Nu mîncă m să ne-amuză m

Din cele mai vechi timpuri oamenii de pretutindeni au fost preocupați de ceea ce mănîncă. Un fapt absolut
firesc dacă ne gîndim că actul hrănirii este indispensabil pentru menținerea vieții, iar mare parte din
energia care ne animă și ne întreține sănătatea ne vine din ceea ce mîncăm.

Deloc întîmplător, toate marile culturi acordă momentului mesei o importanță primordială, ca unul dintre
aspectele fundamentale ale viețuirii umane. Este suficient să ne uităm puțin peste obiceiurile alimentare
din orice colț al lumii sau să răsfoim un pic feluritele lor cărțile de bucate.

Nici poporul nostru nu e mai prejos în această privință, dovadă fiind multitudinea de feluri în care limba
română poate face referire la nobila activitate a alimentării (vezi exemple la finalul materialului).

Datorăm remarcabilei culturi antice grecești, prin vocea personalității unice care a fost medicul Hipocrate,
tulburătoarea avertizare: “Ești ceea ce mănînci“. Urmată de înțeleptul îndemn: “Fă-ți din hrană leac“.

Dacă ne putem pune așadar relativ ușor de acord asupra faptului că ceea ce mîncăm ne influențează
direct sănătatea și viața, nu mai puțin important este felul în care o facem. Să vedem și cum anume:

1. Cantitate (cît mănînc):

Prima dilemă cu care mă confrunt imediat ce în mintea mea se înfiripă dorința de a mînca este: cît pun
pe masă? Nu de alta, dar mă pot apoi simți obligat să transfer totul în farfurie, iar de aici nu mai am
încotro. Căci mama mi-a spus mereu să nu las nimic în farfurie, iar eu nu vreau – nu-i așa – s-o supăr.

Dar cît înseamnă mult? Asiaticii cei plini de înțelepciune susțin că e bine să ne ridicăm de la masă
înainte de momentul în care simțim că ne-am săturat, atunci cînd mai avem ceva loc, cînd parcă am
mai putea mînca ceva. Să ne încheiem – cu alte cuvinte – masa un pic flămînzi. În felul acesta nu ne
obosim organismul și evităm toropeala de după masă. Și putem preveni multe boli care decurg de aici.

2. Mărunțire (cît mestec):

E bine să ne amintim, de fiecare dată cînd mîncăm, că actul hrănirii nu se încheie o dată cu înghițirea
alimentelor (ba chiar am putea spune că de aici abia începe). Prima lor oprire e în stomac, al cărui rol
e acela de a le transforma într-o pastă semi-lichidă din care să poată apoi intestinul absorbi ușor tot ce
avem nevoie. Dacă noi îi trimitem stomacului hrana nemestecată, acesta o va trece la rîndul lui mai
departe mai mult sau mai puțin la fel.

Cît mestecăm? De douăzeci, treizeci, de cincizeci ce ori? Bună întrebare! Iar răspunsul e: depinde! O
sugestie care ne vine tot din Asia spune că e bine să ne mîncăm apa și să ne bem mîncarea. Dacă
partea a doua e mai ușor de imaginat, cu prima lucrurile stau astfel: e bine să ne bem apa conștient,
cu înghițituri mici și fără grabă, plimbînd-o prin toată gura pentru a-i simți forța. Și mai e ceva: în corpul
nostru (în cellule, mai exact) apa nu se află în stare lichidă, ci într-una gelatinoasă (asemănătoare
piftiei), deoarece conține o multitudine de substanțe necesare vieții. Spunem că e o apă “legată” (una
care nu curge precum apa de la robinet). Într-o stare oarecum similară se află apa și în legume, fructe
etc. De aici îndemnul de a ne “mînca apa”.

3. Temperatură (cît de caldă să fie mîncarea):

Am spălat poate cu toții, măcar o dată în viață, vase. Și nu am făcut-o cu apă rece, ca să nu ne trezim
cu laveta năclăită de grăsime.

1
 Probabil că de multe ori am ieșit la iarbă verde. Micii sfîrîind, direct de pe grătar, înghițiți cu muștar și
multă poftă. După care, repede, o înghițitură zdravănă de bere. Și micul nostru, prins pe drum de
șuvoiul de bere, înțepenit undeva de-a lungul esofagului.

Stomacul nostru funcționează mai bine la temperaturi ceva mai ridicate. De aceea ne plac mîncărurile
calde. Apa (sau sucul) rece de la frigider, în afara unei chestionabile senzații de răcorire temporară, nu
ne prea mai aduce alte beneficii. Ba chiar dimpotrivă.

Bine, veți spune, și noi nu mai putem să mîncăm înghețată? Bine-bine, se poate replica, dar înghețata
e mîncare? Bineînțeles că nu ne poate spune (nu mai puțin opri) nimeni să facem ce vrem. E bine
doar să cunoaștem și consecințele actelor noastre.

