Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
069 - Dreptul Comertului International PDF
069 - Dreptul Comertului International PDF
NOTE DE CURS
DREPTUL COMERŢULUI INTERNAŢIONAL
(Ciclul I)
AUTORI:
Aurel Băeșu
dr. hab.în drept, conf. univ.
Angela Cibuc
mg. în drept, lector univ.
CHIŞINĂU – 2013
Cursul de Dreptul ComerțuluiInternational pe care-1 prezentăm în continuare, este
destinat studențilorFacultății de Drept a USEM.
Cursul are о alcătuire unitară fund prezentat sub forma unui manual în care sunt
tratate toate aspectele legate de această disciplină.
Dreptul Comerțului Internațional înglobează multitudinea raporturilor juridice care
au ca obiect schimburile comerciale, cooperarea economică și tehnico-ştiinţifică
internațională, aspecte deosebit de importante în epoca modernă.
Denumire curs: Dreptul Comerțului Internațional
Titular curs: Lect. Univ. Angela Ciubuc
Orar prelegeri, durată:
Obiectivele cursului: Dobândirea de către studenți a conceptelor
fundamentale, principiile care guvernează această materie pentru a înțelege modul
în care contractele comerciale devin principalele instrumente juridice în
vehicularea valorilor materiale, a schimburilor economice și tehnico-ştiinţifice
Cerințe: Este necesară prezența studenților la cursuri pentru
asimilareacunoștințelor necesare transmise cu acest prilej,
instructorul rezervându-și dreptul de a da lucrări de control. Se
solicita, de asemenea, prezența studenților la seminare, având о
conduită activă, și preocupare de a elabora și susține referate la
temele cursului, care sunt indicate în manual. Pentru învățământ
este necesar studierea prealabilă atât a sintezelor cât și a
manualului cursului cât și a bibliografiei recomandate. Pentru
studenții este necesară pe lângă studierea prealabilă a
bibliografiei recomandate și participarea lor la lecțiile de sinteză
și seminariile organizate cu acest prilej.
Teme și teste
pentru autoevaluare: Pentru această activitate, studenții au teste de autoevaluare
pentru fiecare temă prezentate sub formă de grile, care trebuiesc
rezolvate, după parcurgerea și aprofundarea lecțiilor
corespunzătoare. Testele de autoevaluare sunt obligatorii, iar
rezultatul acestora va contribui la evaluarea finală.
2. Noţiunea DCI
Importanţa majoră pe care o prezintă CI în general în cooperarea tehnico-
ştiinţifică în special, determină cadrul legal de desfăşurare a comerţului şi definirea
grupării de norme juridice în acest domeniu.
Conform regulilor ce guvernează desfăşurarea comerţului internaţional, se
impune ca toate statele să colaboreze pentru crearea condiţiilor proprii de
desfăşurare a comerţului internaţional.
În doctrina şi practica comerţului internaţional au fost propuse mai multe
definiţii şi anume: într-o primă concepţie
– Dreptul comerţului internaţional este constituit din ansamblul normelor care
reglementează relaţiile comerciale de drept privat.
-DCI este ştiinţa care cuprinde şi cercetează normele de drept şi uzanţele ce
reglementează instituţiile şi raporturile juridice ce iau naştere în sfera relaţiilor de
schimb şi cooperare economică internaţională;
-DCI reprezintă ansamblul normelor care reglementează relaţiile comerciale
internaţinale;
-DCI este constituit din ansamblul normelor care reglementează raporturile
patrimoniale cu caracter de comercialitate şi internaţionalitate, încheiate între
persoane fizice şi persoane juridice, care întrunesc calitatea de subiecte de drept
pentru operaţiunea de export- import, inclusiv între asemenea persoane şi stat-
raporturi în care părţile se află pe poziţie de egalitate juridică.
Ansamblul normelor juridice ce alcătuiesc dreptul comerţului internaţional ca
ramură de drept se plasează în punctele de tangenţă dintre ordinea de drept
naţională şi cea internaţională, răsfrângându-se concomitent cu ambele.
