R.-L.

STEVENSON

CAP. II
CINE-NEGRU SE ARAT I PLEAC

Puin timp dup aceast ceart, si nceput irul acela de

ntmplri ciudate, mulumit crora am scpat de cpi-
tan, dar nu, cum se va vedea, i de urmrile ederii lui la
noi. Iarna aceea a fost foarte friguroas, cu ngheuri
care ineau mult i furtuni grozave; i chiar dela nce-
putul ei am neles c bietul meu printe nu va mai apuca
primvara. Slbea din zi n zi, i cum mama i cu mine
duceam tot greul lucrului In han, aveam prea multe de
fcut ca s mai lum seama la neplcutul nostru oaspete.
Era ntr'o zi de Ianuarie, dimineaa tare. Afara era
ger. Ghiaa albea rmul, valurile loveau ncetior prun-
diul, soarele nc jos, lumina de abea creasta colinelor
l strlucea departe pe mare. Cpitanul, care se trezise
mai de vreme ca de obiceiu, plecase spre rm, cuitul
atrnndu-i sub poala larg a hainei vechi albastre,
ocheanul de aram subsioara, tricornul dat pe ceaf.
Ii vd nc aburul rsuflrii plutind n urma lui ca fumul,
pe cnd se ndeprt cu paii mari. Cel din urm sgomot
pe care l-am auzit, n clipa cnd o stnc marc l-a ascuns
vederii melc, a fost un grohit de furie, ca i cnd s'ar
fi gndit tot la Dr. Livesey.
Mama se urcase sus la tatl meu i eu, ateptnd n-
toarcerea cpitanului, fi pregteam masa, cnd ua de
afar se deschise i un om pe care nu-l mai vzusem
intr nuntru. Faa i era palid ca ceara ; dou degete
dela mna stng i lipseau, i cu toate c purta un
cuit, nu prea btios. Eu pndeam mereu marinari cu
un picior sau dou , dar mi amintesc ca acesta m cam