Fundamentele filosofice ale doctrinelor politice.

Ideologia i doctrina partidelor politice. Conceptul

de doctrin politic i utilitatea studierii doctrinelor.
CONCEPTELE DE IDEOLOGIE SI DOCTRIN POLITIC

"Ideologie politica" si "doctrina politica" sunt concepte similare, n buna masura, dar
deosebirile sau sensurile specifice conferite n anumite mprejurari nu sunt deloc neglijabile. De
remarcat si rezervele exprimate n legatura cu utilizarea lor, invocndu-se, n principal, caracterul
nestiintific sau chiar dogmatic. Deoarece conceptul de ideologie are o istorie mai consistenta i se
va acorda un spatiu pe masura.

Ideologia si "dezideologizarea"

Ideologia este un complex articulat de idei, reprezentari, conceptii si atitudini (latent sau
explicit ofensive), caracterizate de o retorica care tinde sa o anunte drept substitut al (imaginii)
realitatii. Sau, mai elaborat spus, prin "ideologie" se ntelege ansamblul, totalitatea ideilor si
conceptiilor care reflecta ntr-o forma mai mult sau mai putin sistematizata, interesele si
aspiratiile unor clase, categorii sau grupuri sociale, determinate de conditiile obiective ale
existentei acestora si care servesc la justificarea relatiilor sociale (si a deciziilor politice) pe care
acestea sunt interesate sa le modifice sau sa le conserve. (Eugen Strautiu).

Conceptul de ideologie este marcat de o mare complexitate, dar si ambiguitate. David

McLellan si ncepe cartea pe care i-a consacrat-o cu afirmatia "Ideologia este cel mai derutant
concept din cmpul stiintelor sociale" (David McLellan, 1998, p. 24). Produs al iluminismului,
termenul a fost inventat n ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, de catre filosoful Antoine
Destutt de Tracy, din cuvintele grecesti eidos si logos, fiindu-i conferit sensul de "stiinta a
ideilor", care se ocupa de investigarea originii naturale a ideilor, de cunoasterea cauzelor
generarii acestora din senzatii. Asadar, o expresie a empirismului anti-teologic.

Treptat, ideologia s-a asociat cu guvernarea de catre o elita luminata, mai exact
guvernarea republicana reprezentativa, sens care va cstiga teren. Acestor sensuri initiale
pozitive, li s-a adaugat, curnd, unul peiorativ. Se considera ca metamorfoza se datoreaza, n
buna masura, lui Napoleon, cel care, el nsusi asociat "ideologilor" pentru o vreme, le-a reprosat
acestora, dupa ce a ajuns la putere, ca vor sa reformeze lumea n capetele lor, fiind incapabili sa-
si puna n practica ideile.

Conceptul a nceput sa fie mai larg utilizat n secolul al XIX-lea, semnificnd uneori o
conceptie sistematica asupra lumii ce vizeaza att aspecte teoretice ct si programatice, att
dimensiuni rationale ct si afective, alteori o conceptie deformata, care se ndepateaza de
obiectivitate, ncorpornd pasiuni, temeri, sperante marcate de subiectivism (Vernon Bogdanor,
ed., 1987, p. 278). Numerosi autori contemporani l citeaza pe Marx, care, n lucrarile din
tinerete, a preluat si amplificat sensul peiorativ, definind ideologia drept "conceptie rasturnata"
(comparata cu imaginea n camera obscura), pentru ca apoi, la maturitate, sa o considere expresie
a intereselor de clasa, a carei finalitate si compatibilitate cu stiinta depind de tipul de interese pe
care le exprima.
 Dintre cei preocupati de dilemele ideologiei s-a remarcat, n primele decenii ale secolului
XX, sociologul Karl Mannheim, care deosebea doua forme ale ideologiei - ambele diferite de
cunoasterea stiintifica: una exprima deformarea gndirii clasei conducatoare care doreste sa-si
conserve puterea; cealalta exprima deformarea gndirii unei clase ce aspira spre un viitor ideal,
imposibil de realizat - o ideologie utopica, n perimetrul careia include si marxismul (Karl
Mannheim, 1936).

