Cap.

1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

1
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

INVESTIŢIILE ŞI ROLUL ACESTORA ÎN ECONOMIE

1
1.1 Noţiunea de investiţii. Elemente introductive în sfera investiţiilor
Înscrierea societăţii româneşti pe coordonatele economiei de piaţă determină o nouă
abordare a conceptului de investiţii.
Problemele practice ale economiei de piaţă impun ca teoria economică să abordeze într-o
manieră nouă conceptul de investiţii.
În activitatea practică termenul de investiţii se utilizează în două accepţiuni:
a) În sens larg – prin investiţie se înţelege orice alocare sau plasament de capital. Această
noţiune se referă şa două componente şi anume la investiţiile de portofoliu
(cumparările de acţiuni) şi la investiţiile de capital.
b) În sens restrâns, financiar-contabil – prin investiţie se înţelege acele sume băneşti
consumate pentru realizarea de mijloace fixe; cu alte cuvinte, investiţiile reprezintă o
chltuială pentru constituirea de bunuri de valoare mare pentru o perioadă de folosinţă
îndelungată.
În economia de piaţă investiţiile reprezintă reprezintă o plasare de fonduri băneşti în scopul
creerii unui spor de avuţie la nivel individual cât şi la nivel de firmă sau de societate (în ansamblu).
Actul investiţional în raport cu avuţia apare ca opusul consumului imediat.
Investiţia se bazează pe economisire în vederea câştigului viitor.
Veniturile unei ţări provin din sporul de avuţie obţinut din investiţii. Economiile şi
veniturile alimentează investiţiile.
Investiţiile reprezintă renunţarea la resursele băneşti actuale contra speranţelor unor
resurse viitoare cu scopul de a obţine un profit.
În literatura de specialitate o serie de economişti au căutat să definească noţiunea de
investiţii.
De asemenea, dicţionarele şi enciplopediile au încercat şi încearcă să surprindă toate
aspectele privind acest concept.
În general, se admite că investiţia reprezintă orice plasare de fonduri în domeniul
economic, social-cultural, administrativ militar cu scopul de a asigura regenerarea sau creşterea
activelor, acoperirea cu forţă de muncă a activităţilor sau promovarea obiectivelor organizaţiilor
sau firmelor, neomiţând şi plasamentele iniţiale ale posesorilor de lichidităţi în diferite tipuri,
depozite, terenuri, clădiri sau construcţii în scopul realizării de câştiguri1
Pierre Massé în lucrarea sa „Les choix des investissments” a dat următoarea definiţie
„Investiţiile reprezintă un schimb între o satisfacţie imediată şi sigură la care se renunţă contra unei
speranţe viitoare al cărei suport îl reprezintă bunul investit”.
În viziunea lui P. Massé, investiţia are patru elemente componente:
- subiectul – adică investitorul;
- obiectul în care investeşte;
- costul unei privaţiuni;
- valoarea unei speranţe.

1
Dicţionar de economie politică, Ed.Politică, Bucureşti, 1974, pg.389

2
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

D. Zaiţ arată că investiţia reprezintă „opţiunea produsă de un deţinător de capital lichid sau
posesorul unei idei de afaceri între a consuma imediat ceea ce deţine (inclusiv în cazul ideei,
aceasta putând fi şi ea „consumată” prin vânzare către un deţinător de lichiditate) şi a-şi asuma
prin renunţarea la o asemenea satisfacţie imediată”.2
Timpul reprezintă elementul esenţial al procesului investiţional. Înţelegerea sa presupune
considerarea perioadei de timp prezente şi viitoare.
Investiţia reprezintă o cheltuială certă pentru un viitor incert şi presupune avansarea unei
resurse care comportă un risc cert.
Pentru societate, investiţia reprezintă un plasament de fonduri băneşti, pentru investitori
reprezintă o totalitate de cheltuieli pentru realizarea unor obiective, cel mai adesea cu un regim de
mijloace fixe (noi, modernizate, înlocuite).
Pentru antreprenori investiţiile constituie lucrări, activitate de producţie în specific, de
antrepriză sau construcţii montaj.
Întreaga teorie economică acordă mare atenţie noţiunii de investiţii întrucât, investiţiile
reprezintă baza reală a bunăstării economice.
În concluzie, investiţiile putem spune că reprezintă ponderi băneşti destinate pentru crearea
şi achiziţionarea de fonduri fixe noi (clădiri şi utilaje) pentru reconstruirea, modernizarea,
dezvoltarea şi înlocuirea la nivel calitativ superior al celor existente.
Asociat acestei definiţii, includem în noţiunea de investiţii următoarele categorii de
cheltuieli:
- dotarea iniţială cu mijloace circulante;
- rodajul instalaţiilor şi utilajelor până la punerea în funcţiune;
- plata personalului beneficiarilor de investiţii care se ocupă cu supravegherea şi
controlul lucrărilor pe toată durata de execuţie a noului obiectiv;
- lucrări de imbunătăţiri funciare;
- împăduriri, plantaţii de pomi şi vii şi întreţinerea acestora până la trecerea pe rod;
- achiziţionarea de opere de artă, cărţi, reviste;
- lucrări geologice şi de foraj (de exploatare sau pentru determinarea pânzei de apă
freatică sau forajul pentru alimentarea cu apă a noului obiectiv;
- cheltuieli pentru obţinerea terenului;
- cheltuieli pentru elaborarea studiilor de prefezabilitate şi a studiilor de fezabilitate a
proiectelor de investiţii;
- cheltuieli pentru organizarea lucrărilor pe şantier.
Conform O.N.U. în sfera investiţională sunt incluse activele fixe noi, dotarea cu mijloace
circulante (fond de rulment), reparaţiile capitale şi soldul mişcării capitalului străin respectiv:
plasamente de capital
- intrări de capital – prin credite acordate
investiţii directe
profitul capitalului investit
- ieşiri de capital – prin dividende
rambursarea creditului şi a dobânzilor aferente

Conform O.N.U., nu sunt cuprinse în sfera investiţională:

- vânzările – cumpărările de mijloace fixe vechi;
- privilegiile financiare,
2
D. Zaiţ – Evaluarea şi gestiunea investiţiilor directe, Ed.sedcom Libris, 2008, pg.16

3
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

- drepturile de monopol;
- achiziţionarea de licenţe.

