Sunteți pe pagina 1din 5

Globalizarea i regionalismul concureni sau aliai ?

Avnd n vedere proliferarea gruprilor economice regionale pe parcursul ultimelor decenii s-ar putea spune c ordinea
economic mondial este dominat de regionalizare. Acest punct de vedere poate fi nuanat cu ideea c regionalismul
poate fi un element complementar sistemului comercial multilateral deoarece preferinele unilaterale sau plurilaterale se
transpun favorabil la scar global. 1 Aceste grupri economice regionale pot deveni laboratoare expresive n care se pot
experimenta multe dintre normele de conduit comercial care apoi pot fi extinse la scar internaional. O nuan n plus
este dat de faptul c aceste grupri regionale sunt interconectate prin diversele generaii de acorduri reciproce de
cooperare.
Pe de alt parte, avnd n vedere decalajele temporale ntre momentul anunrii i cel al realizrii efective a
obiectivelor preconizate de artizanii gruprilor regionale i succesul relativ sau inexistent al unora dintre ele s-ar putea
spune c regionalismul, n afara exemplului european, este pentru moment mai impresionant prin cantitate dect prin
calitate, dar nu este lipsit de perspectiva unor evoluii spectaculoase ntr-un viitor relativ apropiat.
Nici n ce privete globalizarea, evoluiile nu sunt lipsite de contradicii. Dei expansiunea reelelor informaionale,
comunicaionale i a celor logistice ( ndeosebi transporturil i telecomunicaiile) conduc la accentuarea
interdependenelor ntre procesele economice i economiile naionale, nu se poate afirma c globalizarea este trstura de
necontestat a actualei ordini economice internaionale. Aceasta deoarece s-a constatat c nu se poate vorbi de accentuarea
interdependenelor ntre toate rile ci mai degrab de o concuren triadic n care s-au accentuat aceste interdependene
(prin intermediul fluxurilor comerciale, al transferului contractual de resurse, al investiiilor strine directe dar i de
portofoliu, al aliaelor strategice competitive i al companiilor transnaionale). Aceast triad este format din:
Uniunea European care atrage n jurul su, conform teoriei cluster friorigus rile Europei Centrale i de Est i
o mare parte dintre rile africane;
SUA n jurul creia graviteaz ntreaga regiune a americilor;
Japonia care i exercit influena deocamdat doar n Asia, dei China dup deschiderea economiei spre mediul
extern i aderarea la Organizaia Mondial a Comerului, ncepe s joace un rol din ce n ce mai important n
aceast regiune.

Este cunoscut faptul c ntre cele trei mari fore comerciale exist puternice legturi economice, fiecare dintre ele
fiind puternic prezent n economia celorlalte. Firmele americane i japoneze au investit masiv nainte de fiecare stadiu al
integrrii europene pentru a-i asigura prezena pe o pia din ce n ce mai mare i mai liberalizat, pentru a valorifica
efectele de economie de scar i de gam i pentru a evita efectele protecionismului perceput a deriva din politica
comercial comun fa de teri. Firmele europene i americane sunt, de asemenea, prezente n Japonia, dei se confrunt
cu un protecionism atipic, mai puin instituionalizat, care decurge din preferina natural cultivat n mod tradiional i
prin educaie pentru produsele naionale. Firmele japoneze sunt foarte prezente n economia american ( mai prezente
chiar dect ar dori i ar fi dispuse s accepte autoritile americane). n pofida acestei interrelaionri puternice exist
numeroase rivaliti ntre cei trei mari ai economiei mondiale exprimate prin numeroase diferende comerciale i
tensiuni mai mult sau mai puin vizibile. Sunt deja consacrate prin mediatizarea lor diferendele cu privire la regimul
comercial al bananelor, organismelor modificate genetic, encefalopatiei spongiforme bovine i febrei aftoase,
telecomuniciilor, automobilelor, centrelor off shore etc. cnd nici una dintre pri nu a fcut economie de ameninri i
chiar a aplicat sanciuni comerciale.
n faa unor asemenea soluii complexe ale ecuaiei globalizare-regionalizare se impune ideea c aceste dou
fenomene sunt interdependente i se influeneaz i condiioneaz reciproc, iar economia mondial ncearc s se
echilibreze pe ambele direcii. Ultimele evoluii n acest plan evideniaz faptul c liberalizarea comercial multilateral i
regional au evoluat paralel i tind s se antrenere i poteneze reciproc. SUA continu s exercite o anumit not
hegemonic n acest plan, chiar dac s-a orientat n bun msur spre noua reciprocitate i regionalismul de tip deschis.
Interdependenele dintre globalizare i regionalizare depind i de calitatea gestionrii procesului de ctre autoritile
decidente din rile implicate. n cazul n care aceste autoriti urmresc obinerea sinergiei ntre cele dou tendine,
evidenele empirice relev c se pot maximiza ateptrile. Dac se ncearc supralicitarea doar a uneia dintre tendine
ignorndu-se cealalt, atunci este posibil s se eueze pe ambele coordonate. Gruprile regionale de referin (UE,
NAFTA, APEC i MERCOSUR) au cultivat mai puin dimensiunea neoregional sau interregional ceea ce ar putea
conduce, dup opinia unor specialiti, la accelerarea procesului de liberalizare global, maximiznd componenta regional
sau dup caz subregional. Cu toate acestea, numeroase ri componente ale gruprilor economice regionale menionate
particip n mod individual la arhitecturi economice mai largi de tip neoregional sporind gradul de complexitate al
tabloului economic mondial care nu mai este de mult timp doar bicolor, devenind policrom dar avnd i multe umbre.

