Regresia logistică este folosită pentru a analiza relaţia între variabila dependentă,

de tip categorical, cu două niveluri, şi una sau mai multe variablie predictor
(independente). De exemplu, am dori să putem “prezice” succesul sau eşecul la un test,
depinzând de mai multe variabile continue, cum ar fi durata pregătirii pentru acel test.
Sau am dori să “prezicem” şansele de deces sau de supravieţuire, în funcţie de doza de
tratament.
Variabila dependetă binară Y este asimilată unei variabile continue P, cu valori
între 0 şi 1. O valoare p este interpretată ca probabilitatea de a obţine un “success” la test.
Regresia logit constă în determinarea “celor mai bune” valori ale coeficienţilor α şi β din
relaţia

log()=α+βX, adică =exp(α+βX)

Analiza supravieţuirii

Să presupunem că studiem eficacitatea unui tratament nou pentru o maladie grea,

ce determină în general decesul pacienţilor. Evident, ceea ce ne interesează este ca, în
urma tratamentului, pacienţii să supravieţuiască cât mai mult posibil.
Odată ce am înregistrat data aplicării tratamentului, pare uşor să aflăm numărul de
zile (săptămâni, luni, ani) care au trecut de atunci şi până astăzi (chiar dacă regulile
calendarului: ani bisecţi, luni cu număr de zile diferit, etc. nu sunt prea comode).
În principiu, pentru compararea tratamentului nou cu cel “classic s-ar părea că
putem utilize metodele de testare statistică obişnuite. Apar însă două aspecte care ne
împiedică să le folosim direct:
1) nu ne putem permite să aşteptăm până când vor deceda toţi pacienţii. Va trebui să
încheiem studiul nostrum la un moment dat, cu majoritatea pacienţilor încă în
viaţă. Este vorba despre pacienţii care “supravieţuiesc în continuare”;
2) este posibil ca unii pacienţi să fii părăsit domiciliul şi să nu mai putem să-i
contactăm. Este vorba despre pacienţii “pierduţi din vedere”.
Aşadar, va trebui să ţinem seamă de două tipuri de aşa-numite observaţii
cenzurate (censored observations): a) obţinute de la pacienţii care supravieţuiesc
termenului final al studiului nostru, b) obţinute de la pacienţii pierduţi din vedere, despre
care ştim că au supravieţuit câtva timp tratamentului (dar nu suntem singuri că mai sunt
în viaţă).
Cel mai simplu mod de a descrie evoluţia unei populaţii este de a-i desena curba
de supravieţuire. Pe axa absciselor (axa timpului) se consideră mai multe intervale
corespunzătoare perioadelor consecutive, momentul t=0 fiind considerat, pentru toţi
pacienţii, momentul începerii tratamentului. După trecerea a t intervale de timp se poate
calcula (şi reprezenta grafic) proporţia pacienţilor care au supravieţuit cel puţin durata t.