În accepţiunea O.N.U., investiţiile sunt:

- investiţii brute (IB)
- investiţii nete (IN)

IB = IN + A

Diferenţa între investiţia brută şi cea netă o reprezintă amortizarea (A).

Investiţiile reprezintă alocarea actuală de fonduri în vederea obţinerii unor cash-flow-uri
viitoare care vor compensa investitorul pentru.
- perioade de timp în care a făcut investiţia;
- rata estimată a inflaţiei;
- riscul pe care şi-l asumă.
La nivel de societate comercială (microeconomic) investiţiile se materializează în mijloace
fixe (fonduri fixe, capital fix, imobilizări corporale sau necorporale).
Mijloacele fixe – reprezintă acele mijloace de muncă ale omului care îndeplinesc simultan
două condiţii:
 au o durată de serviciu mai mare de un an;
 au o valoare unitară de peste 2500 lei (cf. H.G. nr. 276/2013 privind stabilirea
valorii de intrare a mijloacelor fixe).
Acele mijloace fixe care nu îndeplinesc una din aceste condiţii se constituie în Obiecte de
inventar.
Mijloacele fixe se includ treptat în costuri prin intermediul amortizării, în timp ce obiectele
de inventar se includ în costuri în momentul achiziţiei.
Amortizarea reprezintă expresia contabil – valorică a uzurii fizice.
Mijloacele fixe se caracterizează prin:
- participarea la mai multe cicluri de producţie;
- menţinerea formei pe tot parcursul duratei de serviciu;
- uzarea treptată, la fiecare ciclu de producţie transferându-şi o parte din valoare asupra
noului produs creat.
În vederea acceptării noţiunii de investiţii trebuie menţionat faptul că pot exista diferenţe
între punctul de vedere economic, financiar, contabil sau juridic.

1. Din punct de vedere contabil

Investiţia reprezintă un ansamblu valoric al bunurilor mobile sau imobile, corporale sau
necorporale, achiziţionate sau create de societate şi care urmează a fi folosite în mai multe cicluri
de exploatare în cadrul cărora nu-şi schimbă forma şi destinaţia. Cu alte cuvinte, investiţia
reprezintă o cheltuială din care se obţin bunuri şi servicii care urmează a fi exploatate pe durata
mai multor cicluri (perioade de timp, care cuprind mai mulţi ani) şi care fac obiect al proprietăţii
agentului respectiv.
În sens contabil, procesul investiţional are la bază sistemul convenţiilor cu care se operează
într-o ţară, o regiune sau o societate comercială.
Investiţiile reprezintă ceea ce înregistrează în conturile corespunzătoare de imobilizări în
conformitate cu reglementările în vigoare.

4
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

2. Din punct de vedere economic

Investiţiile reprezintă sume de bani alocate pentru achiziţionarea de elemente productive
de active fixe (terenuri, clădiri, utilaje, echipamente, patente) cu scopul obţinerii unor efecte
separate într-o perioadă viitoare (efecte care trebuie să fie superioare cheltuielilor efectuate cu
investiţia, cheltuielilor de exploatare şi remunerare a capitalurilor corespondente).
Conform D. Zaiţ3 sunt considerate investiţii în sens economic:
- cheltuieli pentru cumpărarea de echipamente productive;
- refacerea capacităţii de autofinanţare;
- rambursarea datoriilor pe termen mediu şi lung;
- crearea de surplus la venituri;
- cheltuieli de promovare, programe de inovare şi perfecţionare tehnică şi tehnologică,
cheltuieli de formare şi conversie profesională – cercetare – dezvoltare, creare şi lansare
de noi produse.

3. Din punct de vedere financiar

Investiţiile sunt plasamente pe pieţele financiare ale excedentelor de rentă neconsumate de
posesorul de capital financiar. Investiţiile, în acest sens, reprezintă o cheltuială, o resursă financiară
care odată avansată generează prin exploatare venituri, economii sau câştiguri pe o anumită
perioadă de timp.
Din acest punct de vedere investiţiile sunt considerate imobilizări de resurse, iar capitalul
reprezintă o sumă de bani care (nefiind consumată de proprietar) se plasează pe piaţa financiară şi
poate produce o rentă.

4. Din punct de vedere juridic

Investiţiile se referă la achiziţiile sau proprietatea unor elemente ce pot constitui obiect al
dreptului de proprietate ca elemente de patrimoniu (capitalul unei persoane juridice) şi se referă la
gospodării, vehicule, valori imobiliare, echipamente, bani, bunuri materiale. Achiziţionarea
acestora reprezintă, din punct de vedere juridic investiţie.
Din precizările anterioare se poate concluziona că investiţiile reprezintă un amplu şi
complex proces de transformare calitativă a resurselor materiale, financiare şi de muncă cu scopul
de a creşte bogăţia proprietarilor (acţionarilor şi investitorilor elementari şi a societăţii.
Desfăşurarea normală a procesului de producţie implică existenţa capitalului fix, a muncii
şi a meteriilor prime.
Totalitatea cheltuielilor prin care se creează sau se achiziţionează noi capitaluri fixe
productive şi neproductive precum şi totalitatea cheltuielilor prin care se dezvoltă, se reutilizează
şi se modernizează cele exitente, poartă denumirea de investiţii de capital.
În sens larg, prin investiţie se înţelege orice cheltuială bănească realizată cu scopul de a
obţine profit.
În sens restrâns, investiţiile cuprind cheltuieli pentru construirea de clădiri, achiziţionarea
de utilaje, creşterea capitalului fix sau creşterea patrimoniului unităţilor economice.
Investiţiile de capital asigură construcţia de noi unităţi economice, modernizarea şi
reutilizarea celor existentem construirea de obiective cu caracter social şi de locuinţe, precum şi
obiective din agricultură, precum împăduriri, funciare, achiziţionarea de animale. De asemenea,

3
D. Zaiţ – Evaluarea şi gestiunea investiţiilor directe, Ed. Sedcom Libris, 2008, pg.16

5
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

investiţiile asigură calificarea personalului, a salariaţilor ce vor deservi viitorul obiectiv de

investiţii.

