Sunteți pe pagina 1din 35

7.

CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 109


7.1 Caracteristica şi clasificarea generală a circuitelor microelectronice
integrate

După apariţia elementelor semiconductoare fundamentale (diodelor,


tiristoarelor şi tranzistoarelor) cu 50-60 ani în urmă, electronica s-a dezvoltat în 2
direcţii principale, care aveau sarcini şi tendinţe diametral opuse:
1) electronica de putere – elaborarea diodelor, tiristoarelor, tranzistoarelor de
putere, integrarea lor în diferite module de putere şi realizarea diferitor
convertoare electronice pe baza lor, la curenţi >1000A şi tensiuni cât mai mari
2) microelectronica – integrarea mai multor elemente semiconductoare
microelectronice în diferite module microelectronice cu mulţi pini pentru
conexiuni exterioare în scopul creşterii numărului de funcţii realizate şi
fiabilităţii de funcţionare, minimizării gabaritelor şi consumului de energie
electrică de la surse de curent continuu.
Aceste module microelectronice integrate şi miniaturizate au primit denumirea
de circuite integrate (CI), (în limba rusă – интегральные микросхемы – micro
scheme integrate). Gradul de integrare al elementelor microelectronice interioare
într-un singur circuit integrat a crescut istoric treptat şi continue să crească până în
ziua de azi. Însă primele CI logice simple au avut un număr mic de elemente
interioare - până la 10. Treapta a 2-a conţinea un număr relativ mai mare - până la
100; treapta a 3-a – până la 1000 (103); treapta a 4-a –până la 104; treapta a 5-a –
până la 105; treapta 6-a – până la 106; treapta a 7-a – până la 107. Treptele mijlocii
sunt reprezentate prin microprocesoare şi microcontrolere clasice, iar ultimele
trepte - prin microprocesoare cu mai multe nuclee ale computerelor moderne.
Odată cu creşterea numărului de elemente interioare, a crescut totodată
rapiditatea CI, ceea ce permis ridicarea frecvenţei maxime de funcţionare a
lor. În particular, frecvenţa de funcţionare a ultimelor trepte de integrare constituie
aproximativ 300-3000 MHz.
După modul de variaţie a semnalelor prelucrate în funcţie de timp, aceste CI se
împart în 3 grupe principale:
 analogice, cu o variaţie a semnalelor continue, de exemplu cu variaţii a
tensiunii U în diapazonul „-”10V<U<+10V, sau curentului 4<I<20mA;
 discrete, cu o variaţie a semnalelor discrete (de tipul contactelor releelor,
sau logice) cu o singură variabilă (un singur bit), care poate avea doar 2 valori: 0
(U=0), sau 1(U=Ua), unde tensiunea de alimentare Ua=15V; Ua=220V, sau
oricare altă valoare;
 digitale, cu o variaţie a semnalelor discrete de mulţi biţi (un element poate
avea mai mulţi biţi la intrare, sau la ieşire, care alcătuiesc un cod, de exemplu de
4 biţi: D1D2D3D4=1001.
Circuitele integrate analogice simplificate se foloseau mai mult în trecut, mai
cu seamă în aparatura radio–TV, magnetofoane, telecomunicaţii, dispozitive de
măsurare şi amplificare. Aceste circuite asigurau o rapiditate înaltă, însă posedau
funcţii limitate şi aveau o precizie scăzută de prelucrare a semnalelor. De aceea, în
ultimul timp circuitele analogice au început să fie înlocuite (dar nu complet) cu
circuite discrete şi digitale, care asigură o precizie mult mai înaltă. Mai continuă să
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 110
fie utilizate doar amplificatoarele operaţionale analogice datorită proprietăţilor
lor universale de realizare a unui număr mare de funcţii.
Din punct de vedere constructiv circuitele integrate reprezintă nişte
plăcuţe dreptunghiulare, sau pătrare de grosimi de câţiva mm şi dimensiuni de la
1 2cm la 2 7cm , sau 5 5cm , pe care prin difuzie se formează numărul necesar de
diode, tranzistoare şi rezistenţe microelectronice. Conexiunile interioare necesare
dintre aceste elemente se realizează prin metoda pulverizării cu praf de aluminiu pe
o suprafaţă izolatoare de SiO2, iar pentru conexiunile exterioare sunt prevăzute
nişte suprafeţe de contact mai mari, la care se lipesc picioruşele exterioare rigide
şi izolate faţă de corp. Acesta din urmă este ermetizat, sau acoperit cu un material
izolator şi de protecţie la diferiţii factori ai mediului (fig.7.1).

Fig.7.1 Circuite integrate industriale cu diferite grade de integrare şi număr


diferit de intrări/ieşiri

Circuitele integrate discrete simplificate şi cu grad scăzut de integrare se


utilizează pe larg în automatizări industriale, fiind împărţite în 3 grupe principale:
1) Circuite logice fundamentale simplificate cu funcţii logice simple, care se
notează în schemele electrice printr-un dreptunghi cu un anumit număr de intrări
în partea stângă, ieşiri în partea dreaptă şi un simbol codat în interior (fig.7.2):
 înmulţire logică ŞI (AND, И), echivalentă cu 2 şi mai multe contacte
normal-deschise, conectate în serie (în acest caz ieşirea se activează, dacă este
închis şi primul, şi al 2-lea şi al 3-lea contact), adică toate contactele;
 adunare logică SAU, (OR, ИЛИ), echivalentă cu 2, sau mai multe contacte
normal-deschise paralele, închiderea fiecăruia din ele activează ieşirea;
 inversare (negare) logică NU, (NOT, НЕ), echivalentă cu inversarea unui
contact normal-deschis de releu şi obţinerea unui contact normal-închis;
 înmulţire logică inversată ŞI-NU (NAND, И-НЕ), echivalentă cu contacte
normal-închise paralele ( închiderea tuturor contactelor dezactivează ieşirea);
 adunare logică inversată SAU-NU (NOR, ИЛИ-НЕ), echivalentă cu
contacte normal-închise înseriate (întreruperea unuia dezactivează ieşirea);
 adunare logică exclusivă SAU-EXCLUSIV (XOR, ИСКЛЮЧАЮЩЕЕ
ИЛИ), echivalentă cu 2 contacte comutatoare înseriate încrucişat (ieşirea se
activează prin activarea unuia din 2, şi se dezactivează la activarea ambelor).
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 111
2) Circuite logice combinaţionale, care reprezintă diferite combinaţii ale
circuitelor fundamentale simple în scopul obţinerii unor operaţii speciale, dar
fără memorizare, cum ar fi:
 adunarea şi compararea unor semnale logice de mai mulţi biţi ;
 multiplexarea/demultiplexarea – alegerea (selectarea) unuia din mai multe
semnale de intrare, sau transmiterea unui semnal de intrare la una din mai
multe ieşiri;
 codificarea şi decodificarea – transformarea unui semnal logic de un bit
(contactul unui releu sau întrerupător) într-un semnal digital de mai mulţi biţi
(de exemplu, D1D2D3D4=1011), sau invers.
3) Circuite logice basculante bistabile de memorizare, care reprezintă, de
asemenea, o combinaţie a circuitelor logice fundamentale în scopul obţinerii
unor operaţii speciale de memorizare şi numărare a impulsurilor, de exemplu:
 bistabile (trighere), destinate pentru memorizarea unui semnal logic de un bit,
sau pentru numărarea până la doi (01);
 numărătoare digitale de mai mulţi biţi;
 registre digitale de memorizare a mai multor biţi.

Fig.7.2. Elemente logice fundamentale în standard european şi echivalenţa lor

Circuitele integrate analogice şi discrete se produc pe serii, (familii), care au


aceleaşi principii tehnologice, constructive şi parametrice. Notarea convenţională
a seriilor circuitelor diferitor firme producătoare este diferită (fiecare companie
îşi legitimează standardul său propriu), însă această notare constă, de obicei, din
câteva cifre şi litere. La cele ruseşti, de exemplu, primele 3–4 cifre indică numărul
seriei respective, urmate de 2 litere de codare a funcţiei realizate şi 1-2 cifre, care
indică numărul de ordine al modificaţiei corespunzătoare, de exemplu:
K553УД2 - seria 553, amplificator operaţional, modificaţia 2 ;
K511ЛА3 – seria 511, funcţia logică 4ŞI–NU, modificaţia a treia;
KP1561ИЕ20 – seria 1561, funcţia de numărare, numărul de ordine 20.
Specificaţia completă, modificaţiile disponibile, datele tehnice, numeraţia şi
configuraţia pinilor fiecărui CI sunt indicate în cataloagele firmelor producătoare.
În schemele electrice de principiu circuitele integrate se notează printr-un
dreptunghi cu intrări în partea stângă, codul funcţiei realizate în interior şi cu
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 112
ieşirile în partea dreaptă. În dreptul fiecărei intrări/ieşiri este indicat picioruşul
micro schemei pentru conexiuni exterioare. Dacă circuitul include mai multe
elemente identice, atunci dreptunghiul se împarte în mai multe părţi, ca de
exemplu:
 circuit cu 4 elemente ŞI-NU, cu câte 2 intrări fiecare şi cu 14 picioruşe: 1-7
– de partea dreaptă şi 8-14 – de partea stângă (fig.7.3,a);
 circuit cu 2 elemente SAU-NU şi cu 4 intrări fiecare (fig.7.3,b);
 numărător binar-zecimal KP1561ИE20 de 12 biţi (fig. 7.3,c).
4 2 SI NU K 511 A1 K 561 E 6 2 4SAU NU KP1561NE 20
1 2 CT 2 D0 9
& 3 D1 7
2 3 D2 6
1 1 10 C
4 4 D3 5
& 6 D4 3
5 5 D5 2
9 9 D 6 4
& 8 D 7 13
10 10 D8 12
1 13 D9 14
12 11 11 SR D10 13
13 & D11 1
12
14 7 14 7

a) b) c)
Fig.7.3 Notarea convenţională a unor circuite integrate clasice ruseşti

Procesoarele electronice se împart în 2 clase principale:


1) procesoare de calcul, destinate pentru diferite sisteme de calcul :
 microprocesoare neprogramabile cu capacitate redusă de calcul, un
număr relativ mic de biţi şi capacitate mică de memorie (de buzunar);
 microprocesoare programabile pentru tablete, telefoane mobile,
computere personale şi sisteme de complexitate medie;
 procesoare programabile cu capacităţi mari de calcul şi cu
microprocesoare paralele, sau cu mai multe nuclee.
2) procesoare specializate în diferite ramuri - în automatizări industriale ele
se numesc controlere, care se împart, de asemenea, în mai multe grupe:
 controlere universale pentru orice sistem cu funcţionare după
program, elaborat de utilizator pentru fiecare aplicaţie practică;
 controlere specializate cu program fix, elaborat de uzina
producătoare pentru anumite domenii şi setat de utilizator.
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 113
7.2 Amplificatoare operaţionale integrate analogice
7.2.1 Proprietăţi principale
Denumirea acestor circuite integrate analogice şi analogo-discrete provine de la
funcţiile principale realizate, care sunt într-un număr relativ mare (prima
performanţă remarcabilă): adunarea, scăderea, înmulţirea, împărţirea, integrarea,
derivarea, compararea, extragerea rădăcinii pătrate, logaritmarea, exponenţierea,
reglarea, convertirea semnalelor discrete în semnal analogic şi altele. Evident, că
toate aceste operaţii cu semnale analogice se realizează cu anumite elemente
exterioare adăugătoare pasive (rezistenţe, condensatoare, diode), conectate la
intrări şi în circuitele de reacţie negativă, sau pozitivă. Separat, adică fără nici un
element exterior adăugător şi fără nici o reacţie (în buclă deschisă), amplificatorul
operaţional (AO) se află în regim de comparator cu un coeficient maxim de
amplificare Ka=Kamax=2x105-2x107 (200000-20Mln). AO clasice, care au apărut
în SUA la începutul anilor 1960, aveau un coeficient maxim Kamax=2x104.
O altă performanţa remarcabilă a acestor amplificatoare operaţionale o
constituie posibilitatea simplă de modificare (micşorare) arbitrară a coeficientului
maxim, inclusiv până la 0, adică 0≤Ka≤ Kamax, utilizând anumite rezistenţe în
circuitele de intrare şi de reacţie (de aducere a unei părţi a semnalului de ieşire
(sarcină) Vs la intrarea inversoare Ve-, sau la intrarea neinversoare V+.
Această performanţă, împreună cu cea precedentă, face din aceste AO nişte
circuite integrate analogice universale.
AO au 2 variante de reprezentare convenţională simplificată în schemele
electrice: una printr-un triunghi, utilizată în SUA, şi alta (normalizată, ca la toate
circuitele integrate) prin dreptunghi, utilizată în UE (fig.7.4,). Evident, că pentru a
amplifica semnale pozitive şi negative, sunt necesare 2 tensiuni de alimentare: una
pozitivă +Vcc, şi alta negativă –Vcc. Amplitudinea tensiunilor de alimentare la
început constituia ±15V, apoi au fost utilizate tensiuni mai mici, de exemplu ±5V.
În figura 7.4,b este reprezentat constructiv AO LM 741 CN cu 8 picioruşe.

Fig.7.4. Variante de reprezentare convenţională simplificată a AO în scheme


electrice (a) şi exemplu de AO LM 741 CN cu 8 picioruşe (b)
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 114
AO sunt realizate cu tranzistoare bipolare (TB) microelectronice n-p-n/p-n-p,
sau cu TB şi tranzistoare cu efect de câmp (TEC şi MOS cu canal N/P). În figura
7.5 este prezentată schema electrică interioară a AO LM741 cu 20 TB Q1-Q20.
Tranzistoare Q1-Q4 realizează etajul diferenţial de intrare, cu intrările Ve- şi Ve+,
care permit calcularea diferenţei Ve+ - Ve-. Următoarele 2 etaje interioare asigură
amplificarea maximă în tensiune (Q16-Q17) şi în curent (Q14,Q20), care mai
include un etaj de limitare a curentului maxim de ieşire (Q15,Q22). Sunt prevăzute,
de asemenea, 2 intrări Offset (de corecţie), pentru a asigura Vs=0 pentru Ve=0.
Etajul diferenţial cu TB asigură o rezistenţă interioară relativ mare
Ri=2x106Ώ=2MΏ, iar realizarea acestuia cu tranzistoare TEC ridică foarte mult
rezistenţa de intrare Ri=1x1012Ώ, ceea ce micşorează aproape până la 0 curentul de
intrare Ii≈0. În tabelul 7.1 sunt indicate datele tehnice principale ale AO cu TB μA
741C şi AO cu TEC TL 081C. Ele includ 24 de tranzistoare, 11 rezistenţe,1con-r.

Fig.7.5. Schema de principiu a unui AO cu 20 de tranzistoare bipolare


Tabelul 7.1
AO μA 741C AO TL 081C
Etaj diferenţial de intrare Tranzistoare bipolare Tranzistoare TEC
Coeficient Kamax 200000 200000
6
Rezistenţă de intrare Ri 2x10 Ώ 1x1012Ώ
Curent de intrare Ii 8x10-8A 3x10-11A
Frecvenţa maximă kA=1 1 MHz 3 MHz
Viteza de basculare 0,5 V/μs 13 V/μs
Rezistenţa de ieşire 25-50Ώ 25-50Ώ
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 115
Datorită coeficientului mare de amplificare în regim de comparator (buclă
deschisă), AO trece în regim de saturaţie Usat (de tensiune maximă la ieşire, care
este puţin mai mică faţă de tensiunea de alimentare Ua=±15V) la tensiuni de
intrare Ve foarte mici -e<Ve<e (fig.7.6) :
Vs=Vs.max=Vsat≈Ua≈14V,
sau Vs =-Vs.max=Vsat≈Ua≈-14V;
Ve.min=e =±Vs.max/Kamax=14/200000=7x10-5V=0,07mV
Caracteristica de transfer (Ieşire - Intrare Vs(Ve)) a AO în acest caz este neliniară,
sau discretă, deoarece intervalul liniar este foarte mic (0,07mV), iar tensiunea de
ieşire Vs poate avea doar 2 valori: Vs=Vs.max=Vsat, sau Vs=-Vs.max=Vsat. Ca
urmare, regimul de comparator al AO reprezintă cel mai simplu Convertor
(Regulator bipoziţional) ANALOGO-DISCRET:
Vs=Vs.max, dacă Ve>e>0,
sau Vs=-Vs.max, dacă Ve<-e<0, deoarece e≈0.

Fig.7.6. Caracteristica Ieşire - Intrare Vs(Ve) a AO în regim de comparator

Pentru a obţine orice valoare a coeficientului de amplificare Ka< Kamax, AO


se trece din regim de comparator în regim de regulator (amplificator) analogic
liniar cu buclă închisă, aplicând la intrarea negativă Ve- o parte din tensiunea de
ieşire Vs printr-un circuit de reacţie negativă în tensiune Vr=VsKr (fig.7.7,a). În
acest caz Kr constituie coeficientul de amplificare al circuitului de reacţie negativă,
care asigură o caracteristică de transfer Vs(Ve) liniară a AO (fig.7.7,b).

b)
Fig.7.7. Principii de bază ale AO în buclă închisă cu reacţie negativă în tensiune
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 116
În caz dacă tensiunea Vr se aplică la intrarea neinversoare Ve+, caracteristica
Vs(Ve) rămâne neliniară, la fel ca şi în regim de comparator.
Tensiunea de intrare Ve, în caz de reacţie negativă, se transformă în tensiune
de prescriere a regulatorului Ue=Up, care se compară cu tensiunea de reacţie
Vr, calculând diferenţa (abaterea) ε=Ve-Vr. Ca urmare, tensiunea de ieşire

Vs= Kamax(ε)=Kamax (Ve-VsKr)= KamaxVe- KamaxVsKr.