Secolul XX a fost oscilant n privinta importantei acordate ideologiilor. Daca anii '30 si
'40 au fost caracterizati de ceea ce s-a numit "razboiul ideologiilor" (democratice, fasciste,
comuniste), anii '50 au fost marcati de teza "sfrsitului ideologiilor", a "dezideologizarii"
(Raymond Aron, Daniel Bell). La baza acesteia s-a aflat ideea ca n conditiile declinului
ideologiilor radicale proprii fascismului si comunismului, lumea contemporana, aflata ntr-o
etapa a "abundentei", este tot mai rationala si pragmatica, mai putin preocupata de diferentieri
ideologice, toate fortele politice fiind n esenta de acord cu valorile fundamentale ale
democratiei. Aceasta alternanta de tip flux - reflux a continuat: nainte ca anii '60 sa se fi
ncheiat, R. Aron semnala "sfrsitul erei sfrsitului ideologiilor". La finele anilor '80, ntr-un alt
context istoric, Francis Fukuyama a fost cel care a proclamat din nou sfrsitul confruntarilor
ideologice majore, anticipnd caderea regimurilor comuniste. Mai nti ntr-un articol care i-a
adus celebritate, apoi n alte lucrari, acesta afirma nu "sfrsitul ideologiei", ci "victoria linistita a
liberalismului economic si social" (Francis Fukuyama, 1994), teza care a determinat una din cele
mai ample dezbateri postbelice pe problematica ideologiilor.

Alternanta nu este ntmplatoare, ea dovedind ca ideologiile se confrunta acut ndeosebi

n perioadele si zonele marcate de dificultati sau transformari importante; si epuizeaza forta ca
urmare a consumarii etapelor respective, pentru a reveni n prim plan cu un alt continut si o alta
forma. O asemenea constatare poate fi utila n explicarea situatiei prezente din zona noastra,
unde confruntarile ideologice nu au cazut deloc n desuetudine. Aceasta situatie readuce n
actualitate unele ntrebari, devenite clasice, n legatura cu ideologia, precum: ce este ea, de fapt?
este doar o "falsa constiinta", o gndire "deformata" sau un mod specific de raportare la realitate?

Ideologia poate fi definita ca ansamblu de idei, optiuni valorice, aspiratii, idealuri, ce

exprima trebuintele si interesele anumitor grupuri, oferind o anumita interpretare a realitatii
sociale si orientnd actiunea nspre anumite scopuri, n functie de un anumit model al
dezvoltarii viitoare. Rezulta, asadar, ca, orict de pregnante sunt, n cadrul unei ideologii,
preocuparile pentru a cunoaste si explica n mod obiectiv realitatea (demers caracteristic teoriei,
stiintei), aceasta nu se rezuma la cunoastere, la aspecte de ordin rational, ci implica ntreg
sistemul motivational, respectiv aspecte volitive si afective. Apoi, ideologia este un produs
colectiv, reflectnd optiunile de grup si stimulnd formarea grupurilor. Ideologia nu doar descrie
si interpreteaza realitatea, ci si orienteaza actiunea nspre anumite scopuri, ce rezulta din anumite
optiuni. Pe baza acestor optiuni se contureaza un anumit model societal; n functie de "tipul
ideal" pe care l propune, ideologia vizeaza fie mentinerea unui sistem politic, fie reformarea sau
chiar schimbarea radicala a acestuia.

Trebuie precizat ca exista diferite tipuri de ideologii. Ideologia politica, ce constituie obiectul
demersului de fata, se refera, n principal, la idei, credinte, atitudini despre regimul politic si
institutiile politice, precum si despre rolul oamenilor n raport cu acestea (vezi si Roy Macridis &
Mark Hulliung, 1996, p. 2). Revenind la ntrebarile formulate anterior, trebuie sa constatam ca
cei care elaboreaza, sustin si propaga anumite ideologii pot sa recurga la mistificarea realitatii si
la manipularea populatiei - un asemenea mod de manifestare este propriu att institutiilor puterii
n regimurile totalitare ct si fortelor politice care sfideaza regulile (scrise sau nescrise) ale
desfasurarii competitiei politice ntr-un regim democratic. n acest caz, definitia de "falsa
constiinta" sau "gndire deformata" este adecvata. A ncerca nsa o interpretare si evaluare a
realitatii sociale care sa serveasca orientarii actiunii nspre obiective pe care un anumit grup
social le considera dezirabile poate nsemna preocupare pentru a descifra nsesi tendintele
acesteirealitati, care, complex determinate de factori obiectivi si subiectivi, nu sunt, de regula,
evidente.

Prin caracteristicile relevate, ideologia se deosebeste de teorie, care este o reflectie

sistematica asupra naturii si scopurilor sistemului de guvernamnt; asociata cu stiinta, teoria
presupune demonstratie riguroasa, care se sprijina pe date concrete, ce pot fi, de regula, verificate
empiric. Asadar, n vreme ce teoria presupune o abordare obiectiva, ideologia este o abordare din
perspectiva unei anumite optiuni. Apoi, n vreme ce teoria presupune, n principal, organizarea
ideilor si demonstratia, ideologia vizeaza mai ales stimularea spre actiune. Aceste deosebiri nu
nseamna nsa incompatibilitatea ideologie - teorie. Este stiut faptul ca o serie de teorii s-au
transformat n ideologii, de-a lungul timpurilor, cazul cel mai elocvent fiind cel al liberalismului,
mai cu seama al celui clasic. Cum se poate cu usurinta constata, este imposibila prezentarea
majoritatii ideologiilor politice fara a fi invocate anumite teorii de referinta.

