Curs parodontologie

RECESIUNEA

Prin recesiune paradontala se intelege expunerea progresiva a suprafetei

radiculare a unui dinte ca rezultat al migrarii apicale a epiteliului de jonctiune si a
gingiei.
Acest termen indica o resorbtie concomitenta a osului alveolar si a ligamentului
parodontal.
Trebuie facuta o diferentiere intre recesiunea neinflamatorie, care reprezinta o
conditie clinica ce apare in absenta inflamatiei, de obicei localizata, si recesiunea
din cursul bolii parodontole ( expunerea suprafetelor radiculare ce apare in urma
evolutiei bolii parodontale ), situatie in care pierderea de atasament este o
consecinta a naturii inflamatorii a acesteia.
Recesiunea neinflamatorie
De cele mai multe ori, recesiunea localizata la un dinte sau la un numar limitat de
dinti, evoluand in context neinflamator este o consecinta a unor conditii locale
precumL
Factori anatomici: dehiscenta, fenestatia, grosimea redusa a corticolei
vestibulare, dizarmonii dento-alveolare, insertii inalte ale fremurilor, lipsa
gingiei atasate. Etc
Periajului inadecvat,
Iatrogenii ortodontice, protetice, parodontale, etc,
Obiceiuri vicioase parafunctii

Dupa Rateitschak, recesiunea este o conditie parodontala ce evolueaza in

absenta inflamatiei si in care predomina o triada simptomatica:
1. retractia gingivala
2. fisura Stillman
3. festonul ( bureletul ) McCall

1. Retractia gingivala debuteaza cu migrarea progresiva, in directie apicala, a

intregului aspect vestibular al gingiei descoperind limita smalt-cement, si se
remarca clinic deoarece creasta gingiei marginale este situata apical de jonctiunea
amelo-cementara.
Tesuturile pot fi ferme, de culoare normala sau inflamate, in functie de cantitatea
de iritanti prezenta. Gingia este, in general, fina si fragila, cu portiunea atasata
absenta sau de inaltime redusa. Adancimea sulcus-ului gingival este, frecvent, in
limite normale.

2. Fisura Stillman reprezinta un tip de recesiune gingivala specifica,

caracterizata prin fante inguste ce pleaca de la gingia marginala in directie apicala.
In general fisura Stillman apare pe suprafata vestibulara, putand exista una sau
doua fisuri in relatie cu un singur dinte. Marginile fisurei sunt rulate spre interiorul
fantei de la nivelul gingiei, restul marginii gingivale fiind rotunjit.
Fisurile pot sa dispara spontan sau pot sa persiste ca leziuni de suprafata ale
pungilor parodontale profunde.
 In functie de directia de clivaj, fisurile se pot clasifica in:
fisuri simple clivajul apare intr-o singura directie (tipul cel mai comun)
fisuri complexe clivajul apare in mai mult decat o directie.

Au dimensiuni variabile, mergand de la o simpla indentatie a marginii gingivale

pana la adancimi de 5-6 mm sau mai mult.
3. Bureletul McCall este un raspuns neinflamator fibrotic, la nivelul gingiei
atasate, care se ingroasa si se rotunjeste.
Apare sub forma unei ingrosari a gingiei marginale ( rulou) situat, cel mai
frecvent, la nivelul fetei vestibulare a caninilor si premolarilor. Initial, culoarea si
consistenta gingiei sunt normale, dar acumularea de resturi alimentare, favorizata
de forma acestuia, duce la modificari inflamatorii secundare.
In plus fata de recesiunea neinflamatorie, exizta si alte forme de pierdere de
atasament, observabile clinic, similare recesiunii, cum sunt:
recesiunea intregului paradontiu la persoanele in varsta;
aceasta conditie nu este regula, situatia putand fi provocata prin asocierea dintre
inflamatia cronica moderata si involutia fiziologica; poate fi accentuata de periajul
intempestiv si de alti factori iatrogeni.
recesiunea cu o suprapunre secundara de boala paradontala; acasta
asociere apare rar.
distructia sau reducerea dimensiunii gingiei ca o consecinta a bolii
paradontale netratate.
situatii clinice ce urmeaza terapiei parodontale ( dinti lungi, spatiile inter-
dentare deschise si sensibilitatea cervicala ), fiind adesea urmarule
dezagreabile ale terapiei bolii parodontale avansate.

