îmbinări sudate

Definire. Caracterizare

îmbinările sudate sunt executate prin operaţia tehnologică numită sudare,

care constă din împreunarea directă a două piese metalice sau nemetalice (materiale
plastice), din materiale identice sau similare, fară folosirea altor elemente
intermediare, în următoarele condiţii:
- prin aducerea până la plasticizare sau până la topire a suprafeţelor
alăturate (cu sau fară sursă de căldură);
- fară sau cu adaos de materiale de compoziţie corespunzătoare;
- fară sau cu intervenţia unei forţe exterioare de apăsare a celor două
piese, eventual folosind frecarea.
Efectul căldurii asupra zonei de îmbinare a metalului de bază, aducerea în
stare fluidă şi răcirea ulterioară fac să apară în secţiunea sudurii pieselor sau a tablelor
mai groase zone cu structuri diferite, şi anume:
Material de adaos Zonâ de interdifuziune şi aliere a

Avantaje:
Economie de:
- metal
- grosime pereţi cu 50% mai mică decât piesele turnate;
 - folosirea integrală a secţiunilor pieselor îmbinate;
- lipsa organelor intermediare;
- adaos de prelucrări mai mici decât la piesele foijate.
Manoperă:
- operaţie pregătitoare mai puţin costisitoare;
- timp mai scurt de executare;
- eliminarea completă a rebuturilor. Buna comportare a
pieselor sudate:
- prelucrarea convenabilă a pieselor;
- etanşeitatea;
Avantaje sub aspectul tehnologiei de fabricaţie:
- cost redus la utilaj;
- eliminarea modelelor şi cutiilor de miezuri necesare turnării;
- reduc zgomotul.

Dezavantaje:
- calitatea cusăturilor sudate este dependentă de calificarea şi atenţia
personalului;
- sensuri remanante în zona îmbinării;
- controlul necesită aparataj special (aparate cu raze Roentgen);
- prin croire neraţională rezultă pierderi importante.

Clasificare:
a) procedeul tehnologic:
- prin topire:
- prin presare;
- speciale (jet de plasmă, laser, ultrasunete), b) aspectul
constructive:
- poziţia reciprocă a tablelor;

- forma cordonului de sudură;

- poziţia cordonului.
Poziţia reciprocă a tablelor.
- Sudură cap la
cap;
o
C
C
V
V
5
 Sudură în T (unghi);

- Sudură cu suprapunere a tablelor;

- Sudură cu eclise;

V///4 IAWW

- Sudură a tablelor cu margini răsfrânte;

- Sudură prin puncte.

 Calculul îmbinărilor sudate

Determinarea stării reale de tensiune din piesele sudate, îndeosebi

în cordonul de sudură şi în zonele învecinate este o problemă foarte complexă. Pentru
OL 37, rezistenţa cusăturilor în V şi X poate atinge rezistenţa de rupere statică a
materialului de bază.
Rezistenţa la oboseală este în general inferioară celei a materialului de bază.
Cauze: concentratori de tensiuni caracterisitici cordonului: Interiori:
- gaze;
- incluziuni;
- zgură;
- fisuri;
- structuri neuniforme.
Exteriori:
- sudare incompletă;
- spaţii nesudate între table;
- arderi locale.

Principii de calcul
- Luarea în considerare a forţelor şi momentului ca mărime şi variaţie în
timp;
- Efectuarea calculului atât pe sect. I-I din cordonul de sudură cât şi pe
sect.II-II de trecere de la cordon la metalul de bază;
II 11
X I

I
- Cordonul de sudură să fie tot atât de rezistent ca şi materialul de bază;
- C?n99ntrat9rii tensiune datoraţi cusăturii propriwas^ vât şi vs-|l au
originea în formă; ?'*
- Nu se iau în considerare tensiunile interne. L
 - Lungimea portantă (utilă) a cordonului de sudură este egală cu lungimea
lui numai pentru cusăturile închise. La celelalte cusături, din cauza arderilor locale la
începutul şi terminarea cordoanelor Cs = £ - 2s}

i—
Arsuri locale
A. Calculul de rezistenţă a cusăturilor de sudură

1. Cusături cap la cap

a) Solicitate de o forUă axială

F C/5 » «t

2
T
T

As =ls - a
cr
ls - a
.
 <a
as
ls - a
unde:
- As - aria transversală a cordonului de sudură;
- a - înălţimea cordonului de sudură;
- ls - lungimea cordonului de sudură;
- Oas - tensiunea admisibilă a sudurii.

