16 Seminar

Potenţialul uman al Ţărilor Române (1711 – 1820)

I. Evoluţia demografică a Ţării Româneşti şi Moldovei

- în secolul al XVIII-lea populaţia românească a fost marcată de puternicile
convulsii sociale, economice şi politice;
- pentru populaţia Ţărilor Române se deschide o perioadă de grele suferinţe, când
teritoriul pe care locuiau a fost transformat în teatru de război, datorat:
- disputelor dintre marile puteri din triunghiul de forţe: Imperiul Otoman,
Imperiul austriac şi Rusia ţaristă, a deselor ocupaţii militare şi
calamităţilor naturale (secetă, invazii de lăcuste, foamete, epidemii);

- instabilitate politică datorată schimbărilor dese a domnilor şi ocupaţiilor

militare;
- accentuarea fiscalităţii;
- abuzurile dregătorilor şi slujbaşilor;
- obligaţiile materiale faţă de Stambul;
- ciuntirea teritorială: - 1718 – 1739 Oltenia
- 1775 Bucovina
- 1821 Basarabia
Toate acestea au dus la o încetinire şi chiar la o scădere demografică, mai puţin în
Moldova, şi la mobilitatea, în anumite momente, a unor consistente grupuri de populaţie.
Izvoarele istorice referitoare la statistica populaţiei trebuie privite cu rezervă, fiindcă
toate categoriile sociale erau interesate să-şi ascundă numărul real al contribuabililor.
Cercetările arată că cele două ţări extracarpatice aveau, la începutul secolului al
XVIII-lea număra o populaţie de circa 1.000.000 – 1200.000 de locuitori, ca după
războiul din 1768 - 1774 să aibă o populaţie de circa 2.000.000 de locuitori, iar ca la 1821
săs eajungă la 3.000.000 de locuitori. Referitor la situaţia contribuabililor generalul Bauer
arată că în Ţara Românească erau 147.000 de contribuitori, ca la 1745 să fie doar 70.000,
iar la sfârşitul domniei lui Constantin Mavrocordat doar 35.000 de contribuabili.
- fuga dintr-un sat în altul (ex. în păduri), devenise „obicei al ţăranilor”;
 - alţi treceau graniţa: în Valahia, Moldova, Transilvania, sudul Dunării;
- fluctuaţia contibuabililor de la an la an a impus domnilor luarea de
măsuri fiscale ( Nicolae şi Constantin Mavrocordat), printre care şi
eliberarea din rumânie;
- densitatea populaţiei:
- repartiţia geografică a locuitorilor era uniformă
- zona subcarpatică – o mai mare densitate
- câmpia – mai slab populată
- în Ţara Românească – Oltenia mai populată
- în Moldova – zona dintre Carpaţii Răsăriteni şi Siret mai
populată;
- zona Siret – Prut mai slab populată
- zona Prut – Nistru mai puţin populată
- numărul satelor
- la sârşitul sec. XVIII - Ţara Românească (1791) număra circa 2954 de
aşezări rurale;
- Moldova (1772) 2036 aşezări rurale;
- de subliniat - o creştere continuă a numărului de aşezări, dovidit prin
terminologia folosită: „de Jos”, „de Sus”, „de Mijloc”, „din
Vale”, „din Deal” etc.
- predominarea satelor mici
- existenţa de aşezări temporare; cîşlele, odăile, căsăriile;
unele dintre acestea devin statornice, permanente;
- numărul acestora a fost influenţat de abuzurile fiscalităţii,
mai ales din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.
- structura etnică a populaţiei
- românii erau majoritari
- greci – cu rol comercial, arendăşia şi zărăfia, în administraţie;
- armenii – în Moldova din sec. XIV; erau negustori şi meşteşugari;
- sud-dunăreni desemnaţi prin termenul de sârbi, dar în realitate erau
bulgari, albanezi;
 - evreii – breasla jidovilor;
- alte grupuri etnice: de cofensiune catolică:
- polonezi după cele trei împărţiri;
- maghiari, italieni, germani, francezi etc.
- ţiganii: populaţie nomadă, aservită, împărţită după apartenenţa la stăpânii
lor: domneşti, boiereşti unde erau slugi sau meşteşugari în frunte cu vătafi
sau bulibaşi; aurari, rudari organizaţi în bresle;
- natalitatea – 4 – 5 membri
- mortalitatea – infantilă din cauza unor epidemii ca ciuma;
- măsuri sanitare
- apariţia spitalelor: -1715 Colţea
- 1735 Pantelimon
- la Iaşi, la mijlocul sec. XVIII, Sf. Spiridon;
- populaţia urbană – aspect eterogen
- diferenţe sociale
- etnice
- măsuri pentru prevenirea incendiilor , curăţenie, ordine etc.

