Lobby PDF

Modul de curs
LOBBY
Andreea Răceanu
CUPRINS
Tema 1: Lobby - conceptualizare și premise ................................................................................... 1
Tema 2: Democrație și lobby ................................................................................................................. 6
Tema 3: Modele de comunicare în spațiul public ........................................................................ 12
Tema 4: Politici publice ......................................................... ................................................................ 16
Tema 5: Stakeholderii și puterea lor ................................................................................................. 23
Tema 6: Activitatea de lobby – de la conceptualizare la eficientizare ................................ 32
Tema 7: Practica activităţii de lobby ................................................................................................ 38
Tema 8: Lobby – modele internaţionale şi realităţi româneşti .............................................. 43
Lobby – suport de curs

Tema 1
LOBBY – CONCEPTUALIZARE ȘI PREMISE
1.1. Termeni şi semnificaţii

1.2. Specificul activității de lobby
1.3. Lobby – premise
1.4. Federalist no.10
Obiective de învățare
- Înțelegerea specificului activității de lobby
- Înțelegerea diferenței între activitatea de lobby și alte activități similare
- Cunoașterea modului în care a apărut și s-a dezvotat activitatea de lobby
1.1. Termeni şi semnificaţii
Specificul și particularitățile activității de lobby nu pot fi înțelese fără a pleca de

la terminologia, preocupările și practicile în proximitatea cărora conceptul însuși s-a
dezvoltat. Unele dintre acestea se suprapun parțial cu aria lobby-ului, altele sunt
confundate ca zonă de inters cu acesta, deși în realitate se referă la aspecte diferite.
Unele diferențieri sunt fundamentale și derivă chiar din dimensiunile ontologice și din
tradiția practicii, altele implică diferențieri fine, de nuanță sau de abordare și pentru un
public neavizat pot trece neobservate, îndeosebi într-un spațiu în care experiența
participării publice și a democrației bazate pe dialog constant și implicare activă din
partea cetățenilor și a stakehoderilor nu înregistrează o amplă tradiție, cu atât mai mult
cu cât acestea nici nu se bazează pe un cadru legal instituționalizat cu istoric îndelungat.
Din acest motiv, consider a fi obligatorie înțelegerea clară a conceptelor, conturând
granițele și contextul unui vocabular adecvat și corect pentru problematica noastră de
interes.
În ceea ce privește conceptele de bază în jurul cărora trebuie înțeleasă activitatea
de lobby, acestea sunt: grupuri de interese, decidenți, politici publice, comunicare, interes
Andreea Răceanu
Lobby – suport de curs Pagina 1 din 29
public / interes privat, guvernare transparentă, democrație participativă, dialog civic și
dialog social, grupuri de presiune, tipuri de bunuri. Pentru o activitate de lobby eficientă
se pun în discuție elemente precum: reputaţie şi încredere, responsabilitate socială,
charismă, rețea de relații, fereastră de oportunitate. În ceea ce privește activitățile cu
care poate fi asociat lobby-ul (în mod corect sau, dimpotrivă, în urma unor erori
conceptuale sau a malpraxisului) trebuie avute în vedere prioritar următoarele:
advocacy, relații publice, afaceri publice (public affairs), negociere, manipulare, trafic de
influență. Cu toți acești termeni ne vom întâlni în cadrul cursului. În continuare ne vom
opri asupra câtorva termeni, concepte și activități pe care le consider a fi de interes
prioritar și fără de care nu putem porni la drum, restul urmând să fie detaliate pe
carcursul temelor specifice, în secțiunile următoare.
Politicile publice reprezintă acele „reţele de decizii legate între ele privind
alegerea obiectivelor, a mijloacelor şi a resurselor alocate pentru atingerea acestor
obiective în situaţii specifice” (Miroiu, 9). Înfăptuirea politicilor publice revine în
atribuțiile decidenților politici și tot acestora le este asociat și rezultatul politicilor și
adecvarea politicilor la nevoile sociale și interesul public într-o perioadă dată. De drept
însă, deși formal politicile publice revin în responsabilitatea decidenților politici,
conturarea și înfăptuirea lor depind de implicarea multor altor categorii de stakeholderi,
de la grupurile interesate în mod direct de acea politică publică, mass media până la alte
entități ale societății civile, constituind aparent stakeholderi marginali în raport cu acea
politică. Un număr mare de politici publice afectează – pozitiv sau negativ – viața
fiecărui individ al societății în care acea politică se aplică, indiferent dacă din partea
societății civile a existat sau nu o implicare directă în înfăptuirea acelei politici. Plecând
de aici apar discuțiile privind importanța comunicării asociate politicilor publice, a
dialogului ce poate duce la decizii mai bune și la politici publice mai eficiente, având în
vedere că politicile publice trebuie realizate în raport cu interesul public real și nu în
raport cu o perspectivă a binelui constuită în laborator, în mod abstract.
Stakeholderii – deținătorii de interese – sunt acele persoane, grupuri sau entități
care au un interes direct cu privire la problema sau proiectul în cauză sau care pot avea
o influență asupra acestei probleme sau acestui proiect. Termenul este specific
Andreea Răceanu
activităților asociate politicilor publice dar și activităților economice, derivând din teoria
organizațiilor și fiind legat de numele lui R. Edward Freeman considerat părintele
teoriei stakeholderilor.
Public (uri) – acest termen ne duce cu gândul în sfera comunicării în relații
publice, fiind un termen predilect în acest domeniu de activitate. Publicurile sunt acele
categorii de persoane, grupuri sau entități care prezintă interes pentru emițătorul activ
sau potențial în context comunicațional. Publicul este cel către care este transmis
mesajul entității comunicatoare și de la care se așteaptă un răspuns. Există domenii
(marketing, vânzări, publicitate) care operează cu conceptul de public țintă,
comunicarea fiind văzută în acest caz ca un proces menit să producă un anumit rezultat
cât mai rapid, adesea comportamental (cel mai des întâlnit fiind comportamentul de
consum și/sau de achiziție a unui produs sau serviciu). În alte domenii, precum relațiile
publice, nu vorbim de public – și cu atât mai puțin de public țintă - ci de publicuri,
întrucât se ia în considerare din start existența mai multor entități de interes, fiecare cu
un profil specific și care trebuie abordate separat și într-o manieră distinctă. Publicurile
în acest sens sunt tratate ca parteneri activi în comunicare și nu doar ca simpli receptori
ai unui mesaj transmis de emițător. Sub această formă identificăm o intersecție între
activitatea de relații publice și cea de lobby, ambele presupunând o comunicare
susținută, bidirecțională, în care feed-back-ul și implicarea tuturor părților interesate de
subiectul dat este importantă. Specialiștii în domeniu operează cu hărți ale publicurilor,
acestea fiind instrumente care ajută în conștientizarea segmentării publicurilor și a
importanței fiecăruia dintre acestea.
Activitatea de advocacy este o activitate specifică de comunicare, presupunând
militarea pentru o anumită cauză / un anumit subiect în raport cu anumite categorii de
publicuri interesate de acea cauză / acel subiect. Activitatea de advocacy se aseamănă
cu aceea de relații publice prin faptul că presupune adesea o comunicare bidirecțională.
Pentru a putea persuada în raport cu obiectivul asumat este fundamentală cunoașterea
și înțelegerea poziției receptorului. Spre deosebire de activitatea de relații publice însă,
cea de advocacy presupune o comunicare asimetrică, prioritar fiind interesul și scopul
urmărit de emițător, acesta controlând mesajul. Activitatea de advocacy presupune
Andreea Răceanu
pledoaria în favoarea interesului emițătorului, cu scopul de a atrage simpatia și suportul
receptorului în scopul atingerii obiectivele emițătorului. Așadar, interesele emițătorului
sunt asumate ca fiind prioritare, ele fiind puse în raport cu alte interese – inclusiv cu
interesul public – doar pentru a putea a fi mai bine argumentate sau pentru a-și găsi o
rezolvare mai rapidă. Activitatea de advocacy, asemeni aceleia de lobby, este asociată
unor interese particulare. Spre deosebire de lobby, care acționează prioritar în raport cu
stakeholderi politici (decidenți politici), activitatea de advocacy presupune comunicarea
în raport cu multe alte categorii de publicuri, pledoaria fiind cu atât mai eficientă cu cât
canalele și publicurile sunt alese mai eficient.
1.2. Specificul activității de lobby

Activitatea de lobby constituie un instrument util într-o societate democratică.

Într-un context social-politic sănătos, ea trebuie asociată democrației participative. Ca
practică instituționalizată, lobby-ul presupune un proces de comunicare transparent,
asumat public de grupuri de interese legitime care inițiază sau sunt implicate într-un
dialog coerent și responsabil cu reprezentanții clasei politice și cu decidenții politici.
Activitatea de lobby este definită de reprezentarea intereselor private în mod
transparent în fața decidenților, pentru convingerea acestora să ia măsuri favorabile lor.
(Godwin et all ). Potrivit lui Zetter (p.3), lobby-ul este „procesul prin care se încearcă
influențarea guvernului și a instituțiilor sale prin influențarea agendei politicilor
publice; este, de asemenea, desigur, arta persuadării politice”. Conform acestei definiții
observăm importanța atribuită informației și a plasării informației în contextul potrivit.
Agenda politicilor publice se conturează plecând de la ierarhia percepută a priorităților
problemelor, accesibilității soluțiilor și presiunii pe care acestea par a o exercita.
Persuadarea în context politic este, așadar, pusă în legătură cu legitimitatea și
competențele grupului care se ocupă de activitatea de lobby acestea materializându-se
în puterea sa de a influența agenda politicilor publice.

1.3. Lobby – premise
Pentru a desfășura o activitate eficientă de lobby este nevoie de o serie întreagă

de calități și aptitudini, multe dintre ele învățate și exersate dar, deopotrivă, și de
Andreea Răceanu
caracteristici personale înnăscute. Un lobbist profesionist trebuie să dețină arta
comunicării la nivel performant, să aibă abilităţi de persuasiune, să fie un bun cunoscător
al tehnicilor de negociere pe care să le folosească în mod adecvat în contexte variate. De
asemenea, este fundamental ca acesta să abordeze problemele cu diplomație, să
anticipeze contexte, situații, probleme și nevoi, să dovedească un comportament
proactiv.
Elemente dezirabile pentru o activitatea de lobby de succes sunt numeroase însă
cel puțin trei constituie premise cu caracter obligatoriu, activitatea de lobby neputând fi
inițiată în lipsa acestora. În primul rând lobbistul trebuie să fie un foarte fin cunoscător
al specificului temelor în raport cu care care practică activitatea de lobby. Apoi, în egală
măsură, sunt foarte importante abilitățile de pledoarie și retorică ale specialistului
lobbist și respectiv rețeaua de relații pe care acesta se poate baza și pe care trebuie să o
dezvolte constant.

1.4. Federalist no.10
Rădăcinile activității de lobby sunt legate de Federalist Papers, colecția de articole și

eseuri din 1787aparținându-le lui James Madison, Alexander Hamilton și John Jay prin
care aceștia promovau ratificarea Constituției Statelor Unite. Federalist no.10 al lui J,
Madison a fost publicat la 22 nov.1787 și este unul dintre cele mai cunoscute și
discutate materiale politice, cel puțin în spațiul american.
Problema principală enunțată în cadrul Federalist no.10 este cea a facțiunilor cu
interese particulare, contrare celor specifice interesului comun. Madison argumentează
că singura acțiune eficientă în contextul existenței acestor facțiuni este controlarea
efectelor acțiunilor lor. Astfel, apărea ca fundamentală importanţa reglementării
guvernământului, acestea traducându-se în acceptarea unui cadru [normativ] general
valabil, la care toți cetățenii să se raporteze în mod egal, acest cadru fiind promovat
drept singura modalitate de a păstra un cadru social și politic sănătos pentru viața
tuturor cetățenilor.
Plecând de aici, se impune o discuție mai amplă cu privire la instrumentele de
implementare a principiilor guvernării corecte. Mai departe, apare necesitatea
Andreea Răceanu
problematizării diferențelor între democraţia directă şi cea reprezentativă și
mecanismele de înfăptuire a politicilor publice.
Cuvinte cheie
Lobby, advocacy, politici publice, stakeholderi, decizie politică, interes public, interese
private
Andreea Răceanu
TEMA2
DEMOCRAȚIE ȘI LOBBY
2.1. Democrația și înțelesurile sale
2.2. Binele comun, riscurile democrației și duşmanii acesteia
2.3. Pluralism și democrație
2.4. Pluralism și lobby
- Încadrarea activității de lobby în contextul guvernării democratice
- Diferențierea între guvernarea democratică și formele de guvernare
nedemocratice
- Înțelegerea diferenței între diverse tipuri de interese și a formulelor prin care
acestea pot fi armonizate în cadrul regimurilor democratice
- Înțelegerea specificului pluralismului
2.1. Democrația și înțelesurile sale