5. Din punct de vedere al managementului unei societăţi este pus accentul pe capacitatea
investiţiilor de a genera noi fluxuri de lichidităţi (plăţi, cheltuieli sau încasări) în special sub forma
profiturilor (ca diferenţă între încasări şi plăţi).

6. În sens strategic, investiţia reprezintă factorul care consolidează poziţia întreprinderii

în sensul creării de valoare şi de creşterea bogăţiei proprietarilor; investiţiile preprezintă cel mai
important factor strategic al managementului unei societăţi.
În concluzie, noţiunea de investiţii defineşte o categorie financiară complexă care
urmăreşte justificarea şi creşterea patrimoniului iniţial al unei societăţi şi care reprezintă o alocare
permanentă a capitalurilor economisite pe o durată nedeterminată, în activităţi lucrative, în
achiziţia de active fizice şi financiare cu scop profitabil, care să determine majorarea valorii
capitalurilor investite, respectiv desfăşurarea unei activităţi rentabile, superioare ratei normale de
rentabilitate care să acopere riscurile asumate (în special al riscului de alocare a unui capital
economisit) cu speranţa obţinerii unor cash-flowuri (fluxuri de trezprerie) viitoare.

1.2. Funcţiile economice şi sociale. Rolul investiţiilor în economie

În circuitul economic investiţiile joacă un rol unic şi central între sfera productivităţilor de
bunuri şi servicii şi sfera consumului, fiind singurul fenomen din economie care influenţează
simultan şi în mod favorabil atât cererea cât şi oferta.

- Economii din venituri

Sfera productivităţilor - Disponobilităţi băneşti ale Sfera consumatorilor
de bunuri si servicii INVESTIŢII firmelor de bunuri şi servicii
- Economiile populatiei

Cheltuieli pentru plata bunurilor consumate

Fig.1 Investiţiile în circuitul economic

Realizarea unui anumit proiect de investiţii în sfera bunurilor şi serviciilor conduce la

sporirea cantităţii de bunuri şi servicii, la diversificarea gamei lor şi sporirea ofertei de bunuri şi
servicii pentru consum. Dar, în acelaşi timp, proiectul generează noi locuri de muncă, creşterea
numărului de salariaţi şi creşterea profitului şi a cifrei de afaceri, care la rândul lor fac să sporească
cererea de bunuri şi servicii pe de o parte şi să realizeze noi economii din venituri de la populaţie
şi un surplus de disponibilităţi băneşti la firme care din nou vor fi orientate spre investiţii, pe de
altă parte.
Investiţiile au un dublu rol în circuitul economic:
1. firmele care realizează investiţii determină antrenarea societăţii furnizoare de resurse, de
utilaje, stimulând cererea, sporirea câştigului şi creşterea numărului de salariaţi;
2. firmele investitoare îşi dezvoltă capacitatea de producţie şi servicii sporind iferta de
bunuri şi permit realizarea de venituri suplimentare.

6
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

În plan microsocial cât şi la agenţii economici, investiţiile constituie un fenomen economic

cu rol şi funcţii determinante în creşterea economică şi dezvoltare.
În plan macrosocial prin investiţii se măreşte stocul de capital fix, de aceea investiţiile sunt
interpretate ca suport material al creşterii economice şi dezoltării.
În modelele economice se pune în evidenţă legătura directă dintre capitalul fix investit şi
indicatorii creşterii economice (PIB, numărul salariaţilor, productivitate).
Un ritm mai înalt al investiţiilor realizate asigură un ritm mai rapid de ridicare a nivelului
de trai şi de creştere economică. Deci, investiţiile reprezintă acceleratorul creşterii economice.
În plan social, investiţiile permit crearea de noi locuri de muncă. Prin investiţii se realizează
legătura între generaţii în două forme:
- în primul rând, prin stocul de capital lăsat moştenire;
- în al doilea rând, prin locurile de muncă.
La nivel microeconomic investiţiile realizează rolul de suport al creşterii interne şi externe
a firmelor (dotări, automatizări, dezvoltări) şi asocieri cu alte firme, fuziuni, cumpărarea unor firme
sau titluri de participare la alte firme.
La nivel de societate comercială, investiţiile realizate stau la baza politicii de reducere a
locurilor de muncă, de asigurare a unor condiţii de muncă mai bune pentru salariaţi, de combatere
a poluării etc.
Totodată, investiţiile contribuie la penetrarea pe noi pieţe, la menţinerea sau creşterea
prestigiului firmei.
Concluzionând, în ceea ce priveşte rolul investiţiilor în cadrul economiei putem preciza:
 Efectuarea de investiţii determină crearea de capital, ca factor de producţie, precum
şi îmbunătăţirea calităţii acestuia;
 Investiţiile realizate anterior reprezintă suportul pentru realizarea de investiţii noi
şi promovarea progresului tehnic;
 Investiţiile stau la baza creşterii economice şi a creşterii nivelului de trai; ele
influenţează ritmul de dezvoltare al ţării, afectând structurile economice pe ramuri
şi subramuri şi influenţând nivelul de ocupare al forţei de muncă. Investiţiile sunt
fundamentul dezvoltării economico – sociale ale ţării;
 Investiţiile stimulează cererea de bunuri şi servicii precum şi creşterea şi
diversificarea ofertei agenţilor economici;
 Investiţiile determină creşterea cifrei de afaceri, a veniturilor şi a profitului;
 Investiţiile determină creşterea gradului de participare a ţării la circuitul economic
internaţional;
 Investiţiile au rol catalizator în economia naţională contribuind la creşterea
eficienţei şi competitivităţii în toate domeniile;
 Investiţiile determină:
o creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii;
o scăderea şomajului;
o dezvoltarea educaţiei şi culturii;
o îmbunătăţirea şi protecţia mediului;
o ocrotirea sănătăţii.