1
Dumitru Miron Integrarea economic regional; Editura Silvy, Bucureti; 2000
2
Robert Potrman, Ohio (USA) Congessman, Davos, 2003.
Chiar i statele care nu particip la grupri integraioniste i nu sunt implicate direct n demersul
multilateralismului sunt influenate de evoluiile care se nregistreaz pe cele dou axe i beneficiaz de un cadru
comercial i de condiii economice deseori mai favorabile generate de msurile convenite n cadrul acestor structuri.
Izolarea sau ncercarea de protejare de influenele externe cultivate deseori doar din raiuni ideologice au devenit practic
imposibile. De exemplu, n Coreea de Nord unde autoritilr interzic o parte din importurile din rile occidentale care ar
putea conturba opiunea populaiei pentru comunism circul n mod clandestin fotografii i descrieri amnunite ale
obiectelor interzise i ale simbolurilor vestice.

REGIUNE SI REGIONALIZARE IN UNIUNEA EUROPEANA

In doar o jumatate de secol de existenta, Uniunea Europeana a reusit performante deosebite, aducand pacea intre
statele membre si prosperitatea pentru cetatenii sai. A creat moneda unica europeana si o piata unica in care persoanele,
bunurile, serviciile si capitalul se misca liber. Daca bazele Uniunii Europene au fost puse de sase state, astazi, nu mai
putin de douazeci si cinci de tari sunt membre cu drepturi depline. Procesul de extindere s-a nascut nu doar din
considerente culturale si demografice, geografice si istorice. Este, de fapt, o necesitate de recuperare geopolitica a unor
teritorii devenite libere din punct de vedere ideologic.

Beneficiile extinderii pentru Uniunea Europeana. Procesul este considerat o oportunitate istorica de a uni
continentul intr-un mod pasnic, dupa mai multe secole de conflicte si diviziuni. Ofera Uniunii forta si coeziune, permite
marirea influentei sale in lume, oferindu-i o pozitie mai buna in procesul globalizarii, precum si in procesul de
consolidare si conservare a modelului social european. Practica a demonstrat faptul ca, singure, mecanismele economice
ale unei piete comune nu conduc, automat, la instituirea prosperitatii economice si a progresului social. Si in acest
domeniu, punctul forte al realizarii ideii sociale comune il constituie crearea unei comunitati politice, lucru posibil
incepand cu Actul Unic European. Acesta a fost momentul intelegerii faptului ca atat cresterea economica, cat si cea a
competitivitatii trebuie insotite de realizarea unei (re)distribuiri mai juste a beneficiilor ce rezulta din acestea.

Extinderea actuala este astfel o continuare a obiectivului initial al Uniunii, acela de a elimina diviziunile si de a crea
o organizatie mai puternica intre popoarele Europei. Prin integrarea unor noi state care respecta criteriile politice de
aderare, Uniunea Europeana isi reafirma valorile fundamentale care au stat la baza constructiei institutionale
continentale. Pe de alta parte, extinderea duce la crearea celui mai mare spatiu economic din lume si la aparitia a
numeroase oportunitati economice pe o piata mai extinsa. Acestea inseamna un nou impuls investitiilor, implicit cresterii
numarului de locuri de munca, a nivelului de trai in Europa.

Prin aderarea la Uniunea Europeana, noile state membre isi vor consolida integrarea economica, consumatorii vor
beneficia de preturi mai mici si de o posibilitate mai mare de a alege, iar afacerile vor avea un set comun de reguli la nivel
european si vor beneficia de un comert extins si de o competitie mai intensa.