Democraţia, „cea mai puţin rea” formă de guvernare găsită până acum, funcţionează
după tot atâtea principii şi valori şi prezintă tot atâtea limite câte tipuri de manifestare
ale sale există. Pentru a putea analiza corect modul de funcționare al unui regim politic
democratic trebuie să avem un bagaj de cunoștințe relevant în acest sens, plecând de la
tabloul istorico-evolutiv al democraţiei şi democraţiilor, delimitând totodată şi
principiile de bază ale ideologiilor democratice, înțelegând democraţia capitalistă şi, mai
departe, viziunea politică și economică privind democrația celei de-a treia căi.
Democrația este acea formă de guvernare în care puterea este cea a poporului
(limba greacă: demos – popor și kratos – putere). În Grecia antică găsim primele forme
de democrație, atât ca manifestare practică dar și în sfera filosofiei politice. “Grecii,
îndeosebi grecii atenieni, au fost primii care au introdus transformarea democratică: de
la ideea și practica guvernării de către cei puțini la ideea și practica guvernării de către
Andreea Răceanu
cei mulți. Pentru greci singurul loc propice democrației era, desigur statul-cetate” (Dahl,
2002, 9). Această formă de guvernare pleca de la dezideratul egalității între cetățeni,
acceasta fundamentând puterea lor similară în deciziile politice privind viața cetății. O
astfel de practică însă este departe de a fi posibilă în condiții diferite de cele ce
caracterizau Atena lui Pericle în care aceste prime concepții despre democrație s-au
dezvoltat. Vorbim așadar de o democrație directă, fundamental imposibilă în condițiile
lipsei de omogenitate între cetățeni, numărului mare al acestora și intereselor diferite
pe care ei le au. Plecând de aici putem înțelege sursa derivațiilor multiple pe care
conceptul democrație le-a dezvoltat de-a lungul timpului.
Deși există consens în ceea ce privește înțelesul general al termenului – puterea
poporului – există interpretări diferite cu privire la înțelesul particupar și semnificația
termenilor constitutivi: grade, forme și limite ale puterii, delimitări, factori integrativi și
caracteristici active și pasive ale poporului și, mai târziu, ale atributului de cetățean.
Din Grecia lui Pericle, formele de guvernare experimentate de societățile umane ne
oferă varii exemple deopotrivă pozitive și negative. Ne putem opri atenția asupra
democrației din Roma antică, formelor de conducere din Evul Mediu, principiilor
apărute odată cu statul-națiune, riscurilor și limitelor demonstrate de regimurile
totalitare ale secolului XX. Putem, de asemenea, să ne orientăm după principiile de
organizare și funcționare ale democrațiilor de astăzi, fie că vorbim de state naționale,
sau federații. Putem să ne aplecăm asupra ideilor actuale sau clasice ale filosofiei
politice. Vom găsi numeroase accepțiuni ale democrației și tot atâtea modele ale sale.
În ceea ce privește manifestarea funcțională a democrațiilor actuale, diferențiem
între democrația directă (participarea activă constantă a tuturor cetățenilor în luarea
deciziilor politice) și democrația reprezentativă (investirea de către cetățeni a unor
reprezentanți aleși cu puterea de a lua decizii). Vorbim, de asemenea, de democrația
participativă - implicarea activă a cetățenilor sau a unui grup direct interesat de un
anumit subiect în luarea deciziilor politice cu privire la acel subiect și de democrația
deliberativă – consultarea cetățenilor și deliberarea pe baza suportului arătat de
majortatea cetățenilor interesați de o problemă dată. În contextul noilor tehnologii se
vorbește, de asemenea, de e-democracy, aceasta presupunând utilizarea tehnologiei
Andreea Răceanu
actuale pentru a implica cetățenii în actul guvernării, de la comunicarea informativă cu
aceștia până la preluarea tehnologizată a inputului acestora în raport cu deciziile
politice.
Oricare ar fi forma de manifestare și modul de funcționare, o constantă de
necontestat rămâne dezideratul comun acceptat ca guvernământul să slujească binele și
interesul public și, odată cu acesta, o problemă nedepășită rămâne delimitarea acestui
bine / interes public și riscurile presupuse de transpunerea acestui deziderat în
practică.
2.2. Binele comun, riscurile democrației și duşmanii acesteia
O discuţie de fond cu privire la democraţie include obligatoriu o problematizare a

ceea ce este opusul democraţiei orice ar însemna aceasta. În acest sens, vom avea în
vedere rolul şi scopul statului dar şi formele lui, subliniind implicaţiile societăţilor
agregate în jurul ideii de partid-stat.
Majoritatea, termen des întâlnit în spaţiul politic şi în discursul cu privire la
interesul public, face apel la o simbolistică ale cărei sensuri conotative şi denotative şi
ale cărei implicaţii poate poziţiona idealul democratic în contextul unor reprezentări
mai puţin agreate. O analiză mai amplă în acest sens este necesară.
Încă din Grecia antică au apărut perspective critice cu privire la democrație. Platon,
filosof grec al cărui nume este definitoriu pentru Academia din Atena, discipol al lui
Socrate, vorbea despre Ideea de Stat, acel ideal de organizare, a cărui caracteristici
principale erau comportamentul și decizia ghidate de corectitudine și dreptate. Platon
diferenția între idei, ce își pot găsi corespondentul în lumea materială și Idee, acel
construct exclusiv mental, cu caracteristici ideale, ce poate fi considerat mai degrabă un
deziderat normativ, niciodată tangibil dar oricând putând fi luat drept reper. Similar, el
propunea ca formulă conceptuală Statul ca stat ideal. Un astfel de Stat, în concepția sa,
era organizat în clase sociale specifice (înțelepții, militarii, agricultorii și meșteșugarii)
ce aveau atribuții specifice (înțelepții elaborau legi, militarii apărau cetatea, agricultorii
cultivau pământul și meșteșugarii făureau cele trebuincioase) și păstrau o ierarhie clară.
În cartea sa, Republica, Platon prezintă cinci forme de guvernare: aristocrația
Andreea Răceanu
(guvernămând conds de folosofi, ghidați de virtuți, capabili să aducă armonie pentru cei
conduși și să ia deciziile corecte), timocrația (guvernământ al militarilor, pus în slujba
obiectivelor militare), oligarhia (guvernâmânt condus ce cei bogați), democrație
(guvernămând condus de cei numeroși), tirania (guvernămând pus în slujba intereselor
particulare ale unui singur om/grup – cel care guvernează, deciziile fiind considerate
haotice în raport cu interesul comun). Potrivit lui Platon, aristocrația este cea mai bună
formă de guvernare iar democrația una dintre cele mai puțin bune, aceasta din urmă
bazându-se pe decizia maselor, mai puțin educate, ignorante și mai puțin capabile să
aleagă corect. Mai departe, Aristotel, discipol al lui Platon și unul dintre cei mai influenți
filosofi ai tuturor timpurilor diferenția în Etica Nicomahică între formele pure de
guvernământ (monarhia, aristocrația și timocrația) și formele corupte, impure (tirania,
oligarhia și democrația). Principalele critici cu privire la democrație, atât din partea lui
Platon cât și a lui Aristotel, erau legate de virtutea îndoielnică și competențele scăzute
așteptate în cazul decizillor celor numeroși. Așa cum am văzut, în locul acestora, cei doi
filosofi ai Greciei antice preferau conducerea din partea celor educați, virtuoși și capabili
de a cântări și îndeplini interesul și binele comun.
Mai târziu, puțin mai aproape de zilele noastre regăsim deopotrivă dezvoltări mai
fine ale ideilor lui Platon și Aristotel dar și o serie de alte critici cu privire la realitățile
empirice ale democrației. Un aspect importat de menționat în acest sens este cel legat de
tirania majorității, perspectivă pe care o găsim la Platon, James Madison, Alexander
Hamilton, Alexis de Tocquwville, Robert Dahl și alții. Tirania majorității constituie un
risc al democrației atunci când în regulii majorității sunt luate în considerare doar
opiniile și interesele celor mai mulți, drepturile celor aflați în minoritate ajungând să nu
mai fie respectate. Respectând exclusiv regula majorității se pot produce derapaje grave
și decizia este departe de dezideratul dreptății și echității sociale. Plecând de aici putem
înțelege mai bine atât pledoariile împotriva societăților adânc segregate și, corolar, pe
cele susținând pluralismul și diversitatea dar și preocupările extinse cu privire la
tipurile de scrutin și formulele de calcul electoral.
Democrația cu siguranță nu este o formă de guvernare perfectă. Alternativele sale
non-democratice sunt însă mult mai periculoase. Derapajele în democraţie sunt posibile
Andreea Răceanu
adesea, în mod paradoxal, tocmai în virtutea dreptăţii şi corectitudinii. Echitatea,
dreptatea, respectarea interesului public şi binele comun sunt aspecte pe cât de
apreciate dacă sunt luate în sens conceptual, pe atât de alunecoase în plan practic, în
special când se pune problema societăţii caracterizate de diversitate şi de interese
divergente. În acest sens, trebuie să ne oprim cu un ochi critic asupra calculului
consensului şi să înţelegem necesitatea reglementărilor dar şi limitele de acţiune şi
implicaţiile – deopotrivă pozitive şi negative – ale acestora. La o privire de ansamblu
asupra variantelor doctrinare non-democratice (nazism, comunism, fundamentalism)
constatăm că toate acestea pleacă de la critica unei stări de facto și încercarea de a găsi
alte soluții, fundamental mai bune și corecte. De asemenea, observăm că toate acestea se
bazează pe un anumit tip de discurs și o anumită logică a comunicării, fundamental
unilaterală. De aici revenim la aceeași concluzie legată de necesitatea pluralismului și
dialogului bidirecțional susținut ce poate alimenta în mod pozitiv o democrație
funcțională.
2.3. Pluralism și democrație
Așa cum am observat mai devreme, pluralismul este văzut ca un corolar al

democrației. În societatea actuală nu ne putem aștepta la o omogenitate a intereselor,
nevoilor și cerințelor din partea cetățenilor dar, în egală măsură, nu ne putem aștepta ca
statul să găsească neapărat cele mai bune soluții la toate problemele. Dacă ne raportăm
la principiile de funcționare a statului și la responsabilităților așteptate din partea
echipei guvernamentale putem identifica un pattern comun ce traversează istoria:
statul este un actor social central căruia îi revine sarcina de a păstra balanţa de puteri,
de a echilibra interesele particulare şi de a se îngriji de urmărirea şi traducerea
interesului public în politici reale. Toate acestea prespun deopotrivă grijă pentru
interesele mai slab reprezentate, atenţie acordată elitelor poltice dar și comunicare cu
toate părțile interesate. Tocqueville, Laski, Figgs, Bentley, Lippmann, Truman, Dahl,
Lipset, Lindblom, R.Michels, G.Mosca, V.Pareto, Kingdon sunt doar câțiva dintre cei al
cărăr nume nu poate fi omis când discutăm despre pluralism, funcționarea și riscurile
democrație.
Andreea Răceanu
Spațiul public este departe de a potretiza o realitate omogenă incluzând grupuri
cu interese și nevoi comune. Cu cât deciziile sunt îndreptate asupra mai multor grupuri
ale societății, cu atât democrația poate fi considerată mai activă și mai sănătoasă. Așa
cum nota Dahl, “ dacă noțiunea de virtute civică și de bine comun e să aibă o anumită
relevanță în lumea modernă, trebuie să le situăm în contextul sistemelor democratice la
scară mare, mai precis în contextul poliarhiei și al pluralismului care o însoțesc”. (Dahl,
2002, 399).
2.4. Pluralism și lobby
Activitatea de lobby se bucură de numeroşi susţinători însă există şi o serie de

argumente îndreptate împotriva acesteia. Argumentele în favoarea activității de lobby o
plasează pe aceasta în sfera preocupărilor specifice democrației participative. Astfel,
activitatea de lobby este o expresie reală a unei democrații funcționale în care
stakeholderii pot comunica liber, își pot exprima nevoile și interesele și pot obține din
partea echipei guvernamentale politici care să le fie utile și pe care le pot considera
eficiente. Privind din perspectiva riscurilor tiraniei majorității, activitatea de lobby ar fi
o expresie reală a contracarării unor astfel de riscuri, având în vedere că interesele
particulare ale unor minorități (fie ele de orice fel) pot fi reprezentate și își pot găsi
răspunsul în politici reale. Mai departe, dacă definim binele public drept o sinteză a
intereselor particulare atunci activitatea de lobby nu face decât să ajute în acest sens,
făcând cunoscute aceste interese și aducându-le mai aproape de agenda politică și de
cea a politicilor publice.
Pe de altă parte - susțin criticii activității de lobby - deși din punct de vedere
filosofic activitatea de lobby ar putea fi expresia unui principiu sănătos, în practică
aceasta ia forma unor comportamente și realități ce se îndepărtează de modelul
democratic dezirabil. Departe de a fi o soluție pentru evitarea riscurilor tiraniei
majorității, activitatea de lobby nu face decât să aducă dezechilibru și inechitate prin
influenţarea deciziei politice în favoarea intereselor particulare ale celor care au
resursele necesare să apeleze la astfel de activități. Adesea o astfel de acțiune poate fi în
detrimentul interesului public (al majorităţii), ajungându-se astfel la decizii politice ce
Andreea Răceanu
afectează întreaga societate dar ce favorizează doar o categorie restrânsă a cetățenilor.
Mai mult, în lipsa unor reglementări clare și a unei tradiții îndelungate, activitatea de
lobby poate înregistra cu ușurință derapaje – reale sau formale – putând fi plasată în
afara eticii și chiar în afara legii – vorbim aici de practicile negative extreme asociate cu
traficul de inflență și corupția de varii feluri.
Așadar, deși pluralismul constituie fundamentul activității de lobby, există
numeroase critici ce plasează această activitate în afara practicilor dezirabile social,
venind deopotrivă din partea celor ce susțin pluralismul dar și din partea celor care
argumentează împotriva acestuia.

Cuvinte cheie
Lobby, democrație, pluralism, bine comun, decizie democratică

Exerciţiul 1
Folosind perspectivele teoretice învățate arumentați pro și contra
activității de lobby în mai multe situații pe care le cunoașteți.
Arătați, referindu-vă la specificul acelei situații, cere au fost
părțile implicate, cum poate fi definit interesul acestora și ce

raport ar putea fi stabilit între interesul lor și interesul comun.

Andreea Răceanu
TEMA 3
MODELE DE COMUNICARE ÎN SPAȚIUL PUBLIC
3.1. Comunicare etică şi propagandă

3.2. Comunicarea cu cetăţenii privind problemele de interes public
3.3. Comunicare strategică
- Delimitarea formelor de comunicare folosite în spațiul public
- Înțelegerea principiilor ce stau la baza comunicării etice și respectiv a
formelor perverse de comunicare în spațiul public
- Delimitarea modelelor de comunicare asociate procesului de înfăptuire a
politicilor publice
3.1. Comunicare etică şi propagandă
Perspectivele teoretice cu privire la comunicarea în procesul de înfăptuire a

politicilor publice sunt în marea lor majoritate legate de tema democraţiei, punându-se
accent pe diferenţa între comunicarea etică, transparentă, responsabilă pe de-o parte şi
respectiv cea propagandistă, al cărui obiectiv este manipularea opiniei publice, pe de
altă parte. Așa cum arată Bruggermann în articolul său din 2010, putem observa cu
ușurință din figura de mai sus antiteza între politicile transparente și cele ascunse.
Primele sunt bazate pe dialog, sunt rezultate în cadrul unui regim bazat pe transparență,
acestea și se traduc în măsuri cu rezultate utile pentru societate, fiind constructive
pentru sfera publică.
Andreea Răceanu
Politica de Relaţii publice Contribuţie constructivă
informare pentru sfera publică
definită ca: Dialog
Politică
transparentă Regim
bazat pe
Politică ascunsă transparenţă
În detrimentul
sferei publice Propagandă
Adaptare după Bruggermann, 2010, p.7, apud Răceanu, 2012

La polul opus, politicile ascunse se bazeză pe propagandă pentru a fi
popularizate în spațiul public și rezultatul lor este în detrimentul sferei publice pentru
că ele nu consolidează democrația, ci contribuie la erodarea acesteia. Comunicarea este
fundamentală în conturarea, promovarea și implementarea deciziilor asociate politicilor
publice. Într-o logică a susținerii interesului public, procesul de comunicare asociat
politicilor publice este menit să invite la dialog toate părțile interesate, scopul final fiind
acela de a genera o politică publică astfel conturată încât să reflecte interesele și să
urmărească avantajele societății în ansamblu. În sens negativ, comunicarea poate fi, însă,
un instrument subsumat scopurilor și intereselor particulare ale unui grup restrâns, caz
în care ea scapă granițelor acțiunii publice democratice, putându-se dezvolta chiar ca un
virus al sistemului.
3.2. Comunicarea cu cetăţenii privind problemele de interes public
Modelele de comunicare în politicile publice au fost abordate în comunitatea

ştiinţifică în contextul discuţiilor cu privire la participarea publică. O perspectivă
relevantă în acest sens este cea oferită de Creighton și Asociația Internațională privind
Politicile Publice.
Andreea Răceanu
Informare a Ascultare Implicare în
Dezvoltarea
publicului a publicului rezolvarea
de acorduri
problemelor
Adaptare după IAP2 și Creighton, apud Răceanu, 2012