4. Combinare (cum ne alcătuim meniul):

La fel de important e ceea ce scriem singuri în meniul nostru zilnic. Ce alimente punem pe masă, cum
le alăturăm și cît ne înfruptăm din fiecare poate face o mare diferență.

E de-ajuns să comparăm un fel de mîncare vestic (european sau american) cu unul asiatic (japonez,
chinezesc etc.) pentru a vedea că, în timp ce noi mîncăm friptură garnisită cu salată, ei se delectează
cu salată asezonată cu (ceva) carne. Proporțiile dintre cele două ingrediente fiind în relație inversă.

Mai există un principiu, anume cel al simplității: cu cît alimentele/felurile de mîncare întinse pe masă
sînt mai variate și mai complexe, cu atît mai solicitată va fi și digestia, absorbția și metabolizarea lor.
Alimentele, în starea în care ni le oferă natura și în rețete simple și răsverificate, conțin în proporții
diferite multe dintre elementele nutritive de care avem noi nevoie.

Și în acest caz, precum în multe altele, mai puțin înseamnă de fapt mai mult (și mai bine).

5. Ordine (ce mîncăm mai întîi, mai apoi și mai pe la urmă):

Din fericire avem nenumărate feluri de alimente din care putem să alegem. Și tot din fericire, acestea
se reduc în final la trei elemente nutritive de bază: glucide, lipide și proteine. Toate ne sînt la fel de
necesare, chiar dacă din motive diferite.

Diferite sînt și modurile în care acești trei nutrienți esențiali se comportă în tentativa noastră de a-i face
parte din noi înșine. Glucidele se digeră (și se absorb) cel mai repede. Urmează lipidele, iar la urmă de
tot proteinele. Este bine de aceea să le consumăm tot în această ordine

Ce se întîmplă dacă mîncăm mai întîi o friptură, iar apoi completăm (ca desert) cu un fruct? Păi carnea
își face veacul prin toate cotloanele tubului nostru digestiv iar fructul, care altfel ar trece repede mai
departe, rămîne blocat pe traseu din cauza dopului de proteine din cale. Și fermentează cu succes.

Așa că, dacă nu am făcut-o deja, e bine să introducem ceva ordine și în aspectele culinare ale vieții
noastre.

6. Grabă (cît de repede – sau cît de încet – mîncăm):

Ne e foame? Nimic mai simplu, ne umplem repede stomacul cu ceva – orice și el ne lasă imediat în
pace; gata cu foamea; dar inseamnă oare asta că ne-am hrănit? Tehnic da, practic ...

Era o vreme cînd în mare vogă erau bancurile cu radio Erevan. Ceva de genul: La radio Erevan vine
întrebarea: “E adevărat că în comunism porumbul poate crește precum stîlpii de telegraf?” Răspuns:
”Desigur, se poate încă și mai rar.”

Tot așa, apropo de tema noastră: La radio Erevan vine întrebarea: “Se poate face dragoste pe fugă?”
Răspuns: ”Știm și noi? O femeie poate fugi cu poalele-n brîu, dar un bărbat cu pantalonii în vine ...”
Cam așa e și cu mîncatul: nu ajunge să tragi mașina la McDrive, să înhati repede un McCeva și gata;

2
 la fel ca și în bancul nostru, e nevoie de ceva timp să-ți intri în rol: gîndul se concentrează pe cele ce
urmează, sîngele începe să curgă spre acolo unde e nevoie, sucurile se pun și ele în mișcare etc. etc.
etc.; dar asta cere un pic de timp și de concentrare, nu se poate face pe loc și la comandă.

Poate mai puțin cunoscut, există în lume o mișcare numită slow food, ai cărei adepți propovăduiesc
exact inversul a ceea ce tot încearcă să ne obișnuiască McDonald’s (în esență, mîncatul pe fugă). Nu
întîmplător, Bolivia a respins în totalitate conceptul de fast food, pasămite pentru că bolivienii gustă
mîncarea locală și vor să se asigure că hrana lor e gătită într-un mod corect (citește sănătos).

7. Distragere (cu ce ne mai ocupăm cînd mîncăm):

Luăm masa și privim la televizorul din bucătărie, iar între timp ne vărsăm năduful adunat peste zi sau
facem politică. Unde și cînd s-a pierdut momentul magic al mesei luate în sînul familiei?

Părinții (poate) și bunicii noștri (sigur) spuneau o rugăciune înainte de masă. Multă vreme mi s-a părut
a fi un obicei desuet, fără nici o noimă. De ce aș mulțumi lui Dumnezeu pentru mîncarea din fața mea
cînd eu știu prea bine că ea provine de la Alimentara (sau, mai nou, de la Supermarket)?

Mi-a luat luat ceva timp pînă să înțeleg beneficiul adus moșilor noștri de rugăciunea de dinainte de
masă: îi ajuta să lase deoparte problemele și necazurile de peste zi, le ușura trecerea către starea de
liniște de care avem cu toții nevoie atunci cînd ne așezăm la masă.