7
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

1.3. Tipuri de investiţii

Investiţiile, reprezintă cheltuieli care prin prisma naturii lor, a resurselor de finanţare sau a
modului în care se regăsesc în lucrări trebuie clasificate conform cu o serie de necesităţi de ordin
practic.
Clasificarea investiţiilor presupune folosirea unor criterii acceptabile din punct de vedere
metodologic şi raţional, astfel:
a) Din punct de vedere al naturii investiţiilor, investiţiile sunt (conform L.Cistelecan).4
 investiţii corporale, care la rândul lor sunt:
o investiţii propriu-zise;
o investiţii asimilate
 investiţii necorporale
 investiţii financiare
Investiţii corporale (materiale) – sunt cheltuieli aferente achiziţionării de mijloace de
muncă noi, dotări, utilaje, clădiri, instalaţii pentru achiziţionarea şi montarea lor precum şi
înlocuirea celor scoase din funcţie. De asemenea, sunt cuprinse şi cheltuieli pentru împăduriri,
plantaţii de viţă de vie şi pomi fructiferi etc.
Investiţiile propriu-zise – sunt acele cheltuieli care deţin ponderea cea mai mare în cadrul
proiectelor de investiţii şi ele se referă la achiziţionarea de mijloace fixe, modernizarea şi
înlocuirea lor.
Investiţiile asimilate – se referă la o serie de cheltuieli printre care:
- explorări, prospecţiuni geologice pentru realizarea unor obiective cu caracter de
investiţii;
- cheltuieli de proiectare;
- lucrări de împădurire până la realizarea stării de masiv;
- realizarea perdelelor de protecţie şi a lucrărilor de îmbunătăţire funciare;
- cheltuieli cu supravegherea lucrărilor de investiţii şi cu plata personalului implicat în
realizarea obiectivului de investiţii;
- organizarea şantierului de construcţii – montaj;
- acţiunile care au ca scop schimbarea destinaţiilor terenurilor agricole pe care urmează
a fi amplasate obiectivele de investiţii (demolări, defrişări, strămutări, preţul de
cumpărare a terenului, repunerea în circuitul agricol a unor suprafeţe de teren);
- creşterea animalelor tinere până la intrarea lor în turma de bază;
- înfiinţarea şi întreţinerea plantaţiilor pomi – viticole până la trecerea lor pe rod.
Investiţiile necorporale (nemateriale sau intelectuale) – curprind următoarele categorii de
cheltuieli:
- cheltuieli de cercetare – dezvoltare nefacturate direct de către clienţi care sunt
amortizabile prin succesul comercial în cel mult 5 ani;
- cheltuieli privind logistica reţelei comerciale;
- cheltuieli cu achiziţiile de programe informatice;
- cheltuieli cu pregatirea profesională a personalului;
- cheltuieli privind studiile de fezabilitate şi studiile de perfecţionare a proceselor de
producţie.
Investiţiile financiare – reprezintă plasamente băneşti realizate din economii sau
acumulări ale agenţilor economici, plasamente realizate pe termen lung şi care constă în utilizarea

4
Cistelecan L., - Economia, eficienţa şi finanţarea investiţiilor, Ed.Economică, 2002

8
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

unor resurse băneşti în vederea obţinerii de creanţe sau titluri de valoare precum cumpărarea de
acţiuni, obligaţiuni etc., emise de alte societăţi comerciale, bănci sau de către stat.
Investiţiile financiare reprezintă imobilizări necorporale care nu comportă nici amortizare
şi nici uzură. Efectele acestora sunt sub forma dividendelor, a participanţilor şi a dobânzilor cotă-
parte ce revin investitorilor care au subscris la constituirea capitalului.
Plasamentele de capital pot fi efectuate de către investitorii persoane fizice sau persoane
juridice şi pot fi tranzacţionate fie pe piaţa monetară, fie pe piaţa de capital.
Investiţiile financiare se grupează în mai multe categorii (conform D.Zaiţ)5:
- investiţii cu venit fix (fixed – income investments). Sunt investiţiile care pe baza unui
contract ajuns la maturitate, determină fluxuri de plăţi şi încasări sub formă de dobândă
consumată;
- investiţii în acţiuni (equity investments). Aceste investiţii dau dreptul de proprietate
cumpărătorului fără a necesita o remuneraţie specifică sau aduc sub forma dividendelor
plăţi şi încasări în volum variabil;
- investiţii speciale (special equity investments) – acest tip de investiţii au ca scop
operarea (pe baza unui contract) a anumitor transferuri în anumite condiţii şi la anumite
termene, nerealizând o plasare imediată a capitalului. În practică, aceste investiţii le
întâlnim sub forma contractelor futures, contractelor la termen sau contractelor
options (opţiuni).

b) În funcţie de modul în care se realizează investiţiile materiale există patru categorii

de investiţii:
1. lucrări de construcţii montaj, instalaţii, construcţii speciale montaj utilaje, pregătirea
terenului, deschideri miniere etc.;
2. achiziţii de utilaje care necesită montaj şi fixare sau care nu necesită montaj (mijloace
de transport, maşini agricole etc.);
3. lucrări şi explorări geologice care cuprind prospecţiuni, explorări şi extindere zăcăminte
în masiv, lucrări de foraj etc.;
4. alte cheltuieli de investiţii (cheltuieli de proiectare, valoarea piese de schimb şi obiecte
de inventar la prima dotare, cheltuieli cu obţinerea terenului, supravegherea desfăşurării
lucrărilor etc.)
c) Un alt criteriu de clasificare a investiţiilor îl reprezintă destinaţia obiectelor la
realizarea cărora acestea participă. Astfel, investiţiile se împart în:
Investiţii propriu-zise (producţie) – sunt investiţiile care se concretizează în mijloace fixe
cu destinaţie productivă.
Investiţiile propriu-zise se impart la randul lor în:
- Investiţii ofensive – care au ca scop creşterea părţii active a capitalului fix prin (maşini,
utilaje, instalaţii, construcţii speciale), dar şi a părţii pasive a acestuia (clădiri şi alte
spaţii) cu rol de producţie a factorilor care participă la realizarea producţiei.
- Investiţii defensive – care au la bază reglementările în vigoare privind protecţia şi
securitatea muncii, poluarea, condiţiile de igienă etc.
Investiţii neproductive (socio-demografice). Aceste investiţii au ca scop realizarea de
fonduri fixe în alte domenii de activitate precum sănătate, învăţământ, artă, cultură etc.