Recesiunea inflamatorie
Recesiunea, ca urmare a afectarii inflamatorii a parodontiului, este un simptom
constant in boala parodontala, ea imbracand aspecte diferite, in functie de stadiul
evolutiv al bolii si patogenia acestueia, putand fi localizata la un grup de dinti sau
generalizata, cu diferite grade de interesare a parodontiului.
Pentru a defini recesiunea din cursul bolii parodontale este necesar a preciza
termenii de pozitie reala si pozitie aparenta a gingiei.
Pozitia reala a gingiei este reprezentata de nivelul epiteliului de atasament pe
dinte.
Pozitia aparenta a gingiei este data de nivelul crestei marginii gingivale.
Severitatea recesiunii este determinata de pozitia reala a gingiei, nu de pozitia
aparenta.

Termenul de recesiune se refera la localizarea gingiei si nu la starea acesteia.

Exista doua aspecte;

Recesiune vizibila ( observabila clinic ) distanta dintre jonctiunea amelo-
cementara si marginea gingivala ( pozitia aparenta a gingiei );
Recesiune invizibila ( observabila clinic ) distanta dintre marginea
gingivala si nivelul de insertie al epiteliului de atasament( pozitia reala
gingiei ).

Examenul clinic in cazul recesiunilor trebuie sa puna in evidenta urmatoarele:

cauzele recesiunii;
aspectul recesiunii;
 forma, inaltimea, latimea recesiuniil
axistenta gingiei aderente apical mezial sau distal de leziune;
pierderea de atasament proximal
calitatea tesuturilor moi;
hipersensibilitatea dentara / carii de suprafata radiculara, milolize;
importanta prejudiciului estetic.

In cursul evolutiei bolii parodontale, pozitia aparenta a marginii gingivale se

poate situa la diferite nivele, neexistand un paralelism obligatoriu intre
migrarea apicala a gingiei si valoarea alveolizei.
Astfel, dupa Charon, pot apare urmatoarele situatii:
recesiune fara punga ( 35% din cazuri )
punga cu recesiune ( 43% din cazuri )
punga fara recesiune ( 22% din cazuri )

Pentru clasificarea recesiunilor, Miller utilizeaza criterii anatomice si

posibilitatile terapeutice.
Criteriile anatomice constau in evaluarea nivelului atasamentului proximal si
aspectul jonctiunii amelo-cementare, reperul coronar in functie de care se
face aprecierea recesiunii, morfologia si pozitia gingiei marginale depinzand
de conturul acesteia.
Evaluarea gradului de reacoperire postoperatorie porneste de la aspectul
parodontiului aproximal care joaca un rol important deoarece reacoperirea
poate fi obtinuta doar in conditiile in care nu exista pierdere de atasament
proximal.

Pornind de la aceste criterii, Miller descrie 4 clase:

a. Clasa I recesiunea nu atinge linia muco-gingivala, tesuturile
parodontale proximale sunt integre, fara pierdere de atasament,
prognosticul de acoperire este de 100%;
b. Clasa II recesiunea atinge sau depaseste linia muco-gingivala,
tesuturile proximale sunt integre, fara pierdere de atasament,
prognosticul de acoperire este de 100%;
c. Clasa III recesiunea atinge sau depaseste linia muco-gingivala,
tesuturile proximale sunt usor afectate, prognosticul de reacoperire
radiculara este moderat ( reacoperire partiala);
d. Clasa IV recesiunea atinge sau depaseste linia muco-gingivala,
tesuturile proximale sunt sever afectate, prognosticul de acoperire
rezervat.

In concluzie, se poate spune ca in functie de etapa evolutiva,

urmatoarele elemente caracterizeazxa boala parodontala:
- Modificari de volum ale gingiei;
- Activitate la nivelul pungii: sangerare, puroi, exudat;
- Abcese parodontale, fistule;
- Reducerea inaltimii gingiei ( recesiune );
- Mobilitate dentara;
- Migrari dentare, inclinari, extruzii;
- Pierderea dintilor.
 DEPISTAREA PACIENTILOR SI A SITUS-URILOR CU
RISC
Un paciente cu risc este acela care in absenta diagnosticului si
tratamentului adecvat va suferi inaintea varstei de 50 de ani o edentatie
partiala sau totala invalidanta. citat din Charon

1. Situs-urile cu risc
Deoarece un exista un marker fiabil un putem deocamdata sa identificam
dintii cu risc deci local unde boala va fi activa, indcele de placa fiind incapabil
sa detecteze boala sau sa ajute la prevenirla ei. De aceea este indispensabil
a se cunoaste natura agentilor infectiosi asociati diferitelor maladii
parodontale.
In afara faptului recunoscut ca dintii care au pierdut o mare cantitate de
atasament sunt mai susceptibili la recidiva si ca spatiile interproximale pierd
mult mai usor atasamentul decat alte situs-uri ( Lindhe ), actualmente suntem
intr-un impas in ceea ce privaste detectarea situs-urilor cu risc.
Van der velden arata ca daca un paciente prezinta dupa terapia initiala un
raport important sangerare / placa, acesta trebuie urmarit regulat chiar in
absenta oricarui semn de distructie parodontala de aici rezulta ca utilizarea
indicilor clinici ramane indispensabila.