II. Populaţie şi societate în Transilvania şi Banat

- izvoarele istorice, în special, inscripţiile epocii ne dau informaţii despre:

- categoriile fiscale
- structura socială
- ţărani aserviţi: iobagi şi jeleri
- ţărani liberi
- nobilime: mică, mijlocie şi marea aristocraţie
- orăşenime: - meşteşugari
- negustori
- funcţionari
- structura etnică: - români
- unguri
- secui
- saşi etc.
- alte naţionalităţi: aromânii, şvabii
- distribuirea populaţiei în plan geografic şi administrativ:
- predii
 - sate
- târguri
- oraşe etc., grupate în
- comitate
- scaune
- districte
- teritorii grănicereşti
- la începutul secolului al XVIII-lea populaţia Transilvaniei era estimată la
600.000 – 970.000 de locuitori;
- factorii care au influenţat evoluţia demografică:
- progrese în domeniul agriculturii
- generalizarea culturii porumbului
- introducerea culturii cartofului (Banat) şi a orezului;
- calamităţi naturale: - ani ploioşi – inundaţii
- ani secetoşi
- epidemii
- vicisititudinile istorice :
-războaiele;
- din punct de vedere politic regimul habsburgic aduce stabilitate;
- mişcări sociale: - răscaola lui Francisc Rakozi al II-lea
- mişcările determinate de Visarion Serai şi
de călugărul Sofronie;
- răscoala lui Horea
- unirea relgioasă
- sarcinile militare impuse de susţinerea campaniilor militare ale
habsburgilor;
- procesul colonizărilor - în Banat, ca rezultat al politicii oficiale
promovată de Curtea din Viena;
- între 1718 – 1790 se înregistrează
un spor de populaţiei e peste 80.000 de
oameni, în general austrieci, dar şi italieni,
cehi, croaţi, francezi; în Transilvania acest
proces a fost mai redus;
- fiscalitatea
- categorii impozabile
- categorii neimpozabile - nobilimea mare şi mijlocie
- supuşii aloidali
- argaţii
- slugi
- o parte a preoţimii etc.
- din punct de vedere confesional Transilvania avea, în 1772, o populaţie de
2.000.000 de locuitori, din care:
- 1.050.000 erau ortodocşi
- mai puţin de 200.000 greco-catolici
- 260.000 calvini
- 240.000 luterani
 - 170.000 catolici
- 50.000 unitarieni, adică 62% erau ortodocşi, deci români, peste
24% unguri şi secui şi peste 12% luterani;
- în Banat statistica din 1797 arată că:
- românii formau 56, 72 %
- sârbii 21,15 %
- germanii 18,22%
Deci în cadru politicii Curţii vieneze problema românească ocupa un loc
deosebit.
Elitele din Transilvania şi Banat:
- reformele de influenţă iluministă introduse de împăraţii habsburgi
promovau reguli de înlăturare a eredităţii în ascensiunea socială şi
în funcţii, promovau regual înnobilării pe baze de competenţe, fără
a se ţine cont de etnie, încât jumătate dintre aceştia proveneau din
rândul românilor; nobilimea tradiţională din Transilvania se
menţine ca una domenială, de pământ;
- elite din rândul patriciatului săsesc, al orăşenilor

III. Populaţia Dobrogei

- în Dobrogea întâlnim două categorii de populaţie:

- musulmană, care în secolul al XVIII-lea era majoritară, formată din
turco-tătari, mai ales, în partea de sud;
- nemusulmană, alcătuită din români ( judeţele Tulcea şi Constanţa),
bulgari (Cadrilater), greci, armeni, ruşi lipoveni etc.