Rezolvând această egalitate în raport cu tensiunile Vs şi Ve, obţinem


coeficientul de amplificare al AO în buclă închisă Ka.bî :
Ka.max
VS Ve Ka.bi Ve .,
1 Ka.max Kr
Vs Ka.max
unde Ka.bi ..
Ve 1 Ka.max Kr
Împărţind numărătorul şi numitorul aceste fracţii la Ka.max, se obţine o
valoare aproximativă mult mai simplă a coeficientului de amplificare în buclă
închisă cu reacţie negativă (numită şi contrareacţie) Ka.bî:
1 1
Ka.bi
1 Kr Kr
Ka max
deoarece 1/ Kamax =1/200000≈0.
BI Ve
Ca urmare, tensiunea de ieşire a AO în buclă deschisă VS
Kr
Aşadar, tensiunea de ieşire a regulatorului Vs în buclă închisă cu reacţie
negativă nu mai depinde de coeficientul maxim de amplificare Kamax în buclă
deschisă, ci este direct proporţională (liniară) cu tensiunea de intrare Ve şi invers
proporţională cu coeficientul de transfer al circuitului de reacţie Kr. De exemplu,
dacă tensiunea de intrare Ve=3V şi Kr=1, tensiunea de ieşire Vs=Ve =3V, iar dacă
Ve=6V, tensiunea Vs=Ve=6V. Dacă Kr<1, înclinaţia caracteristicii Vs(Ve) creşte,
iar dacă Kr>1 – înclinaţia ei se micşorează (fig.7.7,b).
În legătură cu aceasta, majoritatea aplicaţiilor amplificatoarelor operaţionale
sunt realizate în buclă închisă cu reacţie negativă. Această reacţie poate fi realizată
cu rezistenţe exterioare adăugătoare, însă în 2
variante identice:
 reacţie negativă în tensiune (cu 2
rezistenţe adăugătoare);
 reacţie negativă în curent (cu o
singură rezistenţă exterioară);
În figura 7.8 este arătată schema de
aplicaţie a unei reacţii negative în tensiune
pentru un AO în regim de multiplicator
neinversor (semnalul de intrare se aplică la
intrarea neinversoare V+)
Fig.7.8. AO în regim de multiplicator neinversor cu reacţie negativă în tensiune
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 117
Reacţia negativă în tensiune în această schemă se realizează prin rezistenţele
exterioare R1 şi R2, care preiau doar o parte din tensiunea de ieşire Vs, pe care o
transmit la intrarea neinversoare „-„ în punctul A:
R1 R1
Vr VA Vs Kr Vs , unde Kr .
R1 R 2 R1 R 2
Conform relaţiilor fundamentale de funcţionare a AO în buclă închisă cu
reacţie negativă, tensiunea de ieşire în acest caz
1 R1 R 2 R2
Vs Ve Ve 1 Ve Ka.bi Ve ,
Kr R1 R1
unde coeficientul de amplificare în regim de multiplicator neinversor şi în buclă
închisă
R2
Ka.bi 1
R1
Pentru a micşora asimetria curenţilor ambelor intrări V+ şi V- ( a micşora
tensiunea de Offset), tensiunea de intrare Ve trebuie
aplicată printr-o rezistenţă R0, care se alege în
funcţie de rezistenţele R1 şi E2:
R1 R 2
R0 R1/ / R 2 .
R1 R 2
În particular, dacă R2=0, coeficientul de
amplificare în buclă închisă Ka.bi 1 (fig.7.9).
Fig.7.9. Multiplicator neinversor cu coeficient unitar de amplificare

7.2.2 Exemple de aplicaţii ale AO cu reacţie negativă

În figura 7.10 este reprezentată schema multiplicatorului inversor în buclă


închisă cu reacţie negativă de curent. În punctul A în acest caz se însumează 3
curenţi: curentul tensiunii de intrare I0, curentul de reacţie negativă I1 şi curentul
intrării inversoare V- a AO. Conform primei legi a lui Kirghof,
I 0 I1 I 0.
Datorită rezistenţei foarte mari de intrare
Ri 2 106 , curentul intrării inversoare poate fi
neglijat : Ii VA / Ri VA / 2 106 0 . Ca urmare,
I1 I 0 , sau
Vs Ve Vs R2
, sau Ve Ka.bi Ve ,
R2 R1 R2 R1
R2
unde Ka.bi - coeficientul de amplificare al
R1
multiplicatorului inversor în buclă închisă cu
reacţie negativă de curent. Rezistenţa R3 se
alege egală cu R3=R1//R2=R1R2/(R1+R2).
Fig.7.10. AO în regim de multiplicator inversor cu reacţie negativă de curent
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 118
În figura 7.11 este arătată schema unui sumator inversor a 2 tensiuni de intrare
V1 şi V2 cu reacţie negativă de curent R0. Principiul de amplificare şi însumare
este asemănător variantei precedente:
Is=-(I1+I2), sau Vs/R0=-(V1/R1+V2/R2),
de unde obţinem:
V1 V 2
Vs R0 .
R1 R 2
În cazul particular al alegerii unor rezistenţe
egale R0=R1=R2, tensiunea de ielşire
Vs V1 V 2

Fig.7.11. AO în regim de sumator inversor a 2 tensiuni de intrare

În figura 7.12 este arătată schema unui amplificator diferenţial, care asigură
diferenţa a 2 tensiuni de intrare V2 şi V1. Tensiunea de la intrarea neinversoare
este o parte din tensiunea de intrare V2:
R2
V V2
R1 R 2
În punctul A se însumează 3 curenţi: curentul de reacţie negativă Is, curentul
interior Ii, dependent de tensiunea V+ şi curentul de intrare I1:
Is Ii I1.
Exprimând valorile fiecărui curent prin tensiunile, aplicate către rezistenţele de
limitare a acestor curenţi, obţinem:
Vs V V1
,
R 2 R1/ / R 2 R1
sau
Vs R2 R1 R 2 V 1 V 2 V 1
V2
R 2 R1 R 2 R1 R 2 R1 R1 R1

În final tensiunea de ieşire


R2
Vs (V 2 V 1)
R1
Fig. 7.12. Amplificator diferenţial cu reacţie negativă în curent

În figura 7.13 este reprezentată schema de realizare a unui generator discret de


impulsuri dreptunghiulare cu ajutorul unui AO în regim de comparator cu 2 reacţii:
una pozitivă (prin rezistenţele R1,R2) şi alta negativă (prin rezistenţa R3).
Rezistenţele R1 ţi R2 formează un divizor de tensiune la intrarea neinversoare (în
punctul A), care determină o tensiune de referinţă de valoare constantă, ca o parte
din tensiunea maximă de saturaţie de la ieşire, care poate fi Vs.sat=±Va=±14V:
R1
VA Vs.sat
R1 R 2
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 119
Această tensiune se compară cu tensiunea variabilă (exponenţială) de
încărcare/descărcare a condensatorului C. Dacă, de exemplu, VA VB , (eroarea
VA VB 0 ), tensiunea maximă de ieşire este pozitivă Vs=Vs.sat=14V, care
asigură reîncărcarea exponenţială a condensatorului C prin rezistenţa R3. Când
tensiunea lui Vc, egală cu tensiunea în punctul VB, depăşeşte tensiunea de referinţă
din punctul A, eroarea VA VB 0 , de aceea comparatorul basculează în starea
opusă Vs=-Vs.sat=-14V. În acest moment condensatorul C trece în regim de
descărcare/reîncărcare prin rezistenţa R3, până în momentul, când eroarea ε devine
din nou pozitivă: VA VB 0 . Apoi procesele se repetă.
Aşadar, în fiecare moment de timp amplificatorul se află în una din cele 2
stări discrete stabile, tensiunea lui de ieşire basculează cu o frecvenţă,, invers
proporţională cu constanta de timp a generatorului T=R3C.

Fig.7.13. AO în regim de generator discret de impulsuri dreptunghiulare

În figura 7.14 sunt arătate 2 scheme de realizare a unui integrator şi a unui


derivator cu ajutorul unui AO cu reacţie negativă. Integrarea se efectuează cu
ajutorul unui condensator C, conectat în circuitul de reacţie negativă, iar derivarea
– prin conectarea condensatorului C în circuitul de intrare. În ambele cazuri
reactanţa capacitivă Xc=1/2πfC schimbă coeficientul de amplificare al AO Ka.bî în
funcţie de forma şi frecvenţa semnalului de intrare Ve(t). La frontul impulsurilor de
intrare f=∞, Xc=0, de aceea pentru Integrator Ka.bî=Xc/R=0 şi Vs=0, iar pentru
Derivator Ka.bî=R/Xc=∞ şi Vs→∞(real Vs=Va=14V). Între fronturi f=0, Xc=∞, de
aceea Ka.bî ia valori diametral opuse, ceea ce condiţionează pentru Integrator o
creştere (integrare în formă de rampă) Vs→Va=14V, iar pentru Derivator Vs=0.