Așa cum poate fi observat în figura de mai sus, dacă ne raportăm la comunicarea
etică în problemele de interes pentru cetățeni și la procesul de înfăptuire al politicilor
publice, putem urmări pe o axă continuă diverse grade de implicare a cetățenilor în
rezolvarea aspectelor de interes public. Astfel, un prim stadiu, caracterizat de o
implicare minimală a cetățenilor, este cel al informării publice. Avem de-a face aici cu un
proces unidirecțional, deciziile fiind deja luate și doar transmise mai departe cetățenilor.
Un al doilea stadiu este acela al ascultării publicului. Diferența constă în faptul că
cetățenii își pot exprima părerea și mesajele lor sunt ascultate. Aceasta nu garantează
integrarea perspectivei cetățenilor în decizia finală însă este un prim pas în acest sens.
Apare așadar comunicarea bidirecțională, fiind luată în calcul și existența mesajelor din
partea publicului. Dacă puterea acestora rămâne doar la stadiu de influență potențială
atunci avem de-a face cu o comunicare bidirecțională asimetrică pentru că puterea
propriu-zisă rămâne cea a decidenților. Cel de-al treilea stadiu invită propriu-zis la
participare pentru el presupune implicarea cetățenilor în rezolvarea problemelor. Acesta
este un stadiu al comunicării bidirecționale practice. În sfârșit, ultimul stadiu, conform
lui Creighton, este cel al relațiilor parteneriale între reprezentanții politici și cetățeni,
acesta presupunând dezvoltarea de acorduri. În acest stadiu toate părțile implicate își
aduc aportul în vederea găsirii de soluții avantajoase în raport cu interesul public.
3.3. Comunicare strategică
Activitatea de lobby presupune deopotrivă interes din partea decidenților

politici dar și, mai ales, viziune și coordonare din partea echipei care o desfășoară.
Comunicarea este inițiată de stakeholderi și nu de decidenții politici. Așadar, dacă ne
raportăm la tipul de comunicare publică specific în acest caz vorbim de o comunicare
Andreea Răceanu
bidirecțională de o implicare a publicurilor și de un model de comunicare în excelență
participativ. Având în vedere miza asociată adesea activității de lobby cât și eforturile
necesare pentru un rezultat pozitiv, aceasta trebuie proiectată prin excelență apelând la
o comunicare de tip strategic.
Comunicarea strategică presupune “coordonarea între ceea ce faci și ceea ce spui
pentru a susține obiectivele avute”; ea este definită ca “un set de acțiuni, mesaje, imagini
și alte forme de semnale sau angajamente coordonate, menite să informeze, să
influențeze sau să persuadeze o anumită audiență specifică în scopul susținerii unor
obiective asumate” (Paul, 3)
Ca premise în acest sens, sunt necesare următoarele: o foarte bună cunoaştere (a
subiectului şi a publicului, a modului de raportare a publicului faţă de subiect),
comunicarea planificată, comunicarea coordonată, construirea şi dezvoltarea asocierilor
pozitive de imagine, alegerea eficientă a purtătorilor de mesaj, valorificarea şi
potenţarea resurselor de credibilitate şi încredere, reţele de relaţii şi dezvoltarea de
relaţii durabile.
Pentru a atinge rezultatele dorite, lobbistul şi echipa sa trebuie să se folosească în
mod eficient de instrumentele accesibile în sfera comunicării. Principiile de bază de la
care pleacă trebuie să fie: targetarea publicului relevant și adaptarea mesajului la
interesele şi specificul acestuia, o comunicare persuasivă profesionistă, construirea şi
transmiterea unui mesaj unitar, folosirea unui mesaj distinctiv, verificarea mesajului
înainte de a fi transmis dar şi după aceea, mai ales în momentele cheie în agenda sa de
lucru, folosirea canalelor potrivite, adaptare la agenda publică și politică și la calendarul
altor teme de interes pentru publicul vizat, şi, nu în ultimul rând, evaluare constantă.
Alegerea publicului este fundamentală. Ca și în orice altă situație de comunicare, în
activitatea de lobby alegerea corectă a receptorului influențează în mare măsură
rezultatul obținut. Actori diferiți au o influență diferită în conturarea și dezvoltarea
politicilor publice. În funcție de momentul specific în raport cu ciclul de viață al politicii
publice ce se dorește influențată entitatea abordată poate fi diferită: un politician/un
grup de politicieni, un lider de grup parlamentar, președintele unei structuri, membrii
administrației publice etc. De asemenea, în funcție de importanța subiectului și de
Andreea Răceanu
impactul acestuia la nivel social poate fi abordat un număr mai mare de actori politici și
nu numai, crescând legitimitatea solicitării dar și presinea acesteia. Fiind vorba despre o
interacțiune la nivel înalt, este de asemenea relevantă alegerea adecvată a canalului de
comunicare, acesta putând facilita sau, dimpotrivă, chiar închide posibilitatea oricărui
alt demers viitor. Mesajele cu care se operează trebuie să fie în primul rând relevante și
puterea lor să fie calculată în raport cu momentul la care sunt emise. Este fundamentală
calcularea relevanței nu doar în raport cu interesele emițătorului, ci și cu cele ale celui
căruia îi sunt adresate. Ca și în cazul relației cu mass media, spre exemplu, trebuie luat
în calcul faptul că un mesaj transmis într-un moment nepotrivit își poate pierde întreaga
putere de influență. De asemenea, trebuie luat în calcul faptul că receptorii au o atenție
limitată și problemele și subiectele cu care intră în contact sunt numeroase, fiind nevoiți
să dezvolte un filtru de selecție. O comunicare nepotrivită poate contribui la plasarea
emițătorului sau chiar a subiectului în grila negativă a filtrului de selecție pe termen
lung. De aceea este extrem de importantă logica de comunicare și abilitățile
specialistului lobbist.
Deși există modele teoretice de comunicare, multe dintre ingredientele meseriei se
învață în practică pentru că acestea depind de profilul receptorului dar și de contextul
specific al problemei ce face obiectul activității de lobby iar acestea sunt tot atât de
numeroase câte situații propice activității de lobby există.
Cuvinte cheie
Lobby, manipulare, propagandă, trafic de influență, comunicare etică, interes public,
comunicare strategică
Andreea Răceanu
TEMA 4
POLITICI PUBLICE
4.1. Agende, probleme, priorităţi

4.2. Tipuri de bunuri și interesele asociate lor
4.3. Ciclul politicilor publice
4.4. Modele de decizie în politicile publice
4.5. Decizie şi comunicare în politicile publice
- Înțelegerea modului în care se construiește agenda politică și relația
acesteia cu ate tipuri de agende
- Diferențierea între tipuri de bunuri
- Înțelegerea procesului de înfăptuire a politicilor publice
- Cunoașterea modelelor consacrate de luare a deciziilor în politicile
publice
4.1. Agende, probleme, priorităţi
În ceea ce privește spațiul public avem în vedere mai multe tipuri de interese,
probleme, participanți, contexte, probleme și posibile soluții. Astfel, vorbim de mai
multe agende, cele mai importante în raport cu viața politică și cu problemele
guvernării fiind: agenda politică, agenda grupurilor de interese, agenda publică și
agenda media.
Agenda politică este asociată subiectelor de interes la nivel politic și decizional în
cadrul instituțiilor publice. Ea ar trebui să fie legată intrinsec de interesul public, având
în vedere că reprezentanții politici au rolul de a asigura rezolvarea problemelor publice
importante și acoperirea nevoilor cetățenilor. O problemă în acest sens vine însă din
imposibilitatea – în cele mai multe cazuri – de a măsura interesul public. Așa cum am
arătat în secțiunile anterioare, societatea este definită de pluralism, de interese și nevoi
numeroase și uneori chiar divergente. În acest context, este adesea dificil de conturat un
Andreea Răceanu
interes public general acceptat. Un prim aspect în acest sens ar putea fi legat de
valorizarea diferită a unuia și aceluiași subiect (ex: pozitiv/negativ, bine/rău), dar în
egală măsură problematică ar putea fi și ierarhizarea diferită a priorităților (ex: unul și
același deziderat să fie extrem de important pentru o categorie socială și doar puțin
important sau chiar neimportant pentru alta). O situație și mai complicată intervine
atunci când agendele mai multor categorii de actori nu se suprapun deloc, existând
atâtea probleme câte posibilități. Orice variantă aleasă pentru a fi transpusă în politică
publică va neglija toate celelalte probleme care rămân netratate. În acest context, apare
problematizarea modului în care se iau deciziile în politicile publice, aspect asupra
căruia ne vom opri mai pe larg în cadrul temei imediat următoare.
Agenda publică este asociată mentalului colectiv. Toți participanții la o realitate
publică pot fi angrenați într-o anumită măsură în construirea agendei publice însă
foarte puțini își asumă cu adevărat rolul de actori activi, cei mai mulți fiind simpli
consumatori ai informației ce populează arena comunicării publice. Agenda publică
poate fi ocupată de orice tip de subiect ce primește atenție suficient de mare pentru a
dezvolta un potențial de comunicare. Subiectele susținute de agenda media au un
potențial mai mare de comunicare, dată fiind propagarea lor rapidă și multiplicarea la
nivelul mai multor categorii de emițători. Cu cât un subiect rămâne o perioadă mai
lungă pe agenda publică pe atât el poate fi inserat mai ușor și pe agenda politică sau
poate fi amplasat mai sus în cadrul acesteia.
Agenda grupurilor de interese este alcătuită în jurul subiectelor ce reprezintă
intresul privat și nevoile particulare ale acestor grupuri. Fiecare grup de interese are
agenda proprie, aceasta fiind legată de obiectivele sale, de priorități și de necesități.
Agendele grupurilor de interese, spre deosebire de agenda publică, sunt populate de
subiecte propriu-zise dar sunt însoțite și de soluții și uneori de planuri concrete de
acțiune. Pentru îndeplinirea unui obiectiv concret nu este suficientă problematizarea
subiectului în spațiul public și/sau politic, ci acest aspect constituie doar o premisă
necesară în drumul spre atingerea oiectivului.
Agenda media este intrinsec legată de atributul actualității. Un subiect se poate
înscrie pe agenda media doar dacă este actual și dacă este de interes pentru o categorie
Andreea Răceanu
mare de publicuri. Conform principiilor de funcționare mass media, o informație nu este
utilă decât dacă are potențial de știre. Corolar acestui fapt, dacă o informație are
potențial de știre și este preluată de media, ea poate ajunge și pe agenda publică. Mai
departe, dacă acea știre rămâne pe agenda media o perioadă îndelungată și dacă este
importantă și pe agenda publică atunci ea poate câștiga gradul de legitimitate pentru ca
subiectul său să ajungă și pe agenda politică (v. și teoria agenda setting). Plecând de aici
înțelegem mai bine de ce multe activități de lobby apelează și la relații media și de ce
captarea atenției jurnaliștilor constituie adesea un obiectiv pentru inițiativele cu miză
politică.
Exerciţiul 2
Folosind perspectivele teoretice cu privire la agenda setting
analizați un subiect pe care îl cunoașteți și care a ajuns pe agenda
politică și pe agenda politicilor publice. Arătați care a fost traiectoria
acestuia și care au fost factorii care au contribuit la propulsarea sa.
4.2. Tipuri de bunuri și interesele asociate lor
Nu ne putem apleca asupra deciziilor de interes public şi asupra spaţiului public în

general fără a lua în considerare tipurile de bunuri în jurul cărora se nasc de fapt
disputele, problemele şi dezbaterile asociate politicilor publice. În literatura de
specialitate sunt acceptate trei tipuri de bunuri: private, publice şi mixte – acestea din
urmă împărțindu-se la rândul lor în comune și vămuite. Diferenţierea între acestea se
face după două criterii: exclusivitatea şi rivalitatea.
Andreea Răceanu

Exclusivitatea se referă la posibilitatea de a limita folosirea acelui bun de către alte
entităţi. Cele mai clare exemple de bunuri sau servicii caracterizate de rivalitate sunt
cele pentru care se cere o taxă de orice fel (drumurile cu taxă, parcările taxate, accesul
la un anumit eveniment pentru care se plătește o taxă). Existența unei taxe nu este însă
un criteriu obligatoriu. Folosirea sau accesul la un bun caracterizat de exclusivitate
poate fi condiționată și prin alte criterii decât cele pecuniare (ex.: vârsta, apartenența la
o anumită categorie socială sau un anumit grup etc.). Așadar, bunurile caracterizate de
exclusivitate sunt acelea la care acces au exclusiv persoanele care îndeplinesc criteriul
impus de cei care le administrează sau de cei în posesia cărora acele bunuri se află de
drept. Rivalitatea derivă din faptul că disponibilitatea bunului scade odată cu consumul
(dacă cineva consumă acel bun, el nu poate fi consumat și de altcineva în același mod/în
aceeași cantitate/în același moment). Așadar, există o rivalitate între consumatorii
acelui bun. Din intersecția celor două criterii – exclusivitate și rivalitate – rezultă cele
patru categorii de bunuri: private, publice, comune și vămuite (Miroiu).
Sub o formă sau alta, fiecare dintre aceste patru categorii de bunuri pot consitui
subiectul activității de lobby care va avea o importanță și o amploare cu atât mai mare
în funcție de grupul de interese care susține activitatea, importanța interesului susținut
(v. agenda grupului de interese), momentul ales (raportat și la locul pe care acesta în
ocupă în prioritățile agendei politice, publice și/sau media). Bunurile non-exclusive fac
în special subiectul de interes al activității de lobby susținute de ONG-uri. Bunurile
Andreea Răceanu
exclusive sunt mai degrabă asociate cu activități de lobby ale actorilor din zona
afacerilor.
4.3. Ciclul politicilor publice
Dacă abordăm politicile publice din perspectiva unui proces, constatăm că