Din condiţia de egală rezistenţă a secţiunii sudurii cu secţiunea materialului de

bază rezultă:
- (p < 1 coeficientul de calitate a sudurii, rezultă a > s practic a = (l,2...1,25)-
s.

Dacă sudura se prelucrează ulterior, rezultă a = s (situaţie favorabilă la oboseală).

b) Solicitate la încovoiere
 K
T
T/i

l Mi
 Mi
ais =±— 18
Wj
îs
Wî lş-a 6
; s
M;
°is=±12
IJ-a

6-Mi
lc-a
 a
is — CTais

, 6-M;
- ~~2 ~ aais
ls-a

, Mj ais=±-
W;
îs

w- =—i
VV
1S

+ Mi a • L
6

6-M Î
1
a- = + " -
a2-L

a
is ^ CTais

. 6 - Mj ^ a • L

c) Cusătură înclinată sub acţiunea unei forţe în axa piesei

 F=F1+F2

F| = F •

sin a F2 =

F cosa

F] - solicită la tracţiune cordonul de sudură

F2 - solicită la forfecare cordonul de
sudură

Fl
ats = — A

As =ls - a

F • sin a
a
ts =-;----------
ls - a

F2
T
fs~
As

F - cosa ls
-a
unde:

ls = — ----2 • si
sin a

2 2 aechiv s = "y^-s + 3x '

fs
a
echiv s — aas
' ar
1+ 3 "f < a a
s s
d) Sudura cap la cap a virolelor de cazane şi
recipiente

îmbinări sudate ale cazanelor - se fac numai cap la cap, excepţie făcând
tablele subţiri s < 20 mm - pentru îmbinarea fundului recipientului cu corpul.
Materialului virolei: OLK 1 ... OLK2 pentru părţile expuse flăcării sau
gazelor fierbinţi OLK3 ... OLK5 pentru celelalte părţi.
Mărimea tensiunilor este dată de relaţia Laplace:
Zl + Hl = £ Pi P2 5
unde:
- ai - tensiuneal în secţiunea transversală;
- a2 - tensiuneal în secţiunea longitudinală (axială);
- pi - raza de curbură a secţiunii transversale/(plan rezultă p, oo ) '
- p2 - raza de curbură a secţiunii longitudinale (cerc p2 = y );

- p - presiunea interioară;
- dj- grosimea teoretică a tablelor
rezultă:
= P P2 5

P2 -P 5

D
P2
 D
-P

Dp
a2 =—-
2
2-6

ai - se determină din condiţiile de întindere a tablelor.

F
CT1=
I

F
P

Ai F =

p-Ai
 71-Df
Ai
 A = lc • 5

D
lc = 2- 71 •

A = 7C-D-5

TT-Dj1
P-
CTi =
7i • D • 5

= P-Dl 4-D-5

Rezultă că tensiunea maximă se obţine în secţiunea longitudinală

1 Cusături de colţ prin suprapunere

Forma secţiuni sudurilor şi

dimensiunile grosimii
acestora sunt: - dreaptă;
 D-p
a o =—- 2 2-8

Djp<a
2-5 as

sau

2-5 as
(Dl+5)-P_
= CT
2-5 as
 a
(D1+S)-p = 2-8-crs

Dj • p + 5 • p = 2 • 5 •

aas

«sas?
—

D\ - p = 2-5-aas /8-p

D1-p = 5-(2-cas^/p)

8=
2-Oas/P *
Cum s = 8 + cj + c2 duce la impunerea unui adaos de abatere negativă a tablelor Di la
un adaos de coroziune, dependent de viteza de coroziune a agentului fluid din
recipient şi de durata de lucru proiectată.
 a = 0.75-s
convexă;

/i-
/i-
 a=
s
concavă.