Fig.7.14. AO cu reacţie negativă în regim de Integrator (a) şi Derivator (b)


7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 120
7.3 Circuite integrate discrete şi digitale simplificate

7.3.1 Circuite logice simplificate de bază

Circuitele logice simplificate sunt destinate pentru realizarea funcţiilor logice


fundamentale de adunare (SAU, OR), înmulţire (ŞI, AND) şi inversare (NU,
NOT) a mai multor semnale discrete de comandă cu 2 stări (0, sau 1), utilizate în
automatizări industriale. Aceste circuite logice se mai numesc porţi logice,
deoarece posedă capacitatea de bloca, sau debloca transmiterea semnalelor discrete
spre circuitele de la ieşire. Fiecare circuit logic se identifică printr-un simbol
schematic standardizat, printr-o funcţie (relaţie matematică) logică specifică şi
printr-un tabel de adevăr, în care se indică ambele stări posibile 0 sau1, ale tuturor
intrărilor,cărora le corespunde o anumită stare (0, sau 1) la ieşirea S. În figura
7.15 sunt arătate aceste principii de identificare, simbolurile schematice fiind
prezentate în standard american şi european (universal). Inversând ieşirile primelor
2 elemente, obţinem porţile combinate ŞI-NU(NAND),SAU-NU(NOR) (fig.7.15,b)

a)

b)
Fig.7.15. Principii de identificare a elementelor logice de bază ŞI (AND), SAU
(OR),NU (NOT), ŞI-NU (NAND) şi SAU-NU în standard american şi universal
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 121
Funcţia SAU EXCLUSIV (XOR) este reprezentată în figura 7.16. Ea se
deosebeşte de funcţia simplă SAU doar prin starea a 4-a a tabelului de adevăr,în
care activarea ambelor intrări A=1şi B=1 dezactivează ieşirea S=0. Relaţia
matematică a acestei funcţii poate fi exprimată prin utilizarea mai multor variante
alternative, care rezultă din legile algebrei logice (tabelul 7.2-7.3) şi care pot fi
realizate practic în funcţie de elementele fundamentale disponibile, de exemplu
adunând 2 produse cu semnale inversate: A B şi A B
S A B A B A B

Fig-7.16 Elementul logic SAU EXCLUSIV şi principiile lui de identificare


Tabelul 7.3
Legile Algebrei Logice

Tabelul 7.2

În figura 7.17 este reprezentată schema echivalentă de realizare a funcţiei SAU


EXCLUSIV cu ajutorul a 5 elemente ŞI-NU, utilizând ultima relaţie S A B A B
şi celelalte legi ale Algebrei Logice, inclusiv legea lui Morgan din tabelul 7.3.

Fig.7.17. Schema echivalentă de realizare SAU EXCLUSIV cu 5 elemente ŞI-NU


7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 122
Funcţia SAU EXCLUSIV are o utilizare largă în tehnică. Un exemplu simplu de
utilizare a acestei funcţii este schema de aprindere a unei lămpi de scară HL, sau de
la etajul de jos (prin întrerupătorul S1), sau de la etajul de sus (prin întrerupătorul
S2), arătată în figura 7.18. Fiecare întrerupător are câte 2 contacte comutatoare –
unul Normal-închis, corespunzător primei poziţii iniţiale (deconectat) (sau ) şi
altul Normal-deschis, corespunzător celei de-a 2-a poziţie (conectat) A (sau B). În
poziţiile identice ale întrerupătoarelor S1,S2: ambele deconectate S1=0,S2=0
(fig.7.18,a), sau ambele conectate S1=1,S2=1 (fig.7.18,b), contactele încrucişate
şi , sau A şi B întrerup alimentarea lampei HL de la faza F a tensiunii U=220V
Lampa arde doar în poziţiile opuse: S1=1, S2=0 (prin circuitul A şi - fig.7.18,c).
sau S1=0, S2=1 (prin circuitul paralel şi B - fig.7.18,d).

a) b)

c) d)
Fig.7.18. Scheme de utilizare a funcţiei SAU EXCLUSIV la aprinderea unei lămpi
de scară HL de la 2 etaje diferite
Funcţia SAU ECLUSIV se foloseşte, de asemenea, pentru blocarea
regimurilor opuse de funcţionare ale motoarelor electrice şi maşinilor de lucru. De
exemplu în automatizarea ascensoarelor, funcţia SAU EXCLUSIV exclude
funcţionarea concomitentă a motorului cabinei în ambele regimuri de deplasare
„Ridicare/Coborâre”, permiţând numai regimul Ridicare, sau numai Coborâre.
În automatizarea ascensoarelor se folosesc şi alte funcţii logice fundamentale:
 SAU, (ИЛИ) – selectarea unui etaj este posibilă, sau prin butoanele de
comandă din cabină, sau prin butoanele de chemare de la fiecare etaj;
 ŞI (AND, И) – după intrarea unei persoane în cabină, motorul cabinei
poate să pornească numai dacă persoana selectează mai întâi etajul dorit, şi
dacă se închid complet şi uşile cabinei, şi uşile palierului etajului respectiv;
 SAU-NU (NOR, ИЛИ-НЕ) – releul de control al stării închise a tuturor
uşilor se deconectează la deschiderea oricărei uşi, sau la acţionarea
dispozitivelor de securitate, blocând astfel funcţionarea ascensorului;
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 123
7.3.2 Circuite logice combinaţionale

Combinarea circuitelor logice simplificate, analizate în punctul precedent,


permite obţinerea unor dispozitive logice cu funcţii noi, de exemplu: codificare /
decodificare, multiplexare / demultiplexare, adunarea numerelor binare şi altele.
În figura 7.19 este arătat un decodificator (DC), care transformă un cod
binar de 2-biţi e0 e1 (în caz general n-biţi) în semnale logice de 1 bit, activate (câte
unul) la ieşirile s0, s1,s2,s3. Fiecare stare a codului de intrare 00,01,10,11 se
transformă mai întâi în semnal 11 cu ajutorul a 2 inversoare, pentru a putea fi
transmise la ieşirile s0, s1,s2,s3 de 4 porţi logice ŞI, conform tabelului de adevăr.

Fig.7.19. Schema de realizare a unui decodificator de 2 biţi şi tabelul lui de adevăr

O schemă şi funcţionare asemănătoare are Multiplexorul (MUX), care asigură


selectarea unei singure intrări din numărul multiplu 2n, de exemplu 22=e0, e1,e2,e3,
şi transmiterea intrării selectate la singura ieşire s, în funcţie de codul semnalelor
logice de comandă c0,c1 (fig.7.20). Această selectare se efectuează prin 4 porţi
logice ŞI, împreună cu acel cod de comandă c0,c1, care are ambele stări 11:
e0 c1 c0 e011(daca c0c1 00) e1 c1 c0 e111 (daca c1 , c0 01) , e2c1 c0 e211 (daca c1c0 10) ,
e3c1c0 e311daca c1c0 11 .Elementul SAU alege doar poarta logică ŞI deschisă.

Fig.7.20. Schema de realizare a unui multiplexor cu 4 intrări şi tabelul de adevăr


7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 124
7.4 Circuite basculante bistabile cu funcţii de memorizare şi numărare
Clasificare şi principii generale
Aceste circuite fac parte, de asemenea, din clasa circuitelor logice simplificate,
însă, spre deosebire de grupa precedentă, sunt relativ mai complicate, deoarece
asigură funcţii adăugătoare de memorizare, numărare şi stocare, având aceleaşi 2
stări logice stabile 0,sau 1 şi trecând (basculând) dintr-o stare în altă foarte rapid
(aproape momentan). Această rapiditate înaltă de basculare este determinată de
utilizarea unor reacţii pozitive între elementele logice componente, care ridică
frecvenţa maximă de funcţionare la aplicarea unor impulsuri discrete la intrare.
Cele mai simple circuite basculante bistabile (CBB) sunt „trigherele”, sau
bistabilele, care reprezintă un dispozitiv de memorie de un singur bit, sau de
numărare 1-2 (mai exact 0-1). Ele au, de regulă, 2 ieşiri opuse - una directă Q şi
alta inversă Q , - precum şi mai multe tipuri de intrări. Pe baza lor se realizează
numărătoarele şi registrele de mai mulţi biţi, care au o funcţionare secvenţială
la aplicarea unor impulsuri la intrare. Funcţia principală a registrelor este cea de
memorizare temporară a informaţiilor digitale, funcţie necesară în microprocesoare
Bistabilele sunt de mai multe tipuri, de aceea se clasifică după mai multe
criterii. După modul de basculare ele se împart în 2 grupe: asincrone şi sincrone.
Bistabilele asincrone basculează concomitent cu aplicarea semnalului activ de
intrare, iar cele sincrone - după ce semnalul activ de intrare coincide cu un semnal
adăugător de sincronizare C, sau numărare Cl, sau CLK)).
După tipul intrărilor bistabilele se împart în următoarele tipuri:
 Bistabile RS cu o intrare de setare (stabilire) (S-set) a semnalului de ieşire
în starea Q=1 şi o resetare (restabilire) R (reset) în starea Q=0;
 Bistabile D, care repetă la ieşirea Q starea de la intrarea D, însă cu o
anumită temporizare, sau întârziere (delay – în engleză), determinată de
timpul de aplicare a unui semnal de sincronizare C (Cl, sau CLK);
 Bistabile T, care basculează în starea opusă la fiecare impuls de la intrare de
sincronizare C, divizând frecvenţa acestuia la 2;
 Bistabile JK universal cu mai multe intrări: C - de sincronizare , J – de
instalare sincronă în starea Q=1, K – de instalare sincronă în poziţia Q=0.
În funcţie de tipul semnalului activ intrările bistabilelor pot fi directe (de la 0
spre 1, adică semnalul activ este 1, utilizat pentru porţi SAU-NU), sau inverse (de
1 spre 0, adică semnalul activ este 0, utilizat pentru porţi ŞI-NU). Intrările inverse
se notează cu negaţie deasupra - S şi R .
În funcţie de durata de acţionare a semnalului activ, intrările bistabilelor se mai
clasifică încă 2 în tipuri: intrări statice şi dinamice. Intrarea statică este o intrare
logică, care acţionează asupra stării de ieşire a bistabilului atâta timp, cât ea
rămâne activă. Intrarea dinamică acţionează asupra ieşirii bistabilului numai la
frontul iniţial (direct, sau invers) al semnalului. După terminarea frontului intrarea
dinamică poate fi anulată, fără ca bistabilul să basculeze.
Cea mai largă răspândire în practică au căpătat-o cele mai simple bistabile
asincrone SR (RS), utilizate pentru memorizarea tuturor comenzilor operatorului
prin diferite tastaturi reale şi virtuale (touch) , pentru selectarea diferitor regimuri
şi parametri, precum şi pentru memorizarea diferitor semnale de avarie. Aceste
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 125
trighere se realizează cu 2 porţi logice Şi-NU (SAU-NU) cu 2 intrări, conectate în
inel prin 2 reacţii pozitive încrucişate (fig.7.21,a). Reacţia se numeşte pozitivă în
caz, dacă ea acţionează în aceeaşi fază cu intrarea de bază, sau după o inversare
dublă,. De exemplu, presupunem, că bistabilul RS se află iniţial în starea Q=0
(tranzistorul de ieşire al primului element ŞI-NU este deschis), Q =1 (tranzistorul
de ieşire al celui de-al doilea element ŞI-NU este închis), S = R = 1. În momentul
aplicării semnalului activ S =0 tranzistorul primului element începe să se închidă,
condiţionând o creştere a tensiunii la colectorul lui, care se aplică concomitent la
intrarea celui de-al doilea element. Ca urmare, tranzistorul de ieşire al acestui
element începe să se deschidă, micşorând tensiunea de intrare al primului element,
„ajutând” astfel intrarea S şi accelerând bascularea acestuia. Acest proces de
basculare decurge foarte rapid (în avalanşă), deoarece intrarea S , după o inversare
dublă prin ambele elemente, serveşte ca o reacţie pozitivă, care ridică coeficientul
de amplificare al ambelor elemente. La aplicarea semnalului de resetare R =0,
procesele decurg invers, care basculează bistabilul în starea opusă Q=0, Q =1.
Acest bistabil, al fel ca şi analogul lui cu elemente SAU-NU (fig.7.21,b) are o
stare interzisă, care are loc în cazul activării ambelor intrări S şi R , sau S şi R. În
această stare primul trigher are ambele ieşiri unitare, iar al 2-lea – ambele ieşiri
nule. În tabelul de adevăr al celui de-al doilea trigher (fig.7.21,c) starea interzisă
este identificată cu semnul X.