Procesul organizării şi desfăşurării comerţului internaţional, are o diversitate
de raporturi juridice care pot fi grupate în următoarele categorii:
-raporturi dintre state ce sunt guvernate de normele dreptului internaţional
public;
-raporturi dintre state ca titulare ale suveranităţii şi subiecte de drept, persoane
fizice şi persoane juridice din diferite state, pe bază de egalitate juridică şi sunt
reglementate de normele dreptului civil, dreptului comercial, dreptului
internaţional privat. Dintre cele expuse, dreptul comerţului internaţional, trebuie
privit ca o materie juridică interdisciplinară, reunind norme juridice din diferite
ramuri de drept: dreptul internaţional public, dreptul internaţional privat, dreptul
civil, derptul administrativ, ponderea cea mai mare oa au normele dreptului privat.
În concluzie dreptul comerţului internaţional constituie ansamblul normelor
de drept prin care se reglementează raporturile de comerţ internaţional şi de
cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică, stabilite între participanţii la comerţul
internaţional.
Elementul de extranietate este materia studiată de dreptul internaţional privat.
El se prezintă ca un element de structură al raportului juridic, ce îi atribuie
calificativul de internaţional, este o împrejurare de fapt, un semn calificativ al
obiectului, subiectului sau conţinutului raportului juridic internaţional.
Elementul de extranietate poate îmbrăca forma cetăţeniei sau naţionalităţii,
subiect care participă în raportul juridic. Elementul de extranietate al obiectului
este locul unde se află acest obiect sau locul încheierii tranzacţiei.
Din cele menţionate putem spune că obiectul comerţului internaţional îl
constituie raporturile comerciale internaţionale în sens larg, precum şi acelea care
decurg din colaborarea şi cooperarea economică, orice alte raaporturi juridice care
aparţin domeniului de reglementare a altor ramuri de drept, au tangenţă cu
operaţiunile de comerţ internaţional.
>>Metoda reglementării juridice.
Orice ramură de drept se caracterizează printr-un anumit cerc de relaţii
sociale, ce sunt reglementate de normele unor ramuri de drept şi alcătuiesc obiectul
de reglementare al acesteia.
Totalitatea procedeelor şi modalităţilor folosite la reglementarea raporturilor
juridice constituie metoda de reglementare juridică.
Sunt folosite la reglementarea raporturilor dreptului comerţului internaţional
două metode:
-conflictualistă;
-materialistă;
Conflictualistă- presupune folosirea normelor conflictuale, care indică numai
legea competentă pentru a cârmui raportul juridic
3.Obiectul dreptului comerţului internaţional
Obiectul raporturilor de comerţ internaţional şi de cooperare economică şi
tehnico-ştiinţifică rezultă din noţiunea dreptului comerţului internaţional. Aceste
raporturi se caracterizează prin egalitatea juridică a părţilor şi prin echivalenţa
prestaţiilor la care acestea se obligă şi sunt raporturi patrimoniale. Nu toate
rapoartele juridice patrimoniale care se formează în sfera relaţiilor comerciale
internaţionale sunt obiect al dreptului comercial internaţional, ci numai acelea ce se
caracterizează prin 2 atribute coexistente: comercialitatea şi internaţionalitatea
Comercialitatea desemnează calitatea unui raport juridic de a fi comercial.
Există două criterii de determinare al acestuia:
1.criteriul obiectiv-adoptat de dreptul Franţei, Spaniei
2.criteriul subiectiv-adoptat de dreptul german
Potrivit criteriului obiectiv, toate acţiunile îndreptate la apariţia, modificarea,
stingerea drepturilor şi obligaţiilor care au conţinut obiectiv îndreptat spre
obţinerea de beneficiu (cîştig, profit, folos) sunt acte comerciale.
Subiectiv- toate actele efectuate de comercianţi, în scopul desfăşurăriii
activităţii întreprinderii lor. Adică calitatea de cmerciant al celui care efectuează un
act juridic determină însă-şi caracterul comercial al unui act.
Calificativul de internaţionalitate al raporturilor juridice sunt prezente într-un
raport juridic intern, atribuindu-i celui din urmă caracter internaţional,
transformându-l într-un raport juridic cu element de extranietate.
Caracterul internaţional al raportului de drept al comerţului internaţional este
determinat de prezenţa în cadrul acestor raporturi a unuia sau mai multor elemente
de extranietate.
Sunt formulate unele critici împotriva metodei conflictualiste de reglementare
a raporturilor juridice cu element de extranietate, deoarece presupune
impreviziune, unele norme conflictualiste nu sunt stabilite pe cale legislativă, nu
ţine seama de specificul raportului juridic cu element de extranietate.