înfăptuirea politicilor publice are o secvenţialitate circulară. Primul pas în acest ciclu îl
constituie stabilirea agendei, fiind luate în considerare problemele importante şi
stabilindu-se un set de obiective cu privire la acestea. Al doilea pas este reprezentat de
formularea alternativelor de soluţionare a problemei/problemelor asumate. Plecând de
la acestea se iau deciziile care se implementează mai apoi de entităţile avizate. Un ultim
pas îl constituie evaluarea, aceasta putând constitui o premisă pentru a relua ciclul unei
Stabilirea agendei
Evaluare Formularea
alternativelor
Implementare Decizie
politici.
Această perspectivă însă este mai degrabă un ideal tip în sens weberian pentru
că în practică politicile publice nu urmăresc nepărat acest ciclu, ci etapele prezentate
anterior se intrepărtund, ele manifestându-se uneori într-o formă mult diferită de logica
bine organizată pe care am încercat să o portretizăm în figura de mai sus. Principalul
motiv pentru aceasta este faptul că politicile publice, deși constituie procese riguroase,
sunt fundamentate pe decizii umane, sunt influențate de contexte specifice (politice,
economice, sociale) de cele mai multe ori dinamice și sunt adesea rezultatul unui
complex de factori al căror număr, amploare și impact sunt imposibil de controlat.
Andreea Răceanu
4.4. Modele de decizie în politicile publice
Procesul decizional în politicile publice a constituit un subiect de mare interes

deopotrivă pentru cei implicaţi în proces cât şi pentru comunitatea academică. În
literatura de specialitate se cunosc mai multe modele consacrate de luare a deciziilor,
preocupările şi studiile asociate acestora apărând încă de la începutul secolului XX.
Teoretizarea ştiinţifică a modelelor de luare a deciziilor în politicile publice a apărut în
ultimii ani ai secolului trecut. Aceste modele sunt: modelul raţionalităţii limitate al lui
Herbert Simon – care a luat Premiul Nobel în 1984 pentru demersurile sale şi cercetarea
de pionierat privind modul în care se iau deciziile în organizaţii; modelul incremental al
lui Charles Lindblom; modelul coşului de gunoi al lui Cohen, March, Olsen şi respectiv
modelul şirurilor multiple, un construct derivat al modelului coşului de gunoi, abordat
mai întâi în dezvoltările lui John Kingdon şi mai târziu, într-o altă formulă, în cele ale lui
Nikolais Zahariadis. Toate acestea pleacă de la critica modelului raționalității totale,
construit după modelul lui homo economicus. Astfel fiecare dintre modelele numite mai
sus au ca premisă imposibilitatea omului de a lua decizii într-o manieră complet
rațională, motivul fiind acela că omul este o ființă caracterizată de emoții, pasibili de
erori, incapabil de o cunoaștere totală, de a identifica în mod exhaustiv atât problemele
cât și soluțiile la acestea și, nu în ultimul rând, incapabil de a analiza în mod riguros
toate aceste informații și de a alege cea mai bună soluție la cea mai importantă
problemă. Așadar, raționalitatea totală în luarea deciziilor este considerată o iluzie, în
locul ei fiind propuse alte modele descriptive. Conform modelului simonian,
raționalitatea ce caracterizează deciziile umane este una limitată, dezideratul fiind
obținerea unui rezultat satisficient (concept introdus de Simon pentru a indica
intersecția între două caracteristici dezirabile și posibile: satisfăcător și suficient).
Conform lui Lindblom deciziile se iau în mod incremental, politicile publice fiind bazate
pe îmbunătățirea în anumite aspecte a unei versiuni anterioare a acelei politici (modelul
politicilor incrementale) sau pe o analiză riguroasă a unui număr limitat de aspecte ce
pot conduce la îmbunătățiri ale unei versiuni anterioare a unei politici (modelul analizei
incrementale). Potrivit lui Cohen, March și Olsen deciziile în politicile publice trebuie
privite după metafora coșului de gunoi, acestea apărând în contextului unui mix de
Andreea Răceanu
probleme, soluții și participanți ce se suprapun fericit la un moment dat. Kingdon și
Zahariadis duc mai departe această perspectivă introducând metafora ferestrelor de
oportunități și subliniind importanța antreprenorilor de politici. Aceștia din urmă – pe
care îi putem asocia grupurilor de interese – așteaptă deschiderea unei ferestre de
oportunități sau chiar influențează apariția acesteia, folosind potențialul lor de influență
asupra diferitelor agende (media, publică și politică). Într-o astfel de situație,
antreprenorii de politici sunt singurii cărora li se poate asocia un anumit grad de control
cu privire la realitate. În rest, politica publică în discuție este portretizată de o logică de
evoluție incertă și greu de planificat.
4.5. Decizie şi comunicare în politicile publice
Decizia în politicile publice actuale nu poate fi tratată fără a lua în calcul

comunicarea asociată întregului proces. Un set de modele mixte de comunicare şi
decizie în politicile publice a fost dezvoltat de A. Răceanu, plecând de la intersecția a trei
modele de comunicare de bază (informare publică, comunicare consultativă și
comunicare participativă) și trei modele de decizie de bază (satisficient - model ce pleacă
de la raționalitatea limitată conceptualizată de Herbert Simon, incremental – după
modelul descris de Charles Lindblom și respectiv contextual - model derivat din
modelul coșului de gunoi al lui March, Cohen și Olson și modelul șirurilor multiple
dezvoltat de John Kingdom, Nikolaos Zahariadis).

În suprapunerea dintre aceste 6 modele de bază rezultă un set de 21 de modele
mixte de comunicare și decizie în politicile publice (v. tabelul alăturat).
Andreea Răceanu
Dintre acestea 3 sunt pure, existând o suprapunere firească între un model de
comunicare și unul de decizie: modelul satisficient consultativ, modelul incremental
participativ și cel contextual participativ. Există, de asemenea, suprapuneri parțiale cât
și modele eșuate (care aveau poențialul unui model care să se poată manifesta măcar
parțial dar care din vicii de procedură sau chiar dintr-un calcul vădit nepotrivit a luat o
formă perversă – este cazul modelelor eșuate prin incompetență și respectiv prin
ipocrizie).

Cuvinte cheie
agendă politică, agendă publică, interes public, interese private, bun comun, bun public,
bun vămuit, politici publice, decizie

Andreea Răceanu
TEMA 5
STAKEHOLDERII ȘI PUTEREA LOR
5.1. Actori principali în ecuația activității de lobby

5.2. Cristalizarea grupurilor – perspective teoretice
5.3. Teoria schimbului social, puterea și funcționarea grupurilor
5.4. Putere, legitimitate și obiectivele realiste
5.5. Componente aplicative – instrumente de lucru și exerciții
- Cunoașterea principalilor actori ce participă în activitatea de lobby
- Înțelegerea modului în care se formează grupurile
- Cunoașterea unor perspective teoretice relevante ce pot explica formarea
și perpetuarea grupurilor
- Înțelegerea specificului puterii și al rolului acesteia în logica deciziilor
politice
- Cunoașterea unor exemple specifice
5.1. Actori principali în ecuația activității de lobby
În procesul de lobby nucleul central al acţiunii rezidă în profilul, dezideratele şi

rolul stakeholderilor implicaţi. Analizând activitatea de lobby trebuie să înţelegem care
este componenţa diferitelor categorii de stakeholderi. Aceştia pot fi împărțiți în trei
categorii mari: grupuri de interese (care inițiază activitatea de lobby), grupuri de sprijin
(care ajută la sprijinirea eforturilor inițiate de grupurile de interese, fiind la rândul lor
persuadați și motivați de acestea)și grupuri cu putere decizională (cei asupra cărora se
acționează în final prin activitatea de lobby, fiind totodată cei de la care se așteaptă
rezultatul final al activității de lobby – traducerea obiectivelor particulare ale grupurilor
de interese în măsuri politice sau politici publice reale).
Un rol fundamental în tot acest tablou îl au şi resursele, importanţa acestora fiind
evaluată în funcţie de contextul şi problema în cauză. Printre resursele cele mai
Andreea Răceanu
importante în activitatea de lobby menționăm următoarele tipuri: informaționale,
economice (financiare / non-financiare), de status și credibilitate, autoritate și putere
decizională / de influență, coerciție şi, nu în ultimul rând, relaţionale. Fiecare dintre
acestea ar putea avea o importanță prioritară în raport cu o anumită categorie de
stakeholderi în etape diferite în activitatea de lobby.
Pentru fiecare dintre cele trei categorii de actori menționate mai sus (grupuri de
interese, grupuri de suport, decidenți) este important de luat în calcul poziționarea față
de problemă dar şi care sunt avantajele și dezavantajele reale, precum şi cele percepute
în raport cu problema. Putere fiecăruia dintre aceștia este proporțională cu resursele de
care dispune sau pe care le poate accesa.

5.2. Cristalizarea grupurilor – perspective teoretice
Pentru a înțelege mai bine modul de funcționare a grupurilor de interse este util
să plecăm de la perspectivele teoretice consacrate care oferă o perspectivă explicativă
privind formarea grupurilor. E. Durkheim, considerat părintele al sociologiei și al
științelor sociale moderne, introduce conceptul de solidaritate organică. Spre deosebire
de solidaritatea mecanică, specifică societăților primitive sau anarhice și asociată
structurii sociale nestratificate, solidaritatea organică, specifică societăților dezvoltate
derivă din diviziunea sociala a muncii ce dă naștere rolurilor sociale. Indivizii nu mai
execută aceleași tipuri de activități, ci ei încep să aibă îndeletniciri diferite. Odată cu
aceasta apar diferențierile de statut și rol social dar și dependența reciprocă a indivizilor,
aceștia fiind nevoiți să comunice mai mult și mai bine între ei. Contrar lui Darwin,
Durkheim argumentează în favoarea diferențelor între legile naturale și cele sociale,
societatea nu trebuie caracterizată de lupta pentru supraviețuire, ci de solidaritate, deci
de conlucrare derivată din interdependență. Grupurile sunt animate de această
solidaritate organică și, extinzând, tot ea este pârghia interacțiunilor între diverse
grupuri.
C. H. Cooley, sociolog american al începutului de secol XX diferențiază între
grupurile primare și grupuri secundare. Grupurile primare sunt cele caracterizate de
relații apropiate, față în față și de colaborare și ele sunt cele care stau la baza identității
sociale a individului pentru că fac trecerea de la eu la noi, de la dorințele și ambițiile
Andreea Răceanu
exclusiv personale la simpatie, standarele comune de comportament și corectitudine în
raport cu celălalt. Deși unitatea grupului nu este neapărat caracterizată de armonie
totală ci și de competitivitate, pasiunile personale trebuie să își găsească expresia doar
în granițele comun acceptate de membrii grupului. Sentimentul de apartenență și
avantajele afilierii la grup fundamentează logica formării grupurilor. Cooley evidențiază
ca grupuri primare – deși subliniază că lista nu se oprește la acestea: familia, grupul de
joacă în cazul copiilor și comunitatea sau vecinătatea în cazul persoanelor în vârstă. În
grupurile secundare se poate prelua patternul comportamental, în special în virtutea
unui scop sau interes comun.
Înțelegând aspectele fundamentale care definesc grupul se poate analiza mai
ușor și eficient modul în care se cristalizează intersele de grup, înţelegând raportul
acestora cu interesele individuale dar și procesul decizional de grup și rezultatele
acestuia.
5.3. Teoria schimbului social, puterea și funcționarea grupurilor
Teoria schimbului (TS) și teoria schimbului social (TSS) în particular ne trimit la

perspective aparținând psihologiei sociale și sociologiei. Teoria schimbului social se află
la intersecția între colectivism (v. Strauss) și individualism (v.Homans). Printre cei care
au contribuit la teoria schimbului social se numără: George C. Homans, Petre Blau,
Marcel Mauss (cartea The Gift: forms and functions of exchange in archaic societies -
1967), Richard M. Emerson (Social Exchange Theory - 1976), Peter P. Ekeh
(Social Exchange Theory: The Two Traditions - 1974), Anthony Heath (cartea Rational
choice and social exchange - A Critique of Exchange Theory- 1976).
Potrivit dicționarului lui I.Bădescu, “teoria schimbului social este o altă fațetă a
teoriei schimbului. În termeni generali, această teorie privește interacțiunea indivizilor
ca pe un mijloc de îndeplinire a nevoilor de a obține un profit (stimă de sine, satisfacții),
relațiile și structurile sociale derivând din legăturile care îi plasează pe oameni în
diferite forme asociative. Teoreticienii acestei direcții studiază cu precădere natura și
efectele interconrxiunilor și distribuția puterii în cadrul structurilor de schimb.
G.Homans formulează teoria schimbului social la nivel microsocial, cel al
Andreea Răceanu
subinstituțiilor , punând accent pe explicații de tip behaviorist. P.Blau discută schimbul
social la nivel de sisteme instituționalizate, punând accent pe autoritate și putere,
conflict și schimbare. Reciprocitatea în această teorie ia forma principiului justiției
distributive”. (Bădescu, 583).
Plecând de la acestea, privind interacțiunea indivizilor ca un mijloc de
îndeplinire a nevoilor și de obținere a unui profit (stimă de sine, satisfacții), putem
observa explica relaţiile din reţelele asociate activităţilor de lobby prin existența unei
convergențe de interese sau a unui schimb favorabil de resurse. În acest context, trebuie
înţelese structura şi rezultatele mai multor tipuri de analize şi calcule executate de toate
părţile implicate în proces: analiza subiectivă cost/beneficiu, analiza alternativelor;
evaluarea dreptăţii distributive; valenţele reciprocităţii. Pe de altă parte, plecând de la
teoria schimbului social putem înțelege mai bine și perspectivele ce prezintă activitatea
de lobby ca un risc pentru democrație. Dacă activitatea de lobby se bazează pe
schimburi reciproc avantajoase, atunci ea este accesibilă sau cel puțin poate aduce
rezultate favorabile doar celor ce pot face astfel de schimburi, deci este defavorabilă
celor cu resurse limitate. Cu aceasta ajungem la o altă temă importantă: puterea și
importanța puterii în cadrul structurilor de schimb.
5.4. Putere, legitimitate și obiectivele realiste
Puterea în științele politice este conceptualizată în raport cu rezultatul politic