/i-
a = 0.5 - s
3 Fi

/i-
T"î
H
^---------10-----
P
 Dacă sunt grosimi diferite cu
s<l,2-smin
Solicitările în cordoanele de sudură sunt:

- 1 - 2 forfecare şi încovoiere;
- 1 - 3 tracţiune şi încovoiere;
-1-4 forfecare, tracţiune şi încovoiere, încovoierea este micşorată prin sudurile
bifrontală şi mărirea £0, dacă £„> 4l se neglijează.

Cazul 1. Cusătură solicitată de o forţă F

Tensiunea maximă este în secţiunea 1 - 4, cu tensiunile solicitărilor de tracţiune
şi forfecare sunt:

f
2
a
ti-4=^r

As — 2 • a • ls
 F2 = F • cos 45
C
T _ F•cos45
ti-4" 2-a-ls
 F- —
a
_____2_
11-4 "2.a.ls

_ F-V2
a
tl-4-4.a-L

Fl
T -
f 1-4 " a
s
li
As = 2-a-ls

Fj = F • sin
45
 F-sin
f 1-4 45
2-a-L

V2
F-
f 1-4 2-a-U
 F-
f 1-4 a/2
4-a -
L
Tensiunile a şi x sunt egale în secţiunea sudurii la 45° iar tensiunea echivalentă este:

a
echi Sj_4 =Vat +Tf
 'P-Vlf rF-V2x2
CT
echi +
Si_4 v4'a'W
CT
1F
echi Si_4
2 a • lt
a
echi Sj_4 ^ <*as
I
S1_4 = ^echi Si_4

i
x
Si_4 -Tas

h
 c
echiSi_4 ~Tas

Cazul 2. Cusătură solicitată de momentul de încovoiere Mi

(
y _____________ -

\ M
j s, rt ^—- --------„„^
\

vi
i

a. Sudură de colţ monofrontală:

M
cis=±—i-
Wis

a . ]2 1S 6
a
is =- 6-Mj
a •
I?
b. Sudură de colţ bifrontală:

a
, Mi
is = -
Wis

a-11

1 a • lc
 _ + 3-Mj
I
S
 a-U

Cazul 3. Cusătură solicitată de o forţă F şi un moment încovoietor Mi

o = CTţ ± Gj

F 6 • M; a
=--------±-------
L
al
s a-l|
3. Cusătură de colţ laterală

Ruperea cusăturilor de colţ laterale în cazul solicitărilor la tracţiune a

elementelor îmbinate se produce prin forfecare în planurile mediane AB ale
secţiunilor cordoanelor.
a) încărcare simetrică, cusături egale (solicitate de o forţă)
 T
fs =
2-Ac

As=a-lls

x
fs =
2-a-lls
T
fs - xafs
 < af
T s
2-a -l
ls
 De-a lungul cusăturii de sudură, tensiunile xfs sunt neuniform repartizate.

Raportul femax creşte cu lungimea lls = ^ - 2 • s , implică recomandarea limitării

X
fsmed

lungimii; astfel, după STAS, llmax = 50 • a.

b) încărcarea asimetrică - acţiune dezaxată a

sarcinii
Determinarea forţelor din fiecare cordon de sudură:

F?

F, = F • —Î2— el + e2
/f
 F-> = F ——
e
l + e2

Unde F! şi F2 sunt forţele preluate de cele 2 cordoane de

sudură. Dar forţa capabilă din fiecare cordon este :
T -i
""A, = a-lls

T _ F.
afs ~------Ţ~

Îs

lis=F- 62
xafs-a-(e1 + e2) iis
= li - 2 - s

l
afs ~
A
2

A2 = a • ^2s
L
af
s a• 2
1 s
F
2 = Tafs • a ' ^s
 T
afs ' a ' 1
2s
ei +e2
i2s=F- '
1

T
afs-a"(el+e2) ]2s =
h~2's
c) încărcarea cu un moment încovoietor
Mi
 Calcul simplificat se realizează prin înlocuirea momentului încovoietor Mi cu
două forţe F, rezultând o solicitare de forfecatre, având următoarele relaţii de calcul:
Mj = F • (l + s)
f=-Ml
1+sF