Doctrina politica

Cuvntul deriva din latinescul "doctrina", care nseamna "nvatatura". Din perspectiva
juridica sau economica sensul initial al conceptului s-a pastrat n buna masura, cu o serie de
precizari si accente. Astfel, cnd se face trimitere la "doctrina juridica" se au n vedere analizele,
interpretarile, opiniile cu privire la fenomenele juridice (cu alte cuvinte, demersul teoretic) care
influenteaza jurisprudenta (solutiile date de instantele judecatoresti - asadar, nivelul empiric,
practic). Cei ce utilizeaza formula "doctrina economica" subliniaza, de regula, ca, spre deosebire
de teorie (dar presupunnd teoria), aceasta face aprecieri si indica ce trebuie sau nu trebuie facut,
cu alte cuvinte, are nu doar o functie cognitiva, ci si una normativa, respectiv prescriptiva. Din
perspectiva politica pot fi relevate nu numai sensuri, dar si evaluari foarte diferite. Uneori se
considera ca doctrina politica este similara ideologiei politice, alteori se subliniaza diferentele. n
vreme ce unii autori prefera "ideologia", pe considerentul ca "doctrina" se asociaza unui mod de
gndire dogmatic, altii o prefera pe aceasta din urma, pe temeiul ca prima este marcata de
conotatii negative, ca urmare a utilizarii excesive n fostele regimuri comuniste. Exemple din
literatura politologica romneasca mai veche sau mai noua sunt ilustrative pentru aceasta
diversitate de abordare.

Doctrinele politice, caracteriznd un sistem nchegat de conceptii si principii prin care se

exprima o anumita orientare, un anumit curent de gndire politica, au un caracter istoric si
exprima, apara si promoveaza interesele si aspiratiile anumitor categorii si grupuri sociale.
Doctrina politica ar putea fi definita ca un sistem de gndire care judeca faptele politice si
realizeaza proiecte de reforma, putnd avea, n consecinta, caracter apologetic sau profetic.
Conceptul de doctrina politica este organic legat de conceptul de ideologie. Doctrina politica se
afla n raport de subordonare fata de ideologia politica. Pe de alta parte, doctrina politica este att
element constitutiv al ideologiei ct si instrument prin care o anumita ideologie poate fi
raspndita. (Eugen Strautiu)

Un remarcabil teoretician si om politic din perioada interbelica considera ca doctrina

politica are doua elemente constitutive: "o conceptie asupra situatiei sociale sau/si asupra
evolutiei sociale, si un ideal social." (Virgil Madgearu, n Petre Dan, ed., 1995, p. 91). Liviu
Zaprtan confera doctrinei politice sensuri mai complexe, apreciind ca aceasta ncorporeaza

deopotriva teoria, conceptia si ideologia: mai nti, ea trebuie sa ofere o imagine teoretica asupra
unei societati, apoi o conceptie despre identitatea societatii respective, precum si "un set de
propozitii ideologice", si, n sfrsit, "un set de propozitii prin care se prevad caile practice,
eficiente ale nfaptuirii proiectului sau de societate" (Liviu Petru Zaprtan, 1994, p. 25). Este de
remarcat faptul ca, n mod frecvent, termenul de doctrina politica este utilizat pentru a defini
ideologia asa cum se reflecta ea n programele partidelor politice, context n care sensul esential
este acela de ansamblu de idei, optiuni valorice, aspiratii, idealuri, articulate pe baza unor
principii unificatoare, implicnd si caile, masurile prin care acestea pot fi transpuse n realitate.

Principalele doctrine politice

Clivajul stanga-dreapta

Acest concept isi are originea in modalitatea prin care s-a adoptat o decizie majora in cadrul
Adunarii Constiuante a Frantei, in anul 1789. In ideea simplificarii procedurii de numarare a
voturilor, adeptii conservarii prerogativelor regelui s-au asezat in dreapta Presedintelui Adunarii,
in timp ce adversarii lor s-au asezat in stanga.

Stanga
Astfel inca de la inceput stanga a fost asociata ideii de transformare, facea apel al modernizare, la
progres. Deci, in conformitate cu semnificatia initiala, stanga contesta ordinea sociala existenta
la acea data, luptandu-se pentru schimbare. Adeptii ei se inspirau din conceptiile filosofice ale
perioadei iluministe (Locke, Montesquieu, Rousseau), conform carora omul este, prin natura sa,
bun, perfectibil, insa sistemul in care traieste nu ii este favorabil.
Zona stanga a spectrului politic a forst ocupata cu timpul, de partide din familia socialista,
aparute catre sfarsitul secolului trecut. Valorile care i se atribuie in prezent stangii sunt: reforma,
dreptate sociala, egalitate, libertate.