a)

b) c)
Fig.7.21. Bistabil asincron RS, tabelul lui de adevăr şi notarea convenţională

Bistabilul sincron RS se deosebeşte de cel asincron doar prin adăugarea a 2


porţi logice, care permit aplicarea unui semnal adăugător de sincronizare (de tact)
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 126
Cl (fig.7.22). În acest caz intrările S şi R se inversează, iar bascularea ieşirilor Q
poate avea loc numai dacă este aplicat semnalul sincronizare Cl=1.

Fig.7.22. Schema de realizare a bistabilului sincron RS

Bistabilul D (sincron sau asincron) a fost propus pentru a exclude starea


interzisă a bistabilelor RS. El prevede o singură intrare D, care este echivalentă cu
intrarea S=D, iar intrarea R este înlocuită prin R= D (fig.7.23). În rezultat ieşirea
directă Q repetă semnalul de intrare D, adică logica de funcţionare a acestui
bistabil este simplă: Qn+1=Dn . Intrarea de sincronizare CLK îndeplineşte aceiaşi
funcţie,ca în schema precedentă.

a)
Fig.7.23. Schema bistabilului sincron D (a) şi simbolul lui convenţional (b)

Bistabilul JK a fost elaborat în 2 scopuri principale:


 Pentru a exclude, de asemenea, starea interzisă a bistabilelor RS;
 Pentru a asigura o funcţionare fiabilă în regimuri dinamice de prelucrare a
unui şir de impulsuri de frecvenţă înaltă în dispozitive secvenţiale cu mulţi
biţi (numărătoare, registre).
Pentru aceasta el prevede 2 circuite adăugătoare de reacţie negativă (fig.7.24).
Logica de funcţionare a acestui bistabil este următoarea: Qn+1=J Q n+ K Qn. Intrarea
J în acest caz instalează ieşirea directă în starea Q=1, iar intrarea K – în starea
Q=0. În cazul ambelor intrări J=K=1 bistabilul JK trece în starea opusă.

Fig.7.24. Schema bistabilului sincron JK şi simbolul lui convenţional


7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 127
În figura 7.25 este arătată unui numărător cu 3 biţi (cu numărarea până la
3
2 =8 în cod zecimal), realizat cu 3 bistabile de tip D, conectate în serie, care
asigură numărarea impulsurilor de intrare CLK şi păstrarea lor într-un cod binar
paralel la ieşirile a0,a1,a2. La aplicarea frontului activ (pozitiv) al fiecărui impuls
CLK primul bistabil basculează în starea opusă, care este transmisă intrării D şi
memorizată (repetată) la ieşirea a0. Ca urmare, primul bistabil divizează frecvenţa
impulsurilor CLK la 2. Bistabilul al 2-lea este comandat identic de primul, iar
bistabilul al 3-lea – de al 2-lea, fiecare divizând frecvenţa celui precedent la 2 .

Fig.7.25. Numărător de 3 biţi cu 3 bistabile de tip D şi diagrama lui de funcţionare

În figura 7.26 este arătat un registru integrat de memorizare temporară a 8 biţi


pe bază de 8 bistabile de tip D, cu 20 de picioruşe, o şină de resetare CLR.

Fig.7.26. Registru integrat de 8 biţi cu 8 bistabile de tip D şi 20 de picioruşe


7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 128
7.5 Microprocesoare şi microcontrolere industriale

7.5.1 Noţiuni generale despre microprocesoarele clasice

Sistemele clasice de comandă şi automatizare erau realizate în hard – cu


circuite integrate şi module fizice reale pentru fiecare funcţie principală, sau câteva
funcţii interdependente. Acest principiu rigid asigura o rapiditate înaltă, deoarece
presupunea o executare paralelă a operaţiilor, însă odată cu creşterea numărului
acestor operaţii, creştea proporţional şi numărul de circuite integrate. Acest
principiu însă poseda un dezavantaj principal : nu era flexibil, adică nu permitea
o modificare simplă şi rapidă a algoritmului de comandă, deoarece presupunea
modificarea numărului de elemente şi a modului de conexiune al lor. În cazul
creşterii numărului de funcţii şi complexităţii lor, numărul de circuite integrate era
mare, ceea ce micşora fiabilitatea sistemului.
În legătură cu aceasta în prezent aceleaşi sisteme complexe de comandă şi
automatizare sunt realizate cu circuite virtuale, bazate pe modelul matematic al
aceloraşi funcţii logice, grupate în module virtuale şi sistematizate pe secvenţe într-
un program complex (soft), înscris într-o memorie constantă compactă EEPROM
(care poate fi ştearsă). Executarea ciclică şi rapidă a acestui program se efectuează
cu ajutorul unui microprocesor central şi universal, numit CPU (Central
Processing Unit). În componenţa acestui modul (nucleu) central intră o unitate
aritmetico–logică (UAL) şi mai multe registre de executare a operaţiilor necesare
de calcul, sau logice, precum şi o memorie operativă de lucru (date) (RAM), câteva
memorii constante (ROM, EEPROM ,FLASH) pentru păstrarea îndelungată a
programului, un generator de tact, câteva taimere, un controler de întreruperi şi mai
multe dispozitive periferice de intrare/ieşire şi convertire Analog - Discretă şi
Discret - Analogică a lor, precum şi de realizare a unor funcţii speciale (PWM).
Principiul de comandă după program cu o singură unitate centrală
este flexibil, deoarece programul corespunzător poate fi uşor modificat, şters şi
înlocuit, păstrând aceleaşi elemente componente de bază. Evident, că executarea
consecutivă a operaţiilor cu ajutorul unui procesor central condiţionează o
micşorare a rapidităţii sistemului, însă microprocesoarele şi microcontrolerele
moderne posedă o astfel de rapiditate, care compensează această întârziere şi
rezolvă această problemă. Acest principiu virtual de comandă a lărgit totodată
nomenclatura funcţiilor realizate. Pe lângă funcţiile tradiţionale de comandă,
reglare, protecţie, măsurare, contorizare, au fost realizate funcţii noi: arhivare
(memorare), afişare, autodiagnosticare, comunicare cu alte echipamente din
reţeaua locală, sau internaţională.
Istoria de dezvoltare a microprocesoarelor (μP) a început să se dezvolte
vertiginos, începând cu anul 1971, când compania americană INTEL a elaborat
primul microprocesor performant de 8 biţi INTEL 8080, care a stat la baza unei
familii întregi ulterioare: 8085, 8086 (de 16 biţi, 1977), 8088. Aceste
microprocesoare, în anii 1980, au stat, la rândul lor, la baza calculatoarelor
personale (computerelor) din familia IBM PC cu microprocesoare INTEL 80186,
80126, 80386 (cu 32 de biţi), 80486, PENTIUM (cu 64 de biţi).
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 129
Structura internă simplificată a unui microprocesor clasic ( INTEL 8086) este
prezentată în figura 7.27. Unitatea Procesorului Central (CPU) (de culoare
galbenă) include Unitatea Aritmetică - Logică (ALU), Unitatea de Comandă
(UC), un registru intern de adrese (Registre d-adresse) şi un Registru intern de
date (Registre Donnes). Memoria constantă centrală (de culoare albastră
deschisă), în care se păstrează programul şi datele necesare pentru calcule şi
operaţii logice, este separată de CPU (la microcontrolere ea este integrată în
interior). Legătura dintre aceste 3 unităţi se efectuează cu ajutorul a 3 magistrale:
 Magistrala de adrese de 16 biţi (Bus d-adresses de culoare albastră închisă);
 Magistrala de date de 16 biţi (Bus de donnes de culoare roţie);
 Magistrala de comandă de 8 biţi (Bus de comande de culoare cafenie).