real (B. Russel) sau cel puțin potențial. Adesea puterea este pusă în legătură cu coerciția
și capacitatea de a domina. Puterea implică întotdeauna un tip de relație între două
tipuri de entități. Perspectiva asupra puterii ca relație este asociată cu numele lui Robert
Dahl care definea puterea drept capacitatea de a determina asupra altcuiva o acțiune
sau un comportament pe care acesta nu le-ar fi avut în alte condiții. Puterea nu poate fi
tratată în sens absolut, făcând abstracție de relația dintre participanții la interacțiune
dar nici făcând abstracție de resursele deținute de fiecare dintre aceștia, așa cum am
arătat și în secțiunile anterioare. Această idee este menționată și de Hobbes în Leviatan,
el arătând că puterea derivă din mijloacele disponibile pentru a obține un bun. Puterea
presupune de asemenea strategie pentru că “nimeni nu deține putere dacă nu pune în
Andreea Răceanu
scenă raporturi de forță și strategii; puterea se definește prin obiective, mijloace și
viziuni și desemnează ansamblul de acțiuni coordonate exercitate asupra altor acțiuni.”
(Pirvulescu, 20)
În activitatea de lobby vorbim despre putere ca instrument al participanților la
negociere în vederea deciziei în politicile publice. Puterea în acest sens derivă din
legitimitate, atât a guvernanților de a lua decizii dar și a cetățenilor de a fi implicați în
luarea acelor decizii. Mai departe, legitimitatea își găsește corespondențe și rădăcini în
cultura politică ce caracterizează societatea în care se acționează. Conceptul de cultură
politică este legat de numele lui Gabriel Almond și Sidney Verba. Aceștia diferențiază
între trei tipuri de culturi politice: parohială, dependentă și participativă. Cultura
participativă , cultură civică este cea specifică democrației. Cei doi au arătat că
dezvoltarea și stabilitatea unei democrații se fundamentează pe existența unei culturi
politice participative, de un set de atitudini politice și civice care să susțină practicile
democratice. În afara acestora democrația nu este una reală ci doar formală iar sub
numele fictiv de democrație se regăsesc alte forme de guvernământ, departe de idealul
democratic. Așa cum arată Almond și Verba, funcționarea democrației nu depinde doar
de forma constituției, prezența instituțiilor formale și a actorilor cu profil democratic, ci
pulsul democrației se măsoară în cultura politică a cetățenilor, în gradul în care aceștia
au internalizat principiile sistemului politic democratic, cunoștințele, sentimentele și
evaluările acestora cu privire la democrația de drept și comportamentul propriu-zis al
acestora.
O cultură politică participativă este un pilon important pe care se sprijină
democrația, aceasta se traduce deopotrivă în implicare reală a cetățenilor în actul
guvernării, acolo unde este nevoie dar și în responsabilitate cu privire la politicile
publice și la deciziile asociate acestora. Responsabilitatea nu este doar a uneia dintre
părți (decidenții politici), ci a tuturor, a grupurilor de interese, a reprezentanților mass
media, a cetățenilor deopotrivă. Puterea este un factor motor prezent în procesele
politice, indiferent de cultura politică manifestă. În democrație și în activitatea de lobby
în societățile democractice logica jocului de putere nu dispare, ci dimpotrivă, ea este
potențată însă acesteia i se adaugă logica negocierii responsabile, ceea ce readuce în
Andreea Răceanu
discuție modelele de luare a deciziilor în politicile publice, acordurile mutuale partizane
și deschiderea ferestrelor de oportunitate ce pot da naștere unor politici avantajoase dar
totodată poate oferi și o cale de ieșire din problema dată de logica schimbului bazat de
resurse și dezavantajul celor ce au resurse limitate. Astfel, negocierea responsabilă
poate fi soluția iar aceasta se traduce în solicitări responsabile, comunicare responsabilă
și, mai departe, politici publice responsabile.
Totuși trebuie să dăm dovadă de realism și să ne asumăm faptul că nici puterea și
apelul la putere și nici participarea publică, fie ele puse sub semnul responsabilității, nu
conduc neapărat la soluții totale, ci ele constituie doar instrumente ce trebuie folosite
corect în exercițiul democrației. Apelul la putere nu se traduce în rezolvarea
problemelor, așa cum persistența problemelor nu înseamă neapărat lipsa de putere și,
corolar, nevoia de mai multă putere. Așa cum notează C. Pirvulescu, “Puterea politică nu
are valențe miraculoase. Intervenția ei constă de cele mai multe ori în a obișnui
societatea să trăiască cu problemele, apelând pentru aceasta la diferite metode în
funcție de legitimitatea și eficiența politicilor vizate. Compromisul, consensul, contractul
sau forța sunt tot atâtea mijloace la care deținătorii puterii se simt îndreptățiți să
recurgă spre a concilia exigențele ordinii cu dinamica problemelor. ” (Pirvulescu, 23).
Mai mult, democrația funcțională presupune asumarea unei anumite încetiniri a
ritmului de rezolvare a problemelor, aceasta fiind corolarul nevoii de filtrare și
negociere a relațiilor de putere. Așa cum indică G. Sartori, “din perspectiva vitezei cu
care se manifestă, democrația presupune un proces decizional lent și încetinitor iar în
perspectiva sferei de acțiune democrația presupune o arie oarecum restrictivă a
procesului decizional; nu putem evita să plătim prețul cuvenit și să acceptăm anumite
limitări dacă dorim să îmblânzim puterea iar prețul acesta presupune un tip de inerție
temporizatoare, adeseori o lipsa de decizie și, mai mult, o remarcabilă lipsă de eforturi.
Consecința este că dacă așteptăm democrația să fie un proces rapid de transformări
raționale și globale, atunci vrem prea mult.” (Sartori, 377)
Andreea Răceanu
5.5. Componente aplicative – instrumente de lucru și exerciții
Grupurile de interese - aplicații
Grupurile de interese fiind actorii centrali ai procesului de lobby, iniţiatori ai

acestei activităţi şi totodată beneficiarii rezultatelor pozitive ale acestuia, reprezintă
principalul nostru subiect de interes în acest punct. Ne vom opri asupra modului în care
se cristalizează interesul de grup şi asupra implicaţiilor acestuia, asupra ideii de
leadership, charismei şi importanţei reţelei de relaţii în acţiunea grupurilor de interese;
vom problematiza scopul, obiective şi durata de viaţă specifice grupului de interese şi
opţiunea instituţionalizării sau implicaţiile prezenţei acestui aspect între alte
caracteristici ce definesc grupul de interese.

Exerciţiul 3
Toate acestea constituie subiecte importante pentru exercițiile
derulate în timpul activității de curs și seminar. Cerințele vor fi
discutate la curs.

De asemenea, pentru o mai bună însușire a cunoștințelor și o dezvoltare a
acestora, o temă importantă de studiu o constituie înțelegerea specificului grupurilor
particulare și al obiectivelor asumate ale acestora pentru care este necesară raportarea
la întregul tablou ce caracterizează grupul respectiv. În acest sens vom insista împreună
asupra unei metodologii de analiză și înțelegere a grupurilor, plecând de la istoricul şi
evoluţia și ajungând la rezultatele acțiunii unor grupuri de interese particulare.

Exerciţiul 4
Subiectul de mai sus urmează să fie dezvoltat în cursurile față în
față și va fi solicitat ca temă din partea cursanților. Scopul
exercițiului este asociat învățării progresive prin căutarea
individuală de informații după o structură dată și prin
sistematizarea individuală a datelor identificate, aceasta ajutând

la o mai bună înțelegere a conceptelor și fixarea cunoștințelor.
Andreea Răceanu

Participare publică și roluri asumate
Așa cum am văzut, cultura politică poate indica gradul de democrației ce

caracterizează un sistem politic. În secțiunile anterioare am arătat că o cultură politică
democractică este caracterizată de participare publică, curiozitate față de viața politică,
implicare în deciziile publice și comunicare susținută între decidenți și cetățeni.

Figura de mai sus portretizează opt stadii ale scării participării publice, de la cele
două stadii non-participative, la puterea cetățenească simbolică (următoarele trei
stadii) până la puterea manifestă a stakeholderilor (ultimele trei stadii). Primele două
stadii presupun un proces unidirecțional, puterea aflându-se exclusiv în mâinile
decidenților politici care operează după propria logică în spațiul public. La primul nivel
în cazul manipulării vorbim de un control în afara logicii responsabilității în raport cu
cetățenii. La al doilea stadiu apare o responsabilitate asumată sau cel puțin una
Andreea Răceanu
declarată. Pentru ambele stadii însă, legitimitatea privind cunoașterea și binele sunt
considerate o extensie a puterii politice în exercițiu.
Odată cu trecerea la cel de-al treilea stadiu, al informării publice, apare și
responsabilitatea și responsabilizarea reală. Raportarea la cetățeni se face dintr-o
perspectivă etică, transmițându-se informații corecte, chiar dacă rămânem în sfera
raporturilor unidirecționale în care decidenții politici dețin controlul absolut și
stakeholderii sunt doar receptori pasivi ai mesajelor și deciziilor controlate de
autoritățile în exercițiu. Consultarea presupune o primă schimbare fundamentală,
vorbind în acest stadiu de prezeța feed-back-ului din partea stakeholderilor. Existența
feed-back-ului însă nu este neapărat o garanție a integrării perspectivei transmise de
cetățeni în politicile publice propriu-zise. Consultarea poate avea urmări reale, în cazuri
fericite, sau rămâne un exercițiu de comunicare și nimic mai mult. Stadiul împăciuirii
aduce în discuție un alt tip de relaționare. Astfel, la acest nivel vorbim despre
stakeholderi conștienți de realitatea politică, dornici de implicare, activi și care își expun
în mod coordonat interesele și așteptările. Rolul guvernământului în acest stadiu este
acela de a armoniza interesele și de a genera politici publice descrise ca împăciuitoare,
deci venind și în întâmpinarea solicitărilor stakeholderilor.
Ultimele trei stadii caracterizează acțiuni ale stakeholderilor cu putere asumată
și capabili de a juca un rol important în definirea și înfăptuirea politicilor publice.
Stadiul partenerial caracterizează un tablou echilibrat în care interesele stakehoderilor
şi cele calculate de decidenţii politici se întâlnesc la mijloc, comunicarea şi logica
deciziilor fiind una comun acceptată şi construită în comun de părţile implicate. Odată
ajunşi la stadiul delegării puterii vorbim de interacţiuni de altă natură. În această etapă
responsabilitatea deciziilor revine stakeholderilor. Ultimul stadiu, asemeni primului,
este unul extrem şi evaluat negativ pentru că vorbim din nou de un dezechilibru în
raporturile de putere şi în comunicare. Controlul cetăţenesc se traduce adesea în
realitate într-o perioadă de instabilitate şi haos politic. Autorităţile publice pierd
legitimitatea de a lua decizii iar responsabilitatea în acest sens este anulată. În locul
decidenţilor politici aleşi apar adesea reprezentanţi ai unor interese particulare iar
binele comun şi armonia socială devin greu de concetualizat şi de urmărit.
Andreea Răceanu

Cuvinte cheie
stakeholderi, putere, legitimitate, decizie politică, schimb social, grupuri, grupuri de
interese, cultură politică, participare publică, responsabilitate, rețele de relații

Exerciţiul 5
Alegeţi diferite situaţii de politici publice şi încercaţi să le
analizaţi; evidenţiaţi stakeholderii implicaţi, interesele, profilul al
acestora; folosind scara participării publice prezentată mai sus
analizaţi şi comentaţi modul de acţiune al acestor stakeholderi.

TEMA 6
ACTIVITATEA DE LOBBY – DE LA CONCEPTUALIZARE LA EFICIENTIZARE
6.1. Organizarea activității de lobby

6.2. Eficiența în activitatea de lobby
6.3. Succesul activităţii de lobby
- Cunoașterea modului de funcționare a activității de lobby
- Cunoașterea principiilor eficienței în activitatea de lobby
- Înțelegerea etapelor de lucru și a componentelor principale ce influențează
rezultatul activității de lobby
6.1. Organizarea activității de lobby
Aşa cum am văzut în secţiunile precedente, activitatea de lobby presupune un

