ETAPELE CONTROLULUI STATISTIC

Cuprins

1. Extragerea esantionului

2. Analiza esantionului, concluzii asupra rezultatului

3. Decizia pentru lot si intocmirea documentelor receptiei

Bibliografie:

1. Dorina Ardelean Merceologie – note de curs Editura Daya Satu Mare 2004

2. Andrei O. Paraschivescu Ghidul calitatii – Editura Tehnopress Iasi 2005

modele, analize si studii de caz

3. Tantica Petre, Studiul calitatii produselor si Editura Niculescu Bucuresti 2002

Gabriela Iordache serviciilor – manual cls. a XII-a

profil economic

1 Extragerea esantionului
Volumul esantionului (n) reprezinta numarul de produse extrase dintr-un lot, supuse verificarilor, astfel
incat rezultatele obtinute sa poata fi concludente pentru intregul lot (cu riscurile acceptate la verificarea prin sondaj).

Pentru ca esantionul sa fie reprezentativ se pune problema marimii lui si a extragerii.

Reprezentativitatea esantioanelor se asigura prin prelevarea lor dupa anumite metode statistice, care stabilesc
marimea esantionului si acorda sanse egale de a fi extrase, tuturor produselor din lot.

Rezultatele obtinute cu privire la esantionul de produse se extind la nivelul lotului.

Pentru examenul de laborator, in cazul anumitor produse (produsele in vrac) se formeaza proba medie.

Proba medie este cantitatea de produs recoltata prin sondaj din diferite puncte ale produsului sau lotului. Aceasta
trebuie sa fie reprezentativa.

Importanta deosebita prezinta modalitatea de recoltare a probelor, respectandu-se prevederile standardelor,

de catre un personal competent.

Verificarea prin esantionare este standardizata. Se folosesc standardele: STAS 3160 – 84 / 1,2,3 si STAS 3160 – 89 /
4

Marimea esantionului, nr. de acceptare si nr. de respingere se stabilesc in functie de

gradul de severitate al controlului, in practica comerciala fiind cunoscute si standardizate, tabele de extragere cu
diferite grade de severitate.
Gradul de severitate al controlului se refera la exigenta comisiei de receptie.

Pentru verificarile uzuale, se folosesc formarea esantionului pentru un control sever, normal si redus:

 Verificare normala:

- se foloseste la inceputul verificarii;

- in functie de rezultate, se trece la verificare redusa sau severa;

 Verificare severa:

- se foloseste cand din cel mult 5 loturi verificate normal, 2 au fost respinse

- se poate reveni la verificare normala, daca 5 loturi consecutive au fost acceptate;

 Verificare redusa:

- se foloseste cand cel putin 10 loturi, verificate normal, au fost acceptate;

- se revine la verificare normala, in cazul respingerii unui lot.

Acceptarea unuia sau a altuia depinde de negocierile dintre parteneri si se consemneaza in contractele economice.
Cand increderea si relatiile dintre furnizor si beneficiar sunt bune, se poate practica controlul redus.

Problema extragerii produselor din lot pentru ca esantionul sa fie cat mai reprezentativ, poate fi facuta
prin:

 folosirea tabelului nr. intamplatoare pe baza ordinei de asezare in magazie sau ordinea

cronologica de intrare in magazie;

 formarea esantionului prin extragere oarba;

  formarea esantionului in mai multe etape.

1.1 Recoltarea probelor pentru analiza. Constituirea probei medii – Exemple

 in cazul unor produse lactate:

Tabel nr. 1

Exemple de marfuri Marimea lotului Marimea probei medii Conditii de recoltare

Lapte Max. 15.000 l 500 ml Analiza se efectueaza in 4
– 5 ore de la muls.

In cazul laptelui ambalat,

proba medie se constituie
din probe partiale recoltate
din

2-3 ambalaje din lot.

