Aristotel

• Aristotel 384 î.Hr.- 322 î.Hr. (în greacă: Αριστοτέλης, Aristoteles) a fost unul din cei
mai importanți filozofi ai Greciei Antice, clasic al filozofiei universale, spirit enciclopedic,
fondator al școlii peripatetice. Deși bazele filozofiei au fost puse de Platon, Aristotel este
cel care a tras concluziile necesare din filozofia acestuia și a dezvoltat-o. Se poate cu
siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine
stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filozofice ca Metafizica, Logica
formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas
paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.
● Date biografice
S-a născut la Stagira, în nordul Mării Egee. Tatăl său, Nicomah, a fost medicul regelui
Macedoniei. Mama sa, pe nume Phaestis, provenea din familie aristocratică.
• Rămas orfan de copil, Aristotel la 17 ani intră în Academia lui Platon, unde rămâne 20
ani, mai întâi ca elev apoi ca profesor. După moartea lui Platon, pleca la Assos, de fapt
este începutul unei serii de călătorii pentru cunoașterea și studiul formelor de stat și de
conducere existente la acea perioadă. Aristotel a studiat 158 constituţii ale statelor
grecești şi barbare.
Chemat de Filip al Macedoniei pentru a se ocupa de educaţia fiului sau Alexandru.
După ce ajunge Alexandru rege, pacea impusă de Macedonia cetăților grecești i-a dat
prilejul să revina la Atena şi îşi deschide propria şcoală filozofica lângă fostul templu al
lui Apollon Lykeios, şcoala – liceu (Lykeion). Se va numi şi şcoala peripatetica – de la
obiceiul din şcoala de a se discuta filosofie plimbându-se printre şirurile de coloane.
Școală ce va rivaliza cu Academia lui Platon. Va preda aici timp de 13 ani și își va
continua neobosit cercetările.
Referitor la viața sa personală se afirmă că s-a îndrăgostit de amanta (concubina)
prietenului său, s-a căsătorit cu ea, și-i aducea daruri care se aduceau doar divinităților.
Odată cu moartea lui Alexandru, la Atena a răbufnit vechea dușmănie față de
macedoneni. Aristotel s-a refugiat la Chalkis, în insula Eubeea, unde a murit un an mai
târziu. La conducerea școlii îi succede Theofrast, cel mai important discipol al său.
 ● Opera

Aristotel a scris foarte mult, iar scrierile sale au ca și autorul o istorie interesantă. Ele au
fost redescoperite treptat, dintre care Poetica abia în perioada Renașterii, deci unele
dintre ele pot rămâne necunoscute și pînă în prezent. După moartea lui Teofrast, lucrările
marelui filosof sunt duse în Asia Mică, unde putrezesc în subsoluri, fiind readuse la Atena
pe la a.100 î.e.n. În a. 86 î.e.n., sunt aduse la Roma și ajung mai târziu până la Andronicus
din Rodos. Este întemeietorul eticii, esteticii, a stat la începutul majoritarii științelor.
Lucrările lui Aristotel sunt împărțite în cinci categorii și formează •Corpus
Aristotelicum
Vastul sistem filosofic și științific conceput de Aristotel, uimitor prin diversitate (logică,
teologie, politică, estetică, fizică, astr nomie, zoologie etc.) și profunzime, a stat la baza
gândirii medievale creștine și islamice și a fost axul culturii Occidentului până la sfârșitul
sec al XVII-lea. Din cele peste 150 de lucrări care îi sunt atribuite s-au păstrat 47.
-Discursuri cu caracter retorica Elogiul lui Platon • Elogiu către
Alexandru
-Dialoguri în genul celor platonice Despre filozofie •Despre justiție •Despre poeți -
păstrate fragmentar
-Tratate de erudiție Constituția atenienilor •Istoria animalelor (Historia Animalium)
•Despre cer (De caelo)
-Scrieri despre logică: Categorii (Categoriae) •Despre interpretare (De Interpretatione)
•Analitica Primă (Analytica Priora) •Analitica Secundă (Analytica Posteriora) •Topica
(Topica) •Respingerile Sofistice (De Sophisticis Elenchis)
-Scrieri despre știință Fizica (Physica) •Despre cer (De Caelo) •Despre generare și
corupere (De Generatione et Corruptione) • Meteorologicele • Despre Univers (De Mundo)
•Despre suflet (De Anima)
Scurte tratate naturale (Parva Naturalia):
– Despre simțuri și sensibile (De Sensu et Sensibilibus)
– Despre memorie și reamintire (De Memoria et Reminiscentia)
– Despre somn și veghe (De Somno et Vigilia) – Despre vise (De Insomniis) *
– Despre divinație (De Divinatione per Somnum)
– Despre lungimea și scurtimea vieții (De Longitudine et Brevitate Vitae)
– Despre tinerețe și bătrânețe (De Juventute et Senectute)
– Despre respirație (De Respiratione)
Despre spirit (De Spiritu) * •Istoria animalelor sau Descrierea animalelor (Historia
Animalium) • Despre părțile animalelor (De Partibus Animalium) •Despre mișcarea
animalelor (De Motu Animalium) • Despre deplasarea animalelor (De Incessu Animalium) •
On the Generation of Animals (De Generatione Animalium) •Despre culori (De Coloribus)
* • Despre lucruri auzite (De audibilibus)* • Fizionomica (Physiognomonica) • Despre
plante (De Plantis) * • Despre minuni auzite (Mirabilibus Auscultationibus) Probleme
mecanice (Mechanica) * •Probleme sau Întrebări (Problemata) * • Despre liniile
indivizibile (De Lineis Insecabilibus) • Despre poziția și denumirile vânturilor (Ventorum
Situ et nominibus) * •Despre Melissus, Xenophanes și Gorgias (MXG)
-Scrieri metafizice •Metafizica (Metaphysica)
-Scrieri etice Etica Nicomahică (Ethica Nicomachea) •Etica Mare (Magna Moralia) *
Etica eudemică (Ethica Eudemia) • Despre virtuți și vicii (De Virtutibus et Vitiis Libellus) *
•Politica (Politica) •Economicele (Oeconomica)
-Scrieri estetice Retorica(Ars Rhetorica) •Retorica lui Alexandru(Rhetorica ad
Alexandrum) Poetica (Ars Poetica)
Scriere în afara Corpus Aristotelicum Constituția atenienilor (Athenaion Politeia) Copii
după manuscrise au fost păstrate în bibliotecile arabe; gânditorii arabi l-au readus pe
Aristotel în Europa în sec. XII – XIII.
Aristotel este întemeietorul aproape universal al tuturor științelor, a teoretizat logica,
etica, retorica, economia politica, poetica, psiholog al naturii.