Metoda conflictualistă presupune aplicarea legii cre are cea mai
strânsălegătură cu raporturile juridice cu element de extranietate şi ea se diversifică
pentru a corespunde mai bine cerinţelor vieţii sociale.
Metoda materială, presupune aplicarea faţă de raportul juridic cu element de
extranietate a normelor materiale de drept. Ea este superioară metodei
conflictualiste şi constă în faptulcă normele materiale reglementează raporturi de
drept al comerţului internaţional, fapt ce corespunde exigenţelor comerţului
internaţional.
4.Locul DCI în sistemul dreptului contemporan
DCI este o ramură de drept, normele căreia formează un cadru juridic, pentru
reglementarea relaţiilor comerciale internaţionale de colaborare şi cooperare
economică.
În raporturile stabilite între state, ca subiecte de drept internaţional public şi
cele dintre persoanele fizice sau juridice, fiecare stat participă la schimbul
internaţional de valori materiale şi spirituale.
Metodele dreptului comerţului internaţional contribuie la dezvoltarea
relaţiilor internaţionale. Acest fapt ne dovedeşte importanţa DCI şi locul în
sistemul dreptului contemporan.
DCI în materi juridică stă la joncţiunea dintre multe ramuri de drept,
conţinând şi unele norme de drept administrativ, fiscal, etc, este influenţat
considerabil şi de practică.
Corelaţia DCI cu Dr. Civil> prin aceea că dr. Civil constituie dreptul comun
faţă de dreptul comerţului internaţional.
DCI este influenţat de dreptul comercial> reglementează ansamblul de
operaţiuni care implică activitatea de antreprenoriat. Raporturile juridice
comerciale şi DCI prezintă caracter patrimonial şi comercial.
DCI este dependent de DI public deoarece relaţiile comerciale internaţionale
pun în cauză aplicarea convenţiilor internaţionale ce conţin norme materiale şi
norme conflictuale.
DCI are legătură cu DI Privat> este privit ca o subramură a dr. int.privat, au
multe elemente comune.
DCI este influenţat şi de drepztul comparat> legislaţia naţională joacă rolul
principal la reglementarea raporturilor comerciale internaţionale-elaborarea
convenţiilor.
O problemă importantă a dreptului comerţului internaţional ca ştiinţă juridică
constă în determinarea tendinţelor generale a acestei materii, caracteristice pentru
toate statele, indiferent de deosebirile existente între sistemele de drept ale acestor
state.
2. Uzanţele şi cutumele
Un loc important în cadrul relaţiilor de colaborare şi cooperare economică
internaţională îl ocupă uzanţele comerciale, care diferă de la un sistem de drept la
altul. DCI îşi are originea în dreptul cutumiar-lex mercatoria, constituit în baza
regulilor profesionale în interiorul corporaţiilor negustoreşti.
Conceptul de uzanţă include în sine întreaga varietate de acte juridice.
Uzanţele comerciale sunt nişte practici sau reguli utilizate de către părţile
contractuale- parteneri în afacerile comerciale. Ele reprezintă o conduită a părţilor.
Ea este rezultatul atitudinii exprese ori tacite a părţilor participante la raporturile
comerciale internaţionale.
Uzanţa comercială implică ideea de uniformitate şi continuitate a unei
conduite. Comportarea partenerilor de afaceri într-un anumit mod, o anumită
perioadă, în relaţiile lor comerciale devine astfel o uzanţă comercială.
I.P.Filipescu menţionează: uzanţa comercială presupune o anumită practică,
regulă de conduită, aplicată o perioadă de timp, de un anumit număr de parteneri,
comportare care poate să difere de la o categorie de comercianţi la alta sau chiar în
privinţa fiecărei categorii în raport de diferite elemente. Ele dispun de unele
caractere esenţiale;
- au un caracter obiectiv, adică se aplică între un număr nedeterminat de
parteneri şi pe un anumit teritoriu;
- sunt generale şi impersonale, adică se deosebesc de cele din urmă, prin
faptul că legile sunt expresia autorităţilor statale, iar uzanţele- manifestarea voinţei
participanţilor la relaţiile comerciale.
Din cele menţionate rezultă că uzanţele comerciale sunt practici care prezintă
un grad de vechime, se caracterizează prin stabilitate şi se aplică între un număr
nedeterminat de parteneri comerciali.