5
D. Zaiţ – Evaluarea şi gestiunea investiţiilor directe, Ed. Sedcom Libris, 2008

9
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

d) În funcţie de obiectivul urmărit, investiţiile pot fi:

- investiţii productive care urmăresc menţinerea capacităţii de producţie. Aceste investiţii
sunt:
 investiţii în expansiune – care au ca scop crearea de noi capacităţi de producţie;
 investiţii de menţinere – care urmăresc menţinerea şi înlocuirea capacităţii
existente;
 investiţii de modernizare – care asigură creşterea performanţelor tehnice şi
îmbunătăţirea randamentelor utilajelor;
 investiţii de inovare – care au în vedere diversificarea activităţii, reducerea
costurilor, lansarea de produse noi.
- Investiţii obligatorii – sunt investiţiile care sunt impuse prin diferite reglementări şi
standarde naţionale, regionale sau locale în ceea ce priveşte protecţia mediului,
securitatea muncii, formarea profesională etc. Sau au la bază anumite angajamente
luate anterior.
- Investiţii strategice – sunt investiţiile ofensive, sau defensive, care urmăresc realizarea
strategiilor pe termen lung ale societăţii şi urmărersc diversificarea activităţii prin
lansarea de noi produse sau servicii, pentru ameliorarea climatului de muncă, sau
pentru dezvoltarea unor programe de cercetare-dezvoltare. Sunt categoria de investiţii
care prezintă un risc ridicat care pot să determine chiar falimentarea şi dispariţia
societăţii.

e) Un alt criteriu de clasificare al investiţiilor îl reprezintă relaţia care există între

beneficiarul (întreprinzător) şi sursa de resurse pentru investiţii
În funcţie de acest criteriu, investiţiile se împart în:
- Investiţii străine directe, în care sursa de finanţatoare ia decizii şi îşi exercită controlul
asupra proiectului din punct de vedere managerial, de marketing, tehnologic etc.
- Investiţii străine de portofoliu, care reprezintă un plasament pur financiar fără alte
implicaţii în viaţa proiectului.

f) În funcţie de sursa de finanţare, investiţiile cuprind următoarele categorii (5):

1. Investiţii publice – care urmăresc promovarea serviciilor publice în sănătate, învăţământ,
infrastructură, cultură, artă, administraţie, apărare. Sunt finanţate din bugetul de stat sau
din bugetele locale;
2. Investiţii autonome – sunt investiţiile societăţilor comerciale sau ale regiilor autonome
şi pot fi finanţate din fondurile de investiţii constituite din profitul propriu sau din credite
bancare;
3. Investiţii private – sunt realizate de către agenţii economici cu capital privat şi urmăresc
realizarea intereselor proprii ale acestora;
4. Investiţii realizate de persoane fizice – vizează în special, construcţiile de locuinţe şi
gospodării şi sunt finanţate de resursele băneşti ale populaţiei;
5. Investiţii realizate cu capital străin – sunt realizate fie prin participarea investitorului
străin la finanţarea unor proiecte sau prin participarea acestuia în cotă parte cu capital la
constituirea societăţii, fie prin acordarea investitorilor români de împrumuturi de către
organisme financiar – bancare internaţionale, fie prin investiţii sau portofoliu sau prin
finanţarea din fonduri externe nerambursabile.

10
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

g) După legătura cu obiectivul principal urmărit, investiţiile sunt:

1. Investiţii de bază (directe) – care asigură exploatarea normală a proiectului care se
realizează şi se fac pentru obiective de bază urmărindu-se achiziţionarea şi montarea de
utilaje. Aceste investiţii se calculează pe bază de devize de cheltuieli special întocmite pe
categorii de lucrări, obiective sau pe întreaga investiţie (devizul general).
2. Investiţii colaterale (anexe) – cuprind cheltuielile pentru asigurarea utilităţilor
obiectivului de bază, adică conducte de apă, gaze, căi de acces etc. Aceste cheltuieli sunt
stabilite pe devize special elaborate.
3. investiţii conexe – sunt investiţii realizate în alte întreprinderi sau sectoare, finalizate în
alte obiective care vor asigura viitorului obiectiv materii prime necesare procesului de
producţie sau care au ca efect desfacerea producţiei.

h) În raport cu riscul aferent, investiţiile pot fi (5):

1. Investiţii cu risc similar cu cel al activităţii generale a unităţii economice şi urmăresc
înlocuirea capitalurilor fixe şi mai bana folosinţă a capitalurilor de producţie existente;
2. investiţii cu risc mediu – sunt investiţiile executate în vederea dezvoltării extinderii şi
modernizării obiectivelor, sau chiar pentru obiective noi;
3. investiţii cu risc ridicat – urmăresc acţiuni de inovare, cercetare-dezvoltare reflectate în
activităţi noi, dar care se caracterizează prin faptul că efectele lor pot rămâne incerte;
4. Investiţii „cu risc alb” – care urmăresc îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi ale căror
efecte sunt dificil de apreciat;
5. investiţii „cu risc impus” – care sunt impuse investitorilor prin anumite reglementări şi
norme în vigoare.