Produse lactate acide
(lapte batut, iaurt, sana,
chefir)
Smantana
Unt si margarina
Max. 1.000 kg (l) 500 ml Proba se constituie din
continutul a 1% din
(la chefir max. 800) ambalaje (in cazul
ambalajelor mici nu mai
putin de 2 si nu mai mult de
5)
Max. 500 kg in cazul 250 ml Se recolteaza 1% din
ambalajelor de desfacere unitatile de ambalaj (dar
nu mai putin de 2 si nu mai
Max. 3.000 kg in cazul mult de 5 in cazul
ambalajelor de transport ambalajelor cu mai putin
de 0,5 kg produs)
Max. 500 kg in cazul 250 g Se recolteaza 2% din nr.
ambalajelor de desfacere pachetelor (de pana la 200
g), dar nu mai putin de 2 si
Max. 1.000 kg in cazul nu mai mult de 5
ambalajelor de transport

Branzeturi comercializate Max. 5.000 kg 250 g Se recolteaza 2% din nr.

in ambalaje de desfacere ambalajelor de desfacere,
de pana la 300 g dar nu mai putin de 2 si nu
mai mult de 5.

Sursa: Standarde produs

 in cazul probelor de carne si preparate din carne:

In vederea obtinerii unui rezultat concludent, trebuie respectate cu strictete instructiunile privind recoltarea
probelor de carne.

Pentru examenul de laborator, probele se pot recolta direct din unitatile producatoare, depozite, mijloace de
transport, unitati de desfacere si chiar de la domiciliul cumparatorului sau de la producator.

Normele de recoltare sunt urmatoarele:

  carne in carcase si semicarcase: cate doua cuburi de carne si grasime cu latura de min. 8 – 10 cm,
unul de la suprafata si altul din profunzimea maselor musculare din vecinatatea oaselor;

 organele se vor recolta intregi, sau portiuni din acestea (min. 200 g);

 din carnea preambalata (in greutate de max. 1 kg), carcase de pasare, specialitati de pasare, picioare
si tacamuri preambalate, se vor recolta 1% din nr. pachetelor, care alcatuiesc lotul, insa nu mai putin
de 5 pachete. Daca controlul se efectueaza pentru ambalaje mai mari de 2 kg, se vor recolta parti
din acestea de 250 – 500 g in aceeasi proportie;

 pentru carnea de lucru (de la unitatile producatoare) se recolteaza o proba de 500 – 1.000 g din
fiecare lot, in situatia cand lotul este uniform in privinta caracteristicilor organoleptice. Daca lotul
este neuniform din acest punct de vedere, se va face trierea lui in 3 subloturi:

- cu caracteristici organoleptice normale;

- cu usoare modificari organoleptice;

- cu caracteristici organoleptice evident modificate;

Din fiecare din aceste subloturi se recolteaza cate o proba de 500 – 1.000 g.

 pentru semipreparatele din carne neportionate (carne tocata, amestec pentru mititei, chiftele si altele
asemanatoare) se vor recolta cate 200 – 300 g din fiecare recipient sau ambalaj, in proportie de 1%
din nr. acestora, dar nu mai putin de 2 si nu mai mult de 5 ambalaje;

 cand preparatele sunt sub forma de batoane sau calupuri, se taie in doua parti egale pe toata
lungimea, ocazie cu care se face examenul organoleptic pe sectiune. Din cele doua jumatati rezultate,
una reprezinta proba de analizat, si cealalta contraproba , care ramane la unitate.

Fiecare proba se individualizeaza prin etichetare si se impacheteaza individual in hartie

pergaminata sau pungi de plastic noi, se sigileaza si se trimite la laborator, insotite de un proces verbal de recoltare,
luand toate masurile ca in timpul transportului sa nu se modifice caracteristicile acesteia.

In tabelul nr. 2 sunt redate normele Ministerului Sanatatii privitoare la cantitatile de carne necesare pentru
efectuarea examenului de laborator.

Tabel nr. 2

Produsul Examenul
Bacteriologic Chimic Toxicologic
Carne proaspata 250 g 250 (+os) g 100 g

si congelata in
carcasa
Carne tocata 250 g 100 g 100 g
Carne de pasare 1 exemplar din proba pt. chimic

 in cazul loturilor de conserve din carne si peste:

Recoltarea probelor se face conform STAS 3160 / 2 – 84, tabel nr. 3.

 Tabel nr. 3

Marimea lotului Nr. de recipienti,

care se recolteaza pentru probe

Pana la 1.000 2
De la 1.001 la 5.000 5
De la 5.001 la 10.000 10
De la 10.001 la 50.000 20
De la 50.001 la 100.000 30

Pentru fiecare 100.000 sau fractiuni de 100.000 in plus se recolteaza cate 5 cutii.