Cele mai importante uzanţe comerciale internaţionale au fost standartizate sub
egida Camerei Internaţionale de Comerţ din Paris fiind cunoscute sub denumirea
de INCOTERMS- reguli internaţionale pentru Interpretarea Uzanţelor de Comerţ..
Ele au o largă aplicare în contractele comerciale de vânzare- cumpărare. Cele mai
cunoscute uzanţe şi frecvent inserate în contractele comerciale internaţionale cel
puţin în zona europeană sunt uzanţele INCOTERMS.Scopul este de a oferi un set
de reguli internaţionale pentru interpretarea celor mai utilizaţi termeni comerciali
din CI. Necunoaşterea părţilor contractante a practicii comerciale poate duce la
neînţelegeri, dispute şi procese. În 1936 Camera Internaţională pentru Comerţ de la
Paris a publicat un set de reguli pentru interpretarea termenilor comerciali. Ele au
fost modificate în 1953, 1967, 1976, 1980, 1990, 2000 pentru a fi puse de acord cu
practica comercială curentă. Anexa nr.1 INCOTERMS 2000.
În privinţa cutumei, doctrina DCIface diferenţiere şi u le foloseşte în acelaşi
timp. Cutumele se clasifică în:
- cutume la care nu trimit normele juridice şi care respectiv nu au valoare de
izvor;
- cutume la care trimit în mod expres dispoziţiile legii.
Cutuma presupune două elemente: obiectiv şi subiectiv. Elementul obiectiv se
manifestă în conduita cese aplică îndelung raporturilor comerciale, ca o deprindere,
iar subiectiv, constă în convingerea că in anumit comportament în atare raport este
obligatoriu şi are valoare juridică.
3.Practica judiciară şi arbitrală
Prin practica judiciară şi arbitrală înţelegem opinia sau poziţia instanţelor de
resort prezentă în hotărârile arbitrale şi judecătoreşti privind problemele juridice,
poziţie ce stă la baza soluţionării de către instanţe a problemelor apărute.
Practica judiciară mai este numită şi jurisprudenţă, ce a avut un rol important
ca izvor formal al dreptului. Existenţa acestui izvor se constată din antichitate. Ex.
Ne seveşte dreptul pretorian care cuprindea norme întroduse de pretori pentru
adoptarea, completarea dreptului roman. Pretorii aveau dreptul să stabilească reguli
cu caracter obligatoriu, care exprimau interesele guvernatorilor.
În Anglia funcţionează sistemul precedentului judiciar –hotărârile
judecătoreşti sau arbitrale emise pentru evidenţierea legislaţiei în vigoare.
Există opini că sistemul de precedent este mai util când apare ca izvor de
drept al CI, deoarece este posibil mai uşor de atins scopurile şi anume
reglementarea mai operativă a raporturilor de comerţ internaţional. Ele se
adaptează mai uşor relaţiilor comerciale internaţionale. Nu subapreciem importanţa
practicii judiciare şi arbitrale în reglementarea raporturilor de CI. Ea este un izvor
de drept şi ocupă un loc important în sistemul izvoarelor de drept al CI.
Tema 4. Contractul comercial internaţional
1.Noţiunea, caracterele juridice şi clasificarea contractului comercial
internaţional.
2.Elementele constitutive a contractului comercial internaţional
3.Forma şi limba contractului comercial internaţional
4.Principiul libertăţii de voinţă şi domeniul de aplicare a legii
contractului CI
1.Contractul CI este acordul de voinţă realizat între 2 sau mai mulţi subiecţi
ai DCI din state diferite în scopul de a crea, modifica, sau stinge raporturile
juridice de comerţ.
Contractul comercial internaţional este principalul instrument juridic de
realizare a schimburilor economice şi comerciale internaţionale.
Sfera contractului de CI cuprinde orice contract comercial convenit în raport
cu străinătatea.
Specifice contractului comercial internaţional îi sunt 2 elemente:
comercialitatea şi internaţionalitatea. Aceste atribute trebuie să existe cumulativ,
deoarece absenţa lor face ca acest contract să se situeze în sfera contractelor civile
sau comerciale a drepturlui naţional.
În plan terminologic se utilizează diferite expresii: contracte externe,
contracte de CI, contracte comerciale internaţionale.