2. Individul cu risc

Influenta varstei
Faptul ca pierderile de atasament sunt efectiv mai severe dupa 50 de ani
( Lindhe ) un inseamna obligatoriu ca exista o ma mare susceptabilitate la
bolile parodontale ci mai probabil ca efectele acumularii anumitor bacteria
i agresive la subiectii sensibili a avut efecte de sumare de-a lungul anilor
( Burt). In plus Lindhe si Nyman au aratat ca parodontiul persoanelor in varsta
se cicatrizeaza in acelasi mod ca cel al indivizilor mai tineri. Date recnte
( Suzuki si Charon ) arata ca indivizii care sufera de formele de boala cele
mai severe sunt relativ putin numerosi avand varsta pana la 35 de ani.
Valoarea elementelor clinice
Multi autoria corda o importanta speciala examenului clinic. Van der Velden
arata ca un simplu examen clinicnu ne permite sa prevedem daca un subiect
este pozitiv sau nu pentru o anumita bacterie si ca exista totusi o exceptie
privitoare la pacientii care nu prezinta inflamatie / placa si totusi
demonstreaza o pierdere de atasament importanta. Acestia sunt in general
pozitivi la A. actinomycetemcomitans dar nu constituie decat o infima parte
din totalul indivizilor pozitivi la acest microb.
Dupa alti autori aportul indicilor clinici ramane discutabil Wasserman si
Hirschfeld demonstrand : cu cat inflamatia initiala este mai severa cu atat
prognosticul pe termen lung era mai bun.
Maladiile parodontale si ereditatea
Numerosi pacienti semnaleaza caracterul familial al pierderilor precoce ale
dintilor. Autorii sunt de acord ca patrmoniul genetic transmis de catre parinti
poate perpetua anumite alterari.
Autori precum Boughman au incercat sa demonstreze existenta unei baze
genetice a maladiei parodontale.In urma acestor studii s-a constatat ca 70%
din pacientii atinsi de boala parodontala au defecte functionale genetice ale
neutrofilelor asociate sau nu unei maladii parodontale.
Functia PMN este deseori defectuoasa la pacientii cu parodontita juvenila
sau rapid progresiva.Alterarile chiar minore ale functiei neutrofilelor la
jonctiunea dento-gingivala ar putea duce la o mai mare predispozitie la
dezvolatarea parodontitelor.
Chimiotaxia neutrofilelor a fost propusa ca un marker al acestor boli
deoarece ea este defectuoasa la membrii aceleeasi familii.Astfel boala sau
subiectii cu risc pot fi identificati printr-un diagnostic a contrario ( numai
subiectii sanatosi poseda acest antigen ).
Blandin-Texier si col.gasesc o puternica corelatie a legaturii care exista
intre gena HLA A9 si parodontitele cronice.Dupa Haber & Grinnel si alte
functii celulare ar putea fi determinate genetic si in special anticorpii de
raspuns fata de anumite sue bacteriene.
Dupa Charon daca s-ar putea confirma aceasta baza genetica a bolii
parodontale, atunci am fi in posesia unui mijloc de diagnostic si prognostic
simplu rapid si putin costisitor pentru a tinti subiectii si familiile cu risc.
Alte posibilitati de depistare a pacientilor cu risc
Stess-ul poate fi un factor etiologic al parodontitelor severe.
Atunci cand gasim in antecedentele pacientilor manifestari de gingivita sau
parodontita ulcero-necrotica ne gasim probabil in fata unui subiect cu
risc.Parodontitele severe au in antecedente o patologie de tip ulcero-necrotic.
Subiectii cu risc prezinta o mai mica sensibilitate la caria dentara in raport
cu subiectii rezistenti.In acest caz ar putea fi vorba de un rezultat al
antagonismului bacterian, bacteriile asociate maladiilor parodontale
inhibandu-le pe cele asociate cariilor dentare ( Mora ).
Un pacient cu risc prezinta cel putin una sau mai multe din urmatoarele
caracteristici:
- Antecedente familiale de parodontita severa;
- Raspuns defavorabil la stress-ul psihologic;
- Susceptabilitatea directa sau indirecta la infectii;
- Susceptabilitate scazuta la caria dentara;
- Antecedente de gingivita ulcero-necrotica.