OMORUL

Infracțiunea de omor este cuprinsă în categoria infracțiunilor contra vieții, în

art.188 din Capitolul I al Codului penal și prezintă importanță pentru că vizează
protecția penală a dreptului la viață, drept consfințit constituțional în art. 22 din
Constituția României1. Dreptul la viață este protejat de legea penală din momentul
începerii vieții persoanei și până la decesul acesteia, fără să se facă distincție în
raport de sex, vârstă, ori alte elemente ce ar putea fi incluse într-o perspectivă
discriminatory. Chiar şi atunci când persoana îşi dă acordul pentru a-i fi suprimată
viaţa, fapta va constitui infracţiunea de omor şi va fi pedepsită. În legislaţia noastră
nu este permisă nici eutanasia şi nici sinuciderea asistată.
Protecția juridică a dreptului la viață a fost întărită prin adoptarea în 1948 a
Declarației Universale a Drepturilor Omului, care consacra în cadrul art.3 că „orice
om are dreptul la viață, libertatea și securitatea sa. Toate ființele umane se nasc
libere şi egale în demnitate şi drepturi, fiecare om se poate preleva de drepturile şi
libertăţile fundamentale, fără nici un fel de deosebire de rasă, culoare, sex, limbă,
religie, opinie politică, origine naturală sau socială, avere, naştere sau orice altă
situaţie.” În Pactul internațional privind drepturile civile și politice, adoptat de
Adunarea Generală a O.N.U. la data de16.12.1966 și intrat în vigoare la 20.11.1974,
se precizează la art.6 că „Dreptul la viaţă este inerent persoanei umane. Acest drept
trebuie ocrotit prin lege. Nimeni nu poate fi privat de viaţa sa în mod arbitrar.”

1. Conţinutul legal
În conformitate cu art. 188 Cod penal infracţiunea constă în uciderea unei
persoane.
1
Art. 22 alin. (1) din Constituția României: Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică „(1) Dreptul la viață,
precum și dreptul la integritate fizică și psihică a persoanei sunt garantate”.

1
 2. Condiţii preexistente
Obiectul juridic. Omorul are ca obiect juridic relaţiile sociale referitoare la un
drept fundamental, garantat constituţional, şi anume dreptul la viaţă al persoanei.
Obiectul material. Obiectul material al infracţiunii de omor constă în corpul
victimei. Este necesar ca persoana asupra căreia se răsfrânge activitatea infracţională
să fie în viaţă la momentul săvârşirii faptei. Infracţiunea de omor există chiar dacă
existau anterior faptei, cauze care ar fi determinat o moarte naturală, deci nu are
importanţă cât ar fi trăit victima dacă nu ar fi fost ucisă2 .
Subiecţii infracţiunii. Subiect activ al infracţiunii de omor poate fi orice
persoană care îndeplineşte condiţiile generale cerute de lege pentru a răspunde penal.
Subiect pasiv al omorului poate fi, de asemenea orice persoană aflată în viață,
indiferent de vârstă ori starea sănătății. În ipoteza, în care subiectul pasiv este o
femeie gravidă, fapta va fi încadrată la infracțiunea de omor calificat, conform
art.189 lit. g) Cod penal. În situația în care făptuitorul a comis anterior o infracțiune
de omor sau o tentativă la infracțiunea de omor, atunci fapta va fi încadrată la omor
calificat, potrivit art. 189 lit. e).
Participaţia penală este posibilă sub toate formele sale – instigare, complicitate şi
coautorat. În ceea ce priveşte coautoratul, în practica judiciară şi în doctrina penală
s-a concluzionat că există coautorat atunci când participanţii au acţionat cu intenţia
de a ucide chiar dacă sub aspect material numai loviturile unuia sau unora au fost
apte a produce moartea victimei.
3. Conţinutul constitutiv
Latura obiectivă. Elementul material se realizează printr-o acţiune sau
inacţiune, printr-o activitate materială ce are ca rezultat moartea unei persoane.
Acţiunea de ucidere poate consta într-o lovire, împuşcare, înjunghiere, otrăvire şi,
deci poate fi îndreptată împotriva fizicului persoanei, dar poate să vizeze şi psihicul
victimei, când făptuitorul ştiind că victima are o boală cardiacă îi provoacă o emoţie
2
O. Loghin, T. Toader, Drept penal.Partea specială, Casa de presă şi editură ,,Sansa,,, Bucureşti, 1996, p.89
2
puternică ce duce la moartea acesteia 3. Constituie omor fapta conducătorului de
autovehicul care, deși i s-a cerut insistent de către victimă să oprească autovehiculul
pentru a coborî, altfel fiind nevoită să sară din mers, a accelerat în momentul
deschiderii portierei și săritura victimei a dus la moartea acesteia4.
Omorul poate fi săvârşit şi prin inacţiune, atunci când făptuitorul are obligaţia
de a acţiona pentru a împiedica moartea persoanei. Este cazul medicului care nu
tratează bolnavul aflat în îngrijirea sa sau situaţia în care mama nu-şi hrăneşte
copilul. Infracţiunea de omor există şi atunci când făptuitorul pune victima într-o
situaţie periculoasă şi nu întreprinde nimic pentru împiedicarea morţii acesteia.
Urmarea imediată constă în moartea victimei, nefiind relevant dacă acest rezultat se
produce imediat sau mai târziu.
Trebuie să existe un raport de cauzalitate între acţiunea făptuitorului şi
moartea victimei. Raportul cauzal există şi dacă acţiunea făptuitorului este concurată
de alţi factori preexistenţi – o boală a victimei, concomitenţi – lovituri aplicate de
altcineva sau posteriori – internarea tardivă5.
Latura subiectivă. Omorul se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
Mobilul sau scopul săvârşirii faptei nu au relevanţă pentru existenţa infracţiunii; ele
conduc însă, la calificarea faptei şi sunt luate în considerare la individualizarea
pedepsei. Eroarea asupra persoanei victimei nu înlătură răspunderea penală pentru
infracţiunea de omor. Totodată, s-a considerat că există infracţiunea de omor şi în
cazul loviturii deviate (aberatio ictus), pentru că făptuitorul a dorit să omoare o
persoană, nefiind important dacă rezultatul sa produs asupra persoanei vizate sau
asupra altei persoane. Pornind de la faptul că omorul este săvârşit cu intenţie, trebuie
făcută deosebirea cu lovirile şi vătămările cauzatoare de moarte, infracţiune
prevăzută de art. 195 Cod penal, caz în care moartea victimei nu este urmărită ori
acceptată de făptuitor, nu există intenție în săvârșirea faptei, rezultatul fiind
3
Gh. Mateuţ, Drept penal special. Sinteză de teorie şi practică judiciară, vol. I, Ed. Lumina Lex, 1999, p.65
4
C.S.J., Secția penală, Decizia nr.1620/1998, în Dreptul nr. 12/1999, p.171
5
T. Toader, Drept penal. Partea specială, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p.41
3
praeterintenţionat. Ca elemente de diferenţiere între cele două infracţiuni subliniem:
zonele vitale ale corpului victimei, aptitudinea instrumentului folosit de făptuitor de
a produce moartea, numărul şi intensitatea loviturilor, relaţiile anterioare dintre
făptuitor şi victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei 6. În acest sens, în
practică s-a considerat că nu reprezintă infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare
de moarte, ci infracțiunea de omor, moartea victimei ca urmare a aplicării de lovituri
repetate, cu pumnii și picioarele, în zona feței și a toracelui, lovituri care au generat
stop cardio - respirator și hemoragie internă7 .