>>Caracterele juridice ale contractelor comerciale
Multitudinea şi diversitatea contractelor comerciale internaţionale existente ne
impune un set de caractere juridice prin care este exprimată specificitatea lor.
Deci, contractele comerciale internaţionale :
sunt contracte cu titlu oneros. Toate contractele comerciale internaţionale
urmăresc ca finalitate obţinerea unui profit. Şi părţile urmăresc scopul
obţinerii unui profit.
Sunt contracte sinalagmatice. Crează obligaţii reciproce, fiecare parte
având şi drepturi şi obligaţii.
Sunt contracte comutative >existenţa prestaţiilor asumate de părţi sunt
certe şi determinate chiar din momentul încheierii contractului.
Sunt contracte consensuale > se încheie în mod valabil, prin simplu acord
de voinţă a părţilor. Contractele comerciale internaţionale se încheie deci,
prin manifestarea de voinţă a părţilor, fără a fi necesară vre-un fel de formă
pentru formarea valabilă a contractelor.
>>Clasificarea CCI
CCI sunt succeptibile de a fi clasificate în funcţie de criterii de natură
generală sau civilă, adică criterii nespecifice de clasificare a CCI şi în funcţie de
criterii specifice, clasificări ale DCI.
Clasificări de drept civil
Scopul urmărit de orice comerciant în urma încheierii şi realizării unei
tranzacţii este obţinerea unui beneficiu, în funcţie de scopul urmărit de participanţii
la raporturile juridice comerciale. Toate CCI fac parte din actele de comerţ cu titlu
oneros. Părţile contractante în CCI urmăresc un singur scop şi anume de a-şi
procura un avantaj.
În funcţie de conţinut CCI în principiu sunt bilaterale, prevăd drepturi şi
obligaţii reciproce, corelative fiecărei părţi contractante.
În funcţie de existenţa şi întinderea prestaţiilor asumate de către părţi, CCI fac
parte din categori celor comutative, deoarece existenţa prestaţiilor şi întinderea
acestora sunt certe şi prestabilite de la început.
Clasificări ale DCI
În funcţie de obiect a CCI deosebim următoarele grupe principale de
contracte:
-contracte ce reglementează raporturile juridice;
-contracte ce vizează executarea de lucrări (contr. de antrepriză);
-contracte ce vizează prestări de servicii (comision).
În funcţie de subectele de drept participante la raporturile CI deosebim 2
grupe:
cele ce se perfectează între subiecte, aparţinând ordinii de drept intern;
contracte între subiecte ce aparţin ordinii internaţionale de drept.
internaţionale
1.Intermedierea în CI
2.Contractul internaţional comercial de mandat
3.Contractul internaţional de comision
4.Contractul internaţional comercial de agent
5.Contracte comerciale cu funcţii apropiate de intermediere
1. Intermedierea cuprinde o varietate mare de agenţi şi reprezentanţi
comerciali al căror regim juridic şi tehnică coemrcială este diferită. Ontermedierea
constituie o necesitate vitală pentru realizarea schimbului de mărfuri dintre
comercianţii din diferite ţări. În circuitul comercial mai mult de 50% din mărfuri
sunt exportate- importate cu participarea intermediarilor.
CC ce formează instituţia intermedierii pe plan internaţional în comerţul
internaţional sunt reglementate de Convenţia de la Geneva elaborată de
UNIDROIT şi adoptată 17.11.83 şi convenţia asupra legii aplicabile contractelor
de inetermediere şi reprezentare adoptată la 16.06.1977. RM nu este parte la
aceste convenţii.
Activitatea de intermediere implică în majoritatea cazurilor reprezentarea de
către intermediari a persoanelor pentru care acţionează. Reprezentarea este
convenţia în virtutea căreiea o persoană, numită reprezentant, încheie acte juridice
cu terţe persoane în numele şi contul altei persoane numite reprezentat.
Reprezentarea implică existenţa a 3 persoane- reprezentat, reprezentant şi terţa
persoană. Reprezentatntul trebuie să acţioneze în numele şi contul reprezentatului.
Pentru ca reprezentarea să-şi producă efectele juridice, trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
-să existe împuternicirea reprezentantului;
-raportul de reprezentare să fie adus la cunoştinţa terţilor, pe calea declaraţiei
exprese;
-reprezentantul să lucreze în limitele împuterniciri primite;
-reprezentanzul să manifeste voinţa de a reprezenta pe reprezentat.