A = a-1
ls
x
fs =
a• l
1 s
M
:
 'fs
(l + s) • a • ls 1
lls =l-2s Mi
x
fs (l + s) • a • (l - 2
• s)
T
fs - Tafs

F
 — xafs
(l + s) • a •
lls
(l + s) • a • (l — 2 • s)
~ Xafs
4. Cusătură de colţ circulară supusă unui moment de
torsiune

Exemplu: flanşe pe arbore, discuri pe butuc.

 lor
interio
r

Pentru un cordon de sudură circular solicitat la torsiune, se poate face un

calcul simplificat, deoarece a mult mai mic decât D, astfel, echivalând momentul de
torsiune cu o forţă şi un braţ putem scrie:
F
T
fs =T~

~LS • a Ls =7i-Dm As=7T.Dm -a

Mt = F • d

Mt
F=

F-Mt
D
m
 2
F 2-Mt
= Dm
2- t
M
x
Dm
f
s
QO
 Dm = D + 0,7 • a fs 7U • (D + 0,7 • a)2 • a

T
fs - Tafs

2-Mt
7i-(D + 0,7-a)2.a~Tafs

5. Cusături sudate prin puncte

Se utilizează în general pentru table foarte subţiri. Se pot suda două

multe table.
 F
t-nn•a
4

4•F
Tfb =
fs
n • 7t • d 2
T
fs - xafs

4-F ^
ST
2 afs
n • 7t • a
unde:
-n - numărul punctelor de sudură.

In tabelul următor se prezintă unele dimensiuni pentru parametrii din figura

alăturată şi cea precedentă:

s [mm] D [mm] dc [mm] N FN] d [mm] e [mm] t [mm]

0,5 10 3 1300 2,5 4 5

0,75 10 3 4900 2,5 4 5
1 12 2,5 2200 3 4 6
2 16 7 4800 6 8 12

B. Alegerea rezistenţelor admisibile

Factori ce influenţează rezistenţa şi comportarea în exploatare:
a - natura sarcinii (statică, pulsatoare ,oscilantă, alternant-simetrică,
şocuri);
 b - felul solicitat (întindere, compresiune, încovoiere, forfecare,
torsiune); O
 c - calitatea materialului de bază şi al electrodului;
d - felul cusăturii (cap la cap sau de bolţ); e -
condiţiile în care s-a efectuat sudarea; f-
rigurozitatea controlului; g - tratamentul termic
aplicat anterior şi ulterior.

a) Cusături solicitate static

CT
as =K0 'Kj • Gamb xas = K-o ' Kţ

• Tamb

unde:
- Gas - tensiunea admisibilă a sudurii;
- ^amb - tensiunea admisibilă a materialului de bază;
- T^ - tensiunea admisibilă la forfecare a sudurii;
- Tamb ~ tensiunea admisibilă la forfecare a materialului de bază;
- Ko - coeficientul de calitate ţine seama de factorii e, f;

K 1 - pentru sudură de bună calitate şi control riguros 0,75.. .1 - pentru sudură de

calitate mai slabă şi control mai puţin riguros
- Ki - coeficient care ţine seama de modul de comportare a cusăturilor în
exploatare şi de solicitare.
0,75 - sudură cap la cap supusă la tractiune 0,85... 0,9 - sudură cap la cap supusă la
solicităolcompuse 0,8 - sudură cap la cap supusă la încovoiere 0,65 - sudură cap la
K, =
cap supusă la forfecare 0,65 - sudură cap la cap supusă la toate solieităole

b) Cusături solicitate la oboseală

CT
asob =K0'KrK2-K3 .aambob
unde:
- Ko - coeficient de calitate ca la solicitările statice;
 - K'i - coeficientul care ia în considerare efectul de concentrare, deci dependent de
forma cusăturilor şi solicitare:

- K2 - coeficient de mărime a piesei:

K2=B
- K3 - coeficient de calitate (prelucrare) a suprafeţei;

