Franța (în franceză [la] France, Pronunție în franceză : /fʁɑ̃ s/), oficial Republica

Franceză (în franceză République française, Pronunție în franceză: /ʁepyblik fʁɑ̃ sɛz/),
este o republică constituțională unitară având un regim semi-prezidențial, mare parte
din teritoriul său și din populație fiind situată în Europa de Vest, dar care cuprinde
și mai multe regiuni și teritorii răspândite în toată lumea. Capitala sa este orașul Paris,
limba oficială este franceza iar moneda este euro. Deviza națională este „Libertate,
egalitate, fraternitate” (în franceză Liberté, Égalité, Fraternité), iar drapelul Franței este
format din trei benzi verticale colorate, respectiv în albastru, alb, roșu. Imnul național
este La Marseillaise.
În timpul epocii fierului, zona ce reprezintă astăzi Franța a fost locuită de gali, un
popor celtic. Roma a anexat zona în anul 51 î.Hr. și a deținut regiunea până în anul 486,
când francii (un popor germanic) au cucerit regiunea și au format Regatul Franței.
Franța a devenit o mare putere europeană în Evul Mediu, în urma victoriei din războiul
de o sută de ani (1337-1453). În perioada renașterii, cultura franceză a înflorit, iar
Franța a pus bazele unui imperiu colonial global, care urma ulterior să devină al doilea
cel mai mare din lume.[6] Secolul al XVI-lea a fost dominat de către războaie civile și
religioase, între catolici și protestanți (hughenoți). Sub Ludovic al XIV-lea, Franța a
devenit puterea culturală, politică și militară dominantă a Europei.[7] În secolul al XVIII-
lea, Revoluția franceză a răsturnat monarhia absolută, a dezvoltat una dintre cele mai
vechi republici din istoria modernă și a elaborat Declarația Drepturilor Omului și ale
Cetățeanului, care exprimă idealurile unei națiuni inclusiv în ziua de astăzi.
În secolul al XIX-lea, Napoleon I a preluat puterea și a creat Primul Imperiu Francez, care
prin războaiele napoleoniene a schimbat istoria Europei continentale. După prăbușirea
imperiului, Franța a trecut printr-o perioadă tumultuoasă, având o succesiune de
guverne ce a dus într-un final în 1870 la înființarea celei de-a Treia Republici Franceze.
Franța a fost un participant major în Primul Război Mondial, din care a ieșit victorioasă,
și a fost una dintre Puterile Aliate în Al Doilea Război Mondial, dar a intrat sub
ocupația puterilor Axei în 1940. În urma eliberării, în 1944, a fost creată A Patra
Republică Franceză, ulterior dizolvată în cursul Războiului din Algeria. A Cincea
Republică, condusă de Charles de Gaulle, a fost înființată în 1958 și există până în ziua de
astăzi. Algeria și aproape toate celelalte colonii au devenit independente în anii 1960,
dar au păstrat legături economice și militare cu Franța.
Franța este o putere nucleară, este unul dintre cei cinci membri permanenți
ai Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite și membru NATO. De asemenea, Franța
este membră a G7, G20, a zonei euro, a spațiului Schengen și găzduiește
sediile Consiliului Europei, Parlamentului European și UNESCO. Franța joacă un rol
important în istoria mondială prin intermediul influenței exercitate de cultura sa, de
limba sa și de valorile democratice, seculare și republicane pe care le-a promovat în
ultimele două secole.
Franța este a doua putere economică europeană și a cincea putere economică
mondială. Economia sa de tip capitalist o face să fie unul dintre liderii mondiali în
sectoarele agroalimentar, aeronautic⁠(fr), al automobilelor, al produselor de lux⁠(fr),
al turismului⁠(fr) și în cel al energiei nucleare⁠(fr), aceasta în ciuda unor politici
de intervenționism⁠(fr) destul de puternice⁠(fr).
Cu 66,6 milioane de locuitori la 1 ianuarie 2014,[a][I 1] Franța este o țară dezvoltată, cu
un indice al dezvoltării umane foarte ridicat.[8]
 Cuprins

Geografia
Articol principal: Geografia Franței.

Așezare și frontiere

Hartă fizică simplificată a Franței metropolitane

Franța metropolitană se află la una dintre extremitățile vestice ale Europei. Are ieșire
la Marea Nordului către nord, la Canalul Mânecii către nord-vest, la Oceanul
Atlantic către vest și la Marea Mediterană către sud-est. Se învecinează
cu Belgia și Luxemburg la nord-est, cu Germania și Elveția la est, cu Italia și cu Monaco la
sud-est, cu Spania și cu Andorra la sud-vest.
Dacă frontierele sudice ale țării corespund unor creste montane, frontierele nord-estice
nu corespund, aproape deloc, vreunor limite geografice fizice[b] sau lingvistice.[c]
Franța metropolitană cuprinde mai multe insule, cea mai mare fiind Corsica, multe fiind,
însă, mici insule de coastă. Metropola se încadrează între paralelele de 42°19'46" N și
51°5'47" N, și între meridianele de 4°46' V și 8°14'42" E.
Franța este formată, însă, și din numeroase teritorii aflate în afara continentului
european, denumite în vorbirea curentă „teritorii de peste mări” (în franceză territoires
d’outre-mer, prescurtat „DOM-TOM”), ceea ce face ca Franța să aibă teritorii în toate
oceanele lumii cu excepția celui Arctic.
Aceste teritorii au diverse statute în cadrul organizării administrativ-teritoriale a Franței
și sunt situate astfel:

 pe continentul sud-american: Guyana Franceză;