2 Analiza esantionului
Stabilirea nivelului caracteristicilor de calitate a produselor supuse verificarii calitative, se

realizeaza prin metode de analiza specifice grupelor de produse si uneori fiecarui produs separat. Rezultatele verificarilor
se califica prin comparare cu specificatiile de calitate si pot prezenta abateri mai mult sau mai putin grave.

Pentru analiza esantionului ales dintr-un lot de marfa se parcurg urmatoarele etape:

 determinarea caracteristicii controlate, conform procedurii specifice:

In functie de caracteristicile analizate (organoleptice sau de laborator), se pot face urmatoarele tipuri de verificari:

 verificarea calitatii prin atribute:

- presupune stabilirea numarului de produse din esantion, care poseda sau nu, caracteristica
atributiva controlata;

- se realizeaza prin examen organoleptic, cu ajutorul organelor de simt, proprietatile

organoleptice ale marfurilor: aspect, culoare, miros, gust, etc. (marfuri alimentare, textile, etc.);

- pe baza rezultatelor, produsele se impart in „corespunzatoare” si „necorespunzatoare”;

- rezultatele verificarii calitatii prin caracteristici atributive, se exprima in doua moduri:

 prin fractiunea defectiva: x 100

 prin nr. de defecte la 100 unitati de produs.

 verificarea calitatii prin masurare:

 - se controleaza o marime masurabila, pentru a stabili daca media masuratorilor se afla in
intervalul prescris (ex. caracteristici masurabile : lungimi, mase, volume, duritati, viteze, durate de
functionare, parametri de fiabilitate, etc.);

- se realizeaza prin metode de laborator, pe baza carora se stabilesc proprietatile fizice,

chimice, mecanice, microbiologice ale marfurilor, cu ajutorul aparatelor si instrumentelor de
laborator.

 compararea caracteristicii controlate cu conditiile din standarde:

- caracteristici psihosenzoriale: corespunzatoare si necorespunzatoare;

- caracteristici masurabile: media masuratorilor se afla in intervalul prescris;

 identificarea defectelor:

Respingerea din circuitul economic a produselor, care prezinta defecte, este determinata de masura in care
acestea afecteaza destinatia, prin gravitatea, numarul si pozitia lor.

Dupa gravitatea lor, defectele pot fi: - critice

- majore

- minore

 Defecte critice:

 sunt considerate acele defecte, care afecteaza securitatea persoanelor cu care vin in contact sau
prezinta riscuri serioase pentru a provoca opriri sau impiedica functionarea sau utilizarea produsului;

 exemple: - scurgeri de ulei la o pompa hidraulica,

- functionarea defectuoasa a supapelor de siguranta la un bazin de incalzit apa

sub presiune; etc.

 Defecte majore:

 sunt considerate acele defecte, care reduc capacitatea de folosire a produsului sau pot provoca
defectiuni in timpul exploatarii;

 exemple: - grosimea stratului izolator a conductoarelor electrice;

- elasticitatea redusa a arcurilor amortizoare; etc.

 Defecte minore:

 privesc mai mult aspectul sau caracteristici mai putin importante, care nu reduc simtitor utilitatea
produsului;

 exemple: - ovalitatea gurii paharelor din sticla, pentru apa;

- absenta dintr-o asamblare cu zece suruburi, a unui singur surub; etc.

  compararea nr. de defecte identificate cu cifra de acceptare sau de respingere:

In functie de rezultatul compararii nr. de defecte (k) identificate in esantion, cu nr. de acceptare

(A) sau de respingere (R) a lotului, comisia de receptie va adopta una din urmatoarele decizii:

 acceptarea lotului daca k A

 respingerea lotului daca k R.

2.1 Controlul alimentelor

Verificarea alimentelor, care populeaza piata este impusa prin legile de protectia a consumato-

rilor, protectia care este cu atat mai necesara cu cat gradul de chimizare a agriculturii (de unde provin materiile prime)
este tot mai ridicat, iar in procesul de fabricatie a alimentelor se intervine cu un nr. insemnat de compusi, care sa
pastreze aspectul, gustul si componentii nutritivi. Alaturi de determinarea caracteristicilor de calitate legate de valoarea
biologica a alimentelor se instituie obligatia verificarii cantitatilor maxime din substantele amelioratoare de calitati
gustative, care peste anumite limite s-au dovedit daunatoare.