K3=Y
 ÎMBINĂRI PRIN LIPIRE ŞI ÎNCLEIERE

ÎMBINĂRI PRIN LIPIRE

îmbinările prin lipire se realizează cu ajutorul unui metal sau aliaj de lipit, adus
în stare fluidă prin încălzire la o temperatură inferioară celei de topire a materialului
pieselor de îmbinat.
Metalul sau aliajul de lipit în stare fluidă pătrunde între suprafeţele de contact ale
pieselor, aderând puternic şi asigurând astfel legătura între ele. Compoziţia chimică a
metalului sau aliajulului de lipit este pe bază de staniu, plumb, cupru, zinc, argint,
total diferită de cea a pieselor de îmbinat.
Comparativ cu îmbinările prin sudură, îmbinările prin lipire nu introduc tensiuni
interne deoarece nu presupun încălzirea până la plasticizare a pieselor în zona
îmbinării. De asemenea, din punct de vedere mecanic şi termic, îmbinările prin lipire
sunt mai puţin rezistente decât îmbinările prin sudură.
In funcţie de rezistenţa mecanică şi termică a îmbinărilor prin lipire metalică, se
deosebesc:
lipituri metalice moi, obţinute pe bază de metale sau aliaje cu temperatură
de topire joasă (sub 400°C);
lipituri metalice tari, realizate cu ajutorul metalelor sau aliajelor greu
fuzibile (circa 850°C).
Lipiturile moi se utilizează la contacte electrice, în mecanica fină, la îmbinările
ce presupun etanşeitate, în construcţia radiatoarelor, a aparatelor de laborator sau a
diferitelor instrumente şi aparate sanitare. Piesele îmbinate pot fi din plumb, alamă,
zinc, table şi sârme galvanizate, etc.
Lipiturile tari se utilizează pentru îmbinări supuse la solicitări mecanice mai
importante, cum ar fi: îmbinarea ţevilor în instalaţiile de aer comprimat sau hidraulice
(de apă, de combustibil, de ulei, etc.) utilizate în construcţii navale, autovehicule,
aeriene, la instalaţii chimice, etc.
Pentru lipiturile metalice moi se utilizează de regulă aliaje de lipit ce conţin 20—

90% staniu şi restul plumb, sub formă de vergele.

 A

In construcţia de maşini, lipiturile tari se execută cu alamă de lipit conţinând

58...62% cupru iar restul zinc (eventual cu adaos de siliciu sau de staniu). Aliajul pur
se utilizează la lipirea oţelurilor iar cel cu adaos de siliciu sau de staniu se utilizează
la lipirea fontelor şi a oţelurilor.
Fonta se mai poate lipi şi cu metalul monel, iar la îmbinările prin lipire tare a
oţelurilor, mai importante, se utilizează aliaje speciale din argint şi cadmiu.
Lipiturile moi nu se calculează la rezistenţă, ele realizându-se după prescripţii
tehnologice. Lipiturile tari se calculează la rezistenţă luând în considerare repartiţia
tensiunilor care apar în zona lipită. în continuare sunt prezentate câteva dintre cele
mai frecvent întâlnite în practică cazuri de îmbinări prin lipire metalică.
A

In figura următoare este indicată o îmbinare prin suprapunere simplă a două table
supuse la tracţiune cu forţa P.
 Tensiunea nominală de tracţiune din table, respectiv tensiunea nominală de
forfecare din stratul de aliaj sunt date de relaţiile
P
sb
T'r=-<T'
lb
unde:
- b este lăţimea tablelor (lăţimea zonei lipite);
- crat, r'af sunt tensiunile admisibile (de tracţiune a materialului tablelor, respectiv
de forfecare a aliajului sau metalului de lipit).
Eliminând forţa de tracţiune P intre relaţiile de mai sus, se obţine lungimea zonei
lipite
at
<J„ "
V
/ = —s
r„
 A

In cazul îmbinării cap la cat a două bare circulare, supusă la tracţiune, tensiunea
efectivă la tracţiune din lipitură este maximă la exteriorul îmbinării şi
minimă la interior.
Valoarea nominală a acesteia este
 4P
o-t 2^
= md
Pentru îmbinarea cap la cap supusă la
încovoiere,
d

M;
li
(
tensiunea reală la încovoiere din lipitură are o distribuţie de asemenea neuniformă
care poate fi asimilată unei distribuţii triunghiulare a cărei valoare nominală este
. M,

-<a' <
7 w.
:
unde:
Wz este modulul de rezistenţă al secţiunii de îmbinare;

<y'ai este rezistenţa admisibilă la incovoiere a aliajului de lipit.