Kant “De la Aristotel încoace logica nu a avut nevoie sa facă un pas înapoi, dar ca şi
pana astăzi ea n-a putut face un pas înainte “.

Opera aristotelica cuprinde toate domeniile, impresionează prin amploare si adâncime,

prin contribuțiile originale. In toate domeniile s-a comportat ca un adevărat om de știința,
impresionând prin erudiția sa.
Aristotel va dezvolta filozofia dar nu dinăuntrul platonismului, ci din alta perspectivă. El
si-a dat seama că nu poate merge pe urmele lui Platon, el se îndoise. Această poziție este
exprimată in celebra exclamație : “Amicus Plato sed magis amica veritas “ (Mi-e prieten
Platon, dar mai prieten îmi este adevărul ). Filozofia lui Aristotel deschide căi noi,
meditații filozofice.
El arata erorile lui Platon: că a separat generalul de particular, a considerat că esențele
generale ar exista independent de cele particulare, teza participării (lucrurile sensibile
participă la ideea în sine), teza reamintirii. Aristotel arata legătura dialectica dintre general
şi particular, generalitatea nu poate exista prin ea însăși, ci se afla intr-un continuu proces
de mișcare şi transformare.
Pentru Aristotel principiile fundamentale ale existenţei sunt materia şi forma. După
el tot ce exista în mod efectiv reprezintă sinteza acestor 2 principii, sinteza numita
substanţă. Materia – principiul pasiv care dă consistenţă si care este modelat de forma.
Forma – cea care da configurație, este elementul activ dătător de structură care face ca
lucrurile să fie ceea ce sunt, dar nici forma si nici materia nu pot exista ca principii
independente. Forma devine realitate numai acționând asupra materiei, după cum materia
devine realitate primind forma.
● Ex. de Metafizica : statuia lui Hermes este făcuta din piatra, piatra însăși este o
materie, dar si o forma, forma pentru ca se individualizează cu celelalte forme, dar în raport
cu statuia este materia, iar statuia este forma pietrei.
•Un loc important în filozofia sa o ocupa teoria asupra categoriilor. Tratează categoriile
din punct de vedere filozofic ca domenii şi grade ale existentei, dar şi ca forma a gândirii
logice, structura realului. Prin categorii, noțiuni de maximă generalitate, care exprimă cele
mai generale elemente, însușiri si relații de ordinul esenței lucrurilor sau al cunoașterii lor.
Aristotel si-a propus să pună în evidentă noțiunile necesare cu ajutorul cărora se poate
examina condițiile oricăror lucruri. A elaborat 10 categorii : substanța, calitatea,
cantitatea, spațiul, timpul, relaţia, acțiunea, pasiunea, posesia, poziția.
•Teoria acestei mișcări consideră ca natura este de neconceput fără mișcare si că nu
exista mişcare în afara lucrurilor. Este importanta încercarea lui de a clasifica forme de
mișcare; creșterea sau descreșterea – mișcare in raport cu cantitatea, schimbarea
calitativă - mișcare in raport cu calitatea, deplasarea – mișcarea in raport cu locul. S-a
ocupat şi de cauzele mişcării. Aristotel leagă mișcarea de contradicție numai că el
înțelege contradicția ca un fenomen de suprafață, liniar, ca un fenomen care explica apariția
unuia si dispariția altui fenomen.
•El înaintează teoria cauzelor prin care el vrea sa explice factorii diferiți care trebuie sa
participe la apariția unei entităţi determinate.
● Exemplu :
statuia care este făcuta dintr-un bloc de marmură. Pentru ca statuia sa fie făcută, trebuie să
existe blocul de marmura (cauza materială), trebuie ca în mintea sculptorului să existe