Dintre categoriile de substante, care sunt limitate in continutul alimentelor se pot enumera:

 substante cu carater toxic (care se gasesc in mod natural in alimente): toxine din ciuperci,

aminoacizi toxici din seminte de legume si fructe necoapte, etc.

 contaminarea radioactiva rezultata din deseurile industriale sau accidente gen Cernobil;

 produse toxice rezultate din dezvoltarea unor mucegaiuri;

 produsi toxici, care se formeaza prin procesul de industrializare,

 etc.

Normele nationale, standarde, care se aliniaza la cerintele internationale, prevad limitele

maxime admise pentru fiecare produs sau grupa de produse separat.

Asupra marfurilor alimentare se efectueaza urmatoarele tipuri de analize:

 analize fizice – au ca scop masurarea caracteristicilor fizice, care constau in aprecierea calitatii si

constau din: - cantarire (masa fructelor, oualor)

- masurarea dimensiunilor (fructe, cartofi)

- comportarea la fierbere (paste fainoase)

etc.

 analize chimice calitative – urmaresc stabilirea prezentei diversilor componenti in fiecare aliment;
 analize chimice cantitative – urmaresc determinarea proportiei componentelor dintr-un produs;

 analize microbiologice – constau din determinarea florei microbiene, care se dezvolta in corpul produsului sau
daca este contaminat;

 analize pt. contaminarea radioactiva – alimentele pot prezenta contaminari radioactive, care

depasesc limitele admise.

2.2 Controlul marfurilor nealimentare

Datorita diversitatii ca origine, structura, componenta, marfurile nealimentare, sub aspectul

analizei caracteristicilor pot fi mai greu generalizate, pentru fiecare sector de produse fiind determinari care predomina
sau unele sunt specifice numai acestora (puterea motorelor, capacitatea redarii culorilor pe ecran, etc.). Dintre
incercarile, care se intalnesc la mai multe marfuri si pot fi efectuate in laboratoare a unitatilor producatoare, sunt:

 determinarile dimensionale – prin mijloace de masurare de precizie, pe baza cotelor mentionate in desenelede
executie a produselor, urmarind incadrarea in tolerantele admise, se stabilesc
caracteristici, care pot fi esentiale pentru destinatia produselor;

 defectoscopia – grupeaza o multitudine de determinari determinate, bazate pe principii diferite, care au la baza
variatia unor proprietati fizice, determinata de prezenta defectelor.

3 Decizia pentru lot si intocmirea documentelor

receptiei
Decizia de acceptare sau de respingere se ia asupra lotului de produse si nu doar asupra esantionului verificat,
pe baza parametrului AQL negociat, a nivelului de control si a tipului de plan de verificare, fiind stabilit si riscul celor
doi parteneri.

Conditiile de admisibilitate a lotului sau nivelul de calitate acceptabil (AQL) este nr. max. de defecte
la 100 unitati de produs sau procentul maxim de produse defecte pentru care lotul se considera acceptabil, dpdv al
calitatii.
 Conditiile de acceptare a lotului se stabilesc diferit daca se face o esantionare simpla, dubla, secventiala sau
multipla, fiind practicat un plan de control simplu, dublu, multiplu sau secvential.

In practica comerciala se aplica planuri de control simple si duble.

Decizia referitoare la lotul de marfa, se ia astfel:

- pt. plan simplu: - daca k ≤ A  lotul se accepta

- daca k ≥ R  lotul se respinge

- pt. plan dublu: - daca k ≤ A  lotul se accepta, nu mai este necesara verificarea esantionului 2

- daca A < k < R se extrage al 2-lea esantion

- daca k ≥ R1  lotul se respinge, nu mai este necesara verificarea esantionului 2

 Orice decizie cu privire la calitatea lotului prin verificarea parametrilor esantionului comporta anumite riscuri
de a fi eronata, si anume:

 riscul furnizorului – reprezinta probabilitatea ca un lot de nivel calitativ corespunzator sa fie respins pentru ca
intamplator in esantionul controlat, fractiunea defectiva este mai mare decat a
lotului din care s-a extras esantionul;

 riscul beneficiarului - reprezinta probabilitatea ca un lot de nivel calitativ necorespunzator sa fie

admis pentru ca intamplator in esantionul controlat, fractiunea defectiva este mai

mica decat a lotului din care s-a extras esantionul.