Extinderea si relatiile Uniunii Europene cu restul lumii Extinderea va oferi noi oportunitati tarilor din afara
spatiului comunitar, dar ceea ce este mai important, nu va permite aparitia unor noi diviziuni la nivel continental.

Din punct de vedere politic, extinderea determina cresterea stabilitatii in Europa si transformarea organizatiei intr-
un actor apt sa trateze problemele internationale mai eficient. Azi, Europa are sansa de a participa la reconfigurarea lumii,
la stabilirea regulilor de promovare a cooperarii multinationale si la ingradirea actorilor caracterizati printr-un
comportament agresiv. Capacitatea ei de a lucra indeaproape cu Statele Unite si cu alti parteneri-prieteni va fi esentiala in
promovarea influentei sale in proiecte constructive. Asa de pilda, participarea eficienta a Europei in negocierile privind
controlul armamentelor si eforturile legate de ingradirea proliferarii armelor de distrugere in masa constituie una din
cheile reusitei acestor procese, in special in Orientul Mijlociu Mare si in zonele invecinate ale acestuia.

Succesul inregistrat de Uniune poate fi pus pe seama naturii sale unice si a manierei sale de lucru. Pentru ca
Uniunea Europeana nu este o federatie precum Statele Unite ale Americii, si nici o simpla organizatie de cooperare
guvernamentala precum Natiunile Unite. Statele membre raman natiuni suverane, dar isi delega o parte a exercitiului
suveranitatii in scopul acumularii unei puteri si a exercitarii unei influente crescande in lume, care nu ar putea fi atinse de
nici un stat membru in cazul unei actiuni individuale.

Din punct de vedere al securitatii, Europa/Uniunea Europeana trebuie sa-si sporeasca influenta, mai intai in zona
euroatlantica si in spatiile adiacente acesteia, apoi si in alte regiuni. Pentru a participa eficient la circuitul politic global,
Uniunea Europeana este obligata sa faca fata provocarilor din Balcani, regiunea mediteraneana, cea caucaziana si, nu in
ultimul rand, provocarilor venite din spatiul Orientului Mijlociu. Este datoare sa participe la noi misiuni militare si de
securitate pe timp de pace, criza sau razboi.
Din punct de vedere economic, extinderea inseamna cresterea Pietei Unice, in care exportatorii din statele
nemembre vor avea de-a face cu un singur set de tarife, reguli comerciale si proceduri administrative. Uniunea
extinsa va continua sa sprijine dezvoltarea durabila a statelor in curs de dezvoltare si integrarea lor in economia mondiala.
Uniunea Europeana dezvolta relatii cu toate statele vecine, precum Rusia, Ucraina si statele din spatiul mediteranean,
pentru a asigura continuitatea relatiilor transfrontaliere si pentru a permite statelor din vecinatate sabeneficieze de
extindere. Este evident ca, pe masura ce Uniunea Europeana se extinde, devine din ce in ce mai necesara continuarea
procesului de parteneriat politic si cooperare economica extracomunitara, pentru a extinde stabilitatea si prosperitatea pe
tot continentul european, in primul rand.

Limitele teritoriale ale Uniunii Europene. Uniunea nu si-a stabilit limitele geografice, dar fiecare stat candidat
trebuie sa indeplineasca acele criterii enuntate de Consiliul European de la Copenhaga, din 1993, si anume: democratie,
stat de drept, respectarea drepturilor omului si protectia minoritatilor, o economie de piata functionala cu capacitatea de a
face fata presiunii competitive din Uniunea Europeana, precum si capacitatea de a-si asuma obligatiile care decurg din
statutul de membru. Organizatia a identificat drept potentiali candidati statele din regiunea vestica a Balcanilor, inclusiv
Fosta Iugoslavie, care si ele au in proiect aderarea la Uniune. De asemenea, este posibil ca Norvegia si Elvetia, care au
depus cereri de aderare in trecut, sa-si reformuleze cererile in viitor. Nu trebuie uitate Ucraina, Moldova si Georgia.

Europa este continentul care a construit prima regiune economica a lumii. Aceasta nu inseamna ca exista o
uniformizare a nivelului de dezvoltare economica si a standardului de viata. Din contra, se inregistreaza discrepante chiar
intre tarile apartinatoare Europei Occidentale si care au o anumita vechime ca stat comunitar. Exista diferente izbitoare,
lucru cu atat mai evident daca se iau in considerare cele peste 300 de regiuni diverse din cadrul Uniunii.

Prin urmare, nu toti europenii au aceleasi avantaje si sanse de succes in fata provocarilor generate de fenomenul
globalizarii. Totul depinde de zona in care traiesc, daca ea se afla intr-o regiune prospera sau una mai saraca, mai
dinamica sau in declin, la oras sau la tara, la periferia Uniunii sau intr-unul dintre centrele sale economice.