Pentru îmbinarea cap la cap solicitată la momentul de torsiune Mt,
A
1---------T-------- ..
Mt 1
d!
iii M
vJ
 A A-A

tensiunea nominală de torsiune din lipitură este dată de

relaţia
, 16 M,
'-<r' T
t
=
3 — * al

7vd
if
în care r'at este rezistenţa admisibilă la torsiune a materialului de lipit.

în cazul îmbinării arbore-butuc

fyV/l 1 f'f
i
Y/yy^
Ajf
XZM
m
1-1 d

|
____
__
Mt

YÂ<\
supusă acţiunii unui moment de torsiune, tensiunea nominală de torsiune din arbore,
respectiv tensiunea nominală de forfecare din lipitură sunt date de relaţiile

r, - 16M,
mp ~t"

, 2M,
unde:
- rat,r'af sunt rezistenţele admisibile la torsiune (pentru arbore), respectiv la
forfecare (pentru materialul de lipit).
Eliminând momentul de torsiune între cele două relaţii, rezultă
L-IaL
V

_2r
 ÎMBINĂRI PRIN ÎNCLEIERE

îmbinările prin încleiere se realizează cu ajutorul unor adezivi pe bază de

materiale sintetice şi sunt utilizate în construcţia de aparate, mecanica fină, dar şi în
construcţia de maşini grele. Aproape toate metalele şi aliajele pot fi încleiate între ele
sau cu aproape orice material nemetalic - lemn, cauciuc, sticlă, plută, materiale
plastice, ceramică, beton. îmbinările rezultate sunt impermeabile şi etanşe la presiune
şi la vid, iar stratul intermediar de clei are proprietăţi de amortizare a vibraţiilor, de
insonorizare şi de izolaţie electrică. Dacă este necesar, prin amestec cu pulbere de
nichel sau de argint, asemenea straturi pot deveni bune conducătoare de electricitate.
/V

îmbinările prin încleiere sunt sensibile la încovoiere, şocuri, umiditate, radiaţii,

temperatură, acţiunea unor agenţi chimici, „îmbătrânire", ceea ce, în timp conduce la
pierderea calităţilor mecanice ale îmbinării.
în componenţa cleiurilor intră următoarele tipuri de materiale:
- materiale de bază cu proprietăţi de lianţi;
- solvenţi;
- materiale de umplutură;
 - catalizatori.
Materialele de bază asigură rezistenţa cleiului şi constituie partea principală a
masei lui. Din această categorie fac parte:
- răşini termorigide sau duroplaste (răşini fenoil-formaldehidice,
epoxidice, poliesteri nesaturaţi, resorcină), caracterizate prin reţeaua spaţială a
moleculelor şi ireversibilitatea procesului de înmuiere-întărire la încălziri şi răciri
repetate;
- răşini termoplastice (răşini vinilice, nylon), cu molecule dispuse în fibre
liniare, formând „lanţuri" de molecule care suportă înmuieri şi întrăriri repetate în
funcţie de variaţia temperaturii, trecând succesiv prin stările elastică, plastică sau
vâscoasă;
- elastomeri (compuşi de tipul cauciucului natural sau sintetic), care au

proprietăţi similare răşinilor termoplastice dar sunt mai elastice.

