FLOARE ALBASTRA Acolo-n ochi de padure,

Iar te-ai cufundat n stele Lnga balta cea senina

Si n nori si-n ceruri nalte? Si sub trestia cea lina

De nu m-ai uita ncalte, Vom sedea n foi de mure.

Sufletul vietii mele.

Si mi-i spune-atunci povesti

In zadar ruri de soare Si minciuni cu-a ta gurita,

Gramadesti-n a ta gndire Eu pe-un fir de romanita

Si cmpiile asire Voi cerca de ma iubesti.

Si ntunecata mare;

Si de-a soarelui caldura

Piramidele-nvechite Voi fi rosie ca marul,

Urca-n cer vrful lor mare Mi-oi desface de-aur parul,

Nu cata n departare Sa-ti astup cu dnsul gura.

Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica, De mi-i da o sarutare,

Dulce netezindu-mi parul. Nime-n lume n-a s-o stie,

Ah! ea spuse adevarul; Caci va fi sub palarie

Eu am rs, n-am zis nimica. S-apoi cine treaba are!

Hai n codrul cu verdeata, Cnd prin crengi s-a fi ivit

Und-izvoare plng n vale, Luna-n noaptea cea de vara,

Stnca sta sa se pravale Mi-i tinea de subsuoara,

In prapastia mareata. Te-oi tinea de dupa gt.

Pe carare-n bolti de frunze,

Apucnd spre sat n vale,

Ne-om da sarutari pe cale,

Dulci ca florile ascunse.

Si sosind l-al portii prag,

Vom vorbi-n ntunecime;

Grija noastra n-aib-o nime,

Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?

Inc-o gura si dispare...

Ca un stlp eu stam n luna!

Ce frumoasa, ce nebuna

E albastra-mi, dulce floare!

................................................

Si te-ai dus, dulce minune,

S-a murit iubirea noastra

Floare-albastra! floare-albastra!...

Totusi este trist n lume!

(1873, 1 aprilie)