Articulatiile

Intre vertebre se realizeaza o serie de linii articulare, care se clasifica in :

Articulatiile corpurilor vertebrale Suprafetele articulare ale acestora sunt date de
fetele inferioare si superioare (usor concave). Intre aceste suprafete osoase se gasesc
discurile intervertebrale. Acestea sunt formatiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o
portiune periferica fibroasa inelul fibros si una centrala nucleul pulpos. Nucleul
pulpos nu are o pozitie fixa, el mobilizandu-se in cursul miscarilor. Deplasarile acestuia
sunt posibile, deoarece este deformabil elastic si expansibil, aceste calitati fiind legate de
continutul de apa. Nucleul se afla astfel intr-o permanenta presiune si este usor de inteles
de ce orice defect al inelului fibros care-l inconjoara permite hernierea lui. Limita
inferioara a discurilor este alcatuita din lamele cartilaginoase, care protejeaza nucleul
pulpos de presiunile excesive. In ceea ce priveste vascularizatia, la individul adult
prezenta vaselor de sange se intalneste numai in conditii patologice. Nutritia cartilajului
se face prin imbibitie prin lamele terminale ale suprafetelor articulare vertebrale. Usor de
inteles deci de ce in conditiile unor solicitari permanente ale articulatiilor intervertebrale
discul nu are posibilitatea unei nutritii corespunzatoare facilitandu-se astfel
degenerescenta precoce a acestuia, (prin diminuarea sau chiar pierderea proprietatilor
fizico-chimice ale acestuia). Cand discul este incarcat, diminueaza in dimensiune si se
lateste.

Trebuie remarcat faptul ca nucleul pulpos are o mare forta de imbibitie, marindu-si
volumul in repaus, putand da (prin insumarea maririi volumului tuturor discurilor) o
alungire de pana la 3 cm. a coloanei vertebrale la subiectul tanar, sanatos. Nucleul pulpos
nu este inervat. Inelul fibros este inervat de ramurile nervoase provenite din nervii
sinuvertebrali care inerveaza si ligamentul vertebral comun posterior (aceasta explica si
caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral).

Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:

a) contribuie, prin rezistenta lor, la mentinerea curburilor coloanei;
b) favorizeaza, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru dupa terminarea
miscarii;
c) transmit greutatea corpului in toate directiile diferitelor segmente ale coloanei
vertebrale;
d) amortizeza socurile sau presiunile la care este supus fiecare segment in mod special in
cursul miscarilor sau eforturilor.
In consecinta menajarea discurilor intervertebrale fata de solicitarile inerente reprezinta o
obligativitate fata de insusi corpul nostru si trebuie urmarita pana si in cursul luarii celor
mai banale pozitii, cum ar fi, de exemplu, statul pe scaun. Cand speteaza este inclinata
inapoi lordoza lombara normala dispare, articulatia coxofemurala se extinde si solicitarea
discurilor intervertebrale este mai importanta. In mod corect se sta astfel incat lordoza
lombara sa se mentina, ceea ce atrage o mai buna echilibrare a coloanei vertebrale.

Tehnica unui exercitiu fizic este cu atat mai corecta, cu cat respecta mai mult legile
biomecanice de protectie impotriva solicitarilor discurilor intervertebrale.