Adrian Drgan

Ochiul lui Dumnezeu

Ieri l-am vzut din nou, dup multi, foarte multi ani. Era tot acolo, sus,
chiar daca acum nu mai prea att de sus ca odinioar, acum l-a fi putut
atinge cu mana daca ma ridicam pe vrfurile picioarelor. Ochiul lui Dumnezeu.
Tavanul era cocovit, buci de var i de tencuiala czuser pe ici pe colo, pe
covorul destrmat i ptat, probabil din cauza acoperiului spart i nereparat,
prin care ploaia se scurgea n casa, igrasia nflorise pe la colturi i lampa cu
doua brae nu mai mergea, dar era zi afara i l-am vzut, acolo unde il tiam,
neschimbat, ochiul lui Dumnezeu.
n jur se schimbaser multe Parchetul era acum umflat i chiar spart
pe alocuri, ferestrele erau acoperite de pnze de pianjen, frunze moarte n
multe toamne i un strat de praf gros cat civa ani buni. ifonierul cu haine
era deschis i pustiit, mama luase mai toate hainele la moartea bunicii si,
probabil, le mprise saracilor. Poate pstrase i ea, din melancolie, ceva Mai
rmsese cate ceva, totui, n ifonier, cteva haine, nu stiu de ce tocmai ele,
un pardesiu negru, nite cmi de noapte si, jos, stinghere i absurde, nite
discuri cu tangouri. Toate, pline de praf. Patul prea desfundat, iar cuvertura
de pe el aproape ca putrezise. Doua fotolii erau ncrcate de cutii vechi de
bomboane pline cu fleacuri, nasturi, flacoane de parfum goale ale bunicii,
cteva poze alb-negru, papiote de ae, ascuitori de lemn i tot asa, lucruri de
demult, abandonate aici. In sticla vitrinei bufetului pe care zeia Atena i inea
la fel de falnic scutul de bronz coclit, era o poza de bulletin cu bunica, parca
pzea paharele, scrumierele i bibelourile prfuite din spate. Le revedeam i mi
le reaminteam n perioada lor de glorie ehehe ntr-un sertar mai mare al
bufetului, sertar numit secretaire, am gsit obiectele binecunoscute i uitate
ale bunicului, inginer agronom i filatelist lupa de filatelist, penseta pentru
timbre, un clasor, cteva dosare cu acte lipsite acum de importanta, o rigla
metalica, instrumental ciudat de topografie care nu am tiut niciodat cum se
numete (sau am uitat?), cutia cu diapozitive cu felurite maini agricole din anii
40, creioanele colorate Stabylo (ntr-un penar negru, nvelit n piele, cu un logo
frumos o lebd subire), tot de prin aceeai ani, de fapt cioturile lor, climar
de cristal cu capac de alama, tamponul cu sugativa verde pentu cerneala, nite
carioci ungureti uscate i intre toate astea, inexplicabil, capul desprit de
trup al ursuleului de plus Tino. Mai erau prin camera, pe masa, pe ifonier, pe
noptiera, tot felul de triste vechituri, tablouri de familie date jos de pe perei,
abajururi de veioza, cri i aa mai departe
O trista vechitura prea ntreaga casa. Daca am fi vndut-o acum un an,
un an i ceva, cnd inca nu venise peste noi criza, am fi fcut bani frumoi.
Dar mama nu s-a indurat desi nu era o casa prea grozava, nici ca suprafa,
nici ca stil architectonic, nici ca teren, ea a pstrat-o, i nici mcar din calcul
imobiliar, ca, vezi Doamne, valoarea i-ar creste n civa ani A pstrat-o dintr-
un sentimentalism pgubos, mi zic. Dar pe undeva e de neles, ea crescuse
acolo i prinii, amndoi, ii muriser n acea casa.
I-am cutreierat amarat cele trei camere n descompunere avansata i
gndul ca acum valoarea ii sczuse la jumtate ma irita tot mai mult.
La ce bun sa o pstrezi, mi spuneam doar ca sa ii contempli
inexorabila ruina? Doar ca sa ai o mrturie pesimista a ceea ce a fost i nu mai
e i nu va mai fi? Caci nimic nu mai era ca odinioar n casa bunicilor. Nimic,
n afara de ochiul lui Dumnezeu, care era neschimbat, inexpresiv, cprui la
locul lui de pe tavan.
Cum apruse acolo acea pata neagra, pe varul alb al tavanului? Habar
nu am. Dar cert e ca apruse la un moment dat (igrasia e cea mai verosimila
explicaie) i pata aceea a fost cndva ochiul lui Dumnezeu. ntr-o seara de
iarna, pe cnd bunica ne povestea cum Tatl nostru cel din ceruri vegheaz
necontenit asupra noastr, am ntrebat-o (aveam cinci ani?) unde e, daca
vegheaz sa il vedem i noi Iar ea ne-a artat n tavan nu pe Dumnezeu ci
ochiul sau undeva spre soba, pe albul tavanului era un ochi cprui, ochiul
lui Dumnezeu. L-am privit cu respect i putina teama i civa ani de atunci el