 Solvenţii sunt materiale care modifică vâscozitatea cleiului în vederea aplicării
sale sub forma unor straturi uniforme şi continue.
Materialele de umplutură (prafuri minerale, oxizi de metal, fibre), îmbunătăţesc
calităţile fizico-mecanice ale cleiului, mărind rezistenţa şi vâscozitatea stratului dar
micşorând contracţia şi dilatarea termică.
Catalizatorii (răşini termorigide, substanţe acide sau bazice, săruri, compuşi pe
bază de sulf), au rolul de acceleratori ai procesului de solidificare.
în prezent există şi se utilizează cu bune rezultate o mare varietate de cleiuri cu
proprietăţi fizico-mecanice foarte variate în funcţie de componenţa lor. Astfel,
cleiurile duroplastice (din răşini sau din cauciuc şi răşini), au în general o bună
rezistenţă la treacţiune, la forfecare, la oboseală prin încovoiere dar au o slabă
rezistenţă la desprindere (cojire). Cleiurile termoplastice (în unele compoziţii pe bază
de răşini), dimpotrivă, au o slabă rezistenţă la oboseală dar suportă pe perioade scurte
de timp, solicitări mari de tracţiune şi de forfecare. Cleiurile termoplastice pe bază de
cauciuc au rezistenţă redusă la tracţiune şi forfecare dar au rezistenţă ridicată la
desprindere.

/y

In principiu, la îmbinările prin încleiere cu adezivi trebuie avută în vedere

rezistenţa redusă a cleiului faţă de cea a pieselor metalice la acelaşi tip de solicitare.
De asemenea, se impune luarea unor măsuri constructive care să diminueze vârfurile
de tensiuni ce pot apare în îmbinările prin încleiere.
Astfel, îmbinarea cap la cap a tablelor conform ?-------1 , ?, r~----------
nu este recomandabilă deoarece stratul de clei suportă o sarcină mult mai redusă decât
metalul şi necesită mărirea substanţială a suprafeţei de contact.
Dintre îmbinările prin încleiere cu suprapunere simplă, varianta cu margini
teşite ^ ^ " * , este superioară celei cu margini drepte «—-1=3 deoarece favorizează
trecerea mai lină a liniilor de forţă.
9

Dintre îmbinările cu eclise i T1 ? 5 1 i=Er------------------15 r ;7;' ——' ?

,- —
V
varianta ' este mai favorabilă din punct de vedere al rezistenţei
mecanice deoarece elimină solicitările suplimentare la încovoiere şi reduce la
minimum vârfurile de tensiuni. îmbinarea cu o singură eclisă i ' E '=3

introduce solicitări suplimentare datorită asimetriei iar îmbinarea cu două eclise cu

margini drepte menţine efectde de ^^ g

îmbinarea prin încleiere cu dublă suprapunere ==&=>, pe lângă 0 sime(rie a încărcăm şi buna
utilizare a materialului, asigură elasticitatea îmbinării şi un preţ

scăzut.
Soluţiile constructive în trepte cu sau fară • ,,.,-j -
zi C
eclise *"H

V
sunt mai scumpe iar datorită pragurilor are loc o reducere importantă a capacităţii de
încărcare la sarcină a îmbinării.
 a)

încleiere a
tuburilor
de
grosimi In figura anterioară sunt indicate variante constructive de îmbinare prin
egale sau
diferite, supuse acţiunii forţelor axiale sau momentelor de răsucire.

a)
b) c)
Frecvent îmbinarea prin încleiere a tablelor subţiri este combinată cu fălţuirea
acestora confonn figurii de mai sus, în scopul îmbunătăţirii caracteristicilor de
rezistenţă mecanică, etanşeitate, etc.
în alte situaţii, se îmbină efectul îmbinării prin încleiere cu efectul îmbinării
prin şanţ şi pană confonn cu figurii următoare, rezultând deasemenea o îmbunătăţire a
caracteristicilor mecanice.

V
 a) b) c)

Pentru preluarea solicitărilor de desprindere (cojire), uneori se combină

îmbinările încleiate cu îmbinări realizate prin nituire, sudare prin puncte sau chiar
asamblări cu şuruburi, ceea ce conduce la îmbunătăţirea caracteristicilor mecanice
(prin creşterea rigidităţii îmbinării), dar şi la creşterea preţului de cost.
1F
4. Mi
a-11