efort complex, susţinut, pe termen lung, se bazează pe o comunicare strategică şi pe o
existența unei echipe bine pregătite care trebuie să se adapteze unui context uneori mai
Andreea Răceanu
puţin favorabil și să lucreze cu un set de resurse posibil limitate. Toate acestea
presupun o bună cunoaştere a problemei disputate, un anumit profil al profesionistului
purtător de mesaj, o bună reţea de relaţii şi, dincolo de acestea, responsabilitate şi
principii solide pentru a putea construi un rezultat valoros, durabil dar și responsabil
social.
Dacă activitatea de advocacy presupune pledarea în favoarea unei probleme în
faţa mai multor categorii de stakeholderi, activitatea de lobby poate fi definită drept
advocacy direct prin aceea că acţiunea este îndreptată direct asupra celor care pot aduce
rezultatul final dorit: factorii de decizie. Pentru aceasta se foloseşte un set complex de
direcţii de analiză dar şi un număr mare de resurse şi se apelează la programe strategice
de comunicare gândite în mod eficient şi implementate de profesionişti.
Sursa: Academia de Advocacy. Dialog civic și social prin lobby și advocacy. p.73, cu adăugiri
Dacă dorim să expunem o tipologie a activității de lobby putem folosi o serie de
criterii: după specificul și domeniul de activitate al entității în favoarea căreia se
desfășoară activitatea de lobby, după angajatorul propriu-zis al lobbistului, după
competențele și modul de acțiune al lobbistului s.a. Astfel, putem vorbi de lobby pentru
corporații, ONG-uti, guverne, insituții de educație etc. De asemnea, putem diferenția
între lobbiștii interni (angajați direcți ai entității pentru care milotează) și cei externi
(angajați ai unei firme de lobby subcontractată de beneficiarul final). Putem, de
asemenea să comparăm activitatea lobbiștilor în funcție de gradul de profesionalism și
calitatea rezultatelor și care derivă din expertiza într-un anumit domeniu dat,
Andreea Răceanu
cunoștințele procedurale și rețeaua lor de relații. (Goodwin, 6). Nu în ultimul rând,
putem diferenţia între mai multe tipuri de lobby în funcţie de rezultatul urmărit: lobby
cu scop legislativ (menit să genereze sau să schimbe legi), lobby pentru creşterea
vizibilităţii (bazat pe dezvoltarea de relaţii cu decidenţii politici, acesta are ca scop
secundar creşterea potenţialului de influenţă şi a puterii unui anumit stakeholder
într-un sector sau în mai multe, fundamentând o viitoare putere de negociere) şi lobby
reactiv (adesea sub forma unor luări de poziţie cu privire la ceva cobsiderat negativ sau
defavorabil) (Thomson et all, 21).
Pentru a analiza în mod eficient activitatea de lobby dar şi pentru a-i putea
măsura rezultatele reale, o serie de indicatori trebuie luaţi în calcul: tipurile de intiţiatori,
cadrul legal, interesul public şi opinia publică, inclusiv modul în care acestea se pot
măsura şi evalua dar şi influenţa, natura soluţionării problemelor, modelul de comunicare
aplicat, profilul decidentului şi contextul politic, implicarea terţilor (mass media ş.a.) cât
şi tradiţia democratică şi cultura politică în contextul analizat. Există mari diferențe
între practica activității de lobby în state diferite. Dacă în zone precum spațiul american
aceste preocupări au o tadiție cunoscută, în altele ele au început să fie practicate firav în
ultimii ani, fiind la granița cu alte tipuri de activități iar practicienii din domeniu
confruntându-se adesea cu probleme de interpretare și conceptualizare cu privire la
activitatea lor din partea celorlalți, inclusiv din partea celor ce ar trebui să le fie
considerați parteneri – decidenții politici și mass media. Cu atât mai mult în astfel de
situații – în rândul crora se înscrie și practica din România – eficiența este un deziderat
obligatoriu.
6.2. Eficiența în activitatea de lobby
Deşi multe dintre cerinţele eficienţei activităţii de lobby derivă din contextul specific
subiectului pentru care se fac demersurile, există o serie de coordonate pe care le putem
lua în calcul pentru orice situaţie de lobby. În cele ce urmează le vom parcurge sintetic.
O primă cerinţă ar fi buna documentare: înţelegerea problemelor, a istoricului şi a
cauzelor acestora, cunoaşterea parcursului decizional şi a factorilor de decizie,
înţelegerea perspectivei decidenţilor şi a posibilelor riscuri în acceptarea soluţiilor
Andreea Răceanu
propuse, cunoaşterea perspectivelor adverse şi a argumentelor prin care sunt susţinute
acestea.
În al doilea rând buna conceptualizare şi planificare a activităţii este un criteriu
esenţial. Scopurile şi obiectivele formulate şi asumate trebuie să fie clare şi realiste.
Soluţiile şi propunerile trebuie să fie coerente şi bine argumentate, folosind o comunicare
strategică eficientă. Canalele şi codurilor de comunicare folosite trebuie să fie corecte şi
coerente. Aceasta presupune totodată şi asumarea limbajului administrativ şi politic
specializat.
O altă cerință obligatorie ar fi atenţia constantă la mediul în care ne desfăşurăm
activitatea, pentru a preîntâmpina posibilele riscuri, multe dintre ele putând deriva din
situaţii contextuale născute după iniţierea acţiunilor asociate scopului propus
(schimbări politice, apariţia unor subiecte şi priorităţi noi, apariţia unor actori noi etc.).
Nu în ultimul rând, ci poate chiar printre cele mai importante aspecte, o atenţie
specială trebuie acordată posibilelor erori și riscuri şi asocierii demersurilor efectuate cu
alte entităţi în mod neconvenabil. Astfel, uneori soluţiile propuse trebuie protejate şi
securizate. Orice asociere cu alte părţi poate atrage avantaje sau dezavantaje. Acestea
trebuie calculate şi asumate şi nicidecum nu trebuie lăsate la voia întâmplării.
6.3. Succesul activităţii de lobby
Goodwin et all, în cartea lor Lobbying and Policymaking : The Public Pursuit of Private
Interests – una dintre cele mai utile și mai recente materiale-manual publicate în ultimii
ani - arată că pot fi identificate patternuri în logica activităţii de lobby, existând cel puţin
trei factori care influenţează considerabil – pozitiv sau negativ – rezultate lobbistului.
(Godwin et all, 210)
Un prim factor este acela legat de raportul pe care poziţia susţinută de lobbist o are
cu realitatea actuală. Astfel, cei care militează în favoarea păstrării status quo-ului au
rezultate mai bune decât cei care doresc schimbări, cu atât mai mult dacă aceste
schimbări sunt majore. Acest aspect este lesne de înţeles dacă ne raportăm la ceea ce am
învăţat cu privire la modelele de luare a deciziilor şi la limitările în rapiditatea cu care
este posibil să se facă schimbări în democraţiile funcţionale şi sănătoase. Politicile care
Andreea Răceanu
se conturează şi se acceptă cel mai uşor sunt cele incrementale sau care presupun
schimbări incrementale şi nu cele care susţin propuneri complet noi.
În al doilea rând, solicitările legate de bunurile private au şanse mai mari să aibă
succes, comparativ cu cele legate de bunurile publice. Aşa cum arată chiar Godwin, acest
aspect poate părea contraintuitiv, având în vedere – aşa cum am văzut şi noi în
secţiunile anterioare – că un subiect are o legitimitate cu atât mai mare cu cât ocupă mai
multe agende şi în special agenda publică şi cea media. Pe de altă parte, pentru a ajunge
la acest stadiu este nevoie de anumite eforturi care sunt adesea greu de susţinut, dureză
foarte mult şi uneori obiectivul poate fi în acest fel greu de atins, cu atât mai mult cu cât
resursa cea mai importantă în acest sens – timpul – este limitată. De aceea, uneori este
mai simplu ca o solicitare legată de un bun privat să ajungă pe agenda politică pentru
că aceasta poate la fel de bine să se asocieze unui subiect al agendei deja existente, fără
să fie nevoie să parcurgă toate etapele necesare să ajungă pe agenda publică sub forma
unui subiect separat.
Nu în ultimul rând, relaţiile deja existente – sau, şi mai bine, reţelele de relaţii – cu
reprezentanţii politici şi cu factorii de decizie favorizează rezultate pozitive, comparativ
cu situaţiile în care echipa de lobby pleacă de la zero, demarând construirea de relaţii
odată cu demararea activităţii propriu-zise de lobby. Aceasta este logica potrivit căreia
multe entităţi care doresc să desfăşoare servicii de lobby aleg să apeleze la firme şi
agenţii specializate, cu o experienţă îndelungată şi cu o competenţă dovedită.
Dincolo de aspectele teoretice, este interesant de văzut care sunt realităţile
percepute. Pentru aceasta ne vom raporta în continuare la două studii: unul
internaţional şi unul cu privire la România. Un studiu realizat de Kervin s.a. la începutul
anilor 2000 arată că în ceea ce priveşte succesul perceput de practicienii în acest
domeniu, peste 90% dintre aceştia sunt de părere că au o activitate eficientă, 61,9%
fiind de părere că reuşesc să influenţeze procesul de luare a deciziilor în cel puţin
jumătate din cazurile de care se ocupă iar 29% considerând că influenţa este
înregistrată în cel puţin 65% din cazuri. (Godwin, 98) În ceea ce priveşte strategiile de
succes, tot urmându-l pe Godwin putem evidenţia următoarele: redactarea şi trimiterea
unor comentarii scrise cu privire la o propunere dată, prezenţa şi participarea activă în
Andreea Răceanu
comisiile dedicate, comunicarea directă cu reprezentanţilor aleşi cu scopul de a-i
persuada şi de a le câştiga suportul, participarea la întâlniri publice. (Godwin, 99).
Raportându-ne la rezultatele unui studiu realizat de Forum for International
Communications și GfK ı̂n 2012 putem observa ș i datele specifice spațiului româ nesc.
Sursa: studiu al Forum for International Communications și GfK,

http://www.gfk-ro.com/imperia/md/images/gfkromania/rapoarte/lobby_in_romania_2012.pdf

Aș a cum se vede ı̂n figura prezentată mai sus, aș a cum ar fi poate de aș teptat pentru
un climat ı̂n care activitatea de lobby se află ı̂ncă la ı̂nceput, cele mai multe demersuri ı̂n
acest domeniu sunt percepute a fi lipsite de succes sau avâ nd un succes limitat: cei mai
mulți participanți la studiu declară că eforturile lor sunt luate ı̂n considerare de factorii
de decizie ı̂n mai puțin de 30% dintre cazuri sau ı̂n cel mult 50% dintre cazuri,
companiile pă râ nd a avea o putere de influență uș or mai mare decâ t reprezentanții
ONG-urilor.
Andreea Răceanu
Pincipalii factori de putere ı̂n persuadarea decidenților se pare că ı̂i constituie
transparența – aspect cu atâ t mai important ı̂ntr-un context legislativ incert privind
activitatea de lobby – ș i expertiza (cu câ t cunoaș terea dovedită ı̂n raport cu problema ı̂n
discuție este mai mare, cu atâ t legitimitatea ș i puterea de influență asupra decidenților
creș te).
Cuvinte cheie
lobby, eficiență, strategie, profesionalizare, tipuri de lobby
Andreea Răceanu
Tema 7
PRACTICA ACTIVITĂŢII DE LOBBY

7.1. Instrumente ale activităţii de lobby

7.2. Cariera de lobbist
7.3. Lobby și societatea informațională
- Cunoașterea principiilor practice ce stau la baza activității de lobby
- Cunoașterea instrumentelor folosite în activitatea de lobby
- Înțelegerea parcursului profesional al specialistului în lobby
- Înțelegerea și problematizarea contextului actual în care se desfășoară
activitatea de lobby
7.1. Instrumente ale activităţii de lobby
Ca mod de acţiune, activitatea de lobby apelează la un instrumentar specific:

scrisori, întâlniri față în față, organizarea de mitinguri, proteste, manifestări stradale,
participare la dezbateri publice, formarea de coaliții, realizarea de studii, prezentări şi
întâlniri directe, redactarea de propuneri legislative, stabilirea de contacte, construire de
rețele de relații. Fiecare dintre acestea contribuie la succesul activităţii de lobby dacă
sunt folosite în maniera potrivită la momentul potrivit şi în raport cu publicul potrivit.
Cu toate specificităţile sale, activitatea de lobby este în excelenţă o activitate de
comunicare și trebuie tratată ca atare, luând în calcul toți factorii importanți în orice
proces de acest fel.
Întâlnirile directe, care sunt adesea considerate a fi principala preocupare a
lobbiştilor, sunt doar o parte a activităţilor acestora, poate cele mai spectaculoase şi
adesea cele mai vizibile şi uşor de identificat.â Pentru a primi astfel de atribuţii însă,
este nevoie să dovedeşti competenţe complexe care adesea nu se pot dezvolta decât
după mulţi ani de experienţă, documentare şi muncă susţinută. Dincolo de aceasta, sunt
Andreea Răceanu
şi caracteristici personale care recomandă un profesionist comunicator pentru a se
ocupa de astfel de activităţi, două dintre cele mai importante fiind charisma și arta
discursului. Sunt situaţii în care în pofida experienţei şi competenţelor numeroase în
domeniu o persoană nu este potrivită să se ocupe de relaţiile directe. Sunt, de asemenea,
situaţii în care anumiţi profesionişti refuză ei înşişi să se ocupe de aceste tipuri de
activitităţi şi preferă munca de documentare, redactarea materialelor necesare,
conturarea strategiei s.a. Expunerea dar şi specificul relaţionării cu decidenţii politici
sunt doar două dintre cele mai importante motive în acest sens. Celelalte tipuri de
activităţi sunt în egală măsură importante, ele oferind suportul necesar comunicării în
cadrul relaţiilor directe.
Dacă ne aplecăm asupra specificului activităţii de lobby din România, studiul
realizat Forum for International Communications și GfK în 2012 ne oferă un tablou
descriptiv util (v. figura de mai jos). Observând tipurile de instrumente folosite de
lobbiştii români constatăm că în ceea ce priveşte practica profesională nu există
diferenţe majore faţă de realităţile altor ţări. Ponderea folosirii acestor instrumente însă
indică imaturitatea domeniului.

Andreea Răceanu
Sursa: studiu al Forum for International Communications și GfK,
http://www.gfk-ro.com/imperia/md/images/gfkromania/rapoarte/lobby_in_romania_2012.pdf
7.2. Cariera de lobbist

Conform spuselor lui Gavin Ellwood, director la Ellwood and Atfield, o mare
companie europeană de recrutare şi plasare de profesionişti în domeniul comunicării,
cei vizează o carieră în acest domeniu trebuie să aibă gândire strategică şi viziune şi
chiar în ceea ce priveşte propriul lor parcurs profesional trebuie să vadă pe termen
mediu şi lung (pentru următorii 3- 7 ani). Trei criterii sunt fundamentale pentru a
construi o carieră de succes în acest domeniu: (1) acumularea de cunoştinţe
multidisciplinare dar mai ales în ariile apropiate politicilor publice (relaţii media,
responsabilitate socială şi dezvoltarea politicilor publice); (2) monitorizarea activităţii şi
evaluarea constantă a rezultatelor şi (3) construirea unei reputaţii favorabile, aceasta
fiind în strânsă legătură cu rezultatele activităţii desfăşurate dar şi cu dezvoltarea
reţelei de relaţii. (Thomson și Steve, 14).
Conform lui Thomson și Steve, cei aflaţi la început de carieră trebuie să fie pregătiţi
să se ocupe de multe tipuri de activităţi al căror rezultat susţine activitatea colegilor cu
Andreea Răceanu
mai multă experienţa dar care totodată contribuie la propria lor formare în domeniu.
Printre activităţile specifice se numără: monitorizare generală a activităţii parlamentare,
a unor structuri guvernamentale particulare (inclusiv prin verificarea periodică a
postărilor pe de site-urile acestora), monitorizarea corespondenţei şi a comunicatelor
de presă emise pe subiectul de interes, scrierea de e-mailuri, documentarea cu privire la
anumite subiecte, entităţi, sectoare, realizarea de materiale sintezând informațiile aflate
prin documentare, realizarea de baze de date şi liste cu informaţii de interes (lideri de
opinie, contacte etc.), participarea la lucrările parlamentare şi redactarea unor rapoarte
cu privire la acestea. (Thomson et all, 14).
7.3. Lobby și societatea informațională
În contextul actual graniţele comunicării au alte caracteristici. Odată cu dezvoltarea

spaţiului online procesele de comunicare au altă logică de funcţionare şi raporturile
între actorii participanţi la acest proces sunt caracterizate, de asemenea, de alte
caracteristici. Câteva dintre aceste schimbări sunt evidente şi impactul lor nu poate fi
ignorat. Un prim aspect important ar fi acela legat de costurile asociate accesării și
analizării informaţiei. Astfel, informaţia este „la un click disanţă”, ceea ce o face nu doar
accesibilă ci şi mult mai uşor de filtrat. Odată cu accesul la un număr extrem de mare de
site-uri, bloguri, motoare de căutare şi instrumente de filtrare online, viteză şi eficienţa
cu care poate fi accesată informaţia poate fi potenţată sau, dimpotrivă, îngreunată de
caracteristici legate de alfabetizarea informatică şi inteligenţa specifică a utilizatorului.
De aici rezultă o scară separată a raportării la informaţie şi la valorificarea acesteia, de
la simplă manipulare la folosirea informaţiei ca putere de legitimare şi de influenţă până
la cea decizională. Uneltele colaborative au schimbat logica acţiunii colective însă și
acestea presupun o serie de cunoștințe din partea celor ce ar trebui să le folosească și
un set de principii care uneori scapă responsabilității sociale.
Accesul la informaţie este premisa comunicării online însă aceasta nu face decât să
deschidă graniţele pe care comunicarea unidirecţională le avea. Marele avantaj al
mediului online însă este posibilitatea comunicării bidiecţionale care fundamentează de
fapt comunicarea în mediul virtual. Plecând de la multitudinea surselor de informare şi
Andreea Răceanu
posibilitatea filtrării şi segmentării categoriilor de interes, apare în mod organic
cristalizarea intereselor cu putere potenţială. Acestea derivă din potenţialul manifest,
concretizat al reţelelor de relaţii, al forumurilor şi din puterea mesajelor transmise în
spaţiul online. În acest spaţiu este uşor să se împletească în mod natural reţele
profesionale cu cele personale, putând genera nu doar idei ci şi grpuri de suport şi
acţiuni colective reale.
Societatea informaţională a adus cu sine o nouă logică a spaţiului social şi de
asemena a ecuaţiilor asociate vieţii politice. Vorbim în acest context de e-democracy şi e-
governance, empowerment participativ, citizen journalism sau agora electronică. Au
apărut noi instrumente pe care nativii digitali le folosesc ca pe o etensie a propriului
sine. Acestea constituie tot atâtea oportunităţi de comunicare pentru profesioniştii
lobbişti, fie că vorbim de instrumentele create de ei sau ce cele ale altor stakeholderi pe
care le pot folosi pentru a-şi ransmite mai departe mesajele, a crea reţele de relaţii sau
pur şi simplu pentru a se informa. Menţionăm aici în special blogurile de autor, bloguri
tematice, inclusiv bloguri ale decidenţilor, de forumurile online, de grupurile şi
comunităţile online şi de alte reţele sociale, inclusiv cele bazate pe Facebook. Toate
acestea pot constitui instrumente directe, folosite în mod planificat dar pot constitui şi
medii a căror pură manifestare să faciliteze sau să conducă organic, neplanificat şi fără
influenţa unor factori controlaţi specifici (cel puţin în faza de început) la evidenţierea
potenţililor vectori necesari formării de coaliţii, pentru sedimentarea grupurilor de
interese dar şi a intereselor propriu-zise ale stakeholderilor. Nu în ultimul rând,
identificarea purtătorilor de mesaj şi evaluarea impactului mesajelor primesc o nouă
logică şi gradele de dificultate asociate unor astfel de obiective sunt diferite în mediul
online comparativ cu corespondentele lor din realitatea tradiţională.
Toate acestea sunt în strânsă legătură cu avantajele şi dezavantajele societăţii
informaţionale, aceasta aducând noi realităţi, provocări şi teme de analiză, printre care:
accesibilitatea informaţiei, libertatea şi puterea autorilor de mesaj, lipsa de control şi
riscurile spaţiului online, alfabetizarea digitală ca factor de diferenţiere şi ca resursă şi,
alături de toate acestea, riscurile manipulării în societatea informaţională.