3. Forme. Modalități. Sancţiuni

Tentativa la infracţiunea de omor se pedepseşte, potrivit art. 188 alin. (2) Cod penal.
În practica judiciară s-a ridicat problema diferențierii dintre tentativa la infracțiunea
de omor și vătămarea corporală, prin care se pune în pericol viața victimei,
prevăzută de art. 194 alin. (1) lit. e) Cod penal.
Delimitarea dintre cele două infracțiuni se face în primul rând prin raportarea la
latura subiectivă a infracțiunii, în sensul că, în cazul vătămării corporale, făptuitorul
acționează cu intenția de a-i pune victimei viața în pericol și nu de a-i suprima viața,
cum acționează intelectiv subiectul activ în cazul omorului. Totodată, constituie
elemente de diferențiere între cele două infracțiuni și: împrejurările în care a fost
săvârșită fapta, zona vitală a corpului în care au fost aplicate lovituri, intensitatea
loviturilor și obiectul folosit la săvârșirea faptei. Consumarea infracţiunii are loc în
momentul în care s-a produs rezultatul periculos, moartea victimei.
Infracțiunea de omor se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea exercitării unor drepturi. Omorul săvârșit în anumite împrejurări mărește
gradul de pericol social, dat fiind modul de realizare, subiectul pasiv asupra căruia se
răsfrânge activitatea infracțională, starea de recidivă ori poziția subiectivă a

6
T. Toader, op. cit., p.42
7
.S.J., Secția penală, decizia nr. 1559/1999, în Dreptul nr. 1/2001, p.189
4
făptuitorului. Aceste considerente stau la baza reglementării formelor agravate ale
infracțiunii de omor, cuprinse în art. 189 Cod penal sub titulatura de omor calificat.
Competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă aparţine tribunalului, iar
urmărirea penală se efectuează de către procuror.

BIBLIOGRAFIE:

5
1. O. Loghin, T. Toader, Drept penal.Partea specială, Casa de presă şi editură
“Sansa”, Bucureşti, 1996
2. Gh. Mateuţ, Drept penal special. Sinteză de teorie şi practică judiciară, vol. I,
Editura Lumina Lex, 1999
3. T. Toader, Drept penal. Partea specială, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002
4. Revista Dreptul nr. 12/1999 şi nr. 1/2001