Beneficiarul este interesat ca loturile de marfuri sa-i fie livrate la un nivel al calitatii, care sa nu-i afecteze
situatia economica. Pentru aceasta stabileste de comun acord cu furnizorul, acea fractiune defectiva de un anumit
nivel, numit nivel de calitate acceptabil AQL.

Constatarile in legatura cu cantitatea si calitatea lotului de marfa examinat sunt consemnate intr-un proces –
verbal. Acesta prezinta calitatea reala a marfurilor.

Pe baza procesului – verbal, calitatea reala a marfurilor poate fi comparata cu calitatea prescrisa sau cu cea
contractata, putand fi inferioara sau, uneori, chiar superioara acestora.

Procesul – verbal reprezinta dovada constatarilor facute de comisia de receptie si poate fi invocat de furnizor,
beneficiar sau transportator. El este deci un mijloc de proba.

Procesul – verbal cuprinde urmatoarele elemente:

- data si locul efectuarii receptiei;

- componenta comisie de receptie;

- metodologia de verificare a calitatii lotului de marfuri;

- deficientele calitative constatate;

- cauzele deficientelor constatate (transportul sau ambalarea necorespunzatoare, proces tehnologic

cu deficiente, etc.)

- urmele de distrugeri de sigilii, spargeri, sustrageri, scurgeri.

In situatia in care lotul de marfa este gasit necorespunzator, comisia de receptie anunta

furnizorul.

3.1 Metoda “zero acceptare”

Este o metoda de control prin esantionare in care lotul se accepta numai daca in esantionul

verificat nu se gaseste nici un produs defect, deci nr. de acceptare A = 0.

Aceasta metoda este simpla pentru ca se bazeaza doar pe 2 parametri: marimea lotului (N) si
nivelul de calitate acceptabil (AQL).

In functie de marimea lotului (N) si de valoarea lui AQL, se stabileste marimea esantionului (n) cu ajutorul
tabelelor din standard.

Daca dupa verificarea tuturor produselor din esantion nu a fost depistat nici un exemplar defect, lotul se
accepta. In caz contrar lotul se respinge.

3.2 Exemple de verificare prin esantionare

1. Plan de verificare pe baza unui singur esantion – verificare normala:

Se primeste la receptie un lot de sapunuri de toaleta, format din 2.500 buc., AQL = 1, N = II.

(N = nivel de control, face legatura intre volumul lotului si cel al esantionului)

Ce decizie luati daca se gasesc k = 3 produse defecte ?

Ce decizie luati daca se gasesc k = 5 produse defecte ?

Rezolvare :

1. Aflarea parametrilor statistici n = marimea esantionului supus verificarii

A = nr. de acceptare lot

R = nr. de respingere lot

pe baza AQL si N stabilite, utilizandu-se tabelul din standard (STAS 3160 – 84) pentru plan simplu de control
normal.

 n = 125, A = 3, R = 4.

2. Se analizeaza prin metode organoleptice si de laborator esantionul de 125 produse:

a. daca se gasesc k = 3 produse defecte:

 k = A lotul se accepta;

b. daca se gasesc k = 5 produse defecte:

 k > R lotul se respinge.

2. Plan dublu de control – verificare normala:

Se primeste la receptie un lot de pahare format din 2.800 buc., care se verifica din punct de vedere organoleptic,

aplicandu-se planul de verificare prin esantionare dubla pentru verificarea normala. S-au stabilit AQL = 2,5 si N = II.

Ce decizie luati daca se gasesc k = 5, k = 2.

Rezolvare :

1. Aflarea parametrilor statistici, pe baza AQL si N stabilite, utilizandu-se tabelul palnului de

verificare prin esantionare dubla pentru verificare normala:

 n = 80, A =3 A = 8, R =7 R = 9, n = 80

 = 160

2. Se analizeaza esantionul n = 80 produse.

Gasindu-se in primul esantion k = 5 produse defecte ( 3 < k < 7) se trece la extragerea celui de-al doilea

esantion , in care se gasesc k = 2 produse defecte

k + k = 5 + 2 = 7 < A = 8 lotul se accepta.