i) În funcţie de mijloacele financiare pe care le presupun, investiţiile cuprind

următoarele categorii:
- investiţii noi – care sunt realizate prin transformarea iniţială a mijloacelor financiare în
active fixe;
- investiţii brute – care se obţin prin investiţiile noi şi prin fondul de înlocuire aferent
reutilărilor;
- investiţii nete – stabilite ca diferenţă dintre investiţia brută şi fondul aferent înlocuirilor;
- investiţii marginale;
- investiţii limită;
- investiţii complementare (când realizarea uneia condiţionează realizarea alteia).

j) În funcţie de nivelul la care se face finanţarea, investiţiile cuprind două categorii:

1. Investiţii finanţate la nivel macroeconomic. Aceste investiţii se constituie plecând de la
P.I.B. (produs intern brut).
Produsul intern brut reprezintă suma produselor şi serviciilor realizate în ramurile
economiei naţionale, adică în industrie, agricultură, comerţ intern şi exterior, transporturi,
construcţii, turism.

11
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

PIB = PIN + CM
în care,

PIN – produsul intern net

CM – cheltuieli materiale
dar,
PIN = IN + CP
în care
IN – investiţia netă, finanţată din PIN
CP – consumul populaţiei
şi
CM = A + ACM
unde,
A – amortizarea
ACM – alte cheltuieli materiale
în acest caz:
IB = IN + A, în care IB – investiţia brută
şi
IT = IB + CE
în care:
IT – investiţia totală
CE – credite externe
Deci, la nivel macroeconomic investiţiile sunt:
 Investiţii nete;
 Investiţii brute;
 Investiţii totale.

2. Investiţii finanţate la nivel microeconomic. La acest nivel investiţiile sunt finanţate din
sursele proprii şi din sursele atrase la care se adaugă şi emisiunea de noi acţiuni.
În acest caz, investiţia totală IT
IT = Sp + Sa
În care,
Sp – surse proprii
Sa – surse atrase
Sursele proprii sunt: profitul capitalizat şi amortizarea, iar sursele atrase sunt creditele
interne şi creditele externe şi emisiunea de acţiuni noi.

Sp = Pk + A

Sa = Ci + CE + EAN

Deci:
IT = Phk + A + CE + EAN
Phk – profit capitalizat

12
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

Ci – credite interne
CE – credite externe
EAN – emisiunea de acţiuni noi

k) În funcţie de complementaritatea proceselor investiţionale. M. Peumans6 clasifică

investiţiile în:
 Investiţii induse – care presupun existenţa unor factori economici obiectivi în realizarea
investiţiilor cum ar fi modificări ale costurilor, a productivităţii muncii, schimbarea
nivelului sau structurii activităţii etc.
 Investiţii autonome – care urmăresc creşterea economică pe termen lung şi cerinţele
acesteia în cee ace priveşte apariţia de noi tehnologii şi produse, apariţia de surse noi de
energie, creşterea demografică etc.

l) După modul de execuţie a lucrărilor, investiţiile sunt:

 Investiţii efectuate în antrepriză;
 Investiţii efectuate în regie proprie
 Investiţii efectuate în system mixt.

m) În funcţie de stadiul de realizare al lucrărilor, investiţiile sunt:

 Investiţii neterminate;
 Investiţii restante (cu termen depăşit).

n) din punct de vedere al modului în care este influenţată activitatea firmelor,

conform Fl.Staicu7, investiţiile se impart în:
 Investiţii cu efecte directe reflectate în gestiunea financiară a firmei;
 Investiţii cu efecte indirecte (ex. pentru protejarea mediului).
Trebuie menţionat că există mai multe criterii de clasificare a investiţiilor. Criteriile
prezentate sunt doar o parte dintre acestea şi au încercat să emită o serie de clasificări, care nu
înseamnă un demers theoretic ci şi unul practice de emitere a unor opinii de valoare care să poată
sta la baza adaptării deciziilor de investiţii.

1.4. Caracteristicile investiţiilor

Investiţiile reprezintă un fenomen aparte în economie care se distinge de activităţile
productive şi de servicii.
În general, investiţiile sunt considerate ca plasamente de disponibilităţi financiare ale
agenţilor economici şi de economii băneşti ale populaţiei în vederea obţinerii de bunuri de valoare
mare şi de folosinţă îndelungată.
Scopul urmărit prin investiţie îl constituie crearea premiselor de a obţine pe seama acestor
resurse allocate în viitor un profit pe parcursul mai multor ani care să asigure un standard de viaţă
sau o valoare mai mare a firmelor comparată cu nivelul avut de acestea înainte de momentul
realizării investiţiei respective.
Plecând de la cele două accepţiuni ale teoriei economice privind investiţiile, respective:

6
M. Peumans – Theorie at practique des calcul d’investissments, Ed. Dunod, Paris, 1971
7
Fl. Staicu – Eficienţa economică a investiţiilor, Bucureşti, 1994

13
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

- în sens larg, prin investiţii se înţeleg cheltuieli de amploare în bunuri de valoare cu