Andreea Răceanu
Cuvinte cheie
activitatea de lobby, instrumentele specialistului în lobby, societate informațională

Exerciţiul 6
Identificaţi situaţii în care comunicarea online a contribuit în
activităţi de lobby actuale din România sau din mediul
internaţional. Analizaţi instrumentele online folosite. Comparaţi
aceste instrumente cu corespondentele lor clasice din mediul
offline. Faceţi o scurtă analiză – dacă este cazul – a modului în
care a fost îmbinată folosirea instrumentelor online cu cele offline.

Exerciţiul 7
Folosind cunoştinţele acumulate şi apelând la documentarea
in extenso, evidenţiaţi diferenţele între activităţile organizate de
lobby şi cele specifice grupurilor cu mesaje difuze şi/sau acţiuni
necoordonate. Analizaţi şi comentaţi influenţa mediului online în

cazul fiecărei situaţii.

Andreea Răceanu
Tema 8
LOBBY – MODELE INTERNAŢIONALE ŞI REALITĂŢI ROMÂNEŞTI
8.1. Modelul american şi modelul englez de lobby

8.2. Lobby la nivelul UE
8.3. Lobby în alte ţări
8.4. Lobby în România
- Cunoașterea contextului general în care se derulează activitatea de lobby la nivel
internațional și în România
- Înțelegerea diferențelor în activitatea de lobby în spații diferite și a factorilor ce
fundamenteză aceste diferențe
- Cunoașterea unor exemple și a unor date punctuale actuale relevante privind
activitatea de lobby
8.1. Modelul american şi modelul englez de lobby
Orice abordare a subiectului lobby se conturează proponderent în legătură cu

spaţiul american, acolo găsindu-se izvoarele, formele incipiente dar şi graficul de
dezvoltare a activităţii profesioniste de lobby. Tradiţia acestor preocupări în spaţiul
politic cere în mod obligatoriu raportarea oricăror studii, analize, cercetări şi programe
de formare cu privire la lobby la practicile americane.
Între activitatea de lobby din Europa (în special Marea Britanie) şi cea din Statele
Unite există diferenţe, acestea derivând deopotrivă din tabloul evolutiv diferit al
lobby-ului în cele două spaţii dar şi din contextele şi provocările diferite cu care cele
două se confruntă în prezent. Este important să menţionăm că la acest punct când ne
referim la tradiţia activităţii de lobby în Europa nu ne referim la activităţile de lobby la
nivelul Uniunii Europene, ci la cele specifice Marii Britanii. Vom reveni aspra
activităţilor de lobby în raport cu instituţiile Uniunii Europene într-o secţiune ulterioară,
având în vedere că logica de funcţionare este diferită în acel caz pentru că nu vorbim de
lobby în raport cu entități naționale, ci deopotrivă naționale și supranaționale
Perspectivele asupra activităţii de lobby îşi găsesc corespondenţa în două viziuni
distincte cu privire la rolul grupurilor de interese. Dacă în spaţiul american găsim o
Andreea Răceanu
viziune optimistă cu privire la implicarea activă a grupurilor de interese în viaţa politică
– în condiţiile în care această implicare se face în limitele trasate de lege – în spaţiul
englez activitatea de lobby nu este neapărat o sursă a consolidării democraţiei, ci
dimpotrivă, un risc al acesteia.
Pentru a avea o perspectivă descriptiv-cantitativă putem lua în calcul faptul că în
Marea Britanie industria şi-a dublat mărimea din 1991. Valoarea veniturilor estimate
este de peste 60,5 milioane de £ire. Fiecare lobbist ce se ocupă de relaţii directe sau
consultanţă directă lucrează cu o echipă de încă 3-4 persoane care se ocupă de
monitorizare, analize, strategie etc. Numărul de lobbişti activi în Marea Britanie este
estimat în jurul a 3 000. Schimbările economice din ultimii ani au influenţat şi piaţa
serviciilor de lobby şi structura industriei. Competiţia a crescut şi aceasta aduce cu sine
nevoia unor servicii de calitate Sursa: Academia de Advocacy. Dialog civic și social prin lobby și
mai bună. La fel ca şi în SUA, advocacy. p.73
activitatea de lobby nu constituie

neapărat un serviciu independent. Adesea aceasta vine la pachet cu alte tipuri de
servicii din zona relaţiilor publice sau se desfăşoară în cadrul unor agenţii de relaţii
publice, ca o componentă particulară. (Thomson, 5) Sunt agenţii care oferă servicii
complete, de la monitorizare şi analiză de imagine până la promovare, lobby,
managementul reputaţiei şi relaţii media. Există, pe de altă parte, agenţii specializate pe
un anumit tip de servicii. În funcţie de industria în care îşi caută clienţii dar şi de propria
imagine pe piaţă strategiile câştigătoare în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea
pot fi diferite.
În SUA activitatea de lobby are o tradiţie mai îndelungată şi este mai bine
înţeleasă, ceea ce explică cifrele de afaceri impresionante asociate acestui sector de
activitate. Multe dintre agenţiile care se ocupă cu activitatea de lobby au sediul în
Washington, cele mai bune dintre acestea fiind recunoscute pentru puterea de
negociere pe care o au nu doar în raport cu decidenţii politici, ci şi cu proprii clienţi. Din
datele publicate de Center for Responsive Politics, în prezent vorbim de un număr de
peste 12.000 lobbişt (2013) înregistraţi, un număr în scădere faţă de anul 2007 când s-a
înregistrat un maxim de aproape 15.000 dar mai mult decât acum 15 de ani când era
Andreea Răceanu
estimat un număr de 10.500 de specialişti în lobby activi. Trebuie să privim aceste cifre
ca o limită inferioară; este posibil ca în realitatea numărul lobbiştilor activi să fie mult
mai mare. Trebuie luat în calcul însă că mulţi dintre aceştia îşi desfăşoară activitatea sub
altă titulatură (specialist în relaţii publice, specialist în afaceri publice, consilier de
imagine etc.). În ceea ce priveşte investiţia în actibvităţi de lobby, aceasta a înregistrat o
creştere în perioada 1998-2008, de la 1,5 miliarde până la 3 - 3,5 miliarde $ cheltuieli
anuale, valoare similară şi pentru anul precedent (3,2 miliarde $ în 2013). Entităţile care
au cheltuit cel mai mult pentru activităţi de lobby în 2013 povin din industria
farmaceutică. La mare distanţă urmază cei din domeniul asigurărilor, asociaţiile de
afaceri şi actorii din domeniul IT (în special cei oferind servicii de internet).

8.2. Lobby la nivelul UE
Înfăptuirea de politici publice la nivelul Uniunii Europene constituie un subiect

pe cât de de dificil şi complex de realizat pe atât interesant de analizat. Uniunea
Europeană este caracterizată de varietate sub toate formele sale. Varietatea politică şi
economică aduc cu sine provocarea dialogului pentru armonizarea intereselor,
varietatea culturală pe cea pentru decriptarea mesajelor şi armonizarea semnificaţiilor.
Nu în ultimul rând, varietatea socială solicită înţelegere reciprocă şi totodată respect.
Potenţialul de conflict nu este deloc scăzut, aşa cum nici abordările posibile pentru
rezolvarea diverselor probleme de interes european şi direcţiile de decizie nu sunt
deloc limitate.
Activitatea de lobby la nivelul Uniunii Europene este cu atât mai complexă având
în vedere că discutăm două paliere de acţiune: privind interesele particulare ale unor
entităţi în raport cu deciziile luate la nivelul Uniunii dar şi privind relaţiile între statele
membre. La aceasta se adaugă presiunea venită din nevoia armonizării intereselor la
nivelul fiecărui stat membru prin decizii şi politici proprii. Aşadar, activitatea de lobby
trebuie privită în contextul complex ale cărui principii de manifestare derivă în primul
rând din încercările de armonizare a intereselor şi a posibilelor conflicte de interese
între statele membre ale Uniunii dar şi în cadrul unuia şi aceluiaşi stat. În acest context
interacţiunile public-privat trebuie tratate în toată complexitatea lor, cu atât mai mult
Andreea Răceanu
cu cât actorii din mediul privat sunt adesea entităţi cu prezenţă internaţională (v.
multinaţionalele). Dosarul de lobby al unor astfel de actori include - pe lângă interesele
particulare la mommentul respectiv - o strategie mult mai amplă, pe termen lung,
vizând obiectivele lor trecute şi viitoare la nivelul întregii regiuni. Aşa cum notează
Rinus van Schendelen în cartea sa Arta activităţii de lobby în Uniunea Europeană, analiza
activităţii de lobby în acest context pleacă de la modul de funcționare al instituțiilor
Uniunii Europene și „conductele ce țin în funcțiune Uniunea Europeană sunt pline
deopotrivă de vise frumoase dar și de potențiale coșmaruri, de registre și teme de
interes pentru mulți stakeholderi ale căror agende și influență pot fi cruciale” (Van
Schendelen, 157 ).
Potrivit lui Van Schendelen, „grupurile de interese și lobbiștii au fost activi în
politicile Uniunii Europene încă de la crearea acesteia. Totuși, mărimea, importanța și
tipul acestor grupuri de interese s-a schimbat dramatic în ultimii 20 de ani. Dacă în
perioada de început reprezentarea intereselor în cadrul Comunității Europene erau
caracterizate prin reprezentarea națională și acţiunea colectivă a asociațiilor
profesionale, grupurilor de angajați și sindicate, până la începutul anilor 1990 a început
să se dezvolte atât numărul cât și tipul activităților de lobby direct din partea entităților
business și a ONG-urilor aflate și ele în expansiune” (Coen, 5-6). Cele mai multe
activităţile de lobby la nivelul Uniunii Europene au fost şi rămân şi în prezent cele
subsumate intereselor specifice industriei, acestea fiind urmate de cele din servicii şi la
mare distanţă de cele din agricultură ş.a. La începutul anilor 2000 se observa un număr
mare de stakeholderi ce acţionau în direcţia influenţării politicilor publice la nivelul
Uniunii Europene, estimându-se un număr axproximativ de 300 de firme, peste 800 de
asociaţii comerciale, peste 400 de entităţi reprezentând interese cetăţeneşti, peste 103
de think tank-uri, peste 100 de firme de avocatură şă peste 150 de agenţii de afaceri
publice. În 2009 se estima că un număr de 15.000–20.000 de lobbiști reprezentanți ai
grupurilor de interese acţionează cu privire la deciziile luate la Bruxelles, peste 2.500
dintre aceștia având sediile în Bruxelles. Dintre toate activităţile de lobby, cele mai
multe (70%) sunt asociate intereselor particulare din diverse sectoare de afaceri, doar
30% fiind asociate cu interesele ONG-urilor (Coen, 5-6).
Andreea Răceanu
Cei ce activează ca specialişti în lobby la nivelul Uniunii Europene sunt pregătiţi
să acţioneze atât pe plan naţional cât şi în raport cu reprezentanţii instituţiilor Uniunii.
Aşa cum notează Cohen, “pe măsură ce instuțiile UE devin atreprenori politici și caută să
încurajeze o cât mai mare participare din partea grupurilor de interese și o
reglementare și monitorizare crescută în domeniile lor de activitate, în egală măsură,
grupurile de interese, din ce în ce mai dezvoltate, învăță să exploateze multiple
oportunități ce apar pe lungul drum pe care o politică în are de urmat în cadrul ciclului
său de viață pentru a se concretiza ca o politică a Uniunii Europene – aceasta înseamă
inglobarea diferitelor inputuri din partea multiplelor părți interesate, intrări și ieșiri și
bucle de feedback. Ca rezultat, stabilirea agendei și formularea politicii pendulează
între canalele europene și cele naționale, în funcție de natura problemei și calendarul
specific acelei politici”. (Coen, 12)
8.3. Lobby în alte ţări
Aşa cum am văzut, reprezentativ pentru activitatea de lobby este spaţiul

american. La nivelul Uniunii Europene activitatea de lobby s-a dezvoltat în mod organic,
odată cu dezvoltarea Uniunii ca entitate. La nivel naţional Marea Britanie constituie un
caz european cu tradiţie. Dacă vrem să avem o perspectivă mai clară asupra practicilor
de lobby însă, nu trebuie să ne oprim doar la exemplele cele mai cunoscute sau la cele
mai apropiate, ci este interesant să vedem cum arată datele şi în alte cazuri, la nivel
european şi nu numai.
În Germania activitatea de lobby nu are o arie specifică de manifestare, ea fiind
subsumată activităţilor de relaţii publice. În Franţa se apreciază că industria de lobby
este inexistentă. În locul unor servicii profesionale specializate se apelează mai degrabă
la reţelele de relaţii personale, acest lucru fiind pus în legătură cu sistemul de educaţie.
Astfel, dacă ne uităm la plaja de oferte educaţionale, segmentarea acestora, la orientarea
cetăţenilor în raport cu instituţiile de învăţământ frecventate şi la traiectoria
profesională a acestora, observăm că elitele au frecventat aceleaşi şcoli. Astfel, relaţiile
profesionale pot fi cu uşurinţă dublate de relaţiile personale construite în perioada
Andreea Răceanu
studiilor. În ţările scandinave industria de profil este în formare (Thomson, 8-11) şi la
fel şi în unele ţări est-europene, cum este şi cazul României.
Un exemplu interesant este China. Cartea lui Scott Kenedy este utilă pentru a
avea un tablou general al activităţii de lobby din China. Aceasta este bazată pe
rezultatele obţinute în urma realizării a 300 de interviuri de profunzime cu manageri,
reprezentanţi ai unor asociaţii de afaceri şi factori decizionali din instituţiile publice şi
prezintă mai multe politici publice influenţate prin activităţi de lobby. “China nu este
caracterizată încă de domnia legii dar funcţionează cu siguranţă după o serie de reguli
general acceptate în domeniul afacerilor. Companiile conştiente de aceste aspecte
încearcă să le valorifice în propriul avantaj. Astfel, vorbim de o transformare a modului
de realizare a politicilor publice dar şi de o schimbare a politicilor în sine” (Kenedy, 3)
Kenedy analizează mai multe tipuri de abordări în cazul politicilor publice sectoriale,
analizând mai multe tipuri de politici: legate de industria oţelului, de cea a
electronicelor de larg consum, cea a softwareului. Indiferent de abordarea regăsită în
activitatea de lobby pentru fiecare dintre acestea însă, el accentuează asupra a două
concluzii importante privind activitatea de lobby în China: (1) firmele mari – indiferent
dacă au capital străin sau chinez – sunt favorizate, având mai mult acces la decidenţii
politici şi mai mare influenţă asupra politicilor publice şi (2) China este expresia mai
multor economii politice şi se pot influenţa decizia şi modul de funcţionare al
instituţiilor politice însă depinde de caracteristicile sectorului de activitate în care te afli
şi de caracterisitile economice ale entităţii pe care o reprezinţi - în unele cazuri
activitatea de lobby poate avea mare succes pe când în altele poate fi complet inutilă.
Nu în ultimul rând, nu putem să nu menţionăm activitatea de lobby la nivelul
relaţiilor internaţionale, nu doar în cadrul Uniunii Europene care, aşa cum am văzut,
este un caz particular. Cele mai multe studii cu privire la activitatea de lobby la nivel
internaţional se apleacă asupra politicii externe a SUA şi a relaţiilor dintre lumea arabă
şi ceilalţi actori de pe harta geopolitică. Având în vedere contextul actual dar şi
schimbările economice din ultimi 10-20 de ani, o atenţie crescută trebuie acordată şi
spaţiului ex-sovietic dar şi ţărilor asiatice. Activitatea profesionistă de lobby poate
Andreea Răceanu
constitui un instrument util dar şi o soluţie de rezervă într-un context internaţional
caracterizat de schimbare şi incertitudine.
8.4. Lobby în România
În ceea ce priveşte cadrul legislativ ce reglementează activitatea de lobby în

