Sunteți pe pagina 1din 10

COPIII CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE

Educaţia trebuie făcută posibilă pentru orice copil, pentru orice persoană
cu dizabilităţi, atât în familie cât şi în grădiniţă, aceşti factori având un rol
hotărâtor în dezvoltarea si socializarea acestor copii.
Copilul cu dizabilităţi trebuie considerat ca făcând parte din societate. Nu
putem să-l ascundem, nu are nevoie de mila noastră, ci de sprijinul nostru,
permiţându-i să traiască alături de ceilalţi copii, ca parte integrantă a
comunităţii.
La orice copil, în mod particular la copiii cu dizabilităţi, gradul de interes şi de
colaborare a părinţilor cu grădiniţa este cel mai adesea direct proporţional cu
rezultatele şi evoluţia copiilor.
Psihopedagogia modernă, centrată pe copil, se bazează pe convingerea că
familia reprezintă principalul educator, având potenţial maxim de modelare a
personalităţii copilului. Familiile copiilor cu dizabilităţi sunt adesea
responsabile de copiii lor pe tot restul vieţii.
Un rol foarte important al grădiniţei este acela de a sprijini familiile
copiilor cu dizabilităţi să aibă încredere în resursele proprii, în a face faţă
greutăţilor cu care ele se confruntă.
Părinţii trebuie să participe la programe de educaţie care vizeză teme majore de
educaţie, determinându-i să acorde copilului cu dizabilităţi atenţie sporită, să-i
înţeleagă nevoile şi trebuinţele, să-i influenţeze cu tact şi răbdare
comportamentul. Apreciindu-l, lăudându-l pentru faptele bune, părinţii învaţă
că, stimulând copilul pentru a obţine o imagine pozitivă faţă de sine, îi pot
modela caracterul.
Prin efortul comun familie-grădiniţă, copilul va scăpa de inhibiţii şi se va uşura
integrarea lui cu succes în viaţa socială.

Nr Numele şi prenumele Acte care să ateste Observații

crt copilului afecțiunea medicală
PROGRAM DE INTERVENȚIE PERSONALIZAT

INFORMAȚII DE BAZĂ:
 Numele:____________________________________________________
__
 Prenumele:
___________________________________________________
 Data şi locul naşterii:
___________________________________________
 CNP: _______________________________
 Adresa:_____________________________________________________
_
___________________________________________________________
__
 Grupa: ____________________

STAREA ACTUALĂ A COPILULUI:

 Comportament motor şi psihomotor:
_______________________________
 Vocabular:
____________________________________________________
 Dezvoltarea cognitivă:
 gândirea
_____________________________________________
 memorie
_____________________________________________
 capacitate de concentrare
________________________________
Dezvoltarea social-afectivă
____________________________________________
________________________________________________________________
__
Deprinderi de igienă
personală__________________________________________
________________________________________________________________
__
DERULAREA PROGRAMULUI DE INTERVENȚIE
 Domeniul de intervenție
_________________________________________
___________________________________________________________
__
 Motiv de referință
______________________________________________
___________________________________________________________
__
 Scopul programului
_____________________________________________
___________________________________________________________
__
 Nivelul de plecare
______________________________________________
___________________________________________________________
__
 Perioada de intervenție
__________________________________________
 Obiectivele
 Pe termen scurt -
__________________________________________
- ______________________________________
___
- ______________________________________
___
- ______________________________________
___
 Pe termen lung -
__________________________________________
- ______________________________________
___
- ______________________________________
___
- ______________________________________
___
 Metodele şi mijloacele folosite -
___________________________________
___________________________________________________________
__
 Metode şi instrumente de evaluare
_________________________________
___________________________________________________________
__
EVALUAREA FINALĂ
Criterii minimale de evaluare
__________________________________________
________________________________________________________________
__
Criterii maximale de evaluare
_________________________________________
________________________________________________________________
__

CONCLUZII:

____________

RECOMANDĂRI:

________
COMITETUL DE PĂRINȚI AL CLASEI

Nr. Funcția Numele şi prenumele Profesia Telefon

crt
1
Preşedinte

2
Casier

4 Membrii

RESPONSABILITĂȚILE COMITETUL DE PĂRINȚI

Nr. Funcția Responsabilități

crt
1
Preşedinte

2
Casier

4
Membrii

5
PARTENERIAT CU FAMILIA

Tema: _____________________________________________

Perioada: __________________________________________

Argument:

 ___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
______

Scopul:

 ___________________________________________________________
___________________________________________________________
___________________________________________________________
______

Obiective:

 ___________________________________________________________
___________________________________________________________
____

Mijloace de realizare:
________________________________________________

Grupul țintă: _________________________

Resurse:

 umane:
______________________________________________________
 materiale :
____________________________________________________

 financiare:
____________________________________________________
TEMATICA ŞEDINŢELOR CU
PĂRINŢII

Nr. Tema Perioada Obiective Resurse

crt. şedinţei
Aspecte privind - să înţeleagă importanţa
începerea grădiniţei de frecventării cursurilor;
către preşcolarul mic grădiniţei în viaţa
1. (3 ani ) septembrie copilului chestionar
Probleme - să conştientizeze calitate referat
organizatorice unui părinte responsabil.
Referat: „ Cum
trebuie să fie un
părinte? „
Exemplul părinţilor - să motiveze importanţa
în educarea copiilor exemplului părinţilor în
Referat: octombrie educarea copiilor;
2. „ Recompense pentru - să conştientizeze chestionar
copilul importanţa unui bun referat
dumneavoastră? „ exemplu;
- să înţeleagă importanţa
folosirii recompenselor.
Concluzii asupra
adaptării şi muncii - să cunoască succesele şi
3. copiilor la grădiniţă noiembrie insuccesele micuţilor; referat
Referat: „ Cum să - să cunoască eficienţa
alegem jucăria unei jucării potrivite.
potrivită?”
Regimul zilnic al - să cunoască şi să
activităţilor copiilor conştientizeze regimul
În întâmpinarea lui decembrie zilnic al activităţii pe care referat
4. Moş Crăciun o desfăşoară proprii copii.
Referat: „ Putem
scăpa de cuvintele NU
sau NU VREAU ?”
Analiza muncii - să conştientizeze
copiilor rezultatele şi evoluţia
Referat: „ Ce se află copiilor în funcţie de
5. între mine şi copilul ianuarie munca depusă; referat
meu? „ - să înţeleagă beneficiile
unei bune comunicări în
familie.
Activitatea - să conştientizeze
independentă a importanţa stabilirii unui
copiilor program adecvat vârstei
6. Referat: „Violenţa februarie lor;
în familie” - să conştientizeze referat
beneficiile unui climat
familial potrivit pentru
creşterea „sănătoasă” a
copilului.
Atitudinea în - să identifice
7. colectiv a copiilor martie caracteristici ale fise
Referat: „Părinţi vă colectivului; referat
cunoaşteţi copii?„ - să analizeze cât de bine
îşi cunosc copiii.
Analiza muncii - să cunoască aspectele
copiilor pozitive şi negative ale
8. Consiliere: aprilie autorităţii părinţilor; chestionare
” Părinţii întreabă – - să cunoască noi aspecte
Educatoarea privind propriul copil.
răspunde”
Educaţia sanitară – - să înţeleagă necesitatea discuţie
9. sănătatea este cea mai mai respectării regulilor de liberă
bună avuţie igienă.

Să ne recreăm - să înţeleagă importanţa

10. împreună! iunie recreării copiilor alături de
„Uite ce mari ne-am părinţi; chestionar
făcut!” - să analizeze evoluţia
propriului copil.

S-ar putea să vă placă și