utilizare îndelungată, precum: achiziţie de opera de artă, autoturisme, construcţii de
locuinţe, de drumuri, căi-ferate etc.;
- în sens restrâns, prin investiţii se înţeleg resursele ce se utilizează pentru finanţarea
cererii, modificării şi perfecţionării stocului de capital fix productive şi neproductiv în
bunuri de valoare mare, care sunt exploatate mai mulţi ani.
Trebuie menţionat că pentru a putea prezenta caracteristicile investiţiei trebuie plecat de la
rolul lor în vederea obţinerii unui profit sperat (aşteptat) pe parcursul mai multor cicluri de
exploatare a bunurilor provenite din investiţii.
Cheltuielile de investiţii sunt cheltuieli de amploare, de aceea agentul economic –
investitorul proiectului trebuie sa aibă în vedere că imobilizarea disponibilităţilor băneşti pe o
perioadă lungă poate influenţa nefavorabil economia şi finanţele firmei. El poate fi privat de
posibilitatea de a se lansa în alte proiecte din lipsă de disponibilităţi.
Investiţiile se caracterizează prin LAG, care se explică prin existenţa decalajului în timp
între momentul investirii sumelor de capital în tranşele respective şi momentul atingerii scopului
(momentul cînd apar veniturile, profiturile, cash-flow-ul).
Orice proiect are asociat un anumit risc care apare datorită faptului că toate cheltuielile
pentru investiţii sunt dimensionate cert în prezent, iar avantajele aşteptate aparţin viitorului. Riscul
mai mare apare şi din faptul că bunurile realizate din investiţii au o durată de exploatare mare şi se
poate întâmpla ca între timp să apară factori perturbatori cum ar fi: schimbarea tehnologiei datorată
progresului tehnic, apariţia produselor înlocuitoare sau apariţia concureţilor.
Riscul este mai mare la proiectele de anvergură care vizează lansarea pe piaţă de produse
şi servicii noi, precum şi la proiectele în care este încorporată noua tehnologie şi noile soluţii
tehnice.
Raţiunea de a investi rezidă în obţinerea de profit. A investi înseamnă a te priva la un
moment dat într-o manieră sigură şi adesea ireversibilă pe perioade mai mari de timp, de
disponibilităţile financiare existente, în speranţa calculată că aceste disponibilităţi vor determina
în schimb o remunerare în viitor, un profit, exploatând bunurile în care ai investit.
Spre deosebire de alte tipuri de cheltuieli (eforturi) dintr-o activitate economică, investiţiile
se individualizează printr-o serie de caracteristici, şi anume:
a) investiţiile au caracter novator. Prin intermediul investiţiilor se asigură promovarea
progresului tehnic, introducerea de noi tehnologii şi de soluţii tehnice, constructive şi manageriale
performante;
b) Investiţiile reprezintă cheltuieli certe pentru un viitor ce presupune multe elemente
de incertitudine. Aceste elemente decurg din eşalonarea în timp a efectelor aşteptate şi privesc
preţul de achiziţie al materiei prime şi materialelor, precum şi preţul de vânzare, producţia,
schimbările din preferinţa consumatorilor sau apariţia unor concurenţi imprevizibili pe piaţă etc.,
care determină dificultăţi atât în evaluarea cu exactitate a efectelor, cât şi a eforturilor în perioada
de funcţionare a viitorului obiectiv;
c) Investiţiile sunt economii realizate la produsul de consum. Acestea reprezintă o punte
de legătură între generaţii, atât prin crearea de locuri de muncă pentru generaţia următoare, cât şi
prin moştenirea de capital fix primită de la generaţiile anterioare. Ca urmare, investiţiile trebuie să
determine un efect care să compenseze economia la fondul de consum şi să determine obţinerea
de profit;

14
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

d) Investiţiile se realizează într-o perioadă de timp relativ scurtă, în timp ce efectele se

obţin pe o perioadă mare de timp. Ca urmare realizarea unor studii privind eficienţa investiţiilor
devine imperios necesară.
e) Investiţiile au un caracter ireversibil. Această caracteristică impune ca orice
modificare a deciziilor deja adoptate anterior să necesite utilizarea de resurse suplimentare (ex:
schimbarea amplasamentului unei construcţii);
f) Factorul cel mai important care determină procesul investiţional este factorul timp.
Orice proiect de investiţii se caracterizează printr-o perioadă de viaţă, caracterizată prin etape (şi
subetape) foarte bine definite în cursul cărora paramentrii economici ai proiectului înregistrează o
evoluţie proprie care poate fi exprimată cu ajutorul fluxului de numerar.

1.5. Eficienţa economică – element esenţial al deciziei de investiţii. Necesitatea

calculelor de eficienţă economică
Orice investiţie presupune un consum de resurse, o economie la fondul de consum.
Ca urmare, este foarte important modul în care sunt cheltuite aceste resurse astfel încât
investitorul să îşi poată recupera cheltuielile făcute şi să obţină un venit suplimentar.
În aceste condiţii, în cazul investiţiei se impune o atentă evaluare atât a resurselor, cât şi a
rezultatelor procesului investiţional, precum şi compararea efectelor realizate (a rezultatelor
aferente proiectului) cu cheltuielile (eforturile) făcute şi stabilirea eficienţei economice a
investiţiilor.
Eficienţa economică este o noţiune complexă care exprimă rezultatele obţinute într-o
activitate economică evaluate prin prisma resurselor consmate pentru desfăşurarea acelei activităţi.
Eficienţa economică stabileşte legătura care există între factorii generatori reprezentanţi
de volumul şi calitatea eforturilor depuse pentru realizarea investiţiei şi rezultatele obţinute într-o
anumită perioadă de timp ca urmare a eforturilor depuse. Ea are nivelul direct proporţional cu
volumul şi activitatea resurselor şi a rezultatelor obţinute.
Eficienţa economică poate fi exprimată atât ca performanţe (rezultate din cele mai mari),
cât şi ca efecte maxime ale unei activităţi ân raport cu resursele alocate sau consumate în condiţiile
unei folosiri judicioase ale acestora.
Notând cu e sau e’ eficienţa economică, putem stabili şi relaţia:

𝐸
𝑒= → 𝑚𝑎𝑥𝑖𝑚
𝜀
în care: E = efecte
𝜀 = eforturi
sau,
𝜀
𝑒 ′ = → 𝑚𝑖𝑛𝑖𝑚
𝐸

Se observă că e exprimă efectul pe unitate de efort care trebuie să fie maxim, iar e’ exprimă
efortul făcut pentru obţinerea unei unităţi de efect care trebuie să fie minim.
De menţionat că nu trebuie confundată noţiunea de eficienţă cu cea de rentabilitate, întrucât
acestea nu sunt sinonime. Eficienţa economică este suportul rentabilităţii şi are un conţinut mai
larg, mai cuprinzător, în timp ce rentabilitatea decurge din modul de utilizare al resurselor. Prin
eficienţă ridicată se obţin valori corespunzătoare unor produse de calitate, obţinute cu costuri mici
ceea ce conferă firmei succesul pe piaţă.