imaginea a ceea ce el vrea să facă (cauza formală). Sculptorul trebuie să facă ca forma din
capul lui sa se concretizeze în blocul de marmură (cauza eficientă), în toate acestea trebuie
să existe voința sculptorului (cauza finala). Concluzia lui Aristotel pentru apariția unei
entităţi determinate trebuie sa existe 4 cauze.
•Studiul asupra constituțiilor pe care el le-a făcut, l-a dus la ideea ca statul este
primordial faţă de individual. El susține că statul este o instituție naturală, omul de la
natură e ființa sociala. Omul se deosebește însă de animalele ce trăiesc izolat, cât şi de cele
ce trăiesc în grup prin aceea că omul face parte dintr-o comunitate de muncă.
Consideră comunitatea de muncă ca formă politica a activității naturale. Aristotel
analizează formele diferite de stat, tipuri de stat, arătând avantajele şi dezavantajele
fiecăruia în parte. Dacă Platon a admis o egalitate limitată în sfera conducătorilor statului,
Aristotel dimpotrivă, ia apărarea proprietarii private şi a familiei, consideră că forma
ideala de stat este aceea în care puterea politica aparține celor cu stare mijlocie.
El admite ca pot fi alte forme de stat: monarhie, aristocrație si democrație. Aristotel face
o pledoarie remarcabilă în favoarea democrației. Arată că mulțimea are capacitatea de a
judeca mai bine în orice împrejurare decât un grup restrâns de oameni. Vorbește de faptul
ca omul trebuie sa se supună legii, că legea are putere suprema în stat.
Cum se ajunge la aflarea cauzei mişcării ? Aristotel da un exemplu : bila A care se mișca
intr-o direcție constatam ca a fost pusă în mișcare de mana noastră sau de bila A1 tot în
mișcare. Daca mergem în aceasta direcţie, împingem cauza mișcării la infinit. De aceea
Aristotel afirma ca exista un mișcător inițial nemișcat. Se întreabă : aceasta poate fi
materie ? Răspuns: nu, pentru ca a demonstrat ca materia este pasiva. Acest mascator
inițial nemișcat se afla în afara materiei, este imaterial.
● Nu poate fi decât Dumnezeu, care apare in sistemul filozofiei a lui Aristotel ca
fiind izvorul permanent al materiei – Primul motor spiritual, unic, absolut care se afla
in nemișcare, dar care generează mișcarea în lume.
● Aristotel este primul filozof la care găsim o construcție teoretica minuțioasa, un
adevărat sistem filozofic, cu Aristotel se produce primul moment al desprinderii unor
discipline științifice de filozofie, constituindu-se în științe de sine stătătoare.

● Despre suflet

Definiția biologică a sufletului

• Contrar lui Platon, care definea sufletul ca pe o realitate autonomă, separată de corp și
unită accidental cu el, Aristotel, se interesează de suflet drept componentă esențială a
acestui tot indisolubil care este ființa vie. Principiu al vieții, sufletul este inclus în corp: el
este ceva al corpului, care îi dă această calitate particulară de viu.
•Sufletul, conform lui Aristotel, are 3 niveluri diferite: vegetativ – sufletul plantelor,
senzorial care este prezent în animale şi raţional, caracteristic doar omului.
•Sufletul omului este nemuritor, spre deosebire de sufletul plantelor şi al animalelor,
deoarece raţiunea nu este legată de corp, iar sufletul omului este raţional.
•Senzaţiile, sunt indisolubile de corp, însă raţiunea, sufletul raţional nu este legat de
apartenenţa la un corp, el este veşnic. Aceste ideii contradictorii ale lui Aristotel au fost
utilizate destul de des de către idealişti.
● Facultățile sufletului