a vegheat asupra noastr: cnd fceam vreo prostie lui ne rugam sa ne scape,
cum s-a ntmplat cnd am spart un ghiveci mare de flori n toiul unui meci de
fotbal disputat n camera, cnd ne simeam vinovai (mineam ca am luat nota
noua n loc de ase la scriere, de exemplu) ii ceream iertare ca sa nu se manie
pe noi, cnd eram bolnavi il rugam sa ne vindece Cnd i-am stricat stiloul
chinezesc lui Rzvan i bunic-sa a venit sa pretind reparaia pagubei,
ochiului lui Dumnezeu i-am cerut sa ma scape din ncurctur. Am scpat fara
chelfneal, dar i uurat de economiile mele, n valoare de doua sute de lei,
ceea ce m-a pus n ncurctur, parca ar fi fost mai ieftin sa scap cu doua
palme dar cu banii n buzunar. Cnd aveam a doua zi meci de fotbal intre
clase, lui ii ceream sa fiu selecionat i sa marchez mcar un gol Uneori ma
asculta, i ii mulumeam fierbinte, alteori nu, i ii reprom cu lacrimi n ochi
ca nu m-a ascultat De ce? De ce, daca eti Dumnezeu i poi orice? Nu poi
sa ma ieri, daca am greit? Tu tii Dar ma ntorceam mereu la el. M-am
ntors, astfel, spsit dup o revolta nedreapta, atunci cnd Zoro, boxerul
nostru, era bolnav l-am implorat sa il vindece i Zoro a mai trit civa ani.
Uneori pur i simplu il priveam cu mintea blocata i ncercam sa il neleg eti
aici, dar eti i la Bebe, vecinul, n camera, i la Sorin, i la Andrei? Cum vezi
tu, de aici, i pe ei? Ci ani ai? Unde e raiul? Cum e acolo? Cat va fi scorul n
meciul de maine? Chiar poi orice? Atunci ma ajui sa ma fac cosmonaut?
Atunci poi sa faci ca Mmuca sa nu moara? Sa bata Dinamo pe Liverpool?
 ncercam sa neleg, sa cunosc? Nu, nu cred aveam certitudini, dar
ealizam ca nu stiu tot de exemplu, cum arata Dumnezeu, al crui ochi veghea
din tavan? Nu mi amintesc parca un vag amestec de ilustraie din Biblia
pentru copii (Iisus vindecnd pe olog), icoana cu Maica Domnului din coltul
camerei (auriu, sclipiri roietice de la candela, nite umre brune, ca de fum) si,
nu stiu de ce ori de unde, ceva alb (sau strlucitor de luminos). O persoana?
Da, parca Nu chiar btrnul cu barba alba, totui Dar sigur, o persoana
nu o energie, o for, un principiu i nici att o metafora. O persoana vie, care
cumva inexplicabil dar evident sttea n Cer i avea ochiul n tavanul camerei
mele, cu care se putea vorbi, care te privea i de care, la nevoie dar trector,
puteai ncerca sa te ascunzi (dup soba, dup pat). Cum se manifesta
Dumnezeu, n afara de veghea neobosita a ochiului? Asculta Si, uneori
mcar, ddea semn ca primise rugciunea prin ndeplinirea ei. Sau printr-o
intervenie discreta, nevzut, pentru ca era noapte. Caci noaptea, cnd mi era
frica de nchipuitele cotoroane care bntuie pe la fereastra sau stau sa ias din
soba, ma gndeam, cu disperare, la ochiul nevzut n ntuneric de deasupra
cat e el acolo, nu se va ntmpla nimic, mi spuneam, ma va pzi, ma va pzi,
ma va apra, nu ma lsa, te rog, i adormeam cu greu spre diminea. Ii
simeam, atunci, prezenta, o prezenta fizica? Nu stiu Dar parca era prin
preajma, parca era acolo, parca il tiam la locul lui pe Dumnezeu, dup cum
tiam ca oglinda rotunda e la locul ei pe perete, soba e la locul ei i acoperiul
casei vecine, zrit pe geam, e la locul lui.
Nu tin minte cnd a ncetat sa mai fie ochiul lui Dumnezeu i a devenit
ceea ce e acum, o simpla pata pe tavan. In clasa a treia? Mai trziu A patra?
Nu mai tin minte (si mi pare rau), desi e cert ca s-a ntmplat la un moment
dat. De atunci nu i-am mai vorbit, nu m-am mai rugat de el, nu l-am mai
invocat sa ma ocroteasc. Am nvat, cu vremea, ca Dumnezeu nu e pe aici si,
n general, nu e clar deloc ce i cum i daca e. Oricum, nu are ochi! (Daca
vacile ar avea zei) In fine
mi amintesc o discuie avuta cu fratele meu, cnd am trecut, studeni
fiind deja, pe la bunica (inca mai tria i sttea n vechea casa) cutnd nite
cri sau mai stiu eu ce, o pompa de bicicleta, un binoclu din rzboi de vndut
la anticari, am intrat n fosta noastr camera i vznd acolo pata din tavan,
ne-am amintit: hehehe, mai tii, uite pata aia de care ziceam ca e ochiul lui
Dumnezeu.
Era doar o pata, i asta e i acum. Dar atunci, cndva, nainte de un
moment uitat, era ochiul lui Dumnezeu. i ma ntreb, n dezolarea din jur, cine
l-a fcut sa devina o simpla pata cpruie pe tavan?

SFRIT