SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR

TRIADOLOGIA
- deși este un niceean convins, folosește foarte rar termenul niceean o(moou/sioj, folosind mai
des termenii semiarieni neutri și populari din spațiul antiohian: asemenea în toate (o(/moioj
kata\ pa/nta), având asemănarea întru nimic schimbată (a)para/llakton e)/conta
o(moio/thta), asemănător după ființă (o(/moioj kata\ th\n ou)si/an) (PG 53, 72). Se
întâmplă însă ca în același text să întâlnim concomitent și termenul deoființă, și termeni
arianizanți, ca și deosebirea dintre fire și ipostasuri:
„și în Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui Cel Unul-Născut, Cel ce este întru toate asemenea și
egal cu Tatăl și având asemănarea cu El întru nimic schimbată, Cel deoființă și cunoscut în
ipostas propriu ... fiecare [dintre persoanele treimice] rămânând în propriul ipostas, are aceeași
putere ... Duhul Sfânt este de aceeași vrednicie [cu Tatăl și cu Fiul]” (Cateheza I 21-23, SCh 50
bis, pp. 119-120).
- Hrisostom preferă să arate deoființimea Fiului și a Duhului prin termenii de aceeași cinste
(o(mo/timoj), egal în cinste (i)so/timoj), egal, deopotrivă (i)/soj). Alteori folosește formulări
perifrastice: nu de altă ființă, una este puterea Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh (PG 59,
471; PG 52, 408; PG 63, 159; PG 60, 173; PG 55, 199 și 258).
- mărturisirea deoființimii celor trei persoane ale Sfintei Treimi apare clar, fără echivoc: „Una
este ființa Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh” (Cateheza II, 26; SCh 50 bis, p. 147).
- în privința numirilor diferite și multe care se dau lui Dumnezeu, ele trebuie să fie distinse, așa
cum făcuse și Vasile cel Mare, în nume comune, adică acele numiri care desemnează ceea ce
este comun Persoanelor Sfintei Treimi, și nume proprii, adică acele numiri care desemnează
ceea ce este propriu fiecărei Persoane.
„Căci în privința numirilor, unele sunt comune, altele proprii. Sunt comune ca să arate ceea ce
este neschimbat în ființă, și sunt proprii ca să caracterizeze însușirea specifică a ipostasurilor”
(Împotriva anomeilor, Omilia V, 2, PG 48, 738).
„Deci Tată și Fiu arată ceea ce este propriu fiecărui ipostas; iar Dumnezeu și Domn ceea ce este
comun” (Împotriva anomeilor, Omilia V, 2, PG 48, 738).

1
- divinitatea Duhului Sfânt este afirmată de Sf. Ioan Gură de Aur fără echivoc, afirmând cu tărie
identitatea de ființă a Duhului cu Tatăl și cu Fiul, dar și distincția ipostasurilor. Comentând textul
din Ioan 14, 16 („Voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă”), Sf. Ioan spune:
„Să se rușineze și cei ce sunt bolnavi de învățăturile lui Sabelie, și cei care nu au o părere
cuvenită despre Duhul... Căci spunând despre el „altul”, arată diferența ipostasului lui; iar
spunând despre El „Mângâietor”, arată înrudirea ființei” (La Ioan, Omilia LXXV 1, PG 59, 404).
- prezența Duhului în lume este diferită de prezența Fiului; câtă vreme Fiul a venit în trup
omenesc și a fost văzut cu ochii trupești, Duhul Sfânt, deși vine ipostatic în lume, este nevăzut
după ipostas, se sălășluiește în sufletele noastre și se face vizibil prin puterea și harul pe care le
comunică celor care Îl primesc.
„Și pentru ca nu cumva, auzind Mângâietor, [ucenicii] să bănuiască o altă întrupare și să aștepte
să-L vadă cu ochii, Hristos zice: „lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede” (In 14, 17).
Căci El nu va fi împreună cu voi așa cum sunt Eu, ci va locui chiar în sufletele voastre. Căci
aceasta înseamnă „în voi va fi” (La Ioan Omilia LXXV 1, PG 59, 404).