Fig.7.27. Structura internă simplificată a unui microprocesor clasic

Unitatea de Comandă (UC) asigură sincronizarea, controlul şi coordonarea


tuturor operaţiilor, atât în interiorul, cât şi în exteriorul procesorului central,
determinând desfăşurarea corectă a tuturor etapelor (secvenţelor) de execuţie a
instrucţiunilor programului, stocat în memoria externă. Sincronizarea operaţiilor se
efectuează prin impulsurile de tact CLK de frecvenţă înaltă de câteva zeci de MHz
a unui generator de tact H cu un cuarţ extern. Ordinea de executarea a
instrucţiunilor programului este contorizată de un Contor de program PC
(Program Counter), care face parte din UC. În momentul resetării programului
acest contor indică prima instrucţiune a programului, iar după executarea ei, el se
incrementează cu un pas, indicând Registrului de adrese următoarea instrucţiune.
Fiecare instrucţiune conţine codul operaţiei, numărul operanzilor din ea (1-2) şi
adresele locaţiilor memoriei, în care se găsesc operanzii operaţiei curente.
În figura 7.28 este arătat un exemplu de executare a unei instrucţiuni în 3 faze.
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 130

a)

b)

c)
Fig.7.28. Exemplu de executare a unei instrucţiuni în 3 faze consecutive ale μP
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 131
Presupunem, că în contorul de program PC se înscrie o instrucţiune cu un cod
al operaţiei curente S2000, care indică adresa celulei memoriei externe
(fig.7.28,a). La început (în primul pas) al I-ei faze, UC plasează acest cod pe
magistrala de adrese prin intermediul Registrului de adrese, emiţând o comandă de
CITIRE. În pasul al 2-lea se selectează celula S2000 cu codul ei şi se transpune pe
magistrala de date. În pasul al 3-lea acest cod este memorizat de Registrul de date
şi de Registrul de Instrucţiuni (RI).
În primul pas al fazei a II, RI transmite codul selectat în Decodificatorul de
Instrucţiuni (Decodeor d-Instruction), care-l decodifică şi-l comunică UC şi
Unităţii de calcul ALU (fig.7.28,b). În pasul al 2-lea UC instalează în contorul de
program şi pe magistrala de adrese codul operandului S2001, pentru a selecta acest
operand din celula memorie S2001. Acest exemplu prevede un singur operand
accesat din memorie, deoarece cel de-al doilea operand este rezultatul operaţiei
precedente, stocate în primul registru al Unităţii de calcul ALU, numit Acumulator.
După selectarea acestui operand, el se memorizează în registrul de date şi în cel de-
al doilea registru al Unităţii de calcul ALU.
În primul pas al fazei a III are loc executarea propriu zisă a operaţiei
instrucţiunii curente şi plasarea rezultatului ei în Acumulator (fig.7.28,c). Apoi se
incrementează Registrul de Stare (Registre d-etats – fig.7.27) şi contorul de
program PC, în care se introduce codul operaţiei următoare S2002.
Aşadar, executarea doar a unei instrucţiuni simple prevede mai mulţi paşi şi
mai multe cicluri ale generatorului de tact, iar ca urmare – o rapiditate scăzută.
Această rapiditate era limitată, cel mai mult, de viteza limitată de accesare a
memoriei centrale externe. În legătură cu aceasta în anii 1980 s-a recurs la
utilizarea unei memorii interioare, numite „Cache” (fig.7.29). Ea a ridicat puţin
rapiditatea microprocesoarelor clasice, dar nu s-a putut dezice complet de memoria
exterioară. Această problemă a fost rezolvată mai efectiv prin anii 1990-2000 în
microprocesoarele specializate, numite Microcontrolere, în care s-a recurs la o
modernizare profundă a arhitecturii interioare a microprocesoarelor, introducând în
interiorul procesorului central toate memoriile necesare.

Fig.7.29. Utilizarea unei memorii interioare Cache în scopul ridicării rapidităţii μP

Programarea microprocesoarelor clasice se făcea în limbajul mediu


ASSEMBLER, care era greoi şi conţinea multe instrucţiuni codate. În legătură cu
aceasta au fost elaborate şi alte softuri de programare, mai performante, în
particular limbajele C, C++ şi Java.
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 132
7.5.2 Principii generale ale microcontrolerelor industriale moderne

Microcontrolerele μC reprezintă nişte microprocesoare μP specializate în


automatizări industriale, automobile şi alte vehicule, telecomunicaţii (telefonie
mobilă), aparate digitale VIDEO-TV şi alte domenii, în care este necesară o
funcţionare în timp real, adică o rapiditate relativ mare. Pentru aceasta arhitectura
(structura) lor interioară a fost modernizată (în comparaţie cu microprocesoarele),
în particular:
 în interiorul procesorului central CPU au fost introduse mai multe tipuri de
memorii moderne cu rapiditate înaltă, inclusiv memoria flash;
 Memoria de program a fost separată de memoria de date (acest principiu
arhitectural se numeşte HARVARD), iar magistrala de date a fost separată
de magistrala de adrese, ceea ce a simplificat accesul la memorii şi a ridicat
rapiditatea procesorului central (fig.7.30);
 Componenţa procesorul central a fost modernizată, înlăturând de exemplu
acumulatorul, şi adăugând unele dispozitive de interfaţă noi;
 Au fost introduse în CPU dispozitive periferice speciale, necesare în
electronica de putere (variatoare de viteză ale motoarelor de curent alternativ
cu modulaţie PWM şi regulatoare PID), sau în diferite reţele locale de
automatizare şi telecomunicaţii
(MODBUS, CAN, RS485,
INTERNET);
 A fost mărit numărul de
intrări/ieşiri discrete şi analogice,
grupate în porturi de 8 biţi;
 Toate componentele au fost
realizate într-un singur circuit
integrat ultra compact.

Fig.7.30. Principiul arhitectural


HARVARD de separare a memoriei de date de memoria de program şi a
magistralelor lor
În figurile 7.31,a-c este arătată structura interioară simplificată şi nomenclatura
microcontrolerelor PIC 10-32 cu 8,16,32 de biţi ale companiei americane
MICROCIP, precum şi configuraţia pinilor modificaţiil0r PIC 16C84 şi PIC
16F744A. Ele includ câteva blocuri noi, care lipseau în microprocesoare :
 PIA – Paralel Interface Adaptor pentru o comunicare exterioară paralelă în
format de 8 biţi;
 USART – Universal Sinchronous-Asinchronous Reseiver Transmitter –
pentru o comunicare exterioară serială;
 TAIMER – dispozitiv de setare a diferitor temporizări, sau de contorizare a
timpului;
 HORLOGE – generatul impulsurilor de tact şi sincronizare cu o frecvenţă
de 20 MHz
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 133

a)

b)
Fig.7.31. Structura interioară simplificată şi nomenclatura microcontrolerelor
companiei americane MICROCIP
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 134

Fig.7.31,c. Configuraţia pinilor de conexiuni exterioare microcontrolerelor PIC 16

Microcontrolere asemănătoare produce compania americană ATMEL, care stau la


baza controlerelor ARDUINO, elaborate pentru aplicaţii simplificate (fig.7.32)

Fig.7.32. Controlere ARDUINO pe bază de microcontroler ATmega

În figura 7.33 este arătat un microcontroler MB91F al companiei japoneze


FUJITSU de 32 de biţi pentru comanda
motoarelor trifazate cu variatoare de
frecvenţă. El are 100 de picioruşe, un
generator de tact de 32 MHz, 2 registre
acumulatoare, o unitate aritmetico–logică,
mai multe registre multifuncţionale, o
memorie constantă interioară flash de 256
kB, o memorie operativă de 8 kB, un taimer
de 16 biţi, 2-4 convertoare analogo–discrete
şi o tensiune de alimentare de 3- 5 V. Fig.7.32. Microcontroler Fujitsu de 32biţi
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 135
7.6 Controlere programabile modulare industriale

