapeutic pentru relaxarea zonei lombare.
Asuplizarea partii inferioare a trunchiului se face cu exercitii de remobilizare
a coloanei vertebrale lombare, basculari ale bazinului, intinderea muschilor
paravertebrali. Bonavul trebuie sa inteleaga ca e important sa nu neglijeze
sfatul kinetoterapeutului si sa respecte cu strictete programul de tratament
alcatuit de catre acesta, chiar daca efectuarea unor exercitii sunt insotite de durere. De
asemenea, primele sedinte de kinetoterapie pot intensifica durerea lombara. Tratamentul insa
nu trebuie oprit decat daca durerile sunt foarte mari. Mergand la un centru de recuperare,
bolnavul beneficiaza de sprijin in efectuarea exercitiilor care sunt necesare pentru a reda
activitatea partilor afectate de inflamarea nervului sciatic. De asemenea, kinetoterapeutul va
alcatui tratamentul pe termen lung al acestei afectiuni, tratament ce va fi continuat la domiciliu
timp de mai multe luni.

Sedinta de kinetoterapie este alcatuita in functie de situatia fiecarui pacient in parte. Aceasta ar
putea sa fie structurata in felul urmator:
- bolnavul va lua pozitia de decubit dorsal si va face cateva flexii si extensii ale genuchilor
- bolnavul se va aseza in pozitia de decubit dorsal dupa care va trage cate un genunchi cu mainile
avand ca scop atingerea fruntii
- se va repeta procedura si cu celalalt genunchi
- se va repeta acest exercitiu cu ambii genunchi simultan
- din pozitia decubit dorsal cu ambele maini sub cap, se va trage cate un genunchi cat mai mult
catre piept apoi ambii genunchi deodata
- din decubit dorsal cu ambele maini ridicate in sus pe langa cap, cu genunchii flectati la unghiul
de 90 de grade tinand talpile pe pat, se va impinge partea lombara spre pat iar apoi se vor
contracta muschii abdominali pentru a bascula osul sacru spre inainte
- fiecare exercitiu se va repeta de doua, trei ori pe zi, si de cinci ori intr-o sedinta
- bolnavul se aseaza in pozitia de decubit dorsal cu genunchii flexati, avand talpile pe suprafata
patului
- apoi genunchii vor fi inclinati spre partea dreapta si partea stanga tinandu-i unul langa celalat
pana ating suprafata patului
- bolnavul se aseaza in pozitia de decubit dorsal dupa care va ridica cate un calcai si il va pune pe
genunchiul opus
- din aceasta pozitie se aduce coapsa pana la atingerea suprafetei patului
- din decubit dorsal se va ridica fiecare picior pe rand cu genunchiul extins
- din picioare se vor face genuflexiuni cu mainile sprijinite de un scaun tinand spatele drept si
talpile lipite de sol
- din pozitia cu corpul aplecat spre inainte si sprijinind mainile pe sol se va ridica fiecare
genunchi pentru a face o balansare care va intinde muschiul psoas-iliac
- cu spatele lipit de spalier si cu mainile pe langa cap se va prinde o bara a spalierului si se vor
face urmatoarele exercitii: se vor ridica genunchii catre piept, se va efectua rotirea trunchiului
catre partea stanga respectiv dreapta cu ambii genunchi flexati, se vor balansa ambele picioare
spre partea stanga si spre partea dreapta cu fata spre spalier, pendulare de bazin

Scopul acestor exercitii este de a intari musculatura abdominala si lombara extensoare, urmand
ca trunchiul inferior sa reia pozitia normala, fiziologica a pelvisului. Este important ca bolnavul
sa ia o pozitie cat mai corecta.

Lombosciatica constituie un sindrom manifestat prin dureri bipolare care intereseaz? regiunea lombar?,
iradiind de-a lungul membrului inferior pe fa?a posterioar? a coapsei ?i a gambei, extinzndu-se uneori
spre direc?ia halucelui (a degetului mare) sau a degetului mic de la picior. Odat? cu apari?ia
lombosciaticii, pacientul devine un om constrns datorit? imposibilit??ii de a-?i efectua activitatea ntr-
un mod firesc, fiind astfel scos din circuitul productiv, ct ?i din cel social, fapt ce are o influen?? nefast?
?i asupra psihicului acestuia. n cazul recuper?rii persoanelor care prezint? lombosciatic?, kinetoterapia
se poate prelungi ?i trebuie urmat? uneori chiar toat? via?a.

Aparent simpl?, kinetoterapia impune reguli stricte de aplicare, ce ?in n acela?i timp ?i de
kinetoterapeut. De o importan?? capital?, este respectarea regulii non-durerii, care dac? nu poate fi
st?pnit?, exclude mi?carea. Efortul kinetoterapiei trebuie orientat spre calitatea mi?c?rii nc? de la
nceput, deoarece b?t?torirea gre?it? atrage dup? sine munca f?r? de folos, exprimat? prin insucces.