De aceea, Uniunea Europeana a initiat o Politica de dezvoltare regionala, care a fost conceputa ca o politica a
solidaritatii. Referindu-se la acest aspect, in februarie 2004, cu ocazia prezentarii celui de Al Treilea Raport cu privire la
Coeziunea Economica si Sociala, fostul Comisar responsabil cu politica regionala si reforma institutionala, Michel
Barnier, a declarat: Uniunea Europeana trebuie sa faca fata multor provocari in perioada care urmeaza dezvoltarea
noilor tehnologii, accelerarea schimbarilor economice, fluxul de imigranti proveniti din afara Uniunii Europene. Pe langa
toate acestea, performantele noastre economice din ultimii ani nu au raspuns asteptarilor. Europa trebuie sa gestioneze
aceasta situatie. Trebuie sa implicam toate regiunile si intreaga populatie pentru a fi cu totii mai prosperi. Despre aceste
lucruri este vorba in propunerea Comisiei Europene reducerea decalajelor pentru a obtine o crestere economica mai
rapida. Cresterea si coeziunea sunt doua fete ale aceleiasi monezi.

Confruntarea cu noi provocari. La inceputul celui de-al treilea mileniu, politica regionala promovata de Uniunea
Europeana se confrunta cu trei provocari majore noi:

_ Uniunea a primit si se pregateste sa primeasca noi tari in componenta sa, tari in care conditiile economice si
sociale sunt adesea mai dificile decat in regiunile cel mai putin dezvoltate din cele 15 state membre existente pana in
primavara anului 2004. Tocmai din acest motiv a fost necesara crearea programelor de asistenta de preaderare;

_ concurenta intre firme s-a accentuat in mod considerabil in urma liberalizarii comertului mondial. Firmele se
stabilesc acolo unde gasesc cele mai bune conditii de natura sa le sporeasca competitivitatea (infrastructura si servicii de
inalta calitate, forta de munca bine pregatita). Regiunile care sunt cel mai putin pregatite trebuie sprijinite sa-si asigure o
infrastructura si servicii moderne si eficiente care le pot face mai atractive;

_ revolutia tehnologica si societatea informationala impun firmelor si cetatenilor din Uniune sa se adapteze foarte
rapid la situatii aflate in continua schimbare. Dar pentru aceasta, locuitorii tuturor regiunilor trebuie sa poata beneficia de
acces la cel mai avansat know-how prin retele de telecomunicatii, inovatii si formare profesionala de inalta calitate.

Cui se adreseaza politica regionala? Experienta a demonstrat ca politica regionala poate fi o reusita doar daca se
adreseaza unui numar restrans de domenii relativ ample. Grupurile de beneficiari sunt:

1. Regiunile mai putin favorizate, care sunt de trei tipuri:

regiunile ramase in urma din punct de vedere al dezvoltarii (Obiectivul 1[2]) si care au o serie de indicatori
economici in deficit: nivel scazut al investitiilor; rata de somaj peste medie; absenta serviciilor pentru persoane si firme;
infrastructura de baza necorespunzatoare;
regiunile aflate in proces de conversie (Obiectivul 2 [3]), ale caror dificultati pot fi clasificate in patru tipuri foarte
diferite: sectoare industriale sau de servicii supuse restructurarii; disparitia activitatilor traditionale in zonele rurale; zone
urbane in declin; dificultati in sectorul pescuitului;
toate regiunile din Spania, Grecia, Portugalia si Irlanda.

2. Zonele sau sectoarele cu dezavantaje specifice (care se pot afla in interiorul sau in afara regiunilor mai putin
favorizate), grupa in care sunt cuprinse:

zonele de granita (Interreg III A [4]): toate regiunile de granita din Uniune sunt eligibile pentru finantare in
vederea imbunatatirii cooperarii cu vecinii lor. Scopul este de a crea zone transfrontaliere reale de activitate economica si
de a elabora strategii comune pentru dezvoltarea teritoriala;
zonele urbane in declin (Urban II [5]);
zonele rurale (FEOGA Guarantee Section si Leader + [6]);
zonele de pescuit.