15
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

Deci, o societate este rentabilă atunci când produce bunuri cu costuri de producţie sub
preţul pieţei şi obţine profit.
Formele de manifestare ale eficienţei economice sunt:
- creşterea productivităţii muncii;
- creşterea rentabilităţii;
- reducerea consumului de materii prime, materiale, combustibili, energie, apă;
- economisirea cheltuielilor de transport-aprovizionare.
Eficienţa economică a investiţiilor – reprezintă capacitatea eforturilor investiţionale de a
conduce la efecte economice curente şi de perspectivă, capacitate ce poate fi influenţată atât prin
optimizarea efectelor, cât şi a consumului de resurse.
Atât eforturile cât şi efectele pot fi exprimate prin indicatori de volum cu ajutorul unităţilor
fizice sau a unităţilor monetare.
Eforturile – reprezintă resursele utilizate în cadrul procesului investiţional şi de producţie
şi se referă la cheltuieli cu investiţia şi la cheltuielile de producţie.
Cheltuielile cu investiţia sunt foarte importante şi presupune rigurozitate mare în stabilire,
întrucât din momentul concretizării lor în utilaje şi construcţii ele devin ireversibile.
Eforturile se cuantifică prin indicatori de volum cum ar fi:
 materii prime prelucrate;
 cheltuieli de producţie;
 număr de salariaţi;
 investiţia totală.
unităţi fizice: tone, m, m3, bucăţi
exprimaţi în
unităţi monetare: lei sau valută

Efectele economice – reprezintă rezultatele obţinute în urma depunerii efortului

investiţional. Efectele pot fi clasificate după mai multe criterii
În funcţie de locul apariţiei, efectele pot fi:
- efecte directe – care sunt obţinute la nivelul activităţii analizate;
- efecte indirecte – obţinute la beneficiarii produselor de bază sau în „aval” de activittatea
care a făcut obiectul analizei
În funcţie de momentul la care s-au produs, efectele sunt:
- efecte prezente – sunt efectele imediate;
- efecte viitoare – sunt efectele de perspectivă care au la bază profitul reinvestit.
În funcţie de perioada analizată, efectele pot fi:
- efecte anuale – când perioada analizată este de un an;
- efecte totale – cuprind suma efectelor anuale pe perioada de analiză.
Un alt criteriu de clarificare al efectelor se referă la gradul de cuprindere. În funcţie de
acesta efectele se împart în:
- efecte globale – care exprimă efectul brut (ex: valoarea producţiei)
şi
- efecte nete – care exprimă efectele obţinute ca diferenţă între Efectul total şi
Cheltuielile făcute (ex. de indicator: Profit, Venitnet, Aport valutar)
Mai trebuie menţionat, şi nu în ultimul rând, că efectele, în funcţie de natura lor, pot fi
efecte economice, sociale, ecologice, tehnologice.

16
Cap.1 Investiţiile şi rolul acestora în economie

Efectele se pot măsura cu ajutorul indicatorilor de volum: Cifra de afaceri, Profit, Producţie
realizată, exprimaţi în unităţi fizice sau monetare.
Efectele se determină pornind de la efecte economice ale unor societăţi comerciale din ţară
sau străinătate, prin estimare şi prin utilizarea unor informaţii previzionate pe un orizont de timp
îndelungat, specific duratei de viaţă al obiectivului.
Întrucât rezultatele investiţiilor depind de un viitor incert, sunt necesare şi investigaţii
asupra viitorului cu scopul evaluării gradului de risc.
Singura modalitate de exprimare a corelaţiei dintre eforturi şi efecte se realizează cu
ajutorul indicatorilor de eficienţă economică.
Eficienţa economică nu poate fi cuantificată cu ajutorul indicatorului de volum pentru că
există variante de proiecte de investiţii pentru care la efecte mai mari consumul de resurse să fie
supradimensionat, ceea ce de fapt exprimă o eficienţă mai scăzută.
Indicatorii de eficienţă economică a investiţiilor presupun identificarea şi cuantificarea
tuturor resurselor alocate şi consumate şi a tipurilor de efecte generate.
În general, indicatorii de eficienţă economică sunt exprimaţi ca relaţii (raporturi)
matematice.
În vederea comparării efectelor cu eforturile aferente se impune stabilirea cheltuielilor şi a
rezultatelor aferente proiectului de investiţii.
În acest sens, se pot utiliza o serie de calcule bazate pe posibilităţi şi simulări, precum şi
analize şi comparaţii asupra investiţiei pentru stabilirea unor posibilităţi de îmbunătăţire a soluţiilor
tehnico-economice a proiectului de investiţii.
Pentru fundamentarea deciziei de investiţii se pot realiza şi o serie de metode cum ar fi:
metoda programării liniare (conform căreia la un volum de investiţii dat se pot determina rezultate
economice maxime sau la un rezultat propus se pot determina cheltuieli de investiţii minim
necesare), funcţii de producţie (funcţii de regresie sau funcţii de corelaţie), metoda drumului critic
pentru organizarea ştiinţifică a lucrărilor de execuţie a obiectivului şi metode bazate pe
probabilităţi şi simulări de variante pentru cuantificarea fenomenului de risc.
De reţinut următorul aspect: în urma evaluării eficienţei economice a proiectelor de
investiţii cu ajutorul indicatorilor de eficienţă economică pot exista mai multe variante de proiect
eficiente, dar o singură variantă este varianta optimă şi anume, varianta de proiect pentru care
eficienţa este maximă.
Mai trebuie specificat faptul că, la baza analizei eficienţei economice vor sta criteriile de
eficienţă economică, respectiv principiile metodologice de apreciere a activităţii din punct de
vedere al raportului efect-efort, criterii care vor determina opţiunea către o variantă de proiect de
investiţii de adoptat, respectiv varianta optimă.

17