Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Notiunea de continut
Se defineste ca fiind totalitatea conditiilor sau elementelor prevazute de lege pentru ca fapta
sa constituie infractiune. Fapta trebuie sa indeplinneasca toate conditiile si elementele
prevazute de norma de incriminare si sa fie savarsite in imprejur…. Care se incadreaza in
tiparul – modelul legal indeplinind cerintele specificate in textul normativ care determina
continutul incriminarii.
2. Valoarea sociala si relatiile sociale corespunzatoare aceste valori care sunt legate
respectiv impotriva caruia se indreapta obiectivul infractiunii.
1
ilicite si preexistente (privitoare la obiect, subiect) si care impreuna cu elementele de
continut constitutiv contribuie la elaborarea continutului juridic
b) Dupa rolul si importanta lor pentru existenta infractiunii, conditiile de structura
ale infractiunii se impart in:
- esentiale sau constitutive – care iau parte la alcatuirea configuratiei tipice
de baza a infractiunii;
- accidentale sau circumstantiale – care iau parte la alcatuirea infractiunii in
una din variantele agravate sau atenuate;
Conditiile circumstantiale se pot adouga celor esentiale, formand impreuna
continutul agravat sau atenuat al infractiunii, nu insa si existenta sau inexistenta infractiunii
de baza.
c) Dupa felul in care se raporteaza la momentul savarsirii infractiunii, conditiile de
structura pot fi:
- preexistente – se refera la obiect, subiect;
- concomitente – au in vedere locul, timpul si mijloacele folosite la
savarsirea faptei;
- subsecvente – se refera la producerea unui anumit rezultat.
Conditiile preexistente au in vedere situatiile premiza care sunt starile de fapt, situatii
raporturi pentru care trebuie sa se grefeze conduita ilicita, pentru ca sa se poata constitui
infractiunea. Situatia premiza exista numai in continutul acelor infractiuni care presupune
neaparat existenta ei. Ex: La infractiunea de abuz de incredere, raportul prealabil de
incredere existent intre subiectii infractiunii, la infractiunea de abandon, de familie,
existenta obligatiei anterioare de intretinere.
2
De asemenea este si cazul infractiunilor la care nu se prevad conditii sau cerinte
speciale de loc, timp, mijloace, obiect si subiect pentru savarsirea infractiunilor.
In cazul altor infractiuni; furt, distrugere, calomnie, cele doua continuturi nu sunt
identice.
Desi elementele continutului juridic coincid continutului constitutiv si ca atare
prezenta loir nu este necesara pentru existenta oricaror infractiuni, in cazul in care legea
penala le prevede pentru anumite fapte, existenta acestor infractiuni nu se poate centra,
decat in prezenta lor, simplul continut constitutiv al infractiunii nefiind suficient.
3
infractiunii sau pe cea de infractor. Potrivit art. 158 Codul Penal, are calitatea de subiect
activ al infractiunii, persoana care savarseste o infractiune in forma constienta ori o
tentativa pedepsita si la care participa ca autor, instigator sau complice. Denumirea de
subiect activ caracterizeaza atitudinea antisociala ilegala care infrange dispozitia legii si
disciplina sociala.
Pentru existenta subiectului activ al infractiunii se cer intrunite conditiile :
- sa aiba o anumita varsta
Subiectul activ trebuie sa aiba atitudinea biopsihica persoanei de a intelege si de a-si asuma
obligatiile de comportare prevazute de normele de drept penal
- sa aiba capacitatea de a-si stapani si dirija in mod constient actele de
conduita in raport cu cele existente
Codul Penal a prevazut ca minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu este subiect al
infractiunii si nu raspunde penal
Minorul care are varsta 14-16 ani, va fi subiect al infractiunii numai daca se dovedeste ca a
lucrat cu discernamant la comiterea faptei.
Minorul care a implinit 16 ani raspunde penal, fiind subiect activ al infractiunii.