IV. Circulaţia umană în spaţiul românesc

- factorii care au influenţat circulaţia umană în spaţiul românesc:
- interni - păstoritul
- fiscalitatea – procesul bejenăritului → slobozii;
- catastrofe naturale
- externi: - confruntările dintre forţele din triunghiul puterilor
- regimul politic şi fiscalitatea diferită în
Transilvania şi cele două ţări române extracarpatice;
- situaţia demografică din cele trei principate unde
erau zone mai puţin populate şi zone mai populate;
- deplasările sezoniere ale oierilor transilvăneni
păstpritul pendulatoriu;

V. Aromânii în Peninsula Balcanică

- formează o categorie etnică de origine latinofonă din sudul Dunării, denumită cu
termenul de vlah şi grupată în - nordul Greciei
- Albania
- Macedonia
- Bulgaria
 - Iugoslavia de azi şi într-o mulţime de
„Vlahii”, care dezvăluie autonomia juridică
şi fiscală în cadrul Imperiului bizantin;
- ei îşi zic: aromâni, armâni, arămâni sau rumuni, care în secolul al XIX-lea şi al
XX-lea au fost denumiţi: macedoromâni, români macedonieni, macedovlahi,
români sud-dunăreni;
- toate aceste denumiri defineau aceeaşi populaţie de origine latină din sudul
dunării, înrudită cu daco-românii din nordul aceluiaşi fluviu;
- începând cu secolul al XIV-lea cunosc suzeranitatea otomană, dar în schimbul
unor taxe şi prestaţii militare îşi menţin organizarea autonomă, care avea la bază
„legi valahe” (Jus Volachicum, Zakon Vlahon);
- cei care mai târziu au intrat sub stăpânirea habsburgică li s-a acordat Statua
Valachorum (1630) de către Ferdinand al II-lea, fiind grupaţi în trei capitanate în
frunte cu un jude sau cneaz;
- spaţiul de locuire:
- grupul cel mai numeros al românilor trăia în Tesalia; Munţii
Pindului; Macedonia, Epir şi Albania;
-grupuri mai restrânse în - Serbia
- Bosnia
- Muntenegru
- Dalmaţia
- apoi meglenoromânii trăiau în Tracia,
- iar istroromânii în vestul Peninsulei Balcanice.
O dată cu trecerea timpului aria habitatului românesc sud-dunărean s-a rstrâns,
datorită dominaţiei bizantine, sârbe, bulgare, otomane şi austriece, care au promovat, mai
mult sau mai puţin conştient, o politică de deznaţionalizare, proces care în epoca modernă
s-a accentuat.
În zonele care au locuit românii au contribuit la dezvoltarea economică, fiind
negustori, meşteşugari, organizaţi în corporaţii conduse de un Consiliu alcătuit din maiştii
cei mai bătrâni, iar reprezentanţii celor 14 corporaţii alcătuiau conducerea supremă care
judeca toate pricinile:

BIBLIOGRAFIE:
- * * * Istoria românilor. Vol. VI. Românii între Europa clasică şi Europa
luminilor (1711 – 1821). Coordonatori: dr. Paul
Cernovodeanu, membru de onoare al Academiei
Române, prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, membru
corespondent al Academiei Române. Secretar ştiinţific:
Constantin Bălan, Bucureşti, Editura Enciclopedică,
2002, p. 51 - 118.
- Ibidem, capitolele: Bibliografie, p. 119 – 121 (facultativ), în sensul alegerii
lucrărilor care vi se par interesante sau vă completează
informaţiile, deja indicate, din Tratatul privind istoria
românilor.