Pentru a se asigura o reu?it? terapeutic? pe un termen ct mai lung posibil, se adopt? un riguros program
recuperator, bazat pe urm?toarele obiective terapeutice:
- Con?tientizarea de c?tre bolnav n sensul acord?rii importan?ei juste durerii sale lombare datorate de
lombosciatic?;
- Combaterea durerii;
- Decontracturarea musculaturii contractate ?i asuplizarea trunchiului inferior;
- Cre?terea mobilit??ii coloanei vertebrale;
- Tonifierea musculaturii paravertebrale ?i abdominale;
- Reducerea riscurilor de complica?ii radiculare ale sindromului lombosciatic;
- Educarea pacientului n scopul utiliz?rii pozi?iilor corecte ?i non-algice;
- Profilaxia activ? a recidivelor;
- Reinser?ia socio-profesional?.

Tratamentul kinetic, este recomandat n toate stadiile evolutive ale lombosciaticii, dar trebuie
individualizat n func?ie de forma clinic? ?i de particularit??ile bolnavului, putnd fi executate exerci?ii
terapeutice gradate, cu efect relaxant ?i decontracturant. Programul Williams, este unul dintre mijloacele
cele mai des folosite n recuperarea bolnavilor cu lombosciatic?, avnd totodat? rezultatele cele mai
benefice.

n stadiul acut, kinetoterapia ?i g?se?te locul al?turi de tratamentul medicamentos (medica?ie


antialgic? ?i antiinflamatorie) ?i de tratamentul igienico-dietetic, a c?rui prim gest terapeutic este repausul
pe un plan dur, nedeformabil, n pozi?ie de decubit dorsal (culcat pe spate) cu genunchii n flexie
alternnd cu postura de decubit lateral cu genunchii flecta?i. Este recomandat ca regimul alimentar s? fie
hiposodat, cnd i este prescris bolnavului o medica?ie antiinflamatorie.

n stadiul subacut, pe lng? obiectivele din stadiul anterior, (combaterea durerilor ?i a inflama?iei,
relaxarea musculaturii lombare contracturate, asuplizarea trunchiului inferior) se urm?resc urm?toarele
obiective: recuperarea tulbur?rilor de static? ?i de dinamic? lombar?, recuperarea eventualelor deficien?e
func?ionale musculare radiculare distale.

Programul de recuperare n stadiul cronic, se desf??oar? n dou? etape: I etap? are la baz? exerci?ii n
scopul tonifierii musculaturii abdominale, fesiere ?i a musculaturii extensoare lombare, con?tientiz?rii
pozi?iei corecte a coloanei lombare ?i a bazinului, cre?terii mobilit??ii articulare, amelior?rii for?ei ?i
rezisten?ei mu?chilor abdominali ?i ai membrelor inferioare, cu accent pe ntinderea musculaturii cu
tendin?? la scurtare-retrac?ie ?i tonifierea musculaturii cu tendin?? de hipotonie ,exerci?ii ce urm?resc
realizarea unei ,,chingi musculare. Programul specific etapei a II-a, denumit ,,?coala spatelui
(school back), folose?te exerci?ii corective din diferite pozi?ii ?i aplicarea tehnicii de facilitare ,,hold-
relax (?ine-relaxeaz?), modificat cu rezisten?? moderat? spre minim?.

Programele de recuperare sunt adaptate, iar rezultatele reabilit?rii medicale sunt de cele mai multe ori
foarte spectaculoase, cu un c?tig func?ional maxim, cu reinser?ia socio-profesional? ?i familial? a
pacientului, rapid? ?i la parametrii a?tepta?i.

Este esen?ial? contracararea principalilor factori de risc: supraponderabilitatea, sedentarismul, statul sau
dormitul n pozi?ii vicioase ?i incorecte, mi?c?rile bru?te, eforturile fizice, frigul, umezeala, purtarea
greut??ilor ntr-un mod nefavorabil pentru coloana vertebral? (ntr-o mn?, pe umeri, pe cap). De o
importan?? major? este ?i nv??area modului corect de efectuare a gesturilor uzuale, ce presupun efort
fizic sus?inut sau unele mi?c?ri de flexie, rota?ie, nclina?ie a coloanei vertebrale

- Aplecarea pentru ridicarea unui obiect se va face cu genunchii ndoi?i ?i spatele drept;
- Se vor evita r?sucirile bru?te ( cnd se va muta un obiect dintr-o parte n alta, bolnavul se va
ntoarce cu tot corpul, prin deplasarea picioarelor);
- ?ezutul pe scaun se va face cu spatele drept, ct mai lipit de sp?tar, genunchii fiind flecta?i iar sub t?lpi
se va a?eza un obiect de o n?l?ime de 10-15 cm.
- Condusul ma?inii se face de asemeni cu scaunul tras ct mai n fa?? ?i cu spatele la 90o.
- Se vor evita extensiile care accentueaz? curbura lombar?.