România, până în prezent au existat 7 inițiative și proiecte, toate fără succes. La
sfârşitul anului trecut, în decembrie 2013 în faţa Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor
a ajuns proiectul legislativ privind activitatea de lobby iniţiat în 2010 (PL 581/2010), cu
modificări succesive. Acesta nu a fost însă transformat în lege pentru că s-a considerat
că poate fi îmbunătăţit cu implicarea părţilor interesate. De altfel, mulţi dintre
practicienii lobbişti erau de părere că proiectul de lege ajuns în faţa Comisiei Juridice în
2013 le era mai degrabă defavorabil. Există şi voci care susţin că nu este nevoie de o
lege special dedicată activităţii de lobby, invitând la ghidarea şi evaluarea activităţii de
lobby după reglementările în vigoare la nivelul Uniunii Europene cât şi după prevederile
Legii 52/2003, Legea Transparenţei.
Profesioniştii lobbişti în România, fie că lucrează în cadrul unor departamente
interne ale clienţilor pe care îi reprezintă, fie că fac parte din echipa unei agenţii ce oferă
servicii specializate de lobby, îşi desfăşoară activitatea în limitele unui cadru legal uşor
de interpretat în defavoarea activităţii lor. În acest context nu este greu de înţeles de ce
pe de-o parte această profesie este la graniţa cu altele, de ce se discută de riscuri şi
derapaje dar şi de ce părerea cetăţeanului de rând cu privire la activitatea de lobby se
pierde adesea într-o aură de mister sau uneori chiar primeşte conotaţii negative.
Printre entităţile destul de cunoscute în România în ceea ce priveşte activitaea de
lobby primează Asociația Registrului Român de Lobby - http://registruldelobby.ro/ şi
Registrul de Transparență din România - http://www.registruldetransparenta.ro/.
Entităţile ce oferă servicii de lobby profesionale nu sunt foarte numeroase, specialiştii în
lobby activând adesea şi în arii conexe dar cu denumiri diferite (consilier de imagine,
specialist în relaţii publice etc.).
În ceea ce priveşte coordonatele deontologice ale profesiei, cei care activează în
acest domeniu se raportează la Codul de etică al practicienilor de lobby și advocacy
Andreea Răceanu
http://www.registruldetransparenta.ro/codul_de_etica.pdf – şi/sau la Codul de
Conduită al Society of European Affairs Professionals (SEA).

Cuvinte cheie
Lobby, asociații profesionale, deontologie profesională

Exerciţiul 8
Consideraţi că ar trebui să existe o lege a lobby-ului în România?
Ce aspecte consideraţi că ar fi necesar să conţină aceasta?
Comparaţi iniţiativele legislative petru activitatea de lobby din
România şi faceţi o scurtă analiză a acestora.

Exerciţiul 9
Alegeţi o entitate care desfăşoară activităţi de lobby (din România
sau de la nivel internaţional) şi faceţi o analiză succintă a
profilului, demersurilor şi rezultatelor acesteia. Puteţi opta şi
pentru o analiză comparativă între două sau mai multe entităţi.
Puteţi compara două entităţi cu profil similar care activează în
interesul unor clienţi din sectoare de activitate diferite sau în
interesul aceloraşi tipuri de clienţi dar în ţări diferite.

Andreea Răceanu
Bibliografie selectivă
1. ***. Academia de Advocacy. 2012. Dialog civic și social prin lobby și advocacy.
Timişoara.
http://advocacy.ro/sites/advocacy.ro/files/files/publicatie/dialog_social_si_advoca
cy_posdru_electronic.pdf
2. Ainsworth, S. şi Itai Sened. 1993. The Role of Lobbyists: Entrepreneurs with Two
Audiences. American Journal of Political Science 37(3): 834-866
3. American Political Science Association. 2006. Style Manual for Political Science,
Washington: American Political Science Association.
4. Arnstein, S. 1969. Ladder of Citizen Participation. Journal of the American Institute of
Planners 35,4: 216-224
5. Badescu, Ilie. Dicționar de Sociologie rurală. Editura Mica Valahie
6. Bauer, Theresa. "Responsible Lobbying." Journal Of Corporate Citizenship no. 53
(March 2014): 61-76. Business Source Complete,
7. Berlin, I. 1996. Patru eseuri despre libertate. Bucureşti: Humanitas
8. Berry, Jeffrey. 1999. The New Liberalism: The Rising Power of Citizen Groups.
Washington: Brookings Institution Press
9. Berry, Jeffrey M. Și Clyde Wilcox. 2009. The Interest Group Society. Ediția a 5-a, New
York: Pearson-Longman.
10. Browne, William P. 1990. Organized Interests and Their Issue Niches: A Search for
Pluralism in a Policy Domain. Journal of Politics 52(2): 477-509.
11. Brüggemann, M., Information policy and the public sphere. Javnost-the public
Journal, 17(1), 2010: 5-22
12. Buchanan, J şi Tullock, G. 1995. Calculul consensului. Bazele logice ale democraţiei
constituţionale. Bucureşti: Expert
13. Cerkez, S. 2010. Grupuri de interese şi politici publice. Iaşi: Polirom.
14. Coen, David și Richardson, Jeremy. 2009. Lobbying the European Union: Institutions,
Actors, and Issues.Oxford University Press
15. Robert A. Dahl. 1972. Polyarchy: Participation and Opposition. Yale University Press
16. Dahl, R. 2002. Democraţia şi criticii ei. Iaşi: Editura Institutului European
Andreea Răceanu
17. Emerson, Richard M. (1976). Social Exchange Theory. Annual Review of Sociology 2
http://umsl.edu/~keelr/3210/resources/emerson_social_exchange.pdf
18. ***. Forum for International Communications, GfK. 2012. Studiul Lobby în România-
http://www.gfk-
ro.com/imperia/md/images/gfkromania/rapoarte/lobby_in_romania_2012.pdf
19. Freeman, R. E. 1984. Strategic Management: A stakeholder approach. Boston: Pitman
20. Godwin, K., Godwin, E., & Ainsworth, S. H. (2013). Lobbying and Policymaking : The
Public Pursuit of Private Interests. Thousand Oaks, Calif: Sage/CQ Press.
21. Hall, R. L. şi Deardorff, A.V. 2006. Lobbying as Legislative Subsidy. American Political
Science Review 100(1): 69-84
22. Hessenius, B. 2007. Hardball Lobbying for Nonprofits. New York: Palgrave MacMillan.
23. Kennedy, Scott. 2005. The Business of Lobbying in China. Cambridge, Mass: Harvard
University Press. eBook Collection (EBSCOhost)
24. Kollman, K. 1998. Outside Lobbying: Public Opinion and Interest Group Strategies.
Princeton University Press.
25. Madison, J. 1787. The Federalist No. 10.
http://thomas.loc.gov/home/histdox/fed_10.html
26. Mihaileanu, L.; Horja, A. 2009. Reglementarea activitatii de lobby. In anticamera
influentei, Bucureşti: Editura C.H. Beck..
27. Miroiu, A. 2001. Introducere în analiza politicilor publice. Bucureşti: Editura Paideia.
28. Miroiu, A. (coord.) 2012. Ideologii politice actuale. Semnificatii, evolutii si impact.
Iaşi: Polirom.
29. Olson, Mancur. 1965. The Logic of Collective Action: Public Goods and the Theory of
Groups. Cambridge, MA: Harvard University Press.
30. Paul, C. 2011. Strategic Communication: Origins, Concepts, and Current Debates. ABC-
CLIO
31. Pirvulescu, C. 2002. Politici și instituții publice. Bucuresți: Editura Trei
32. Pricopie, Remus.2010. Participarea publică. Comunicare pentru dezvoltare durabilă.
Bucureşti: comunicare.ro
Andreea Răceanu
33. Răceanu, A. 2012. Dileme democratice. Modele de decizie şi comunicare în politicile
publice. Bucureşti: Tritonic
34. Rothenberg, L. 1992. Linking Citizens to Government: Interest Group Politics at
Common Cause. New York: Cambridge University Press.
35. Smucker, B., The Nonprofit Lobbying Guide, ediția a 2-a, Independent Sector, 1999,
USA
http://www.clpi.org/images/stories/content_img/nonprofitlobbyingguide%5B1%5
D.pdf
36. Salisbury, Robert H. 1969. An Exchange Theory of Interest Groups. Midwest Journal of
Political Science 13: 1–32.
37. Salisbury, Robert. 1994. Interest Representation: The Dominance of Institutions.
American Political Science Review 74: 64-76.
38. Thomson, Stuart, Steve John. 2007. Public Affairs in Practice : A Practical Guide to
Lobbying. London: Kogan Page
39. Truman, D.B. 1993. The Governmental Process: Political Interests and Public Opinion.
ediția a 2-a. Univ of California Inst.
40. Van Schendelen, Rinus. 2010. More Machiavelli in Brussels - The Art of Lobbying the
EU. Amsterdam: Amsterdam University Press
41. Walker, J.L. 1991. Mobilizing Interest Groups in America: Patrons, Professions, and
Social Movements. University of Michigan Press
42. Wilson, J.Q.. 1995. Political organizations. Princeton University Press
43. Zetter, L. (2008). Lobbying : The Art of Political Persuasion. Petersfield: Harriman
House.
44. *** Centre for Responsive Politics (CRP), Lobbying facts and data 1998-2014
45. *** Codul de etică al practicienilor de lobby și advocacy -
http://www.registruldetransparenta.ro/codul_de_etica.pdf
46. *** www.clpi.org (Center for Lobbying in the Public Interest)
47. *** www.iap2.org International association for Public Participation
48. *** http://registruldelobby.ro/ Asociația Registrului Român de Lobby
49. *** http://www.registruldetransparenta.ro/ Registrul de Transparență din România
Andreea Răceanu

Lobby PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lobby PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Modul de curs

Tema 1: Lobby - conceptualizare și premise ................................................................................... 1

Tema 2: Democrație și lobby ................................................................................................................. 6

Tema 3: Modele de comunicare în spațiul public ........................................................................ 12

Tema 4: Politici publice ......................................................... ................................................................ 16

Tema 5: Stakeholderii și puterea lor ................................................................................................. 23

Tema 6: Activitatea de lobby – de la conceptualizare la eficientizare ................................ 32

Tema 7: Practica activităţii de lobby ................................................................................................ 38

Tema 8: Lobby – modele internaţionale şi realităţi româneşti .............................................. 43

Lobby – suport de curs

LOBBY – CONCEPTUALIZARE ȘI PREMISE

1.1. Termeni şi semnificaţii

1.1. Termeni şi semnificaţii

Specificul și particularitățile activității de lobby nu pot fi înțelese fără a pleca de

Activitatea de lobby constituie un instrument util într-o societate democratică.

1.3. Lobby – premise

Pentru a desfășura o activitate eficientă de lobby este nevoie de o serie întreagă

1.4. Federalist no.10

Rădăcinile activității de lobby sunt legate de Federalist Papers, colecția de articole și

2.1. Democrația și înțelesurile sale

2.2. Binele comun, riscurile democrației și duşmanii acesteia

O discuţie de fond cu privire la democraţie include obligatoriu o problematizare a

2.3. Pluralism și democrație

Așa cum am observat mai devreme, pluralismul este văzut ca un corolar al

2.4. Pluralism și lobby

Activitatea de lobby se bucură de numeroşi susţinători însă există şi o serie de

MODELE DE COMUNICARE ÎN SPAȚIUL PUBLIC

3.1. Comunicare etică şi propagandă

3.1. Comunicare etică şi propagandă

Perspectivele teoretice cu privire la comunicarea în procesul de înfăptuire a

Adaptare după Bruggermann, 2010, p.7, apud Răceanu, 2012

3.2. Comunicarea cu cetăţenii privind problemele de interes public

Modelele de comunicare în politicile publice au fost abordate în comunitatea

Adaptare după IAP2 și Creighton, apud Răceanu, 2012

3.3. Comunicare strategică

Activitatea de lobby presupune deopotrivă interes din partea decidenților

4.1. Agende, probleme, priorităţi

4.1. Agende, probleme, priorităţi

Nu ne putem apleca asupra deciziilor de interes public şi asupra spaţiului public în

4.3. Ciclul politicilor publice

Dacă abordăm politicile publice din perspectiva unui proces, constatăm că

Procesul decizional în politicile publice a constituit un subiect de mare interes

4.5. Decizie şi comunicare în politicile publice

Decizia în politicile publice actuale nu poate fi tratată fără a lua în calcul

5.1. Actori principali în ecuația activității de lobby

5.1. Actori principali în ecuația activității de lobby

În procesul de lobby nucleul central al acţiunii rezidă în profilul, dezideratele şi

5.2. Cristalizarea grupurilor – perspective teoretice

5.3. Teoria schimbului social, puterea și funcționarea grupurilor

Teoria schimbului (TS) și teoria schimbului social (TSS) în particular ne trimit la

5.4. Putere, legitimitate și obiectivele realiste

Puterea în științele politice este conceptualizată în raport cu rezultatul politic

Grupurile de interese - aplicații

Grupurile de interese fiind actorii centrali ai procesului de lobby, iniţiatori ai

Participare publică și roluri asumate

Așa cum am văzut, cultura politică poate indica gradul de democrației ce

ACTIVITATEA DE LOBBY – DE LA CONCEPTUALIZARE LA EFICIENTIZARE

6.1. Organizarea activității de lobby

6.1. Organizarea activității de lobby

Aşa cum am văzut în secţiunile precedente, activitatea de lobby presupune un

6.3. Succesul activităţii de lobby

Sursa: studiu al Forum for International Communications și GfK,

7.1. Instrumente ale activităţii de lobby