•Sufletul ca principiu vital: hrănirea și reproducerea

Viața nu constă într-un proces pur mecanic și material. A se hrăni nu este tot una cu
acumularea hranei și creșterea de o manieră nedefinită. Transformarea acestei hrane într-un
fel anume mărește părțile corpului conform unei limite, unei proporții și unei armonii;
sufletul este principiul care realizează această proporție armonioasă.
•Sufletul ca principiu senzorial
Simțul nu este alterat de sensibil, senzația constând mai curând într-o trecere, în act al
sensibilului și totodată al facultății de a simți. De altfel, nu există contact corporal în
senzație. Dimpotrivă, este nevoie de o anumită distanță între simț și lucru, un "mediu" ce
transmite proprietățile sensibile ale lucrului.
•Sufletul ca principiu intelectual
Gândirea este legată de corp prin exercițiu, fiind total independentă de corp prin obiectul
său. Această ambiguitate face deosebit de complexă rezolvarea problemei nemuririi
sufletului, a cărei condiție esențială este capacitatea sa de a exercita o activitate proprie în
afara corpului. Aristotel compară gândirea cu senzația. Vederea degajă culorile lucrului,
dar pentru aceasta ea are nevoie de lumină care face în același timp lucrul "vizibil" și
ochiul "văzător". Gândirea are de asemenea nevoie de un echivalent al luminii pentru a
supune lucrurile gândului. Această "lumină" intelectuală este numită de Aristotel "gândire
în act".

Posteritatea
Cultura aristotelică a fost preluată de arabi, prin traducerile siriene, de unde a trecut în Evul
Mediu creștin. Lucrările lui sub formă de dialoguri totalizează peste 2.000 de pagini.
Citate din Platon
● Ceea ce este propriu fiecărui lucru, este din fire cel mai bun şi mai plăcut acestuia –
pentru fiinţele umane, de aceea, viaţa conformă cu raţiunea este cea mai bună şi mai
plăcută, de vreme ce raţiunea mai mult decât orice altceva este omenească. Astfel de viaţă,
prin urmare, este totodată şi cea mai fericită. Aristotel în Etica nicomahică
● Cel blând nu se îndreaptă spre răzbunare, ci mai cu seamă către iertare.
● Iubirea este asemănătoare unui act creator, în timp ce a fi obiect al iubirii seamănă cu
o stare pasivă. Prin urmare, cei care deţin superioritatea în acţiune sunt şi cei animaţi de
iubire şi de sentimente amicale. În sfârşit, toţi oamenii iubesc mai mult ceea ce le cere mai
mult efort;de pildă, cei care şi-au agonisit singuri averea ţin la ea mai mult decât cei ce au
primit-o moştenire. Acesta este şi motivul pentru care mamele îşi iubesc copiii mai mult
decât taţii;ele suferă mai mult născându-i şi ştiu mai bine că sunt copiii lor.
● Ranchiunoşii sunt dificil de împăcat şi păstrează multă vreme mânia, pentru că şi-o
înăbuşe în ei, negăsindu-şi liniştea până ce nu se răzbună. Doar răzbunarea pune capăt
resentimentului lor, înlocuind supărarea cu bucurie;dar până atunci, ei păstrează în sine
apăsarea acestei stări de spirit. Şi asta se întâmplă din cauză că, neexteriorizându-se, nimeni
nu-i poate convinge să cedeze, astfel încât mânia fierbe multă vreme închisă în ei.
Asemenea oameni sunt, atât pentru ei înşişi, cât şi pentru prietenii lor cei mai buni, foarte
greu de suportat.
● Când se bazează pe interes, prietenia dispare o dată cu interesul, pentru că cei doi nu
erau prieteni unul altuia, ci ai profitului. De aici rezultă că prieteniile bazate pe plăcere sau
pe interes sunt posibile şi între doi oameni vicioşi, şi între un om virtuos şi unul vicios, şi
între unul nici virtuos, nici vicios, şi oricare altul. Este clar însă că prietenia bazată pe
valoarea persoanlă nu este posibilă decât între oameni de virtute, căci oamenii vicioşi nu se
simt atraşi unul de altul decât dacă e vorba de un interes. Dimpotrivă, a avea încredere unul
în altul, a nu se nedreptăţi niciodată unul pe altul şi toate celelalte calităţi cerute unei
adevărate prietenii caracterizează prietenia dintre oamenii virtuoşi.
● Educaţia este cea mai bună asigurare pentru bătrâneţe.
● Divinitatea şi natura nu fac nimic inutil, căci toate cele generate prin natură există
pentru un scop sau vor fi evenimente în vederea unui scop.