Dreapta
Adeptii dreptei au fost cei ai sustinerii status-quo-ului, facand apel la traditie, ordine, morala.
Spre deosebire de viziunea optimista a stangii, dreapta are o viziune mai pesimista asupra naturii
umane si, fara sa considere ca omul este neaparat rau, pleaca de la ideea ca ceea ce este rau in
interiorul sau constituie o primejdie permanenta.
Ideile care i se atribuie in prezent dreptei sunt cele de ordine, morala, credinta, familie, iar
liberalismul este considerat principalul exponent al dreptei.

Liberalismul

Doctrina liberala are cea mai indelugata istorie, exercitand o influenta covarsitoare asupra vietii
politice a secolului trecut.

Liberalismul este centrat pe individ si:

are drept premise libertatea individuala, initiativa privata si limitarea puterii statului;

se bazeaeza pe increderea in virtutile "mainii invizibile" care regleaza relatiile dintre oameni
fara interventia inoportuna a statului;

privilegiaza mecanismele de piata, considerate ca fiind singurele forme ce permit existenta

unei societati capabile sa asigure libertatea individuala;

Din punctul de vedre al adeptilor liberalismului interventia statului trebuie limitata in baza unor
reguli clar stabilite. John Locke considera ca "menirea legilor este aceea de a veghea nu la
pluralitatea doctrinelor sau veracitatea opiniilor ci la siguranta si securitatea comunitatii si ale
bunurilor si integritatii personale a fiecarui cetatean".

Conservatorismul

Este considerat ca fiind o tendinta cu totul fireasca a gandirii politice, ca reactie la liberalism.
Esenta conservatorismului este continuta in faimosul dicton al contelui Falkland: "Atunci cand
nu este necesar sa schimbi nimic, este necesar sa nu schimbi nimic".

Pentru Edmund Burke, fondatorul gandirii conservatoare, trasaturile credo-ului conservator sunt:
a. omul este fundamental o fiinta religioasa si religia este fundamentul societatii civile;
b. societatea este produsul natural,organic al evoultiei istorice treptate; institutiile existente
intruchipeaza intelepciunea generatiilor trecute;
c. omul presupune, alaturi de ratiune, instinct si emotie; prudenta, judecata, experienta si obiceiul
sunt calauze mai bune decat absractia;
d. comunitatea este mai presus de individ; drepturile oamenilor deriva din indatoririle lor;
e. raul este inradacinat in natura umana,nu in instituiile sociale;
f. exceptand sensul moral,oamenii sunt inegali; organizarea sociala este complexa si presupune
existenta diferitelor clase si grupuri;

Social-Democratia

Conceptul a fost insotit de-a lungul timpului de termenul de socialism si chiar se confunda cu
socialismul sau mai bine spus cu anumite forme ale acestuia.
Ideile socialiste izvorau din dorinta de a se gasi modalitati de a fi conciliate libertatea si
egalitatea, astfel incat sa aiba loc o distribuire echitabila a avutiei nationale catre toti cetatenii.
Ascensiunea partidelor de stanga a fost determinata de cresterea numerica a proletariatului
industrial.
Un moment important pentru familia socalista europeana l-a constituit primul congres al
Internationalei Socialiste de dupa cel de-al doilea Razboi mondial, care a avut loc la Frankfurt pe
Main. Decalaratia emisa la sfarsitul acestui congres a marcat indepartarea ideologica de
marxism.

Crestin-Democratia

Originile doctrinare al acestui curent trebuie cautate intre pricipiile si ideile propovaduite de
catolicismul politic. Partidele crestin-democrate au aparut ca reactie la atacurile asupra bisericii
si catolicismului.
Democratia crestina a facut cariera in Europa, dupa cel de-al doilea Razboi mondial, incercand sa
umple golul dintre liberalsm si socialism, dintre individualism si colectivism, avand, in acelasi
timp, si valori independente de aceste curente de gandire, cum ar fi morala crestina sau
subsidiaritatea.
Crestin democratia este asociata in multe tari ideii de neoconservatorism, putandu-se semnala un
corespondent functional intre cele doua curente dat fiind ca promoveaza respectul fata de valorile
traditionale: credinta, familie.
Bibliografie
1. Terence Ball, Richard Dagger, Ideologii politice si idealul democratic, Iasi, Polirom, 2000.

2. Eugen Strautiu, Ideologii si partide politice, curs universitar, Sibiu, 2007.

3. Iulia Craciun, Bogdan Gheorghita, Introducere n stiinte politice, Note de curs, Sibiu, 2006.

4. Alina Mungiu-Pippidi (coord.), Doctrine politice, Iasi, Polirom, 1998.

5. Andrei aranu, Doctrine politice contemporane. Note de curs, 2001

6. http://partide.resurse-pentru-democratie.org/doctrine.php