7.6.1 Principii generale

Microcontrolerele programabile integrate, analizate în punctul precedent, sunt


nişte dispozitive microelectronice universale, ultra rapide şi ultra compacte
capabile să automatizeze orice sistem industrial, sau casnic, (obiect) de
automatizare cu funcţionare după un anumit program. Microcontrolerele cu 8 biţi
sunt concepute pentru obiecte cu cerinţe tehnice reduse, cu 16 biţi – pentru obiecte
cu cerinţe medii, iar cu 32 de biţi – pentru obiecte cu cerinţe înalte şi multiple. Însă
utilizarea lor în masă este totuşi împiedicată de unele dezavantaje, şi anume:
 Pot fi utilizate numai de întreprinderi cu profil electronic, care posedă o
tehnologie specială de montaj (cablaj) imprimat şi executare a plăcilor
microelectronice cu circuite integrate;
 Pot fi utilizate numai de specialişti cu calificaţie înaltă (programişti), care
pot să completeze microcontrolerele cu toate dispozitivele exterioare
necesare (hardware): draivere de amplificare şi separare electrică,
dispozitive de convertire şi multiplicare a numărului de intrări/ieşiri, de
comunicare în anumite reţele de automatizare, de interfaţă cu operatorul
(panouri grafice de vizualizare şi comandă) şi cu computerul de
programare, de alimentare, precum diferite conectoare de interfaţă;
 Posedă un număr limitat de intrări/ieşiri discrete şi analogice;
 Necesită utilizarea unor limbaje (software) universale de programare
(ASSEMBLER, C, C++, Java), care sunt relativ greoaie şi care prevăd o
detalizare (divizare) minuţioasă a algoritmului de automatizare în
instrucţiuni elementare, precum şi o cunoaşte bună a structurii interioare a
microcontrolerului şi principiilor de organizare/utilizare a memoriilor lui;
 Necesită utilizarea unor programe (software) specializate adăugătoare de
compilare/transferare a programului elaborat în memoria μC (de exemplu,
IC-Prog, MPLAB pentru microcontrolere PIC).
În legătură cu toate aceste dezavantaje, diferite companii mondiale au adoptat
diferite concepte. Unul neconservativ a fost adoptat prin anii 2005-2006 de o
companie italiană, care a propus un concept modular simplificat pentru partea
fizică (hardware), denumită controler Arduino şi realizată în forma unei plachete
electronice cu un microcontroler universal ATmega al companiei americane
ATMEL, completat de un set minim elementele periferice pentru intrări/ieşiri,
inclusiv cu un port standard USB (fig.7.32). Preţul acestui microcontroler, la fel şi
preţul elementelor lui periferice, este foarte mic, accesibil chiar pentru majoritatea
studenţilor. Însă utilizarea largă în ultimii ani a acestor controlere este datorată
rezolvării problemelor de programare (software) a lor, fără chiar a cunoaşte
limbajele menţionate mai sus. În Internet este propusă o bibliotecă (librărie) foarte
mare de programe specializate în diferite automatizări şi robotică, precum şi un
soft specialiazat IDE de introducere a programului selectat de automatizare în
memoria microcontrolerului ATmega, acestea fiind toate gratuite. Ca urmare, orice
electric poate implementa acest controler, fără a utiliza nici ciocanul de lipit.
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 136
Companiile lidere în automatizări (Siemens, ABB, Schneider Electric,
Telemecanique, Omron, Mitsubishi Electric şi altele) au elaborat pentru sisteme
industriale de orice complexitate, inclusiv cu un număr foarte mare de intrări/ieşiri,
un concept modular mai performant, atât pentru partea hardware, cât şi pentru
software. Conform acestui concept, intrările şi ieşirile discrete şi analogice ale
procesorului (microcontrolerului) central CPU sunt grupate în module
(draivere) separate de amplificare, separare electrică şi convertire ANALOG-
DIGITALĂ, sau DIGITAL-ANALOGICĂ de 4, 8, 16, 32 şi 64 de biţi. Toate
aceste module sunt instalate într-un singur constructiv compact, numit controler
programabil logic (PLC) modular (fig.7.33). Unele PLC-uri includ în
componenţa lor un display digital, sau un panou senzorial (touch) de comandă şi
programare pentru operator , iar altele prevăd o montare separată a acestui panou
pe uşa dulapului electric de automatizare. Pentru sisteme de automatizare cu
complexitate diferită au fost elaborate diferite variante de module centrale CPU. La
cumpărare utilizatorul alege din toată nomenclatura de producţie doar modulul
obligatoriu dorit CPU şi acele module funcţionale şi de intrare-ieşire, de care are
nevoie pentru realizarea sistemului său de automatizare.

Fig.7.33 Schema-bloc a unui controler programabil logic modular

Pentru o utilizare în masă a acestor controlere, firmele producătore au elaborat


pentru ele o programare modulară simplificată cu un software special, care
prevede o programare de către utilizator în limbaje mult mai simple, accesibile
practic pentru fiecare inginer electrician, sau electronist. Acest soft îndeplineşte
pentru controlere aproximativ acelaşi rol, ca şi programul Windows, sau Mac
pentru calculatoarele personale PC, în care se instalează ca şi orice program.
Controlerele modulare simplificate conţin în plus un mic display şi 6-8 taste, care
permit o programare directă a lor - fără calculator şi fără soft special.
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 137
La început controlerele programabile modulare au fost concepute pentru
înlocuirea schemelor clasice cu contacte de relee, sau cu elemente logice
fundamentale reale, cu elemente virtuale, descrise matematic prin aceleaşi
funcţii logice şi unite în timpul programării prin conexiuni virtuale De aceea
primele controlere au fost prevăzute cu 2 limbaje obligatorii de programare :.
 limbajul schemelor clasice cu relee şi contacte LAD (Ladder Diagram LD)
 limbajul blocurilor fundamentale logice cu combinaţiile şi diagramele lor
FBD (Function Bloc Control Diagram);
Însă aceste limbaje nu permit executarea operaţiilor aritmetice, logaritmice,
exponenţiale, trigonometrice şi a altor funcţii, de aceea în următoarele controlere
modulare a mai fost adăugat un limbaj universal de instrucţiuni codificate
prezentate în formă de listă, de unde a provenit şi denumirea – STL (Statement
List). El este asemănător cu Assembler, însă-i mult mai simplu.
Reprezentarea operaţiilor fundamentale logice ŞI, SAU în limbajele LAD,
FBD şi STL, împreună cu schema lor de realizare reală prin varianta de aprindere
a unor lămpi L1-L3 cu butoanele S1-S4, aplicate la intrările I0.0-I0.3 (modulul 0
cu intrările 0-3), este indicată în figura 7.34. Ieşirile controlerului sunt notate prin
Q0.0-Q0.2. Limbajele LAD, FBD şi STL au fost incluse într-un standard european
EC1131, de aceea sunt obligatorii pentru controlerele modulare europene

Fig.7.34 Reprezentarea operaţiilor logice ŞI, SAU în limbajele LAD, FBD şi STL

În librăria softului special de programare a PLC-lor intră, de asemenea, şi


celelalte dispozitive (module virtuale) discrete şi digitale tipice: comparatoarele,
codificatoarele / decodificatoarele, multiplexerele / demultiplexerele, bistabilele,
numărătoarele, registrele, taimerele şi multe altele. În figura 7.35 este reprezentat
un circuit virtual elementar de setare în limbajul LAD a unei pauze de 5s pentru
un taimer cu temporizare la conectare S ODT în softul clasic SIMATIC
MANAGER al companiei Siemens, destinat pentru programarea controlerelor
modulare SIMATIC S300. În partea stângă a ferestrei este arătată librăria cu o
nomenclatură bogată de module virtuale, din care poate fi selectat orice modul, în
conformitate cu funcţia necesară. Programarea în acest soft se face pe blocuri.
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 138

Fig.7.35. Exemplu de circuit elementar de setare a unui taimer cu temporizare 5s la


conectare S ODT în softul SIMATIC MANAGER al companiei Siemens

7.6.2 Clasificarea controlerelor modulare universale

Pentru diferite sisteme industriale de automatizare au fost elaborate, evident,


diferite tipuri de controlere programabile modulare, de aceea ele se clasifică după
mai multe criterii. După funcţiile principale ale obiectului de automatizare
(OA) controlerele modulare pot fi divizate în :
Controlere programabile logice (Program Logical Controllers - PLC);
Controlere programabile de poziţionare (Pozition Controllers – PC);
Controlere programabile de mişcare (Motion Controllers – MC);
Cele mai simple sunt controlerele logice, care asigură, de obicei, o comandă
secvenţială a componentelor OA atât în buclă deschisă (în funcţie de timp), cât şi
în buclă închisă în funcţie de semnalele unor senzori de proximitate, sau unor
parametri tehnologici (temperatură, presiune, nivel, debit).
Controlerele de poziţionare sunt destinate pentru deplasarea exactă a unui sau
mai multe organe de mişcare ale OA dintr-un punct în alt punct (point to point), de
exemplu a conveierului, manipulatorului, sfredelului de găurit, mecanismelor de
avans ale strungurilor şi maşinilor-unelte etc. Această deplasare poate fi efectuată
pe o singură axă, sau pe 2-3 axe ortogonale ale unui strung de prelucrare
automatizată a metalului, sau lemnului. Însă deplasările pe mai multe axe sunt
autonome şi consecutive, ceea ce constituie o particularitate de bază a acestui tip
de poziţionare. Evident, că pentru o precizie înaltă aceste deplasări trebuie reglate
în buclă închisă cu regulatoare digitale şi traductoare de poziţie.
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 139
Controlerele de mişcare sunt cele mai complicate tipuri, asemănându-se după
complexitate cu computatoarele personale, iar după funcţionare - cu controlerelor
de poziţionare, însă permit în plus o deplasare concomitentă, coordonată şi
interdependentă a organelor de lucru ale OA pe 2-3 axe simultan, fiind prevăzute
pentru deplasări până la 8-16 axe şi chiar mai mult. Numărul total al acestor axe
creşte, când numărul de organe se măreşte, iar la axele rectangulare se adaugă
axele de rotaţie în jurul fiecărei din ele. Astfel de deplasări concomitente şi
sincronizate pe diferite axe sunt necesare pentru prelucrarea automatizată a
metalelor şi lemnului cu un profil curbliniar, realizată cu ajutorul unor strunguri şi
maşini unelte cu comandă numerică de tipul CNC (Computerezed Numerical
Control, sau Числовое Програмное Управление ЧПУ).
După gradul de complexitate al obiectului de automatizare fiecare din aceste
tipuri de controlere industriale se clasifică, la rândul său, în mai multe grupe sau
clase. Cele logice, de exemplu, pot fi divizate în 4 clase principale sau chiar 5 :
1) controlere logice programabile simplificate, denumite şi relee programabile;
2) controlere logice programabile mici de complexitate redusă;
3) controlere logice programabile mijlocii de complexitate mijlocie;
4) controlere programabile logice mari de complexitate înaltă;
5) computatoare industriale de automatizare complexă.
Controlere modulare simplificate produc majoritatea companiilor
specializate în automatizări industriale (tabelul 7.4) . Toate aceste controlere au o
utilizare în masă pentru sisteme simple de automatizare, de exemplu: pentru
pompe, ventilatoare, compresoare, conveiere, macarale, mecanisme de ridicat,
staţii de pompare, canalizare, irigare, încălzire, condiţionare a aerului, iluminare
electrică, sere, diferite reclame, sisteme de semnalizare, depozite şi multe altele.