Din punct de vedere juridic, prin discernamant se intele capacitatea persoanei de a-
si da seama de caracterul socialmente periculor al faptei si de a-si manifesta constient
vointa, capacitatea, raportul la o fapta concret savarsita.
Discernamantul este o calitate juridica individuala, nu trebuie stabilit in general, el
se stabileste numai in concret, respectiv daca exista un minor care a savarsit o fapta
prevazuta de legea penala.
Stabilirea exista in discernamant, la momentul comiterii faptei penale are o
importanta deosebita deoarece sunt cazuri cand in momentul savarsirii faptei minorul sa nu
fi actionat cu discernamant.Dovada discernamantului trebuie facuta pentru fiecare caz in
parte.
Se stabileste prin expertize medico-legiste, investigatii complexe, spre a cunoaste
atitudinea minorului in familie, scoala, loc de munca, anturaj.
- sa aiba responsabilitate ;
Subiectul infractiunii trebuie sa aiba puterea de a-si da seama de urmarile actiunilor sau
inactiunilor sale si de a fi stapan pe conduita sa.
Responsabilitatea presupune atat existenta factorului intelectiv(discernamantul) cat
si a factorului volitiv (de vointa), care consta in puterea persoanei de a se conduce, de a fi
stapan pe faptele sale.
Persoanele care nu poseda aceste insusiri, nu pot fi subiecti activi ai infractiunii
deorece faptele lor nu arata o pozitie constienta, iar pedeapsa ce li s-ar aplica nu ar avea rol
de ai corecta.
Responsabilitatea este o calitate genmerala si din aceasta cauza ea se prezuma (se considera
ca exista).
Responsabilitatea (alienatia mintala) este exceptia si ea trebuie dovedita.
- libertatea de vointa si de actiune , presupune ca persoana sa fi avut
responsabilitatea de a decide in mod liber asupra comiterii actiunii, inactiunii prohibite de
legea penala si sa fi avut libertatea de a actiona in raport cu hotararea luata.
In cazul cand o persoana a fost constransa de o forta din afara, fizica sau psihica sa
comita o fapta penala, constrangere careia nu i-a putut rezista, savarsirea acelei fapte nu
poate consitui infractiune. (lipsindu-I vinovatia si implicit calitatea de subiect activ pentru
persoana respectiva).
In unele cazuri pentru existenta unor infractiuni legea cere anumite calitati speciale
pe care subiectul activ trebuie sa le posede. Ex. La delapidarea subiectului activ trebuie sa
aiba calitatea de functionar administrativ; la pruncucidere subiectul activ este mama
copilului nou nascut ,ucis in toate cazurile cand legea cere pentru subiectul activ o anumita
calitate, in lipsa acestei calitati, fapta nu poate fi considerata ca infractiune.
4
Subiectul pasiv al infractiunii este persoana vatamata penal, adica acea persoana
care sufera sau asupra careia se rasfrange nemislocit urmarea materiala, ori starea de
pericol creata prin savarsirea infractiunii.
Calitatea de subiect pasiv poate fi detinuta de persoanele fizice cat si de persoanele
juridice titulare ale unor drepturi subiective ori interese legitime ce au fost lezate prin
savarsirea infractiunii. La majoritatea infractiunilor intalnim un singur subiect pasiv.
Pot exista infractiuni cu pluralitate de subiecti pasivi :
- omorul calificat;
- uciderea din culpa;
- vatamarea corporala din culpa, etc.
Ca o conditie generala se cere pentru ca o persoana fizica sau juridica sa fie subiect
pasiv al infractiunii, sa fie tutulara valorii sociale ocrotita de legea penala.
In multe situatii subiectul pasiv al infractiunii este identic cu persoana pagubita.
Sunt insa cazuri cand aceste persoane nu sunt identice. Ex: La infractiune de omor
subiectul pasiv este victima omorului iar persoana pagubita poate fi sotia sau pot fi copiii
victimei.