3. Grupurile vulnerabile din societate, adica:

persoanele care intampina dificultati pe piata fortei de munca (Obiectivul 3 [7]): nu este necesar ca acestia sa
traiasca intr-o regiune ramasa in urma din punct de vedere al dezvoltarii sau intr-o zona aflata in proces de conversie, ci
pot primi sprijin indiferent unde locuiesc in Uniune. In fiecare stat membru, Obiectivul 3 actioneaza ca punct de referinta
pentru toate masurile referitoare la resursele umane, incluzand de asemenea ajustarea sistemelor si a structurilor de
invatamant, formarea profesionala si ocuparea fortei de munca;

persoanele supuse discriminarii si inegalitatilor pe piata fortei de munca (Equal [8]): unele grupuri sociale se afla
intr-o pozitie extrem de vulnerabila pe piata muncii, in principal din cauza discriminarii si a inegalitatilor pe motiv de sex,
rasa sau origine etnica, religie, handicap fizic sau psihic, varsta sau orientare sexuala.

4. Autoritatile locale si regionale care urmaresc o cooperare transnationala si interregionala (Interreg III B si C):
varianta B urmareste imbunatatirea planificarii teritoriale a unor zone intinse, in timp ce varianta C urmareste cooperarea
si schimburile de experienta intre cei implicati in proiecte de dezvoltare regionala si locala. Regiunile din statele care nu
sunt membre ale Uniunii Europene, in special din cele care si-au depus candidatura pentru aderare, sunt invitate sa
participe la aceste masuri de cooperare utilizand fondurile de asistenta ale Uniunii pentru care sunt eligibile.

5. Tarile candidate: tarile Europei Centrale si de Est care au fost recent admise (mai 2004), precum si cele care
sunt candidate la aderarea la UE se afla, din punct de vedere al dezvoltarii economice, in urma statelor membre.
Reformele politice si economice radicale, fara precedent in Europa, si care au fost demarate la inceputul ultimului deceniu
al secolului trecut, au avut drept scop si deschiderea catre cooperarea economica cu adevarat globala, pe care economia
centralizata si constrangerile ideologice o suprimasera. Procesul de integrare (regionala si mondiala) aobligat/determinat
restructurarea radicala a economiilor acestor state, generand scaderea numarului locurilor de munca disponibile si
accentuarea somajului. Dar, pe de alta parte, s-au dezvoltat substantial relatiile comerciale cu restul lumii si s-au creat
conditiile necesare atragerii investitiilor straine.

Ultima extindere a Uniunii este realizata, in primul rand, din punct de vedere juridic. Costurile acestui proces,
subestimate sau nedate publicitatii din ratiuni politice, vor reprezenta doar o parte a socului economic si social foarte
brutal, atat timp cat statele Europei Centrale si de Est au venit cu: o agricultura putin modernizata; o industrie in criza
schimbarii; o metropolizare incompleta; investitii prea mici pentru o reala dezvoltare economica; un nivel de trai scazut
care a atras in permanenta din partea propriilor cetateni revendicari in directia unei mai bune stari sociale.

De aceea, aceasta extindere (dar si cea care va urma) este perceputa si ca o aderare fortata in conditiile in care
cresterea economica la nivel comunitar poate fi incetinita din cauza decalajelor dintre economiile nationale ale statelor
vechi si noi. Pe de alta parte insa extinderea este un proces cu consecinte pozitive de perspectiva care cu siguranta au
fost identificate si analizate in luarea deciziei politice: crearea unei piete unice impresionante, de peste 450 milioane de
locuitori; cresterea investitiilor straine in regiune ca urmare a garantarii economiei de piata prin insasi apartenenta la o
asemenea organizatie; continuarea sigura a reformelor economice in Centrul si Estul Europei (ca datorie morala a
increderii acordate si ca obligatie a contractului). Politica de dezvoltare regionala a Uniunii Europene este o politica a
solidaritatii. Scopul ei este sa creeze locuri de munca si sa creasca nivelul competitivitatii, oferind sprijin statelor din
regiuni mai putin dezvoltate, precum si celor care se confrunta cu dificultati structurale.

Visul American (idee potrivit careia fiecare isi poate croi propriul drum in viata prin determinare si munca
sustinuta) este inlocuit acum de Visul European, codificat intr-un proiect de lege fundamentala. Spre deosebire de primul,
Visul European reprezinta o viziune trans-nationala (prima si singura de acest gen) asupra unei constiinte multi-nationale,
in care libertatea individului se raporteaza la apartenenta de o comunitate si nu la bunurile care ne apartin.Cresterea
economica si bunastarea personala sunt considerate etape depasite in evolutia umanitatii, fiind promovate ca idei si
concepte de baza dezvoltarea durabila si interdependenta. Este proiectul unui spatiu unitar de dezvoltare economica si
bunastare sociala, unde, pe baza principiilor democratice de guvernare, identitatea europeana sa se afirme ca o voce
distincta in managementul global.