Controlere modulare industriale simplificate Tabelul 7.4


Com- Sie- Moe- Schnei- Lovato Carlo Mitsubi-
pania mens ller der Electric Gavazzi ABB Omron shi
Electric Electric
Tipul Logo Easy Zelio LRD Mileni - AC ZEN Alpha
Logic Kinco um 010

Ele se programează în limbajul contactelor releelor LAD, sau al elementelor


logice fundamentale FBD, sau în ambele limbaje. Programarea lor poate fi
efectuată în 2 variante cu ajutorul tastelor şi al display-lui panoului propriu
(programare directă);
- cu ajutorul calculatorului personal, în care este instalat programul specializat.
Programarea la calculator este mult mai efectivă, deoarece pe ecranul
monitorului poate fi văzut tot programul, care poate fi , de asemenea, testat relativ
simplu. În primul caz pe display-l controlerului poate fi vizualizat numai un singur
element cu intrările şi ieşirile lui, de aceea la o programare directă pot fi comise
mai multe greşeli. Însă această programare este foarte simplă. În memoria
constantă EEPROM a controlerului simplificat sunt înscrise 30-40 de funcţii tipice
sau microprograme, în număr de la 64 -128, caracteristice pentru elementele
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 140
fundamentale şi pentru cele mai larg răspândite module funcţionale combinaţionale
şi secvenţiale: trighere (bistabile), relee de timp la conectare sau deconectare,
taimere săptămânale şi anuale, numărătoare, contoare, generatoare, comparatoare
analogice, formatoare de durată a impulsurilor şi altele. Aceste funcţii
(microprograme) sunt extrase din memoria constantă şi transferate cu ajutorul
tastelor în memoria operativă RAM. Apoi prin intermediul aceloraşi taste în
această memorie se efectuează toate conexiunile virtuale necesare între intrările şi
ieşirile elementelor extrase conform schemei logice elaborate în prealabil de
utilizator.
Construcţia şi datele tehnice ale controlerelor simplificate modulare au devenit
un standard internaţional. În figura 7.36 sunt reprezentate unele exemple de
controlere simplificate modulare ale unor companii europene, care prevăd un
modul de bază cu display de 4 rânduri şi 6-8 taste de programare directă , precum
şi 6, 8 sau 12 intrări discrete, sau analogice şi 4, 6 sau 8 ieşiri de tip releu, sau
tranzistoare. La modulul de bază pot fi cuplate până la 4 module de multiplicare a
numărului de intrări / ieşiri până la 24/16, care sunt de 2 ori mai înguste. Toate
modulele au o alimentare de 24 V, în curent continuu, sau 220 V, în curent
alternativ. Controlerele LOGO (Siemens) se programează direct în limbajul
funcţiilor logice FBD, Zelio logic (Schneider Electric), EASY (Moeller) şi ZEN
(Omron) – în limbajul releelor LAD, iar LRD (Kinco) (Lovato Electric) şi
Milenium (Carlo Gavazzi) – în LAD sau FBD (în funcţie de opţiune).

a) b)
Fig.7.36. Exemple de controlere simplificate industriale modulare LOGO Siemens
(a) şi ZELIO LOGIC Schneider Electric (b)

Controlerele programabile logice de automatizare ale sistemelor industriale de o


complexitate mai înaltă au o nomenclatură mai largă de modificaţii şi module,
precum şi o programare mai dezvoltată, efectuată numai cu ajutorul calculatorului.
Majoritatea companiilor producătoare de astfel de controlere le divizează în 3 clase
principale pentru obiecte de automatizare de o complexitate mică, mijlocie şi mare
(Tab.7.5).
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 141
Controlere industriale logice complexe Tabelul 7.5
Compania Siemens VIPA OMRON MITSUBISHI
Cntrolere ELECTRIC
Mici SIMATIC S7 – 200 VIPA 100 CP1H MELSEC FX1N (S)
Moderne S7-1200
Mijlocii SIMATIC S7 – 300 VIPA 200 CJ 1 MELSEC FX2N (A)
Moderne S7-1500
Mari SIMATIC S7 - 400 VIPA 300 CS 1 MELSEC Q (QnA)

În figura 7.37 sunt prezentate clasele principale ale controlerelor programabile


logice clasice SIMATIC S7-200, S7-300 şi S7-400 (fătă module auxiliare) ale
companiei Siemens, care au următoarele dimensiuni frontale: 80x90mm,
125x120mm şi 290x210mm. Pentru fiecare clasă a fost elaborată, de asemenea,
reţeaua de comunicare corespunzătoare a tuturor componentelor sistemului de
automatizare – As-interface, PROFIBUS şi INDUSTRIAL ETHERNET. Prima
modificaţie S7 -200 prevede în modulele de bază 8-40 intrări-ieşiri discrete, care
pot fi multiplicate prin module adăugătoare până la 256. Modificaţiile S7-300 sunt
prevăzute deja cu 32-128 intrări-ieşiri discrete în modulele de bază, însă ele pot fi
multiplicate până la 1024 şi chiar mai mult. Modificaţiile cele mai puternice S7-
400 pot asigura un număr practic nelimitat de intrări-ieşiri discrete şi o capacitate
de memorie constantă şi operativă foarte mare. Ele conţin, de asemenea, un număr
mare de taimere şi contoare (256-512). O modificaţie specială S7-400H conţine 2
procesoare centrale şi 2 blocuri de module, care asigură o rezervă de 100% - în caz
de defecţiune a unui bloc, celălalt îl înlocuieşte în mod automat. Pentru
programarea acestor controlere a fost elaborat un pachet de programe STEP 7 de
complexitate diferită, care include şi alte limbaje, în afară de LAD, FBD şi STL.
SIMATIC S7-400

SIMATIC S7-300
SUMATIC S7200

Fig.7.37. Controlere programabile logice modulare


clasice ale companiei Siemens

În figura 7.38 sunt arătate cele 3 clase principale de controlere programabile


logice complexe ale companiei japoneze OMRON–CP1, CJ1 şi CS1 cu un număr
de intrări discrete de la 10-40 şi până la 1024-5120. Toate aceste controlere au un
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 142
singur soft de programare – CX-.One – în limbajele standardizate europene LAD,
FBD şi STL şi în unele limbaje opţionale adăugătoare, la fel ca şi Step 7. Ele au, de
asemenea, o rapiditate înaltă - 0.02-0,1 μs/operaţie simplă,

Fig.7.38 Clasele controlerelor CP1, CJ1 şi CS1 ale companiei japoneze OMRON

7.6.3 Exemple de utilizare a controlerelor modulare industriale

O particularitate importantă a controlerelor moderne ale companiei OMRON


sunt intrările discrete de frecvenţă înaltă (0,1-1,0MHz) pentru prelucrarea
semnalelor encoderelor (traductoarelor discrete de viteză) ale motoarelor de uz
general şi comanda analogică a acestor motoare prin interfaţa RS485 şi variatoarele
de frecvenţă tipice (Fig.7.39), precum şi ieşirile discrete pentru comanda discretă a
unor servo variatoare de frecvenţă şi de reglare a vitezei servomotoarelor
asincrone în sistemele de reglare lină a vitezei şi poziţionare automată ale
strungurilor şi maşinilor unelte (fig.7.40).

Fig.7.39 Exemplu de utilizare a controlerului CP1H pentru controlul şi reglarea


vitezei motoarelor alimentate de la variatoare de frecvenţă de uz general
7. CIRCUITE INTEGRATE, MICROCONTROLERE ŞI CONTROLERE 143

Fig.7.40 Exemplu de utilizare a controlerului CP1H pentru comanda discretă


directă a servo variatoarelor şi servo motoarelor sistemelor de poziţionare

În figura 7.41 este arătat (ca exemplu) un variator de frecvenţă SINAMICS


G120C, comandat de 1 controler SIMATIC S7-1212C cu un modul de comunicare
CM1243-5 şi panou senzorial KTP 600 Siemens, sau computer PC/PG.

Fig.7.41.Comanda variatoarelor de frecvenţă SINAMICS G120 ale companiei


Siemens prin controler S7 1200, panou al operatorului KTP 600, sau PC/PG

S-ar putea să vă placă și