15 seminar

Regimul relaţiilor economice

I. Haraciul şi peşcheşurile:
- în secolul XVII se înregistrează unele noutăţi:
- plata cu anticipaţie a tributului
- normal plata se făcea la
- 1 aprilie pentru Ţara Românească
- 1 mai pentru Moldova
- ex- actele Visteriei centrale otomane arată că
- în octombrie 1615 Ţara Românească şi Moldova au plătit
haraciul în contul anului financiar 1615/1616;
- la fel în 1622 în contul anului financiar 1622/1623;
- perceperea „comisionului” Visteriei privind diferenţa
dintre data încasării şi data când trebuia achitat haraciul;
- evidenţa dublă a încasării haraciului:
- într-un registru se făcea o înregistrare detailată
- în alt registru se făcea o înregistrare sintetică;
- încasarea coordonată a tributului
- plata unor peşcheşuri:
- „taxa oilor”
- peşcheşul anual de Bayram, constând în blănuri de samur şi de
râs;
- peşcheşul la urcarea pe tron a noului sultan;
- daruri neoficiale;
- din a doua jumătate a secolului al XVII-lea se insituie mucarerul mare şi
mic;
- din 1678 se introduce evidenţa tributului pentru Ţările Române.
- evoluţia cantitativă a tributului datorată
- deprecierii asprului otoman în raport cu monedele mari europene(talerul
austriac, leii olandezi etc.);
 - scăderii valorii argintului în raport cu aurul;
- alternanţa perioadelor de creştere şi stagnare, chiar de scădere
- 1609 – 1632 valoare constantă:
- 40000 de galbeni sau 60000 de taleri: Ţara Românească
- 35 – 40000 de galbeni Moldova;
- 1632 – 1654: - triplarea haraciului Ţării Româneşti (Matei
Basarab);
- în Moldova se înregistrează o majorare a
haraciuului cu 30%;
- o perioadă de staţionare a haraciului vreme de şapte decenii;
Tributul reflectă gradul de dependenţă a Ţărilor Române faţă de Poarta otomană.

II. Obligaţii de aprovizionare

- vânzări preferenţiale către Poarta otomană, în special pentru Istanbul;
- orientarea comerţului către Impeiul otoman ca rezultat al Războiului de 30 de
ani;
- gelepii – carne de vită
- belgii – miere de albine
- trimiterea de zahere-le – produse alimentare în contul haraciului;
- furnizarea anuală de produse pentru aprovizionarea Palatului Imperial din
Istanbul;

III. Obligaţii militare, în muncă şi de transport

- furnizarea de informaţii militare referitoare la statele creştine vecine;
- participarea la campaniile militare ale sultanului în ţările din Europa cu:
- materiale
- oameni
- mijloace de transport
- repararea cetăţilor în contul haraciului (Dimitrie Cantemir);
- abuzuri
IV. Teritorii româneşti sub administraţie otomană
- terminologie administrativ-teritorială:
- paşalîk înseamnă, stricto sensu, „jurisdicţia unui paşă”;
- raia înseamnă „turmă”, prin care înţelegem contribuabili nemusulmai; în
izvoarele româneşti apare începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea cu
sensul iniţial de creştini contribuabili;
- deci aceşti doi termeni nu desemnează vreo unitate teritorială;
nici un izvor istoric nu pomeneşte de existenţa vreuni „paşalâc al
Dobrogei”;
- pentru desemnarea de unităţi teritoriale administartive otomanii foloseau
termenii de:
- beylerbeyilik, ca cel referitor la Silistra (1599) din care făceau parte
Dobrogea, apoi
- kaza-ua: de Giurgiu şi de Brăila;
- nyabet-ul Turnu, ca subunitate a kaza-lei Nikopol;
- sangeacurile Bender şi Akkerman;
- beylerbeyilik-ul Timişoara (1552) în Banat, din care făceau parte:
- sangeacul de Timişoara, Mudana cu reşedinţa la Moldova? Veche de
astăzi, Lipova, Cenad, Arad, Ineu;
- în secolul XVII au mai fost anexate:
- satul Reni/Tomarova, rupte din ocolul domnesc al Galaţilor,
vakîful de la Isaccea din cadrul sancakbeyilik-ului de Silistra;
- cetăţile Lugoj şi Caransebeş anexate în 1658 la sangeacul de
Ineu;
- ţinutul Oradea (1660) transformat în beylerbeyilk-ul de Oradea;
- la începutul secolului al XVIII-lea cetatea Hotinului devine din 1713
kaza, căreia i se anexează la 1718 45 sate, pusă sub comanda a unui
muhafiz: guvernator militar cu trei tuiuri, faţă de domnii români care
aveau doar două tuiuri;
- în aceste cetăţi staţionau garnizoane militare turceşti;
 - evoluţia demografică înregistrează unele modificări datorate colonizării unor
categorii etnice în teritoriile româneşti de sub administraţia otomană:
- 1666 tătarii nogai în „hotarul lui Halil Paşa”, situat între cetăţile Cetatea
Albă, Chilia, Ismail şi Tighina;
- tătarii din Bugeac erau în subordinea directă a Porţii, fără nici o legătură
cu Hanatul Crimeii;
- în Dobrogea populaţia românească se retrage spre marginile provinciei,
din cauza triburilor turceşti nomade aduse aici în 1608; tot aici sunt aduşi,
din 1572, ţiganii, fiind subordonaţi sangeacbeiului de Rumelia;
- creşte numărul fundaţiilor pioase: vakîfuri = locuri sfinte, ce beneficiau
de imunitate fiscală şi chiar juridică: Isaccea, Vadul Ismail, Akkerman,
Giurgiu, Lugoj, Caransebeş, Oradea etc.;
- din punct de vedere religios:
- ortodocşii aparţineau de Mitropolia Poilabei (Brăila);
- musulmanii aveau sediul la Babadag, unde era şi mormântul lui
Sari Saltuk Baba, devenit loc de pelerinaj pentru musulmani;
geamie şi şcoală superioară;

BIBLIOGRAFIE:
- * * * Istoria românilor. Vol. V. O epocă de înnoiri în spirit european (1601 –
1711/1716), Coordonator: Acad. Virgil Cândea. Secretar
ştiinţific: dr. Constantin Rezachevici, Bucureşti, Editura
Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p. 837 - 851.
- Ibidem, capitolul: Bibliografie, p. 852 – 861(facultativ).