Sunteți pe pagina 1din 4

Numele și prenumele________________________

Data _____________

FIȘĂ DE LUCRU
Recapitulare pentru evaluarea iniţială clasa a V-a

Autor: prof. Popescu Cătălina


Propunere:

Se dă textul:

Aș vrea să fiu mereu copil,


Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorțeală,

Și-n iarba umedă covor


S-alerg desculță pe afară,
Legat de coada unui nor
S-admir cocorul alb cum zboară,

Să simt parfum de flori de tei


Și mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte,

Și casă fratelui cel mic


Să-i fac din preșuri colorate
Și să nu-mi pese de nimic,
Să râd cât pot, pe săturate,

Să fac mâncare la păpuși


Din stânjenei și lăcrimioare,
Să leg cu ață cărăbuși
Și în văzduh, să-i pun să zboare,

Și să miroasă pe pământ
A liliac și micșunele,
Să zburd prin ploaie și prin vânt
Cu ochii sus, pe cer, la stele,

S-alerg cu-albinele în roi


Și să mă cred o mică zână,
Să iau furnici din mușuroi
Și să le simt mergând pe mână,

Să-mi văd bunica împletind


Pentru nepoate mândre, șaluri,
S-aud copiii chiuind
Când piatra-n apă face valuri

Și-n vârf de dud să mă ascund


Când stau vacanțele la țară,
Și-n gârla caldă să m-afund
Cu ochii-nchiși, în plină vară,

Să prind o gărgăriță-n zbor


Și să o urc pe degețele,
S-ascult chemându-se cu dor
În geamul casei, turturele,

Și zmeul să îl trag de sfori,


Să sar cât vreau peste băltoace,
Cunună să îmi fac din flori,
Și-ntruna eu să cânt, că-mi place,

S-aud pe tata povestind


Cum alerga copil pe-afară,
Cu drag în brațe să-l cuprind
Și cerul mai frumos să-mi pară,

Să suflu puf de păpădii


Și să pocnesc în mâini zorele,
Și struguri copți, zemoși, din vii,
Să-i strâng în coșuri de nuiele,

Și îndrăgitul meu bunic,


Pe prispă, blând să mă alinte,
Și-n mâini să vină c-un ibric
Să-mi toarne laptele fierbinte,

Să prind pe-o floare, un bondar,


Și să îl țin de o aripă,
Să fiu un porumbel hoinar
Doar pentru-o clipă, doar o clipă,

S-ascult senină,-n dimineți,


Cum cântă-n ram o vrăbiuță
Și înotând printre nămeți
Să-nham dulăi la săniuță,

Și să mă joc cu alți copii


Sub geam, de-a tata și de-a mama
Și să visez în nopți târzii
C-arunc în basm, chiar eu năframa.

Și să rămân mereu copil


Ca-ntr-o oglindă fermecată,
Și, în mireasma lui April
Să simt copilăria toată!

( Copilaria, de Lidia Batali)

I.Alege litera corespunzatoare răspunsului corect:

1.În ce lună vede fetiţa bujorii?

a.mai b.aprilie c.iunie

2.Din ce făcea fetiţa mancare la păpuşi?

a. fructe b.fructe şi legume c.flori

3.Ce împleteşte bunica pentru nepoata sa?

a.şosete b.rochiţe c.şaluri

4.Ce aşteaptă fetiţa să-i toarne, din ibric, bunicul?

a.apă caldă b.ceai c.lapte fierbinte

II.Formulează răspunsuri scrise pentru următoarele cerinţe cu privire la textul dat:

1.Ce visează fetiţa în nopţi târzii?

2.Despre ce vieţuitoare aminteşte fetiţa în versurile de mai sus?


3.Ce moment semnificativ din viaţa omului evocă autoarea în versurile de mai sus?

III.Enumeră trei sentimente care te încearcă atunci când lecturezi versurile date.

IV. 1.Desparte în silabe următoarele cuvinte: micşunele, îndrăgitul, bondar, amorţeală;

2.Scrie cuvinte cu înţeles opus pentru următoarele cuvinte din text: mereu, trezindu-se, să
urc, nopţi;

3. Scrie cuvinte cu înţeles asemănător pentru cuvintele: să prind, destinul, să zburd,


fermecată;

4.Transcrie din text: trei adjective, trei verbe şi trei substantive

S-ar putea să vă placă și