In unele cazuri subiectul pasiv trebuie sa aiba o anumita calitate. Ex: In infractiunea de
pruncucidere subiectul pasiv este nounascutul; La infractiune de ultraj subiectul pasiv este
un functionar care indeplineste o functie ce inplica exercitiu autoritati de stat.
Continutul constitutiv al infractiunii
Latura obiectiva
Prin latura obiectiva se intelege activitatea persoanei fizice care prin urmarile ei periculoase
vatama sau pune in pericol anumite relatii sociale aparute de normele de drept penal.
Pentru existenta laturii obiective se cere – comiterea unei fapte sub forma actiunii
infractiunii care sa produca consecinte daunatoare pentru societate.
Partile componente ale laturii obiective ale infractiunii sunt – elementul material
sub forma actiunii sau infractiunii, urmarea periculoasa, legatura de cauzalitate si unele
conditii ce tin de loc, timp, mod si inprejurari in care se pot se pot savarsi unele fapte,
conditi denumite si cerinte esentiale.
Elementul materila este componenta principala a laturii obiective a infractiunii consta in
actul material savarsit, in actul de conduita uman, interzis de legea penala.
Poate sa apara sub forma actiunii sau infractiunii.
In norma de incriminare, elementul material este desemnat printr-un cuvant sau
expresie care arata actiunea sau inactiunea interzisa asa numitul “verbum regems”.
Ex: Lovirea – art. 180, 181, 185 Cod Penal; distrugerea art. 261 Codul Penal; luare sau dare
de mita sau actiuni de a face afirmatii mincinoase art. 215 Cod Penal.
Actiunea in sensul laturii obiective, consta intr-o interventie activa a infractorului
intr-o activitate periculoasa, prohibita de legea penala.
Inactiunea sau abspentiunea se caracterizeaza printr-o atitudine pasiva din partea
infractorului in sensul ca legea il obliga sa desfasoare o anumita activitate, iar el se abtine
sa o indeplineasca.
Cat priveste modalitatea de actiune norma de incriminare desemneza elementul material ;
- fie printr-un cuvant, tranmiterea, distrugerea, degradarea, falsificarea, insusirea,
folosirea.
- fie printr-o expresie: face afirmatii mincinoase, incheerea unei noi casatorii.
Fiecare fapta ce formeaza elementul material al infractiunii contine in ea o nota ce o
deosebeste de alte activitati prevazute in continutul normei de incriminare. La unele
infractiuni, elementul material consta intr-un singur act, iar altele constau in mai multe acte.
Urmarea imediata, existenta laturii obiective este conditionata de faptul ca prin
comiterea actiunii sau inactiunii incriminate sa se produca ca o urmare periculoasa.
Urmarea periculoasa este acea modificare negativa a realitatii inconjuratoare pe
care fapta savarsita a produs-o sau este susceptibila sa o produca si care se gaseste in
periclitarea, vatamarea sau amenintarea valorilor sociale aparate de legea penala.
5
Orice actiune sau inactiune interzisa de legea penala, indiferent de forma sau
modalitatea in care se realizeaza, produc un rezultat vatamator care poate consta intr-o stare
de pericol sau intr-o vatamare materiala.
Legatura de cauzalitate dintre actiunea sau inactiunea infractionala si urmare
periculoasa, constitue ce-a de-a treia componenta a loviturii obiective a infractiunii.
Definim raportul de cauzalitate ca fiind legatura de cauza la efect intre actiunea
sau inactiunea voluntara constienta a infractorului si rezultatul socialmenta periculos
produs.
Raportul de cauzalitate la toate infractiunile deoarece fiecare fapta penala se
caracterizeaza print-o urmare socialmente periculoasa sau printr-o stare de pericol ce se
creaza pentru o anumita relatie sociala.
Elementele raportului de cauzalitate: cauza formata din actiunea, inactiunea
constienta a persoanei si efectul concretizat in urmarile ce s-au produs prin activitatea
infractionala desfasurata.