Corpul nostru are două moduri bazale de funcționare: unul pentru situațiile obișnuite, de zi cu zi, cum e
mîncatul (moment gestionat de sistemul nervos parasimpatic), iar altul care intră în acțiune în situații
neobișnuite – așa-zise de fugă sau luptă (împrejurări susținute de sistemul nervos simpatic). Cele
două sisteme nu pot, pur și simplu, să lucreze în același timp (e ca și cum am apăsa concomitent, cînd
conducem, și pe frînă și pe accelerație). Dacă-i dăm comenzi contradictorii, corpul nostru e la fel de
confuz ca și mașina respectivă.

Nu sîntem religioși? Nici o problemă, putem număra pînă la 10 (20, 30 etc.) sau putem încerca un
moment de meditație. Ideea e să insistăm pînă se face trecerea de la simpatic la parasimpatic.

Dacă nu reușim să ne liniștim e mai bine să sărim masa respectivă, ne facem mai puțin rău.

8. Repausul de după masă:

Cui îi place să spele vase? Mda, nu e o activitate prea atrăgătoare; și totuși, ea ne e benefică din cel
puțin trei motive: 1) ne ferește de gîndaci; 2) ne asigură vase curate pentru cînd ni se face iar foame;
3) e o activitate manuală, repetitivă, care ne ajută să ne liniștim; de aceea doamnele insistă să o facă
ele (iar pe noi ne trimit în camera de zi ca să ne enervăm (și) la meci); și se dedică spălatului de vase
lipsite de orice gînduri (iar sîngele lor, în loc să-și piardă vremea prin creier, se duce către stomac și
intestine, de unde preia cele ce tocmai au mîncat), în vreme ce noi ne spargem mintea cu tot felul de
scheme din care să iasă un gol chinuit... Ati prins ideea ...

Adevărul este: mîncăm 10 minute, ne hrănim cîteva ore.

În loc de concluzie

Am ajuns, noi oamenii, să știm/facem foarte multe. Iar între timp am ajuns să ne credem invulnerabili.
Există în California o lege care interzice îndoparea gîștelor (pentru obținerea delicatesei foie gras). Pentru
oameni însă o astfel de lege nu există încă, dovadă dezastrul alimentar în care se zbate America de Nord.

Ce e de făcut? Să reîncepem să avem grijă de noi înșine, pentru că nimeni altcineva nu o va face.

”Primul desfrîu al omului nu este sexul, ci desfrîul mîncării” – Ieromonah Ghelasie

3
Recomandări practice:
- înlocuim farfuriile, lingurile și furculițele cu unele mai mici;
- alegem un coș mai mic la supermarket;
- ne revedem lista cu rețete culinare;
- pregătim porții mai mici de mîncare;
- ne liniștim înainte de a ne așeza la masă; dacă nu ne iese, numărăm pînă la 10 (20, 30, cît știm 😊);
- scoatem televizorul din bucătărie; la fel și ziarele, revistele și cărțile;
- mobilul (tablet/laptopul) nu au ce căuta în spațiul bucătăriei;
- dăm termostatul la frigider cît mai jos cu putință (astfel încît să nu ni se strice mîncarea)
- scoatem berea de la rece cu jumătate de ora înainte de masă, altfel bem cu înghițituri mici;
- ne rărim vizitele la prietenii amatori de mici și bere, eventual ne asortăm (și) cu alți prieteni;
- ne pregătim cele necesare (sare, piper, servetele) din timp, ca să nu ne întrerupem de la masă;
- în timpul mesei mîncăm, nu facem politică și nici comentarii sportive (pofta bună, mulțumim ...);
- (pentru bărbați): ne oferim, cît mai des posibil, să spălăm vasele în locul soției/partenerei/prietenei;
- înghețata nu e un aliment;
- mîncăm cît mai rar/puțin din cutie/pungă/borcan (exceptii: murăturile mamei soacre și vinul tatei socru);
- mîncăm cît mai puțin singuri (de preferat cu cei dragi);
- dacă sîntem grăbiți, supărați sau cu gîndurile aiurea, mai bine sărim masa, ne facem mai puțin rău.

mic glosar de termeni culinari

a (se) alimenta
alimentum, alimenti: mîncare, hrană; provizii; combustibil; susținere, întreținere, mijloc de trai;

a (se) nutri
nutrio, nutrire: a hrăni, a alimenta, a procura, a păstra, a îngriji, a întreține (pe cineva cu hrană);

a mînca
manduco, manducare: a mesteca, a roade, a mînca, a devora;

a îmbuca
bucca, buccae: cavitate, gură

a (se) hrăni
hraniti: a păstra, a prezerva

a hali (țig. halo – a mînca)

a hăpăi (hap - onomatopee)

a înfuleca (lat. infollicare, folliculus – traistă, sac),

a păpa (lat. pappo, pappare – a mînca)

surse: https://dexonline.ro/; http://www.latin-dictionary.net/; https://slovari.yandex.ru/хранить/en-ru/