 în Oceanul Atlantic: Saint-Pierre-et-Miquelon și, în Antile, la Guadelupa, Martinica, Saint-
Martin și Saint-Barthélemy;
 în Oceanul Pacific: Polinezia Franceză, Noua Caledonie, Wallis și Futuna și Clipperton;
 în Oceanul Indian: Réunion, Mayotte, Îles Éparses, Insulele Crozet, Insulele Kerguelen și Saint-
Paul și Amsterdam⁠(d);
 în Antarctica: Țara Adélie.[d]

Prin intermediul teritoriilor de peste mări, Franța deține, astfel, și frontiere terestre
cu Brazilia, cu Surinam și cu Regatul Țărilor de Jos prin partea franceză a insulei Saint-
Martin.
Suprafața Franței metropolitane este de 552.000 km²[9], cu o densitate de aproximativ
un locuitor pe hectar. Luând în calcul și totalitatea teritoriilor de peste mări, Franța are o
suprafață totală de 675.000 km².
Franța este a 42-a țară din lume ca mărime a suprafeței terestre și a treia cea mai mare
țară din Europa, după Rusia și Ucraina, deși, dacă se iau în calcul teritoriile de peste
mări, este mai întinsă ca Ucraina, fiind, totodată, și cea mai întinsă țară a Uniunii
Europene.
Teritoriul metropolitan continental are o lungime de circa 1.000 km de la nord la sud și
de la est la vest.

Lungimea totală a țărmurilor, incluzând aici și teritoriile de peste mări, este de 8.245 km.

Geologie, relief și hidrografie

Geologia Franței

Teritoriul metropolitan al Franței oferă forme de relief și peisaje naturale deosebit de

variate.[b 1] Mari părți din teritoriul actual al Franței s-au înălțat de-a lungul mai multor
episoade tectonice, în special în orogeneza hercinică din paleozoic, care stă la originea
masivelor Armorican, Central, Morvan, Vosgi, Ardeni și Corsican.[b
2] Munții Alpi, Pirinei și Jura sunt mult mai tineri, și sunt mai puțin erodați[b 2] — Alpii
ating 4.810 m altitudine în Mont Blanc (cel mai înalt punct al Franței).[10] Deși 60%
din comunele Franței sunt clasificate ca având risc seismic, acest risc rămâne unul
moderat.[11]
Aceste masive delimitează mai multe bazine sedimentare, cele mai mari fiind bazinul
Aquitaniei în sud-vest și Bazinul Parisului în nord[b 2] — acesta din urmă cuprinzând mai
multe regiuni cu soluri deosebit de fertile, în special platourile cu soluri acide
din Beauce și Brie.[b 3] În rest, diferite căi naturale de trecere, cum ar fi valea Ronului,
permit comunicații facile.[b 4] Zonele litorale oferă și ele peisaje diverse: maluri abrupte
ale masivelor muntoase (Coasta de Azur, de exemplu), câmpii ce se termină cu faleze
(Coasta de Alabastru), regiuni umede și forestiere, cum ar fi Sologne⁠(d) sau mari câmpii
nisipoase (Câmpia Languedoc).[b 5]
Rețeaua hidrografică a Franței este, în principal, drenată de patru mari
fluvii: Loara, Sena, Garonne și Ron,[b 6] la care se mai pot adăuga și Meuse și Rinul, mai
puțin importante pentru Franța, dar fluvii majore la nivel european. Bazinele
hidrografice ale primelor patru acoperă peste 62% din teritoriul metropolitan.[b 6]
 Franța dispune de 11 milioane de km² de ape marine teritoriale, în trei oceane, 97% din
această suprafață fiind asociată teritoriilor de peste mări.[12]
Clima

Hartă a principalelor zone climatice din Franța

Clima Franței metropolitane este una temperată,[b 7] influențată de anticiclonul Azorelor,

ca și restul Europei de Vest,[13] cu variante regionale sau locale destul de însemnate.
Tipologia actuală reține șase mari zone climatice:[b 7]
 sfertul nord-vestic al țării aparține zonei bretone, cu nuanțe pariziene și flamande; aceasta este
caracterizată printr-un regim de temperatură blând, cu variații reduse de temperatură și cu
precipitații relativ importante;
 la sud de aceasta, zona aquitană, cu aceleași caracteristici ca și zona bretonă, dar cu temperaturi
mai ridicate;
 în nord-estul țării, zona Lorenei deține caracteristici semicontinentale, cu ierni reci și precipitații
mai reduse decât în vest;
 pe coasta Mării Mediterane, zona provensală este caracterizată prin numeroase zile însorite, cu
veri calde și uscate și cu ierni blânde și umede;
 între zona Lorenei și cea provensală se află zona dunăreană cu rol de zonă de tranziție, cu
variații mari de temperatură;
 zona montană, ce corespunde regiunilor de altitudini ridicate, este caracterizată prin ierni reci și
umede, cu precipitații nivale importante.

Mare parte din teritoriile de peste mări este, în schimb, dominată de clima tropicală (de
intensitate variabilă),[b 8] excepție făcând Guyana franceză (climă ecuatorială),[14] Saint-
Pierre-et-Miquelon (climă temperat-oceanică)[15] și teritoriile australe și antarctice
franceze (cu climă polară și temperat-oceanică).[16]
Franța metropolitană se confruntă și cu evenimente climatice cu consecințe importante:
furtuni (cele din decembrie 1999⁠(fr) au doborât 7% din copacii din pădurile franceze[b
9]), canicule (canicula din 2003 din Europa soldându-se cu 15.000 de morți[b 9]), incendii
și inundații.
Temperatura medie în Franța a crescut cu 0,1 °C în medie pe deceniu de-a lungul
secolului al XX