HRISTOLOGIA
- Sf. Ioan Gură de Aur este ortodox în privința învățăturii despre Hristos, deși a trăit și a fost
chiar educat într-un mediu cu evidente înclinații „nestoriene”. Unul din dascălii Sf. Ioan, Diodor,
ulterior ajuns episcop de Tars, încercând să elimine învățătura greșită a lui Apolinarie, care
spunea că la Întrupare, Hristos a luat doar trup/ carne, fără suflet rațional, a susținut că între
cele două firi, dumnezeiască și omenească, nu s-a făcut o unire reală, deoarece acest lucru ar fi
însemnat o schimbare-transformare a uneia în cealaltă și viceversa. Or, ar fi fost de neconceput
o schimbare a firii dumnezeiești. Se ajungea astfel la ideea celor doi fii, Fiul lui Dumnezeu și Fiul
Mariei, iar unirea prin Întrupare ar fi însemnat, de fapt, o locuire a Fiului lui Dumnezeu în Fiul
Mariei. Maria nu mai este, așadar, Theotokos, iar unirea, de vreme ce nu este reală, nu mai
asigură comunicarea însușirilor și, prin urmare, nici îndumnezeirea firii omenești nu mai este
posibilă. Erorile hristologice ale lui Diodor de Tars au fost continuate apoi de un ucenic al
acestuia și prieten al Sf. Ioan Gură de Aur, Teodor de Mopsuestia (350-428).
- termenii pe care Hrisostom i-a folosit pentru a desemna unirea firilor prin Întrupare sunt:
e(/nwsij (unire), suna/feia (alăturare, contact), kra/sij (fuziune, amestecare), koinwni/a

2
(comuniune). Primul dintre acești patru termeni, care este și cel mai des întâlnit, asigură
realitatea unirii celor două firi, iar al doilea, folosit mai rar, exclude schimbarea sau
amestecarea firilor și îl leagă pe Sf. Ioan de mediul său imediat, care înțelegea Întruparea
exclusiv ca alăturare/ contact. Observăm aceeași tactică pe care a folosit-o și Sf. Vasile cel Mare,
cea a iconomiei, sperând ca prin aceasta să-i atragă la ortodoxie pe cei care încă oscilau între
adevăr și erezie.
„Căci prin unire și împreunare una sunt Dumnezeu-Cuvântul și trupul. Nu făcându-se amestecare
(su/gcusij), nici dispariție a firilor, ci unire negrăită și nespusă” (La Ioan Omilia I, 2; PG 59, 80).
„Deci nici nu amestecăm, nici nu despărțim. Unul este Dumnezeu, unul Hristos, Fiul lui
Dumnezeu. Iar când zic „unul” spun unire, nu amestecare, a firii acesteia căzute, dar unite cu
aceea” (La Filipeni Omilia VII, 3; PG 62, 232).
- comunicarea însușirilor, ca o firească consecință a unirii firilor, este afirmată clar de Sf. Ioan:
„... n-am lăsat nicidecum neîmpărtășită de lucrarea dumnezeiască firea omenească luată, ci,
când ca om, când ca Dumnezeu am lucrat Eu, printr-o lucrare arătând firea, prin cealaltă
încredințând despre iconomie” (La Lazăr, PG 50, 642).

TERMENUL THEOTOKOS
- una dintre problemele controversate cu privire la opera Sf. Ioan Gură de Aur este aceea că, în
ciuda vastității sale, această operă nu cuprinde nici o cuvântare encomiastică la adresa Maicii
Domnului. Mai mult decât orice alt scriitor bisericesc al vremii sale, Ioan Gură de Aur a explicat
de ce Cuvântul trebuia să se nască din Fecioară, a arătat că Logosul a luat din Maria trup-
umanitate fără de păcat și că Fecioara Maria constituie un model. Însă nu a numit-o Theotokos
în nici una dintre scrierile sale autentice.
- pe de altă parte, însă, Sf. Ioan nu s-a raliat mediului antiohian în care a trăit și în care s-a
format, atunci când acesta o socotea pe Fecioara Maria Anthropotokos sau Hristotokos, sau
când accentua unele temeri sau ezitări ale Fecioarei Maria, pe care le folosea pentru a o
subaprecia.
- Stylianos Papadopoulos: „Neutilizarea termenului Theotokos, care fusese deja promovat de
capadocieni și de alți teologi și care se impusese aproape din anul 380, se datorează nu negării
conținutului acestui termen, ci prudenței și reținerii cu care Hrisostom a hotărât să abordeze

3
mediul său apropiat, sperând că, în felul acesta, îl va câștiga de partea părerilor sale, sau cel
puțin nu îl va întărâta în opozițiile lui, într-un centru eclezial-teologic atât de tulburat și de
scindat cum era Antiohia”.