Reprezentarea poate fi generală, când reprezentantul este abilitat să încheie
toate actele necesare reprezentatului sau numai o anumită categorie a acestora, şi
specială, când împuternicirea se eliberează pentru încheierea unui act determinat pe
contul reprezentatului.
Reprezentantul trebuie să-l informeze pe partenerul reprezentat cu
dispoziţiile privind reglementarea comerţului exterior în ţara respectivă.
În relaţiile de reprezentanţă se poate prevedea clauza de exclusivitate, prin
care firma exportatoare se obligă să acorde unui singur reprezentant dreptul de a
plasa produsele sale.
Se mai poate prevedea clauza prin care agentul reprezentant este obligat să nu
primească reprezentanţa unor articole similare de la alţi exportatori.
Util!!!!!!!!!!!!!!!!!
Obligațiile părților la contractul de vânzare-cumpărare internațională
conform regulilor INCOTERMS 2010
1. Necesitatea elaborării INCOTERMS
Incoterms conțin un preambul în care se arată că prevederile acestor reguli nu se impun voinței
părților (nu au deci caracter obligatoriu), partenerii având libertatea să insereze în cuprinsul
contractului alte dispoziții speciale. Cele două părți se pot referi la Incoterms ca bază a
contractului lor dar pot prevedea anumite modificări sau adăugiri în funcție de natura mărfurilor
care fac obiectul contractului. Aplicarea Incoterms fiind facultativă, este dependentă de voința
părților. Adoptarea de către ele a condițiilor de livrare reglementate prin aceste uzanțe nu
comportă alte formalități precizări decât simpla înscriere in contractul de vânzare internațională a
clauzei alese, urmată de indicarea denumirii prescurtate a regulii.
INCOTERMS sunt concepute de Camera Internațională de Comerț pentru a crea o punte de
legătură între diferiți membri ai industriei, acționînd ca o limbă unitară care ei o pot folosi.
INCOTERMS au fost create în primul rând pentru oamenii din interiorul activității de comerț
mondial. Persoanele din exteriorul domeniului dat, le găsesc greu de înțeles. Aparent cuvinte
comune, cum ar fi "responsabilitate" și "livrare" au semnificații diferite în comerțul internațional
decât în alte circumstanțe.
În comerțul mondial, "livrarea" se referă la îndeplinirea de către vânzător a obligației
contractuale principale. "Livrarea" poate fi îndeplinită în timp ce marfa se află pe o navă în
largul mării și părțile implicate sunt la mii de kilometri de mărfuri.
Este esențial ca transportatorii să cunoască situația exactă a transferurilor lor în ceea ce privește
dreptul de proprietate și responsabilitatea. De asemenea, este vital pentru vânzători și
cumpărători de a asigura bunurile în timp ce se află în posesia legală a lor. Lipsa de asigurare
poate duce la timp pierdut, procese de judecată, precum și stoparea relațiilor de afaceri.
INCOTERMS pot avea astfel un impact financiar direct asupra activității unei companii. Nu atât
acronimele sunt importante, cât rezultatele în business. Adesea companiilor le place să dețină
controlul asupra încărcăturii lor. În acest caz, vânzătorii de bunuri ar putea alege să-și vândă CIF
(cost, asigurare și navlu), ceea ce le permite inspectarea transferurilor care se deplasează spre
exteriorul țării lor, și cumpărătorii preferă să cumpere FOB (franco la bord), ceea ce le conferă
un control mai strict asupra bunurilor transportate în statul lor.
Aceste elemente sunt reglementate expres în contractul de vânzare și de legea care guvernează
contractul.
Cei 11 termeni sunt divizați în 2 grupuri: - termeni pentru orice mijloc de transport (EXW,
FCA, CPT, CIP, DAT, DAP, DDP)
-termeni pentru mijloace de transport maritim (FAS, FOB, CFR, CIF).
-În cazul transportului rutier, cînd încărcarea are loc în localul vînzâtorului,
livrarea este îndeplinită atunci, cînd mărfurile au fost încărcate în
vehiculul pus la dispoziţie de cumpărător. Cînd mărfurile sunt livrate la
localurile cărăuşului livrarea este îndeplinită atunci, cînd ele au fost
predate cărăuşului rutier sau unei persoane acţionînd în numele lui.
- În cazul transportului pe cale navigabilă internă, cînd încărcarea are loc
în localurile vînzâtorului, livrarea este îndeplinită atunci, cînd mărfurile
au fost încărcate pe vasul de transport pus la dispoziţie de cumpărător.
Cînd mărfurile sunt livrate la localurile cărăuşului, livrarea este
îndeplinită atunci, cînd ele au fost predate cărăuşului pe cale navigabilă
internă sau unei alte persoane acționînd în numele lui.
- În cazul transportului maritim, cînd mărfurile constituie un container
complet (FCL), livrarea este îndeplinită atunci cînd containerul încărcat
este preluat de cărăuşul maritim. Cînd containerul a fost transportat la un
operator de terminal de transport acţionînd în numele cărăuşului,
mărfurile vor fi considerate ca preluate atunci cînd containerul a intrat în
spaţiile acelui terminal. Cînd mărfurile nu constituie un container
complet (LCL) sau nu pot fi containerizate, vînzătorul trebuie să le
transporte la terminalul de transport. Livrarea este îndeplinită atunci cînd
mărfurile au fost predate cărăuşul maritim sau unei alte peroane
acţionînd în numele lui.
-În cazul transportului aerian, livrarea este îndeplinită atunci cînd
mărfurile au fost predate cărăuşului aerian sau unei alte persoane
acţionînd în numele lui.
- În cazul transportului nedenumit, livrarea este îndeplinită atunci cînd
mărfurile au fost predate cărăuşului sau unei alte persoane acţionînd în
numele lui.
- În cazul transportului multimodal, livrarea este îndeplinită atunci cînd
mărfurile au fost predate aşa cum este specificat mai sus, după caz.
Vînzătorul, de asemenea, suportă toate riscurile de pierdere sau
avariere a mărfurilor, pînă la momentul în care acestea sunt livrate,
plătește toate costurile vamale, impozitele, alte costuri generate de
mărfuri, dar și va aviza cumpărătorul cu referire la transmiterea
mărfii cărăușului.
CIP (Carriage and insurance paid to) (Transport și asigurare plătite până la)
Regula înseamnă că vânzătorul livrează bunurile către transportator sau o altă persoană
nominalizată de către vânzător într-un loc convenit (în cazul în care orice astfel de loc este
convenit între părţi) şi că vânzătorul trebuie să contracteze pentru orice plată a cheltuielilor de
transport necesare pentru a aduce bunurile la locul de destinaţie numit. Vânzătorul este obligat să
expediere, la data sau în perioada stipulată şi conform uzanţei portului; să suporte toate riscurile
de pierdere sau avariere a mărfurilor pînă la momentul în care acestea au fost livrate; să dea
cumpărătorului suficiente informaţii că mărfurile au fost livrate de-a lungul vasului numit; să
asigure cumpărătorului, pe cheltuiala vînzătorului, documentul uzual care dovedeşte livrarea
mărfurilor.
Înafară de cazul în care documentul la care se referă paragraful precedent este documentul de
transport, vînzătorul va rebui să acorde cumpărătorului, la cererea, pe riscul şi cheltuiala
acestuia, toată asistenţa în obţinerea unui document de transport pentru contractul de cărăuşie
și marcarea fac de asemenea parte din obligațiile vânzătorului. El va mai trebui să contracteze,
EXW
Cumpărătorul suportă toate costurile şi riscurile rezultate din preluarea mărfurilor de la
localurile vânzătorului și până la destinația dorită. Astfel, acesta va plăti prețul prevăzut în
contract, va obține orice licență de export și import sau alte autorizații oficiale, va îndeplini
formalitățile vamale. Atunci când i se pun la dispoziție mărfurile, cumpărătorul trebuie să preia
mărfurile iar apoi să suporte toate riscurile de pierdere sau avariere, inclusiv și în cazul când
întîrzie preluarea. În plus, cumpărătorul rambursează vânzătorului cheltuielile suportate pentru
asistența oferită, dar și asigură o dovadă privind preluarea mărfurilor.
FCA
CPT
În baza respectivei reguli, cumpărătorul se consideră obligat să realizeze: plata prețului;
obținerea licențelor pentru export, tranzit și import; primirea și preluarea mărfurilor de la cărăuș
în portul de destinație numit; suportarea tuturor riscurilor sau pierderilor din acel moment;
suportarea riscurilor de descărcare; îndeplinirea formalităților vamale; acceptarea documentului
de transport; costurile inspecției înainte de expediere.
CIP
Cumpărătorul deține obligaţia de a solicita de la vânzător asigurarea împotriva riscului său de
pierdere sau avariere a mărfurilor în timpul transportului. Se includ și celelalte obligații precum
primirea autorizațiilor , licențelor de import, riscurile de pierdere sau avariere, inclusiv când nu
avizează vânzătorul când e nevoie, acceptarea documentului de transport ș.a.
DAT
Cumpărătorul are doar obligația de a prelua marfa la momentul stabilit, de a aviza vânzătorul în
situații excepționale, sau pentru asistență. Fiindu-i rambursate cheltuielile. După preluarea
mărfii, acesta suportă orice resicuri sau pierderi.
DAP
Cumpărătorul trebuie să suporte toate riscurile şi costurile de clearance-ul de import, adică să
realizeze formalitățile de import și să achite taxele vamale și impozitele, totodată el asigură
descărcarea și riscurile ce urmează după preluare.
DDP
Cumpărătorul e obligat: să acorde vînzătorului, la cererea, riscul şi cheltuiala acestuia, toată
asistenţa pentru obţinerea oricărei licenţă de import şi altă autorizaţie oficiali necesare pentru
importul mărfii; să suporte toate riscurile de pierdere sau avariere a mărfurilor dia momentul în
care acestea i-au fost puse la dispoziţie; să accepte ordinul de livrare sau documentul de
transport. În plus, el trebuie să plătească, dacă nu este altfel convenit, costurile inspecţiei
efectuate înainte de expediere, cu excepţia cazului în care aceasta este mandatată de
autorităţile din ţara exportatoare; dar și să acorde vânzătorului, pe cheltuiala acestuia,
orice asistență cerută.
FAS
Cumpărătorul e obligat: să plătească prețul; să obțină, cu riscuri și cheltuieli proprii, orice licență
de export și import sau alte autorizații oficiale și să îndeplinească toate formalitățile vamale
pentru export și import, eventual pentru tranzit; să contracteze pe propria cheltuială transportul
mărfurilor din portul de expediere numit; să preia mărfurile; să suporte toate riscurile de pierdere
sau avariere a mărfurilor din momentul în care acestea au fost livrate. El are și obligația de
avizare a vânzătorului cu suficiente informații despre numele vasului, locul de încărcare și data
cerută pentru livrare. De asemenea, va plăti costurile inspecției efectuate înainte de expediere.
FOB
Regula dată impune obligaţia cumpărătorului de a suporta toate costurile pentru riscurile de pierdere sau
avariere a mărfurilor, din punctul de predare de către vânzător. Plata prețului stabilit, obținerea licențelor
de import sau tranzit, transportul mărfurilor din portul numit, preluarea mărfurilor și suportarea
eventualelor riscuri din acel moment sunt alte obligații ale cumpărătorului. În cazul dacă transportul a
întârziat să ia marfa sau în general nu se prezintă, sau dacă vânzătorul nu a fost avizat, cumpărătorul
suportă orice costuri suplimentare. În plus, acesta trebuie să primească dovada livrării și să achite
inspecția înainte de expediție, să ramburseze cheltuielile vânzătorului pentru transmiterea documentelor și
mesajelor de asistență
CFR
Cumpărătorul plătește prețul stabilit, achită cheltuielile de import sau tranzit, primește mărfurile
și apoi suportă riscurile, suportă și cheltuielile de descărcare inclusiv cele de barje și cheiaj,
avizează vânzătorul, primește documentul de transport, își asumă cheltuielile pentru obținerea
mesajelor și documentelor, plătește inspecția mărfii înainte de expediție.
CIF
Cumpărătorul se obligă să: plătească prețul; să obțină licențele de export și import și să
îndeplinească formalitățile de import; să primească marfa de la cărăuș și să o preia în modul
convenit, să suporte riscurile în caz contrar; să plătească verificarea calității și cantității
mărfurilor, descărcarea lor; să ofere informațiile cerute de vânzător; să-și asume inspectarea
mărfii și cheltuielile pentru asistența solicitată de el.
6. Concluzii